Articole

, , , , ,

ZONA NEUTRA, ZONA INTUNERICULUI, REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

577353 10151093471317798 1020181942 n

ZONA NEUTRA, ZONA INTUNERICULUI, REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

553431 297981966942133 1806054007 n

 

FRAGMENT DIN CARTEA „DIN TAINELE UNIVERSULUI SPIRITUAL” DE GEORGE VĂSÎI 

 

ZONA NEUTRA

Am vorbit până acum de zona luminoasă. Există şi o rază a

întunericului, a spiritelor diabolice, care şi ele sunt

organizate în trei straturi distincte, care culminează cu CETATEA

LUCIFERICĂ.

între aceste două zone – de lumină şi întuneric (care sunt strict

organizate) – există la mijloc între ele o zonă intermediară, numită

ZONA NEUTRĂ. Este o zonă întinsă, prin care trece şi pământul în

mişcarea sa de revoluţie. Spiritele care populează această zonă neutră

sunt spirite pribege şi rătăcitoare. Este cea mai pestriţă zonă, cu spirite ce

au culori diverse, în care predomină maroniul şi mai ales amestecul de

culori, care face ca spiritele să fie mai mult murdare, cu intensităţi

semiînchise.

Sunt spiritele care n-au nici o fixare, ele neavând acces nici în

straturile de lumină şi nici în zonele de întuneric. Aceste spirite nu au

nici un orizont spiritual, nici un ideal, nici o speranţă. în trup n-au lucrat

decât pentru ei, într-un egoism total, fără să se intereseze de nimeni şi de

nimic. Aici sunt purtate de valurile întâmplărilor când într-o parte, când

în alta şi au cea mai scurtă perioadă de reîntrupare, adică sunt spirite

care se reîntrupează cel mai des, foarte puţine reuşind sâ-şi depăşească

starea şi să intre în zona luminoasă, cele mai multe căzând în zona

întunericului. Numărul acestor spirite rătăcitoare se ridică la aproximativ

3 miliarde.

 

297614 372723519467190 1500387141 n

 

ZONA ÎNTUNERICULUI

Această zonă este foarte departe de pământ dar mult mai aproape

decât sunt treptele de lumină. Este împărţită în trei trepte populate

de spirite ce au culori închise. Sunt trei trepte de întuneric, care

corespund gradat conform gravităţii actelor avute pe pământ. Din

această zonă fac parte hoţii, excrocii, criminalii, desfrânaţii şi cei

trufaşi, ipocriţii, făţarnicii falşii doctrinari. Cu cât treapta este mai

jos, cu atât chinurile sunt mai mari, spiritele suferind de pe urma

mustrărilor de conştiinţă şi trăind în mijlocul unor vegetaţii rapace,

care chimie şi mai mult spiritele.

Locul cel mai de jos este CETATEA LUCIFERICA, a spiritelor

negre, treapta diabolică a spiritelor ce sunt „prinţi ai întunericului”.

Ei nu se chinuiesc şi au libertate totală pentru reîntrupare; sunt

spirite foarte inteligente, adevărate „genii ale întunericului”, întruchipare

a trufiei şi a egoismului. Aceste spirite duc cele mai aprige lupte pentru

stăpânirea pământului, pentru a domina

Centrul luciferic emite în spaţiu un câmp magnetic numit

„GANDANIC”.

Acest câmp magnetic cuprinde atât treptele de întuneric, cat şi

zona neutră în care intră şi pământul. Acest câmp magnetic incită la rău

şi egoism şi manifestă o puternică atracţie spre întuneric.

Zona cu cea mai mare frecvenţa de încarnări este zona neutră a

pribegilor. Apoi urmează primele patru trepte din zona luminoasă,

după care vin cele trei straturi de chin din care, de asemenea, pământul

îşi recrutează multe spirite. Cu cât înaintam pe treptele de lumină,

numărul celor ce vin pe pământ este din ce în ce mai mic. Pământul

oferă o viaţă diferită pentru toate spiritele. Astfel, pentru cei din

straturiie de chin pământul este un adevărat rai, deoarece ei nu mai

suferă chinurile provocate de straturile de întuneric. De asemenea, un

bun climat oferă pământul spiritelor pribege, rătăcitoare, care găsesc ceva

de făcut şi viaţa pământului îi atrage.

225210 196449643733610 96302 n

Cu cât mai superior este un spirit, cu atât pământul devine mai

greu de suportat, cu atât pământul oferă condiţiile unui adevărat infern

Pământul trece în rândul celor superiori drept o planetă blestemată, în

care cei superiori pierd din energie mai mult decât să crească.

Din cercetarilc întreprinse de noi a rezultat faptul că pământul, din

grija Marelui Guvernator Divin, a beneficiat de foarte multe spirite mari

din stratunic VIII şi IX, care au adus lumina pe pământ. Toate vârfurile

pământene în şuinţâ, filozofie, artă şi religie au fost „misionari” ai

înaltelor straturi, trimişi pe pământ să ajute la progresul lui.

Din cele mai înalte trepte de lumină care au venit pe pământ notăm

în primul rând pe Iisus Hristos, care a fost fiinţa divină venită din Opal

şi care s-a reîntors în Opal. Cu toate că a trăit puţin pe pământ, Iisus

Hristos a reuşit să revoluţioneze gândirea, aducând cea mai înaltă

învăţătura despre vată dm toate timpurile

A doua fiinţă cu mari influenţe în gândirea pământeană a fost

BUDDHA SACHYUAMUNI, care a revoluţionat gândirea în Extremul

Orient.Din stratul VIII fac parte toate vârfurile gândirii filozofice şi

ştiinţifice pământene. Astfel au venit Platon, Socrate, Aristotel, Ioan

Gură de Aur, Spinoza, Kant, Nietsche, Hegel, Coopernic, Galilei,

Newton, Leonardo da Vinci Michclangelo şi alţii.

Mulţi sunt. de asemeni, cei coborâţi din VII care au contribuit la

ridicarea culturii şi civilizaţiei pe pământ.

Cu cât treapta de lumină este mai inaltă, cu atât întruparea este mai

grea şi mai rară. Treptele superioare nu vin pe pământ decât cu misiuni.

Incarnarea este proprie mai mult straturilor de la IV în jos, a spiritelor

care simt nevoia unei ridicări pe o treapta superioară. Este de precizat

faptul că viata unui om este strâns legată de culorile şi de luminozitatea

cu care intră în trup pe pământ.

Viaţa pe pământ, caracterul unui om depinde de culorile pe care le-a

avut înainte de a se întrupa. în acest sens, un spirit superior va deveni

automat un om superior, iar un spirit inferior va fi un om inferior. Un

spirit bun va fi un om bun, un spirit rău va fi un om rău. Aceasta este

Karma,

KARMA, adică luminozitatea şi culorile, îşi spune în trup

cuvântul, ele fiind fondul spiritual care nu se schimbă în orice condiţii s-ar

naşte acest spirit.

547884 114795351999824 1233620515 n

Aşa după cum spiritele superioare, cele de la stratul V în sus nu pot

cădea, nu pot deveni rele, tot aşa un spirit venit din straturile de chin nu

poate să devină bun. Există, deci, două categorii extreme: luminoşii şi

întunecaţii, care nu-şi pot schimba esenţa; se nasc luminoşi şi rămân

luminoşi; se nasc cu spiritul alb şi tot alb pleacă din trup, după cum

spiritele cu culori închise sau negre se nasc răi şi mor răi.

Marea majoritate a spiritelor pământene care se reîntrupează cel

mai des nu sunt nici răi la limită, nici buni, albi; marea majoritate a celor

ce iau trup pământesc sunt căldicei, cei cu culori pestriţe, semiînchise

sau semideschise. Aceştia sunt foarte mult influenţaţi de mediul în care

se nasc, de societatea în mijlocul căreia se nasc, influenţaţi major de

educaţia pe care o primesc în fragedă copilărie. Pentru că această

categorie o urmează majoritatea cea mare, influenţa educaţiei este

covârşitoare, ea decizând ca un spirit să se orienteze spre lumină sau

spre întuneric. Bineînţeles, în universul negativ salturi nu există, sărituri

peste trepte nu se fac. Oricum. însă, un spirit rătăcitor din zona neutră

poate ajunge în stratul I sau II cu condiţia unei vieţi foarte corecte,

cinstite şi curate. Acest eveniment însă este destul de rar, inerţia având

un rol foarte important, spiritele tind să rămână ceea ce sunt ceea ce au

în esenţa lor, tind să rămână neschimbate, în orice caz, pentru cei cu

caracter neclar, neprecizat o educaţie atentă poate influenţa oricând în

bine orice spirit.

Este aici de remarcat faptul că singurele spirite care se mai pot

salva sunt cele ce au culoarea cenuşie măcar cât de puţin, aceasta

reprezentând un procent de cinste şi corectitudine care marchează

condiţia absolută ca un spirit să se poată curaţi, să se poată ridica. în

acest sens mănăstirile şi viaţa însingurată asigură cele mai bune condiţii

ca un spirit să se salveze şi, mai mult chiar să pătrundă în primele

straturi de lumină. în general, viaţa de lipsuri, înfrânări şi abstinenţă este

soluţia cea mai bună pentru refacerea spirituală.

fairy+(29)

Karma este neiertătoare. Nimeni în universul negativ nu iartă, iar

Dumnezeu fiind drept, este necruţător şi neîngăduitor cu păcatul, cu

fărădelegea. Păcatul nu se iartă, se plăteşte; şi nu oricum, se plăteşte

scump. In general, păcatele mult mai uşor se fac; foarte uşor se comit

păcatele, dar foarte greu un spirit se curăţă. Un păcat grav, cum ar fi

crima şi hoţia, ajunge să se menţină câteva reîntrupări la rând,

constituind premisa favorabilă de a se repeta. Odată păcatul repetat de

două sau trei ori, din pată ajunge să devină o bandă care înfăşoară

pieptul şi astfel se transformă în obişnuinţă, iar omul pierde semnificaţia

gravităţii acelui păcat conştiinţa nu-1 mai acuză, simţul sacrului se

atrofiază şi-n felul acesta cade, fără să mai aibă vreodată salvare.

LEGEA KARMEI spune:

„LUMINA cheamă lumină mai multă,

Răul cheamă un rău mai mare. „

Activităţile şi culorile dobândite din vieţile anterioare devin sensuri

definitorii şi directorii pentru viaţa care urmează. Drumul este oarecum

prestabilit spre lumină, spre bine, spre cinste şi curăţenie, spre lene şi

comoditate sau spre acţiuni rele, cu urmări nefaste.

Reîntruparea, viaţa în trup este extrem de importantă, cu urmari

serioase pentru spirit. Rămânere pe loc nu există. Orice spirit urcă sau

coboară, se înnobilează sau devine mai necurat mai necinstit mai rău. O

karmă grea înseamnă păcate grele comise într-o viaţă anterioara. într-o

totală orbire. Dacă spiritul este câtuşi de puţin cinstit cu sine insuşi şi

are un fond bun – adică cenuşiu – vine, revine in trup hotărât ca să

ispăşească. Ispăşirea există, curăţirea se face, dar acestea cu multe şi

nenumărate FAPTE BUNE.

eye+of+horus

O karmă grea, o moştenire de păcate

nefaste nu poate fi uşor ispăşită. Ea cere efort credinţă, multă meditaţie

şi multe lacrimi. Adesea aceste spirite se roagă in starea de spirit pentru

ispăşire şi atunci primesc din partea MARELUI GUVERNATOR să se

nască cu o boală sau cu o defecţiune organică , pentru ca prin această

suferinţă provocată de boală să se poată curăţa căci SUFERINŢA este

PLATA PĂCATULUI dincolo, iar aici, pe pământ cine vrea să se

cureţe, trebuie să sufere , să rabde, să se înfrâneze, să practice o asceză

severă atât a trupului, cât şi a minţii. Păcatul cel mai greu este lenea

minţii şi comoditatea. Acestea constituie răul tuturor relelor, lenea,

comoditatea şi nepăsarea care nu are decât o influenţă dezastruoasă

asupra luminozităţii spiritului. Din lene se naşte invidia, din invidie se

naşte hoţia şi crima Un păcat atrage după sine altul şi în felul acesta

urmează căderea definitivă care nu mai poate avea scăpare. Câţi din cei

cu karmă grea sunt conştienţi de gravitatea karmei lor şi optează pentru

suferinţă şi-şi închină viaţa faptelor bune? CÂŢI? FOARTE PUŢINI!

Extrem de puţini!

 

O viaţă compromisă atrage alta mai rea; viaţa plină de răutate

atrage alta plină de mai multă răutate.

Pământul însă. datorită confuziei filozofice în care se scaldă,

datorită eterogenităţii ideologiilor şi credinţelor, oferă pentru suflete

condiţii precare de dezvoltare. Marea majoritate a misionarilor, a celor

veniţi din Oraşul de Aur sau din stratul VIII n-au mai reuşit să revină în

locul din care au plecat, coborând două sau trei trepte. Desigur, n-au

coborât mai jos de V, dar oricum au pierdut din energie şi lumină, în loc

să acumuleze. Oricum, aceste spirite mari tot au strălucit, numele lor

rămânând înscrise cu litere mari în istoria culturii şi civilizaţiei. Lor le

datorează pământul progresul şi înaintarea pe treptele descoperirilor şi

cunoaşterii. Newton, Galilei, Coopernic, Faraday, Edison, Mendeleev,

Einstein şi mulţi alţii sunt toţi suflete coborâte din înalte straturi ale

lumii, din pronia divină, spre a face pământul să înainteze cu paşi repezi

în cunoaştere, în artă şi ştiinţă.

#arhangheli #dzeu #demoni #draci #ierarhiiangelice #ierarhiiceresti #ierarhiispirituale #ingeri #KARMA #lucifer #misiunepersonala #reintrupare #satan

ZONA NEUTRA, ZONA INTUNERICULUI, REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

/de
, , , , ,

ZONA NEUTRA, ZONA INTUNERICULUI, REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

ZONA NEUTRA, ZONA INTUNERICULUI, REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

🌌✨ **REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA** ✨🌌

În universul spiritual, fiecare reîntoarcere a unui suflet poartă cu sine o misiune. Între lumina divină și întunericul existenței, se află Zona Neutră, un spațiu al spiritelor rătăcitoare, lipsit de idealuri și speranță. Karma, legea cosmică a cauzelor și efectelor, ne determină destinul. Alege să aduci lumină în viața ta și să te înalți prin fapte bune!

Reflectează asupra alegerilor tale, căci ele definesc nu doar această viață, ci și cele viitoare. #KARMA #reintrupare #EVOLUTIESPIRITUALA #Iisus #Spiritualitate 🌌💫

/de
, , , , ,

ZONA NEUTRA, ZONA INTUNERICULUI, REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

577353 10151093471317798 1020181942 n

REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

553431 297981966942133 1806054007 n
 
FRAGMENT DIN CARTEA „DIN TAINELE UNIVERSULUI SPIRITUAL” DE GEORGE VĂSÎI 
 

ZONA NEUTRA

Am vorbit până acum de zona luminoasă. Există şi o rază a
întunericului, a spiritelor diabolice, care şi ele sunt
organizate în trei straturi distincte, care culminează cu CETATEA
LUCIFERICĂ.
între aceste două zone – de lumină şi întuneric (care sunt strict
organizate) – există la mijloc între ele o zonă intermediară, numită
ZONA NEUTRĂ. Este o zonă întinsă, prin care trece şi pământul în
mişcarea sa de revoluţie. Spiritele care populează această zonă neutră
sunt spirite pribege şi rătăcitoare. Este cea mai pestriţă zonă, cu spirite ce
au culori diverse, în care predomină maroniul şi mai ales amestecul de
culori, care face ca spiritele să fie mai mult murdare, cu intensităţi
semiînchise.
Sunt spiritele care n-au nici o fixare, ele neavând acces nici în
straturile de lumină şi nici în zonele de întuneric. Aceste spirite nu au
nici un orizont spiritual, nici un ideal, nici o speranţă. în trup n-au lucrat
decât pentru ei, într-un egoism total, fără să se intereseze de nimeni şi de
nimic. Aici sunt purtate de valurile întâmplărilor când într-o parte, când
în alta şi au cea mai scurtă perioadă de reîntrupare, adică sunt spirite
care se reîntrupează cel mai des, foarte puţine reuşind sâ-şi depăşească
starea şi să intre în zona luminoasă, cele mai multe căzând în zona
întunericului. Numărul acestor spirite rătăcitoare se ridică la aproximativ
3 miliarde.
 
297614 372723519467190 1500387141 n
 

ZONA ÎNTUNERICULUI

Această zonă este foarte departe de pământ dar mult mai aproape
decât sunt treptele de lumină. Este împărţită în trei trepte populate
de spirite ce au culori închise. Sunt trei trepte de întuneric, care
corespund gradat conform gravităţii actelor avute pe pământ. Din
această zonă fac parte hoţii, excrocii, criminalii, desfrânaţii şi cei
trufaşi, ipocriţii, făţarnicii falşii doctrinari. Cu cât treapta este mai
jos, cu atât chinurile sunt mai mari, spiritele suferind de pe urma
mustrărilor de conştiinţă şi trăind în mijlocul unor vegetaţii rapace,
care chimie şi mai mult spiritele.
Locul cel mai de jos este CETATEA LUCIFERICA, a spiritelor
negre, treapta diabolică a spiritelor ce sunt „prinţi ai întunericului”.
Ei nu se chinuiesc şi au libertate totală pentru reîntrupare; sunt
spirite foarte inteligente, adevărate „genii ale întunericului”, întruchipare
a trufiei şi a egoismului. Aceste spirite duc cele mai aprige lupte pentru
stăpânirea pământului, pentru a domina
Centrul luciferic emite în spaţiu un câmp magnetic numit
„GANDANIC”.
Acest câmp magnetic cuprinde atât treptele de întuneric, cat şi
zona neutră în care intră şi pământul. Acest câmp magnetic incită la rău
şi egoism şi manifestă o puternică atracţie spre întuneric.
Zona cu cea mai mare frecvenţa de încarnări este zona neutră a
pribegilor. Apoi urmează primele patru trepte din zona luminoasă,
după care vin cele trei straturi de chin din care, de asemenea, pământul
îşi recrutează multe spirite. Cu cât înaintam pe treptele de lumină,
numărul celor ce vin pe pământ este din ce în ce mai mic. Pământul
oferă o viaţă diferită pentru toate spiritele. Astfel, pentru cei din
straturiie de chin pământul este un adevărat rai, deoarece ei nu mai
suferă chinurile provocate de straturile de întuneric. De asemenea, un
bun climat oferă pământul spiritelor pribege, rătăcitoare, care găsesc ceva
de făcut şi viaţa pământului îi atrage.
225210 196449643733610 96302 n
Cu cât mai superior este un spirit, cu atât pământul devine mai
greu de suportat, cu atât pământul oferă condiţiile unui adevărat infern
Pământul trece în rândul celor superiori drept o planetă blestemată, în
care cei superiori pierd din energie mai mult decât să crească.
Din cercetarilc întreprinse de noi a rezultat faptul că pământul, din
grija Marelui Guvernator Divin, a beneficiat de foarte multe spirite mari
din stratunic VIII şi IX, care au adus lumina pe pământ. Toate vârfurile
pământene în şuinţâ, filozofie, artă şi religie au fost „misionari” ai
înaltelor straturi, trimişi pe pământ să ajute la progresul lui.
Din cele mai înalte trepte de lumină care au venit pe pământ notăm
în primul rând pe Iisus Hristos, care a fost fiinţa divină venită din Opal
şi care s-a reîntors în Opal. Cu toate că a trăit puţin pe pământ, Iisus
Hristos a reuşit să revoluţioneze gândirea, aducând cea mai înaltă
învăţătura despre vată dm toate timpurile
A doua fiinţă cu mari influenţe în gândirea pământeană a fost
BUDDHA SACHYUAMUNI, care a revoluţionat gândirea în Extremul
Orient.Din stratul VIII fac parte toate vârfurile gândirii filozofice şi
ştiinţifice pământene. Astfel au venit Platon, Socrate, Aristotel, Ioan
Gură de Aur, Spinoza, Kant, Nietsche, Hegel, Coopernic, Galilei,
Newton, Leonardo da Vinci Michclangelo şi alţii.
Mulţi sunt. de asemeni, cei coborâţi din VII care au contribuit la
ridicarea culturii şi civilizaţiei pe pământ.
Cu cât treapta de lumină este mai inaltă, cu atât întruparea este mai
grea şi mai rară. Treptele superioare nu vin pe pământ decât cu misiuni.
Incarnarea este proprie mai mult straturilor de la IV în jos, a spiritelor
care simt nevoia unei ridicări pe o treapta superioară. Este de precizat
faptul că viata unui om este strâns legată de culorile şi de luminozitatea
cu care intră în trup pe pământ.
Viaţa pe pământ, caracterul unui om depinde de culorile pe care le-a
avut înainte de a se întrupa. în acest sens, un spirit superior va deveni
automat un om superior, iar un spirit inferior va fi un om inferior. Un
spirit bun va fi un om bun, un spirit rău va fi un om rău. Aceasta este
Karma,
KARMA, adică luminozitatea şi culorile, îşi spune în trup
cuvântul, ele fiind fondul spiritual care nu se schimbă în orice condiţii s-ar
naşte acest spirit.
547884 114795351999824 1233620515 n
Aşa după cum spiritele superioare, cele de la stratul V în sus nu pot
cădea, nu pot deveni rele, tot aşa un spirit venit din straturile de chin nu
poate să devină bun. Există, deci, două categorii extreme: luminoşii şi
întunecaţii, care nu-şi pot schimba esenţa; se nasc luminoşi şi rămân
luminoşi; se nasc cu spiritul alb şi tot alb pleacă din trup, după cum
spiritele cu culori închise sau negre se nasc răi şi mor răi.
Marea majoritate a spiritelor pământene care se reîntrupează cel
mai des nu sunt nici răi la limită, nici buni, albi; marea majoritate a celor
ce iau trup pământesc sunt căldicei, cei cu culori pestriţe, semiînchise
sau semideschise. Aceştia sunt foarte mult influenţaţi de mediul în care
se nasc, de societatea în mijlocul căreia se nasc, influenţaţi major de
educaţia pe care o primesc în fragedă copilărie. Pentru că această
categorie o urmează majoritatea cea mare, influenţa educaţiei este
covârşitoare, ea decizând ca un spirit să se orienteze spre lumină sau
spre întuneric. Bineînţeles, în universul negativ salturi nu există, sărituri
peste trepte nu se fac. Oricum. însă, un spirit rătăcitor din zona neutră
poate ajunge în stratul I sau II cu condiţia unei vieţi foarte corecte,
cinstite şi curate. Acest eveniment însă este destul de rar, inerţia având
un rol foarte important, spiritele tind să rămână ceea ce sunt ceea ce au
în esenţa lor, tind să rămână neschimbate, în orice caz, pentru cei cu
caracter neclar, neprecizat o educaţie atentă poate influenţa oricând în
bine orice spirit.
Este aici de remarcat faptul că singurele spirite care se mai pot
salva sunt cele ce au culoarea cenuşie măcar cât de puţin, aceasta
reprezentând un procent de cinste şi corectitudine care marchează
condiţia absolută ca un spirit să se poată curaţi, să se poată ridica. în
acest sens mănăstirile şi viaţa însingurată asigură cele mai bune condiţii
ca un spirit să se salveze şi, mai mult chiar să pătrundă în primele
straturi de lumină. în general, viaţa de lipsuri, înfrânări şi abstinenţă este
soluţia cea mai bună pentru refacerea spirituală.
fairy+(29)
Karma este neiertătoare. Nimeni în universul negativ nu iartă, iar
Dumnezeu fiind drept, este necruţător şi neîngăduitor cu păcatul, cu
fărădelegea. Păcatul nu se iartă, se plăteşte; şi nu oricum, se plăteşte
scump. In general, păcatele mult mai uşor se fac; foarte uşor se comit
păcatele, dar foarte greu un spirit se curăţă. Un păcat grav, cum ar fi
crima şi hoţia, ajunge să se menţină câteva reîntrupări la rând,
constituind premisa favorabilă de a se repeta. Odată păcatul repetat de
două sau trei ori, din pată ajunge să devină o bandă care înfăşoară
pieptul şi astfel se transformă în obişnuinţă, iar omul pierde semnificaţia
gravităţii acelui păcat conştiinţa nu-1 mai acuză, simţul sacrului se
atrofiază şi-n felul acesta cade, fără să mai aibă vreodată salvare.
LEGEA KARMEI spune:
„LUMINA cheamă lumină mai multă,
Răul cheamă un rău mai mare. „
Activităţile şi culorile dobândite din vieţile anterioare devin sensuri
definitorii şi directorii pentru viaţa care urmează. Drumul este oarecum
prestabilit spre lumină, spre bine, spre cinste şi curăţenie, spre lene şi
comoditate sau spre acţiuni rele, cu urmări nefaste.
Reîntruparea, viaţa în trup este extrem de importantă, cu urmari
serioase pentru spirit. Rămânere pe loc nu există. Orice spirit urcă sau
coboară, se înnobilează sau devine mai necurat mai necinstit mai rău. O
karmă grea înseamnă păcate grele comise într-o viaţă anterioara. într-o
totală orbire. Dacă spiritul este câtuşi de puţin cinstit cu sine insuşi şi
are un fond bun – adică cenuşiu – vine, revine in trup hotărât ca să
ispăşească. Ispăşirea există, curăţirea se face, dar acestea cu multe şi
nenumărate FAPTE BUNE.
eye+of+horus
O karmă grea, o moştenire de păcate
nefaste nu poate fi uşor ispăşită. Ea cere efort credinţă, multă meditaţie
şi multe lacrimi. Adesea aceste spirite se roagă in starea de spirit pentru
ispăşire şi atunci primesc din partea MARELUI GUVERNATOR să se
nască cu o boală sau cu o defecţiune organică , pentru ca prin această
suferinţă provocată de boală să se poată curăţa căci SUFERINŢA este
PLATA PĂCATULUI dincolo, iar aici, pe pământ cine vrea să se
cureţe, trebuie să sufere , să rabde, să se înfrâneze, să practice o asceză
severă atât a trupului, cât şi a minţii. Păcatul cel mai greu este lenea
minţii şi comoditatea. Acestea constituie răul tuturor relelor, lenea,
comoditatea şi nepăsarea care nu are decât o influenţă dezastruoasă
asupra luminozităţii spiritului. Din lene se naşte invidia, din invidie se
naşte hoţia şi crima Un păcat atrage după sine altul şi în felul acesta
urmează căderea definitivă care nu mai poate avea scăpare. Câţi din cei
cu karmă grea sunt conştienţi de gravitatea karmei lor şi optează pentru
suferinţă şi-şi închină viaţa faptelor bune? CÂŢI? FOARTE PUŢINI!
Extrem de puţini!
 
O viaţă compromisă atrage alta mai rea; viaţa plină de răutate
atrage alta plină de mai multă răutate.
Pământul însă. datorită confuziei filozofice în care se scaldă,
datorită eterogenităţii ideologiilor şi credinţelor, oferă pentru suflete
condiţii precare de dezvoltare. Marea majoritate a misionarilor, a celor
veniţi din Oraşul de Aur sau din stratul VIII n-au mai reuşit să revină în
locul din care au plecat, coborând două sau trei trepte. Desigur, n-au
coborât mai jos de V, dar oricum au pierdut din energie şi lumină, în loc
să acumuleze. Oricum, aceste spirite mari tot au strălucit, numele lor
rămânând înscrise cu litere mari în istoria culturii şi civilizaţiei. Lor le
datorează pământul progresul şi înaintarea pe treptele descoperirilor şi
cunoaşterii. Newton, Galilei, Coopernic, Faraday, Edison, Mendeleev,
Einstein şi mulţi alţii sunt toţi suflete coborâte din înalte straturi ale
lumii, din pronia divină, spre a face pământul să înainteze cu paşi repezi
în cunoaştere, în artă şi ştiinţă.

https://www.evolutiespirituala.ro/zona-neutra-zona-intunericului-reintruparile-misiunile-karma/?feed_id=90903&_unique_id=654e35854b26b

/de
, , , ,

DUMITRU CONSTANTIN DULCAN – „Viaţa noastră pe pământ este doar o mică parte din ceea ce avem de trăit”

Dumitru Dulcan

DUMITRU CONSTANTIN DULCAN – „Viaţa noastră pe pământ este doar o mică parte din ceea ce avem de trăit”

 

Este medic neurolog şi psihiatru, cercetător în domeniul conştiinţei, o fire curioasă şi temerară, ce a îndrăznit să caute răspunsuri despre om în teritorii ale cunoaşterii încă neexplorate.

Distinse cu premii şi declarate bestsellers, cărţile domniei sale au schimbat viziunea ştiută despre univers, punând pe gânduri o întreagă comunitate ştiinţifică. Cea mai recentă apariţie, Mintea de dincolo, nu e doar rodul unor lecturi extrem de vaste, ci şi expresia unei inteligenţe ieşite din comun, ce a reuşit performanţa absolut originală de a pune cap la cap concluziile fizicii cuantice, ale psihologiei transpersonale şi ale ştiinţelor neurocognitive, cu experienţele religioase şi ale morţii clinice, pentru a ne oferi o descriere cât mai aproape de realitate a lumii de dincolo. Un demers impresionant, ce reafirmă originea noastră divină şi importanţa de a trăi după legi spirituale.

„Moartea clinică este o trecere între două lumi”

– Domnule Constantin Dulcan, tocmai a ieşit de sub tipar cartea dvs. cea mai recentă, care adună şi sintetizează studii şi mărturii ale experienţei morţii clinice. De ce aţi ales tocmai acest subiect? Poate experienţa morţii clinice să dezlege unele mistere ale existenţei umane?

– Nimic din ce am scris până acum n-a fost pre­meditat. M-a mobilizat de fiecare dată curiozitatea de a şti ce este dincolo de noi. Aş putea spune că, scriind, mi-am răspuns singur la multe întrebări. Am scris întâi Inteligenţa materiei, pentru că am vrut să argumentez ştiinţific intuiţia că în spatele tuturor lucrurilor se află o Raţiune universală care ordonează şi coor­do­nează totul. Şi că această Raţiune e Dum­nezeu. Dacă Dum­nezeu există, atunci şi noi, oa­menii, trebuie să avem un sens. Cea de-a doua carte, În căutarea sensului pier­­dut, a fost motivată de faptul că lumea actuală se înscrie din punct de vedere moral pe o curbă des­cen­dentă. Am pierdut legătura cu Sursa şi am uitat de ce sun­tem aici. Singuri, fără o busolă spi­rituală, am alu­necat în marele impas moral, so­cial şi economic în care ne aflăm. Acum, ceea ce am încercat în cartea Min­­tea de dincolo a fost să arăt că experienţa morţii cli­­nice vine să susţină cu argumente clare originea noas­­tră spi­rituală – idee pentru care pledează desco­pe­ririle fizicii cuantice, religiile, psihologia trans­per­sonală, ştiinţele neurocognitive şi nu numai acestea. Toate sursele discutate ne spun că viaţa noastră pe pământ e doar o mică parte din ceea ce avem de trăit, o lecţie pe care tre­buie să ne-o însuşim pentru evoluţia noastră spirituală. Scriind această carte, simt că am în­cheiat un ciclu fundamental al adevărului des­pre noi. Suntem şi materie, suntem şi spirit, a re­duce existenţa lumii doar la dimensiunea ei fi­zică înseamnă a ne întemeia viaţa pe un ade­văr incomplet.

– Ce înseamnă concret, din punct de ve­de­re me­dical, moartea clinică?

– Moartea clinică este acea experienţă în urma că­reia individul traversează toate etapele morţii bio­lo­gice, dar nu definitiv, fiindcă e re­suscitat, readus la via­ţă spontan sau prin inter­venţie medicală, iar func­ţiile sale vitale sunt reluate. Ce trăiesc aceste persoane în timpul morţii clinice e însă tulburător. Studiul expe­rien­­ţelor de moarte clinică demonstrează că exis­tă un tipar comun la toată lumea, indi­fe­rent de rasă, origine sau moment al istoriei.

– Sunt cunoscute cazurile celor care s-au reîntors la viaţă şi au avut, în timpul morţii clinice, o seamă de revelaţii. Ce „văd” de fapt aceste persoane?

– La început, chiar în momentul morţii, subiecţii sunt confuzi, nu înţeleg ce li se întâmplă. Durerea, în cazul celor foarte bolnavi, încetează brusc. Apoi con­şti­entizează că au murit şi încep să-şi vadă din afara lor corpul bolnav, rănit sau abandonat. Se miră că nu pot fi văzuţi şi nu pot fi auziţi de nimeni; sunt uimiţi să-i audă pe cei din jur că-i declară morţi. Decor­po­ra­lizaţi, îşi caută rudele, vor să le îmbrăţişeze, dar mâ­na lor trece prin corpul acestora fără să fie per­cepută. În­tr-un caz citat de Kenneth Ring, un soldat american mu­tilat în războiul din Vietnam şi-a văzut corpul de dea­supra sa. A văzut elicopterul american care l-a trans­­­portat la spital şi, spune el, „m-am în­trebat unde sunt dus şi am zburat după el”. Cei mai mulţi indivizi vor­besc apoi de imaginea unui tunel, prin care sunt obli­­gaţi să treacă, singuri sau însoţiţi de ghizi – rude de­ce­date sau îngeri. Este trecerea dintre două lumi, din lu­mea noastră fizică în lumea spiritelor, în lumea de din­colo.

– În cele mai multe cazuri, indivizii se întâlnesc cu o Fiinţă de Lumină. E chiar Dumnezeu?

– Dincolo de tunel, toţi martorii acestor experienţe văd o lumină vie, de o strălucire foarte intensă, care nu orbeşte totuşi. E o lumină feerică, învăluitoare şi cal­dă, ce oferă mângâiere şi bucurie. Cei care au trăit aceste experienţe spun că e Fiinţa Supremă, Iisus, Buddha sau Allah, în funcţie de apartenenţa religioasă a fiecăruia. O fiinţă pe care o descriu mai degrabă ca pe o impresie trăită, decât ca pe o figură concretă. Se şi spune că Dumnezeu este aşa cum şi-l imaginează fiecare dintre noi, dar în realitate nu este ca în niciuna din închipuirile noastre. Aşa cum mărturisesc cei care au experimentat moartea clinică, Dumnezeu îi întâm­pină cu o iubire copleşitoare, o pace profundă şi o stare de beatitudine despre care toţi spun că nu au mai trăit-o niciodată. Nici urmă de Dumnezeul dur, ameninţător şi acuzator, cum e descris tradiţional.

– …care în plus ne va supune la Judecata de Apoi.

– Există şi în mărturiile acestor oameni un soi de judecată. Este filmul vieţii pe care îl văd cei ajunşi în faţa Fiinţei de Lumină, un film panoramic cu amă­nun­te în detaliu. Aceasta este, cred, expresia Judecăţii De Pe Urmă, cu care ne-au obişnuit religiile. Nu ne judecă nimeni, ne judecăm singuri, fiindcă, văzând acest film, tră­im, în toată cruzimea sa, efectul acţiunilor noastre asu­pra altora. Dannion Brinkley, un caz celebru de moar­te clinică, mercenar angajat în armată, mărtu­ri­seşte că a simţit durerea provocată de gloanţele trase pe front în soldaţii armatei inamice, dar şi durerea şi disperarea copiilor, mamelor şi soţiilor celor ucişi în timpul misiunilor lui. A mărturisit că a simţit inclusiv durerea propriului câine, pe care îl lovea, enervat că îi roade covorul. La filmul vieţii nu eşti, deci, un simplu spectator, ci trăieşti aievea durerea şi tristeţea pe care le-ai produs altora, dar şi bucuria şi recu­noştinţa celor pe care i-ai ajutat sau i-ai iubit.

– Există, deci, o plată în ceruri a tuturor faptelor noastre?

– Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pe­depsim singuri, aici, pe pământ. Există o lege cosmică, după care tot ce facem altora se re­percutează asupra noastră, mai devreme sau mai târziu, prin boală, necazuri şi nefericire. Iadul e mai degrabă o stare de spirit, o stare a conştiinţei noastre încărcate de rele. Toţi cer­cetătorii acestor fenomene afirmă cu con­vin­gere că nu există dincolo o pedeapsă divină fără sfârşit, pentru nimeni.
– Să revenim la experienţa propriu-zisă a morţii clinice. Ce se întâmplă mai departe?

– După ce filmul vieţii îi face să înţeleagă unde au greşit şi unde au procedat corect, celor aflaţi în moarte clinică li se arată o ba­rieră, o punte sau un râu, şi li se interzice să trea­că. E semnul distinctiv dintre cele două lumi. „Nu este încă timpul” e ceea ce aud cei mai mulţi dintre ei. Altora li se spune, într-o formă sau alta, „Du-te înapoi şi spune lumii ce ai văzut”. Toţi cei care au trecut prin aşa ce­va spun deschis că nu mai au niciun fel de frică faţă de moarte. Pentru cei care trăiesc aces­te experienţe e atât de covârşitor, încât ră­mân con­şti­enţi şi după aceea de existenţa unei dimensiuni spi­rituale în univers, dedicân­du-se, pe mai departe, unei vieţi spirituale sau unei vieţi puse în slujba binelui.

„Nu creierul generează conştiinţa, ci conştiinţa are în primire un creier de care se foloseşte”

– Domnule Dulcan, vă provoc să dis­cu­tăm şi din punct de vedere ştiinţific. Cum se împacă toate aceste descoperiri cu formaţia dvs. de medic neurolog?

– Tocmai pentru că sunt medic neurolog şi am stu­diat creierul pot să afirm cu tărie că mintea omenească nu se reduce la reacţiile biochimice care au loc în cre­ier. S-au făcut măsurători ale momentului în care sunt activate diferite arii din creier şi ele demonstrează că aceste activări preced cu câteva miimi de secundă con­ştientizarea lor. Cu alte cuvinte, decizia de execu­tare a unei mişcări pare a fi luată înainte de a fi infor­mat creierul. Şi atunci, dacă iniţiativa creierului pre­cede, oa­recum, voinţa noastră de a acţiona, ne între­băm fi­resc: gândim sau suntem gândiţi? Nu avem încă o teorie coerentă referitoare la conştiinţă. Experienţa morţii clinice pledează pentru independenţa conştiinţei faţă de creier. Nu creierul generează conştiinţa, aşa cum încă se crede la modul general, ci conştiinţa are în primire un creier, de care se foloseşte de-a lungul unei vieţi, pentru a se informa, a experimenta şi a evolua.

– S-a imputat acestor viziuni avute în timpul morţii clinice că ar fi rodul anestezicelor sub care se află majoritatea pacienţilor.

– Da, s-a adus argumentul că ar putea fi halucinaţii sau expresia unui creier în suferinţă, că ar fi rezultatul ischemiei sau al unor crize epileptice. Sunt doctor neurolog şi pot aduce oricând argumente medicale împotriva acestor ipoteze. Despre efectul anestezicului nu poate fi vorba, căci sunt şi mulţi oameni care au avut aceste experienţe spontan, fără nicio influenţă chimică. Apoi, există oameni care şi-au dezvoltat ca­pa­citatea de a călători extracorporal, ei sunt cât se poa­te de lucizi şi de sănătoşi, iar mărturiile lor se mulează perfect pe viziunile celor care au trăit o moarte clinică. Nu e vorba de nicio influenţă exterioară. E pur şi sim­plu o altă stare a creierului, pe care, vrea nu vrea, şti­inţa va trebui să o accepte. Există studii făcute pe sute de oameni, de vârstă, sex, religie şi provenienţă dife­rite. Viziunile lor sunt asemănătoare, fie că e vorba de Sfânta Tereza de Avila, de Platon sau de persoane din zilele noastre.

– Aduce studiul morţii clinice argumente concrete în favoarea realităţii lumii de dincolo?

– Unul din cele mai puternice argumente este faptul că în timpul morţii clinice, nevăzătorii din naştere văd pri­ma oară ce se întâmplă în jur. Ei văd cu ochii spiri­tului, ai corpului de energie. Este o dovadă că nu avem doar corp fizic, ci şi corp subtil, care este însoţit de o con­ştiinţă detaşată de creierul nostru anatomic şi care are o altă percepţie asupra timpului şi a spaţiului. Ex­pe­­rienţa este a acestei conştiinţe, nu a creierului. Ve­derea se face într-un unghi de 360 de grade şi poate ex­plora instantaneu la orice distanţă. Această vedere pa­noramică apare nu numai la cei care au o moarte cli­nică, ci şi în stările de extaz mistic sau în experienţa unor maeştri spirituali ai Orientului. Un creier trau­ma­tizat poate genera, desigur, şi halucinaţii, dar ele n-au coerenţă, n-au logică. Tot ceea ce se petrece în expe­rienţa morţii clinice are o coerenţă, un sens moral, o filosofie profundă, cu referire la viaţa persoanei im­pli­cate. În urma lor, învăţăm întotdeauna o lecţie. Un alt argument extrem de important este memoria noas­tră de dincolo. Filmul retrospectiv al vieţii, care li se prezintă tuturor celor care ajung dincolo, demons­trea­ză că nimic nu se uită din ceea ce am trăit aici. Se reţin şi cele mai mici amă­nun­te, pe care credeam că le-am uitat de mult, pe care şi le amintesc chiar şi in­di­vizii bolnavi de Alzhei­mer. În timpul vieţii noas­tre, nu me­moria se pierde, ci ins­tru­mentul de redare, ne­uronul se a­tro­fiază. Me­moria ră­mâ­ne în câmpul conştiinţei, care se ex­tin­de dincolo de noi în acelaşi timp cu matricea corpului nostru subtil. Argumente există cu du­iumul, dar pro­babil cele mai puternice sunt mărturiile celor re­întorşi la viaţă.

– Din toate cazurile pe care le-aţi întâlnit şi stu­diat, care vi se pare cel mai spectaculos?

– Cred că cel mai im­presionant este cazul Anitei Moorjani, pe care l-a şi relatat într-o carte autobio­grafică. Era de patru ani bolnavă de can­cer limfatic când, in­trată în comă profundă, terminală, începe să per­ceapă lumea dincolo de limitele obişnuite. Deşi are ochii închişi, fiindcă e supusă reanimării, îl ve­de pe fratele său în avi­onul cu care venea din India la Hong Kong, pentru a fi prezent la ultimele sale clipe de viaţă. Aude discuţiile între medici şi soţul său, deşi ele aveau loc pe un coridor îndepărtat. Şi nu doar că îi aude şi vede, dar le aude şi gândurile. Se eliberează din trupul fizic şi constată, cu uimire, că poate fi în mai multe locuri în acelaşi timp. Vede toate mane­vrele de reanimare pe care le fac medicii, înţelege disperarea soţului şi ar vrea să-i spună fratelui să nu se grăbească, fiindcă nu va muri până nu va veni. Însă nimeni nu o aude. Du­pă o vreme, ataşamentul ei faţă de oameni se es­tom­pează şi intră într-o lume mi­nunată, guvernată de bucurie şi de iubire necon­di­ţionată. Îşi revede tatăl, care murise cu zece ani îna­inte, cu care stă de vorbă şi care o anunţă că nu a ve­nit încă timpul să ră­mână acolo. Îşi vede filmul vieţii şi înţelege misi­unea pentru care a sosit pe pământ şi ceea ce mai are de făcut pentru a o împlini. Nu se bucu­ră la gândul revenirii în corpul bolnav, dar în­ţelege că trebuie să se întoarcă să transmită lumii un mesaj. La ieşirea din comă, le zâmbeşte medicilor şi le spune că a fost vindecată şi va trăi. Nimeni n-o ia în serios. Şi totuşi, pes­te câteva zile, la analizele efec­tuate, medicii consta­tă semne certe de vindecare. Însă Anita Moorjani a mai spus ceva în cartea ei au­tobiografică, şi anume că, în spaţiul de dincolo, în timpul filmului panoramic, i s-au revelat şi vieţile pe care le-a avut până atunci.

„Suntem cu adevărat «lumină din Lumină»”

– Atingeţi o chestiune extrem de controversată, tema reîntrupării, respinsă, de altfel, de religia creştină. Avem motive să credem în aşa ceva?

– Ideea reîntrupării e motiv de mare controversă între creştini şi susţi­nă­torii ei. Există însă argumente ce ţin de im­presia fiecăruia din­tre noi, de acel sentiment de déjà vu pe care îl avem, une­ori, când întâlnim o anu­mită persoană. Din nou, mărturiile oamenilor sunt cele care ar trebui să ne pună cel mai tare pe gânduri. Cerce­tă­toa­rea Sandra Anne Tay­lor aduce în dis­cu­ţie un caz foarte in­te­re­sant, al unui tânăr a­rab, care s-a născut în munţi, în Liban, şi nu şi-a părăsit casa până la 20 de ani. S-a întâmplat să fie dus ocazional într-o altă lo­calitate, la sute de km distanţă, pe care a recunoscut-o imediat ca fiind cea în care a trăit anterior.

Ba mai mult, dintr-un im­puls, a mers direct la casa în care se născuse, i-a iden­tificat pe nume pe cei care o lo­cuiau, le-a arătat lo­cul în care şi-a amintit că a ascuns nişte bani şi i-a găsit. Familia res­pectivă era atunci în­tr-un proces de sta­bi­lire a unui hotar între pă­mânturi. El şi-a a­min­tit unde era ve­chiul hotar. A fost atât de con­vin­gător, încât şi justiţia i-a acceptat măr­turia. Se născuse în acelaşi anotimp în care, în urmă cu 20 de ani, ve­chea persoană fusese ucisă. Reîn­car­narea lui a fost, deci, imediată. Mai e şi cazul lui Rand James­ton Shields, care în tim­pul unei morţi cli­ni­ce retrăieşte 68 de evenimente din vieţile anterioare. A reţinut locul unde a trăit şi cine a fost. A făcut 8 vizite în acel oraş, a inventariat 114 dovezi care atestau acea viaţă şi a recunoscut 35 de clădiri. Cazul lui e ce­le­bru şi e studiat de dr. Jim B.Tucker, la secţia de medicină psihi­a­trică din Universitatea Statului Virginia. Dar detaliul care naşte cele mai multe întrebări e chiar cazul Anitei Moorjani. Acolo, sus, Cineva i-a spus să stea liniştită, că va fi vin­decată şi i-a arătat şi celelalte vieţi pe care le-a avut. Dacă ştiinţa a putut confirma vindecarea ei miraculoasă, anunţată în lumea de dincolo, de ce n-am crede şi în celelalte lucruri vă­zute de ea acolo? Este o întrebare ce nu poate fi evitată.

– Suntem, deci, nemuritori. Murim, dar conti­nuăm să tră­im sub altă formă.

– Continuăm să tră­im în corpul subtil, care e format din lu­mină de înaltă frec­ven­ţă. Cei care au vă­zut cor­pul subtil, ceea ce nu­mim în mod tradi­ţio­nal „suflet”, în timpul experienţelor extra­cor­porale, l-au descris ca fiind format din milioane de punc­te lu­minoase. Dacă în ceea ce priveşte trupul nos­tru s-a spus că „pă­­mânt suntem şi în pă­mânt ne vom în­toar­ce”, în ceea ce pri­veş­te sufletul, „lumină suntem şi în Lumină ne vom întoarce”. Sun­tem cu adevărat „lumină din Lumină”. E valabil şi dacă ex­tra­polăm la nivel macro. Universul, spune David Bohm, este o hologramă gigantică. Între lumea de aici şi lumea de dincolo e doar o diferenţă de frec­venţă. Ceea ce nu vedem nu înseamnă că nu există. De pil­dă, noi percepem sunetele a căror frecvenţă se si­tuează între 16.000 şi 20.000 Hz. Liliacul emite şi re­cep­tează ultrasunete cu frecvenţa până la 150.000 Hz. Iar del­finii comunică pe frecvenţe situate peste 150.000 Hz. La fel şi cu lumina. Sub un anumit prag al frecvenţei, lumina se condensează în materie fizică, iar deasupra acestuia, lumina devine energie invizibilă. Suntem aici, pe pământ, limitaţi de zidul unei frec­ven­ţe care ne obturează vederea. Însă Dumnezeu, în mă­ri­nimia Lui, ne-a aşezat într-o fereastră cosmică, din ca­re putem vedea universul, din care ni se oferă des­chi­­de­rea.

– Vreţi să spuneţi că Îl putem cunoaşte pe Dum­nezeu pentru că El Însuşi vrea să fie cunoscut?

– Universul nu face lucruri gratuite. În vremurile noas­tre au explodat o serie de preocupări ştiinţifice care nu fac decât să confirme această dimensiune spi­ri­tuală a universului, să demonstreze că istoria uni­ver­sului şi a omului e scrisă de aceeaşi mână, că om şi univers au aceeaşi origine spirituală. Experienţa morţii cli­nice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat, pen­tru a ne îndemna să schimbăm drumul greşit pe care am mers până acum şi să ne însuşim lecţia cu­noaş­terii şi a iubirii, care e adevăratul sens al vieţii. Avem o singură şansă de ieşire din criza în care în­trea­ga omenire este implicată: să optăm pentru o adevărată re­naştere spirituală. Cu alte cuvinte, să trăim în armo­nie cu Dumnezeu, cu noi înşine, cu semenii şi cu natu­ra. Nu întâmplător, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Ade­vă­rul şi Viaţa”. Ni s-a arătat Adevărul, ni s-a arătat Ca­lea, e rândul nostru să răspundem chemă­rii Lui.

 

Sursa: www.formula-as.ro https://www.evolutiespirituala.ro/dumitru-constantin-dulcan-viata-noastra-pe-pamant-este-doar-o-mica-parte-din-ceea-ce-avem-de-trait/?feed_id=76938&_unique_id=64e20ed815529

/de
, , , ,

DUMITRU CONSTANTIN DULCAN – „Viaţa noastră pe pământ este doar o mică parte din ceea ce avem de trăit”

Dumitru Dulcan

DUMITRU CONSTANTIN DULCAN – „Viaţa noastră pe pământ este doar o mică parte din ceea ce avem de trăit”

 

Este medic neurolog şi psihiatru, cercetător în domeniul conştiinţei, o fire curioasă şi temerară, ce a îndrăznit să caute răspunsuri despre om în teritorii ale cunoaşterii încă neexplorate.

Distinse cu premii şi declarate bestsellers, cărţile domniei sale au schimbat viziunea ştiută despre univers, punând pe gânduri o întreagă comunitate ştiinţifică. Cea mai recentă apariţie, Mintea de dincolo, nu e doar rodul unor lecturi extrem de vaste, ci şi expresia unei inteligenţe ieşite din comun, ce a reuşit performanţa absolut originală de a pune cap la cap concluziile fizicii cuantice, ale psihologiei transpersonale şi ale ştiinţelor neurocognitive, cu experienţele religioase şi ale morţii clinice, pentru a ne oferi o descriere cât mai aproape de realitate a lumii de dincolo. Un demers impresionant, ce reafirmă originea noastră divină şi importanţa de a trăi după legi spirituale.

„Moartea clinică este o trecere între două lumi”

– Domnule Constantin Dulcan, tocmai a ieşit de sub tipar cartea dvs. cea mai recentă, care adună şi sintetizează studii şi mărturii ale experienţei morţii clinice. De ce aţi ales tocmai acest subiect? Poate experienţa morţii clinice să dezlege unele mistere ale existenţei umane?

– Nimic din ce am scris până acum n-a fost pre­meditat. M-a mobilizat de fiecare dată curiozitatea de a şti ce este dincolo de noi. Aş putea spune că, scriind, mi-am răspuns singur la multe întrebări. Am scris întâi Inteligenţa materiei, pentru că am vrut să argumentez ştiinţific intuiţia că în spatele tuturor lucrurilor se află o Raţiune universală care ordonează şi coor­do­nează totul. Şi că această Raţiune e Dum­nezeu. Dacă Dum­nezeu există, atunci şi noi, oa­menii, trebuie să avem un sens. Cea de-a doua carte, În căutarea sensului pier­­dut, a fost motivată de faptul că lumea actuală se înscrie din punct de vedere moral pe o curbă des­cen­dentă. Am pierdut legătura cu Sursa şi am uitat de ce sun­tem aici. Singuri, fără o busolă spi­rituală, am alu­necat în marele impas moral, so­cial şi economic în care ne aflăm. Acum, ceea ce am încercat în cartea Min­­tea de dincolo a fost să arăt că experienţa morţii cli­­nice vine să susţină cu argumente clare originea noas­­tră spi­rituală – idee pentru care pledează desco­pe­ririle fizicii cuantice, religiile, psihologia trans­per­sonală, ştiinţele neurocognitive şi nu numai acestea. Toate sursele discutate ne spun că viaţa noastră pe pământ e doar o mică parte din ceea ce avem de trăit, o lecţie pe care tre­buie să ne-o însuşim pentru evoluţia noastră spirituală. Scriind această carte, simt că am în­cheiat un ciclu fundamental al adevărului des­pre noi. Suntem şi materie, suntem şi spirit, a re­duce existenţa lumii doar la dimensiunea ei fi­zică înseamnă a ne întemeia viaţa pe un ade­văr incomplet.

– Ce înseamnă concret, din punct de ve­de­re me­dical, moartea clinică?

– Moartea clinică este acea experienţă în urma că­reia individul traversează toate etapele morţii bio­lo­gice, dar nu definitiv, fiindcă e re­suscitat, readus la via­ţă spontan sau prin inter­venţie medicală, iar func­ţiile sale vitale sunt reluate. Ce trăiesc aceste persoane în timpul morţii clinice e însă tulburător. Studiul expe­rien­­ţelor de moarte clinică demonstrează că exis­tă un tipar comun la toată lumea, indi­fe­rent de rasă, origine sau moment al istoriei.

– Sunt cunoscute cazurile celor care s-au reîntors la viaţă şi au avut, în timpul morţii clinice, o seamă de revelaţii. Ce „văd” de fapt aceste persoane?

– La început, chiar în momentul morţii, subiecţii sunt confuzi, nu înţeleg ce li se întâmplă. Durerea, în cazul celor foarte bolnavi, încetează brusc. Apoi con­şti­entizează că au murit şi încep să-şi vadă din afara lor corpul bolnav, rănit sau abandonat. Se miră că nu pot fi văzuţi şi nu pot fi auziţi de nimeni; sunt uimiţi să-i audă pe cei din jur că-i declară morţi. Decor­po­ra­lizaţi, îşi caută rudele, vor să le îmbrăţişeze, dar mâ­na lor trece prin corpul acestora fără să fie per­cepută. În­tr-un caz citat de Kenneth Ring, un soldat american mu­tilat în războiul din Vietnam şi-a văzut corpul de dea­supra sa. A văzut elicopterul american care l-a trans­­­portat la spital şi, spune el, „m-am în­trebat unde sunt dus şi am zburat după el”. Cei mai mulţi indivizi vor­besc apoi de imaginea unui tunel, prin care sunt obli­­gaţi să treacă, singuri sau însoţiţi de ghizi – rude de­ce­date sau îngeri. Este trecerea dintre două lumi, din lu­mea noastră fizică în lumea spiritelor, în lumea de din­colo.

– În cele mai multe cazuri, indivizii se întâlnesc cu o Fiinţă de Lumină. E chiar Dumnezeu?

– Dincolo de tunel, toţi martorii acestor experienţe văd o lumină vie, de o strălucire foarte intensă, care nu orbeşte totuşi. E o lumină feerică, învăluitoare şi cal­dă, ce oferă mângâiere şi bucurie. Cei care au trăit aceste experienţe spun că e Fiinţa Supremă, Iisus, Buddha sau Allah, în funcţie de apartenenţa religioasă a fiecăruia. O fiinţă pe care o descriu mai degrabă ca pe o impresie trăită, decât ca pe o figură concretă. Se şi spune că Dumnezeu este aşa cum şi-l imaginează fiecare dintre noi, dar în realitate nu este ca în niciuna din închipuirile noastre. Aşa cum mărturisesc cei care au experimentat moartea clinică, Dumnezeu îi întâm­pină cu o iubire copleşitoare, o pace profundă şi o stare de beatitudine despre care toţi spun că nu au mai trăit-o niciodată. Nici urmă de Dumnezeul dur, ameninţător şi acuzator, cum e descris tradiţional.

– …care în plus ne va supune la Judecata de Apoi.

– Există şi în mărturiile acestor oameni un soi de judecată. Este filmul vieţii pe care îl văd cei ajunşi în faţa Fiinţei de Lumină, un film panoramic cu amă­nun­te în detaliu. Aceasta este, cred, expresia Judecăţii De Pe Urmă, cu care ne-au obişnuit religiile. Nu ne judecă nimeni, ne judecăm singuri, fiindcă, văzând acest film, tră­im, în toată cruzimea sa, efectul acţiunilor noastre asu­pra altora. Dannion Brinkley, un caz celebru de moar­te clinică, mercenar angajat în armată, mărtu­ri­seşte că a simţit durerea provocată de gloanţele trase pe front în soldaţii armatei inamice, dar şi durerea şi disperarea copiilor, mamelor şi soţiilor celor ucişi în timpul misiunilor lui. A mărturisit că a simţit inclusiv durerea propriului câine, pe care îl lovea, enervat că îi roade covorul. La filmul vieţii nu eşti, deci, un simplu spectator, ci trăieşti aievea durerea şi tristeţea pe care le-ai produs altora, dar şi bucuria şi recu­noştinţa celor pe care i-ai ajutat sau i-ai iubit.

– Există, deci, o plată în ceruri a tuturor faptelor noastre?

– Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pe­depsim singuri, aici, pe pământ. Există o lege cosmică, după care tot ce facem altora se re­percutează asupra noastră, mai devreme sau mai târziu, prin boală, necazuri şi nefericire. Iadul e mai degrabă o stare de spirit, o stare a conştiinţei noastre încărcate de rele. Toţi cer­cetătorii acestor fenomene afirmă cu con­vin­gere că nu există dincolo o pedeapsă divină fără sfârşit, pentru nimeni.
– Să revenim la experienţa propriu-zisă a morţii clinice. Ce se întâmplă mai departe?

– După ce filmul vieţii îi face să înţeleagă unde au greşit şi unde au procedat corect, celor aflaţi în moarte clinică li se arată o ba­rieră, o punte sau un râu, şi li se interzice să trea­că. E semnul distinctiv dintre cele două lumi. „Nu este încă timpul” e ceea ce aud cei mai mulţi dintre ei. Altora li se spune, într-o formă sau alta, „Du-te înapoi şi spune lumii ce ai văzut”. Toţi cei care au trecut prin aşa ce­va spun deschis că nu mai au niciun fel de frică faţă de moarte. Pentru cei care trăiesc aces­te experienţe e atât de covârşitor, încât ră­mân con­şti­enţi şi după aceea de existenţa unei dimensiuni spi­rituale în univers, dedicân­du-se, pe mai departe, unei vieţi spirituale sau unei vieţi puse în slujba binelui.

„Nu creierul generează conştiinţa, ci conştiinţa are în primire un creier de care se foloseşte”

– Domnule Dulcan, vă provoc să dis­cu­tăm şi din punct de vedere ştiinţific. Cum se împacă toate aceste descoperiri cu formaţia dvs. de medic neurolog?

– Tocmai pentru că sunt medic neurolog şi am stu­diat creierul pot să afirm cu tărie că mintea omenească nu se reduce la reacţiile biochimice care au loc în cre­ier. S-au făcut măsurători ale momentului în care sunt activate diferite arii din creier şi ele demonstrează că aceste activări preced cu câteva miimi de secundă con­ştientizarea lor. Cu alte cuvinte, decizia de execu­tare a unei mişcări pare a fi luată înainte de a fi infor­mat creierul. Şi atunci, dacă iniţiativa creierului pre­cede, oa­recum, voinţa noastră de a acţiona, ne între­băm fi­resc: gândim sau suntem gândiţi? Nu avem încă o teorie coerentă referitoare la conştiinţă. Experienţa morţii clinice pledează pentru independenţa conştiinţei faţă de creier. Nu creierul generează conştiinţa, aşa cum încă se crede la modul general, ci conştiinţa are în primire un creier, de care se foloseşte de-a lungul unei vieţi, pentru a se informa, a experimenta şi a evolua.

– S-a imputat acestor viziuni avute în timpul morţii clinice că ar fi rodul anestezicelor sub care se află majoritatea pacienţilor.

– Da, s-a adus argumentul că ar putea fi halucinaţii sau expresia unui creier în suferinţă, că ar fi rezultatul ischemiei sau al unor crize epileptice. Sunt doctor neurolog şi pot aduce oricând argumente medicale împotriva acestor ipoteze. Despre efectul anestezicului nu poate fi vorba, căci sunt şi mulţi oameni care au avut aceste experienţe spontan, fără nicio influenţă chimică. Apoi, există oameni care şi-au dezvoltat ca­pa­citatea de a călători extracorporal, ei sunt cât se poa­te de lucizi şi de sănătoşi, iar mărturiile lor se mulează perfect pe viziunile celor care au trăit o moarte clinică. Nu e vorba de nicio influenţă exterioară. E pur şi sim­plu o altă stare a creierului, pe care, vrea nu vrea, şti­inţa va trebui să o accepte. Există studii făcute pe sute de oameni, de vârstă, sex, religie şi provenienţă dife­rite. Viziunile lor sunt asemănătoare, fie că e vorba de Sfânta Tereza de Avila, de Platon sau de persoane din zilele noastre.

– Aduce studiul morţii clinice argumente concrete în favoarea realităţii lumii de dincolo?

– Unul din cele mai puternice argumente este faptul că în timpul morţii clinice, nevăzătorii din naştere văd pri­ma oară ce se întâmplă în jur. Ei văd cu ochii spiri­tului, ai corpului de energie. Este o dovadă că nu avem doar corp fizic, ci şi corp subtil, care este însoţit de o con­ştiinţă detaşată de creierul nostru anatomic şi care are o altă percepţie asupra timpului şi a spaţiului. Ex­pe­­rienţa este a acestei conştiinţe, nu a creierului. Ve­derea se face într-un unghi de 360 de grade şi poate ex­plora instantaneu la orice distanţă. Această vedere pa­noramică apare nu numai la cei care au o moarte cli­nică, ci şi în stările de extaz mistic sau în experienţa unor maeştri spirituali ai Orientului. Un creier trau­ma­tizat poate genera, desigur, şi halucinaţii, dar ele n-au coerenţă, n-au logică. Tot ceea ce se petrece în expe­rienţa morţii clinice are o coerenţă, un sens moral, o filosofie profundă, cu referire la viaţa persoanei im­pli­cate. În urma lor, învăţăm întotdeauna o lecţie. Un alt argument extrem de important este memoria noas­tră de dincolo. Filmul retrospectiv al vieţii, care li se prezintă tuturor celor care ajung dincolo, demons­trea­ză că nimic nu se uită din ceea ce am trăit aici. Se reţin şi cele mai mici amă­nun­te, pe care credeam că le-am uitat de mult, pe care şi le amintesc chiar şi in­di­vizii bolnavi de Alzhei­mer. În timpul vieţii noas­tre, nu me­moria se pierde, ci ins­tru­mentul de redare, ne­uronul se a­tro­fiază. Me­moria ră­mâ­ne în câmpul conştiinţei, care se ex­tin­de dincolo de noi în acelaşi timp cu matricea corpului nostru subtil. Argumente există cu du­iumul, dar pro­babil cele mai puternice sunt mărturiile celor re­întorşi la viaţă.

– Din toate cazurile pe care le-aţi întâlnit şi stu­diat, care vi se pare cel mai spectaculos?

– Cred că cel mai im­presionant este cazul Anitei Moorjani, pe care l-a şi relatat într-o carte autobio­grafică. Era de patru ani bolnavă de can­cer limfatic când, in­trată în comă profundă, terminală, începe să per­ceapă lumea dincolo de limitele obişnuite. Deşi are ochii închişi, fiindcă e supusă reanimării, îl ve­de pe fratele său în avi­onul cu care venea din India la Hong Kong, pentru a fi prezent la ultimele sale clipe de viaţă. Aude discuţiile între medici şi soţul său, deşi ele aveau loc pe un coridor îndepărtat. Şi nu doar că îi aude şi vede, dar le aude şi gândurile. Se eliberează din trupul fizic şi constată, cu uimire, că poate fi în mai multe locuri în acelaşi timp. Vede toate mane­vrele de reanimare pe care le fac medicii, înţelege disperarea soţului şi ar vrea să-i spună fratelui să nu se grăbească, fiindcă nu va muri până nu va veni. Însă nimeni nu o aude. Du­pă o vreme, ataşamentul ei faţă de oameni se es­tom­pează şi intră într-o lume mi­nunată, guvernată de bucurie şi de iubire necon­di­ţionată. Îşi revede tatăl, care murise cu zece ani îna­inte, cu care stă de vorbă şi care o anunţă că nu a ve­nit încă timpul să ră­mână acolo. Îşi vede filmul vieţii şi înţelege misi­unea pentru care a sosit pe pământ şi ceea ce mai are de făcut pentru a o împlini. Nu se bucu­ră la gândul revenirii în corpul bolnav, dar în­ţelege că trebuie să se întoarcă să transmită lumii un mesaj. La ieşirea din comă, le zâmbeşte medicilor şi le spune că a fost vindecată şi va trăi. Nimeni n-o ia în serios. Şi totuşi, pes­te câteva zile, la analizele efec­tuate, medicii consta­tă semne certe de vindecare. Însă Anita Moorjani a mai spus ceva în cartea ei au­tobiografică, şi anume că, în spaţiul de dincolo, în timpul filmului panoramic, i s-au revelat şi vieţile pe care le-a avut până atunci.

„Suntem cu adevărat «lumină din Lumină»”

– Atingeţi o chestiune extrem de controversată, tema reîntrupării, respinsă, de altfel, de religia creştină. Avem motive să credem în aşa ceva?

– Ideea reîntrupării e motiv de mare controversă între creştini şi susţi­nă­torii ei. Există însă argumente ce ţin de im­presia fiecăruia din­tre noi, de acel sentiment de déjà vu pe care îl avem, une­ori, când întâlnim o anu­mită persoană. Din nou, mărturiile oamenilor sunt cele care ar trebui să ne pună cel mai tare pe gânduri. Cerce­tă­toa­rea Sandra Anne Tay­lor aduce în dis­cu­ţie un caz foarte in­te­re­sant, al unui tânăr a­rab, care s-a născut în munţi, în Liban, şi nu şi-a părăsit casa până la 20 de ani. S-a întâmplat să fie dus ocazional într-o altă lo­calitate, la sute de km distanţă, pe care a recunoscut-o imediat ca fiind cea în care a trăit anterior.

Ba mai mult, dintr-un im­puls, a mers direct la casa în care se născuse, i-a iden­tificat pe nume pe cei care o lo­cuiau, le-a arătat lo­cul în care şi-a amintit că a ascuns nişte bani şi i-a găsit. Familia res­pectivă era atunci în­tr-un proces de sta­bi­lire a unui hotar între pă­mânturi. El şi-a a­min­tit unde era ve­chiul hotar. A fost atât de con­vin­gător, încât şi justiţia i-a acceptat măr­turia. Se născuse în acelaşi anotimp în care, în urmă cu 20 de ani, ve­chea persoană fusese ucisă. Reîn­car­narea lui a fost, deci, imediată. Mai e şi cazul lui Rand James­ton Shields, care în tim­pul unei morţi cli­ni­ce retrăieşte 68 de evenimente din vieţile anterioare. A reţinut locul unde a trăit şi cine a fost. A făcut 8 vizite în acel oraş, a inventariat 114 dovezi care atestau acea viaţă şi a recunoscut 35 de clădiri. Cazul lui e ce­le­bru şi e studiat de dr. Jim B.Tucker, la secţia de medicină psihi­a­trică din Universitatea Statului Virginia. Dar detaliul care naşte cele mai multe întrebări e chiar cazul Anitei Moorjani. Acolo, sus, Cineva i-a spus să stea liniştită, că va fi vin­decată şi i-a arătat şi celelalte vieţi pe care le-a avut. Dacă ştiinţa a putut confirma vindecarea ei miraculoasă, anunţată în lumea de dincolo, de ce n-am crede şi în celelalte lucruri vă­zute de ea acolo? Este o întrebare ce nu poate fi evitată.

– Suntem, deci, nemuritori. Murim, dar conti­nuăm să tră­im sub altă formă.

– Continuăm să tră­im în corpul subtil, care e format din lu­mină de înaltă frec­ven­ţă. Cei care au vă­zut cor­pul subtil, ceea ce nu­mim în mod tradi­ţio­nal „suflet”, în timpul experienţelor extra­cor­porale, l-au descris ca fiind format din milioane de punc­te lu­minoase. Dacă în ceea ce priveşte trupul nos­tru s-a spus că „pă­­mânt suntem şi în pă­mânt ne vom în­toar­ce”, în ceea ce pri­veş­te sufletul, „lumină suntem şi în Lumină ne vom întoarce”. Sun­tem cu adevărat „lumină din Lumină”. E valabil şi dacă ex­tra­polăm la nivel macro. Universul, spune David Bohm, este o hologramă gigantică. Între lumea de aici şi lumea de dincolo e doar o diferenţă de frec­venţă. Ceea ce nu vedem nu înseamnă că nu există. De pil­dă, noi percepem sunetele a căror frecvenţă se si­tuează între 16.000 şi 20.000 Hz. Liliacul emite şi re­cep­tează ultrasunete cu frecvenţa până la 150.000 Hz. Iar del­finii comunică pe frecvenţe situate peste 150.000 Hz. La fel şi cu lumina. Sub un anumit prag al frecvenţei, lumina se condensează în materie fizică, iar deasupra acestuia, lumina devine energie invizibilă. Suntem aici, pe pământ, limitaţi de zidul unei frec­ven­ţe care ne obturează vederea. Însă Dumnezeu, în mă­ri­nimia Lui, ne-a aşezat într-o fereastră cosmică, din ca­re putem vedea universul, din care ni se oferă des­chi­­de­rea.

– Vreţi să spuneţi că Îl putem cunoaşte pe Dum­nezeu pentru că El Însuşi vrea să fie cunoscut?

– Universul nu face lucruri gratuite. În vremurile noas­tre au explodat o serie de preocupări ştiinţifice care nu fac decât să confirme această dimensiune spi­ri­tuală a universului, să demonstreze că istoria uni­ver­sului şi a omului e scrisă de aceeaşi mână, că om şi univers au aceeaşi origine spirituală. Experienţa morţii cli­nice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat, pen­tru a ne îndemna să schimbăm drumul greşit pe care am mers până acum şi să ne însuşim lecţia cu­noaş­terii şi a iubirii, care e adevăratul sens al vieţii. Avem o singură şansă de ieşire din criza în care în­trea­ga omenire este implicată: să optăm pentru o adevărată re­naştere spirituală. Cu alte cuvinte, să trăim în armo­nie cu Dumnezeu, cu noi înşine, cu semenii şi cu natu­ra. Nu întâmplător, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Ade­vă­rul şi Viaţa”. Ni s-a arătat Adevărul, ni s-a arătat Ca­lea, e rândul nostru să răspundem chemă­rii Lui.

 

Sursa: www.formula-as.ro https://www.evolutiespirituala.ro/dumitru-constantin-dulcan-viata-noastra-pe-pamant-este-doar-o-mica-parte-din-ceea-ce-avem-de-trait/?feed_id=66308&_unique_id=64a43f04b46b3

/de
, , , ,

DUMITRU CONSTANTIN DULCAN – „Viaţa noastră pe pământ este doar o mică parte din ceea ce avem de trăit”

Dumitru Dulcan

DUMITRU CONSTANTIN DULCAN – „Viaţa noastră pe pământ este doar o mică parte din ceea ce avem de trăit”

 

Este medic neurolog şi psihiatru, cercetător în domeniul conştiinţei, o fire curioasă şi temerară, ce a îndrăznit să caute răspunsuri despre om în teritorii ale cunoaşterii încă neexplorate.

Distinse cu premii şi declarate bestsellers, cărţile domniei sale au schimbat viziunea ştiută despre univers, punând pe gânduri o întreagă comunitate ştiinţifică. Cea mai recentă apariţie, Mintea de dincolo, nu e doar rodul unor lecturi extrem de vaste, ci şi expresia unei inteligenţe ieşite din comun, ce a reuşit performanţa absolut originală de a pune cap la cap concluziile fizicii cuantice, ale psihologiei transpersonale şi ale ştiinţelor neurocognitive, cu experienţele religioase şi ale morţii clinice, pentru a ne oferi o descriere cât mai aproape de realitate a lumii de dincolo. Un demers impresionant, ce reafirmă originea noastră divină şi importanţa de a trăi după legi spirituale.

„Moartea clinică este o trecere între două lumi”

– Domnule Constantin Dulcan, tocmai a ieşit de sub tipar cartea dvs. cea mai recentă, care adună şi sintetizează studii şi mărturii ale experienţei morţii clinice. De ce aţi ales tocmai acest subiect? Poate experienţa morţii clinice să dezlege unele mistere ale existenţei umane?

– Nimic din ce am scris până acum n-a fost pre­meditat. M-a mobilizat de fiecare dată curiozitatea de a şti ce este dincolo de noi. Aş putea spune că, scriind, mi-am răspuns singur la multe întrebări. Am scris întâi Inteligenţa materiei, pentru că am vrut să argumentez ştiinţific intuiţia că în spatele tuturor lucrurilor se află o Raţiune universală care ordonează şi coor­do­nează totul. Şi că această Raţiune e Dum­nezeu. Dacă Dum­nezeu există, atunci şi noi, oa­menii, trebuie să avem un sens. Cea de-a doua carte, În căutarea sensului pier­­dut, a fost motivată de faptul că lumea actuală se înscrie din punct de vedere moral pe o curbă des­cen­dentă. Am pierdut legătura cu Sursa şi am uitat de ce sun­tem aici. Singuri, fără o busolă spi­rituală, am alu­necat în marele impas moral, so­cial şi economic în care ne aflăm. Acum, ceea ce am încercat în cartea Min­­tea de dincolo a fost să arăt că experienţa morţii cli­­nice vine să susţină cu argumente clare originea noas­­tră spi­rituală – idee pentru care pledează desco­pe­ririle fizicii cuantice, religiile, psihologia trans­per­sonală, ştiinţele neurocognitive şi nu numai acestea. Toate sursele discutate ne spun că viaţa noastră pe pământ e doar o mică parte din ceea ce avem de trăit, o lecţie pe care tre­buie să ne-o însuşim pentru evoluţia noastră spirituală. Scriind această carte, simt că am în­cheiat un ciclu fundamental al adevărului des­pre noi. Suntem şi materie, suntem şi spirit, a re­duce existenţa lumii doar la dimensiunea ei fi­zică înseamnă a ne întemeia viaţa pe un ade­văr incomplet.

– Ce înseamnă concret, din punct de ve­de­re me­dical, moartea clinică?

– Moartea clinică este acea experienţă în urma că­reia individul traversează toate etapele morţii bio­lo­gice, dar nu definitiv, fiindcă e re­suscitat, readus la via­ţă spontan sau prin inter­venţie medicală, iar func­ţiile sale vitale sunt reluate. Ce trăiesc aceste persoane în timpul morţii clinice e însă tulburător. Studiul expe­rien­­ţelor de moarte clinică demonstrează că exis­tă un tipar comun la toată lumea, indi­fe­rent de rasă, origine sau moment al istoriei.

– Sunt cunoscute cazurile celor care s-au reîntors la viaţă şi au avut, în timpul morţii clinice, o seamă de revelaţii. Ce „văd” de fapt aceste persoane?

– La început, chiar în momentul morţii, subiecţii sunt confuzi, nu înţeleg ce li se întâmplă. Durerea, în cazul celor foarte bolnavi, încetează brusc. Apoi con­şti­entizează că au murit şi încep să-şi vadă din afara lor corpul bolnav, rănit sau abandonat. Se miră că nu pot fi văzuţi şi nu pot fi auziţi de nimeni; sunt uimiţi să-i audă pe cei din jur că-i declară morţi. Decor­po­ra­lizaţi, îşi caută rudele, vor să le îmbrăţişeze, dar mâ­na lor trece prin corpul acestora fără să fie per­cepută. În­tr-un caz citat de Kenneth Ring, un soldat american mu­tilat în războiul din Vietnam şi-a văzut corpul de dea­supra sa. A văzut elicopterul american care l-a trans­­­portat la spital şi, spune el, „m-am în­trebat unde sunt dus şi am zburat după el”. Cei mai mulţi indivizi vor­besc apoi de imaginea unui tunel, prin care sunt obli­­gaţi să treacă, singuri sau însoţiţi de ghizi – rude de­ce­date sau îngeri. Este trecerea dintre două lumi, din lu­mea noastră fizică în lumea spiritelor, în lumea de din­colo.

– În cele mai multe cazuri, indivizii se întâlnesc cu o Fiinţă de Lumină. E chiar Dumnezeu?

– Dincolo de tunel, toţi martorii acestor experienţe văd o lumină vie, de o strălucire foarte intensă, care nu orbeşte totuşi. E o lumină feerică, învăluitoare şi cal­dă, ce oferă mângâiere şi bucurie. Cei care au trăit aceste experienţe spun că e Fiinţa Supremă, Iisus, Buddha sau Allah, în funcţie de apartenenţa religioasă a fiecăruia. O fiinţă pe care o descriu mai degrabă ca pe o impresie trăită, decât ca pe o figură concretă. Se şi spune că Dumnezeu este aşa cum şi-l imaginează fiecare dintre noi, dar în realitate nu este ca în niciuna din închipuirile noastre. Aşa cum mărturisesc cei care au experimentat moartea clinică, Dumnezeu îi întâm­pină cu o iubire copleşitoare, o pace profundă şi o stare de beatitudine despre care toţi spun că nu au mai trăit-o niciodată. Nici urmă de Dumnezeul dur, ameninţător şi acuzator, cum e descris tradiţional.

– …care în plus ne va supune la Judecata de Apoi.

– Există şi în mărturiile acestor oameni un soi de judecată. Este filmul vieţii pe care îl văd cei ajunşi în faţa Fiinţei de Lumină, un film panoramic cu amă­nun­te în detaliu. Aceasta este, cred, expresia Judecăţii De Pe Urmă, cu care ne-au obişnuit religiile. Nu ne judecă nimeni, ne judecăm singuri, fiindcă, văzând acest film, tră­im, în toată cruzimea sa, efectul acţiunilor noastre asu­pra altora. Dannion Brinkley, un caz celebru de moar­te clinică, mercenar angajat în armată, mărtu­ri­seşte că a simţit durerea provocată de gloanţele trase pe front în soldaţii armatei inamice, dar şi durerea şi disperarea copiilor, mamelor şi soţiilor celor ucişi în timpul misiunilor lui. A mărturisit că a simţit inclusiv durerea propriului câine, pe care îl lovea, enervat că îi roade covorul. La filmul vieţii nu eşti, deci, un simplu spectator, ci trăieşti aievea durerea şi tristeţea pe care le-ai produs altora, dar şi bucuria şi recu­noştinţa celor pe care i-ai ajutat sau i-ai iubit.

– Există, deci, o plată în ceruri a tuturor faptelor noastre?

– Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pe­depsim singuri, aici, pe pământ. Există o lege cosmică, după care tot ce facem altora se re­percutează asupra noastră, mai devreme sau mai târziu, prin boală, necazuri şi nefericire. Iadul e mai degrabă o stare de spirit, o stare a conştiinţei noastre încărcate de rele. Toţi cer­cetătorii acestor fenomene afirmă cu con­vin­gere că nu există dincolo o pedeapsă divină fără sfârşit, pentru nimeni.
– Să revenim la experienţa propriu-zisă a morţii clinice. Ce se întâmplă mai departe?

– După ce filmul vieţii îi face să înţeleagă unde au greşit şi unde au procedat corect, celor aflaţi în moarte clinică li se arată o ba­rieră, o punte sau un râu, şi li se interzice să trea­că. E semnul distinctiv dintre cele două lumi. „Nu este încă timpul” e ceea ce aud cei mai mulţi dintre ei. Altora li se spune, într-o formă sau alta, „Du-te înapoi şi spune lumii ce ai văzut”. Toţi cei care au trecut prin aşa ce­va spun deschis că nu mai au niciun fel de frică faţă de moarte. Pentru cei care trăiesc aces­te experienţe e atât de covârşitor, încât ră­mân con­şti­enţi şi după aceea de existenţa unei dimensiuni spi­rituale în univers, dedicân­du-se, pe mai departe, unei vieţi spirituale sau unei vieţi puse în slujba binelui.

„Nu creierul generează conştiinţa, ci conştiinţa are în primire un creier de care se foloseşte”

– Domnule Dulcan, vă provoc să dis­cu­tăm şi din punct de vedere ştiinţific. Cum se împacă toate aceste descoperiri cu formaţia dvs. de medic neurolog?

– Tocmai pentru că sunt medic neurolog şi am stu­diat creierul pot să afirm cu tărie că mintea omenească nu se reduce la reacţiile biochimice care au loc în cre­ier. S-au făcut măsurători ale momentului în care sunt activate diferite arii din creier şi ele demonstrează că aceste activări preced cu câteva miimi de secundă con­ştientizarea lor. Cu alte cuvinte, decizia de execu­tare a unei mişcări pare a fi luată înainte de a fi infor­mat creierul. Şi atunci, dacă iniţiativa creierului pre­cede, oa­recum, voinţa noastră de a acţiona, ne între­băm fi­resc: gândim sau suntem gândiţi? Nu avem încă o teorie coerentă referitoare la conştiinţă. Experienţa morţii clinice pledează pentru independenţa conştiinţei faţă de creier. Nu creierul generează conştiinţa, aşa cum încă se crede la modul general, ci conştiinţa are în primire un creier, de care se foloseşte de-a lungul unei vieţi, pentru a se informa, a experimenta şi a evolua.

– S-a imputat acestor viziuni avute în timpul morţii clinice că ar fi rodul anestezicelor sub care se află majoritatea pacienţilor.

– Da, s-a adus argumentul că ar putea fi halucinaţii sau expresia unui creier în suferinţă, că ar fi rezultatul ischemiei sau al unor crize epileptice. Sunt doctor neurolog şi pot aduce oricând argumente medicale împotriva acestor ipoteze. Despre efectul anestezicului nu poate fi vorba, căci sunt şi mulţi oameni care au avut aceste experienţe spontan, fără nicio influenţă chimică. Apoi, există oameni care şi-au dezvoltat ca­pa­citatea de a călători extracorporal, ei sunt cât se poa­te de lucizi şi de sănătoşi, iar mărturiile lor se mulează perfect pe viziunile celor care au trăit o moarte clinică. Nu e vorba de nicio influenţă exterioară. E pur şi sim­plu o altă stare a creierului, pe care, vrea nu vrea, şti­inţa va trebui să o accepte. Există studii făcute pe sute de oameni, de vârstă, sex, religie şi provenienţă dife­rite. Viziunile lor sunt asemănătoare, fie că e vorba de Sfânta Tereza de Avila, de Platon sau de persoane din zilele noastre.

– Aduce studiul morţii clinice argumente concrete în favoarea realităţii lumii de dincolo?

– Unul din cele mai puternice argumente este faptul că în timpul morţii clinice, nevăzătorii din naştere văd pri­ma oară ce se întâmplă în jur. Ei văd cu ochii spiri­tului, ai corpului de energie. Este o dovadă că nu avem doar corp fizic, ci şi corp subtil, care este însoţit de o con­ştiinţă detaşată de creierul nostru anatomic şi care are o altă percepţie asupra timpului şi a spaţiului. Ex­pe­­rienţa este a acestei conştiinţe, nu a creierului. Ve­derea se face într-un unghi de 360 de grade şi poate ex­plora instantaneu la orice distanţă. Această vedere pa­noramică apare nu numai la cei care au o moarte cli­nică, ci şi în stările de extaz mistic sau în experienţa unor maeştri spirituali ai Orientului. Un creier trau­ma­tizat poate genera, desigur, şi halucinaţii, dar ele n-au coerenţă, n-au logică. Tot ceea ce se petrece în expe­rienţa morţii clinice are o coerenţă, un sens moral, o filosofie profundă, cu referire la viaţa persoanei im­pli­cate. În urma lor, învăţăm întotdeauna o lecţie. Un alt argument extrem de important este memoria noas­tră de dincolo. Filmul retrospectiv al vieţii, care li se prezintă tuturor celor care ajung dincolo, demons­trea­ză că nimic nu se uită din ceea ce am trăit aici. Se reţin şi cele mai mici amă­nun­te, pe care credeam că le-am uitat de mult, pe care şi le amintesc chiar şi in­di­vizii bolnavi de Alzhei­mer. În timpul vieţii noas­tre, nu me­moria se pierde, ci ins­tru­mentul de redare, ne­uronul se a­tro­fiază. Me­moria ră­mâ­ne în câmpul conştiinţei, care se ex­tin­de dincolo de noi în acelaşi timp cu matricea corpului nostru subtil. Argumente există cu du­iumul, dar pro­babil cele mai puternice sunt mărturiile celor re­întorşi la viaţă.

– Din toate cazurile pe care le-aţi întâlnit şi stu­diat, care vi se pare cel mai spectaculos?

– Cred că cel mai im­presionant este cazul Anitei Moorjani, pe care l-a şi relatat într-o carte autobio­grafică. Era de patru ani bolnavă de can­cer limfatic când, in­trată în comă profundă, terminală, începe să per­ceapă lumea dincolo de limitele obişnuite. Deşi are ochii închişi, fiindcă e supusă reanimării, îl ve­de pe fratele său în avi­onul cu care venea din India la Hong Kong, pentru a fi prezent la ultimele sale clipe de viaţă. Aude discuţiile între medici şi soţul său, deşi ele aveau loc pe un coridor îndepărtat. Şi nu doar că îi aude şi vede, dar le aude şi gândurile. Se eliberează din trupul fizic şi constată, cu uimire, că poate fi în mai multe locuri în acelaşi timp. Vede toate mane­vrele de reanimare pe care le fac medicii, înţelege disperarea soţului şi ar vrea să-i spună fratelui să nu se grăbească, fiindcă nu va muri până nu va veni. Însă nimeni nu o aude. Du­pă o vreme, ataşamentul ei faţă de oameni se es­tom­pează şi intră într-o lume mi­nunată, guvernată de bucurie şi de iubire necon­di­ţionată. Îşi revede tatăl, care murise cu zece ani îna­inte, cu care stă de vorbă şi care o anunţă că nu a ve­nit încă timpul să ră­mână acolo. Îşi vede filmul vieţii şi înţelege misi­unea pentru care a sosit pe pământ şi ceea ce mai are de făcut pentru a o împlini. Nu se bucu­ră la gândul revenirii în corpul bolnav, dar în­ţelege că trebuie să se întoarcă să transmită lumii un mesaj. La ieşirea din comă, le zâmbeşte medicilor şi le spune că a fost vindecată şi va trăi. Nimeni n-o ia în serios. Şi totuşi, pes­te câteva zile, la analizele efec­tuate, medicii consta­tă semne certe de vindecare. Însă Anita Moorjani a mai spus ceva în cartea ei au­tobiografică, şi anume că, în spaţiul de dincolo, în timpul filmului panoramic, i s-au revelat şi vieţile pe care le-a avut până atunci.

„Suntem cu adevărat «lumină din Lumină»”

– Atingeţi o chestiune extrem de controversată, tema reîntrupării, respinsă, de altfel, de religia creştină. Avem motive să credem în aşa ceva?

– Ideea reîntrupării e motiv de mare controversă între creştini şi susţi­nă­torii ei. Există însă argumente ce ţin de im­presia fiecăruia din­tre noi, de acel sentiment de déjà vu pe care îl avem, une­ori, când întâlnim o anu­mită persoană. Din nou, mărturiile oamenilor sunt cele care ar trebui să ne pună cel mai tare pe gânduri. Cerce­tă­toa­rea Sandra Anne Tay­lor aduce în dis­cu­ţie un caz foarte in­te­re­sant, al unui tânăr a­rab, care s-a născut în munţi, în Liban, şi nu şi-a părăsit casa până la 20 de ani. S-a întâmplat să fie dus ocazional într-o altă lo­calitate, la sute de km distanţă, pe care a recunoscut-o imediat ca fiind cea în care a trăit anterior.

Ba mai mult, dintr-un im­puls, a mers direct la casa în care se născuse, i-a iden­tificat pe nume pe cei care o lo­cuiau, le-a arătat lo­cul în care şi-a amintit că a ascuns nişte bani şi i-a găsit. Familia res­pectivă era atunci în­tr-un proces de sta­bi­lire a unui hotar între pă­mânturi. El şi-a a­min­tit unde era ve­chiul hotar. A fost atât de con­vin­gător, încât şi justiţia i-a acceptat măr­turia. Se născuse în acelaşi anotimp în care, în urmă cu 20 de ani, ve­chea persoană fusese ucisă. Reîn­car­narea lui a fost, deci, imediată. Mai e şi cazul lui Rand James­ton Shields, care în tim­pul unei morţi cli­ni­ce retrăieşte 68 de evenimente din vieţile anterioare. A reţinut locul unde a trăit şi cine a fost. A făcut 8 vizite în acel oraş, a inventariat 114 dovezi care atestau acea viaţă şi a recunoscut 35 de clădiri. Cazul lui e ce­le­bru şi e studiat de dr. Jim B.Tucker, la secţia de medicină psihi­a­trică din Universitatea Statului Virginia. Dar detaliul care naşte cele mai multe întrebări e chiar cazul Anitei Moorjani. Acolo, sus, Cineva i-a spus să stea liniştită, că va fi vin­decată şi i-a arătat şi celelalte vieţi pe care le-a avut. Dacă ştiinţa a putut confirma vindecarea ei miraculoasă, anunţată în lumea de dincolo, de ce n-am crede şi în celelalte lucruri vă­zute de ea acolo? Este o întrebare ce nu poate fi evitată.

– Suntem, deci, nemuritori. Murim, dar conti­nuăm să tră­im sub altă formă.

– Continuăm să tră­im în corpul subtil, care e format din lu­mină de înaltă frec­ven­ţă. Cei care au vă­zut cor­pul subtil, ceea ce nu­mim în mod tradi­ţio­nal „suflet”, în timpul experienţelor extra­cor­porale, l-au descris ca fiind format din milioane de punc­te lu­minoase. Dacă în ceea ce priveşte trupul nos­tru s-a spus că „pă­­mânt suntem şi în pă­mânt ne vom în­toar­ce”, în ceea ce pri­veş­te sufletul, „lumină suntem şi în Lumină ne vom întoarce”. Sun­tem cu adevărat „lumină din Lumină”. E valabil şi dacă ex­tra­polăm la nivel macro. Universul, spune David Bohm, este o hologramă gigantică. Între lumea de aici şi lumea de dincolo e doar o diferenţă de frec­venţă. Ceea ce nu vedem nu înseamnă că nu există. De pil­dă, noi percepem sunetele a căror frecvenţă se si­tuează între 16.000 şi 20.000 Hz. Liliacul emite şi re­cep­tează ultrasunete cu frecvenţa până la 150.000 Hz. Iar del­finii comunică pe frecvenţe situate peste 150.000 Hz. La fel şi cu lumina. Sub un anumit prag al frecvenţei, lumina se condensează în materie fizică, iar deasupra acestuia, lumina devine energie invizibilă. Suntem aici, pe pământ, limitaţi de zidul unei frec­ven­ţe care ne obturează vederea. Însă Dumnezeu, în mă­ri­nimia Lui, ne-a aşezat într-o fereastră cosmică, din ca­re putem vedea universul, din care ni se oferă des­chi­­de­rea.

– Vreţi să spuneţi că Îl putem cunoaşte pe Dum­nezeu pentru că El Însuşi vrea să fie cunoscut?

– Universul nu face lucruri gratuite. În vremurile noas­tre au explodat o serie de preocupări ştiinţifice care nu fac decât să confirme această dimensiune spi­ri­tuală a universului, să demonstreze că istoria uni­ver­sului şi a omului e scrisă de aceeaşi mână, că om şi univers au aceeaşi origine spirituală. Experienţa morţii cli­nice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat, pen­tru a ne îndemna să schimbăm drumul greşit pe care am mers până acum şi să ne însuşim lecţia cu­noaş­terii şi a iubirii, care e adevăratul sens al vieţii. Avem o singură şansă de ieşire din criza în care în­trea­ga omenire este implicată: să optăm pentru o adevărată re­naştere spirituală. Cu alte cuvinte, să trăim în armo­nie cu Dumnezeu, cu noi înşine, cu semenii şi cu natu­ra. Nu întâmplător, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Ade­vă­rul şi Viaţa”. Ni s-a arătat Adevărul, ni s-a arătat Ca­lea, e rândul nostru să răspundem chemă­rii Lui.

 

Sursa: www.formula-as.ro https://www.evolutiespirituala.ro/dumitru-constantin-dulcan-viata-noastra-pe-pamant-este-doar-o-mica-parte-din-ceea-ce-avem-de-trait/?feed_id=63248&_unique_id=64970d3539293

/de
, , , ,

DUMITRU CONSTANTIN DULCAN – „Viaţa noastră pe pământ este doar o mică parte din ceea ce avem de trăit”

Dumitru Dulcan

DUMITRU CONSTANTIN DULCAN – „Viaţa noastră pe pământ este doar o mică parte din ceea ce avem de trăit”

 

Este medic neurolog şi psihiatru, cercetător în domeniul conştiinţei, o fire curioasă şi temerară, ce a îndrăznit să caute răspunsuri despre om în teritorii ale cunoaşterii încă neexplorate.

Distinse cu premii şi declarate bestsellers, cărţile domniei sale au schimbat viziunea ştiută despre univers, punând pe gânduri o întreagă comunitate ştiinţifică. Cea mai recentă apariţie, Mintea de dincolo, nu e doar rodul unor lecturi extrem de vaste, ci şi expresia unei inteligenţe ieşite din comun, ce a reuşit performanţa absolut originală de a pune cap la cap concluziile fizicii cuantice, ale psihologiei transpersonale şi ale ştiinţelor neurocognitive, cu experienţele religioase şi ale morţii clinice, pentru a ne oferi o descriere cât mai aproape de realitate a lumii de dincolo. Un demers impresionant, ce reafirmă originea noastră divină şi importanţa de a trăi după legi spirituale.

„Moartea clinică este o trecere între două lumi”

– Domnule Constantin Dulcan, tocmai a ieşit de sub tipar cartea dvs. cea mai recentă, care adună şi sintetizează studii şi mărturii ale experienţei morţii clinice. De ce aţi ales tocmai acest subiect? Poate experienţa morţii clinice să dezlege unele mistere ale existenţei umane?

– Nimic din ce am scris până acum n-a fost pre­meditat. M-a mobilizat de fiecare dată curiozitatea de a şti ce este dincolo de noi. Aş putea spune că, scriind, mi-am răspuns singur la multe întrebări. Am scris întâi Inteligenţa materiei, pentru că am vrut să argumentez ştiinţific intuiţia că în spatele tuturor lucrurilor se află o Raţiune universală care ordonează şi coor­do­nează totul. Şi că această Raţiune e Dum­nezeu. Dacă Dum­nezeu există, atunci şi noi, oa­menii, trebuie să avem un sens. Cea de-a doua carte, În căutarea sensului pier­­dut, a fost motivată de faptul că lumea actuală se înscrie din punct de vedere moral pe o curbă des­cen­dentă. Am pierdut legătura cu Sursa şi am uitat de ce sun­tem aici. Singuri, fără o busolă spi­rituală, am alu­necat în marele impas moral, so­cial şi economic în care ne aflăm. Acum, ceea ce am încercat în cartea Min­­tea de dincolo a fost să arăt că experienţa morţii cli­­nice vine să susţină cu argumente clare originea noas­­tră spi­rituală – idee pentru care pledează desco­pe­ririle fizicii cuantice, religiile, psihologia trans­per­sonală, ştiinţele neurocognitive şi nu numai acestea. Toate sursele discutate ne spun că viaţa noastră pe pământ e doar o mică parte din ceea ce avem de trăit, o lecţie pe care tre­buie să ne-o însuşim pentru evoluţia noastră spirituală. Scriind această carte, simt că am în­cheiat un ciclu fundamental al adevărului des­pre noi. Suntem şi materie, suntem şi spirit, a re­duce existenţa lumii doar la dimensiunea ei fi­zică înseamnă a ne întemeia viaţa pe un ade­văr incomplet.

– Ce înseamnă concret, din punct de ve­de­re me­dical, moartea clinică?

– Moartea clinică este acea experienţă în urma că­reia individul traversează toate etapele morţii bio­lo­gice, dar nu definitiv, fiindcă e re­suscitat, readus la via­ţă spontan sau prin inter­venţie medicală, iar func­ţiile sale vitale sunt reluate. Ce trăiesc aceste persoane în timpul morţii clinice e însă tulburător. Studiul expe­rien­­ţelor de moarte clinică demonstrează că exis­tă un tipar comun la toată lumea, indi­fe­rent de rasă, origine sau moment al istoriei.

– Sunt cunoscute cazurile celor care s-au reîntors la viaţă şi au avut, în timpul morţii clinice, o seamă de revelaţii. Ce „văd” de fapt aceste persoane?

– La început, chiar în momentul morţii, subiecţii sunt confuzi, nu înţeleg ce li se întâmplă. Durerea, în cazul celor foarte bolnavi, încetează brusc. Apoi con­şti­entizează că au murit şi încep să-şi vadă din afara lor corpul bolnav, rănit sau abandonat. Se miră că nu pot fi văzuţi şi nu pot fi auziţi de nimeni; sunt uimiţi să-i audă pe cei din jur că-i declară morţi. Decor­po­ra­lizaţi, îşi caută rudele, vor să le îmbrăţişeze, dar mâ­na lor trece prin corpul acestora fără să fie per­cepută. În­tr-un caz citat de Kenneth Ring, un soldat american mu­tilat în războiul din Vietnam şi-a văzut corpul de dea­supra sa. A văzut elicopterul american care l-a trans­­­portat la spital şi, spune el, „m-am în­trebat unde sunt dus şi am zburat după el”. Cei mai mulţi indivizi vor­besc apoi de imaginea unui tunel, prin care sunt obli­­gaţi să treacă, singuri sau însoţiţi de ghizi – rude de­ce­date sau îngeri. Este trecerea dintre două lumi, din lu­mea noastră fizică în lumea spiritelor, în lumea de din­colo.

– În cele mai multe cazuri, indivizii se întâlnesc cu o Fiinţă de Lumină. E chiar Dumnezeu?

– Dincolo de tunel, toţi martorii acestor experienţe văd o lumină vie, de o strălucire foarte intensă, care nu orbeşte totuşi. E o lumină feerică, învăluitoare şi cal­dă, ce oferă mângâiere şi bucurie. Cei care au trăit aceste experienţe spun că e Fiinţa Supremă, Iisus, Buddha sau Allah, în funcţie de apartenenţa religioasă a fiecăruia. O fiinţă pe care o descriu mai degrabă ca pe o impresie trăită, decât ca pe o figură concretă. Se şi spune că Dumnezeu este aşa cum şi-l imaginează fiecare dintre noi, dar în realitate nu este ca în niciuna din închipuirile noastre. Aşa cum mărturisesc cei care au experimentat moartea clinică, Dumnezeu îi întâm­pină cu o iubire copleşitoare, o pace profundă şi o stare de beatitudine despre care toţi spun că nu au mai trăit-o niciodată. Nici urmă de Dumnezeul dur, ameninţător şi acuzator, cum e descris tradiţional.

– …care în plus ne va supune la Judecata de Apoi.

– Există şi în mărturiile acestor oameni un soi de judecată. Este filmul vieţii pe care îl văd cei ajunşi în faţa Fiinţei de Lumină, un film panoramic cu amă­nun­te în detaliu. Aceasta este, cred, expresia Judecăţii De Pe Urmă, cu care ne-au obişnuit religiile. Nu ne judecă nimeni, ne judecăm singuri, fiindcă, văzând acest film, tră­im, în toată cruzimea sa, efectul acţiunilor noastre asu­pra altora. Dannion Brinkley, un caz celebru de moar­te clinică, mercenar angajat în armată, mărtu­ri­seşte că a simţit durerea provocată de gloanţele trase pe front în soldaţii armatei inamice, dar şi durerea şi disperarea copiilor, mamelor şi soţiilor celor ucişi în timpul misiunilor lui. A mărturisit că a simţit inclusiv durerea propriului câine, pe care îl lovea, enervat că îi roade covorul. La filmul vieţii nu eşti, deci, un simplu spectator, ci trăieşti aievea durerea şi tristeţea pe care le-ai produs altora, dar şi bucuria şi recu­noştinţa celor pe care i-ai ajutat sau i-ai iubit.

– Există, deci, o plată în ceruri a tuturor faptelor noastre?

– Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pe­depsim singuri, aici, pe pământ. Există o lege cosmică, după care tot ce facem altora se re­percutează asupra noastră, mai devreme sau mai târziu, prin boală, necazuri şi nefericire. Iadul e mai degrabă o stare de spirit, o stare a conştiinţei noastre încărcate de rele. Toţi cer­cetătorii acestor fenomene afirmă cu con­vin­gere că nu există dincolo o pedeapsă divină fără sfârşit, pentru nimeni.
– Să revenim la experienţa propriu-zisă a morţii clinice. Ce se întâmplă mai departe?

– După ce filmul vieţii îi face să înţeleagă unde au greşit şi unde au procedat corect, celor aflaţi în moarte clinică li se arată o ba­rieră, o punte sau un râu, şi li se interzice să trea­că. E semnul distinctiv dintre cele două lumi. „Nu este încă timpul” e ceea ce aud cei mai mulţi dintre ei. Altora li se spune, într-o formă sau alta, „Du-te înapoi şi spune lumii ce ai văzut”. Toţi cei care au trecut prin aşa ce­va spun deschis că nu mai au niciun fel de frică faţă de moarte. Pentru cei care trăiesc aces­te experienţe e atât de covârşitor, încât ră­mân con­şti­enţi şi după aceea de existenţa unei dimensiuni spi­rituale în univers, dedicân­du-se, pe mai departe, unei vieţi spirituale sau unei vieţi puse în slujba binelui.

„Nu creierul generează conştiinţa, ci conştiinţa are în primire un creier de care se foloseşte”

– Domnule Dulcan, vă provoc să dis­cu­tăm şi din punct de vedere ştiinţific. Cum se împacă toate aceste descoperiri cu formaţia dvs. de medic neurolog?

– Tocmai pentru că sunt medic neurolog şi am stu­diat creierul pot să afirm cu tărie că mintea omenească nu se reduce la reacţiile biochimice care au loc în cre­ier. S-au făcut măsurători ale momentului în care sunt activate diferite arii din creier şi ele demonstrează că aceste activări preced cu câteva miimi de secundă con­ştientizarea lor. Cu alte cuvinte, decizia de execu­tare a unei mişcări pare a fi luată înainte de a fi infor­mat creierul. Şi atunci, dacă iniţiativa creierului pre­cede, oa­recum, voinţa noastră de a acţiona, ne între­băm fi­resc: gândim sau suntem gândiţi? Nu avem încă o teorie coerentă referitoare la conştiinţă. Experienţa morţii clinice pledează pentru independenţa conştiinţei faţă de creier. Nu creierul generează conştiinţa, aşa cum încă se crede la modul general, ci conştiinţa are în primire un creier, de care se foloseşte de-a lungul unei vieţi, pentru a se informa, a experimenta şi a evolua.

– S-a imputat acestor viziuni avute în timpul morţii clinice că ar fi rodul anestezicelor sub care se află majoritatea pacienţilor.

– Da, s-a adus argumentul că ar putea fi halucinaţii sau expresia unui creier în suferinţă, că ar fi rezultatul ischemiei sau al unor crize epileptice. Sunt doctor neurolog şi pot aduce oricând argumente medicale împotriva acestor ipoteze. Despre efectul anestezicului nu poate fi vorba, căci sunt şi mulţi oameni care au avut aceste experienţe spontan, fără nicio influenţă chimică. Apoi, există oameni care şi-au dezvoltat ca­pa­citatea de a călători extracorporal, ei sunt cât se poa­te de lucizi şi de sănătoşi, iar mărturiile lor se mulează perfect pe viziunile celor care au trăit o moarte clinică. Nu e vorba de nicio influenţă exterioară. E pur şi sim­plu o altă stare a creierului, pe care, vrea nu vrea, şti­inţa va trebui să o accepte. Există studii făcute pe sute de oameni, de vârstă, sex, religie şi provenienţă dife­rite. Viziunile lor sunt asemănătoare, fie că e vorba de Sfânta Tereza de Avila, de Platon sau de persoane din zilele noastre.

– Aduce studiul morţii clinice argumente concrete în favoarea realităţii lumii de dincolo?

– Unul din cele mai puternice argumente este faptul că în timpul morţii clinice, nevăzătorii din naştere văd pri­ma oară ce se întâmplă în jur. Ei văd cu ochii spiri­tului, ai corpului de energie. Este o dovadă că nu avem doar corp fizic, ci şi corp subtil, care este însoţit de o con­ştiinţă detaşată de creierul nostru anatomic şi care are o altă percepţie asupra timpului şi a spaţiului. Ex­pe­­rienţa este a acestei conştiinţe, nu a creierului. Ve­derea se face într-un unghi de 360 de grade şi poate ex­plora instantaneu la orice distanţă. Această vedere pa­noramică apare nu numai la cei care au o moarte cli­nică, ci şi în stările de extaz mistic sau în experienţa unor maeştri spirituali ai Orientului. Un creier trau­ma­tizat poate genera, desigur, şi halucinaţii, dar ele n-au coerenţă, n-au logică. Tot ceea ce se petrece în expe­rienţa morţii clinice are o coerenţă, un sens moral, o filosofie profundă, cu referire la viaţa persoanei im­pli­cate. În urma lor, învăţăm întotdeauna o lecţie. Un alt argument extrem de important este memoria noas­tră de dincolo. Filmul retrospectiv al vieţii, care li se prezintă tuturor celor care ajung dincolo, demons­trea­ză că nimic nu se uită din ceea ce am trăit aici. Se reţin şi cele mai mici amă­nun­te, pe care credeam că le-am uitat de mult, pe care şi le amintesc chiar şi in­di­vizii bolnavi de Alzhei­mer. În timpul vieţii noas­tre, nu me­moria se pierde, ci ins­tru­mentul de redare, ne­uronul se a­tro­fiază. Me­moria ră­mâ­ne în câmpul conştiinţei, care se ex­tin­de dincolo de noi în acelaşi timp cu matricea corpului nostru subtil. Argumente există cu du­iumul, dar pro­babil cele mai puternice sunt mărturiile celor re­întorşi la viaţă.

– Din toate cazurile pe care le-aţi întâlnit şi stu­diat, care vi se pare cel mai spectaculos?

– Cred că cel mai im­presionant este cazul Anitei Moorjani, pe care l-a şi relatat într-o carte autobio­grafică. Era de patru ani bolnavă de can­cer limfatic când, in­trată în comă profundă, terminală, începe să per­ceapă lumea dincolo de limitele obişnuite. Deşi are ochii închişi, fiindcă e supusă reanimării, îl ve­de pe fratele său în avi­onul cu care venea din India la Hong Kong, pentru a fi prezent la ultimele sale clipe de viaţă. Aude discuţiile între medici şi soţul său, deşi ele aveau loc pe un coridor îndepărtat. Şi nu doar că îi aude şi vede, dar le aude şi gândurile. Se eliberează din trupul fizic şi constată, cu uimire, că poate fi în mai multe locuri în acelaşi timp. Vede toate mane­vrele de reanimare pe care le fac medicii, înţelege disperarea soţului şi ar vrea să-i spună fratelui să nu se grăbească, fiindcă nu va muri până nu va veni. Însă nimeni nu o aude. Du­pă o vreme, ataşamentul ei faţă de oameni se es­tom­pează şi intră într-o lume mi­nunată, guvernată de bucurie şi de iubire necon­di­ţionată. Îşi revede tatăl, care murise cu zece ani îna­inte, cu care stă de vorbă şi care o anunţă că nu a ve­nit încă timpul să ră­mână acolo. Îşi vede filmul vieţii şi înţelege misi­unea pentru care a sosit pe pământ şi ceea ce mai are de făcut pentru a o împlini. Nu se bucu­ră la gândul revenirii în corpul bolnav, dar în­ţelege că trebuie să se întoarcă să transmită lumii un mesaj. La ieşirea din comă, le zâmbeşte medicilor şi le spune că a fost vindecată şi va trăi. Nimeni n-o ia în serios. Şi totuşi, pes­te câteva zile, la analizele efec­tuate, medicii consta­tă semne certe de vindecare. Însă Anita Moorjani a mai spus ceva în cartea ei au­tobiografică, şi anume că, în spaţiul de dincolo, în timpul filmului panoramic, i s-au revelat şi vieţile pe care le-a avut până atunci.

„Suntem cu adevărat «lumină din Lumină»”

– Atingeţi o chestiune extrem de controversată, tema reîntrupării, respinsă, de altfel, de religia creştină. Avem motive să credem în aşa ceva?

– Ideea reîntrupării e motiv de mare controversă între creştini şi susţi­nă­torii ei. Există însă argumente ce ţin de im­presia fiecăruia din­tre noi, de acel sentiment de déjà vu pe care îl avem, une­ori, când întâlnim o anu­mită persoană. Din nou, mărturiile oamenilor sunt cele care ar trebui să ne pună cel mai tare pe gânduri. Cerce­tă­toa­rea Sandra Anne Tay­lor aduce în dis­cu­ţie un caz foarte in­te­re­sant, al unui tânăr a­rab, care s-a născut în munţi, în Liban, şi nu şi-a părăsit casa până la 20 de ani. S-a întâmplat să fie dus ocazional într-o altă lo­calitate, la sute de km distanţă, pe care a recunoscut-o imediat ca fiind cea în care a trăit anterior.

Ba mai mult, dintr-un im­puls, a mers direct la casa în care se născuse, i-a iden­tificat pe nume pe cei care o lo­cuiau, le-a arătat lo­cul în care şi-a amintit că a ascuns nişte bani şi i-a găsit. Familia res­pectivă era atunci în­tr-un proces de sta­bi­lire a unui hotar între pă­mânturi. El şi-a a­min­tit unde era ve­chiul hotar. A fost atât de con­vin­gător, încât şi justiţia i-a acceptat măr­turia. Se născuse în acelaşi anotimp în care, în urmă cu 20 de ani, ve­chea persoană fusese ucisă. Reîn­car­narea lui a fost, deci, imediată. Mai e şi cazul lui Rand James­ton Shields, care în tim­pul unei morţi cli­ni­ce retrăieşte 68 de evenimente din vieţile anterioare. A reţinut locul unde a trăit şi cine a fost. A făcut 8 vizite în acel oraş, a inventariat 114 dovezi care atestau acea viaţă şi a recunoscut 35 de clădiri. Cazul lui e ce­le­bru şi e studiat de dr. Jim B.Tucker, la secţia de medicină psihi­a­trică din Universitatea Statului Virginia. Dar detaliul care naşte cele mai multe întrebări e chiar cazul Anitei Moorjani. Acolo, sus, Cineva i-a spus să stea liniştită, că va fi vin­decată şi i-a arătat şi celelalte vieţi pe care le-a avut. Dacă ştiinţa a putut confirma vindecarea ei miraculoasă, anunţată în lumea de dincolo, de ce n-am crede şi în celelalte lucruri vă­zute de ea acolo? Este o întrebare ce nu poate fi evitată.

– Suntem, deci, nemuritori. Murim, dar conti­nuăm să tră­im sub altă formă.

– Continuăm să tră­im în corpul subtil, care e format din lu­mină de înaltă frec­ven­ţă. Cei care au vă­zut cor­pul subtil, ceea ce nu­mim în mod tradi­ţio­nal „suflet”, în timpul experienţelor extra­cor­porale, l-au descris ca fiind format din milioane de punc­te lu­minoase. Dacă în ceea ce priveşte trupul nos­tru s-a spus că „pă­­mânt suntem şi în pă­mânt ne vom în­toar­ce”, în ceea ce pri­veş­te sufletul, „lumină suntem şi în Lumină ne vom întoarce”. Sun­tem cu adevărat „lumină din Lumină”. E valabil şi dacă ex­tra­polăm la nivel macro. Universul, spune David Bohm, este o hologramă gigantică. Între lumea de aici şi lumea de dincolo e doar o diferenţă de frec­venţă. Ceea ce nu vedem nu înseamnă că nu există. De pil­dă, noi percepem sunetele a căror frecvenţă se si­tuează între 16.000 şi 20.000 Hz. Liliacul emite şi re­cep­tează ultrasunete cu frecvenţa până la 150.000 Hz. Iar del­finii comunică pe frecvenţe situate peste 150.000 Hz. La fel şi cu lumina. Sub un anumit prag al frecvenţei, lumina se condensează în materie fizică, iar deasupra acestuia, lumina devine energie invizibilă. Suntem aici, pe pământ, limitaţi de zidul unei frec­ven­ţe care ne obturează vederea. Însă Dumnezeu, în mă­ri­nimia Lui, ne-a aşezat într-o fereastră cosmică, din ca­re putem vedea universul, din care ni se oferă des­chi­­de­rea.

– Vreţi să spuneţi că Îl putem cunoaşte pe Dum­nezeu pentru că El Însuşi vrea să fie cunoscut?

– Universul nu face lucruri gratuite. În vremurile noas­tre au explodat o serie de preocupări ştiinţifice care nu fac decât să confirme această dimensiune spi­ri­tuală a universului, să demonstreze că istoria uni­ver­sului şi a omului e scrisă de aceeaşi mână, că om şi univers au aceeaşi origine spirituală. Experienţa morţii cli­nice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat, pen­tru a ne îndemna să schimbăm drumul greşit pe care am mers până acum şi să ne însuşim lecţia cu­noaş­terii şi a iubirii, care e adevăratul sens al vieţii. Avem o singură şansă de ieşire din criza în care în­trea­ga omenire este implicată: să optăm pentru o adevărată re­naştere spirituală. Cu alte cuvinte, să trăim în armo­nie cu Dumnezeu, cu noi înşine, cu semenii şi cu natu­ra. Nu întâmplător, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Ade­vă­rul şi Viaţa”. Ni s-a arătat Adevărul, ni s-a arătat Ca­lea, e rândul nostru să răspundem chemă­rii Lui.

 

Sursa: www.formula-as.ro https://www.evolutiespirituala.ro/dumitru-constantin-dulcan-viata-noastra-pe-pamant-este-doar-o-mica-parte-din-ceea-ce-avem-de-trait/?feed_id=48023&_unique_id=645e497ae5bf4

/de
, , , , ,

ZONA NEUTRA, ZONA INTUNERICULUI, REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

577353 10151093471317798 1020181942 n

REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

553431 297981966942133 1806054007 n
 
FRAGMENT DIN CARTEA „DIN TAINELE UNIVERSULUI SPIRITUAL” DE GEORGE VĂSÎI 
 

ZONA NEUTRA

Am vorbit până acum de zona luminoasă. Există şi o rază a
întunericului, a spiritelor diabolice, care şi ele sunt
organizate în trei straturi distincte, care culminează cu CETATEA
LUCIFERICĂ.
între aceste două zone – de lumină şi întuneric (care sunt strict
organizate) – există la mijloc între ele o zonă intermediară, numită
ZONA NEUTRĂ. Este o zonă întinsă, prin care trece şi pământul în
mişcarea sa de revoluţie. Spiritele care populează această zonă neutră
sunt spirite pribege şi rătăcitoare. Este cea mai pestriţă zonă, cu spirite ce
au culori diverse, în care predomină maroniul şi mai ales amestecul de
culori, care face ca spiritele să fie mai mult murdare, cu intensităţi
semiînchise.
Sunt spiritele care n-au nici o fixare, ele neavând acces nici în
straturile de lumină şi nici în zonele de întuneric. Aceste spirite nu au
nici un orizont spiritual, nici un ideal, nici o speranţă. în trup n-au lucrat
decât pentru ei, într-un egoism total, fără să se intereseze de nimeni şi de
nimic. Aici sunt purtate de valurile întâmplărilor când într-o parte, când
în alta şi au cea mai scurtă perioadă de reîntrupare, adică sunt spirite
care se reîntrupează cel mai des, foarte puţine reuşind sâ-şi depăşească
starea şi să intre în zona luminoasă, cele mai multe căzând în zona
întunericului. Numărul acestor spirite rătăcitoare se ridică la aproximativ
3 miliarde.
 
297614 372723519467190 1500387141 n
 

ZONA ÎNTUNERICULUI

Această zonă este foarte departe de pământ dar mult mai aproape
decât sunt treptele de lumină. Este împărţită în trei trepte populate
de spirite ce au culori închise. Sunt trei trepte de întuneric, care
corespund gradat conform gravităţii actelor avute pe pământ. Din
această zonă fac parte hoţii, excrocii, criminalii, desfrânaţii şi cei
trufaşi, ipocriţii, făţarnicii falşii doctrinari. Cu cât treapta este mai
jos, cu atât chinurile sunt mai mari, spiritele suferind de pe urma
mustrărilor de conştiinţă şi trăind în mijlocul unor vegetaţii rapace,
care chimie şi mai mult spiritele.
Locul cel mai de jos este CETATEA LUCIFERICA, a spiritelor
negre, treapta diabolică a spiritelor ce sunt „prinţi ai întunericului”.
Ei nu se chinuiesc şi au libertate totală pentru reîntrupare; sunt
spirite foarte inteligente, adevărate „genii ale întunericului”, întruchipare
a trufiei şi a egoismului. Aceste spirite duc cele mai aprige lupte pentru
stăpânirea pământului, pentru a domina
Centrul luciferic emite în spaţiu un câmp magnetic numit
„GANDANIC”.
Acest câmp magnetic cuprinde atât treptele de întuneric, cat şi
zona neutră în care intră şi pământul. Acest câmp magnetic incită la rău
şi egoism şi manifestă o puternică atracţie spre întuneric.
Zona cu cea mai mare frecvenţa de încarnări este zona neutră a
pribegilor. Apoi urmează primele patru trepte din zona luminoasă,
după care vin cele trei straturi de chin din care, de asemenea, pământul
îşi recrutează multe spirite. Cu cât înaintam pe treptele de lumină,
numărul celor ce vin pe pământ este din ce în ce mai mic. Pământul
oferă o viaţă diferită pentru toate spiritele. Astfel, pentru cei din
straturiie de chin pământul este un adevărat rai, deoarece ei nu mai
suferă chinurile provocate de straturile de întuneric. De asemenea, un
bun climat oferă pământul spiritelor pribege, rătăcitoare, care găsesc ceva
de făcut şi viaţa pământului îi atrage.
225210 196449643733610 96302 n
Cu cât mai superior este un spirit, cu atât pământul devine mai
greu de suportat, cu atât pământul oferă condiţiile unui adevărat infern
Pământul trece în rândul celor superiori drept o planetă blestemată, în
care cei superiori pierd din energie mai mult decât să crească.
Din cercetarilc întreprinse de noi a rezultat faptul că pământul, din
grija Marelui Guvernator Divin, a beneficiat de foarte multe spirite mari
din stratunic VIII şi IX, care au adus lumina pe pământ. Toate vârfurile
pământene în şuinţâ, filozofie, artă şi religie au fost „misionari” ai
înaltelor straturi, trimişi pe pământ să ajute la progresul lui.
Din cele mai înalte trepte de lumină care au venit pe pământ notăm
în primul rând pe Iisus Hristos, care a fost fiinţa divină venită din Opal
şi care s-a reîntors în Opal. Cu toate că a trăit puţin pe pământ, Iisus
Hristos a reuşit să revoluţioneze gândirea, aducând cea mai înaltă
învăţătura despre vată dm toate timpurile
A doua fiinţă cu mari influenţe în gândirea pământeană a fost
BUDDHA SACHYUAMUNI, care a revoluţionat gândirea în Extremul
Orient.Din stratul VIII fac parte toate vârfurile gândirii filozofice şi
ştiinţifice pământene. Astfel au venit Platon, Socrate, Aristotel, Ioan
Gură de Aur, Spinoza, Kant, Nietsche, Hegel, Coopernic, Galilei,
Newton, Leonardo da Vinci Michclangelo şi alţii.
Mulţi sunt. de asemeni, cei coborâţi din VII care au contribuit la
ridicarea culturii şi civilizaţiei pe pământ.
Cu cât treapta de lumină este mai inaltă, cu atât întruparea este mai
grea şi mai rară. Treptele superioare nu vin pe pământ decât cu misiuni.
Incarnarea este proprie mai mult straturilor de la IV în jos, a spiritelor
care simt nevoia unei ridicări pe o treapta superioară. Este de precizat
faptul că viata unui om este strâns legată de culorile şi de luminozitatea
cu care intră în trup pe pământ.
Viaţa pe pământ, caracterul unui om depinde de culorile pe care le-a
avut înainte de a se întrupa. în acest sens, un spirit superior va deveni
automat un om superior, iar un spirit inferior va fi un om inferior. Un
spirit bun va fi un om bun, un spirit rău va fi un om rău. Aceasta este
Karma,
KARMA, adică luminozitatea şi culorile, îşi spune în trup
cuvântul, ele fiind fondul spiritual care nu se schimbă în orice condiţii s-ar
naşte acest spirit.
547884 114795351999824 1233620515 n
Aşa după cum spiritele superioare, cele de la stratul V în sus nu pot
cădea, nu pot deveni rele, tot aşa un spirit venit din straturile de chin nu
poate să devină bun. Există, deci, două categorii extreme: luminoşii şi
întunecaţii, care nu-şi pot schimba esenţa; se nasc luminoşi şi rămân
luminoşi; se nasc cu spiritul alb şi tot alb pleacă din trup, după cum
spiritele cu culori închise sau negre se nasc răi şi mor răi.
Marea majoritate a spiritelor pământene care se reîntrupează cel
mai des nu sunt nici răi la limită, nici buni, albi; marea majoritate a celor
ce iau trup pământesc sunt căldicei, cei cu culori pestriţe, semiînchise
sau semideschise. Aceştia sunt foarte mult influenţaţi de mediul în care
se nasc, de societatea în mijlocul căreia se nasc, influenţaţi major de
educaţia pe care o primesc în fragedă copilărie. Pentru că această
categorie o urmează majoritatea cea mare, influenţa educaţiei este
covârşitoare, ea decizând ca un spirit să se orienteze spre lumină sau
spre întuneric. Bineînţeles, în universul negativ salturi nu există, sărituri
peste trepte nu se fac. Oricum. însă, un spirit rătăcitor din zona neutră
poate ajunge în stratul I sau II cu condiţia unei vieţi foarte corecte,
cinstite şi curate. Acest eveniment însă este destul de rar, inerţia având
un rol foarte important, spiritele tind să rămână ceea ce sunt ceea ce au
în esenţa lor, tind să rămână neschimbate, în orice caz, pentru cei cu
caracter neclar, neprecizat o educaţie atentă poate influenţa oricând în
bine orice spirit.
Este aici de remarcat faptul că singurele spirite care se mai pot
salva sunt cele ce au culoarea cenuşie măcar cât de puţin, aceasta
reprezentând un procent de cinste şi corectitudine care marchează
condiţia absolută ca un spirit să se poată curaţi, să se poată ridica. în
acest sens mănăstirile şi viaţa însingurată asigură cele mai bune condiţii
ca un spirit să se salveze şi, mai mult chiar să pătrundă în primele
straturi de lumină. în general, viaţa de lipsuri, înfrânări şi abstinenţă este
soluţia cea mai bună pentru refacerea spirituală.
fairy+(29)
Karma este neiertătoare. Nimeni în universul negativ nu iartă, iar
Dumnezeu fiind drept, este necruţător şi neîngăduitor cu păcatul, cu
fărădelegea. Păcatul nu se iartă, se plăteşte; şi nu oricum, se plăteşte
scump. In general, păcatele mult mai uşor se fac; foarte uşor se comit
păcatele, dar foarte greu un spirit se curăţă. Un păcat grav, cum ar fi
crima şi hoţia, ajunge să se menţină câteva reîntrupări la rând,
constituind premisa favorabilă de a se repeta. Odată păcatul repetat de
două sau trei ori, din pată ajunge să devină o bandă care înfăşoară
pieptul şi astfel se transformă în obişnuinţă, iar omul pierde semnificaţia
gravităţii acelui păcat conştiinţa nu-1 mai acuză, simţul sacrului se
atrofiază şi-n felul acesta cade, fără să mai aibă vreodată salvare.
LEGEA KARMEI spune:
„LUMINA cheamă lumină mai multă,
Răul cheamă un rău mai mare. „
Activităţile şi culorile dobândite din vieţile anterioare devin sensuri
definitorii şi directorii pentru viaţa care urmează. Drumul este oarecum
prestabilit spre lumină, spre bine, spre cinste şi curăţenie, spre lene şi
comoditate sau spre acţiuni rele, cu urmări nefaste.
Reîntruparea, viaţa în trup este extrem de importantă, cu urmari
serioase pentru spirit. Rămânere pe loc nu există. Orice spirit urcă sau
coboară, se înnobilează sau devine mai necurat mai necinstit mai rău. O
karmă grea înseamnă păcate grele comise într-o viaţă anterioara. într-o
totală orbire. Dacă spiritul este câtuşi de puţin cinstit cu sine insuşi şi
are un fond bun – adică cenuşiu – vine, revine in trup hotărât ca să
ispăşească. Ispăşirea există, curăţirea se face, dar acestea cu multe şi
nenumărate FAPTE BUNE.
eye+of+horus
O karmă grea, o moştenire de păcate
nefaste nu poate fi uşor ispăşită. Ea cere efort credinţă, multă meditaţie
şi multe lacrimi. Adesea aceste spirite se roagă in starea de spirit pentru
ispăşire şi atunci primesc din partea MARELUI GUVERNATOR să se
nască cu o boală sau cu o defecţiune organică , pentru ca prin această
suferinţă provocată de boală să se poată curăţa căci SUFERINŢA este
PLATA PĂCATULUI dincolo, iar aici, pe pământ cine vrea să se
cureţe, trebuie să sufere , să rabde, să se înfrâneze, să practice o asceză
severă atât a trupului, cât şi a minţii. Păcatul cel mai greu este lenea
minţii şi comoditatea. Acestea constituie răul tuturor relelor, lenea,
comoditatea şi nepăsarea care nu are decât o influenţă dezastruoasă
asupra luminozităţii spiritului. Din lene se naşte invidia, din invidie se
naşte hoţia şi crima Un păcat atrage după sine altul şi în felul acesta
urmează căderea definitivă care nu mai poate avea scăpare. Câţi din cei
cu karmă grea sunt conştienţi de gravitatea karmei lor şi optează pentru
suferinţă şi-şi închină viaţa faptelor bune? CÂŢI? FOARTE PUŢINI!
Extrem de puţini!
 
O viaţă compromisă atrage alta mai rea; viaţa plină de răutate
atrage alta plină de mai multă răutate.
Pământul însă. datorită confuziei filozofice în care se scaldă,
datorită eterogenităţii ideologiilor şi credinţelor, oferă pentru suflete
condiţii precare de dezvoltare. Marea majoritate a misionarilor, a celor
veniţi din Oraşul de Aur sau din stratul VIII n-au mai reuşit să revină în
locul din care au plecat, coborând două sau trei trepte. Desigur, n-au
coborât mai jos de V, dar oricum au pierdut din energie şi lumină, în loc
să acumuleze. Oricum, aceste spirite mari tot au strălucit, numele lor
rămânând înscrise cu litere mari în istoria culturii şi civilizaţiei. Lor le
datorează pământul progresul şi înaintarea pe treptele descoperirilor şi
cunoaşterii. Newton, Galilei, Coopernic, Faraday, Edison, Mendeleev,
Einstein şi mulţi alţii sunt toţi suflete coborâte din înalte straturi ale
lumii, din pronia divină, spre a face pământul să înainteze cu paşi repezi
în cunoaştere, în artă şi ştiinţă.

https://www.evolutiespirituala.ro/zona-neutra-zona-intunericului-reintruparile-misiunile-karma/?feed_id=46952&_unique_id=645a8c89c80eb

/de
, , , , ,

ZONA NEUTRA, ZONA INTUNERICULUI, REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

577353 10151093471317798 1020181942 n 3

REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

553431 297981966942133 1806054007 n
 
FRAGMENT DIN CARTEA „DIN TAINELE UNIVERSULUI SPIRITUAL” DE GEORGE VĂSÎI 
 

ZONA NEUTRA

Am vorbit până acum de zona luminoasă. Există şi o rază a
întunericului, a spiritelor diabolice, care şi ele sunt
organizate în trei straturi distincte, care culminează cu CETATEA
LUCIFERICĂ.
între aceste două zone – de lumină şi întuneric (care sunt strict
organizate) – există la mijloc între ele o zonă intermediară, numită
ZONA NEUTRĂ. Este o zonă întinsă, prin care trece şi pământul în
mişcarea sa de revoluţie. Spiritele care populează această zonă neutră
sunt spirite pribege şi rătăcitoare. Este cea mai pestriţă zonă, cu spirite ce
au culori diverse, în care predomină maroniul şi mai ales amestecul de
culori, care face ca spiritele să fie mai mult murdare, cu intensităţi
semiînchise.
Sunt spiritele care n-au nici o fixare, ele neavând acces nici în
straturile de lumină şi nici în zonele de întuneric. Aceste spirite nu au
nici un orizont spiritual, nici un ideal, nici o speranţă. în trup n-au lucrat
decât pentru ei, într-un egoism total, fără să se intereseze de nimeni şi de
nimic. Aici sunt purtate de valurile întâmplărilor când într-o parte, când
în alta şi au cea mai scurtă perioadă de reîntrupare, adică sunt spirite
care se reîntrupează cel mai des, foarte puţine reuşind sâ-şi depăşească
starea şi să intre în zona luminoasă, cele mai multe căzând în zona
întunericului. Numărul acestor spirite rătăcitoare se ridică la aproximativ
3 miliarde.
 
297614 372723519467190 1500387141 n
 

ZONA ÎNTUNERICULUI

Această zonă este foarte departe de pământ dar mult mai aproape
decât sunt treptele de lumină. Este împărţită în trei trepte populate
de spirite ce au culori închise. Sunt trei trepte de întuneric, care
corespund gradat conform gravităţii actelor avute pe pământ. Din
această zonă fac parte hoţii, excrocii, criminalii, desfrânaţii şi cei
trufaşi, ipocriţii, făţarnicii falşii doctrinari. Cu cât treapta este mai
jos, cu atât chinurile sunt mai mari, spiritele suferind de pe urma
mustrărilor de conştiinţă şi trăind în mijlocul unor vegetaţii rapace,
care chimie şi mai mult spiritele.
Locul cel mai de jos este CETATEA LUCIFERICA, a spiritelor
negre, treapta diabolică a spiritelor ce sunt „prinţi ai întunericului”.
Ei nu se chinuiesc şi au libertate totală pentru reîntrupare; sunt
spirite foarte inteligente, adevărate „genii ale întunericului”, întruchipare
a trufiei şi a egoismului. Aceste spirite duc cele mai aprige lupte pentru
stăpânirea pământului, pentru a domina
Centrul luciferic emite în spaţiu un câmp magnetic numit
„GANDANIC”.
Acest câmp magnetic cuprinde atât treptele de întuneric, cat şi
zona neutră în care intră şi pământul. Acest câmp magnetic incită la rău
şi egoism şi manifestă o puternică atracţie spre întuneric.
Zona cu cea mai mare frecvenţa de încarnări este zona neutră a
pribegilor. Apoi urmează primele patru trepte din zona luminoasă,
după care vin cele trei straturi de chin din care, de asemenea, pământul
îşi recrutează multe spirite. Cu cât înaintam pe treptele de lumină,
numărul celor ce vin pe pământ este din ce în ce mai mic. Pământul
oferă o viaţă diferită pentru toate spiritele. Astfel, pentru cei din
straturiie de chin pământul este un adevărat rai, deoarece ei nu mai
suferă chinurile provocate de straturile de întuneric. De asemenea, un
bun climat oferă pământul spiritelor pribege, rătăcitoare, care găsesc ceva
de făcut şi viaţa pământului îi atrage.
225210 196449643733610 96302 n
Cu cât mai superior este un spirit, cu atât pământul devine mai
greu de suportat, cu atât pământul oferă condiţiile unui adevărat infern
Pământul trece în rândul celor superiori drept o planetă blestemată, în
care cei superiori pierd din energie mai mult decât să crească.
Din cercetarilc întreprinse de noi a rezultat faptul că pământul, din
grija Marelui Guvernator Divin, a beneficiat de foarte multe spirite mari
din stratunic VIII şi IX, care au adus lumina pe pământ. Toate vârfurile
pământene în şuinţâ, filozofie, artă şi religie au fost „misionari” ai
înaltelor straturi, trimişi pe pământ să ajute la progresul lui.
Din cele mai înalte trepte de lumină care au venit pe pământ notăm
în primul rând pe Iisus Hristos, care a fost fiinţa divină venită din Opal
şi care s-a reîntors în Opal. Cu toate că a trăit puţin pe pământ, Iisus
Hristos a reuşit să revoluţioneze gândirea, aducând cea mai înaltă
învăţătura despre vată dm toate timpurile
A doua fiinţă cu mari influenţe în gândirea pământeană a fost
BUDDHA SACHYUAMUNI, care a revoluţionat gândirea în Extremul
Orient.Din stratul VIII fac parte toate vârfurile gândirii filozofice şi
ştiinţifice pământene. Astfel au venit Platon, Socrate, Aristotel, Ioan
Gură de Aur, Spinoza, Kant, Nietsche, Hegel, Coopernic, Galilei,
Newton, Leonardo da Vinci Michclangelo şi alţii.
Mulţi sunt. de asemeni, cei coborâţi din VII care au contribuit la
ridicarea culturii şi civilizaţiei pe pământ.
Cu cât treapta de lumină este mai inaltă, cu atât întruparea este mai
grea şi mai rară. Treptele superioare nu vin pe pământ decât cu misiuni.
Incarnarea este proprie mai mult straturilor de la IV în jos, a spiritelor
care simt nevoia unei ridicări pe o treapta superioară. Este de precizat
faptul că viata unui om este strâns legată de culorile şi de luminozitatea
cu care intră în trup pe pământ.
Viaţa pe pământ, caracterul unui om depinde de culorile pe care le-a
avut înainte de a se întrupa. în acest sens, un spirit superior va deveni
automat un om superior, iar un spirit inferior va fi un om inferior. Un
spirit bun va fi un om bun, un spirit rău va fi un om rău. Aceasta este
Karma,
KARMA, adică luminozitatea şi culorile, îşi spune în trup
cuvântul, ele fiind fondul spiritual care nu se schimbă în orice condiţii s-ar
naşte acest spirit.
547884 114795351999824 1233620515 n
Aşa după cum spiritele superioare, cele de la stratul V în sus nu pot
cădea, nu pot deveni rele, tot aşa un spirit venit din straturile de chin nu
poate să devină bun. Există, deci, două categorii extreme: luminoşii şi
întunecaţii, care nu-şi pot schimba esenţa; se nasc luminoşi şi rămân
luminoşi; se nasc cu spiritul alb şi tot alb pleacă din trup, după cum
spiritele cu culori închise sau negre se nasc răi şi mor răi.
Marea majoritate a spiritelor pământene care se reîntrupează cel
mai des nu sunt nici răi la limită, nici buni, albi; marea majoritate a celor
ce iau trup pământesc sunt căldicei, cei cu culori pestriţe, semiînchise
sau semideschise. Aceştia sunt foarte mult influenţaţi de mediul în care
se nasc, de societatea în mijlocul căreia se nasc, influenţaţi major de
educaţia pe care o primesc în fragedă copilărie. Pentru că această
categorie o urmează majoritatea cea mare, influenţa educaţiei este
covârşitoare, ea decizând ca un spirit să se orienteze spre lumină sau
spre întuneric. Bineînţeles, în universul negativ salturi nu există, sărituri
peste trepte nu se fac. Oricum. însă, un spirit rătăcitor din zona neutră
poate ajunge în stratul I sau II cu condiţia unei vieţi foarte corecte,
cinstite şi curate. Acest eveniment însă este destul de rar, inerţia având
un rol foarte important, spiritele tind să rămână ceea ce sunt ceea ce au
în esenţa lor, tind să rămână neschimbate, în orice caz, pentru cei cu
caracter neclar, neprecizat o educaţie atentă poate influenţa oricând în
bine orice spirit.
Este aici de remarcat faptul că singurele spirite care se mai pot
salva sunt cele ce au culoarea cenuşie măcar cât de puţin, aceasta
reprezentând un procent de cinste şi corectitudine care marchează
condiţia absolută ca un spirit să se poată curaţi, să se poată ridica. în
acest sens mănăstirile şi viaţa însingurată asigură cele mai bune condiţii
ca un spirit să se salveze şi, mai mult chiar să pătrundă în primele
straturi de lumină. în general, viaţa de lipsuri, înfrânări şi abstinenţă este
soluţia cea mai bună pentru refacerea spirituală.
fairy+(29)
Karma este neiertătoare. Nimeni în universul negativ nu iartă, iar
Dumnezeu fiind drept, este necruţător şi neîngăduitor cu păcatul, cu
fărădelegea. Păcatul nu se iartă, se plăteşte; şi nu oricum, se plăteşte
scump. In general, păcatele mult mai uşor se fac; foarte uşor se comit
păcatele, dar foarte greu un spirit se curăţă. Un păcat grav, cum ar fi
crima şi hoţia, ajunge să se menţină câteva reîntrupări la rând,
constituind premisa favorabilă de a se repeta. Odată păcatul repetat de
două sau trei ori, din pată ajunge să devină o bandă care înfăşoară
pieptul şi astfel se transformă în obişnuinţă, iar omul pierde semnificaţia
gravităţii acelui păcat conştiinţa nu-1 mai acuză, simţul sacrului se
atrofiază şi-n felul acesta cade, fără să mai aibă vreodată salvare.
LEGEA KARMEI spune:
„LUMINA cheamă lumină mai multă,
Răul cheamă un rău mai mare. „
Activităţile şi culorile dobândite din vieţile anterioare devin sensuri
definitorii şi directorii pentru viaţa care urmează. Drumul este oarecum
prestabilit spre lumină, spre bine, spre cinste şi curăţenie, spre lene şi
comoditate sau spre acţiuni rele, cu urmări nefaste.
Reîntruparea, viaţa în trup este extrem de importantă, cu urmari
serioase pentru spirit. Rămânere pe loc nu există. Orice spirit urcă sau
coboară, se înnobilează sau devine mai necurat mai necinstit mai rău. O
karmă grea înseamnă păcate grele comise într-o viaţă anterioara. într-o
totală orbire. Dacă spiritul este câtuşi de puţin cinstit cu sine insuşi şi
are un fond bun – adică cenuşiu – vine, revine in trup hotărât ca să
ispăşească. Ispăşirea există, curăţirea se face, dar acestea cu multe şi
nenumărate FAPTE BUNE.
eye+of+horus
O karmă grea, o moştenire de păcate
nefaste nu poate fi uşor ispăşită. Ea cere efort credinţă, multă meditaţie
şi multe lacrimi. Adesea aceste spirite se roagă in starea de spirit pentru
ispăşire şi atunci primesc din partea MARELUI GUVERNATOR să se
nască cu o boală sau cu o defecţiune organică , pentru ca prin această
suferinţă provocată de boală să se poată curăţa căci SUFERINŢA este
PLATA PĂCATULUI dincolo, iar aici, pe pământ cine vrea să se
cureţe, trebuie să sufere , să rabde, să se înfrâneze, să practice o asceză
severă atât a trupului, cât şi a minţii. Păcatul cel mai greu este lenea
minţii şi comoditatea. Acestea constituie răul tuturor relelor, lenea,
comoditatea şi nepăsarea care nu are decât o influenţă dezastruoasă
asupra luminozităţii spiritului. Din lene se naşte invidia, din invidie se
naşte hoţia şi crima Un păcat atrage după sine altul şi în felul acesta
urmează căderea definitivă care nu mai poate avea scăpare. Câţi din cei
cu karmă grea sunt conştienţi de gravitatea karmei lor şi optează pentru
suferinţă şi-şi închină viaţa faptelor bune? CÂŢI? FOARTE PUŢINI!
Extrem de puţini!
 
O viaţă compromisă atrage alta mai rea; viaţa plină de răutate
atrage alta plină de mai multă răutate.
Pământul însă. datorită confuziei filozofice în care se scaldă,
datorită eterogenităţii ideologiilor şi credinţelor, oferă pentru suflete
condiţii precare de dezvoltare. Marea majoritate a misionarilor, a celor
veniţi din Oraşul de Aur sau din stratul VIII n-au mai reuşit să revină în
locul din care au plecat, coborând două sau trei trepte. Desigur, n-au
coborât mai jos de V, dar oricum au pierdut din energie şi lumină, în loc
să acumuleze. Oricum, aceste spirite mari tot au strălucit, numele lor
rămânând înscrise cu litere mari în istoria culturii şi civilizaţiei. Lor le
datorează pământul progresul şi înaintarea pe treptele descoperirilor şi
cunoaşterii. Newton, Galilei, Coopernic, Faraday, Edison, Mendeleev,
Einstein şi mulţi alţii sunt toţi suflete coborâte din înalte straturi ale
lumii, din pronia divină, spre a face pământul să înainteze cu paşi repezi
în cunoaştere, în artă şi ştiinţă.

https://www.evolutiespirituala.ro/zona-neutra-zona-intunericului-reintruparile-misiunile-karma/?feed_id=42542&_unique_id=644b261c5cff4

/de
, , , , ,

ZONA NEUTRA, ZONA INTUNERICULUI, REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

577353 10151093471317798 1020181942 n 2

REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

553431 297981966942133 1806054007 n
 
FRAGMENT DIN CARTEA „DIN TAINELE UNIVERSULUI SPIRITUAL” DE GEORGE VĂSÎI 
 

ZONA NEUTRA

Am vorbit până acum de zona luminoasă. Există şi o rază a
întunericului, a spiritelor diabolice, care şi ele sunt
organizate în trei straturi distincte, care culminează cu CETATEA
LUCIFERICĂ.
între aceste două zone – de lumină şi întuneric (care sunt strict
organizate) – există la mijloc între ele o zonă intermediară, numită
ZONA NEUTRĂ. Este o zonă întinsă, prin care trece şi pământul în
mişcarea sa de revoluţie. Spiritele care populează această zonă neutră
sunt spirite pribege şi rătăcitoare. Este cea mai pestriţă zonă, cu spirite ce
au culori diverse, în care predomină maroniul şi mai ales amestecul de
culori, care face ca spiritele să fie mai mult murdare, cu intensităţi
semiînchise.
Sunt spiritele care n-au nici o fixare, ele neavând acces nici în
straturile de lumină şi nici în zonele de întuneric. Aceste spirite nu au
nici un orizont spiritual, nici un ideal, nici o speranţă. în trup n-au lucrat
decât pentru ei, într-un egoism total, fără să se intereseze de nimeni şi de
nimic. Aici sunt purtate de valurile întâmplărilor când într-o parte, când
în alta şi au cea mai scurtă perioadă de reîntrupare, adică sunt spirite
care se reîntrupează cel mai des, foarte puţine reuşind sâ-şi depăşească
starea şi să intre în zona luminoasă, cele mai multe căzând în zona
întunericului. Numărul acestor spirite rătăcitoare se ridică la aproximativ
3 miliarde.
 
297614 372723519467190 1500387141 n
 

ZONA ÎNTUNERICULUI

Această zonă este foarte departe de pământ dar mult mai aproape
decât sunt treptele de lumină. Este împărţită în trei trepte populate
de spirite ce au culori închise. Sunt trei trepte de întuneric, care
corespund gradat conform gravităţii actelor avute pe pământ. Din
această zonă fac parte hoţii, excrocii, criminalii, desfrânaţii şi cei
trufaşi, ipocriţii, făţarnicii falşii doctrinari. Cu cât treapta este mai
jos, cu atât chinurile sunt mai mari, spiritele suferind de pe urma
mustrărilor de conştiinţă şi trăind în mijlocul unor vegetaţii rapace,
care chimie şi mai mult spiritele.
Locul cel mai de jos este CETATEA LUCIFERICA, a spiritelor
negre, treapta diabolică a spiritelor ce sunt „prinţi ai întunericului”.
Ei nu se chinuiesc şi au libertate totală pentru reîntrupare; sunt
spirite foarte inteligente, adevărate „genii ale întunericului”, întruchipare
a trufiei şi a egoismului. Aceste spirite duc cele mai aprige lupte pentru
stăpânirea pământului, pentru a domina
Centrul luciferic emite în spaţiu un câmp magnetic numit
„GANDANIC”.
Acest câmp magnetic cuprinde atât treptele de întuneric, cat şi
zona neutră în care intră şi pământul. Acest câmp magnetic incită la rău
şi egoism şi manifestă o puternică atracţie spre întuneric.
Zona cu cea mai mare frecvenţa de încarnări este zona neutră a
pribegilor. Apoi urmează primele patru trepte din zona luminoasă,
după care vin cele trei straturi de chin din care, de asemenea, pământul
îşi recrutează multe spirite. Cu cât înaintam pe treptele de lumină,
numărul celor ce vin pe pământ este din ce în ce mai mic. Pământul
oferă o viaţă diferită pentru toate spiritele. Astfel, pentru cei din
straturiie de chin pământul este un adevărat rai, deoarece ei nu mai
suferă chinurile provocate de straturile de întuneric. De asemenea, un
bun climat oferă pământul spiritelor pribege, rătăcitoare, care găsesc ceva
de făcut şi viaţa pământului îi atrage.
225210 196449643733610 96302 n
Cu cât mai superior este un spirit, cu atât pământul devine mai
greu de suportat, cu atât pământul oferă condiţiile unui adevărat infern
Pământul trece în rândul celor superiori drept o planetă blestemată, în
care cei superiori pierd din energie mai mult decât să crească.
Din cercetarilc întreprinse de noi a rezultat faptul că pământul, din
grija Marelui Guvernator Divin, a beneficiat de foarte multe spirite mari
din stratunic VIII şi IX, care au adus lumina pe pământ. Toate vârfurile
pământene în şuinţâ, filozofie, artă şi religie au fost „misionari” ai
înaltelor straturi, trimişi pe pământ să ajute la progresul lui.
Din cele mai înalte trepte de lumină care au venit pe pământ notăm
în primul rând pe Iisus Hristos, care a fost fiinţa divină venită din Opal
şi care s-a reîntors în Opal. Cu toate că a trăit puţin pe pământ, Iisus
Hristos a reuşit să revoluţioneze gândirea, aducând cea mai înaltă
învăţătura despre vată dm toate timpurile
A doua fiinţă cu mari influenţe în gândirea pământeană a fost
BUDDHA SACHYUAMUNI, care a revoluţionat gândirea în Extremul
Orient.Din stratul VIII fac parte toate vârfurile gândirii filozofice şi
ştiinţifice pământene. Astfel au venit Platon, Socrate, Aristotel, Ioan
Gură de Aur, Spinoza, Kant, Nietsche, Hegel, Coopernic, Galilei,
Newton, Leonardo da Vinci Michclangelo şi alţii.
Mulţi sunt. de asemeni, cei coborâţi din VII care au contribuit la
ridicarea culturii şi civilizaţiei pe pământ.
Cu cât treapta de lumină este mai inaltă, cu atât întruparea este mai
grea şi mai rară. Treptele superioare nu vin pe pământ decât cu misiuni.
Incarnarea este proprie mai mult straturilor de la IV în jos, a spiritelor
care simt nevoia unei ridicări pe o treapta superioară. Este de precizat
faptul că viata unui om este strâns legată de culorile şi de luminozitatea
cu care intră în trup pe pământ.
Viaţa pe pământ, caracterul unui om depinde de culorile pe care le-a
avut înainte de a se întrupa. în acest sens, un spirit superior va deveni
automat un om superior, iar un spirit inferior va fi un om inferior. Un
spirit bun va fi un om bun, un spirit rău va fi un om rău. Aceasta este
Karma,
KARMA, adică luminozitatea şi culorile, îşi spune în trup
cuvântul, ele fiind fondul spiritual care nu se schimbă în orice condiţii s-ar
naşte acest spirit.
547884 114795351999824 1233620515 n
Aşa după cum spiritele superioare, cele de la stratul V în sus nu pot
cădea, nu pot deveni rele, tot aşa un spirit venit din straturile de chin nu
poate să devină bun. Există, deci, două categorii extreme: luminoşii şi
întunecaţii, care nu-şi pot schimba esenţa; se nasc luminoşi şi rămân
luminoşi; se nasc cu spiritul alb şi tot alb pleacă din trup, după cum
spiritele cu culori închise sau negre se nasc răi şi mor răi.
Marea majoritate a spiritelor pământene care se reîntrupează cel
mai des nu sunt nici răi la limită, nici buni, albi; marea majoritate a celor
ce iau trup pământesc sunt căldicei, cei cu culori pestriţe, semiînchise
sau semideschise. Aceştia sunt foarte mult influenţaţi de mediul în care
se nasc, de societatea în mijlocul căreia se nasc, influenţaţi major de
educaţia pe care o primesc în fragedă copilărie. Pentru că această
categorie o urmează majoritatea cea mare, influenţa educaţiei este
covârşitoare, ea decizând ca un spirit să se orienteze spre lumină sau
spre întuneric. Bineînţeles, în universul negativ salturi nu există, sărituri
peste trepte nu se fac. Oricum. însă, un spirit rătăcitor din zona neutră
poate ajunge în stratul I sau II cu condiţia unei vieţi foarte corecte,
cinstite şi curate. Acest eveniment însă este destul de rar, inerţia având
un rol foarte important, spiritele tind să rămână ceea ce sunt ceea ce au
în esenţa lor, tind să rămână neschimbate, în orice caz, pentru cei cu
caracter neclar, neprecizat o educaţie atentă poate influenţa oricând în
bine orice spirit.
Este aici de remarcat faptul că singurele spirite care se mai pot
salva sunt cele ce au culoarea cenuşie măcar cât de puţin, aceasta
reprezentând un procent de cinste şi corectitudine care marchează
condiţia absolută ca un spirit să se poată curaţi, să se poată ridica. în
acest sens mănăstirile şi viaţa însingurată asigură cele mai bune condiţii
ca un spirit să se salveze şi, mai mult chiar să pătrundă în primele
straturi de lumină. în general, viaţa de lipsuri, înfrânări şi abstinenţă este
soluţia cea mai bună pentru refacerea spirituală.
fairy+(29)
Karma este neiertătoare. Nimeni în universul negativ nu iartă, iar
Dumnezeu fiind drept, este necruţător şi neîngăduitor cu păcatul, cu
fărădelegea. Păcatul nu se iartă, se plăteşte; şi nu oricum, se plăteşte
scump. In general, păcatele mult mai uşor se fac; foarte uşor se comit
păcatele, dar foarte greu un spirit se curăţă. Un păcat grav, cum ar fi
crima şi hoţia, ajunge să se menţină câteva reîntrupări la rând,
constituind premisa favorabilă de a se repeta. Odată păcatul repetat de
două sau trei ori, din pată ajunge să devină o bandă care înfăşoară
pieptul şi astfel se transformă în obişnuinţă, iar omul pierde semnificaţia
gravităţii acelui păcat conştiinţa nu-1 mai acuză, simţul sacrului se
atrofiază şi-n felul acesta cade, fără să mai aibă vreodată salvare.
LEGEA KARMEI spune:
„LUMINA cheamă lumină mai multă,
Răul cheamă un rău mai mare. „
Activităţile şi culorile dobândite din vieţile anterioare devin sensuri
definitorii şi directorii pentru viaţa care urmează. Drumul este oarecum
prestabilit spre lumină, spre bine, spre cinste şi curăţenie, spre lene şi
comoditate sau spre acţiuni rele, cu urmări nefaste.
Reîntruparea, viaţa în trup este extrem de importantă, cu urmari
serioase pentru spirit. Rămânere pe loc nu există. Orice spirit urcă sau
coboară, se înnobilează sau devine mai necurat mai necinstit mai rău. O
karmă grea înseamnă păcate grele comise într-o viaţă anterioara. într-o
totală orbire. Dacă spiritul este câtuşi de puţin cinstit cu sine insuşi şi
are un fond bun – adică cenuşiu – vine, revine in trup hotărât ca să
ispăşească. Ispăşirea există, curăţirea se face, dar acestea cu multe şi
nenumărate FAPTE BUNE.
eye+of+horus
O karmă grea, o moştenire de păcate
nefaste nu poate fi uşor ispăşită. Ea cere efort credinţă, multă meditaţie
şi multe lacrimi. Adesea aceste spirite se roagă in starea de spirit pentru
ispăşire şi atunci primesc din partea MARELUI GUVERNATOR să se
nască cu o boală sau cu o defecţiune organică , pentru ca prin această
suferinţă provocată de boală să se poată curăţa căci SUFERINŢA este
PLATA PĂCATULUI dincolo, iar aici, pe pământ cine vrea să se
cureţe, trebuie să sufere , să rabde, să se înfrâneze, să practice o asceză
severă atât a trupului, cât şi a minţii. Păcatul cel mai greu este lenea
minţii şi comoditatea. Acestea constituie răul tuturor relelor, lenea,
comoditatea şi nepăsarea care nu are decât o influenţă dezastruoasă
asupra luminozităţii spiritului. Din lene se naşte invidia, din invidie se
naşte hoţia şi crima Un păcat atrage după sine altul şi în felul acesta
urmează căderea definitivă care nu mai poate avea scăpare. Câţi din cei
cu karmă grea sunt conştienţi de gravitatea karmei lor şi optează pentru
suferinţă şi-şi închină viaţa faptelor bune? CÂŢI? FOARTE PUŢINI!
Extrem de puţini!
 
O viaţă compromisă atrage alta mai rea; viaţa plină de răutate
atrage alta plină de mai multă răutate.
Pământul însă. datorită confuziei filozofice în care se scaldă,
datorită eterogenităţii ideologiilor şi credinţelor, oferă pentru suflete
condiţii precare de dezvoltare. Marea majoritate a misionarilor, a celor
veniţi din Oraşul de Aur sau din stratul VIII n-au mai reuşit să revină în
locul din care au plecat, coborând două sau trei trepte. Desigur, n-au
coborât mai jos de V, dar oricum au pierdut din energie şi lumină, în loc
să acumuleze. Oricum, aceste spirite mari tot au strălucit, numele lor
rămânând înscrise cu litere mari în istoria culturii şi civilizaţiei. Lor le
datorează pământul progresul şi înaintarea pe treptele descoperirilor şi
cunoaşterii. Newton, Galilei, Coopernic, Faraday, Edison, Mendeleev,
Einstein şi mulţi alţii sunt toţi suflete coborâte din înalte straturi ale
lumii, din pronia divină, spre a face pământul să înainteze cu paşi repezi
în cunoaştere, în artă şi ştiinţă.

https://www.evolutiespirituala.ro/zona-neutra-zona-intunericului-reintruparile-misiunile-karma/?feed_id=41786&_unique_id=6448826676d77

/de
, , , , ,

ZONA NEUTRA, ZONA INTUNERICULUI, REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

577353 10151093471317798 1020181942 n 1

REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

553431 297981966942133 1806054007 n
 
FRAGMENT DIN CARTEA „DIN TAINELE UNIVERSULUI SPIRITUAL” DE GEORGE VĂSÎI 
 

ZONA NEUTRA

Am vorbit până acum de zona luminoasă. Există şi o rază a
întunericului, a spiritelor diabolice, care şi ele sunt
organizate în trei straturi distincte, care culminează cu CETATEA
LUCIFERICĂ.
între aceste două zone – de lumină şi întuneric (care sunt strict
organizate) – există la mijloc între ele o zonă intermediară, numită
ZONA NEUTRĂ. Este o zonă întinsă, prin care trece şi pământul în
mişcarea sa de revoluţie. Spiritele care populează această zonă neutră
sunt spirite pribege şi rătăcitoare. Este cea mai pestriţă zonă, cu spirite ce
au culori diverse, în care predomină maroniul şi mai ales amestecul de
culori, care face ca spiritele să fie mai mult murdare, cu intensităţi
semiînchise.
Sunt spiritele care n-au nici o fixare, ele neavând acces nici în
straturile de lumină şi nici în zonele de întuneric. Aceste spirite nu au
nici un orizont spiritual, nici un ideal, nici o speranţă. în trup n-au lucrat
decât pentru ei, într-un egoism total, fără să se intereseze de nimeni şi de
nimic. Aici sunt purtate de valurile întâmplărilor când într-o parte, când
în alta şi au cea mai scurtă perioadă de reîntrupare, adică sunt spirite
care se reîntrupează cel mai des, foarte puţine reuşind sâ-şi depăşească
starea şi să intre în zona luminoasă, cele mai multe căzând în zona
întunericului. Numărul acestor spirite rătăcitoare se ridică la aproximativ
3 miliarde.
 
297614 372723519467190 1500387141 n
 

ZONA ÎNTUNERICULUI

Această zonă este foarte departe de pământ dar mult mai aproape
decât sunt treptele de lumină. Este împărţită în trei trepte populate
de spirite ce au culori închise. Sunt trei trepte de întuneric, care
corespund gradat conform gravităţii actelor avute pe pământ. Din
această zonă fac parte hoţii, excrocii, criminalii, desfrânaţii şi cei
trufaşi, ipocriţii, făţarnicii falşii doctrinari. Cu cât treapta este mai
jos, cu atât chinurile sunt mai mari, spiritele suferind de pe urma
mustrărilor de conştiinţă şi trăind în mijlocul unor vegetaţii rapace,
care chimie şi mai mult spiritele.
Locul cel mai de jos este CETATEA LUCIFERICA, a spiritelor
negre, treapta diabolică a spiritelor ce sunt „prinţi ai întunericului”.
Ei nu se chinuiesc şi au libertate totală pentru reîntrupare; sunt
spirite foarte inteligente, adevărate „genii ale întunericului”, întruchipare
a trufiei şi a egoismului. Aceste spirite duc cele mai aprige lupte pentru
stăpânirea pământului, pentru a domina
Centrul luciferic emite în spaţiu un câmp magnetic numit
„GANDANIC”.
Acest câmp magnetic cuprinde atât treptele de întuneric, cat şi
zona neutră în care intră şi pământul. Acest câmp magnetic incită la rău
şi egoism şi manifestă o puternică atracţie spre întuneric.
Zona cu cea mai mare frecvenţa de încarnări este zona neutră a
pribegilor. Apoi urmează primele patru trepte din zona luminoasă,
după care vin cele trei straturi de chin din care, de asemenea, pământul
îşi recrutează multe spirite. Cu cât înaintam pe treptele de lumină,
numărul celor ce vin pe pământ este din ce în ce mai mic. Pământul
oferă o viaţă diferită pentru toate spiritele. Astfel, pentru cei din
straturiie de chin pământul este un adevărat rai, deoarece ei nu mai
suferă chinurile provocate de straturile de întuneric. De asemenea, un
bun climat oferă pământul spiritelor pribege, rătăcitoare, care găsesc ceva
de făcut şi viaţa pământului îi atrage.
225210 196449643733610 96302 n
Cu cât mai superior este un spirit, cu atât pământul devine mai
greu de suportat, cu atât pământul oferă condiţiile unui adevărat infern
Pământul trece în rândul celor superiori drept o planetă blestemată, în
care cei superiori pierd din energie mai mult decât să crească.
Din cercetarilc întreprinse de noi a rezultat faptul că pământul, din
grija Marelui Guvernator Divin, a beneficiat de foarte multe spirite mari
din stratunic VIII şi IX, care au adus lumina pe pământ. Toate vârfurile
pământene în şuinţâ, filozofie, artă şi religie au fost „misionari” ai
înaltelor straturi, trimişi pe pământ să ajute la progresul lui.
Din cele mai înalte trepte de lumină care au venit pe pământ notăm
în primul rând pe Iisus Hristos, care a fost fiinţa divină venită din Opal
şi care s-a reîntors în Opal. Cu toate că a trăit puţin pe pământ, Iisus
Hristos a reuşit să revoluţioneze gândirea, aducând cea mai înaltă
învăţătura despre vată dm toate timpurile
A doua fiinţă cu mari influenţe în gândirea pământeană a fost
BUDDHA SACHYUAMUNI, care a revoluţionat gândirea în Extremul
Orient.Din stratul VIII fac parte toate vârfurile gândirii filozofice şi
ştiinţifice pământene. Astfel au venit Platon, Socrate, Aristotel, Ioan
Gură de Aur, Spinoza, Kant, Nietsche, Hegel, Coopernic, Galilei,
Newton, Leonardo da Vinci Michclangelo şi alţii.
Mulţi sunt. de asemeni, cei coborâţi din VII care au contribuit la
ridicarea culturii şi civilizaţiei pe pământ.
Cu cât treapta de lumină este mai inaltă, cu atât întruparea este mai
grea şi mai rară. Treptele superioare nu vin pe pământ decât cu misiuni.
Incarnarea este proprie mai mult straturilor de la IV în jos, a spiritelor
care simt nevoia unei ridicări pe o treapta superioară. Este de precizat
faptul că viata unui om este strâns legată de culorile şi de luminozitatea
cu care intră în trup pe pământ.
Viaţa pe pământ, caracterul unui om depinde de culorile pe care le-a
avut înainte de a se întrupa. în acest sens, un spirit superior va deveni
automat un om superior, iar un spirit inferior va fi un om inferior. Un
spirit bun va fi un om bun, un spirit rău va fi un om rău. Aceasta este
Karma,
KARMA, adică luminozitatea şi culorile, îşi spune în trup
cuvântul, ele fiind fondul spiritual care nu se schimbă în orice condiţii s-ar
naşte acest spirit.
547884 114795351999824 1233620515 n
Aşa după cum spiritele superioare, cele de la stratul V în sus nu pot
cădea, nu pot deveni rele, tot aşa un spirit venit din straturile de chin nu
poate să devină bun. Există, deci, două categorii extreme: luminoşii şi
întunecaţii, care nu-şi pot schimba esenţa; se nasc luminoşi şi rămân
luminoşi; se nasc cu spiritul alb şi tot alb pleacă din trup, după cum
spiritele cu culori închise sau negre se nasc răi şi mor răi.
Marea majoritate a spiritelor pământene care se reîntrupează cel
mai des nu sunt nici răi la limită, nici buni, albi; marea majoritate a celor
ce iau trup pământesc sunt căldicei, cei cu culori pestriţe, semiînchise
sau semideschise. Aceştia sunt foarte mult influenţaţi de mediul în care
se nasc, de societatea în mijlocul căreia se nasc, influenţaţi major de
educaţia pe care o primesc în fragedă copilărie. Pentru că această
categorie o urmează majoritatea cea mare, influenţa educaţiei este
covârşitoare, ea decizând ca un spirit să se orienteze spre lumină sau
spre întuneric. Bineînţeles, în universul negativ salturi nu există, sărituri
peste trepte nu se fac. Oricum. însă, un spirit rătăcitor din zona neutră
poate ajunge în stratul I sau II cu condiţia unei vieţi foarte corecte,
cinstite şi curate. Acest eveniment însă este destul de rar, inerţia având
un rol foarte important, spiritele tind să rămână ceea ce sunt ceea ce au
în esenţa lor, tind să rămână neschimbate, în orice caz, pentru cei cu
caracter neclar, neprecizat o educaţie atentă poate influenţa oricând în
bine orice spirit.
Este aici de remarcat faptul că singurele spirite care se mai pot
salva sunt cele ce au culoarea cenuşie măcar cât de puţin, aceasta
reprezentând un procent de cinste şi corectitudine care marchează
condiţia absolută ca un spirit să se poată curaţi, să se poată ridica. în
acest sens mănăstirile şi viaţa însingurată asigură cele mai bune condiţii
ca un spirit să se salveze şi, mai mult chiar să pătrundă în primele
straturi de lumină. în general, viaţa de lipsuri, înfrânări şi abstinenţă este
soluţia cea mai bună pentru refacerea spirituală.
fairy+(29)
Karma este neiertătoare. Nimeni în universul negativ nu iartă, iar
Dumnezeu fiind drept, este necruţător şi neîngăduitor cu păcatul, cu
fărădelegea. Păcatul nu se iartă, se plăteşte; şi nu oricum, se plăteşte
scump. In general, păcatele mult mai uşor se fac; foarte uşor se comit
păcatele, dar foarte greu un spirit se curăţă. Un păcat grav, cum ar fi
crima şi hoţia, ajunge să se menţină câteva reîntrupări la rând,
constituind premisa favorabilă de a se repeta. Odată păcatul repetat de
două sau trei ori, din pată ajunge să devină o bandă care înfăşoară
pieptul şi astfel se transformă în obişnuinţă, iar omul pierde semnificaţia
gravităţii acelui păcat conştiinţa nu-1 mai acuză, simţul sacrului se
atrofiază şi-n felul acesta cade, fără să mai aibă vreodată salvare.
LEGEA KARMEI spune:
„LUMINA cheamă lumină mai multă,
Răul cheamă un rău mai mare. „
Activităţile şi culorile dobândite din vieţile anterioare devin sensuri
definitorii şi directorii pentru viaţa care urmează. Drumul este oarecum
prestabilit spre lumină, spre bine, spre cinste şi curăţenie, spre lene şi
comoditate sau spre acţiuni rele, cu urmări nefaste.
Reîntruparea, viaţa în trup este extrem de importantă, cu urmari
serioase pentru spirit. Rămânere pe loc nu există. Orice spirit urcă sau
coboară, se înnobilează sau devine mai necurat mai necinstit mai rău. O
karmă grea înseamnă păcate grele comise într-o viaţă anterioara. într-o
totală orbire. Dacă spiritul este câtuşi de puţin cinstit cu sine insuşi şi
are un fond bun – adică cenuşiu – vine, revine in trup hotărât ca să
ispăşească. Ispăşirea există, curăţirea se face, dar acestea cu multe şi
nenumărate FAPTE BUNE.
eye+of+horus
O karmă grea, o moştenire de păcate
nefaste nu poate fi uşor ispăşită. Ea cere efort credinţă, multă meditaţie
şi multe lacrimi. Adesea aceste spirite se roagă in starea de spirit pentru
ispăşire şi atunci primesc din partea MARELUI GUVERNATOR să se
nască cu o boală sau cu o defecţiune organică , pentru ca prin această
suferinţă provocată de boală să se poată curăţa căci SUFERINŢA este
PLATA PĂCATULUI dincolo, iar aici, pe pământ cine vrea să se
cureţe, trebuie să sufere , să rabde, să se înfrâneze, să practice o asceză
severă atât a trupului, cât şi a minţii. Păcatul cel mai greu este lenea
minţii şi comoditatea. Acestea constituie răul tuturor relelor, lenea,
comoditatea şi nepăsarea care nu are decât o influenţă dezastruoasă
asupra luminozităţii spiritului. Din lene se naşte invidia, din invidie se
naşte hoţia şi crima Un păcat atrage după sine altul şi în felul acesta
urmează căderea definitivă care nu mai poate avea scăpare. Câţi din cei
cu karmă grea sunt conştienţi de gravitatea karmei lor şi optează pentru
suferinţă şi-şi închină viaţa faptelor bune? CÂŢI? FOARTE PUŢINI!
Extrem de puţini!
 
O viaţă compromisă atrage alta mai rea; viaţa plină de răutate
atrage alta plină de mai multă răutate.
Pământul însă. datorită confuziei filozofice în care se scaldă,
datorită eterogenităţii ideologiilor şi credinţelor, oferă pentru suflete
condiţii precare de dezvoltare. Marea majoritate a misionarilor, a celor
veniţi din Oraşul de Aur sau din stratul VIII n-au mai reuşit să revină în
locul din care au plecat, coborând două sau trei trepte. Desigur, n-au
coborât mai jos de V, dar oricum au pierdut din energie şi lumină, în loc
să acumuleze. Oricum, aceste spirite mari tot au strălucit, numele lor
rămânând înscrise cu litere mari în istoria culturii şi civilizaţiei. Lor le
datorează pământul progresul şi înaintarea pe treptele descoperirilor şi
cunoaşterii. Newton, Galilei, Coopernic, Faraday, Edison, Mendeleev,
Einstein şi mulţi alţii sunt toţi suflete coborâte din înalte straturi ale
lumii, din pronia divină, spre a face pământul să înainteze cu paşi repezi
în cunoaştere, în artă şi ştiinţă.

https://www.evolutiespirituala.ro/zona-neutra-zona-intunericului-reintruparile-misiunile-karma/?feed_id=38573&_unique_id=643d4bc67aa8b

/de
, , , , ,

ZONA NEUTRA, ZONA INTUNERICULUI, REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

577353 10151093471317798 1020181942 n

REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

553431 297981966942133 1806054007 n
 
FRAGMENT DIN CARTEA „DIN TAINELE UNIVERSULUI SPIRITUAL” DE GEORGE VĂSÎI 
 

ZONA NEUTRA

Am vorbit până acum de zona luminoasă. Există şi o rază a
întunericului, a spiritelor diabolice, care şi ele sunt
organizate în trei straturi distincte, care culminează cu CETATEA
LUCIFERICĂ.
între aceste două zone – de lumină şi întuneric (care sunt strict
organizate) – există la mijloc între ele o zonă intermediară, numită
ZONA NEUTRĂ. Este o zonă întinsă, prin care trece şi pământul în
mişcarea sa de revoluţie. Spiritele care populează această zonă neutră
sunt spirite pribege şi rătăcitoare. Este cea mai pestriţă zonă, cu spirite ce
au culori diverse, în care predomină maroniul şi mai ales amestecul de
culori, care face ca spiritele să fie mai mult murdare, cu intensităţi
semiînchise.
Sunt spiritele care n-au nici o fixare, ele neavând acces nici în
straturile de lumină şi nici în zonele de întuneric. Aceste spirite nu au
nici un orizont spiritual, nici un ideal, nici o speranţă. în trup n-au lucrat
decât pentru ei, într-un egoism total, fără să se intereseze de nimeni şi de
nimic. Aici sunt purtate de valurile întâmplărilor când într-o parte, când
în alta şi au cea mai scurtă perioadă de reîntrupare, adică sunt spirite
care se reîntrupează cel mai des, foarte puţine reuşind sâ-şi depăşească
starea şi să intre în zona luminoasă, cele mai multe căzând în zona
întunericului. Numărul acestor spirite rătăcitoare se ridică la aproximativ
3 miliarde.
 
297614 372723519467190 1500387141 n
 

ZONA ÎNTUNERICULUI

Această zonă este foarte departe de pământ dar mult mai aproape
decât sunt treptele de lumină. Este împărţită în trei trepte populate
de spirite ce au culori închise. Sunt trei trepte de întuneric, care
corespund gradat conform gravităţii actelor avute pe pământ. Din
această zonă fac parte hoţii, excrocii, criminalii, desfrânaţii şi cei
trufaşi, ipocriţii, făţarnicii falşii doctrinari. Cu cât treapta este mai
jos, cu atât chinurile sunt mai mari, spiritele suferind de pe urma
mustrărilor de conştiinţă şi trăind în mijlocul unor vegetaţii rapace,
care chimie şi mai mult spiritele.
Locul cel mai de jos este CETATEA LUCIFERICA, a spiritelor
negre, treapta diabolică a spiritelor ce sunt „prinţi ai întunericului”.
Ei nu se chinuiesc şi au libertate totală pentru reîntrupare; sunt
spirite foarte inteligente, adevărate „genii ale întunericului”, întruchipare
a trufiei şi a egoismului. Aceste spirite duc cele mai aprige lupte pentru
stăpânirea pământului, pentru a domina
Centrul luciferic emite în spaţiu un câmp magnetic numit
„GANDANIC”.
Acest câmp magnetic cuprinde atât treptele de întuneric, cat şi
zona neutră în care intră şi pământul. Acest câmp magnetic incită la rău
şi egoism şi manifestă o puternică atracţie spre întuneric.
Zona cu cea mai mare frecvenţa de încarnări este zona neutră a
pribegilor. Apoi urmează primele patru trepte din zona luminoasă,
după care vin cele trei straturi de chin din care, de asemenea, pământul
îşi recrutează multe spirite. Cu cât înaintam pe treptele de lumină,
numărul celor ce vin pe pământ este din ce în ce mai mic. Pământul
oferă o viaţă diferită pentru toate spiritele. Astfel, pentru cei din
straturiie de chin pământul este un adevărat rai, deoarece ei nu mai
suferă chinurile provocate de straturile de întuneric. De asemenea, un
bun climat oferă pământul spiritelor pribege, rătăcitoare, care găsesc ceva
de făcut şi viaţa pământului îi atrage.
225210 196449643733610 96302 n
Cu cât mai superior este un spirit, cu atât pământul devine mai
greu de suportat, cu atât pământul oferă condiţiile unui adevărat infern
Pământul trece în rândul celor superiori drept o planetă blestemată, în
care cei superiori pierd din energie mai mult decât să crească.
Din cercetarilc întreprinse de noi a rezultat faptul că pământul, din
grija Marelui Guvernator Divin, a beneficiat de foarte multe spirite mari
din stratunic VIII şi IX, care au adus lumina pe pământ. Toate vârfurile
pământene în şuinţâ, filozofie, artă şi religie au fost „misionari” ai
înaltelor straturi, trimişi pe pământ să ajute la progresul lui.
Din cele mai înalte trepte de lumină care au venit pe pământ notăm
în primul rând pe Iisus Hristos, care a fost fiinţa divină venită din Opal
şi care s-a reîntors în Opal. Cu toate că a trăit puţin pe pământ, Iisus
Hristos a reuşit să revoluţioneze gândirea, aducând cea mai înaltă
învăţătura despre vată dm toate timpurile
A doua fiinţă cu mari influenţe în gândirea pământeană a fost
BUDDHA SACHYUAMUNI, care a revoluţionat gândirea în Extremul
Orient.Din stratul VIII fac parte toate vârfurile gândirii filozofice şi
ştiinţifice pământene. Astfel au venit Platon, Socrate, Aristotel, Ioan
Gură de Aur, Spinoza, Kant, Nietsche, Hegel, Coopernic, Galilei,
Newton, Leonardo da Vinci Michclangelo şi alţii.
Mulţi sunt. de asemeni, cei coborâţi din VII care au contribuit la
ridicarea culturii şi civilizaţiei pe pământ.
Cu cât treapta de lumină este mai inaltă, cu atât întruparea este mai
grea şi mai rară. Treptele superioare nu vin pe pământ decât cu misiuni.
Incarnarea este proprie mai mult straturilor de la IV în jos, a spiritelor
care simt nevoia unei ridicări pe o treapta superioară. Este de precizat
faptul că viata unui om este strâns legată de culorile şi de luminozitatea
cu care intră în trup pe pământ.
Viaţa pe pământ, caracterul unui om depinde de culorile pe care le-a
avut înainte de a se întrupa. în acest sens, un spirit superior va deveni
automat un om superior, iar un spirit inferior va fi un om inferior. Un
spirit bun va fi un om bun, un spirit rău va fi un om rău. Aceasta este
Karma,
KARMA, adică luminozitatea şi culorile, îşi spune în trup
cuvântul, ele fiind fondul spiritual care nu se schimbă în orice condiţii s-ar
naşte acest spirit.
547884 114795351999824 1233620515 n
Aşa după cum spiritele superioare, cele de la stratul V în sus nu pot
cădea, nu pot deveni rele, tot aşa un spirit venit din straturile de chin nu
poate să devină bun. Există, deci, două categorii extreme: luminoşii şi
întunecaţii, care nu-şi pot schimba esenţa; se nasc luminoşi şi rămân
luminoşi; se nasc cu spiritul alb şi tot alb pleacă din trup, după cum
spiritele cu culori închise sau negre se nasc răi şi mor răi.
Marea majoritate a spiritelor pământene care se reîntrupează cel
mai des nu sunt nici răi la limită, nici buni, albi; marea majoritate a celor
ce iau trup pământesc sunt căldicei, cei cu culori pestriţe, semiînchise
sau semideschise. Aceştia sunt foarte mult influenţaţi de mediul în care
se nasc, de societatea în mijlocul căreia se nasc, influenţaţi major de
educaţia pe care o primesc în fragedă copilărie. Pentru că această
categorie o urmează majoritatea cea mare, influenţa educaţiei este
covârşitoare, ea decizând ca un spirit să se orienteze spre lumină sau
spre întuneric. Bineînţeles, în universul negativ salturi nu există, sărituri
peste trepte nu se fac. Oricum. însă, un spirit rătăcitor din zona neutră
poate ajunge în stratul I sau II cu condiţia unei vieţi foarte corecte,
cinstite şi curate. Acest eveniment însă este destul de rar, inerţia având
un rol foarte important, spiritele tind să rămână ceea ce sunt ceea ce au
în esenţa lor, tind să rămână neschimbate, în orice caz, pentru cei cu
caracter neclar, neprecizat o educaţie atentă poate influenţa oricând în
bine orice spirit.
Este aici de remarcat faptul că singurele spirite care se mai pot
salva sunt cele ce au culoarea cenuşie măcar cât de puţin, aceasta
reprezentând un procent de cinste şi corectitudine care marchează
condiţia absolută ca un spirit să se poată curaţi, să se poată ridica. în
acest sens mănăstirile şi viaţa însingurată asigură cele mai bune condiţii
ca un spirit să se salveze şi, mai mult chiar să pătrundă în primele
straturi de lumină. în general, viaţa de lipsuri, înfrânări şi abstinenţă este
soluţia cea mai bună pentru refacerea spirituală.
fairy+(29)
Karma este neiertătoare. Nimeni în universul negativ nu iartă, iar
Dumnezeu fiind drept, este necruţător şi neîngăduitor cu păcatul, cu
fărădelegea. Păcatul nu se iartă, se plăteşte; şi nu oricum, se plăteşte
scump. In general, păcatele mult mai uşor se fac; foarte uşor se comit
păcatele, dar foarte greu un spirit se curăţă. Un păcat grav, cum ar fi
crima şi hoţia, ajunge să se menţină câteva reîntrupări la rând,
constituind premisa favorabilă de a se repeta. Odată păcatul repetat de
două sau trei ori, din pată ajunge să devină o bandă care înfăşoară
pieptul şi astfel se transformă în obişnuinţă, iar omul pierde semnificaţia
gravităţii acelui păcat conştiinţa nu-1 mai acuză, simţul sacrului se
atrofiază şi-n felul acesta cade, fără să mai aibă vreodată salvare.
LEGEA KARMEI spune:
„LUMINA cheamă lumină mai multă,
Răul cheamă un rău mai mare. „
Activităţile şi culorile dobândite din vieţile anterioare devin sensuri
definitorii şi directorii pentru viaţa care urmează. Drumul este oarecum
prestabilit spre lumină, spre bine, spre cinste şi curăţenie, spre lene şi
comoditate sau spre acţiuni rele, cu urmări nefaste.
Reîntruparea, viaţa în trup este extrem de importantă, cu urmari
serioase pentru spirit. Rămânere pe loc nu există. Orice spirit urcă sau
coboară, se înnobilează sau devine mai necurat mai necinstit mai rău. O
karmă grea înseamnă păcate grele comise într-o viaţă anterioara. într-o
totală orbire. Dacă spiritul este câtuşi de puţin cinstit cu sine insuşi şi
are un fond bun – adică cenuşiu – vine, revine in trup hotărât ca să
ispăşească. Ispăşirea există, curăţirea se face, dar acestea cu multe şi
nenumărate FAPTE BUNE.
eye+of+horus
O karmă grea, o moştenire de păcate
nefaste nu poate fi uşor ispăşită. Ea cere efort credinţă, multă meditaţie
şi multe lacrimi. Adesea aceste spirite se roagă in starea de spirit pentru
ispăşire şi atunci primesc din partea MARELUI GUVERNATOR să se
nască cu o boală sau cu o defecţiune organică , pentru ca prin această
suferinţă provocată de boală să se poată curăţa căci SUFERINŢA este
PLATA PĂCATULUI dincolo, iar aici, pe pământ cine vrea să se
cureţe, trebuie să sufere , să rabde, să se înfrâneze, să practice o asceză
severă atât a trupului, cât şi a minţii. Păcatul cel mai greu este lenea
minţii şi comoditatea. Acestea constituie răul tuturor relelor, lenea,
comoditatea şi nepăsarea care nu are decât o influenţă dezastruoasă
asupra luminozităţii spiritului. Din lene se naşte invidia, din invidie se
naşte hoţia şi crima Un păcat atrage după sine altul şi în felul acesta
urmează căderea definitivă care nu mai poate avea scăpare. Câţi din cei
cu karmă grea sunt conştienţi de gravitatea karmei lor şi optează pentru
suferinţă şi-şi închină viaţa faptelor bune? CÂŢI? FOARTE PUŢINI!
Extrem de puţini!
 
O viaţă compromisă atrage alta mai rea; viaţa plină de răutate
atrage alta plină de mai multă răutate.
Pământul însă. datorită confuziei filozofice în care se scaldă,
datorită eterogenităţii ideologiilor şi credinţelor, oferă pentru suflete
condiţii precare de dezvoltare. Marea majoritate a misionarilor, a celor
veniţi din Oraşul de Aur sau din stratul VIII n-au mai reuşit să revină în
locul din care au plecat, coborând două sau trei trepte. Desigur, n-au
coborât mai jos de V, dar oricum au pierdut din energie şi lumină, în loc
să acumuleze. Oricum, aceste spirite mari tot au strălucit, numele lor
rămânând înscrise cu litere mari în istoria culturii şi civilizaţiei. Lor le
datorează pământul progresul şi înaintarea pe treptele descoperirilor şi
cunoaşterii. Newton, Galilei, Coopernic, Faraday, Edison, Mendeleev,
Einstein şi mulţi alţii sunt toţi suflete coborâte din înalte straturi ale
lumii, din pronia divină, spre a face pământul să înainteze cu paşi repezi
în cunoaştere, în artă şi ştiinţă.

https://www.evolutiespirituala.ro/zona-neutra-zona-intunericului-reintruparile-misiunile-karma/?feed_id=37628&_unique_id=6439ff17cddcf

/de
, , , , ,

ZONA NEUTRA, ZONA INTUNERICULUI, REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

577353 10151093471317798 1020181942 n

REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

553431 297981966942133 1806054007 n
 
FRAGMENT DIN CARTEA „DIN TAINELE UNIVERSULUI SPIRITUAL” DE GEORGE VĂSÎI 
 

ZONA NEUTRA

Am vorbit până acum de zona luminoasă. Există şi o rază a
întunericului, a spiritelor diabolice, care şi ele sunt
organizate în trei straturi distincte, care culminează cu CETATEA
LUCIFERICĂ.
între aceste două zone – de lumină şi întuneric (care sunt strict
organizate) – există la mijloc între ele o zonă intermediară, numită
ZONA NEUTRĂ. Este o zonă întinsă, prin care trece şi pământul în
mişcarea sa de revoluţie. Spiritele care populează această zonă neutră
sunt spirite pribege şi rătăcitoare. Este cea mai pestriţă zonă, cu spirite ce
au culori diverse, în care predomină maroniul şi mai ales amestecul de
culori, care face ca spiritele să fie mai mult murdare, cu intensităţi
semiînchise.
Sunt spiritele care n-au nici o fixare, ele neavând acces nici în
straturile de lumină şi nici în zonele de întuneric. Aceste spirite nu au
nici un orizont spiritual, nici un ideal, nici o speranţă. în trup n-au lucrat
decât pentru ei, într-un egoism total, fără să se intereseze de nimeni şi de
nimic. Aici sunt purtate de valurile întâmplărilor când într-o parte, când
în alta şi au cea mai scurtă perioadă de reîntrupare, adică sunt spirite
care se reîntrupează cel mai des, foarte puţine reuşind sâ-şi depăşească
starea şi să intre în zona luminoasă, cele mai multe căzând în zona
întunericului. Numărul acestor spirite rătăcitoare se ridică la aproximativ
3 miliarde.
 
297614 372723519467190 1500387141 n
 

ZONA ÎNTUNERICULUI

Această zonă este foarte departe de pământ dar mult mai aproape
decât sunt treptele de lumină. Este împărţită în trei trepte populate
de spirite ce au culori închise. Sunt trei trepte de întuneric, care
corespund gradat conform gravităţii actelor avute pe pământ. Din
această zonă fac parte hoţii, excrocii, criminalii, desfrânaţii şi cei
trufaşi, ipocriţii, făţarnicii falşii doctrinari. Cu cât treapta este mai
jos, cu atât chinurile sunt mai mari, spiritele suferind de pe urma
mustrărilor de conştiinţă şi trăind în mijlocul unor vegetaţii rapace,
care chimie şi mai mult spiritele.
Locul cel mai de jos este CETATEA LUCIFERICA, a spiritelor
negre, treapta diabolică a spiritelor ce sunt „prinţi ai întunericului”.
Ei nu se chinuiesc şi au libertate totală pentru reîntrupare; sunt
spirite foarte inteligente, adevărate „genii ale întunericului”, întruchipare
a trufiei şi a egoismului. Aceste spirite duc cele mai aprige lupte pentru
stăpânirea pământului, pentru a domina
Centrul luciferic emite în spaţiu un câmp magnetic numit
„GANDANIC”.
Acest câmp magnetic cuprinde atât treptele de întuneric, cat şi
zona neutră în care intră şi pământul. Acest câmp magnetic incită la rău
şi egoism şi manifestă o puternică atracţie spre întuneric.
Zona cu cea mai mare frecvenţa de încarnări este zona neutră a
pribegilor. Apoi urmează primele patru trepte din zona luminoasă,
după care vin cele trei straturi de chin din care, de asemenea, pământul
îşi recrutează multe spirite. Cu cât înaintam pe treptele de lumină,
numărul celor ce vin pe pământ este din ce în ce mai mic. Pământul
oferă o viaţă diferită pentru toate spiritele. Astfel, pentru cei din
straturiie de chin pământul este un adevărat rai, deoarece ei nu mai
suferă chinurile provocate de straturile de întuneric. De asemenea, un
bun climat oferă pământul spiritelor pribege, rătăcitoare, care găsesc ceva
de făcut şi viaţa pământului îi atrage.
225210 196449643733610 96302 n
Cu cât mai superior este un spirit, cu atât pământul devine mai
greu de suportat, cu atât pământul oferă condiţiile unui adevărat infern
Pământul trece în rândul celor superiori drept o planetă blestemată, în
care cei superiori pierd din energie mai mult decât să crească.
Din cercetarilc întreprinse de noi a rezultat faptul că pământul, din
grija Marelui Guvernator Divin, a beneficiat de foarte multe spirite mari
din stratunic VIII şi IX, care au adus lumina pe pământ. Toate vârfurile
pământene în şuinţâ, filozofie, artă şi religie au fost „misionari” ai
înaltelor straturi, trimişi pe pământ să ajute la progresul lui.
Din cele mai înalte trepte de lumină care au venit pe pământ notăm
în primul rând pe Iisus Hristos, care a fost fiinţa divină venită din Opal
şi care s-a reîntors în Opal. Cu toate că a trăit puţin pe pământ, Iisus
Hristos a reuşit să revoluţioneze gândirea, aducând cea mai înaltă
învăţătura despre vată dm toate timpurile
A doua fiinţă cu mari influenţe în gândirea pământeană a fost
BUDDHA SACHYUAMUNI, care a revoluţionat gândirea în Extremul
Orient.Din stratul VIII fac parte toate vârfurile gândirii filozofice şi
ştiinţifice pământene. Astfel au venit Platon, Socrate, Aristotel, Ioan
Gură de Aur, Spinoza, Kant, Nietsche, Hegel, Coopernic, Galilei,
Newton, Leonardo da Vinci Michclangelo şi alţii.
Mulţi sunt. de asemeni, cei coborâţi din VII care au contribuit la
ridicarea culturii şi civilizaţiei pe pământ.
Cu cât treapta de lumină este mai inaltă, cu atât întruparea este mai
grea şi mai rară. Treptele superioare nu vin pe pământ decât cu misiuni.
Incarnarea este proprie mai mult straturilor de la IV în jos, a spiritelor
care simt nevoia unei ridicări pe o treapta superioară. Este de precizat
faptul că viata unui om este strâns legată de culorile şi de luminozitatea
cu care intră în trup pe pământ.
Viaţa pe pământ, caracterul unui om depinde de culorile pe care le-a
avut înainte de a se întrupa. în acest sens, un spirit superior va deveni
automat un om superior, iar un spirit inferior va fi un om inferior. Un
spirit bun va fi un om bun, un spirit rău va fi un om rău. Aceasta este
Karma,
KARMA, adică luminozitatea şi culorile, îşi spune în trup
cuvântul, ele fiind fondul spiritual care nu se schimbă în orice condiţii s-ar
naşte acest spirit.
547884 114795351999824 1233620515 n
Aşa după cum spiritele superioare, cele de la stratul V în sus nu pot
cădea, nu pot deveni rele, tot aşa un spirit venit din straturile de chin nu
poate să devină bun. Există, deci, două categorii extreme: luminoşii şi
întunecaţii, care nu-şi pot schimba esenţa; se nasc luminoşi şi rămân
luminoşi; se nasc cu spiritul alb şi tot alb pleacă din trup, după cum
spiritele cu culori închise sau negre se nasc răi şi mor răi.
Marea majoritate a spiritelor pământene care se reîntrupează cel
mai des nu sunt nici răi la limită, nici buni, albi; marea majoritate a celor
ce iau trup pământesc sunt căldicei, cei cu culori pestriţe, semiînchise
sau semideschise. Aceştia sunt foarte mult influenţaţi de mediul în care
se nasc, de societatea în mijlocul căreia se nasc, influenţaţi major de
educaţia pe care o primesc în fragedă copilărie. Pentru că această
categorie o urmează majoritatea cea mare, influenţa educaţiei este
covârşitoare, ea decizând ca un spirit să se orienteze spre lumină sau
spre întuneric. Bineînţeles, în universul negativ salturi nu există, sărituri
peste trepte nu se fac. Oricum. însă, un spirit rătăcitor din zona neutră
poate ajunge în stratul I sau II cu condiţia unei vieţi foarte corecte,
cinstite şi curate. Acest eveniment însă este destul de rar, inerţia având
un rol foarte important, spiritele tind să rămână ceea ce sunt ceea ce au
în esenţa lor, tind să rămână neschimbate, în orice caz, pentru cei cu
caracter neclar, neprecizat o educaţie atentă poate influenţa oricând în
bine orice spirit.
Este aici de remarcat faptul că singurele spirite care se mai pot
salva sunt cele ce au culoarea cenuşie măcar cât de puţin, aceasta
reprezentând un procent de cinste şi corectitudine care marchează
condiţia absolută ca un spirit să se poată curaţi, să se poată ridica. în
acest sens mănăstirile şi viaţa însingurată asigură cele mai bune condiţii
ca un spirit să se salveze şi, mai mult chiar să pătrundă în primele
straturi de lumină. în general, viaţa de lipsuri, înfrânări şi abstinenţă este
soluţia cea mai bună pentru refacerea spirituală.
fairy+(29)
Karma este neiertătoare. Nimeni în universul negativ nu iartă, iar
Dumnezeu fiind drept, este necruţător şi neîngăduitor cu păcatul, cu
fărădelegea. Păcatul nu se iartă, se plăteşte; şi nu oricum, se plăteşte
scump. In general, păcatele mult mai uşor se fac; foarte uşor se comit
păcatele, dar foarte greu un spirit se curăţă. Un păcat grav, cum ar fi
crima şi hoţia, ajunge să se menţină câteva reîntrupări la rând,
constituind premisa favorabilă de a se repeta. Odată păcatul repetat de
două sau trei ori, din pată ajunge să devină o bandă care înfăşoară
pieptul şi astfel se transformă în obişnuinţă, iar omul pierde semnificaţia
gravităţii acelui păcat conştiinţa nu-1 mai acuză, simţul sacrului se
atrofiază şi-n felul acesta cade, fără să mai aibă vreodată salvare.
LEGEA KARMEI spune:
„LUMINA cheamă lumină mai multă,
Răul cheamă un rău mai mare. „
Activităţile şi culorile dobândite din vieţile anterioare devin sensuri
definitorii şi directorii pentru viaţa care urmează. Drumul este oarecum
prestabilit spre lumină, spre bine, spre cinste şi curăţenie, spre lene şi
comoditate sau spre acţiuni rele, cu urmări nefaste.
Reîntruparea, viaţa în trup este extrem de importantă, cu urmari
serioase pentru spirit. Rămânere pe loc nu există. Orice spirit urcă sau
coboară, se înnobilează sau devine mai necurat mai necinstit mai rău. O
karmă grea înseamnă păcate grele comise într-o viaţă anterioara. într-o
totală orbire. Dacă spiritul este câtuşi de puţin cinstit cu sine insuşi şi
are un fond bun – adică cenuşiu – vine, revine in trup hotărât ca să
ispăşească. Ispăşirea există, curăţirea se face, dar acestea cu multe şi
nenumărate FAPTE BUNE.
eye+of+horus
O karmă grea, o moştenire de păcate
nefaste nu poate fi uşor ispăşită. Ea cere efort credinţă, multă meditaţie
şi multe lacrimi. Adesea aceste spirite se roagă in starea de spirit pentru
ispăşire şi atunci primesc din partea MARELUI GUVERNATOR să se
nască cu o boală sau cu o defecţiune organică , pentru ca prin această
suferinţă provocată de boală să se poată curăţa căci SUFERINŢA este
PLATA PĂCATULUI dincolo, iar aici, pe pământ cine vrea să se
cureţe, trebuie să sufere , să rabde, să se înfrâneze, să practice o asceză
severă atât a trupului, cât şi a minţii. Păcatul cel mai greu este lenea
minţii şi comoditatea. Acestea constituie răul tuturor relelor, lenea,
comoditatea şi nepăsarea care nu are decât o influenţă dezastruoasă
asupra luminozităţii spiritului. Din lene se naşte invidia, din invidie se
naşte hoţia şi crima Un păcat atrage după sine altul şi în felul acesta
urmează căderea definitivă care nu mai poate avea scăpare. Câţi din cei
cu karmă grea sunt conştienţi de gravitatea karmei lor şi optează pentru
suferinţă şi-şi închină viaţa faptelor bune? CÂŢI? FOARTE PUŢINI!
Extrem de puţini!
 
O viaţă compromisă atrage alta mai rea; viaţa plină de răutate
atrage alta plină de mai multă răutate.
Pământul însă. datorită confuziei filozofice în care se scaldă,
datorită eterogenităţii ideologiilor şi credinţelor, oferă pentru suflete
condiţii precare de dezvoltare. Marea majoritate a misionarilor, a celor
veniţi din Oraşul de Aur sau din stratul VIII n-au mai reuşit să revină în
locul din care au plecat, coborând două sau trei trepte. Desigur, n-au
coborât mai jos de V, dar oricum au pierdut din energie şi lumină, în loc
să acumuleze. Oricum, aceste spirite mari tot au strălucit, numele lor
rămânând înscrise cu litere mari în istoria culturii şi civilizaţiei. Lor le
datorează pământul progresul şi înaintarea pe treptele descoperirilor şi
cunoaşterii. Newton, Galilei, Coopernic, Faraday, Edison, Mendeleev,
Einstein şi mulţi alţii sunt toţi suflete coborâte din înalte straturi ale
lumii, din pronia divină, spre a face pământul să înainteze cu paşi repezi
în cunoaştere, în artă şi ştiinţă.

https://www.evolutiespirituala.ro/zona-neutra-zona-intunericului-reintruparile-misiunile-karma/?feed_id=12071&_unique_id=62a4cb7c068d7

/de