PARADIGMA: SISTEM INTEGRAL UMAN
ŞI PSIHOTRONICĂ
Dr. Constantin NEACŞU
The definition of human being through his intellectual quest to discover knowledge,
has created a lot of content, which, have offered a lot of gnoseological, epistemologicul and
ontologicul ideas on man. To understand these phenomena and processes that ensure our
interrelations with our inner and outer universe, we need a certain degree of rational
knowledge.
Fiinţa umană ca entitate biologică raţională pe Terra deţine în mod dialectic şi calitatea de a cunoaşte în acelaşi mod. Această dublă condiţie determină spiritul omului la o permanentă incursiune în realitatea propriului său univers interior şi al celui înconjurător. Cunoaşterea include înţelegerea realităţii obiective a proceselor sau fenomenelor la care omul este partener direct sau mediat. înţelegerea este fundamentată pe logică -un corolar al raţiunii- demersul spre adevăr reprezentând un dat al sorţii sale dea fi unica fiinţă raţională pe această planetă, diacronia sa parcurgând etape desfăşurătoare evolutive cu un caracter permanent ascendent ca randament.
Oricum, evoluţia gândirii omenirii confirmă implacabilul destin al fiinţei umane de a continua în spaţiul şi timpul fizic (ce include trăirea biologică) efortul de „ a ştii”.
Definirea omului în cadrul căutării intelectuale de a realiza propria cunoaştere, a conturat şi consfinţit numeroase conţinuturi, care la vremea lor
ofereau fiecare un „randament” ideatic evident mai ridicat prin oferta gnoseologică, epistemologică sau ontologică asupra fiinţei umane.
înţelegerea fenomenelor sau proceselor care se desfăşoară (sau asigură) relaţiile fiinţei noastre în univers (propriu sau din afară) solicită un grad adecvat de cunoaştere raţională în primul rând.
Contemporaneitatea noastră cere ca în această etapă demersurile intelectuale să includă – dacă nu completări sau adăugiri calitative şi/sau
cantitative, – măcar unele clarificări cu potenţial pozitiv. Atitudinea noastră ştiinţifică (asigurată de fayr-play-ul corespunzător acestei atitudinii) include ca necesară definirea termenilor cu care vom „opera” în demersul nostru asupra unui domeniu fenomenologic pe care omul – considerat de noi ca unica fiinţă bio-psiho-socio-culturală – 1-a realizat în decursul diacroniei procesului de cunoaştere şi anume cel al fenomenelor paranormale sau proceselor PSI.
Cunoscute de când omul aceste fenomene sau procese în care fiinţa sa este implicată în mod exhaustiv, constituie un grup aparte datorită în primul rând caracteristicilor de desfăşurare: fenomene rare, deosebite din punct de vedere al manifestărilor (calitative şi cantitative) şi prin faptul, apoi, că nu au putut până în prezent a fi reproduse integral prin metodologia şi modul de gândire definit ca ştiinţific.
Definirea lor a cuprins multe conţinuturi semantice, explicarea lor de asemenea, nu a putut fi despărţită – până în prezent – de imaginar şi mistic. Ca atare zona de „înţelegere a acestei categorii de fenomene a fost decretată ca aparţinând „supranaturalului” după canoanele ştiinţifice „ortodoxe” operante încă la ora actuală.
Argumentarea noastră proprie în prezentarea fenomenologiei descrise ca „paranormale sau PSI” este de tipul ştiinţifico-logic raţional şi nu pateticomistic, raţionalitatea fiind fundamentul de susţinere. Intr-o atare tentativă de a aborda o înţelegere ştiinţifică a acestui domeniu de sorginte umană plecăm, aşa cum am menţionat mai sus, de la definirea termenilor implicaţi în periplul explicativ al acestui domeniu fenomenologic.
I – O primă aserţiune în paradigma prezentată de noi o reprezintă ideea considerării ab initio a fiinţei umane ca unică fiinţă bio-psiho-socio-culturală, această structură tetralogică constiftiind o modalitate „operaţională” a fiinţei umane ca sistem. Abordarea omului duce la posibilitatea operării cu acest concept în lumina definiţiilor acceptate şi operante actualmente în ştiinţă. Dacă ne referim la apartenenţa omului la sisteme biologice deschise (Berthalamffy) atunci putem opera cu realitatea unei relaţii existente atât intrinsecă entităţii vii (mediului său interior) cât şi cel exterior în care operează informaţional în condiţia desfăşurării biologice a demersului de viaţă.
II – Dacă ne oprim la conţinutul conceptului de sistem integrat sau integral definirea noastră operantă a termenilor (cu un randament optimal) o
reprezintă aserţiunea că omul ca fiinţă vie reprezintă un sistem „integral” (definită de noi încă din 1973). Calitatea de sistem biologic integral consfinţeşte omul ca fiind unica fiinţă care produce „plus informaţie” spre deosebire de celelalte sisteme biologice subdiacente în starea evolutivă (pe care o putem accepta ca reală). Calitatea specifică de sistem integral, producător de „plus informaţie” consfinţeşte „capacitatea” de a realiza concepte (modele) care nu sunt în desfăşurarea în natură, capacitatea de creaţie, de conştientizare a demersului de suflet ( cu corolarul de credinţă), de comunicare scrisă şi verbală, de posibilitatea modificării a habitusului natural, demersurile sale socio-culturale realizând un univers propriu ideativ cu un conţinut informaţional extrem de eficient pentru statutul său de fiinţă vie.
Toate aceste demersuri susţinute de structurarea de fiinţă raţională are ca rezultat, conturarea unei „dimensiuni” ce structurează la rândul său o altă calitate tot atât de fundamentală şi anume cunoaşterea.
Această caracteristică a omului reprezintă baza demersurilor sale ideatice în cadrul dinamicii raportului raţiune/cunoaştere (R/C), raportul descris oferind – după concepţia noastră – posibilitatea de explicare a întregii evoluţii de fiinţă bio-psiho-socio-culturală în demiurgul său permanent spre cunoaşterea raţională. Din prezentarea structurii acestei paradigme a omului se remarcă faptul că acesta, deşi deţine în desfăşurarea vieţii sale biologice un randament crescător al capacităţii raţiunii sale, el reprezintă condiţia limitării sale în sensul calităţii entropice la un moment dat. De aceea, diferenţa de nivel între cei doi parametrii fundamentali R şi C al căror raport rămâne diferit de 1, face ca demersurile mai noi să ne determine a accepta unele feedback-uri esenţiale de a fi al omului. Caracteristica parametrului delta R de a rămâne diferită de 0, ne explică în mod raţional, nu pasional-subiectiv, domeniul specific omului – de ce mai rămân unele idei, probleme fenomene, trăiri neexplicate, ne cunoscute nouă la un moment dat sau la o etapă de gândire pe care o analizăm.
In această situaţie considerăm că se află încă, la ora actuală, lumea fenomenelor paranormale (PSI), a căror cunoaştere sau înţelegere a mecanismelor desfăşurate nu a putut fi „acoperită” de modalitatea gândirii umane (considerată ştiinţifică) prin axiomele sau canoanele cu care operează şi a cărui conţinut informaţional nu deţine o entropie adecvată.
III – La ora actuală operarea proceselor biologice – mai ales cele dependente de organismul uman este – mult completată prin implicarea informaţional biologice. Conceptul structural al informaţiei a fost expus de noi într-o viziune sistemică încă din 1982 (Informaţia biologică, Ed. Ştiinţifică, 1982) în contextul poziţionării informaţiei în general ca „ipostază de cunoaştere raţională a materiei” alături de cea de substanţă, energie şi mişcare (nu a timpului ca cea a patra dimensiune) conturându-se schema explicitării trecerii dintr-o ipostază în alta prin procesul, mecanismul sau fenomenul rezonanţei.
IV – Definirea acestei aserţiuni a cuprins ideea că rezonanţa nu depinde de timp, de spaţiu, de energie, de entropie, de entalpie, având randamentul specific de 100% (C. Neacşu, 1982). In felul acesta ne putem explica existenţa reală, obiectivă, deci cognoscibilă raţional, a trecerii (transferului) între cele patru ipostaze ale materiei fără a fi observată în mod obişnuit de către noi. In acest context definitoriu, explicitarea raţională a unor procese sau fenomene la care participă omul în ipostaza de activator, activat sau mijloc de transfer, capătă parametrii de integralitate în existenţa reală naturală şi supranaturală. Un edificator al procesologiei PSI cuprinde telepatia, telekinezia, levitaţia, clarviziunea, vizualizarea câmpului bioenergetic şi hipnoza, prin implicarea a ceea ce se defineşte drept „puterea gândului”, aceasta fiind de fapt bazat pe mecanismul, procesul sau fenomenul de rezonanţă.
Explicitarea relaţiilor umane în contextul tetralogie de fiinţă bio-psihosocio- culturală bazate pe substratul fenomenologic, face ca imperativul de tip rezonanţă să aducă omului explicarea reală a contextului trăirii biologice de viaţă în zona înţelegerii definitorie, în ideea că ceasta categorie fenomenologică deţine un aspect calitativ şi cantitativ deosebit în comportamentul său în general, cunoscut de omul obişnuit, în care procesele para PSI (în lumina psihotronicii) să nu constituie decât „calităţi” individuale. Aceste calităţi deosebite face ca desfăşurarea lor să aibă loc în condiţii acceptate ca nesemnificativ statistic.
V – Este de acceptat în poziţia noastră că structura biologică prin componenta psihologică specifică nu este generată (coordonată) statistic, orice element, fenomen sau mecanism fiind considerate a se desfăşura ca normalitate după unele modele logice de înţelegere de sorginte statistică. Procesele sau fenomenele PSI care nu se desfăşoară după aceste scheme (logice pentru om) cu eficienţă reală în cuprinsul desfăşurării socio-culturale sunt clasificate după criterii deosebite atribuindu-li-se pecetea de anormalitate. Este clar că procesul reprezentativ al telepatiei asigură transmiterea informaţiei biologice de la un emiţător uman conştient la altul în aceeaşi postură (ca receptor diferenţiat), că psihokinezia sau telekinezia reprezintă focalizarea energetică informaţională de la un emiţător cu potenţial deosebit calitativ, faţă de „normal”, că spectrograma vizuală a aurei reprezintă „o capacitate” proprie unor receptori biologici umani care pot „caracteriza” valori spectrale după criteriile ortodoxe ş.a.m.d.
Măsurătorile sau evidenţierea unor calităţi la unele organisme umane, în acest sens diferenţiat calitativ sau cantitativ, reprezintă astăzi o preocupare de tip ştiinţific al acestui domeniu de manifestare fenomenologică clasificat încă şi astăzi ca paranormal. O dată cu cunoaşterea sau acceptarea unor mecanisme informaţionale biologice cu transpunerea în contextul calitativ sau cantitativ al tehnologiei deţinută de activitatea tehnologică contemporană apare şi realitatea explicitării acestor procese cu răspândire din punct de vedre biologic selectiv. Nu toţi oamenii pot „exprima” sau „conştientiza” această gamă de procese „normale biologic” care au loc în contextul vieţii omului contemporan, în contextul tetralogie al omului, acceptarea corelativ-integratoare-reală oferind soluţii de operare chiar sub aspectul unor metodologii adecvate.
Insuficienţa, la ora actuală a psihotronicii de a „reproduce” sau a stăpânii aceste fenomene sau mecanisme în aceleaşi condiţii ca cele obişnuite (naturale ) se datorează nu numai nivelului energetico-informaţional deosebit ci şi faptului că modelele experimentate – absolut necesare convingerii şi dovedirii acestor fenomene – nu pot fi încă realizate în condiţiile specifice mecanismului lor şi anume a proceselor sau mecanismelor rezonatoare de o asemenea calitate.
Posibilitatea creării unor device-uri care să asigure calitativ şi cantitativ mecanisme sau procese rezonatoare asemănătoare condiţiei umane este încă în stadiul de dorinţă ştiinţifică sau profesională. Rămâne însă condiţia fundamentală a acestor procese care se manifestă în contextul lumii vii şi mai ales al omului de a-şi imagina sau selecta modele tot biologice care să poată fi manevrate sau să răspundă dezideratului experimentatorului.
Realitatea proceselor paranormale este asigurată în perspectiva viitorului apropiat de a deveni instrumente manevrabile pentru desfăşurarea unei vieţi optimale în care fenomenele naturale pot interveni prin interferarea „optimului” dorit de om şi nu în alte scopuri.
BIBLIOGRAFIE
1. C, Neacşu, Sistemul neuroendocrin ca sistem integrator al organismului,
în rev. Progresele Ştiinţei, 1973, 53, 106
2. C, Neacşu, Teză doctorat medicină – IMF, 1980
3. C, Neacşu, Informaţia biologică, Ed. Ştiinţifică, 1982
4. C, Neacşu, Ritmurile biologice, Ed. Medicală, 1989
5. C, Neacşu, Bioritmurile şi medicina, vol. I, Ed. N Şteflea, 1986
6. C, Neacşu, Biotipologia umană şi zodiacul, Ed. Privirea, 2005
7. C, Neacşu, Credinţa – atribut sau necesitate, 20088 (în redacţie)
S E C U R I T A T E Ş l A P Ă R A R E
Î N U N I U N E A E U R O P E A N Ă
SESIUNEA ANUALĂ DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE
Bucureşti, 17-18 aprilie 2008
