Articole

577692 235680683200775 100002765354867 336909 2019676861 n

Bazele ştiinţifice ale spiritualităţii

 
Adma StarFIre Reiki Meditation Mandala 164222510 std
 
În conformitate cu cele mai recente descoperiri ale Fizicii Moderne, înainte de Big Bang (explozia cosmică ce a avut loc acum 15-20 miliarde de ani, şi care stă la baza Universului nostru) exista numai un spaţiu cu 10 dimensiuni, la care noi ne vom referi ca fiind Hiperspaţiu. Cu un singur moment înainte de Big Bang, (momentul zero), acest spaţiu cu 10 dimensiuni era stabil, iar când a avut loc Big Bang-ul, acesta a devenit instabil şi a început să se mişte.
 
Mişcarea sa era (şi încă este) în termenii vibraţiilor. Ca parte a acestor vibraţii, 4 din cele 10 dimensiuni au început să se extindă exploziv, în timp ce celelalte 6 s-au contractat violent, până când au devenit de mărime infinitezimală. Cele 4 dimensiuni ale Hiperspaţiu-ului sunt încă extinse şi acesta este Universul, pe care noi îi observăm acum, cu cele trei dimensiuni ale sale (lungime, lăţime şi înălţime) şi cu dimensiunea timp, formând împreună spaţiul nostru tradiţional quadridimensional. Aceasta expansiune, asemănătoare cu umflarea unui balon, este observabilă din cauza faptului că alte stele sau galaxii sunt aruncate în afara noastră cu
viteze mari. Celelalte 6 dimensiuni s-au contractat la o mărime mult mai mică decât un milimetru si acest Hiperspaţiu cu 10 dimensiuni pare a fi doar cu 4 dimensiuni.
 
Interesant este că în concordanţă cu „Teoria Superstring-urilor”, aceste 6 dimensiuni continuă să vibreze ca părţi ale vibraţiilor Hiperspaţiu-lui şi formează un număr infinit de particule unidimensionale invizibile, numite Superstring-uri”. Ştim că „Superstring-urile”
se comportă, metaforic vorbind, precum coardele chitarei, fiecare vibrând cu frecvenţă diferită. Mişcarea lor vibraţională constituie un câmp uriaş, pe care noi l-am numit Câmp de Energie Universală. La vibraţii joase (şi energii joase) „Superstring-urile” apar ca fiind materia pe care o vedem în jurul nostru, inclusiv copaci, flori, pământ, corpurile noastre etc. La vibraţii înalte, „Superstring-urile” ne rămân invizibile, dar ele formează Câmpul de Energie
Universală subtil. Fiecare „Superstring” transportă energie, Energia Universală, care este cea mai fundamentală energie în Univers, din toate formele de energie ce există. Am văzut aceasta tot timpul, această energie este transferată de la Câmpul Universal subtil către o formă grosieră (mai densă) a Câmpului Universal, care este câmpul individual sau persoana,
la nivele foarte intense, în timpul tratamentelor cu Energie Universală.
 
Tot ceea ce vedem noi în jurul nostru, de la copaci la munţi şi la stele, sunt doar vibraţiile „Superstringurilor” percepute în spaţiu-timp, quadridimensional, pe care noi îl numim Universul nostru.
 
„Superstring-urile” însele sunt vibraţii ale Hiperspaţiului invizibil cu 6 dimensiuni, iar tot ce este în jurul nostru nu este nimic altceva decât vibraţiile Hiperspaţiu-lui. Cel mai fundamental Adevăr este acela, totul este Hiperspaţiu şi nimic nu este altceva decât Hiperspaţiu şi Hiperspaţiul este Sursa, Dumnezeu sau Tu cel adevărat. Noi avem percepţia iluzorie a mai multor obiecte separate în domeniul spaţiu-timp, quadridimensional, numai pentru că celelalte 6 dimensiuni, proiectate în cele 4 dimensiuni familiare nouă, apar conştiinţei noastre ca obiecte, maşini, corpuri, stele etc., care nu sunt nimic altceva decât vibraţii ale Hiperspaţiului (Sursei).
 
Observăm că „Superstring-urile” NU sunt părţi sau obiecte ale Hiperspaţiului cu 10 dimensiuni, ele sunt dimensiunile însele ale Hiperspaţiului. Totuşi, reflexiile lor (proiecţiile) în spaţiul nostru tradiţional quadridimensional, apar ca obiecte sau ca părţi ale Universului aşa cum noi îl observăm. Prin urmare, când sunt văzute cele 4 dimensiuni spaţiu – timp, chiar dacă manifestarea fiecărui „Superstring” apare a fi o minusculă parte a Universului nostru fizic, aceasta este o iluzie, pentru că fiecare „Superstring” este Hiperspaţiul Însuşi.
 
Pentru acelaşi motiv, fiecare particulă subatomică, fiecare atom, celulă, corp, stea etc. este Hiperspaţiul Însuşi şi de aceea, chiar dacă tu ca persoană pari a fi o mică parte a Universului fizic, în realitate întregul Univers este în interiorul tău sau mai precis, Tu eşti Universul.
 
Această formulare este corectă pentru că tot ceea ce există este Hiperspaţiu şi dacă Tu eşti Acela, atunci Universul (manifestarea Hiperspaţiului) eşti de asemenea „Tu”. (Vezi discuţiile despre holograme, referitoare la acest argument.
 
Toate entităţile (care sunt în realitate „Superstring-uri”) interacţionează cu spaţiul quadridimensional, în care ele se mişcă şi sunt forme inseparabile ale acestuia. (Acesta este din cauză că toate entităţile, la fel de bine ca şi spaţiutimp, sunt dimensiuni ale unicului Hiperspaţiu) Implicaţiile acestui fapt sunt fenomenale. Rezultă că totul, incluzându-ne şi pe noi înşine, este conectat intim cu spaţiul quadridimensional, care în trecut se credea a fi separate de noi.
 
Pe scurt: Sursa este Hiperspaţiul cu 10 dimensiuni. Vibraţiile acestui Hiperspaţiu, care include şi vibraţiile „Superstring-urilor” este de fapt Sursa în Mişcare. Sursa în Mişcare cu cele 10 dimensiuni şi vibraţiile sale este Universul nostru Adevărat, însă celelalte 6 dimensiuni ale sale nu ne sunt nouă vizibile. Aceste 6 dimensiuni, cu vibraţii diferite (sau „Superstring-uri”),
apar simţurilor noastre mai mult ca materia pe care noi o vedem în jur.
 
Acesta este Universul fizic sau manifestarea Sursei. Acum se pune întrebarea, cum pot „Superstring-urile” invizibile, să apară simţurilor noastre (sau conştiinţei noastre) ca obiecte vizibile? Răspunsul poate fi dat numai după o scurtă descriere a fenomenului neaşteptat. Un
fenomen neaşteptat are loc atunci când un sistem formează brusc un alt sistem, diferit şi radical (sau un nivel diferit al realităţii). Cu alte cuvinte, chiar dacă sistemul original inerent rămâne acelaşi, în anumite condiţii el arată o proprietate bruscă şi neaşteptată, care nu era înainte, dar care face ca sistemul original să pară a fi un sistem cu totul diferit, o structură
neaşteptată sau un alt nivel al organizării (sau alt nivel al realităţii). Un exemplu simplu: gheaţa este o structură neaşteptată, care provine din apă numai în condiţii specifice, în acest caz, temperaturile foarte scăzute. Deci, acesta este un caz foarte obişnuit (gheaţă-apă), dar alte fenomene neaşteptate pot fi radicale. Ele produc forme noi, ce nu sunt aşteptate pe
bazele unui nivel fundamental. În cele mai multe cazuri, analiza în amănunt nu ne ajută prea mult, pentru că ea nu ne spune prea multe despre complexitatea şi bogăţia acestui nou nivel de organizare. Fenomenul neaşteptat în fizică, lucrează precum miracolul. Universul fizic, pe care noi îl observăm, este o structură neaşteptată a „Superstring-urilor” fundamentale
(sau Câmpul de Energie Universală). Dar cum apare el ? Pentru a răspunde la această întrebare, să ne întoarcem înapoi cu 20 miliarde de ani, în momentul Big Bang. Iniţial a fost Hiperspaţiul (Sursa). Cu Big Bang-ul, el s-a mişcat şi a creat Sursa în Mişcare, un Univers vibraţional cu 10 dimensiuni, care este foarte puţin asemănător cu Universul fizic quadridimensional, observat de noi acum. La mult mai puţin de o milisecundă cele 10 dimensiuni s-au extins,mai târziu au stabilit spaţiul – timp, cunoscut nouă şi celelalte 6 dimensiuni s-au contractat la o mărime mult mai mică decât un milimetru.
 
„Superstring-urile” erau foarte dense (strâns unite) şi au creat prima structură neaşteptată – quarcii şi electronii, care au fost primele particule existente în Universul nostru. La celelalte nivele ale spectrului (nivelele de energie medii şi înalte) „Superstring-urile” şi-au păstrat natura lor subtilă şi infinitezimală.
 
Deci, particulele au apărut numai din „Superstring-uri” la cele mai joase nivele de vibraţie ale energiei. Este important să observăm că fiecare quarc este încă un „Superstring”. Fiecare quarc este doar un nivel mai înalt de organizare al „Superstring-urilor” fundamentale. Altfel spus, quarcii (particulele) apar ca un nivel mai jos al Realităţii, din nivelul mai înalt al Realităţii. Fiecare particulă nu este nimic altceva decât vibraţii dense, forme grosiere ale „Superstring-urilor”, şi ca o proprietate uimitoare a structurilor neaşteptate, quarcii au o dimensiune mai mare decât forma subtilă a „Superstring-urilor”. Pe măsură ce timpul a trecut, variaţiile în vibraţiile „Superstring-urilor” şi spectrul lor de energie a devenit din ce în ce mai larg, permiţând energiilor şi vibraţiilor să devină din ce în ce mai joase. La o milisecundă după Big Bang, nivelul relativ al energiei a devenit mai dens şi a format particule mai mari, neutronii şi protonii, care sunt formaţi din quarci. După 3 minute, a fost format nucleul (compus din neutroni şi protoni). După 700 000 ani, energiile din partea de jos a
spectrului au ajuns până la 0,01 eV şi vibraţiile acolo au devenit dense şi s-au format primii atomi. Atomii erau mai mari decât orice altă particulă existentă înainte şi erau formaţi din nucleu şi electroni. La energii mai joase (10 eV), combinaţia atomilor a format moleculele. În mod asemănător, mai târziu, anumite molecule au format celulele vieţii şi celulele au format corpul viu.
 
Unele cellule (neuroni) formează în colectiv creierul sau conştiinţa. Vedem aşadar, că deşi energiile au devenit din ce în ce mai joase şi vibraţiile au devenit din ce în ce mai dense, a apărut o organizare fundamentală, ca sistem diferit (un nivel următor al organizării) la energia
joasă a spectrului. Începând cu „Superstring-urile”, după multe ierarhii, noi avem ceea ce numim materie: copacii, oameni, stele etc., care sunt vizibile, deşi „Superstring-urile” fundamentale sunt invizibile. În acest punct, sunt două importante probleme de observat:
 
1. Încă există „Superstring-uri” invizibile la energii înalte ale spectrului, pe care noi le-am denumit înainte în text Câmp de Energie Universală subtil, (asta poate explica de ce astrofizicienii caută încă ceea ce este numită pierderea masei Universului neînţelegând că acesta este Câmpul invizibil, subtil, de Energie Universală, care nu are masă şi nu este detectabil). Aceste „Superstring-uri” nu apar ca materie, dar interacţionează cu aceasta, sunt
răspândite peste tot şi noi le-am văzut aducând corpurilor noastre, Energie Universală suplimentară.
 
2. Ceea ce numim noi materie şi ceea ce noi vedem ca materie diferită în jurul nostru, nu este nimic altceva decât vibraţiile dense ale „Superstringurilor”, la energii joase. Corpurile noastre sunt individualizări grosiere ale Câmpului de Energie Universală, care apare ca materie solidă conştiinţelor noastre. Deci, numai atunci când conştiinţa apare, apare împreună cu ea şi iluzia materiei şi falsa senzaţie a separării. Noi ştim că Universul este format numai din forme de vibraţii subtile şi dense şi din nimic altceva. Materia este însă numai o etichetă, o iluzie, un adevăr limitat pe care noi îl folosim pentru a descrie vibraţiile dense. Devine acum clar că atât corpurile noastre, cât şi tot ce ne înconjoară, sunt corpuri energetice, iar materia solidă, separată, este o iluzie creată de mintea noastră.
 
Motivul pentru care mintea noastră (conştiinţa) vede diferenţele în existenţa din jurul nostru (precum o maşină, corp, aer) este doar pentru că totul vibrează cu frecvenţe variate. Nivelul, adică cantitatea sau mărimea vibraţiilor „Superstring-urilor”, determină tipul quarcului care apare, iar combinaţiile diferite ale vibraţiilor determină ce tip de atomi se va manifesta
etc. Motivul pentru care noi simţim lucrurile ca fiind solide, este numai din cauză că există câmp electromagnetic (forţă) între corpurile noastre şi obiectele pe care le atingem, care există şi între fiecare atom şi care dă falsa senzaţie de soliditate. Forţa electromagnetică nu este nimic altceva decât o vibraţie diferită a „Superstring-urilor”. La început, în jurul momentului 10 secunde, „Superstring-urile” au format o singură forţă unificată, ce mai târziu
în timp s-a divizat în forţe nucleare slabe şi tari, gravitaţie, forţe electromagnetice, care sunt toate generate de bozoni, deci toate particulele şi forţele în natură sunt doar vibraţii.
 
Dacă diferenţele între obiecte sunt iluzii şi dacă soliditatea obiectelor pe care noi le atingem este tot o iluzie, atunci înseamnă că percepţia noastră asupra materiei şi separării este tot o iluzie sau un nivel foarte jos al realităţii.
 
Realitatea fundamentală este aceea că totul este constituit din vibraţii şi diferenţele ce există sunt urmare a nivelelor de vibraţie. Deci, în realitate, ceea ce vedem noi ca lume fizică, este un ocean de câmpuri vibratorii, ce nu are graniţe, îmbinate intim unele cu altele. Acesta este adevărata şi frumoasa faţă a Universului nostru, pe care noi am cunoscut-o atât de puţin până
acum.
 
Noi am văzut aceasta din cauza fenomenului neaşteptat. Aceeaşi Sursă (Hiperspaţiu) iese la iveală ca diferite aparenţe, într-un mod ierarhic, iar toate aceste aparenţe diferite (organizări sau sisteme) coexistă simultan, ca fiind aspecte diferite ale Hiperspaţiului. Trebuie să observăm că fiecare aspect este Hiperspaţiul Însuşi, totuşi fiecare aspect sau fiecare aparenţă corespunde unui nivel diferit al Realităţii. Cel mai fundamental, profund sau altfel spus, cel mai înalt nivel al Realităţii este Hiperspaţiul, care este Sursa a tuturor realităţilor. Alte realităţi ce apar din Hiperspaţiu, ca un nivel următor al structurii neaşteptate, sunt totuşi nivele mai joase ale realităţilor, din cauză că toate nivelele realităţilor depind de existenţa lor în Hiperspaţiu (Sursa), în timp ce Hiperspaţiul poate exista independent. Să privim la toate aceste realităţi, una câte una, căci ele joacă un rol foarte important în înţelegerea Adevărului despre Existenţă. Vom diferenţia patru realităţi principale:
 
Primul nivel al Realităţii este Hiperspaţiul cu 10 dimensiuni sau Sursa.
 
A doua realitate apare din aceasta şi este planul vibraţiilor nelocalizate. Acest plan reprezintă un nivel mai scăzut al Realităţii, în comparaţie cu primul. El constă în Sursa în Mişcare şi mai special, vibraţiile „Superstring-urilor” cu 10 dimensiuni, care sunt compactările (sau contracţiile) celor 6 dimensiuni ale Hiperspaţiului. Acest al doilea nivel este numit planul vibraţiilor nelocalizate pentru că „Superstring-urile” sunt conectate nelocalizat sau dincolo de
spaţiu-timp. Aceasta este foarte adevărat, considerând că factorul cel mai important este că „Superstring-urile” sunt cele 6 dimensiuni ale Hiperspaţiului şi totuşi ele există în afara celor 4 dimensiuni, care constituie spaţiul quadridimensional, convenţional pentru noi.
 
Al treilea nivel al Realităţii este planul local vibraţional şi se referă la aceleaşi „Superstring-uri”, dar de această dată la reflexiile lor în spaţiul quadridimensional, vizibil nouă. Cu alte cuvinte, acest nivel descrie cum cele 6 dimensiuni ale Hiperspaţiului – „Superstring-urile” – sunt percepute de către celelalte 4 dimensiuni, sau de spaţiul quadridimensional, convenţional nouă.
 
Deci, în timp ce al doilea nivel al Realităţi vede vibraţiile „Superstringurilor” mişcându-se într-un spaţiu cu 10 dimensiuni, al treilea nivel observă mişcarea lor în spaţiul nostrum convenţional, cu 4 dimensiuni, care are o perspectivă mult mai limitată. Acest nivel al Realităţii este local, sau în spaţiu-timp. Cititorul trebuie să observe că deşi celelalte 6 dimensiuni există simultan în Universul nostru, ele sunt invizibile şi noi suntem conştienţi doar de cele 4 dimensiuni, pentru motivul că noi ne asumăm incorect faptul că toate mişcările şi conectările sunt limitate la aceste 4 dimensiuni, dar nu este aşa. Acesta este modul în care vibraţiile sunt percepute în al treilea nivel al Realităţii.
 
În sfârşit, planul fizic este al patrulea şi cel mai de jos nivel al Realităţii, aceasta este realitatea unde conştiinţa a apărut la marginea cea mai de jos a spectrului de energie. În această realitate, toate vibraţiile apar conştiinţei ca materie, cu alte cuvinte, acesta este Universul fizic de care noi suntem conştienţi. Această realitate este locală şi are cea mai limitată aparenţă.
Interesant este că toate aceste patru realităţi există în acelaşi timp în Universul nostru, deşi noi suntem de cele mai multe ori conştienţi numai de cel de al patrulea nivel al realităţii. Aici trebuie să ne oprim şi să înţelegem ce este localizarea şi Nelocalizarea.
 
Înainte de 1964, fizicienii gândeau că Universul era local. Local înseamnă că dacă două obiecte A şi B erau separate şi distanţate în spaţiu, pentru ca primul obiect A, să-l influenţeze pe al doilea obiect B, trebuie să călătorească în spaţiu, pe drumul către obiectul B şi să-l influenţeze fizic, sau să trimită un semnal către B şi acest semnal să poată călători în spaţiu, să-l găsească şi săl afecteze pe B. Dacă A nu poate face aceasta, înseamnă că A nu este în legătură cu B. Cu alte cuvinte, în conformitate cu localizarea, toate legăturile sunt realizate prin spaţiul nostru quadridimensional şi sunt limitate. Ceea ce noi vedem a fi separat, este în parte datorită localizării aparente. Noi gândim că dacă două lucruri sunt depărtate, între ele nu există nici o legătură, iar dacă sunt unul lângă altul, ele au legătură. În 1964, fizicianul Bell a dovedit
că această teorie era greşită, el a avut o străfulgerare în al doilea nivel al Realităţii. Bell a arătat că două obiecte se pot influenţa unul pe altul şi influenţa nu trebuie să călătorească în spaţiul quadridimensional, convenţional pentru noi. Aceasta înseamnă că două entităţi, aflate la orice distanţă sunt conectate şi se pot influenţa una pe alta instantaneu.
 
Nelocalizarea indică existenţa unui tărâm invizibil nouă, dar care este aici şi există la un nivel foarte adânc şi la acest nivel orice lucru este conectat cu orice altceva, dincolo de limitările spaţiu – timp. În timp ce localizarea înseamnă în spaţiu şi timp, nelocalizarea înseamnă dincolo de spaţiu şi de timp. Conform nelocalizării, două entităţi sunt conectate chiar dacă ele sunt depărtate în spaţiu, aşa că spaţiul-timp quadridimensional tradiţional şi limitările nu mai au nici o importanţă, fiind depăşite. Sub lumina acestor informaţii, al patrulea nivel al Realităţii devine acum mult mai clar. Deci, „Superstrig-urile sau vibraţiile sunt Hiperspaţiul cu 6 dimensiuni. Aceasta implică două lucruri, primul înseamnă că ele sunt echivalente cu
Hiperspaţiul (cu alte cuvinte, ele nu sunt doar obiecte în el sau părţi ale lui), al doilea, ele sunt în esenţă dincolo de spaţiul nostru quadridimensional, tradiţional. Dacă ele sunt în afara spaţiului-timp, prin definiţia de mai sus ele nu sunt localizate, deci chiar dacă proiecţiile lor apar a fi localizate în spaţiu-timp, în realitate ele nu sunt.
 
Aceste lucruri implică următoarele: ca parte a celui de al patrulea nivel al Realităţii, numai entităţile ce sunt unele lângă altele, sunt conectate. Ca parte a celui de al treilea nivel al Realităţii, toate entităţile sunt în esenţă vibraţii, dar numai vibraţiile aceleia care este în imediata vecinătate a celeilalte se conectează. Ca parte a celui de al doilea nivel al Realităţii, este adevărat că orice vibraţie este conectată cu orice altă vibraţie şi nu contează cât de departe se află ele. Dacă vibraţii („Superstring-urile”) sunt conectate în 6 dimensiuni, cum ar putea fi ele permanent separate? În sfârşit, al patrulea nivel al Realităţii spune că toate vibraţiile sunt una cu Hiperspaţiul şi totul este Sursa Însăşi.
 
În rezumat: toate obiectele şi toţi oamenii sunt vibraţii şi orice lucru este conectat cu orice altceva, nelocalizat, dincolo de spaţiu-timp. Aceasta se poate datorită localizării (şi din cauza percepţiilor conştiinţei noastre, căreia lucrurile îi apar separate), dar şi din cauza nelocalizării fundamentale (prin care orice lucru din Univers este adânc conectat). La al patrulea nivel al
Realităţii, noi observăm materia (soliditate, diversitate) şi separaţia. Al treilea nivel al Realităţii spune că toată materia este constituită din vibraţii, deşi nu toate vibraţiile sunt conectate, ci numai acelea ce se înconjoară unele pe altele – aceasta este o conectare locală. 
 
Diferenţele în materie sunt depăşite în această realitate unde există asemănare şi armonie. Al
doilea nivel al Realităţii arată că toată materia este vibraţie şi totul este conectat cu totul. 
 
Distanţa în spaţiu-timp este irlevantă. Această realitate indică că separaţia este depăşită în întregime şi există Integralitatea în Univers. În sfârşit, cel mai înalt şi primul nivel al Realităţii ne arată pur şi simplu că toate obiectele, toate vibraţiile, toţi oamenii nu sunt decît Sursa
însăşi. Această realitate depăşeşte Nemărginirea. Aici există Unitatea.
 
Această realitate indică că universul nostru real este holografic, cu alte cuvinte Tu nu eşti numai parte a Universului, dar Tu eşti Universul sau Universul este în Tine (în concordanţă cu holografia – o ramură a opticii – din fiecare mică parte a unei imagini fotografice, întreaga imagine poate fi construită înapoi, aşadar o mică parte conţine în mod surprinzător întregul).
Pur şi simplu, orice lucru este conectat cu orice alt lucru, din cauză că el este una cu Hiperspaţiul sau Sursa.
 
În acest moment, cititorul ar trebui să înţeleagă că Universul nostru perceput fizic este cel mai de jos nivel al Realităţii, în comparaţie cu cele mai fundamentale realităţi ale Integralităţii şi Unităţii. Universul fizic de care noi suntem conştienţi este numai o manifestare limitată a Sursei. Universul nostru real este un Univers vibraţional cu 10 dimensiuni (Sursa în mişcare) şi nu Universul nostru fizic, quadridimensional. Fiecare materie, fiecare persoană în Universul nostru, de fapt există în acest plan cu 10 dimensiuni şi este conectată cu orice altă persoană sau cu orice alt lucru în Univers, deşi pot să apară separate în spaţiu-timp.
 
Odată ce noi ştim sta devine clar că percepţiile extraordinare nu sunt de loc extraordinare. Telepatia, este din cauza conexiunii noastre intime, nelocalizate, din afara spaţiului tridimensional. Visele profetice sau înţelepciunea intuitivă se datorează conectării nelocalizate, dincolo de timpul unidimensional. În primul caz este depăşit spaţiul, în al doilea caz este
depăşit timpul. Acum înţelegem cum vindecăm la distanţă şi cum să accesăm Energia Universală nelocalizat de la Câmpul Universal îndepărtat.
 
Nelocalizarea exprimă de asemenea conştiinţa colectivă sau lipsa ei, prin care toate minţile sunt conectate şi mai mult orice informaţie din viitor sau din trecut este în interiorul nostru şi poate fi accesată (ca fiind dincolo de timp sau nelocalizată în timp), atâta vreme cât noi
suntem receptivi la aceasta.
 
Deci, nelocalizarea este un adevăr mult mai fundamental în Univers decît localizarea. Aceasta înseamnă că chiar dacă lucrurile pot sau nu pot fi conectate localizat în spaţiul quadridimensional, ele sunt întotdeauna conectate nelocalizat. Chiar şi „Superstring”-urile sunt conectate nelocalizat, iar proiecţiile lor, pe care le percepem în spaţiul quadridimensional, apar ca fiind conectate numai localizat. Deci, fiecare influenţă este mai întâi nelocală, din cauză că localizarea apare din nelocalizare. Să dăm un exemplu. Când noi direcţionăm Energie Universală sau în gând, de la punctul A la punctul B, aflate la distanţă, energia sau gândul pot să traverseze spaţiul prin intenţie inconştientă, însă nu este necesar atunci când noi suntem conştienţi de legătura nelocală dintre A şi B. A şi B apar a fi la distanţă, numai în percepţia
noastră. Apoi, noi putem face gândul sau energia să fie transferat de la A la B instantaneu, fără nici o călătorie în spaţiu. În realitate, toate influenţele locale sunt purtate de natura nelocală. Un exemplu simplu este apariţia în mintea noastră a unui gând despre o persoană pe care nu o aşteptăm să vină şi ea tocmai soseşte.
 
Altă implicaţie a diverselor nivele ale Realităţii este faptul că înţelegerea, scopul şi determinarea, sunt concepte neaşteptate, ce există numai la nivele joase ale Realităţii. Când noi privim la Adevăr dintr-un nivel adânc sau înalt al Realităţii, conceptele nu mai există acolo. Sursa nu are o preferinţă pentru aceasta sau cum să se mişte. Totul se întâmplă în interiorul Ei Însăşi şi nu poate să se separe de mişcarea sa – să controleze mişcarea, aşa cum face mintea cu corpul. Aceasta este într-o stare a Unităţii (şi Acesta este Adevăratul Tu). 
 
Mişcarea ei apare spontan. Ca un rezultat, mişcarea vibraţiilor în Univers este expresia lor însele, într-un mod aleator – precum este dansul liber. Şi atunci, la cel mai de jos nivel al
Realităţii (a patra realitate), conştiinţa (mintea) apare şi cu ea apar judecata, intenţia, scopul şi determinarea. Toate acestea nu erau înainte.
 
Fizicienii confirmă acest fapt în Fizica Cuantică. Universul este o întâmplare inerentă, deşi el ne apare determinat. În conformitate cu realităţile cele mai înalte, nu există nici un alt scop în viaţă, decât să trăieşti. Ţelurile spirituale sunt minunate dar pastreaza in minte ca ele se intampla intotdeauna neasteptaptat in fenomenologie (manifestare) şi nimic nu se întâmplă
Adevăratului Tu sau Sursei, când mintea ta este spirituală. Adevărul Final este că Tu eşti Adevărul şi în loc să-L cauţi, bucură-te Tu, fiind chiar El, pentru că Tu eşti deja Acela. Nu ar trebui să uităm că toată învăţătura este realizată doar din concepte şi din indicatori ai Adevărului şi Tu eşti deja Acel Adevăr înaintea învăţăturii. Când există înţelegere intuitivă şi completă că „Totul este Dumnezeu sau Sursa” nu mai este necesară nici o învăţătură.
 
În concluzie, Universul fizic este mai mult o creaţie a minţii tale, pentru că adânc, dincolo de orice lucru, sunt vibraţii nonfizice şi orice lucru este conectat cu oricare altul.
 
Tot ce există este Sursa – Hiperspaţiul – „Nimicul”, în afara „Totului” – Universul care a apărut şi s-a manifestat. Tu nu eşti limitat la persoana pe care Tu o reprezinţi, Tu eşti chiar Sursa Întregii Creaţii.
 
 
Sursa : necunoscuta
candy planet 5 point star

SCOLILE ANTICE DE MISTERE

 
600px Ishtar star
 
 
„Marturiile unanime ale antichitatii grecesti si latine, cat si traditiile evreiesti si arabe desemneaza Chaldeea si Egiptul ca fiind cele doua leagane ale magiei si astrologiei constituite ca stiinte, cu reguli fixe, rationale si formulate sistematic, asa cum s-au substituit acestea, incepand dintr-o anumita epoca, practicilor mai putin rafinate si poate mai putin savante ale goetiei si divinatiei primitive.


Istoria anumitor credinte si superstitii constituie unul din capitolele cele mai stranii, dar nu mai putin importante, ale istoriei spiritului uman si al evolutiei acestuia. Oricat de ciudate ar fi fost reveriile magiei si ale astrologiei, oricat de departe suntem noi acum, datorita progresului stiintelor, de ideile pe care le-au inspirat, aceste conceptii au exercitat asupra oamenilor, vreme de multe secole, si pana intr-o epoca destul de apropiata de a noastra, o influenta prea adanca si decisiva pentru a fi neglijate de cel care incearca sa delimiteze etapele intelectuale de evolutie a umanitatii.”
Francois Lenormant

Asa cum vrajile si farmecele se fac pentru a interveni pe cai magice in viata,gandurile si dorintele cuiva,silindu-l sau rugandu-l sa actioneze dupa voia altuia,desfacerile reprezinta acea arma magica cu care fiecare este liber sa se apere de agresiunea exercitata asupra sa in diferite moduri si cu diverse scopuri.

229219 203040599732571 145451122158186 478498 4380571 n
PENTAGRAMA –  Emblema orasului antic URUK
De-a lungul istoriei, practicile magice si vrajitoresti au fost folosite pe scara larga de absolut toate popoarele si civilizatiile. Putem afirma fara a gresi prea mult, ca insusi samanismul, religia primordiala prin definitie, avea numeroase practici din care au derivat mai apoi primele crampeie de magie si vrajitorie. Din punct de vedere strict istoric, magia isi trage numele de la Magi, o casta de preoti de rang inalt zoroastrieni a caror reputatie o depasea chiar pe cea a initiatilor egipteni.

Cele mai vechi formule si incantatii oculte au fost descoperite atat in Vedele indiene, cat si pe zidurile primelor piramide din Egipt. Preotii zoroastrieni au descoperit si introdus in ritualurile stiintei magiei de mai tarziu, elementele de baza ale acestei indeletniciri neconventionale. „Stalpii”magiei si vrajitoriei au fost consolidati prin retetele formulelor magice, obiectelor rituale, simbolurilor si sigiliilor de nelipsit atunci cand este invocat sau evocat un spirit si nu in ultimului rand prin prezenta protectoare a cercului magic care prin rolul sau de protectie, ofera adapost magicianului care invoca spiritele periculoase.

394068 310981265589106 100000317042264 1069354 762050332 n
Piramida – vortex energetic

Practicile magice si vrajitoresti s-au diversificat odata cu evolutia civilizatiilor si populatiilor umane. In functie de schimburile culturale, zonele geografice si traditile istorico-religioase, absolut toate popoarele lumii au avut, si unele inca mai au traditii oculte, in cadrul carora vrajitoria detine primul loc. Situatia in sine a fost favorizata de credintele stravechi conform carora oamenii predestinati din nastere sau initiati de un mag veritabil, ajung in cele din urma sa influenteze sortii potrivnici printr-o serie de rugaciuni, sacrificii si invocatii. In acest amalgam exista si un important element etnic, unele popoare avand o karma colectiva care le face mai predispuse tehnicilor de magie. Astfel exista magie cu specific national sau religios, cum este de exemplu, magia tiganeasca, magia rusa, magia hindusa, magia islamica, magia evreiasca.

527078 359459014105187 100001232746798 1145735 301426160 n
D-ZEU UNUL

Aici intervine un aspect deosebit de interesant deoarece cele trei mari religii monoteiste interzic practicile vrajitoresti si condamna sever orice forma de vrajitorie. In ciuda reprimarilor oficiale, o mare parte a tehnicilor si metodelor de magie si vrajitorie au supravietuit pana in zilele noastre. Perioada Antichitatii abunda in relatari cu privire la practicile magice care faceau pe atunci parte din cotidian. Nici macar prigoanele si campaniile intreprinse de Biserica Catolica in decursul anilor intunecati ai Evului Mediu, nu au reusit sa suprime definitiv fascinatia oamenilor pentru vrajitorie. 


Substratul magiei europene medievale consta in mostenirea magico-religioasa ramasa de la grecii antici, romani si celti. Un moment de maxima cotitura care a schimbat pentru totdeauna stiinta magiei, s-a produs spre finele secolului al XIII-lea.Atunci, cabalistii evrei au intrat pentru prima oara in contact direct cu ocultistii europeni, impartasindu-le celor din urma multe taine care s-au adaugat cunostintelor trasmise inca din perioada Egiptului faraonilor, via Grecia si Roma Antica. Din melanjul periculos „clocit” in atelierele ascunse ale magilor, au luat nastere primele manuale practice de magie, temutele grimoire, cunoscute si in Tarile Romane sub denumire de gromovnice. Aceste adevarate tratate de demonologie si angelism avertizeaza in fiecare pagina asupra pericolului cate il pandeste pe orice profan indejuns de nechibzuit incat sa foloseasca formulele si schemele ascuse in paginile lor. 

524599 10150669579723303 751188302 9641468 2120648519 n
ANKH – Cheia vietii la egipteni – simbol de protectie
Vrajile autentice sunt intotdeauna stapanite de magicienii adevarati, aceia cunoscuti de putini oameni, initiatii pe care nu o sa-i vedeti niciodata la televizor, in reviste sau scandaluri publice. 


Vrajile, adica ritualurile prin care viata si vointa oamenilor ajung precum o coca moale in mainile vrajitorului, sunt foarte puternice, si nu se poate scapa usor din influenta lor. Ori cat de imposibil ar parea acum in plina epoca tehnologica, vrajile pot inca desparti doi tineri care se iubesc, pot destrama cea mai solida casnicie, pot lua somnul si linistea copiilor, pot trimite boli si nenorociri, si in ultima instanta pot chiar ucide…vrajile nu sunt afectate de trecerea timpului!

aum
AUM – Muzica Sferelor – Creatia
Agresiunea psihica prin magie neagra (vrajitoria) se aplica in mod direct sau indirect asupra oamenilor, folosindu-se ca arma principala emisia telepatica distructiva.Trebuie facuta aici o distrinctie intre Vrajitorie si Magie.
 
Vrajitorul este un individ care lucreaza cu energii de vibratie joasa, uneori lucreaza chiar cu entitati malefice, in scopul de a ataca, distruge, in general in scopuri malefice…vrajitoarele / vrajitorii sustin ca fac si bine…dar „binele” facut de un vrajitor prin energii joase este ori eficient doar pe termen scurt, ori malefic sub o poleiala de lumina…iar cei ce apeleaza la asemenea persoane, mai devreme sau mai tarziu vor constata ca au probleme mari, de natura spirituala sau materiala…totul pentru a determina respectivii nefericiti sa apeleze iar si iar la vrajitor…este un pact cu diavolul in fapt. Satana stie sa pacaleasca omul, nu-i asa?
 
image 17121334
Preoteasa – Templu
Pe de alta parte, Magicianul, iar aici ne referim la Magia Inalta, lucreaza cu Lumina, cu energii de vibratie inalta, cu entitati din Lumina, este ajutat in lucrarile sale de Ingeri, Arhangheli, Maestrii Spirituali Inaltati.Initiatii Magicieni apara acest Pamant de Raul manifestat in toate formele lui extreme,ei sunt adusi la intrupare iar si iar ca aparatori ai Luminii. In concluzie…Magia Inalta si Magii ei sunt, impreuna cu alte categorii de spirite, Lucratori in Lumina si aparatori ai acesteia.
 

Zei

200px Heh as chaos.svg

Nun, zeul apelor

  • Ammon, zeu al soarelui
  • Amon-Ra, Tatăl și Regele Zeilor, nu este tot una cu Ra, nu din toate punctele de vedere
  • Anubis, Zeul Ținutului Sfânt, zeul ce ghida spiritele morților în lumea de dincolo
  • Apis, zeu al fecundității, reprezentat printr-un taur alb cu pete negre
  • Apophis, zeul-șarpe, Apep sau Distrugătorul, era spiritul antic al răului și distrugerii
  • Atum, zeul creator, imaginea sa asociată cu leul, taurul, șopârla, șarpele sau scarabeul
  • Bastet, zeița lunii și a fecundității, o femeie cu cap de leoaică sau de pisică
  • Bes, ocrotitorul familiilor și al oamenilor contra duhurilor rele și animalelor primejdioase
  • Behem, Unul dintre slujitorii lui Seth. imaginea sa asociată era rinocerul.
  • Geb, un zeu antropomorf, personificând Pământul
  • Hapi,era unul din cei patru fii ai lui Horus protector al tronului lui Osiris pe lumea cealaltă
  • Hathor, zeița dragostei, a familiilor și a recoltelor
  • Heket, zeița-broască a nașterii, a creației și a fertilității
  • Hnum, divinitate primordială, creatorul zeilor, a făurit și omul pe o roată de olărit
  • Horus, zeu protector al Egiptului, este reprezentat cu cap de șoim,
  • Imhotep, om zeificat, arhitect regal, a construit prima piramidă (în trepte)
  • Isis, zeița magiei și a vieții, a căsătoriei
  • Maat, zeița adevărului, a dreptății și a armoniei cosmice
  • Min, zeul fertilității masculine, protector al minelor și al agriculturii
  • Neith, zeița creatoare a lumii, mama zeului soare
  • Nekhbet, zeița ocrotitoare a orașului Nekheb (și a întregului Egipt de Sus)
  • Nephthys, zeița protectoare a morților
  • Nun, zeul apelor
  • Nut, zeița cerului
  • Osiris, zeul vieții de apoi, al lumii de dincolo și al morților
  • Ptah, patronul spiritual al meșteșugarilor, zeu creator, treptat devine o zeitate funerară
  • Ra, personificarea soarelui, cel mai puternic din toți zeii
  • Sehmet, zeița leoaică, luptătoare, protectoare a faraonului, creatoarea deșertului
  • Seth, zeu malefic, stăpân al deșertului, reprezentat cu trup de ogar
  • Sobek, zeul apelor, al inundațiilor, cel care irigă câmpurile, al fertilității
  • Shu, zeu al aerului și al răsăritului
  • Tefnut, zeița umezelii și a aerului cald și umed
  • Thot, zeu al cifrelor, inventator al scrisului, reprezentat ca un bărbat cu cap de ibis sau de babuin
 
 
 
 
582114 500140659999575 1132504307 n

Teosofie

Eugen Matzota

-fragment-

 
72991 369965996373363 145451122158186 917471 1539225640 n
CAPITOLUL I
DESPRE TEOSOFIE
„Doctrina Secretă era religia universal răspândită în lumea veche si preistorică.“
(Doctrina secretă)
Teosofia, după cum arată şi numele (gr. Theos – Divinitate, Zeu, Dumnezeu şi gr. sophia – înţelepciune), înseamnă cunoaşterea înţelepciunii divine, putând fi definită ca un ansamblu de adevăruri ce stau la baza religiilor. Ea este la fel de veche ca şi lumea. De aceea, mai poartă şi numele de „Înţelepciune antică“. Ea redă omenirii învăţătura pierdută a antichităţii, ŞTIINŢA SUFLETULUI, luminând scrierile sfinte ale tuturor religiilor, relevând sensul lor esoteric, justi ficându-le în faţa raţiunii, dar şi a intuiţiei. Teosofia este adevărul aflat la baza tuturor religiilor. Este Gnosa creştinilor, Sufismul mahomedanilor ori Brahma-Vidya
a indienilor.
Teosofia are două principii de bază: imanenţa lui Dumnezeu ţi, ca un corolar la acest adevăr suprem, fraternitatea şi solidaritatea umană. Dumnezeu este peste tot, în toate. Spiritul care este întâlnit în orice, de la arhanghel la atom, este viaţa veţnică, este El, Unicul, este Dumnezeu.
47070 153044221398876 145451122158186 230641 8123137 n

Care este esenţa învăţăturilor teosofice?

Învăţăturile teosofice ar putea fi sintetizate astfel:
a) Există o singură Realitate infinită, o unică Existenţă reală.
 
b) De aici apare Dumnezeul manifestat, care se desfăşoară de la unitate
la dualitate şi, apoi, la trinitate.
 
c) Universul este manifestarea Vieţii Unice, a lui Dumnezeu.
d) Agenţii lui Dumnezeu, cei care pun în practică Voinţa Sa, sunt Inteligenţe
care derivă din Dumnezeul manifestat şi poartă diferite nume, ca: îngeri, devas, arhangheli.
 
e) Omul este, asemenea Tatălui din Ceruri, diviniatul său lăuntric este
nemuritor.
 
f) Omul se dezvoltă, după legea Karmei, evoluând de-a lungul multor
reîncarnări, în lumile inferioare (fizică, astrală şi mentală) până la
perceperea propriei divinităţi.
 
g) Există oameni perfecţi, care şi-auîncheiat evoluţia omenească. Aceştia
sunt Învăţătorii, Maeştrii.
270214 10150247668506860 732491859 8037709 2090962 n
În celebra sa carte, Doctrina secretă, contesa Elena P. Blavatsky spune despre Teosofie că „…nu este o religie, nici o filosofie nouă; căci este la fel de veche ca şi omul-gânditor.“ Aceste doctrine esoterice ce fundamentează învăţătura teosofică au, la rândul lor, rădăcini ce duc departe, înapoi în timp.
De altfel, cosmogeneza prezentată în prima parte a Doctrinei secrete foloseşte cunoştinţele unui popor necunoscut etnologiei, scrise într-o limbă misterioasă,
şi emanând dintr-o sursă repudiată de ştiinţă:
47055 152168238153141 145451122158186 226756 7357205 n

OCULTISMUL

Pentru cei formaţi în spiritul culturii europene, o cultură în continuă schimbare, aflată pe drumul găsirii propriei identităţi, Orientul, cu ale sale adevăruri
eterne, este greu de înţeles. În Le sentier du disciple, Alice A. Bailey spune: Unul dintre principalele obstacole în calea unei înţelegeri corecte a ocultismului este relativa tinereţe a popoarelor occidentale şi schimbările rapide caracteristice civilizaţiei europene şi celei americane. Într-adevăr, istoria
Europei nu cuprinde mai mult de 3000 de ani, iar a Americii, abia câteva secole. Ocultismul prosperă într-o atmosferă pregătită, într-un mediu puternic magnetizat şi în tr-o stare de calm rezultat dintr-o activitate milenară pe planul mental.
CAPITOLUL II
UNIVERS, VIAŢĂ ŞI MATERIE
„Nimic nu era: nici cerul curat,
Nici bolta întinsă a cerurilor deasupra capetelor noastre.
Ce acoperea tot? Ce adăpostea? Ce ascundea?
Era adâncul fără fund al apelor.
Moarte nu era, totuşi nimic nu era nemuritor;
Nimic nu despărţea ziua de noapte;
Singur Unul respira fără suflare, lui însuşi;
După, doar El era.
Întunecimile stăpâneau, şi totul, la început, era învăluit
Într-un adânc întuneric, ocean fără lumină.
……………………………………………………………
Cine cunoaştea taina? Cine-a spus-o aici?
De unde, de unde veni această multiplă creaţie?
Însăşi Zeii veniră mai târziu la viaţă,
Cine ştie de unde vine această nemăsurată facere?
Cine ştie asta, de unde veni această mare facere,
Dacă voinţa sa crea sau se stăpâni?
Cel mai înalt văzător care e-n înaltul cerurilor
O ştie, fără îndoială, sau poate nu ştie nici El…
………………………………………………………………
Tu erai. Şi când flacăra subpământeană
Ieşi din temniţa sa şi distruse alcătuirea lumii.
Tu vei mai fi, cum erai altădată;
Tu nu vei cunoaşte nici-o schimbare când timpul nu va mai fi.
O gândire fără de sfârşit, divină ETERNITATE.
Rig Veda
215656 10150164727571860 732491859 7303605 1763978 n

Univers

Universul este o manifestare a Vieţii Universale, creatoarea tuturor lucrurilor şi fiinţelor, a lumilor şi invizibile, toate acestea cu ajutorul materiei.
Evoluţia Universului are loc lent, progresiv, urmând legi eterne, imuabile, conforme cu voinţa Creatorului. Esenţa unică, infinită şi necunoscută există dintotdeauna şi devine pe rând pasivă şi activă, în succesiuni regulate şi armonioase. Relevant în acest sens este un fragment din volumul al
treilea al lucrării Isis Dezvăluită:

„La începutul unei perioade active, spune Doctrina secretă, are loc o expansiune a acestei esenţe divine, în virtutea legii eterne şi imuabile, universul fenomenal fiind re zultatul unui lung lanţ de forţe cosmice puse astfel progresiv în mişcare. La fel, întorcându-se la condiţia pasivă, esenţa divină se
contractă şi opera anterioară a creaţiei este gradat şi progresiv desfăcută, Universul vi zibil se dezintegrează, materialele sale se dispersează, şi, singur,
„întune ricul“ acoperă încă o dată faţa abisului.

Pentru a folosi o metaforă a cărţilor secrete, care face ideea mai clară, o expiraţie a „esenţei necunoscute“ face lumea iar o inspiraţie o face să dispară.
Acest proces a acţionat dintot deauna şi Universul nostru actual nu este decât unul dintre termenii unei serii infinite care nu a avut început şi care nu va avea sfârşit“.

Crearea şi distrugerea ciclică a Universului sunt asimilate cu succesiunea de zile şi nopţi ale lui Brahman, divinitatea supremă:

„Cei care ştiu că ziua lui Brahman ţine până la o mie de yuga, şi că noaptea lui se sfârşeşte după o mie de yuga, aceia sunt oamenii care ştiu (ce-i) ziua
şi noaptea“. (Bhagavad-Gita, VIII, 17).

282532 238896479465409 171956902826034 856041 1835062 n

Universul este caracterizat printr-o continuă schimbare, totul fiind supus, în orice moment, unor modificări mai mult sau mai puţin sesizabile.
În chiar cea mai mică diviziune a timpului, nu există nimic care să nu se modifice. Noţiunea de „timp“ trebuie privită ca definind o iluzie produsă de succesiunea stărilor noastre de conştienţă, pe parcursul călătoriei ce o efectuăm de-a lungul Duratei Eterne. În Doctrina Secretă putem citi: „…ideile
noastre despre durată şi timp sunt toate derivate din senzaţiile noastre, după legile asocierii ideilor.

Legate inextricabil de relativitatea cunoaşterii umane, aceste idei nu pot, totuşi, să existe decât în experienţa Ego-ului individual, şi ele pier când marşul
evolutiv disipă Maya existenţei fenomenale“.

527297 397127886988254 198320350202343 1278252 1252914149 n

Viaţă şi materie

Cea mai mare parte a materiei este imperceptibilă simţurilor noastre. Fiind prea subtilă, nu poate fi percepută de organele noastre de simţ. Şi este foarte bine aşa. Altfel, ne-am scufunda pur şi simplu într-un ocean de senzaţii, atacaţi din toate părţile de informaţii inutile.

Atât viaţa cât şi materia sunt indestructibile, fără început şi fără sfârşit, în natură neexistând viaţă fără materie şi materie fără viaţă. Viaţa penetrează
materia, dându-i calităţi şi proprietăţi specifice.

Prin acest act, o posibilitate a materiei devine realitate, delimitându-se clar caracterul activ al vieţii şi, respectiv, cel pasiv, al materiei. Materia este, de la sine, inertă şi lipsită de formă. Viaţa este cea care o animă, susţine şi conservă.
În acest Univers numit şi Maya, o mare ILUZIE, totul este schimbător, dar şi conştient, fiind dotat cu conştiinţa speci fică planului său propriu de concepte. Faptul că noi nu suntem capabili de a sesiza acest lucru nu înseamnă că el nu este adevărat.

Nu există materie moartă, tot aşa precum nici lege oarbă nu există…

Cele două mari legi care guvernează Universul sunt cea a EVOLUŢIEI, a progresului, şi cea a REÎNCARNĂRII, a existenţelor succesive, numită
şi KARMA.

321123 246335502069747 145451122158186 619529 328518072 n

Diferitele aspecte ale vieţii formează o trinitate:

Înţelepciunea fără de sfârşit, Iubirea faţă de toate creaturile şi Voinţa atotputernică. Prin termenul de Viaţă Universală înţelegem Dumnezeu. Cele trei aspecte ale sale sunt, în ordine: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (voinţa, memoria, inteligenţa) în termeni creştini. În nomenclatura teosofică întâlnim Primul, Al Doilea, respectiv Al Treilea Logos. Indienii vorbesc despre Shiva, Vishnu şi Brahma. Kabbala foloseşte nomenclatura ei proprie, şi anume: Kether,
Binah şi Chochmach. Aceste aspecte se regăsesc în spiritul omului, care este făcut după chipul şi asemănarea Domnului.

Cele trei aspecte ale materiei

Materia are şi ea trei aspecte sau GUNA. Infinita diversitate a Universului este bazată pe diferitele combinaţii ale acestor trei Guna sau Tendinţe. Rând pe rând, ele se activează, se suportă şi se contraponderează. Numele lor este într-o ordine pe care putem s-o definim ca fiind oarecum crescătoare: INERŢIA (TAMAS), MIŞCAREA (RADJAS), ECHILIBRUL (SATTVA). Altfel spus: „Toate faptele se îndeplinesc de către Tendinţele Naturii“… (Bhagavad-
Gita, III, 27).

Orice fiinţă este categorisită după preponderenţa uneia sau alteia dintre aceste guna. Când una dintre ele este predominantă, celelalte i se subordonează, devenind suportul ei. De exemplu, apa este, prin natura ei, opusă focului, dar acţiunea conjugată a lor determină fierberea, proces atât de util în prepararea alimentelor. Aceste calităţi sunt transmise tuturor lucrurilor şi fiinţelor, deci şi
omului. Ştiinţa mate rialistă studiază atributele materiei, fără a ţine seama, însă, de faptul că abordează efecte a căror cauză este viaţa.

405361 300178536699902 100001232746798 980298 1276628849 n

Lumile Universului

Universul este stucturat ca un întreg în care cele şapte lumi ale sale se întrepătrund. Dintre aceste şapte lumi, doar cinci ne sunt cunoscute, celelalte
fiind prea subtile. Pornind de la cea mai densă, distingem, în ordine:

– lumea fizică,
– lumea astrală,
– lumea mentală,
– lumea buddhică
– lumea atmică.

ATMAN se poate defini ca fiind o părticică din Sufletul Universal, prezent în orice fiinţă, reprezentând „Sinele“ sau Conştiinţa Pură ce depăşeşte suferinţa existenţială. În Brihadranyaka Upanishad se spune: „Atman depăşeşte foamea şi setea, suferinţa, tulburarea minţii, bătrâneţea şi moartea.“

Lumea noastră solară

Ansamblul de energii care au creat lumea noastră solară poartă numele de LOGOS, numit în termenii Evangheliei „Cuvântul“. El are drept corp fizic Soarele. Logosul este Sunetul Primordial, Cuvântul Etern, vibraţia emanată de Univers. El vine din adâncul Existenţei Unice, este Dumnezeul manifestat. Acest Logos manifestat este o parte din Legiuitorul Suprem al Universului, care se limitează prin această manifestare şi creează Universul cuprins în El. Apoi Logosul se desfăşoară în cele trei aspecte ale sale, ca trei Mari Logoi ai evoluţiei
cosmice. Treimea este Dumnezeul manifestat în Univers.

Viaţa este purtată departe de către razele Soarelui, sub formă de vibraţii. Sinteza lor se numeşte SUFLU VITAL sau PRANA SOLARĂ. Această energie
ce provine de la Soarele fizic acţionează activ asupra tuturor formelor din lumea fizică, inclusiv asupra tuturor formelor din lumea fizică, inclusiv
asupra formei fizice a umanităţii.

Ceea ce ştiinţa numeşte FORŢE COSMICE, iar religia În geri sau Zei sunt, de fapt, AGENŢI AI LEGILOR NATURII, ca re exprimă voinţa LOGOSului.

551214 2973236858917 1501663531 32369280 939914073 n

„Legiunile de îngeri ai creştinilor, Elohimii şi „Mesagerii“ evreilor (…) sunt Vehiculele Manifestării Gândirii şi Voinţei Divine sau Universale.

Ei sunt For ţele inteligente care impun „legile“ Naturii şi le realizează în aceasta din urmă, supunându-se în acelaşi timp legilor ce le sunt impuse de Puteri şi mai mari“… se spune în Doctrina secretă.

Există Ierarhii care poartă numele culorilor curcubeului, Ierarhii care au în frunte cele şapte MARI SPIRITE PLA NETARE, cei ŞAPTE STĂPÂNI SUBLIMI ori DHYAN-CHOLAN. Ei corespund Elohimilor ebraici şi sunt Miniştrii Logosului Solar.

Urmează, după Spiritele Planetare, Ierarhia de Arhangheli căreia îi aparţine Arhanghelul Mihail.

Marile Fiinţe, ce apar ca nişte sfere luminoase, extrem de strălucitoare, se mai numesc, din această cauză, FIINŢE STRĂLUCITOARE ALE SPIRITULUI.
Ele sunt arhitecţii şi conservatorii lumii, a cărei evoluţie o şi dirijează.
Sistemul nostru solar, ca de altfel oricare altul, a fost creat şi este susţinut şi controlat de către o Fiinţă care este Logosul solar sau, cum este numit
de indieni, Ishvara. El este Dumnezeirea solară, adică ceea ce noi numim Dumnezeu, imanent în orice atom. Totul este în El, iar El este în toate. Din El am venit şi în El ne vom întoarce. Despre viaţa Sa printre Semenii Săi, noi nu ştim nimic, şi nici n-am putea afla vreodată. Nouă ne este accesibilă doar manifestarea Sa, care este întreită, deşi Logosul este doar unul.

Aspectul Său care creează lumile, este Brahma pentru indieni şi Sfântul Duh pentru creştini.

394582 214698631952164 145955665493128 470737 1564069126 n

Aspectul sau manifestarea care menţine aceste lumi, ocrotindu-le în acelaşi timp, este Vishnu, respectiv Fiul. Manifestarea Logosului care distruge lumile când le-a sosit timpul este numit de indieni Shiva ori Mahadeva. Creştinii îi spun Tatăl.

Adevăraţii constructori, Fii ai Aurorei manvantarice, sunt agenţii secundari, subordonaţi primilor, aceia care dau materiei cosmice consistenţa dorită.Ei mai sunt numiţi şi spirite ale naturii. După apartenenţa lor la elementele aerului, focului, apei sau pământului, definim silfidele, salamandrele, ondinele şi gnomii. Termenii de aer, apă, etc., nu trebuie luaţi ca atare, ei desemnând, de fapt, stările gazoasă, lichidă, ş.a.m.d. Este de remarcat că aceste spirite ale naturii sunt perfect vizibile pentru clarvăzători.

Spiritele planetare animă stelele, în general, şi planetele în particular. Ele conduc destinele oamenilor născuţi sub semnul acelor constelaţii. Elementalele, Forţele Naturii, sunt cauze secundare ce acţionează uneori insesizabil, fiind de asemenea, efectele cauzelor primare imanente ale oricărui fenomen.

542053 271543449601162 253054451450062 595000 1003245163 n

Ce a fost la început?

La început nu era decât SPIRITUL şi SPAŢIUL.

În căutarea adevărului, cele mai multe referiri se fac la Geneză. Trece neobservat, din păcate, faptul că partea sa introductivă nu reprezintă, nici pe
departe, crearea planetei Pământ. Această parte atât de intens studiată a Bibliei vorbeşte de fapt, despre o perioadă nedefinită a evoluţiei Universului.
Scopul probabil este acela de a ermetiza textul.

„La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul. Pământul era fără formă şi gol; şi întuneric era peste faţa adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca peste întinderea apelor“. (Geneza, 1.1, 1.2) Originalul ebraic, diferit de textul canonic, spune astfel: „Când Elohim(ii) a(u) început să facă cerurile şi pământul, pământul era inform şi pustiu, şi întuneric era deasupra abisului, iar suflul Elohim(ilor) se mişca deasupra apelor“. Sensul cuvântului „întuneric“ este acela de „Absolut“, care nu poate înţelege Lumina trecătoare: „Şi lumina luminează întru întuneric, şi întunericul nu a cuprins-o“ scrie în Evanghelia după Ioan.

YUT

Viaţa şi materia sunt elemente opuse ale Puterii etern ascunse, numite ABSOLUT. Fecioara Maria este cea care simbolizează această stare pură,
omogenă, a materiei primordiale cosmice. Ceea ce Scripturile numesc NEANT, ne este imperceptibil datorită gradului de subtilitate. Reprezentând starea
primordială a existenţei, Principiul omniprezent, etern, nelimitat şi imuabil, asupra căruia orice fel de speculaţie este imposibilă, pentru că depăşeşte puterea concepţiei omeneşti, nu are nume, iar tot ce se poate spune, nu se referă decât la Absolutul manifestat. El însuşi nedeterminat, determină totul. FIINŢA PURA şi NEANTUL sunt unul şi acelaşi lucru, începutul fiind unitatea lor
nediferenţiată. El, cel fără nume, despre care nu se poate spune nici că există, nici că nu există, nu poate fi înţeles de un om obişnuit.

H.-P. Blavatsky scrie în Doctrina secretă:

„Legea fundamentală a acestui sistem, punctul central de unde vine totul, în jurul căruia gravitează totul, pe ca re se bazează filosofia sa întreagă, este SUBSTANŢA-PRINCIPIU, Una, Omogenă şi Divină, Cauza Unică radicală.“

ErialAliIsis3

DESPRE DUMNEZEU

 
THE+GOD+THAT+WASN%2527T+THERE
 
Dumnezeu care nu a fost acolo
 
Spiritul nu moare niciodată, doar formele apar şi dispar, schimbându-se în permanenţă.
Multe dintre ideile crestinismului si ale Bibliei sunt exceptionale, minunate, parabole pline de intelepciune si inspiratoare. Deci nu suntem complet anticrestinism, ci impotriva unor idei ale crestinilor gen:
– Dumnezeu bate!
– Dumnezeu te judeca si te trimite in iad daca pacatuiesti , la osanda vesnica!
– Dumnezeu a vorbit oamenilor numai prin Biblie!
– Religia ortodoxa e singura valabila ! Sau religia catolica e singura valabila! Sau orice secta crestina spune ca doar dogma ei este valabila.
– Doar prin preoti si biserica, care sunt intermediarii tai catre Iisus se ajunge la Dumnezeu!
– Dumnezeu cere una si alte de la oameni sau are diverse nevoi!
Noi credem ca Dumnezeu nu este o Super Fiinţă singulară, care trăieşte undeva în Univers sau în afara lui, care are aceleaşi nevoi emoţionale şi este supus aceluiaşi haos emoţional ca şi oamenii. Acela Care Este Dumnezeu nu poate fi rănit sau distrus în nici un fel şi, prin urmare, nu are de ce să se răzbune, sau să impună pedepse.
– Ideea existentei unui bine si rau absolut si a unei opozitii intre diavol si Dumnezeu (Dumnezeu nu are opus decat in mintea ignoranta a omului).
– Ideea ca femeia trebuie sa fie supusa intru totul barbatului (asa se spune la casatorie in biserica).
Si multe alte idei aberante (unele din aceste idei vor fi analizate si in acest film de azi).
In plus, exista idolatria Vechiului Testament care este adeseori, aberant. In acest sens vrem sa va prezentam unele idei aberante din Vechiul Testament pe care, poate, nu le stiati :
VECHIUL TESTAMENT E ADESEORI RESPINGĂTOR, PRIMITIV, SÂNGEROS şi ABERANT pentru că:
1) CEI CARE MUNCESC ÎN ZIUA DE SABAT (Sâmbăta), încălcând astfel a 4a poruncă, TREBUIESC OMORÂŢI !
În EXOD 20 cu 8-9 ni se spune:
8 Adu-ţi aminte de ziua de odihnã, ca s-o sfinţeşti.
Exod 31.13-14;Lev 19.3-30;Lev 26.2;Deut 5.12;
9 Sã lucrezi şase zile, şi sã-ţi faci lucrul tãu.
Exod 23.12;Exod 31.15;Exod 34.21;Lev 23.3;Ezec 20.12;Luc 13.14;
Iar în EXOD 31 cu 15 ni se spune:
15 Sã lucrezi şase zile; dar a şaptea este Sabatul, ziua de odihnã, închinatã Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va fi pedepsit cu moartea.
Exod 20.9;Gen 2.2;Exod 16.23;Exod 20.10;
Dacă în ISAIA 40 cu 8 şi în PETRU 1 24 – 25 ni se spune că:
8. Iarba se usuca si floarea se vestejeste, dar cuvantul Dumnezeului nostru ramane in veac!
Şi în Psalmi 19 cu 7 ni se spune că:
7 Legea Domnului este desãvârşitã, şi învioreazã sufletul…
Ps 111.7;
Dacă este aşa de perfectă şi nepieritoare înseamnă că ar trebui să nu se schimbe niciodată. Nu-i aşa? Tu crezi că ar trebui ucişi cei care muncesc de sabbat? Oare asta e cartea pe care o ridicăm în slăvi atât? Asta citim noi copiilor noştri şi pe asta se jură în tribunale? Să fim serioşi? … Cine mai crede porcăriile astea?!?
2) TOŢI CEI CARE NU CRED ÎN DUMNEZEU sau mai bine zis în DUMNEZEUL CREŞTIN, BIBLIC, TREBUIESC OMORÂŢI !
Prima poruncă spune :
Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
ÎN DEUTERONOMUL 17 cu 2 – 7 se spune:
2 De se va afla la tine, în vreuna din cetăţile tale, pe care ţi le va da Domnul Dumnezeul tău, bărbat sau femeie, care să fi făcut rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău, călcând legământul Lui,
3 Şi se va duce şi se va apuca să slujească altor dumnezei şi se va închina acelora, sau soarelui, sau lunii, sau la toată oştirea cerească, ceea ce eu n-am poruncit;
4 Şi ţi se va vesti şi vei auzi aceasta, să cercetezi bine şi de se va adeveri aceasta şi se va fi făcut urâciunea aceasta în Israel,
5 Să scoţi pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut răul acesta la porţile şi să-i ucizi cu pietre.
6 Cel osândit la moarte să moară după spusele a doi sau trei martori; iar pe spusa unui singur martor să nu fie osândit nimeni la moarte.
7 Mâna martorilor să se ridice asupra lui, ca să-l ucidă înaintea tuturor, şi apoi să se ridice mâna a tot poporul. Pierde deci răul din mijlocul tău.
IAR ÎN DEUTERONOMUL 13 cu 13-18 se spune:
13 Nişte oameni rãi au ieşit din mijlocul tãu, şi au amãgit pe locuitorii din cetatea lor zicînd: Haidem şi sã slujim altor dumnezei!” – dumnezei pe cari tu nu-i cunoşti –
1Ioan 2.19;Iuda 19;2Imp 17.21;Deuteronom 13.2.6;
14 sã faci cercetãri, sã cauţi şi sã întrebi cu deamãnuntul. Dacã este adevãrat, dacã lucrul este întemeiat, dacã urîciunea aceasta a fost fãcutã în mijlocul tãu,
15 atunci sã treci prin ascuţişul sãbiei pe locuitorii din cetatea aceea, s-o nimiceşti cu desãvîrşire împreunã cu tot ce va fi în ea, şi sã-i treci chiar şi vitele prin ascuţişul sãbiei.
Exod 22.20;Ios 6.17-21;
16 Sã strîngi toatã prada în mijlocul pieţei, şi sã arzi de tot cu foc cetatea şi toatã prada ei, înaintea Domnului, Dumnezeului tãu: sã rãmînã pentru totdeauna un morman de dãrîmãturi, şi nici o datã sã nu fie ziditã din nou.
Ios 6.24;Ios 8.28;Isa 17.1;Isa 25.2;Ier 49.2;
17 Nimic din ce va fi blestemat ca sã fie nimicit cu desãvîrşire, sã nu se lipeascã de mîna te, pentru ca Domnul sã Se întoarcã din iuţimea mîniei Lui, sã Se îndure de tine, sã te ierte, şi sã te înmulţeascã, dupã cum a jurat lucrul acesta pãrinţilor tãi,
Deuteronom 7.26;Ios 6.18;Ios 6.26;Gen 22.17;Gen 26.4-24;Gen 28.14;
18 dacã vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tãu, pãzind toate poruncile Lui pe cari ţi le dau astãzi, şi fãcînd ce este plãcut înaintea Domnului, Dumnezeului tãu.
Deuteronom 12.25-32;
În LEVITICUL – A TREIA CARTE A LUI MOISE 24 cu 16 se spune :
16. Hulitorul numelui Domnului sa fie omorat neaparat; toata obstea sa-l ucida cu pietre. Sau strainul, sau bastinasul, de va huli numele Domnului, sa fie omorat.
3) AR TREBUI OMORÂŢI FOARTE FOARTE MULŢI OAMENI, MILIARDE, PENTRU MOTIVE IDIOATE, ABSURDE, IEŞITE DIN MINŢI BOLNAVE !
Este suficient să citiţi LEVITIC 20 de la 9 la 27
9. Cel ce va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa sa fie dat mortii, ca a grait de rau pe tatal sau si pe mama sa si sangele sau este asupra sa.
10. De se va desfrana cineva cu femeie maritata, adica de se va desfrana cu femeia aproapelui sau, sa se omoare desfranatul si desfranata.
11. Cel ce se va culca cu femeia tatalui sau, acela goliciunea tatalui sau a descoperit; sa se omoare amandoi, caci vinovati sunt.
12. De se va culca cineva cu nora sa, amandoi sa se omoare, ca au facut uraciune si sangele lor este asupra lor.
13. De se va culca cineva cu barbat ca si cu femeie, amandoi au facut nelegiuire si sa se omoare, ca sangele lor asupra lor este.
14. Daca isi va lua cineva femeie si se va desfrana cu mama ei, nelegiuire face; pe foc sa se arda si el si ea, ca sa nu fie nelegiuiri intre voi.
15. Cel ce se va amesteca. cu dobitoc sa se omoare si sa ucideti dobitocul.
16. Daca femeia se va duce la vreun dobitoc, ca sa se uneasca cu el, sa ucizi femeia si dobitocul sa se omoare, ca sangele lor este asupra lor.
17. De va lua cineva pe sora sa, dupa tata sau dupa mama, si-i va vedea goliciunea si ea va vedea goliciunea lui: aceasta este rusine si sa fie starpiti inaintea ochilor fiilor poporului lor. El a descoperit goliciunea surorii sale; sa-si poarte pacatul lor.
18. Barbatul care se va culca cu femeie in timpul curgerii ei si-i va descoperi goliciunea, acela a descoperit curgerea sangelui ei si ea si-a descoperit curgerea sangelui sau: amandoi sa fie starpiti din poporul lor.
20. Cel ce se va culca cu matusa sa descopera goliciunea unchiului sau; sa-si poarte amandoi pacatul si fara copii sa moara.
21. De va lua cineva pe femeia fratelui sau, uraciune este, ca a descoperit goliciunea fratelui sau: fara copii sa moara.
27. Barbatul sau femeia, de vor chema morti sau de vor vraji, sa moara neaparat: cu pietre sa fie ucisi, ca sangele lor este asupra lor”.
sau DEUTERONOMUL 21 18 – 22 unde se spune:
18. De va avea cineva fecior rau si nesupus, care nu asculta de vorba tatalui sau si de vorba mamei sale si acestia l-au pedepsit, dar el tot nu-i asculta,
19. Sa-l ia tatal lui si mama lui si sa-l duca la batranii cetatii lor si la poarta acelei cetati si catre preotii cetatii lor sa zica:
20. Acest fiu al nostru este rau si neascultator, nu asculta de Cuvantul nostru si este lacom si betiv”.
21. Atunci toti oamenii cetatii lui sa-l ucida cu pietre si sa-l omoare. Si asa sa starpesti raul din mijlocul tau si toti Israelitii vor auzi si se vor teme.
22. De se va gasi la cineva vinovatie vrednica de moarte si va fi omorat, spanzurat de copac,
sau ISAIA 13: 15 + 16
15. Oricine va fi aflat va fi străpuns şi oricare va fi prins va cădea de sabie.
16. Copiii lor vor fi zdrobiţi înaintea ochilor lor, casele lor vor fi jefuite şi femeile lor necinstite.
Sau OSEA 14:1
1. Pustie să ajungă Samaria, fiindcă s-a răzvrătit împotriva Dumnezeului ei! Să cadă în ascuţişul sabiei, pruncii ei să fie ucişi şi femeile care i-au zămislit să fie spintecate!
Sau NUMERII 31: 17 – 18
17. Ucideţi dar toţi copiii de parte bărbătească şi toate femeile ce-au cunoscut bărbat, ucideţi-le.
18. Iar pe fetele care n-au cunoscut bărbat, lăsaţi-le pe toate vii pentru voi.
4) BIBLIA ESTE DISCRIMINATORIE SEXUAL (SEXISTĂ) ŞI ASTA E RESPINGĂTOR
Exemplele sunt numeroase, dar puteţi citi:
CORINTENI 1 cu 14 (34 -35):
34. Ca in toate Bisericile sfintilor, femeile voastre sa taca in biserica, caci lor nu le este ingaduit sa vorbeasca, ci sa se supuna, precum zice si Legea.
35. Iar daca voiesc sa invete ceva, sa intrebe acasa pe barbatii lor, caci este rusinos ca femeile sa vorbeasca in biserica.
Sau TIMOTEI 1 cu 2 (11 + 12)
11. Femeia sa se invete in liniste, cu toata ascultarea.
12. Nu ingaduiesc femeii nici sa invete pe altul, nici sa stapaneasca pe barbat, ci sa stea linistita.
5) BIBLIA ÎNCURAJEAZĂ SCLAVIA ŞI ASTA ESTE RESPINGĂTOR
LEVITICUL 25:44 – 46
44. Iar ca sa-ti ai robul tau si roaba ta, sa-ti cumperi rob si roaba de la neamurile dimprejurul vostru.
45. Puteti sa va cumparati si din copiii strainilor, care s-au asezat la voi, si din neamul lor, care este la voi si care s-a nascut in pamantul vostru; pot sa fie averea voastra.
46. Puteti sa-i dati mostenire fiilor vostri dupa voi, ca orice avere, vesnic sa-i stapaniti, ca pe robi. Iar asupra fratilor vostri din fiii lui Israel si unul asupra altuia, sa nu domniti cu cruzime …
EXODUL 21:20 – 21
20. Iar de va lovi cineva pe robul său sau pe slujnica sa cu toiagul, şi ei vor muri sub mâna lui, aceia trebuie să fie răzbunaţi;
21. Iar de vor mai trăi o zi sau două, ei nu trebuie răzbunaţi, că sunt plătiţi cu argintul stăpânului lor.
TIT 2:9 (Noul Testament)
9. Slugile să se supună stăpânilor lor, întru toate, ca să fie bine-plăcute, neîntorcându-le vorba,
Aşadar cumpărarea şi vindera sclavilor este in regulă. Să baţi sclavii este în regulă. Sclavii trebuie să fie loiali în întregime.
În fine, sunt zeci de alte exemple şi este respingător să ştii că există milioane de propovăduitori ai acestor lucruri, aparţinând diverselor secte, atârnaţi de biblie ca de un colac de salvare, în toată lumea. Par a fi nişte idioţi spălaţi pe creier , aflaţi într-o bulă de idei iluzorii. Ne e greu să credem că ei au citit Biblia de sunt aşa de convinşi.
Avem impresia că asta e cartea dracilor (VECHIUL TESTAMENT) sau de inspiratie demonica, a sataniştilor şi nu a lui Dumnezeu ( o carte a rasei draconiană , reptiliană care stăpâneşte lumea asta de milenii prin marea lor putere, banul, ochiul dracului..nu?), a oamenilor cu sânge albastru, a reptilelor umane care ucid cu sânge rece, poartă războaie, adeseori câştigând prin vicleşuguri, folosindu-se de orice mijloc pentru a câştiga şi organizând vânători de vrăjitoare, îndeamnand la xenofobie spirituală şi rasism. Şi au şi justificare … Ei cred în Dumnezeul lor care prin Biblie (Vechiul Testament mai exact) îî îndeamnă la cele mai mari ORORI.
Paradoxal e că, preoţii care cred orbeşte în Biblie (implicit in Vechiul Tesrtament) se pare că-l slujesc pe dracul, de care ei se tem atât de mult. Dar asta e părerea noastra…
Pare a fi cartea lui Moloch (in mare inger cazut, un anunaki, un demon foarte puternic)…
Va recomandam sa vedeti filmul The Fourth Kind ca sa va faceti o idee despre ce fel de ” Dumnezeu” este vorba … http://filmehd.net/the-fourth-kind-2009-filme-online-gratis-subtitrate-in-romana.html
Asadar, să revenim la Bun Simţ … să scoatem cel puţin Vechiul Testament din Biblie, sau să nu mai fie asociată cu aceasta. „Dumnezeul” din Vechiul Testament este alt Dumnezeu decât cel din Noul Testament. Pentru oricine are ochi să vadă şi un dram de minte este evident.
Deci sunt si idei bune si idei limitatoare, care nu ne folosesc de loc, dimpotriva, in acest crestinism. Nu-l respingem complet, dar nici nu-l imbratisam cu totul.
Si mai e o chestie. Daca ideile tale despre crestinism te-au dus la un bun simt mai mare, la o smerenie mai mare, la a deveni un om mai intelept si mai omenos atunci jos palaria!In cazul tau, ideile crestine te-au facut mai om.
Din pacate arareori se intampla asta, in speciali la „ultrasii” fanatici crestini.
 Dovezile istorice ne arata ca a existat un personaj pe nume IIsus, dar credem ca este foarte posibil ca povestea vietii sale a fost mult inflorita si imbracata in mitologie, astrologie si compilata cu povestile altor zei si zeitati solare, ca sa se impace si adeptii altor religii solare stravechi si sa-i converteasca si pe acestia la crestinism. Este una dintre varainte. Cert este ca Biblia a fost scrisa de diversi indivizi mai mult sau mai putin inspirati, tradusa de diversi indivizi cu interesele si viziunile lor personale.
Desi nu suntem de acord cu toate ideile prezentate in acest film, este interesant de vazut povestea acestui om care a devenit un ateu dintr-un fanatic crestin. Din pacate adeseori, religia (inclusiv cea crestina ) a indepartat omul de adevarata spiritualitate (noi credem ca acesta a si fost scopul de fapt), a indepartat omul de lumea invizibila, afundandu-l si mai adanc intr-un fel de materialism spiritual. Respingand o religie aberanta,  dominatoare, neavand alternative, omul s-a afundat in ateism. Decat sa creada in Dumnezeul propovaduit adeseori, cu agresivitate de misionarii crestini, a preferat sa treaca in cealata extrema. Decat cu un asa Dumnezeu, mai bine de loc… si ii intelegem …
Religia poate fi o unealta foarte abila si vicleana de a indeparta pe om de Adevar! Totul are dublu tais … 


Sursa : http://fymaaa.blogspot.ro
 
flower of life 8

MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SEC

 
trairea spirituala exercitii meditatie

 

Daca putem sa ne mentinem concentrarea asupra unui gand, timp de 17 secunde, fara sa-l contrazicem cu alt gand, langa gandul nostru initial se va alatura prin legea atractiei un altul de exact acceasi forma, marime, ton, vibratie. Si la precis 17 secunde aceste doua ganduri identice se vor alatura si se vor combina, iar cheltuiala de energie a punctului lor de combustie se manifesta in noi sub forma de entuziasm, sau interes.In momentul respectiv, care a durat 17 secunde, aceste doua ganduri care erau doua ganduri de acelasi fel au devenit unul, mai mare, mai evoluat, si cu o vibratie mai rapida si mai energica.Daca putem sa stam concentrati pe acelasi subiect inca 17 secunde, in momentul in care se face trecerea la secunda nr.34, avem de doua ori 17, si gandul nostru va atrage din nou un gand asemanator, sau putem sa spunem ca doua ganduri care se aseamana se atrag una pe alta.

Asa cum gandul tau atrage un altul, si altul poate atrage gandul tau, pentru ca ganduri care au natura asemanatoare au tendinta de a se atrage reciproc, de a cauta sa fie impreuna. Si la punctul in care s-a atins limita de 34 de secunde, aceste doua ganduri care au evoluat impreuna se combina intr-unul, si apare un alt punct de combustie. In momentul respectiv, aceste doua ganduri devin iarasi unul, iar vibratia lor creste si se intensifica.

Daca putem in continuare sa mentinem in atentia noastra acest gand evoluat si crescut, pana la limita de 51 de secunde, care este de trei ori 17, se va produce mai departe o noua combinare si un alt punct de combustie. La fel se intampla la limita de 68 de secunde, si atunci gandul este suficient de mare ca sa aiba efect asupra manifestarii fizice.

Putem sa luam cateva comparatii fizice: 17 secunde de gand pur, sunt echivalente cu 2000 de ore de actiune. Daca avem o meserie in care lucram 40 de ore pe saptamana, orele respective sunt cele pe care le prestam intr-un an intreg. 17 secunde de gandire concentrata echivaleaza 2000 de ore de actiune. Daca trecem de limita de 34 de secunde, putem sa ne multiplicam actiunea cu 10, deci avem 20.000 de ore de actiune. Daca putem sa trecem de limita de 51 de secunde, de trei ori 17, putem sa inmultim din nou cu 10, si rezulta echivalentul de 200.000 de ore de actiune. Daca reusim sa trecem de limita de 68 de secunde – adica doar un minut de gandire pura, fara contradictie, nediluat, obtinem echivalentul a doua milioane de ore de actiune.Ca ilustrare, se poate imagina cum o familie cumpara un teren unde exista niste blocuri care au intrat in demolare, o gramada enorma de beton, otel si sticla.

Timp de doua zile, diverse masini, camioane si echipe de constructori au carat muntele de gunoi de pe locul respectiv, si l-au lasat curat pentru noii proprietari. Noii proprietari, care isi demolasera fosta proprietate lucrand cu tarnacopul si roaba, s-au gandit ca ar dura efectiv o viata ca ei sa curete locul respectiv cu roaba si tarnacopul. Acesta este un exemplu clasic. Atunci cand iti aliniezi energia la energiile creatoare de lumi si civilizatii, atunci nu mai esti in contradictie cu centrul tau creator, cu ESENTA ta, si se intampla lucruri care pot fi considerate de domeniul miracolului.17 secunde nu par sa fie cine stie ce, insa daca ne observam cu atentie, vedem cum in general incepem pe la secunda a 8-a sa emanam vibratii contrare. Majoritatea oamenilor nu reusesc sa termine un gand, o dorinta, fara sa creeze – foarte de timpuriu, vibratii contrare dorintei initiale.

Sunt oameni care spun: „vreau mai multi bani, am obosit de atata efort”.
sau „vreau sa ma fac bine, boala aceasta ma inspaimanta”.
Ni s-a imprimat insa in caracter sa fim atat de obiectivi, incat de cele mai multe ori ne dam singuri cu piciorul in celalalt picior. E intr-un fel ca si cum am spune: „vreau o cana de ceai fierbinte”, si punem ceaiul la fiert, dar inainte de a incepe sa fiarba stingem focul si ne apucam de altceva, si apoi iarasi il aprindem, si iarasi il stingem chiar cand era gata sa se incalzeasca, si tot asa, pana cand ajungem sa spunem ceva de genul: „de 15 ani incerc sa beau o cana de ceai fierbinte, si nu reusesc”. La asa ceva, solutia este – bineinteles – sa lasam ceainicul pe foc un timp mai lung, pana reuseste cu adevarat sa fiarba. Daca putem sa rezistam tentatiei de autosabotare, reactiei de a merge in directie opusa inainte de a ne fi indeplinit scopul, atunci putem cu adevarat sa obtinem o modificare a realitatii.
Motivul pentru care este dificil sa nu ne lasam prada atat de repede gandului contrar, este pentru ca am fost educati sa fim obiectivi, sa cantarim cu atentie ceea ce este pro si contra, avantajul si dezavantajul. Ni s-a spus ca asa ceva este corect si bine. Si este. Dar ca la orice, a duce la extrem aceasta actiune iarasi nu este bine, pentru ca contrastele ele insele te pot stimula in fond ca sa obtii o claritate mai mare a dorintei, si acesta este si motivul pentru care formatul fizic prezent este asa cum este. Contrastul este esential pentru luarea de decizii, insa odata ce o decizie a fost luata, odata ce iti concentrezi atentia asupra deciziei tale si te straduiesti sa obtii gandul pereche pentru vibratia gandului tau, Universul se va alinia in asa fel incat sa iti ofere sansa si ajutorul de a obtine ceea ce doresti.

Pentru persoanele care sunt obisnuite sa gandeasca sporadic, lasand doar sa le treaca prin minte diverse ganduri ca un flash, acest concept poate parea dificil de acceptat sau inteles. Este mult mai usor sa privesti viata ca la televizor, sa observi, sa receptionezi ceea ce ti se ofera, decat sa iti oferi in mod determinat propria ta proiectie, a propriilor tale ganduri.

De exemplu avem o persoana care are trei probleme principale – una – o problema financiara, a doua – probleme cu sanatatea, si a treia – o problema sentimentala.


Primul pas este sa sfatuim persoana respectiva sa renunte sa se gandeasca o perioada la aceste trei probleme, pentru ca ea s-a concentrat deja prea mult pe aceste probleme, dar la modul gresit. Ea poate pentru inceput sa ia alte subiecte noi, la care nu a creat un pattern gresit de gandire. Este greu pentru ea sa iasa din pattern-ul gresit si din problemele care au devenit obsesie, si atunci o sfatuim sa se gandeasca la ceva inedit, de exemplu la …sticla albastra. Ea nu pricepe desigur de ce trebuie sa discutam despre sticla albastra, dar noi insistam: hai sa discutam despre sticla albastra. Se poate sa fie sticla mata, sticla transparenta, sticla cu desene sau incrustatii, sticla folosita la vitralii, sticla de la muzeul Tiffany, orice. Se pot face din ea vaze de flori, candelabre, pahare. Apoi vorbim despre penajul pasarilor, apoi despre fluturi, tot la fel, mentinand atentia asupra fiecarui subiect timp de 17 secunde.
Apoi persoana respectiva pleaca acasa, se urca in masina, si se intalneste cu niste prieteni, care o iau la masa la un restaurant, si apoi se duc impreuna la cumparaturi. Ea constata cu surpriza ca magazinul unde a ajuns din intamplare are o colectie superba de sticla albastra, rafturi intregi de bibelouri de sticla albastra. Nimeni nu a cumparat nimic, dar toata lumea s-a simtit foarte bine admirand colectiile respective, de sticla albastra – pur si simplu Extraordinara!In continuare, toti merg in parc, si observa ca parcul este plin de fluturi, care zboara printre flori si copaci. Femeia respectiva, sa-i spunem Esther, inca nu face corelatia cu discutia despre creatia realitatii, dar constata ca se simte bine, foarte relaxata. Dupa vreo 15 minute, apare in fuga un baietel, de vreo trei-patru ani, care tine in manuta niste pene de porumbel, pe care le-a adunat de pe jos, si intinzand mana, el le ofera razand lui Esther. Abia atunci „se prinde” Esther ca in decurs de mai putin de o ora ea a trait toate cele trei subiecte asupra carora si-a concentrat gandul timp de 17 secunde, datorita faptului ca Universul a actionat in mod dramatic pentru a-i asigura implinirea gandului ei.Bineinteles, oricine poate sa se joace si sa vada cum se poate imbunatati acest joc. O metoda foarte buna este atunci cand jocul se joaca in trei, pentru ca in doi exista sanse mai mari de a uita – cum a facut Esther – anumite detalii asupra carora ne-am concentrat atentia in decursul zilei, sau de a nu observa CUM gandurile si dorintele noastre prind forma in fata ochilor nostri. Daca se poate, este recomandat sa se inceapa jocul luand la inceput subiecte de interes minor, subiecte pure, simple, asupra carora nu avem idei contradictorii, si vom vedea cum in decurs de doua-trei zile, absolut intotdeauna Universul va raspunde oferind sprijin vibratiei noastre creatoare.Motivul pentru care multi nu-si dau seama cum raspunde Universul vibratiei noastre, este pentru ca ei isi spun ceva de genul: „vreau o masina noua, una rosie, dar este prea scumpa”, si cum Universul raspunde absolut la orice vibratie, gandul care se indoieste pe undeva de ceea ce doreste va neutraliza el insusi dorinta respectiva.

Deci, daca noi oferim vibratii pure, si privim cu atentie cum Universul ne raspunde la ele, putem, dupa doua-trei zile de joc cu subiecte usoare sa trecem la subiecte pe care le consideram dificile. In acelasi timp, in viata noastra se vor produce niste schimbari cu totul speciale. In primul rand, ne vom obisnui sa ne mentinem concentrarea asupra unui subiect timp de 17 secunde. Cine poate sa o faca timp de 17 secunde, poate invata sa o faca in continuare, doua, trei sau mai multe perioade de 17 secunde. In al doilea rand, facand acest lucru vom oferi Universului sansa de a raspunde vibratiei noastre, si dovada ca nu suntem deloc rupti de energiile creative, ci ca suntem noi insine fiinte creatoare, asa cum este particula de lumina in relatie cu unda de lumina.

Putem in acest fel sa observam faptul ca fiecare dintre noi este in realitate ca o energie care emite, si careia i se raspunde in consecinta. Putem sa vedem cum, incetul cu incetul, de la mic la mare, fiecare dintre noi invata la scoala Pamant sa creeze in mod deliberat si responsabil.

De aceea este fiecare aici, pentru a crea. Fiecare este creator in sensul ca fiecare este un focalizator de energie. Cine nu poate sa-si mentina concentrarea asupra unui gand, nu poate sa fie creator. Nu suntem doar observatori care receptioneaza pasiv, ci suntem noi insine cei care indreptam energia cu puterea mintii noastre, catre scopul pe care il concepem noi insine. In timp ce focalizam energia, noi MENTINEM gandul si il crestem pana la manifestarea fizica.

Deci este foarte important ca fiecare sa stie exact ce face, la asa ceva se refera termenul „awareness”(constientizare), dar mai sunt cateva detalii. In primul rand, cum isi da cineva seama ca si-a mentinut gandul pur o anumita perioada, si cum isi da omul seama daca si-a mentinut gandul pur? La asa ceva serveste „sensibilitatea”, sensibilitatea la propriile senzatii, pentru ca sensibilitatea este indicatorul care iti spune despre fluctuatiile din propria vibratie. Sistemul emotional de ghidare este cel care iti spune fara gres, fara dubiu, daca esti pe calea buna, sau pe o cale gresita, si tot prin sistemul emotional afli exact la ce stadiu te afli.

Sa ne imaginam un ventilator, un ventilator mare, de camera, cu palete care se invirtesc cu putere. Ventilatorul este indreptat catre noi. Nu bagam in seama in mod deosebit zgomotul pe care il face, si nici nu ne preocupam de aerul care se indreapta catre noi din directia lui. E ca si cum ar fi intr-un fel inexistent, desi stim ca este acolo ca sa ne faca un serviciu. Dar daca bagam un creion in el in timp ce el se invarteste, putem noi insine provoca probleme serioase sistemului. Emotiile distructive actioneaza ca si creionul respectiv, si ele sunt rezultatul unei actiuni distructive, care este rezultatul unui gand sau dorinte distructive.

Atunci cand avem o dorinta, cand ne-am gandit la ceva si am ajuns sa dorim ceva, in momentul in care introducem ideea „nu se poate”, atunci ideea „nu se poate” se angreneaza la randul ei frecventei rapide a dorintei/ideeii initiale, si dezamagirea care rezulta ca urmare a ideii ca „nu se poate” lucreaza la fel ca si creionul in ventilator. Este asa pentru ca noi insine am introdus o vibratie mai scazuta, mai inceata, intr-una mai rapida, mai inalta.

Se poate observa ca exista persoane cu care atunci cand stai de vorba, te simti bine. Cu cat mai mult stai alaturi de persoana respectiva, cu atat mai bine te simti, si te gandesti: acest om este un prieten bun, un prieten adevarat. Alaturi de asemenea prieteni, poti sa discuti tot felul de lucruri fara sa-ti fie frica de ridiculizare sau agresivitate sau rautate, poti sa te joci si sa faci tot felul de lucruri faine si traznite, poti chiar sa nu vorbesti nimic daca n-ai chef. Si orice ai face, e ok, pentru ca pur si simplu te simti bine alaturi de persoanele respective. Este mai greu de gasit asa ceva intre adulti, dar copiii si adolescentii au asemenea prieteni si simt asemenea bucurie in mod obisnuit.

Senzatia acesta de bunatate si prietenie este ceea ce se cere pentru a fi capabil sa mentii cu usurinta un gand, timp de 17 secunde, si chiar mentinerea gandului despre o asemenea prietenie iti poate asigura atragerea unui asemenea grup de prieteni in viata ta, ca si Combustia care sa iti asigure entuziasmul necesar.


Pe masura ce putem sa facem asemenea lucru in mod deliberat, putem sa vedem cum Universul ne raspunde si cum devenim fiinte aliniate cu Forta Creatoare, deci chiar ceea ce am venit aici sa constientizam.
Fiecare si-a spus in viata ceva de genul: „Voi intra in aceasta mare a contrastelor, si observand un contrast aici, un contrast acolo, voi putea cu usurinta sa ajung la o concluzie”. Odata ce ajungem la o concluzie, tot ce avem de facut este sa mentinem aceasta vibratie in gand, pana cand vom obtine suficienta forta de a ne manifesta vibratia ideii noastre, pe care Universul va face tot posibilul sa o manifeste de dragul nostru.Deci in acest sens, fiecare om este un creator in aceasta lume, si dezvoltarea capacitatii noastre mentale este un lucru de dorit, avand grija sa folosim intotdeauna ca monitor, corpul emotional .Eu am constatat acest lucru prin faptul ca traiesc viata ca pe un miracol. Am mare grija ce gandesc, pentru ca INTOTDEAUNA gandul meu se indeplineste, bineinteles, in viata mea. Nu sunt de acord sa iau nimanui liberul arbitru si sansa de a deveni creator, pentru ca asa cum este un Univers, tot la fel pot sa (co)existe o infinitate de Universuri, si fiecare om, fiecare creator, are de fapt in stapanirea sa o lume – lumea sa interioara, in care tot ce este, este efectiv creat chiar din substanta gandurilor sale.
antakarana

Bazele spiritualităţii

– D-zeu Sursa Unica –


ENERGIA%20UNIVERSALA
 
„Tot ce există este Sursa sau Dumnezeu şi nu este nimic altceva decât Sursa”. „“Sursa este Una singură”. Când aceste afirmaţii sunt înţelese perfect, nu au mai rămas întrebări în minte. Dar pe cât de simplu sună, înţelesul şi explicaţiile lor sunt profunde şi nefamiliare celor mai mulţi dintre noi. Când privim în jurul nostru, vedem diversitate, multitudine. Pare că întreg
Universul este format dintr-un număr infinit de entităţi, obiecte, toate cu o substanţă şi aparenţă diferită. Nu vedem nici o existenţă identică cu alta, sunt întotdeauna diferenţe – uneori foarte subtile. Orice există este unic şi distinct faţă de altceva (nici două amprente nu sunt la fel). Totul – aproape întreaga materie – pare foarte solid. Noi vedem graniţe, observăm separaţia.


Există un sens al lui „Eu” sau „Eu am un corp” – corpul meu, care pare să fie separat de alte corpuri şi de restul Universului. Există sensul existenţei „subiectului“, în timp ce orice altceva pare a fi „obiect”. Există senzaţia „creatorului” – precum „Eu fac asta, Eu am făcut asta sau Tu ai făcut…”, care întăreşte sentimentul că fiecare dintre noi este o entitate autonomă
(independentă), ce poate face lucruri independente faţă de rest sau faţă de Univers. Avem senzaţia că deţinem controlul asupra emoţiilor sau a acţiunilor noastre, simţim că avem „liberul arbitru”. Dacă asta este chiar adevărat, atunci de ce originalul nostru pretinde: „Tot ce există este o singură Sursă sau Dumnezeu şi nu există altceva decât Sursa”? Pare a fi ilogic sau doar o teorie intelectuală, inventată pentru confortul căutătorilor spirituali. Cum poate să existe numai Sursa şi apoi în acelaşi timp, cum putem avea toate aceste diversităţi şi separarea pe care o  observăm? Afirmaţia noastră originală pare să contrazică faptele evidente şi experienţele noastre clasice, deoarece noi nu spunem că orice lucru provine  din aceeaşi Sursă, ci noi spunem „orice lucru este Sursa”. Este o afirmaţie  foarte puternică, în contradicţie aparentă cu experienţele noastre zilnice, referitoare la Adevăr.
 
În cele ce vor urma, vom vedea că afirmaţia„“Totul este Sursa Unică sau Dumnezeu” este de fapt foarte compatibilă cu toate experienţele noastre. Nu numai atât, noi vom descoperi că acesta este Adevărul fundamental. Vom afla că tot ce am vorbit până acum despre Adevăr, este numai un adevăr relativ, dar este chiar 100% în concordanţă cu acest Adevăr unic – „Totul este Sursa”. Vom putea înţelege că toate acţiunile despre care spunem că sunt
acţiunile noastre sunt de fapt acţiunile Sursei Unice şi toate acestea le vom putea dovedi prin folosirea unor noi şi senzaţionale descoperiri din Fizica Modernă, ce sunt prezentate în ultimul „comentariu ştiinţific”. În continuare vom revela şi conceptul a ceea ce este Sursa.

8092 347753671960107 1958908481 n

Să descriem acum pas cu pas, cum Sursa Unică poate să apară în diverse manifestări, deci cum Unitatea şi Simplitatea pot conduce la o astfel de  Complexitate.

 
Sursa (Absolutul, Dumnezeu sau Adevărul) este într-o continuă Mişcare. Ea vibrează în mod asemănător unor expansiuni şi contracţii continue şi  vibraţiile Ei sunt constituite dintr-un spectru larg, de la jos la înalt, ca şi  diferitele mărimi (înălţimi) ale valurilor pe suprafaţa unică a oceanului.
 
Universul este aceasta „Sursă în Mişcare” şi nimic altceva, pur şi simplu este Sursa vibrând cu frecvenţe diferite. Fiecare lucru din jurul nostru este o vibraţie (frecvenţă) diferită a aceleiaşi Surse, iar orice lucru pare diferit numai din cauză diferitele vibraţii ale Sursei se  prezintă diferit celor cinci simţuri sau conştiinţei noastre. Cele mai multe  lucruri ne apar foarte solide deoarece anumite vibraţii creează forţe  electromagnetice ce dau falsa senzaţie de soliditate. Întrucât conştiinţa  noastră este limitată, ea nu poate vedea Adevărul, ci vede Adevărul numai aşa cum îi apare ei, însă aparenţa nu este întreaga Realitate, ci este numai o 

 

aparenţă a Realităţii. Conştiinţa nu este conştientă de acest lucru, ia aparenţa ca Adevăr Unic şi creează o iluzie. Înţelegerea şi experienţa noastră privitoare la Univers şi la Adevăr este din nefericire bazată pe iluzia creată de simţurile noastre (sau conştiinţă). Să ne imaginăm Sursa precum un mare Ocean.
 
Oceanul este în mişcare şi când se mişcă formează valuri. Valurile sale urcă şi coboară la diferite înălţimi – semănător cu vibraţiile Sursei. Când cineva priveşte la ocean din afară, el vede numai o suprafaţă limitată. În fiecare moment, fiecare val îi pare foarte solid şi el vede valuri distincte, ca şi cum fiecare val este ceva diferit, cu o formă unică. Să presupunem – de dragul argumentaţiei – că el nu a mai văzut niciodată apa sau oceanul şi nu poate observa totalitatea şi integralitatea oceanului şi faptul că totul este apă. El vede valuri distincte, foarte diferite şi separate unul de altul şi va gândi că fiecare val acţionează şi se mişcă independent. Nu va înţelege că oceanul este cel care se mişcă cu ajutorul valurilor sale şi că valurile nu sunt nimic altceva decât o manifestare a oceanului – o aparenţă de suprafaţă. Conştiinţa sau simţurile noastre sunt în aceeaşi poziţie cu persoana care scrutează oceanul de la distanţă şi pierde unitatea şi integralitatea acestuia, dar observă în loc, diferite forme ale valurilor (entităţi). Simţurile noastre, când privesc Universul – în mod asemănător – văd fiecare persoană, fiecare obiect sau fiecare entitate, foarte diferită, separată şi solidă. Simţurile noastre nu înţeleg că în esenţă aceasta este o iluzie autocreată. Fiecare persoană, fiecare lucru sunt doar diferite vibraţii ale Sursei Unice, pe care aceasta le creează când se mişcă. Universul este manifestarea Sursei Unice.
 
Totul este vibraţie (precum frecvenţele notelor muzicale) şi pare solidă numai simţurilor noastre. Orice lucru apare diferit şi separat numai la suprafaţă, deşi în esenţă toate sunt conectate fără graniţe, într-o completă Unitate şi Integralitate. Orice lucru văzut de noi este Aparenţa Sursei, aşa cum Ea se arată simţurilor noastre, însă Adevărul nu este limitat doar la Aparenţă, Adevărul este că „Tot ce există este Sursa Unică” – aşa cum fiecare val nu este nimic altceva decât apă sau ocean. Sursa şi „Sursa în Mişcare” nu sunt două lucruri diferite. Universul creat de către Sursa în mişcare este Sursa În Sine. Orice fiinţă vie sau obiect fără viaţă este în esenţă Sursa sau dumnezeu „travestit”, deoarece tot ce există sunt vibraţii ale Sursei, iar vibraţiile şi Sursa nu sunt două lucruri diferite, ci numai UNUL. Aceasta este minunata „nondualitate“ în Univers, care spune că Universul este Sursa în Mişcare, dar spune şi că „Sursa în Mişcare” este chiar Sursa (nu două lucruri diferite), astfel încât Universul nu este nimic altceva decât Sursa. Totul este Sursa sau Dumnezeu şi nu există nimic altceva decât Sursa sau Dumnezeu. Este atât de frumos şi aceasta nu este filozofie, nu este doar teorie, este Adevărul fundamental.

197751 355253024541559 1829260691 n

Imaginaţi-vă un telescop direcţionat către o stea foarte îndepărtată. El nu ne va arăta steaua, dar probabil că ne va arăta în loc, un punct de lumină. Steaua, bineînţeles nu este o pată de lumină, însă ea va părea astfel celui ce utilizează telescopul, din cauza limitărilor asociate lui. Conştiinţa noastră, inclusiv cele cinci simţuri – ca şi telescopul de mai înainte – este numai un

instrument, ce ne ajută să observăm şi să dăm un sens Universului. Totuşi conştiinţa fiind limitată,limitează Adevărul pe care încercăm să-l vedem sau să-l cunoaştem, dar nu este numai aceasta, ci ea crede că Adevărul este aşa cum îi apare ei însăşi şi creează o iluzie a Adevărului. Ea creează soliditatea aparentă, diversitatea şi separarea, creează sensul universului fizic.
 
Acum să vedem ce este conştiinţa, şi de ce este aşa de limitată. Conştiinţa este un produs al milioanelor de ani de evoluţie. Este o proprietate ce rezultă din munca în colectiv a celulelor creierului (neuronii) şi este unul dintre cele mai complexe lucruri din natură. În ciuda complexităţii sale este totuşi limitată. Conştiinţa poate fi definită ca fiind capacitatea creierului de a percepe stimulii interni (gânduri, emoţii, senzaţii…), la fel de bine ca şi stimulii externi (intrări din mediu, prin cele cinci simţuri) şi de asemenea, capacitatea de a da naştere unui răspuns –  acesta este un gând urmat de o acţiune. Conştiinţa este un fenomen vital,  căci ea permite vieţii să se desfăşoare aşa cum ştim noi, dă naştere relaţiilor  interumane şi unei curgeri a vieţii cu înţeles. Ea ne permite să fim conştienţi  de noi înşine, dar şi de alţii, ca şi de mediul înconjurător. Mai mult, din cauza capacităţii sale de a focaliza sau concentra, ne permite să direcţionăm Energia Universală, pentru beneficiul vital al corpului, aşa cum am văzut mai înainte. În ciuda tuturor  avantajelor, trebuie să ne aducem aminte că atunci când vine să  experimenteze şi să cunoască Adevărul, conştiinţa este limitată şi este doar o
unealtă. Dar de ce conştiinţa este limitată ?
 
Conştiinţa este creată la energii foarte joase, în partea de jos a spectrului de vibraţii, este o proprietate a Sursei ce iese la iveală datorită vibraţiilor sale joase. Această proprietate a Sursei dă naştere complexităţii conştiinţei, care fiind alcătuită din vibraţii joase, este limitată şi poate să perceapă numai alte vibraţii joase, ce sunt percepute ca materie. Deci, când proprietatea sau aspectul Sursei apare în forma conştiinţei, în acelaşi timp soliditatea şi materia apar în legătură cu ea. Aceasta este explicată cel mai bine printr-un exemplu. Imaginaţi-vă un aisberg pe mare. Aisbergul apare solid (gheaţă) din cauză că sursa sa, apa, se manifestă ca gheaţă la temperaturi  joase. Acum – de dragul argumentaţiei – să ne imaginăm anumite simţuri  dezvoltate la vârful aisbergului şi că aceste simţuri observă aisbergul 
(propriul corp) şi alte aisberguri, pentru a înţelege „ceea ce este”. Dar  simţurile aisbergului fiind făcute tot din apă la joasă temperatură – nu  contează ce observă, ele eşuând în a înţelege că totul este apă, dar vor  considera aparenţa apei ca gheaţă. Aceasta este exact poziţia conştiinţei.

 

Complexitatea conştiinţei nu-i va permite să perceapă simplitatea Sursei sale. Fiind superficială (sau de suprafaţă), poate percepe şi înţelege numai suprafaţa Adevărului şi nu poate cunoaşte Adevărul – Sursa.
 
Deci, materia şi separaţia sunt reale? Cu alte cuvinte, simţurile corpurilor noastre, fiind separate de orice altceva, sunt ele adevărate? Răspunsul este surprinzător: „da” şi „nu”. Acesta sună paradoxal, dar nu este. Este „da”, pentru că simţul separării nu poate fi considerat separat faţă de Sursă. Tot ce există, este Sursa – chiar şi simţul separării. Sursa este în tot – şi în mod natural şi în conştiinţă şi în simţul separării – deci separarea este o realitate.

562125 242745052508463 1707506429 n

Pe de altă parte, răspunsul este de asemenea „nu”, pentru că el pretinde că separarea este o realitate independentă, însă este incorect şi aceasta este o iluzie. Separarea (sau sesizarea ei) nu este o realitate care există independentă de Sursa sa şi este în acel simţ – nu real sau o iluzie. Simţul  separării este dependent de Sursă, în timp ce Sursa nu este dependentă de 

altceva, Ea doar este. Separarea este o proprietate a Sursei ce iese la iveală,  care are alte proprietăţi şi multe nivele profunde de existenţă – precum  starea de conexiune, integralitate, nemărginire. Deci, separarea este o  realitate, dar nu REALITATEA. Ea este una dintre realităţile ce ies la iveală la  nivele diferite, este un nivel jos (sau numai de suprafaţă) al realităţii, un  Adevăr relativ. Gândind că asta este realitate (sau numai realitatea), este o 
iluzie. Din nefericire, înţelegerea noastră asupra lucrurilor din Univers este bazată în întregime pe această iluzie, pentru că noi ne percepem pe noi înşine separaţi de restul Universului.

 

Să privim Sursa ca şi cum ţâşneşte simultan în diferite nivele (ierarhice) ale realităţii. Să începem cu: Sursa este Unică. Este o stare a Unităţii şi Unicităţii. (Cititorul trebuie să înţeleagă că acesta este un concept şi prin acest concept noi trebuie să folosim concepte ce folosesc ca fiind indicatori ai Adevărului.
 
Conceptele nu sunt ele însele Adevărul. În realitate, Adevărul (sau Sursa) nu poate fi cunoscut, el poate fi numai simţit printr-o percepţie directă că „este”. Sursa nu poate fi cunoscută căci orice cunoaştere presupune un învăţător şi ceva ce este de învăţat. Pentru a cunoaşte ceva trebuie să te detaşezi de acel lucru pe care vrei să-l cunoşti.
 
Tu eşti Sursa, şi tu însuţi nu te poţi separa de Ea ca să O cunoşti, deci Sursa nu poate fi cunoscută. Ea doar este şi Tu eşti Aceea.
 
Faptul că Sursa este Una, şi că orice este nimic altceva decât Sursa sau manifestările Ei variate, este cel mai fundamental Adevăr (la cel mai profund nivel).

58088 152168111486487 145451122158186 226754 554308 n

Acum, la cel mai înalt nivel al ierarhiei (sau cel mai jos nivel al Realităţii), este faptul că Sursa se mişcă şi vibrează cu frecvenţe diferite. Chiar dacă fiecare vibraţie ne apare ca o materie separată, depărtată în spaţiu, toate vibraţiile Sursei formează un mare Câmp Universal, care nu are deloc graniţe şi separări – este o completă stare de conexiune şi integralitate la acest nivel – precum un ocean, unde totul este apă şi undele sunt strâns legate. Deci la acest nivel al realităţii, ceea ce numim materie sunt de fapt vibraţii, vibrând împreună cu orice altă vibraţie (materie) într-o stare „fără graniţe” – unde nu există nici o separare, nici o identitate, ci o existenţă ale aceleiaşi substanţe. În această stare a realităţii, nu există „eu”, tot ce există este Sursa. Nu există „eu” sau „alţii”, din cauză că o altfel de distincţie, separare sau identificare aici nu există întrucât realitatea nu suportă entităţi variate – ea suportă numai o continuitate a existenţei, continuitate în spaţiul fără diviziuni, fără relaţii subiect – obiect. Sursa este subiectivă şi nu există o altă obiectivitate (cu alte cuvinte, nu există obiecte).

 
Acum, la cel mai înalt nivel al ierarhiei (sau cel mai jos nivel al Realităţii), Sursa se manifestă ca fiind conştiinţă şi împreună cu ea, materie şi solid.
 
Înţelesul diversităţii este multitudinea de entităţi (individualizate), distanţate şi separate în spaţiu. Aceasta este înţelegerea acţiunii autonome, realizată de către individualităţi, acţionând separat de restul Universului, în concordanţă cu voinţa lor. Ego-ul şi „înţelesul existenţei mele şi a altora“ ies la iveală în acelaşi timp, în diferenţa dintre subiect – obiect. Întregul pare a fi spart în părţi şi fiecare parte pare a fi doar o subdiviziune diferită a Universului, cu o slabă legătură cu restul Universului. Fiinţa individuală pare a fi minusculă, un obiect vulnerabil comparat cu Universul şi fără o legătură evidentă cu Întregul (Sursa). Trăind numai în această realitate, nefiind conştient de profunzimile fundamentale ale realităţii Integralităţii şi Unităţii, avem o limitare majoră impusă de cele cinci simţuri. Sursa încorporează toate nivelele Realităţii Sale. Mai mult chiar, noi părem ca fiind separaţi, dar la nivele profunde noi suntem conectaţi, iar la cel mai fundamental nivel noi suntem Una cu Sursa. Conştiinţa noastră limitată este o expresie a Sursei Unice şi uneori are capacitatea de a depăşi limitările aparente, impuse de cele cinci simţuri, văzând (nu cu ochii, ci cu intuiţia sau cunoaşterea) alte nivele ale Realităţii. Realităţile înalte invizibile sunt acum reflectate pe ecranul conştiinţei, ca şi atunci când tu nu poţi vedea luna, dar tu vezi reflectarea ei într-un lac. Aceasta poate veni ca visuri profetice, conexiuni telepatice, coincidenţe necauzale, sincronicitate, sau pur şi simplu, ca o sesizare a Unităţii în timpul meditaţiei şi mult mai rar, ca o completă şi nezdruncinată înţelegere şi intuiţie, precum în cazul maeştrilor (guru). Când acesta se întâmplă, vorbind metaforic, noi percepem Lumina. Lumina îndepărtează umbrele şi elimină toate iluziile şi atunci conştiinţa se dezvoltă, dar în acest caz, nu numai datorită evoluţiei, ci şi datorită înţelegerii subite a „Ceea ce este” (Sursa). De observat este că evoluţia şi cunoaşterea cu cele cinci simţuri sunt vibraţii şi energii joase, pe de altă parte gândurile intuitive ce sunt reflectate pe ecranul conştiinţei sunt vibraţii şi energii înalte, deci ele vor reflecta realităţi înalte, aşa cum sunt percepute în aparenta lor realitate (continuum dimensional spaţiu-timp). Să ne întoarcem acum şi să analizăm ce este ego-ul, deoarece implicaţiile sale sunt foarte importante.

559298 410521748973393 100000467142675 1550506 1933634568 n

Conştiinţa, din cauza percepţiilor limitate la nivelul de jos al realităţii, observă entităţi diverse şi separate şi ca urmare, ea simte că este intim asociată cu gândurile şi emoţiile sale interioare, create de un mecanism particular corp – minte, care identificate cu acest corp, formează sentimentul propriei existenţe sau individul. Deoarece individul percepe corpul ca pe o entitate autonomă având voinţă, el presupune că corpul funcţionează separat – doar cu unele interacţiuni – faţă de mediu şi de restul Universului. Astfel, toate semnalele ce provin din mediu, devin externe în raport cu corpul, se creează astfel o falsă identitate bazată pe o entitate sau pe o realitate aparent independentă. Acesta este izvorul ego-ului, persoana crezând despre sine că este o realitate independentă faţă de Sursă.

 
Ego-ul poate fi definit ca o proprietate a conştiinţei în interiorul minţii, care nu numai că controlează funcţionarea corpului asociat, în concordanţă cu condiţiile de mediu şi factorii genetici, dar el se şi identifică cu corpul şi cu etichetarea sa (numele). Identificarea conştiinţei cu corpul asociat, prin care apare o individualitate, denotă manifestarea (apariţia) unei entităţi false şi iluzorii. Identificare cu corpul este cauza tuturor dualităţilor (dublelor faţete) pe care noi le vedem în jurul nostru. Ea creează mai întâi dualitatea primară: separarea subiect-obiect (sau eu contra celorlalţi) şi apoi celelalte dualităţi, cum ar fi plăcere şi durere, bun şi rău, fericire şi nefericire, dragoste şi ură etc. Când apare senzaţia separării persoanei, toate problemele se nasc odată cu ea şi referitor la persoană, problemele nu vor înceta niciodată. În legătura cu Totalitatea (Universul ca Întreg), problemele nu apar niciodată, aceasta din cauză că Totalitatea nu vede nici una din dualităţi. 
 
Dualităţile, pur şi simplu, nu sunt definite la nivelul înalt al Realităţii, unde totul este conectat ca fiind vibraţii ale Universului.
 
Universul acţionează ca o singură celulă. Cititorul trebuie să observe aici că separarea la nivelul jos al realităţii este numai o aparenţă în conştiinţă şi nu este Adevărul fundamental, deci toate entităţile separate aparent, ca şi indivizii, sunt profund conectate prin intermediul nivelelor înalte ale existenţelor vibratorii. Deci totul este Sursa.
 
Împreună cu conştiinţa de sine (sau individuală), apare conştiinţa creatorului. Când individul gândeşte că are o existenţă independentă, el crede despre sine că este creatorul acţiunilor ce au loc prin mecanismul corp – minte şi devine subiectul, în timp ce orice altceva apare ca obiect. Ca subiect, individul pretinde: „Eu fac asta şi asta, eu am făcut asta sau eu am asta etc.”
 
Individualitatea pretinde că este creatoarea propriilor sale acţiuni şi mai mult, ea percepe că poate să gândească şi să facă alegeri referitoare la cum să acţioneze, experimentând astfel liberul arbitru. Dar acesta este oare Adevărul ?
 
La nivelul de jos al realităţii, aşa cum o percepem noi, ne apare că totul este adevăr, însă la un nivel mai profund al său, aceasta NU ESTE. Nu există liberul arbitru şi senzaţia creatorului este o iluzie, pentru următoarele trei motive:
 
1. Dacă nu există o separare individuală, atunci cum pot exista acţiuni individuale? Sursa sau Totalitatea (Universul) acţionează prin individualităţi. Toate acţiunile sunt ale Sursei sau ale lui Dumnezeu. Acţiunea personală este o iluzie, pentru că nici o
persoană nu poate acţiona. Când nu eşti o individualitate separată, când orice este vibraţie a Sursei Unice impersonale, pot exista acţiuni personale?

574974 289002384522056 100002368911703 653452 1726158718 n

Toate acţiunile sunt funcţionarea Totalitatăţii impersonale. Precum valurile şi oceanul – ce se mişcă, valurile sau oceanul? Valul nu are existenţă aparte faţă de ocean şi asta din cauză că oceanul se mişcă şi valul pare şi el că se mişcă (acţionează). Unele lucruri par pentru entităţi a fi liberul arbitru. Dacă voi vedeţi viaţa ca pe un film, Sursa a proiectat acel film, Ea interpretează rolurile şi apoi tot Ea este cea care priveşte pe ecranul conştiinţei, care este de asemenea al Sursei. Toate acţiunile sunt impersonale şi toate acţiunile sunt ale Sursei.

 
Separarea individului şi acţiunile lui separate sunt iluzii în lumina Adevărului fundamental. Ele nu există.
 
2. Fiecare acţiune pe care individul o numeşte acţiune a sa, este doar o
reacţie a gândului ce se naşte în mintea sa. Fiecare gând pe care individul îl numeşte a fi gândul său, este o reacţie a minţii, în conformitate cu programarea sa (este condiţionarea mediului şi a factorilor genetici). Individul nu are controlul asupra nici unuia din aceşti factori, deci el nu are controlul nici asupra gândului, nici asupra acţiunii sale, prin urmare el nu are liberul arbitru. În multe cazuri, individul acţionează cu o anumită dorinţă şi descoperă că Universul are complet un alt plan pentru el.
 
Se manifestă oare toate gândurile noastre şi dorinţele noastre? Puteţi voi să
vă transformaţi gândul într-o acţiune? Dacă da, înseamnă că aveţi liberul arbitru, însă bineînţeles că nu este cazul. Individul experimentează liberul arbitru din cauza identificării sale cu corpul, dar corpul este doar un instrument – în ciuda complexului său de emoţii şi de gânduri – şi acţionează în concordanţă cu factorii săi în momentul prezent şi aceştia nu sunt sub control.
 
Definiţia liberului arbitru este: „În aceleaşi condiţii date, pot eu să acţionez altfel ?” Răspunsul este: Nu. Chiar dacă eu, dintr-o întâmplare, am ales să acţionez într-un anumit mod, alegerea acţiunii mele este impusă de acel mod particular, determinat de factorii pe care nu-i am sub control, deci eu nu am nici un control asupra reacţiilor, pe care le numesc a fi acţiunea mea.
 
Individul percepe aceasta ca pe propria sa acţiune, pentru că el vede corpul lui realizând asta şi fiind identificat cu corpul, se consideră realizatorul, însă corpul, gândurile sale şi factorii determinanţi nu sunt nimic altceva decât Sursa Însăşi. Corpul este un vehicul sau manifestarea Sursei şi programarea sa este factorul determinat de curgerea evenimentelor ce au loc în Univers,care sunt tot o manifestare a Sursei.


Deci, Sursa sau Totalitatea acţionează prin corpurile individuale în moduri diferite, corpul fiind doar un instrument ce exprimă acţiunea Sursei şi toate acţiunile sunt vibraţii ale Sursei Unice.
 
3. Individul percepe existenţa sa ca fiind limitată în patru dimensiuni – spaţiu,timp (spaţiul tridimensional şi timpul unidimensional), aşa că există un sens al existenţei în spaţiu şi timp. Existenţa în spaţiu dă entităţilor aparenţa de a fi localizate într-un anumit loc în spaţiu, de cele mai multe ori depărtate una de alta, iar existenţa în timp conduce la experienţa curgerii timpului din trecut, în prezent şi apoi spre viitor. Cunoscând trecutul şi momentul prezent, nu ştim însă ce ne va aduce viitorul (cu excepţia unor cazuri rare), dar noi gândim că viitorul este determinat de acţiunile şi alegerile noastre, însă nu este chiar aşa.
 
Sensul existenţei în spaţiu determină iluzia separării în timp, iar sensul existenţei în timp determină iluzia liberului arbitru. Chiar dacă părem a fi în spaţiu şi în timp, Adevărul nu este limitat la acest fapt.
 
Adevărul este perceperea existenţei într-o reflexie (sau proiecţie) în patru dimensiuni spaţiu-timp, a Fiinţei Tale. Deci, la un nivel mai înalt al Realităţii, tu nu eşti limitat în spaţiu şi în timp, tu eşti dincolo de spaţiu şi timp. Tu eşti numai conştient de existenţa ta în patru dimensiuni, dar nu de rest, precum aisbergul ce are majoritatea gheţii sub apă, de cele mai multe ori invizibilă.
 
(Vezi comentariu ştiinţific, pentru o explicaţie ştiinţifică detaliată). Cu cât tu te consideri mai mult a fi în spaţiu şi timp, tu eşti în afara lor. Fiind în afara spaţiului (nelocalizat în spaţiu), înseamnă să exişti la o dimensiune în care conceptul nostru convenţional de spaţiu este irelevant şi transcendent. Aceasta înseamnă că entităţile nu sunt separate prin spaţiul tridimensional, ci ele sunt toate conectate fără distanţă şi separare, numai proiecţiile lor în spaţiu tridimensional par a fi separate. În mod asemănător, fiind în afara timpului, înseamnă că timpul este depăşit şi toate punctele timpului sunt conectate, cu alte cuvinte trecutul şi viitorul sunt toate conţinute în acest moment prezent.
 
Nu numai trecutul, dar în mod potenţial viitorul, este de asemenea cunoscut – la acel nivel al Realităţii (acesta este cunoscut în fizică ca nelocalizat în timp).

2+(2)

Acest fapt implică că din acel punct de referinţă, viitorul este deja acolo, predeterminat să spunem, şi dacă viitorul este predeterminat, cum poate un individ să facă alegeri sau să-şi exercite liberul său arbitru, care determină viitorul? Fiecare individ îşi realizează numai destinul său, dar tu nu eşti corpul sau individual care crezi că eşti, nu eşti numai asta, Tot ce există este Sursa şi Tu eşti Aceea. Deci, destinul sau predeterminarea poate numai să determine corpurile, care sunt doar instrumente ale Sursei. Pentru Sursă (Tu cel adevărat), tot ce se întâmplă este numai o parte a „ceea ce este” şi nu există nici o judecată dincolo de asta.

 
Să luăm exemplul unei furnici care merge repede. Furnica nu poate şti unde va fi ea în viitor. Un observator extern vede direcţia în care furnica se îndreaptă şi vede o sămânţă de grâu în calea ei. Furnica ajunge întâi la sămânţă, poate să o lase sau poate să o ia, în funcţie de alegerea sa de a acţiona sau de a merge mai departe. Pentru observatorul extern, furnica a fost predestinată să găsească sămânţa, căci el poate să prevadă viitorul furnicii. În concordanţă cu Totalitatea (Universul sau vibraţiile Câmpului Universal), totuşi nu este nici un liber arbitru nici un destin predeterminat, pentru că nu există decât eternul moment prezent, în timp totul „aşa este” şi totul acţionează „aşa cum trebuie”. Problema viitorului niciodată nu se pune pentru o Fiinţă impersonală – Sursa sau Tu cel adevărat. (Cititorul trebuie să observe că aici, când ne referim la Totalitate, la Sursă, noi nu implicăm percepţia noastră fizică ci, mai mult, vibraţiile care sunt atât în spaţiu cât şi în timp, dar şi dincolo de acestea).
 
În rezumat: liberul arbitru este experimentat, dar el nu există. Orice vedem este manifestarea Unicei Surse, şi orice acţiune este o acţiune impersonală a aceleiaşi Unice Surse. Nu există individualitate separată, căci nu există acţiuni individuale. Sursa se identifică cu ea însăşi, precum conştiinţă se identifică cu diferitele mecanisme corp – minte şi creează false pseudosubiecte. Aceste subiecte (precum creatorii) nu sunt reale, pentru că ele sunt bazate numai pe percepţii limitate, gânduri sau concluzii false. Când Sursa se dezidentifică, atunci Adevărul fundamental este revelat (ca şi în cazul în care elevul înţelege explicaţiile profesorului).
 
Deci, sensul creaţiei personale este o iluzie sau mai precis o realitate limitată. Tu exişti simultan în diferite nivele a realităţii. La cel mai jos nivel al realităţii, tu pari o individualitate ce se simte creator. La nivele mai înalte ale realităţii, tu eşti constituit din vibraţii , eşti un corp energetic, iar la cel mai înalt nivel al realităţii, Tu eşti Sursa – singurul Subiect, nu mai există un altul şi nu există nici un obiect.
 
O fiinţă umană este construită într-un sistem biologic mult mai sofisticat decât orice altă fiinţă vie. Sentimentele (emoţiile) şi gândurile se nasc, dar ele sunt tot parte a funcţionării biologice a creierului, interacţionând cu corpul. Când apare o senzaţie, ea apare numai din cauza factorilor genetici, biologici şi de mediu, prezenţi în acel moment şi care cauzează schimbări chimice şi biologice în sistemul nervos şi endocrin.
 
Acestea conduc către o senzaţie pe care noi o numim simţământ (“feeling”), sau altfel spus, gândurile şi emoţiile iau naştere datorită condiţionării corpului (inclusiv a minţii), ce operează la un nivel mult mai complex decât un calculator, care este un mecanism destul de asemănător corpului.
 
Calculatoarele lucrează în concordanţă cu programarea lor, echivalentă cu condiţionarea sau programarea genetică (biologică) a corpului. Prin urmare, corpul uman este în ciuda simţămintelor şi gândurilor – un sistem mecanic ca şi oricare alt sistem. El recepţionează un semnal de intrare şi reacţionează la el generând un răspuns (gând, acţiune etc.), în concordanţă cu condiţionarea sa genetică şi de mediu – care împreună realizează programarea sa biologică (constituţia sa biologică). Sentimentul de a fi o marionetă apare numai din cauza identificării cu mecanismul corp – minte. Tu eşti Sursa, corpul est marioneta. Tu nu eşti limitat numai la corp. Dar ce putem spune despre sufletul şi spiritul nostru?
 
Dar despre al cui spirit şi suflet este vorba? Nu este ceva individual, deci cum poate un suflet să aparţină unui individ? Există numai un singur SPIRIT, dacă tu vrei să-l numeşti astfel şi acela este Sursa, Dumnezeu sau Tu cel adevărat.
 
Tot ce există este Sursa. Adevăratul „Tu” nu s-a născut nicicând şi nu va muri niciodată şi în mod sigur nu va renaşte.

AGVG8QX

Individul, la cel mai înalt nivel al Realităţii, nu poate să existe ca urmare a două motive: primul, nu există frontiere şi separaţie, aşa că nu există entităţi separate ce pot fi clasificate ca individualităţi separate din Totalitate; al doilea, atât timp cât nu există un creator personal şi fiecare acţiune este o funcţie impersonală a Totalităţii, ce funcţionează prin mecanisme variate corp – minte (ce în mod eronat, cred despre ele că sunt individualităţi), este clar că aici nu există subiecte ca în: „Eu am făcut asta”.Dacă nu există subiecte individuale, atunci nu există motiv să se pretindă existenţa individualităţilor, căci ele sunt doar obiecte, fără subiect (fără obiectivitate). Invers, Sursa este singurul Subiect (subiectivitate), acolo unde nu sunt obiecte. Numele sunt numai etichete date mecanismului corp-minte. 

 
Ca punct de plecare, bun şi rău sunt termeni ce există doar în minte şi ca oricare termen dual, ies la iveală numai după dualitatea primară, care este înţelesul lui „eu” (individul) contra „altora”. Nimic nu se întâmplă Totalităţii sau Sursei, atât timp cât toate mişcările sunt în interiorul său propriu şi prin urmare, dualitatea nu se poate aplica sau pur şi simplu nu este definită pentru nivelele mai înalte ale Realităţii. Toate mişcările sunt simple transformări ale energiei dintr-o formă în alta sau de la o scară vibraţională la alta, şi la acest nivel nu există noţiuni cum ar fi bun sau rău. Energia totală se conservă întotdeauna şi nimic nu poate fi pierdut. Cum în afara Sursei nu există nimic sau în afara manifestării sale vibraţionale – Universul – nu se poate întâmpla nimic în exterior, toate mişcările sunt interne.
 
Atunci când Sursa (în acest caz conştiinţa) se identifică cu mecanismul corp –
minte, astfel creând sentimentul iluzoriu al „eu-ului” sau „individului”, toate dualităţile şi problemele asociate apar odată cu el. Pentru individ problemele nu încetează niciodată, dar pentru Totalitate (pentru Univers), problemele nu apar niciodată. Aşa numitul individ percepe orice ce îi generează propria plăcere, ca fiind bun şi orice îi generează durere, ca fiind rău.
 
Aceasta este numai o judecată a minţii. Universul (sau chiar viaţa) nu va judeca astfel, ci se va exprima el însuşi în acest moment, ca o serie de dezvăluiri spontane, unde nu există judecată, din cauza inexistenţei dualităţii.
 
Din clipa în care te-ai născut, tu eşti destinat morţii. Atât timp cât tu însuţi te crezi o individualitate separată, tu eşti afectat de către toate dualităţile ce provin din aceasta. Numai când Tu îţi dai seama că nu există o astfel de individualitate şi astfel „Tu cel adevărat” nu s-a născut niciodată şi nu va muri niciodată, atunci toate dualităţile vor fi depăşite şi nu ţi se mai pot aplica.
 
Moartea va fi văzută doar ca ceva ce se întâmplă corpului, aşa cum energia se transformă în altă formă.
 
Când privim omoruri, războaie şi alte aşa numite acţiuni aşa numite rele, vom
înţelege că toţi acţionează în conformitate cu condiţionările sale, îndeplinindu-şi destinul şi totul este o acţiune a Sursei. Când suntem în faţa unor astfel de întâmplări, poate apărea tristeţea, dar când înţelegem Adevărul, judecata nu va apărea. Totul este simplu, „aşa este” şi fiecare acţiune este „cum trebuie să fie”. Tot ce există este Sursa sau Dumnezeu.
 
În anumite cazuri, Sursa acţionează prin aşa numitul eu individualizat, pe aşa numita cale rea, în special când există un conţinut puternic al identificării (ego-ul). Individualităţile ce simt că ele sunt separate de Rest, generează acţiuni pe care noi le numim rele, fie pentru a-şi alimenta orgoliul (în cazul fiinţelor umane), fie foamea (în cazul animalelor). În alte situaţii, când identificarea este mai slabă sau inexistentă (ca în cazul învăţătorilor desăvârşiţi), acţiunile rele nu vor apărea, dar în ambele cazuri răul este o judecată a minţii şi se găseşte într-un gând. Când un leu atacă un cerb inocent, un alt cerb nu-l va judeca pe leu ca fiind rău. Leul, pur şi simplu, acţionează conform instinctelor şi condiţionărilor sale şi de cele mai multe ori există acceptarea din partea cerbului, cu excepţia faptului că el va fugi din cauza propriilor sale instincte de conservare. Aici nu există judecată, viaţa se exprimă ea însăşi fără judecată, numai minţile complexe o fac.

545509 198028173656237 561172846 n

Rezumând: când orice acţiune este privită ca fiind o funcţie impersonală a Totalităţii, nu poate apărea judecata, nici dualitatea şi nici întrebarea dacă

este bine sau rău. Binele şi răul există numai într-un gând fals, care este susţinut de către un alt gând fundamental fals al identificării cu un mecanism particular corp – minte, ce apare datorită perceperii conştiente a separării materiei. Când Totalitatea este complet înţeleasă, aceasta separare nu va exista în realitate şi astfel toate gândurile false vor fi anihilate instantaneu.
 
De observat este că identificarea şi procesul de dezidentificare sunt doar procese în fenomenologie (cu alte cuvinte, mişcări în interiorul Sursei sau în interiorul conştiinţei). Nimic nu se întâmplă Sursei în timpul identificării sau procesului invers. Sursa (neumenon) nu este afectată de toate mişcările sau turbulenţele.
 
Chiar dacă noi ne referim cel mai des la conştiinţă, ca o conştiinţă individuală (ori minte), în realitate, deoarece nimic nu este separat, nu există nici conştiinţă individuală. Toate minţile (conştiinţele) sunt conectate nelocalizat şi astfel există o singură minte sau o conştiinţă colectivă. Conştiinţa Unică este percepută de către diferite mecanisme corp – minte ca fiind conştiinţe individualizate. Telepatia, visele profetice sau arhetipale, toate indică conexiunea minţilor cu Mintea Unică. Toate corpurile şi creierele (minţile) sunt conectate ca un mare şi unic câmp vibraţional în spaţiul exterior.
 
Mai mult, evenimentele ce au loc în fenomenologie sunt simple reflexii ale mişcării vibraţionale a Sursei, pe ecranul conştiinţei unice – ele pot fi numite „vise trăite”, fiind foarte asemănătoare cu visele din starea de somn.
 
În timpul viselor din somn, persoana se identifică cu un personaj visat şi trăieşte anumite evenimente ce îi apar foarte reale. După ce se trezeşte, îşi dă seama că a fost un vis nu un lucru real. Acelaşi lucru se întâmplă pe durata stării de identificare ca individualitate, toate evenimentele sunt observate ca fiind foarte reale pe ecranul conştiinţei individuale, aşa că odată cu trezirea sau dezidentificarea, totul este înţeles doar ca „vis trăit” şi nu ca o realitate. De aici, evenimentele sunt observate pe ecranul conştiinţei unice, unde nimeni nu este spectator la nimic. Toate evenimentele sunt văzute ca mişcări ale Sursei, aşa cum sunt reflectate în Sursă (precum conştiinţă) şi ele nu sunt nimic mai mult decât vibraţiile unicului Câmp de Energie Universală.
 
Acum, putem răspunde la dacă totul este o funcţionare a Sursei ?” şi „dacă noi nu avem liberul arbitru, atunci mai există libertate ?”. Mecanismul corp – minte este programat de factorii genetici, biologici şi de mediu să acţioneze, să se mişte sau pur şi simplu să facă ceva. El nu poate sta inactiv, în aşteptare, mai mult timp.
 
Acţiunea sau lipsa ei nu este controlată de tine, tu acţionezi în conformitate cu destinul tău. A nu face nimic înseamnă a face ceva, din cauză că a face şi a nu face reprezintă mişcări în fenomenologie. Creierul tău poate reacţiona la această cunoaştere într-un mod de a nu face nimic, în eventualitatea că totuşi el va înţelege că Sursa se mişcă prin corp sau va decide să continue mişcarea atât timp cât este spectator la „ceea ce se întâmplă”. Există o reacţie a creierului la factorii curenţi determinanţi şi tu nu ai controlul asupra acestora sau asupra reacţiei creierului. Deci, acţiunile vor continua să aibă loc, precum au avut loc întotdeauna şi dacă acesta este destinul mecanismului corp – minte, să stea şi să intermedieze, aşa va face.
 
Faptul că nu avem liberul arbitru restrânge libertatea noastră? Da şi nu. Corp fiind, tu nu ai libertate. Dar de ce te necăjeşti? Acesta nu eşti Tu. Tu ca Sursa, eşti liber să te mişti şi să vibrezi etern. Adevărata libertate se obţine numai înţelegând adevărata ta fiinţă. Gândind că tu eşti o individualitate ce ai nevoie în mod constant să faci ceva şi să lupţi pentru lucruri, făcând un efort personal, poate fi chiar epuizant, nu vei avea o libertate adevărată.

hhg

Individualitatea gândeşte că ea are controlul asupra evenimentelor vieţii şi atunci când acţionează într-un anumit fel, cum ar fi în scopul manifestării unei anumite dorinţe – ea descoperă că Universul are un alt plan pentru ea. Când ego-ul este puternic, el se luptă cu Universul să obţină ceea ce doreşte, aşa că el poate funcţiona împotriva voinţei Universului. Este aceasta libertatea sau este un prizonierat format din legături şi iluzii? Libertatea este să lucrezi cu Universul, nu împotriva Lui. Înţelegând că tu nu eşti individualitatea, pe care tu însuţi crezi că eşti, vei lua o atitudine de spectator, vei crede în destinul propriu şi vei accepta „ceea ce este” şi aceasta este Libertatea adevărată. Vei vedea că Universul a fost şi va fi întotdeauna acţionat prin acest corp (pe care tu îl numeşti al tău) şi tu vei fi mai puţin implicat şi prins în ceea ce se cheamă implicaţii personale. Tu vei înţelege că orice lucru se întâmplă întotdeauna graţie Sursei sau lui Dumnezeu este ceea ce trebuie să fie, chiar dacă ego-ului tău nu-i place aceasta întotdeauna.

 
Creaţia personală nu este libertate, este o robie, pentru că tu te limitezi pe Tine Însuţi, la o persoană ce este o parte minusculă din Univers, atunci Sursa este prinsă şi ea în acea sclavie. Totul este Sursa şi totul este acţiunea Sursei şi a înţelege aceasta este adevărata libertate. O astfel de înţelegere nu poate fi forţată, dar însă poate fi adusă printr-o înţelegere intuitivă a Adevărului. Tuvei înţelege că totul se întâmplă întotdeauna graţie Sursei. Când tu cauţi în afara sclaviei de a fi o persoană iluzorie, vei trage o concluzie importantă, că atât persoana, cât şi dependenţa simţită, sunt bazate pe gânduri şi ele nu sunt reale, în sensul că nu pot exista separat faţă de Sursă sau nu au o existenţă independentă, deci apar şi dispar. Identificarea chiar dacă susţine forma biologică, este bazată pe o gândire falsă, nu este reală deoarece se
poate schimba. Ceea ce este adevărat este imuabil şi etern.
 
În concluzie, persoana care se percepe ea însăşi ca un creator separat cu liber arbitru, nu este într-o stare de libertate, ci într-o stare de sclavie. La un nivel mai ridicat al Realităţii, nu există o astfel de individualitate sau cineva care să fie liber sau sub sclavie, chiar dacă conceptul dual a fi liber sau sclav este anihilat şi nu poate fi aplicat deloc. Tu (Sursa) exişti pur şi simplu şi acesta este Adevărul Final.
 
Înţelesul şi scopul vietii sunt etichete puse de către minte, care vede viitorul ca fiind necunoscut şi străin. Mintea este cea care judecă ceea ce observă, inventează un înţeles a ceea ce observă şi apoi aleargă după un scop util, autocreat în viitor. Tu, ca un corp de vibraţii, nelimitatat în spaţiu şi timp, eşti în afara spaţiului şi timpului, depăşindu-le. Dacă timpul este în interiorul Tău, atunci el este de la momentul zero (sau Big Bang), până la cel mai îndepărtat viitor (infinitul pozitiv). Dacă trecutul şi viitorul sunt deja conţinute în momentul prezent, putem noi vorbi despre un înţeles sau un scop? Toate fiinţele îndeplinesc doar destinul lor, aşa cum Sursa acţionează în
interiorul lor. La un asemenea nivel al Realităţii, nu poate exista judecată şi astfel nu poate apărea întrebarea asupra înţelesului. Orice lucru este, numai „aşa cum este”, nu din cauza unui motiv anume, ci pur şi simplu pentru că „aşa este”. Nu este nevoie de nici o justificare. Universul şi viaţa sunt întotdeauna în clipa prezentă, unde judecata şi înţelesul nu se aplică. Există o continuă manifestare şi exprimare a Sursei, dezvăluindu-se Ea Însăşi prin vibraţiile ce ne apar nouă ca evenimente specifice. În realitate, nu se întâmplă absolut nimic. Sursa s-a mişcat, dar Ea încă există. Căutând un scop, tu te ţii departe de momentul prezent, eşti împiedicat să te bucuri de „ceea ce este” şi eşti determinat să alergi după invenţia minţii „ ceea ce ar trebui să fie”, aceasta ducând la apariţia unui un conflict între cele două concepte, conflict cheltuitor de energie. „Ceea ce ar trebui să fie” devine ţelul tău, în timp ce tu încerci să schimbi cu eforturi personale, iluzorii, „ceea ce este”, aceasta conducând la suferinţă. Când tu înţelegi că „ceea ce este” este acelaşi lucru cu „ceea ce ar trebui să fie”, acţionezi ca fiind unul cu Totalitatea, fără să mai alergi după ţeluri inventate de ego, lăsând Sursa să conducă treburile corpului, fără să te mai temi de ceea ce se întâmplă. Singurul scop în viaţă este a fi şi a trăi. A fi este natura Sursei şi a trăi sau a funcţiona este natura Universului şi Tu eşti Aceea . Corpul – pe care tu îl porţi cu tine însuţi – este chiar un mecanism unic, care îi permite Sursei să funcţioneze prin el.

Atlantida+(2)

Metaforic vorbind, el poate reprezenta mâinile Sursei, permiţându-i să se mişte şi nefiind separat de Aceasta. Totalitatea (Universul), inclusiv corpurile noastre, sunt manifestări ale Sursei. Fiecare corp, fiind un câmp vibraţional, nu este numai parte din Sursă, este chiar una cu Sursa. Fiecare corp este unic, vibrând şi pulsând precum o stea strălucitoare pe cer, precum o piesă fundamentală a unui mare puzzle, interacţionând constant, într-un mod minunat, cu Universul. Nimic nu este separat şi Sursa este tot ceea ce există.

 
În sfârşit, suntem gata să răspundem la beneficiul înţelegerii celui mai înalt nivel al Realităţii ?” Beneficiile sunt imense – chiar la cele mai înalte nivele ale înţelegerii, pentru că nu există nimeni care să beneficieze de tot, deoarece nu există individualităţi. Atât timp cât identificarea există, există şi sensul fiinţei individuale, deci rămâne să se răspundă la această întrebare. O dată ce devine clar pentru individ că totul este funcţionarea impersonală a Totalităţii (sau a Sursei), ea va prelua toată greutatea de pe umerii individului, care a gândit în tot acest timp că el a făcut acel lucru. Nu va mai exista luptă, aceasta fiind înlocuită de către o atitudine contemplativă. Acţiunile vor avea încă loc, dar fără a se aştepta rezultate. Nu vor mai fi dorinţe şi temeri obsesive.
 
Odată înţeles că totul este „aşa”, totul este Sursa sau Dumnezeu şi fiecare acţiune este „aşa cum trebuie să fie”, nu va mai exista „Eu ar fi trebuit să fac altceva”, pentru că tu nu a trebuit să faci altceva. Mai întâi de toate, tu nu ai făcut asta, ci factorii cumulaţi au făcut-o sau Universul (Sursa) a făcut-o prin corpul tău, unde corpul tău era doar îndeplinirea destinului. Ceea ce s-a petrecut în trecut, s-a petrecut; întregul Univers a luat parte la manifestarea ta, nu exclusiv tu. Cum ai fi putut face tu altceva, tu (corpul tău), care nu ai controlul asupra acestui lucru?


Înţelegând aceasta, nu vor fi remuşcări, nici vinovăţie şi nici depresie. În mod asemănător, cunoscând că orice se va întâmpla, urmează să se întâmple, se înlătură grija pentru viitor. Dacă ceva se presupune că se întâmplă şi este parte din destinul tău, nimic nu poate preveni aceasta să se întâmple. Destinul este atotputernic. Aceasta aduce credinţa în viitor, în destinul fiecăruia. Nu va mai exista nici o nelinişte, va exista o acceptare completă a „ceea ce este” şi a „ceea ce vine”. Tu vei trăi în momentul prezent, în loc să fii prins în aşteptări inutile, despre viitorul dorit de ego-ul tău.


Momentul prezent nu este întotdeauna plăcut pentru corp – uneori acesta reprezintă durere sau suferinţă, însă tu trebuie să-ţi aduci aminte, atâta vreme cât eşti o individualitate, că toate dualităţile sunt acolo. Dacă este bine, va fi şi rău, dacă este plăcere, va fi şi durere, dacă este fericire, va fi şi nefericire. Aceste dualităţi coexistă precum cele două feţe ale unei monede,
existenţa lor nu este o problemă, problema se naşte atunci când individual vine cu preferinţe şi spune că vrea să păstreze numai o faţă a monedei, dar nu şi pe cealaltă, persoana vrea numai fericirea şi exclude nefericirea, însă nu este posibil pentru că fericirea şi nefericirea sunt două stări (faţete) ale aceluiaşi lucru. Ele vin împreună şi uneori ne arată o faţă, alteori cealaltă faţă.


Când dualitatea este acceptată, ea este depăşită, şi nu poate să mai atingă prea mult. Dualitatea va fi văzută ca o parte naturală a manifestării percepute şi întotdeauna va fi acolo, atâta timp cât există o individualitate.


Dacă cercetarea constantă numai a unei părţi (fericire, bun, plăcere etc.) va fi oprită şi dualitatea va fi doar observată, se vor elimina cele mai multe suferinţe. După o înţelegere completă (cu alte cuvinte, dezidentificarea care vine odată cu convingerea completă şi de nezdruncinat), dualităţile vor dispărea pentru că nu va mai fi un individ cu care să se înrudească. Aceasta se întâmplă în cazul înţelegerii învăţătorilor (guru), când Sursa nu mai este identificată cu mecanismul corp – minte şi o individualitate separată încetează să existe. 


Dacă nu există o înţelegere completă (şi sensul existenţei ca individ este încă acolo), dar dacă există o suficientă înţelegere a Adevărului, nu se va naşte nici o nelinişte referitoare la viitor. Individul va afla că nu este nimic constant în viaţă, iar schimbarea va fi plină de surprize: Momentul prezent nu are vârstă, fiecare moment este ca un fulg de zăpadă, unic, neprihănit, irepetabil şi poate fi apreciat prin modul său de a fi surprinzător şi neaşteptat. Această înţelegere şi atitudine ne aduc pacea.


Nu va mai fi nici ură, nici invidie, nici mândrie, căci odată înţeles că nu este nimic individual ci numai o falsă senzaţie a unei fiinţe, şi că nu există nici un lucru ca o acţiune personală, ci doar un sentiment fals de creator, atunci cum poate cineva să urască pe altcineva pentru ceea ce a făcut? Nu, pentru că el a făcut asta şi n-a avut de ales. Va fi dăruită oricui iubirea necondiţionată, cunoscând că orice persoană, de la Hitler până la Maica Teresa, sunt manifestări ale aceleiaşi Surse Unice şi nu este văzută nici o separare. Iubirea va ţâşni ca reflectarea Unităţii. Nu va fi nici invidie, pentru că fiecare va fi acceptat pentru unicitatea sa, fără judecată, totul fiind expresia lui Dumnezeu şi manifestarea Sursei. La fel, nu va mai fi nici mândrie, cunoscând că fiecare acţiune este Sursa în Mişcare şi dacă nici o persoană nu face nimic, poate cineva să se pretindă mândru pentru ceea ce s-a întâmplat?

angelofdivineprotectionviolet

Dacă corpul este răsplătit, fericirea poate să se nască. Corpul este un spectator şi asta este tot.

 
Cea mai importantă consecinţă a înţelegerii Adevărului este atitudinea de spectator. Persoana nu se va mai implica emoţional în evenimente, din cauza acceptării, totul va fi acceptat fără judecată, acţiunile vor avea încă loc, însă nu vor fi întreprinse pentru consecinţele lor, nu vor fi nici aşteptări şi nici implicări. Dacă eu nu deţin controlul, atunci de ce mă necăjesc, eu voi face
doar ce este cel mai bine pentru mine şi voi ignora restul – va fi un tip de atitudine. 


Cunoscând că tot ce există este Sursa sau Dumnezeu, aceasta îmi va aduce o poziţie de spectator, este ca şi cum ai fi martor al unui accident, fără să fii implicat însă în accident. Totul este o mărturie, fără o implicaţie emoţională prelungită şi gândurile, emoţiile (pozitive şi negative) vor continua să se nască, dar ele vor fi acceptate ca parte a „ceea ce este”, şi
dacă nu ne vom agăţa de ele sau nu ne vom identifica cu ele, atunci vor exista numai pentru un moment, ca o reacţie instinctivă cauzată de condiţii inerente şi apoi ele vor dispare la fel de repede cum au apărut. Din cauza acceptării inerente, nu vor exista implicaţii sau dorinţe raţionale sau conştiente (ori subconştiente), legate de aceste emoţii căci reacţiile nu vor
dăinui.

Acceptarea a „ceea ce este” sau atitudinea de spectator nu înseamnă lipsa acţiunilor sau a emoţiilor, acţiunile vor avea loc, emoţiile se vor naşte, dar una este să nu te implici emoţional, cu consecinţe şi să cunoşti că acea acţiune sau emoţie trebuia să se întâmple ca acţiune a Universului, nu ca acţiune a ta. Când cineva se îmbolnăveşte, boala este acceptată, dar ea nu-l
împiedică pe om să se ducă la medic şi să facă ceea ce este mai bine pentru a se vindeca. Dacă însă nu va exista nici un interes pentru rezultatul acţiunii, dacă în destinul corpului este vindecarea, aceasta se va întâmpla, altfel nu. Aceasta este acceptarea. O astfel de acceptare împiedică lupta emoţională sau reacţiile emoţionale prelungite şi va aduce pacea interioară. Metaforic vorbind, persoana nu se va mai lupta să înoate contra curentului, care este reprezentat de aşa numitele emoţii şi eforturi personale.
 
Atitudinea de spectator împiedică şi „reacţia la stres”, care este cauza principală a celor mai multe boli ale corpului (aşa cum s-a arătat anterior).


Pentru a înţelege mai clar, să privim la cauza suferinţei. Prima cauză a suferinţei este identificarea cu mecanismul corp – minte, datorită senzaţiei false de separare. Atât timp cât există senzaţia de individualitate, va fi cineva, unul acolo, care va experimenta durerea, dar de fapt corpul experimentează durerea, dar nu există cineva acolo, care să sufere. Existând
identificarea, împreună cu senzaţia falsă de existenţă individuală (aşa cum este în cazul celor mai mulţi dintre noi) suferinţa va fi întotdeauna acolo la un anumit grad, dar ea poate fi alinată într-o mare măsură, dacă noi putem fi conştienţi de cea de a doua cauză a suferinţei, deci noi putem elimina cauza.


A doua cauză a suferinţei este identificarea persoanei cu ceea ce noi numim emoţii şi gânduri negative. Am văzut mai înainte că reacţiile emoţionale prelungite conduc la „reacţia la stres”, iar persoana nefiind în stare să lucreze cu emoţiile, se simte neajutorat şi frustrat, deci le interiorizează, asociindu-le cu tensiune, în timp ce este sprijinită de reacţia „luptă sau fugi”. Când o individualitate este faţă în faţă cu perturbaţia, pot să se nască brusc emoţii precum supărarea, frica sau vulnerabilitatea, dar acestea nu creează „reacţia la stres”. Ceea ce creează „reacţia la stres” este păstrarea acestor emoţii negative, o lungă perioadă de timp, care duc la apariţia în corp a unor tensiuni prelungite, ce conduc la boală.


Dacă există o suficientă înţelegere a Adevărului şi împreună cu atitudinea de spectator, persoana nu va mai păstra un timp îndelungat emoţiile, nu se va mai implica emoţional şi nici nu se va mai identifica cu gândurile sau emoţiile negative, deci nu se vor mai crea nici tensiunea cronică, nici disfuncţiile datorate stresului. Atitudinea de spectator aduce acceptarea şi această acceptare se răsfrânge asupra tuturor, acceptând rezultatul acţiunilor cuiva şi perturbaţia simţită din acţiunile externe. Când există acceptarea a „ceea ce este” şi când toate întâmplările, chiar şi nenorocirile, sunt văzute ca acţiuni ale Sursei Unice, asupra cărora corpul nu are nici un control, atunci tot ceea ce se întâmplă va fi privit fără implicaţii emoţionale prelungite, implicarea emoţională sau identificarea nu vor exista şi nu va fi nici o judecată. Corpul poate reacţiona la o perturbaţie cu câteva emoţii scurte, şi spontane, dar
chiar aceasta este o mărturie a neimplicării emoţionale. Va exista o credinţă desăvârşită în destin.

gg+(2)

Cu înţelegerea adevărului, vom avea o detaşare completă, care ori de câte ori se produce, ajută în fenomenologie şi este o mişcare în interiorul Sursei, însă nu afectează Sursa (Tu cel adevărat). Nimic nu se întâmplă Sursei şi Tu eşti Aceea. Atunci de ce să ne necăjim, să privim doar la acest „vis trăit”, atât timp cât el durează şi să ne bucurăm !



O bază spirituală temeinică poate preveni identificarea individului cu emoţiile şi gândurile, cu „reacţia la stres” şi cu cele mai multe boli (chiar dacă nu toate). Odată ce corpul se află într-o stare de bine, finalul (sau moartea) poate veni numai din cauza obiceiurilor sale ce creează dependenţe nocive (drogul, alcoolul, tutunul), accidentele sau îmbătrânirea, ca parte a destinului său, dar nu dintr-o boală ce nu are nici o bază pentru a se manifesta. Înţelegând nivelele mai înalte ale Realităţii, primim pacea interioară şi liniştea, în hiperminţile noastre.


Avand starea de relaxare a minţii şi trupului, avem pacea şi calmul, care întotdeauna sunt martorii momentului prezent – de cele multe ori – precum privim la un spectacol pe scenă. Tot ce părea foarte real şi serios înainte, nu mai apare la fel de real – este doar „un vis trăit” şi ne vom pune din ce în ce mai puţine întrebări şi vom fi străfulgeraţi de o adevărată trezire.


Prin acceptare şi prin atitudinea de spectator, nimic nu poate fi forţat să se întâmple. Este suficientă o înţelegere a Adevărului, că totul este una, totul este Sursa şi separarea este o realitate limitată (o iluzie). Când ea vine, vine ca graţie a Sursei sau a lui Dumnezeu, care este adevăratul subiect al tuturor acţiunilor sau evenimentelor.


Înţelegerea Adevărului va îndepărta vechea şi falsa condiţionare, astfel încât implicarea instinctivă şi identificarea cu emoţiile negative vor fi înlocuite cu pacea spectatorului, care va ţâşni spontan din înţelepciunea inerentă.


O singură întrebare poate să apară în acest punct şi aceasta este: Dacă toate acţiunile sunt ale Sursei, atunci cum este posibil ca unii oameni să înţeleagă Adevărul şi acceptarea, în timp ce alţii nu? De ce Sursa Unică acţionează prin intermediul diferitelor fiinţe, în aşa multe feluri? Cititorul nu trebuie să uite că, chiar dacă Sursa este Unică şi este tot ceea ce există, când ea se mişcă şi vibrează în forma acestui uriaş Câmp Universal, dă naştere unor şiruri de vibraţii, ce sunt parte fundamentală a Sursei în Mişcare. Conştiinţele separate individuale percep combinaţii diferite şi foarte complexe ale acestor vibraţii, care în realitate nu sunt câmpuri separate, precum undele, care nu sunt părţi distincte ale marelui ocean. Deci, noi avem senzaţia falsă a unei multitudini şi diversităţi (haos).


În realitate, anumite vibraţii ale Sursei sunt percepute ca fiind Sursa identificată cu mecanismul corp – minte ce conduce la ideea că omul este creatorul şi el nu acceptă altceva în timp ce alte vibraţii, sunt percepute ca fiind Sursa identificată cu mecanismul corp – minte, însă datorită înţelegerii se naşte acceptarea omului şi poziţia sa de spectator. Alte vibraţii sunt văzute ca fiind Sursa ce nu se identifică cu mecanismul corp – minte, căci ea anihilează în întregime sentimentul de creator. Acestea se întâmplă din cauza unui singur motiv: noi percepem diferit unele acţiuni ce au loc în Univers, realizate de Sursa Unică, pentru că Sursa în Mişcare este constituită din diverse vibraţii, ce se manifestă simţurilor noastre (sau conştiinţelor noastre) ca oameni diferiţi şi acţiuni diferite. Totul se întâmplă în fenomenologie
(manifestarea, Sursa în mişcare, Totalitatea sau universul) şi nimic nu se întâmplă non – manifestării (neumenon). Extraordinarul este Sursa în acţiune, care este Universul, ca un uriaş Câmp de Energie Universală ce vibrează.

599964 487044991320969 1689265126 n

Universul fizic, pe care noi îl cunoaştem în mod tradiţional, este doar o reflexie a Câmpului Universal, pe ecranul conştiinţelor noastre.



Deci, ce este iluminarea? Iluminarea nu este doar o înţelegere a Adevărului, este o înţelegere completă şi intuitivă a sa. Iluminarea este anihilarea totală şi de nezdruncinat a sentimentului de creator, ea este înţelegerea că nu a existat şi nu există niciodată o separare individuală. Iluminarea este dezidentificarea Sursei cu mecanismul particular corp – minte, aşa că sentimentul de fiinţă individuală încetează să existe. Ego-ul va fi doar în parte acolo şi el guvernează funcţionarea corpului, în conformitate cu factorii săi genetici şi condiţionările sale şi acolo va fi o identificare, cu numele dat (numai ca etichetă, care ajută la funcţionarea normală), însă nu se va mai produce identificarea cu corpul sau cu gândurile, emoţiile şi acţiunile ce se nasc în corp. Iluminarea este trezirea din „visul trăit”, înţelegând că Tu eşti chiar Sursa. Iluminarea este depăşirea atitudinii de spectator, printr-un criteriu suplimentar, nu există nimeni care să depună mărturie pentru nimic. Nu există şi nici nu a existat vreodată cineva care să realizeze acest lucru.


Iluminarea este îndepărtarea gândului fals, pe care se bazează realităţile limitate, ale separării şi identificării. Am văzut că prin atitudinea de spectator, s-a îndepărtat cauza secundară a suferinţei. Prin iluminarea identificării cu corpul s-a îndepărtat şi eliminat cauza primară a suferinţei, pentru eterninate.


Corpul poate simţi durerea, dar nu se va identifica cu aceasta, pentru că nu va fi nimeni care să se poată identifica cu aşa ceva şi prin urmare suferinţa ia sfârşit. De înţelegerea acestui lucru nu beneficiază nimeni, pentru că pur şi simplu nu va fi nimeni acolo, nici o individualitate separată. Nu există iluminare individuală, pentru că iluminarea este anihilarea finală a falsei
senzaţii de fiinţă individuală. Când iluminarea se întâmplă, ea doar se întâmplă sau nu, ea nu este un obiect pe care individual poate să-l deţină pentru a avea mai multă fericire. 

dfg

Iluminarea pur şi simplu schimbă individul, deci urmările sale pot fi văzute în corp şi sunt asociate cu pacea eternă şi iubirea. După iluminare, corpul continuă să funcţioneze aşa cum a făcut întotdeauna. Singurul lucru ce îi lipseşte este falsa senzaţie a existenţei sale ca individ separat, completată de senzaţia falsă de creator. Iluminarea nu este o condiţie obligatorie, pentru că nimeni nu o poate provoca. Căutând iluminarea prin efort personal, se întăreşte în mod suplimentar existenţa unei persoane iluzorii. Iluminarea se întâmplă numai prin graţia lui Dumnezeu sau a Sursei. Ea poate fi accelerată prin înţelegerea Adevărului şi aceasta graţie

Sursei. Tu eşti Sursa şi acesta este Adevărul Final. este „Există vreun înţeles al vieţii, avem noi vreun ULTIMA ÎNTREBARE: „Care este
Permite Soarelui să strălucească mult timp deasupra ta,
Toată dragostea să te-nconjoare,
Şi lumina pură din interiorul tău,
Să te călăuzească pe Cale.”

Irish Blessing„Permite-ţi să trăieşti toate zilele vieţii tale.”

J.Swift„Permite lui Dumnezeu (Sursei) să ţi se reveleze ţie, aşa cum Îl cauţi tu pe El.”John Gilmer„Fie ca tu să depăşeşti toate dualităţile şi să-ţi găseşti în interior, unde locuieşte adevărata frumuseţe şi împlinire, perechea sufletului tău.“
 

sahasra chakra web1

Subconstientul cunoaste solutia vietii

subconstientul

Subconstientul dispune de o putere nesfirsita. El ne inspira, ne conduce si readuce in constient toate numele, faptele si scenele pastrate in adincurile gindurilor noastre. El conduce bataile inimii, circulatia singelui si intregul proces al digestiei si excretiei. Cind mincam o bucata de piine, subconstientul vegheaza sa se transforme in tesuturi organice: muschi, oase, singe. Secretul propriu-zis al acestui fenomen ramine ascuns chiar celei mai agere priviri a celui mai destept om. Subconstientul controleaza toate fenomenele vietii si functiile organismului. El cunoaste solutia oricarei probleme.

O decizie elibereaza forte regeneratoare

Subconstientul nu cunoaste odihna sau ragaz. El este necontenit la post. Ne putem convinge singuri de puterea miraculoasa a subconstientului, daca inainte de a adormi ne propunem spre rezolvare o problema serioasa. Vom descoperi ca aceasta decizie elibereaza forte interne, care genereaza rezultatul dorit. Aici se afla, deci, izvorul tuturor puterilor si al intelepciunii, care ne deschide drumul.

Subcostientul este izvorul idealurilor

Subcostientul este izvorul tuturor ideilor, idealurilor, nazuintelor si telurilor noastre. Prin ochii acestui spirit subiectiv a cunoscut Shakespeare marile adevaruri, care au ramas ascunse oamenilor obisnuiti din vremea sa. Si, fara indoiala, reactia subconstientului a fost cea care l-a inspirat pe sculptorul grec Phidias sa reprezinte ideile sale despre frumusete, ordine, armonie si proportie in marmura si bronz. Aceeasi forta l-a inaripat pe Rafael sa picteze madone, ca si pe Ludwig van Beethoven sa-si compuna simfoniile.

Ce este narcoza spirituala

Dr. James Esdaille, un chirurg scotian care practica in Bengal, nu folosea eterul sau alt narcotic. Intre 1843 si 1846, dr. Esdaille a facut 400 de interventii complicate, printre care amputari, operatii de cancer, interventii la ochi, urechi si laringe.

Toate acestea au fost facute exclusiv sub narcoza spirituala. Indicele de mortalitate postoperatorie a pacientilor dr. Esdaille a fost de 2-3 la suta, adica extrem de scazut. Interventiile chirurgicale au fost complet lipsite de dureri, si nici unul dintre pacienti nu a murit pe masa de operatie.

Dr. Esdaille ii tinea pe bolnavi sub stare de hipnoza si sugera subconstientului lor ca nu se vor infecta, nu vor dezvolta o septicemie. Aceasta situatie este cu atit mai remarcabila, cu cit ea se petrecea cu mult timp inainte ca Pasteur, dr. Joseph Lister si alti cercetatori sa fi evidentiat cauzele microbiene ale unei intregi serii de boli, la care sterilizeaza insuficienta a instrumentelor si salilor de operatie era raspunzatoare pentru nenumerate infectii periculoase.

Indicele mic de mortalitate, ca si numarul extrem de mic de infectii postoperatorii, pot fi puse exclusiv pe seama sugestiei hipnotice. Organismul pacientilor a reactionat in completa concordanta cu sugestia imprimata subconstientului lor.

Subconstientul este cartea vietii noastre

Orice ginduri, convingeri, pareri, teorii sau dogme imprimam adinc si pe durata mare subconstientului, ele se vor realiza si vor face parte din viata noastra. Orice intiparire in suflet isi va gasi, mai curind sau mai tirziu, expresia reala. Viata are doua parti, cea stiuta si cea nestiuta (subconstienta), cea vazuta si cea nevazuta, lumea gindurilor si conturarea lor materiala.

Fiecare gind este preluat de creier, care este organul spiritului constient. De indata ce spiritul obiectiv, respectiv spiritul constient, preia un gind, acesta este transmis mai departe plexului solar, care este socotit creierul. Acolo se dezvolta gindurile si ideile, activitatea reala care se manifesta in evenimentele din viata noastra.

Subconstientul nu face nici o opozitie logica. El executa fara impotrivire ceea ce ii poruncim si preia deciziile si concluziile constientului drept certitudini. In acest fel, fiecare gind este inscris in cartea vietii. Celebrul scriitor si filosof american Ralph Woldo Emerson spunea: Omul este ceea ce gindeste in fiecare zi.

Orice impresie sufleteasca se materializeaza

William James, tatal psihologiei americane, spunea ca subconstientul ascunde forte care domina lumea. Subconstientul face parte din intelegerea si intelepciunea nesfirsita. Fortele sale de nesecat cuprind izvoare ascunse – legile vietii. Gindurile pe care dorim sa le imprimam subconstientului vor fi transformate in realitati, chiar daca va trebui sa mute cerul si pamintul pentru aceasta.

Sa cultivam ginduri fericite si constructive

Din aceasta cauza, trebuie sa fiti foarte atenti si sa cultivati ginduri bune si constructive. Temeiul tuturor dezordinilor si durerilor din aceasta lume sta pur si simplu in neintelegerea raporturilor de schimb dintre constient si subconstient. Atita timp cit aceste principii actioneaza in concordanta si armonios, rezultatul este sanatate, fericire, pace si bucurie.

Orice idee de nestiut apare pe ecranul spatiului si timpului. Si Moise, Isaia, Buddha, Zoroastru, Lao-Tse si ceilalti profeti din toate timpurile ne spun acelasi adevar. Ceea ce primim ca adevar in subconstient, ia forma reala in conditiile inconjuratoare, imprejurari si intimplari. Miscarile psihice si fizice ce conditioneaza reciproc si creeaza propriul lor echilibru.

Echilibrarea dintre actiune si reactiune

Legea actiunii si reactiunii, nemiscarea (odihna) si miscarea se imbina in natura. Cele doua forte care actioneaza contrar trebuie sa se echilibreze – astfel domneste armonia si echilibrul. Trebuie sa fiti strabatuti de principiul vietii, ritmic si armonios. Fluxul si refluxul trebuie sa fie mereu la fel de mari. Sentimentul de dezamagire este numai urmarea unei dorinte neimplinite. Gindurile distructive si suparatoare produc sentimente negative, care ne imping spre a le exprima si realiza.

Pe temeiul naturii lor negative, avem infatisarea unor bolnavi de ulcer stomacal, avem dureri de inima, stari nervoase si stari de spaima. Ce gindim si ce sintem in aceasta clipa? La ce sa ne asteptam? Fiecare parte a fiintei si eului nostru oglindeste intocmai starea noastra, puterea de viata, trupul, conditiile financiare, bucuria si pozitia in societate; oglindesc, de asemenea, pina in cele mai mici amanunte, parerea noastra despre noi insine.

Aici este vorba de efectul legilor fundamentale: Ceea ce se imprima mereu subconstientului isi gaseste expresia in toate fazele vietii noastre.

Orice gind negativ actioneaza in defavoarea noastra. De cite ori ne-am lovit singuri? Minia, teama, gelozia si ura – acestea sint otravurile periculoase, care ne infecteaza subconstientul.

Cum conduce subconstientul toate fenomenele din corp

Indiferent daca omul este complet treaz ori in somnul cel mai adinc, neobositul subconstient conduce fara intrerupere, complet independent de constient, toate functiile vitale importante ale organismului. Astfel, in timpul somnului, inima continua sa bata ritmic, plaminii nu contenesc sa alimenteze singele cu oxigen proaspat.

Subconstientul controleza procesul de digestie si secretiile glandelor, precum si toate procesele ascunse din corp. Barba creste continuu, indiferent daca dormim sau sintem activi. Biologii au stabilit ca pielea transpira mai mult in timpul somnului decit in stare de veghe. Ochii, urechile si celelalte simturi sint treze si gata de a functiona si in timpul somnului. Multi dintre marii cercetatori gasesc raspunsul la probemele cercetate in timpul somnului, in vis.

Ideile negative perturba armonia

Adeseori constientul tulbura, prin griji, teama, indoiala si deprimare, ritmul normal al inimii si al plaminilor si functia normala a stomacului si intestinelor. Ideile negative perturba armonia subconstientului.

Daca sintem rascoliti sufleteste, atunci sa facem tot posibilul sa indepartam tot ce ne impovareaza, sa ne deconectam si sa aducem gindurile pe fagasuri mai linistite. Sa vorbim subconstientului, sa-i spunem sa restabileasca armonia divina, linistea si ordinea. Vom constata atunci ca functiile corpului se normalizeaza. Totusi, subconstientul va da crezare sugestiilor noastre numai atunci cind sintem siguri pe noi si ii vorbim cu convingere.

Subconstientul apara viata si sanatatea

Subconstientul face totul pentru a ne apara viata si sanatatea. Stradaniile sale instinctive de a conserva tot ce este viu se manifesta, printre altele, si prin dragostea parintilor pentru copii. Daca am mincat alimente alterate, subconstientul determina imediat corpul sa dea afara alimentele care otravesc. Daca, din greseala, inghitim o substanta toxica, fortele nestiute actioneaza pentru a le neutraliza. Sa ne lasam in seama miraculoaselor forte ale subconstientului si ne vom bucura, in scurt timp, de o sanatate deplina.

Cum putem folosi fortele subconstientului

Subconstientul este complet dependent de influenta constientului, atit ziua cit si noaptea. El este activ in mod permanent. El ne construieste corpul si il intretine, fara sa putem remarca aceasta activitate tacuta.

Trebuie mai intii sa ne convingem constientul ca soarta ne-a pregatit numai ceea ce este bun si, atunci cind gindurile ni se dirijeaza numai spre bine, frumos, nobil si drept, le vom primi. Indreptindu-ne gindirea constienta asupra unui domeniu exclusiv pozitiv, subconstientul va fi permanent preocupat sa exteriorizeze si sa materializeze aceste ginduri. Ca o conducta care da forma suvoiului de apa ce curge prin ea, tot asa felul obisnuit de a gindi ne determina sensul si directia vietii. Putem spune cu deplina convingere: Puterea nesfirsita de vindecare a subconstientului imi strabate intreaga fiinta: ea se intruchipeaza vizibil prin armonie, sanatate, pace, prietenie si belsug material.

Subconstientul nostru este ca un tovaras intelept si plin de dragoste, care ne insoteste in orice moment, peste tot. Sa credem cu toata inima ca fortele sale ne insufletesc, ne lumineaza si ne complesesc cu binefaceri. El ne apara.

Vindecarea doamnei Bire

Arhiva medicala a serviciului sanitar din Lourdes informeaza despre cazul doamnei Bire, verificat cu deosebita grija de cercurile medicale de specialitate.

Ea suferea de o atrofie completa a nervilor optici. A intreprins o calatorie la Lourdes, unde – dupa spusele sale – a fost in mod miraculos vindecata. Ruth Cranston, o tinara protestanta, s-a dus in vestitul oras din sudul Frantei, pe cheltuiala revistei Mc. Call-Magazins, pentru a examina temeinic miraculoasele intimplari. In noiembrie 1955, ea a informat despre doamna Bire, dupa cum urmeaza: Intr-un mod de necrezut i s-a redat vederea, cu toate ca mai multi medici au certificat, dupa repetate examinari, ca nervii optici erau morti si inutilizabili, ca si mai inainte. Cind, dupa circa o luna, cazul a fost din nou verificat s-a certificat ca mecanismul vederii a fost intre timp complet restabilit. Doamna Bire a vazut cu niste ochi morti.

Apa sfintita sau reactia subconsitentului

In cazul de mai sus, vindecarea nu poate fi pusa, in nici un caz, pe seama efectului apei sfinte, ci pe reactia subconstientului, datorita puternicei sale credinte. Forta de vindecare a actionat in concordanta cu continutul gindurilor bolnavei. Credinta nu este altceva decit un anumnit gind sau stare, care este luata drept adevarata de catre constient si prin aceasta si de catre subconstient. Si aceasta convingere puternica se realizeaza de la sine. Fara indoiala, doamna Bire a intreprins pelerinajul intr-o asteptare fericita si in credinta neclintita in vindecare.

Subconstientul a reactionat in mod corespunzator si si-a folosit fortele de vindecare. El a creat ochii, caci este, fara indoiala, in stare sa invie un nerv optic mort. Ceea ce principiul creator a creat odata, el poate sa creeze din nou. Fiecarui om i se da dupa credinta sa

Preotul care s-a vindecat de cancer

Un preot protestant din Johannesburg (Africa de Sud) are o metoda, prin care i-a imprimat subconstientului sau ideea deplinei sanatati. El suferea de cancer pulmonar. De mai multe ori pe zi se relaxa complet – fizic si spiritual. Mai intii i se adresa trupului cu cuvintele: Picioarele imi sint relaxate, muschii abdominali sint relaxati, inima si plaminii sint relaxati, capul este relaxat, intreaga mea fiinta si eul meu sint complet relaxate.

Cam dupa cinci minute cadea de obicei intr-un fel de somn pe jumatate in care isi spunea ca desavirsirea lui Dumnezeu isi gaseste exprimare prin trupul sau. Ideea sanatatii depline umplea subconstientul.

Subconstientul recreeaza trupul facut de Dumnezeu

Dumnezeu ne-a creat dupa un chip desavirsit, iar subconstientul creeaza din nou trupul in deplina concordanta cu chipul desavirsit din spiritul Domnului. Cu aceasta metoda extrem de simpla, preotul a reusit sa imprime subconstientului sau ideea sanatatii depline si sa ajunga astfel la o vindecare senzationala.

Prin folosirea fanteziei, se poate imprima foarte eficient subconstientului ideea sanatatii depline – prin sugestie sau autosugestie.

Cum s-a vindecat un barbat de paralizie

Astfel, un domn care suferea de o paralizie functionala a fost determinat sa se imagineze plin de viata, mergind la birou si plimbindu-se, facind tot ceea ce era obisnuit sa faca pe cind era sanatos. Medicul i-a explicat ca gindul deplinei sanatati si imaginile legate de aceasta se imprima in subconstientul si vor fi luate drept realitati de catre acesta.

Omul a trait rolul si se vedea in minte la birou. Cu aceasta, si-a imprimat si creat baza pentru determinarea unei anumite reactii a subconstientului. A folosit si un film, prin care isi repeta imaginile dorite. Dupa mai multe saptamini de antrenament in a imprima subconstientului ideile dorite, a sosit clipa sa probeze eficacitatea acestui tratament.

Sotia sa si asistenta medicala l-au lasat singur si, la scurt timp dupa aceea, a sunat telefonul. Cu toate ca telefonul era la patru metri departare de scaunul sau rulant, el a reusit sa se ridice si sa raspunda la chemare. Din acel moment, omul era vindecat; subconstientul sau reactionase la imaginile inchipuite si i-a redat sanatatea.

In ceea ce-l priveste, era vorba de o blocare a centrului de miscare. El spunea ca nu poate sa mearga, pentru ca impulsurile care plecau din creier nu ajungeau la picioare. De indata ce gindurile i-au dirijat fortele interne de insanatosire, acestea au determinat reactia dorita si au restabilit capacitatea de miscare.

Si toate cite le cereti, cu credinta deplina, se vor fi implinite. Matei 21, 22.

Nora Nicolae

ATLANTIDA SPIRITE ENTITATI PLEIADE

Adevarata structura a Universului si portile de trecere dintre lumi


3

 

Cele trei universuri tridimensionale cu doua interfete

Desi in ultima vreme se inregistreaza un veritabil asalt al OZN-urilor asupra Pamintului, telescoape din cele mai perfectionate nu sint foarte capabile sa inregistreze aceste flote de farfurii zburatoare nici cind se apropie de planeta noastra, nici cind o parasesc.

Ufologii au insa o explicatie pentru acest fenomen. De pilda, ufologul si scriitorul rus A. Kazantev considera ca Universul nu este tridimensional, asa cum s-a crezut pina acum, ci el include trei universuri tridimensionale, separate intre ele prin doua planuri intermediare.

Structura se repeta la nivelul Pamintului

Este ca un fel de casa cu trei niveluri. Structura aceasta, presupune autorul ipotezei, se repeta si la nivelul planetei noastre. Astfel, noi, cu lumea si timpul in care traim, ocupam unul din acele etaje, la celelalte doua aflindu-se alte doua lumi.

Noi nu avem acces in aceste doua lumi. S-ar putea insa ca cei de dincolo, aflati in una sau alta dintre lumile paralele, sa aiba o tehnologie atit de avansata (sau capacitati atit de extraordinare), incit sa poata deschide o poarta de acces spre lumea noastra.

Unde se afla portile de teleportare

Scriitorii SF au presupus ca pe Pamint exista astfel de porti, prin care se poate infaptui teleportarea – in spatiu sau in timp pe orice coordonate spatio-temporale.

De fapt, se cunoaste de multa vreme ca astfel de puncte, de porti, exista. Spre exemplu, una dintre ele ar fi in sistemul de piramide din Tibet, folosite de calugarii de acolo pentru a se deplasa oriunde doresc.

De curind, Dana Forsythe, o englezoaica ce este medium, a anuntat ca a gasit inca o poarta spre alta lume sau spre o lume paralela.

Poarta care este o oglinda dintr-un bilci din Anglia

Poarta aceasta se afla intr-un bilci din comitatul Kent (Anglia) in Casa Risului. In acest pavilion de bilci s-au inregistrat o serie de disparitii misterioase.

La inceput, au disparut doi adolescenti – un baiat si o fata – pe care politia continua sa-i caute si azi. Dupa citeva luni, s-au mai volatilizat, tot acolo, alti patru tineri; in urmatorii trei ani au mai disparut inca alte citeva persoane, de asemenea, tinere, inclusiv o pereche de indragostiti.

Politia a sustinut ca cei disparuti ar fi fost victimele unui criminal in serie, care patrundea printr-o galerie subterana, ii ucidea si ii ascundea apoi pe tineri. Dar nu s-a gasit nici un fel de galerie sau de cale de acces, desi pavilionul de bilci a fost demolat in totalitate.

Oglinda poate fi activata doar dinspre lumea paralela

Dupa opinia Danei Forsythe, poarta cautata se afla intr-una din oglinzile strimbe aflate in Casa Risului; dupa toate aparentele, ea nu poate fi activata decit de cealalta parte.

Primii doi disparuti se aflau, probabil, prin apropiere cind s-a deschis poarta si… au intrat, iar apoi si-au tras acolo si citiva prieteni!

Daca asemenea porti exista, nu este deloc exclus ca si OZN-urile sa poata veni si pleca prin ele, fara a fi inregistrate de nici un aparat, fie el telescop, radiotelescop sau orice altceva.



Nora Nicolae
23964 451137858261025 700890577 n

ANGELIC HUMAN RACE – COPIII INDIGO / CRISTAL / INGERII PAMANTENI


angel



Suntem cu toţii „seminţe de stele” sau „oameni stele”, pentru ca noi toţi am trăit în numeroase realităţi în multe sisteme planetare si in taramurile superioare la fel cum au facut-o si alte forme de viata. Deci, aici suntem, seminţe stele, sufletele scântei într-o misiune, pentru ACUM prins într-o experienţă fizică.

Semintele Stelare sadesc planetele cu seminţe de informaţii şi frecvenţa spirituale atunci când un ciclu de timp este pe cale să apună  şi altul începe. Pe măsură ce creşte frecvenţa planetara, creste si nivelul lor de conştientizare, precum şi necesitatea de a ajuta pe alţii, şi a reveni la starea lor naturala de a fi, un suflet scânteie de lumină.

 

Există puţine conexiuni la sistemele principale ale societăţii, religioase, politice sau economice. Creativitatea este cheia pentru împlinire spirituală şi a misiunii.Multi prefera sa lucreze numai în domeniile ezoterice – vindecare, în căutarea adevărului lor şi a misiunii lor de suflet prin studiul sistemelor de înţelepciune antice sau isi scriu biografiile, ca un mijloc de compensare a problemelor şi înţelegerea activităţii lor aici şi acum.Ei aşteaptă o mare trezire planetara, evolutia constiintei prin alchimia timpului. Ei ştiu că nimeni nu cunoaste data precisa pentru ascensiunea în nivelurile de frecvenţă mai inalta, dar sufletele lor le spun că este la orizont. Ele sunt programate pentru a găsi şi alţii ca ei, pe baza frecvenţelor similare şi predestinarii.Uneori, aceste suflete sunt etichetate ‘walk-ins’ sau ‘wanderers’. Este ca si cum un suflet traieste experienţele multidimensionale.

Unii dintre ei pot fii coplesiti de sentimente de dor, deoarece acestia isi aduc aminte cum este sa poti sa manifesti realitatea care îi ajută să funcţioneze în cadrul organismelor fizice în timp ce fac munca lor, mentinandu-si frecvenţa lor aici, în acelaşi timp. Alţii se simt pierduti si singuri, devin depresivi şi se retrag din societate cu sentimentul că nimeni nu ii înţelege.

Unii mor tineri din boli, accidente, sinucideri cand durerea de a rămâne aici devine prea mare. Cel mai mult sunt afectati de restricţiile impuse de a treia dimensiune. Cei mai multi nu vor copii.

Pentru unii memoria sufletului se declanşeaza treptat, pe măsură ce gradul de conştientizare conştientă evoluează. Alţii au ales să atragă un eveniment, cum ar fi o experienţă aproape de moarte, în care sa se desprinda de reţeaua fizică si se întoarce în frecvenţă mai mare. Prin crearea unui eveniment fizic de acest fel, ei sunt deseori lăsaţi in acea stare si nu mai trebuie să lucreze în fizic şi isi pot  petrece timpul în căutarea adevărului despre scopul lor aici. Un suflet funcţional nu va alege acest traseu de sabotaj.

 
together

 

Star People – Brad Steiger


DESCRIERE  CARACTERISTICI:
 
Fizice:
 
65% sunt de sex feminin: 35% sunt de sex masculin
 
Au ochi patrunzatori
Mare magnetism si carisma personala

 

Sensibil la câmpurile electromagnetice de energie electrică şi temperatura corpului mai mică decât normal

 

Sinuzita cronica

 

Vertebre suplimentare sau de tranzitie

 

Hipersensibilitate la sunet, lumina, mirosuri

 

Articulatii dureroase sau umflate

 

Durere în partea din spate a gâtului

 

Afectate negativ de umiditate ridicată

 

Supravieţuit unei boli care le-a pus în pericol viaţa

 

Implicati într-un accident grav sau traumatisme

 

EMOTIONALE

 

Un sentiment imens de urgenţă să îşi îndeplinească misiunile

 

Au experimentat un sentiment de unicitate cu universul

 

Mulţi au dificultăţi in exprimarea emotiilor sau au un dezechilibru chimic

 

EXPERIENTE Extraterestre

 

Toti cred în viaţă pe alte planete

 

Cei mai mulţi cred că au trăit pe o altă planetă şi pot să vă spun despre ea

 

La o vârstă fragedă, au avut un fel de experienţă extraterestra, religioasa sau mistica

 

Cred ca au intalnit entităţi extraterestre sau multidimensionale sau o fiinta de lumina

 

Comunicare telepatica cu o entitate străina – persoană fizică sau non-fizica

 

Ei primesc o anumită formă de comunicare dintr-o sursă mai inalta

 

EXPERIENTE OUT-OF-BODY sau NEAR-DEATH

 

Metafizic

 

Crede în ghidul lor spiritual  sau înger

 

Cred că au fost binecuvântaţi după apariţia unei figuri sfinte

 

experienţă intensă religioase

 

Cred într-un Dumnezeu sau o sursă de energie de creatie

 

Cred în miracole

 

Au avut prieten invizibil ca copil

 

Au văzut un elf – „persoană mititel” – sau „zână”

 

Au văzut o fantomă

 

Sunt conştienţi de existenţa lumilor paralele

 

Au luat legatura cu un decedat

 

Cred în reîncarnare

 

Au amintiri din experienţe de viata paralele/din alte vieti

 

APTITUDINI

 

Efectueaza vindecări pe ei înşişi şi pe altii

 

Experimenteaza o lumină albă în timpul meditaţiei

 

clarviziune si clar-auditie

 

Au făcut declaraţii profetice, au avut vise profetice sau viziuni care s-au indeplinit

 

Vad aura

 

Practica scrisul automat (channeling)
 
merkaba
 
Adultii Indigo, asemeni generatiei Indigo actuale pot fi concentrati fie pe aspectele pozitive, fie pe aspectele negative ale energiei indigo. Aspectele negative sunt deseori sustinute de experiente nefericite din copilarie. Adultii indigo, fiind primii care au adus aceasta energie, s-ar putea sa fi avut prea putin sprijin din partea parintilor si a familiei. Au crescut fiind diferiti si incapabili sa se adapteze folosind furia ca un mijloc de protectie impotriva loviturilor celorlalti. Daca nu s-au schimbat cand au crescut, aceasta furie a continuat si a devenit componenta centrala a vietii lor.Majoritatea indivizilor Indigo aleg furia ca un mod de eliberare a frustrarilor din trecut. In cele din urma ajung la un punct in care trebuie sa aleaga daca sa continue viata ca o persoana furioasa sau sa se impace cu trecutul. Aceia care aleg furia si frustrarea isi limiteaza abilitatea de a-si folosi capacitatile, de a creea ceva minunat pentru ei si de a gasi bucuria in viata. Aceia care aleg sa se impace isi dau inteles si scop vietii, folosind experientele trecute pentru a genera schimbarea.Adultii Indigo au avut experiente dificile de viata si reconcilierea cu acestea este o alegere pe care trebuie sa o faca. Este usor sa fii furios pentru trecut, dara asta nu il schimba. Adultii Indigo au introdus conceptul alegerii realitatii in care vrem sa traim si chiar ei insisi trebuie sa faca asta. Ei pot alege sa fie furiosi sau impacati, sa isi foloseasca darurile sau sa le retina. Dar, pe de alta parte, noi suntem prfesorii noii generatii Indigo. Nu ii putem invata pe copii nostri sa fie impacati daca noi suntem furiosi. Nu ii putem invata sa isi foloseasca darurile daca noi nu le folosim pe ale noastre. Adultii Indigo au puterea de a alege cum gandesc despre sine si viata lor. Ei sunt prima generatie care are acest dar si este un dar care, daca este folosit cu intelepciune, va conduce la schimbarea pe care isi doresc sa o vada in lume.
 
Rolul persoanelor Indigo ca Lucratori intru Lumina este de a descoperi Intunericul, locurile in care ne aflam in afara integritatii in ceea ce priveste adevarul nostru spiritual si de a forta schimbarea prin insistenta ca aceasta schimbare sa aiba loc. Spre deosebire de generatiile anterioare de Lucratori, acestia nu sunt dispusi sa stea in spate si sa-si faca datoria in liniste pe langa ceilalti. Refuzul lor de a accepta status quo si insistenta incapatanata asupra schimbarii fac ca aceasta sa se petreaca. S-ar putea ca ei sa nu-si dea seama ca acesta este rolul pe care il joaca si s-ar putea sa nu le placa sa fie numiti Lucratori intru Lumina, dar ei raspandesc Lumina si creeaza ocazii pentru transformare.Cristalii adauga si ei o noua dimensiune rolului de Lucratori intru Lumina. Ei insista aspra adevarului in modul lor, adesea tacut, dar nu vor fi ignorati. Ei raspandesc Lumina pentru ca sunt foarte conectati si, daca lumea nu este chiar pregatita pentru ei, modul in care stralucesc dezvaluie adevarul in preajma lor. Ei completeaza munca celor Indigo, aducand lumii o solutie pentru Intunericul descoperit de acestia.Generatiile care le vor urma vor continua aceasta munca, fiecare indeplinindu-si rolul de Lucrator intru Lumina in noi feluri, intr-o lume care le va fi din ce in ce mai deschisa. Au existat Lucratori intru Lumina in fiecare generatie: aceia care au fost constienti de un adevar diferit si a caror misiune era de a raspandi acest adevar. Majoritatea au lucrat in tacere, in spatele scenei si cu cativa oameni care erau dornici sa se deschida Luminii. Am progresat mult si fiecare generatie va juca un nou rol de Lucrator intru Lumina pentru o lume care are nevoie de Lumina si este gata sa renunte la Intuneric.

2

 

Ce este un Copil Indigo? Şi de ce îi numim Copii Indigo?

Întâi definiţia: Un Copil Indigo este acel copil care prezintă un set nou şi neobişnuit de atribute psihologice şi are un model comportamental care nu a mai fost studiat până acum. Acest model conţine factori unici, comuni tuturor, care sugerează că cei care au contact cu ei (în special, părinţii) trebuie să schimbe modul de a-i creşte şi de a se ocupa de ei, pentru a ajunge la un echilibru. A ignora asemenea modele comportamentale noi, înseamnă să creăm în mintea acestei vieţi noi şi preţioase potenţialul unui dezechilibru şi al unei frustrări. Subiectul acestui capitol este să identificăm, să descriem şi să validăm caracteristicile unui Copil Indigo.
Se pare că există câteva tipuri de Copii Indigo, pe care le vom descrie mai târziu în acest capitol – dar, în lista următoare, vă putem da unele dintre cele mai obişnuite modele comportamentale. Se potrivesc ele cu cineva din cunoscuţii dumneavoastră? Iată zece din cele mai obişnuite trăsături ale Copiilor Indigo:1.Ei vin în această lume cu sentimentul că sunt de viţă nobilă (şi adesea se şi comportă în acest fel).2.Au sentimentul că „merită să fie aici” – şi sunt surprinşi că ceilalţi nu gândesc la fel.

3.Preţuirea de sine nu e o problemă pentru ei. Adesea le spun părinţilor „cine sunt ei”.

4.Au probleme în a accepta autoritatea absolută (autoritatea care nu dă explicaţii şi nu oferă posibilitatea de a alege).

5.Pur şi simplu, ei nu vor să facă anumite lucruri; de exemplu, le este foarte greu să aştepte la coadă.

6.Se simt frustraţi când sunt încadraţi în sisteme bazate pe ritualuri şi care nu necesită gândire creativă.

7.Adesea văd modalităţi mai bune de a face ceva – atât acasă, cât şi la şcoală – ceea ce îi face „spărgători de sistem” (nonconformişti faţă de orice sistem).

8.Par antisociali, dacă nu sunt printre cei la fel cu ei. Dacă nu există în jurul lor şi alte persoane cu acelaşi gen de conştiinţă, adesea se interiorizează, considerând că nici un om nu-i înţelege. De cele mai multe ori, le este extrem de greu să suporte şcoala, ca organizare socială.

9.Nu reacţionează la impunerea disciplinei pe bază de „vină”, (de genul: „Aşteaptă până vine tata acasă şi află ce ai făcut”.)

10.Nu au reţineri când e vorba să vă spună de ce anume au nevoie.

(extras din cartea ‘Copiii Indigo’, de Lee Carroll, Jan Tober)

 
7+raze

 

Disciplinarea Copilului Indigo
 
Am inventat termenul disciplină iubitoare, pentru a explica felul cum combin acţiunea disciplinară cu intenţia de a servi interesele spirituale ale copilului. Disciplina iubitoare urmează aceste reguli:1. Informaţi şi implicaţi copilul.2. Preveniţi neînţelegerile potenţiale, oferind explicaţii simple.3. Nu reacţionaţi violent faţă de copil.

4. Evitaţi să emiteţi ordine.

5. Ţineţi‑vă de cuvânt.

6. Ocupaţi‑vă de fiecare situaţie ce apare într‑un anumit moment.

7. Nu loviţi şi nu folosiţi cuvinte jignitoare.

8. Manifestaţi‑vă deschis dragostea.

9. Dacă aplicaţi o corecţie, faceţi din ea un moment de „pauză” în orice altă activitate (time‑out).

10. După corecţie, discutaţi situaţia care a provocat‑o.

11. Apoi, fiţi întotdeauna alături de copil şi asiguraţi‑vă că totul s‑a calmat.

Marea surpriză este că şi copilul dumneavoastră vă va respecta pentru înţelepciune şi prevedere, permiţând energiei Copilului Indigo să crească. Eu îi dau fiicei mele, Samara, multă libertate şi creativitate – dar rareori atitudinea şi comportamentul ei scapă de supravegherea mea strictă. Aparent sunt prea dur, dar Samara îmi cunoaşte limitele şi pragurile şi, când o disciplinez, ea îmi mulţumeşte întotdeauna pentru că m‑am ocupat de situaţia în care s‑a aflat.

„Cocoloşeala” este complet interzisă. Adânc în sufletul lor, mulţi părinţi se tem că vor pierde dragostea copiilor lor. Aceşti părinţi se străduiesc să le câştige favorurile, permiţându‑le să facă orice şi fiind foarte îngăduitori cu ei. În momentul în care copilul înţelege că poate controla comportamentul adultului, o va face. Dacă i se permite, un Indigo poate prelua rolul părintelui. Aceasta complică relaţia şi forţează copilul să preia defectele părintelui şi să nu‑şi trăiască propriul prezent.

Părinţii trebuie să fie permanent conştienţi de relaţia lor cu Copiii Indigo. Poate că sfatul dat mie de către un clarvăzător ar fi de folos aici: „Robert, fiica ta are nevoie de călăuzire, dragoste şi disciplină – nu de părinţi. Ea îşi cunoaşte scopul şi misiunea. Fii ghidul ei.” Sfatul acesta m‑a ajutat enorm.

 
179582 4099979695870 1770718075 n

 

Ce să vă amintiţi când creşteţi Copii Indigo

Mai presus de orice, rugaţi copilul să vă ajute să determinaţi care‑i sunt limitele. De fapt, mulţi Indigo vor fi bucuroşi să‑şi hotărască singuri limitele, cu ajutorul unui adult.
2. Fără a le da acestor copii responsabilităţile unui adult, trataţi‑i ca pe nişte adulţi şi ca pe nişte egali.a. Daţi acestor copii explicaţii mature, posibilitatea de a avea un cuvânt de spus în orice decizie – şi, mai presus de orice, o gamă largă de posibilităţi din care să aleagă!b. Nu‑i priviţi de sus.

c. Ascultaţi‑i! Sunt înţelepţi şi ştiu lucruri pe care voi nu le ştiţi.

d. Respectaţi‑i întru totul, aşa cum i‑aţi respecta pe părinţi, sau un prieten apropiat şi iubit.

3. Dacă spuneţi că‑i iubiţi, dar îi trataţi fără respect, nu vor avea încredere în voi.

a. Nu vor crede că‑i iubiţi, dacă nu‑i trataţi cu iubire. Toate cuvintele din lume vor ajunge la urechi ce nu aud.

b. Felul în care vă conduceţi viaţa şi familia este dovada directă pentru Copilul Indigo că sunteţi iubitori sau nu!

4. Interacţiunea cu Copiii Indigo este şi o muncă, dar şi un privilegiu.

a. Te vor prinde, dacă încerci să‑i înşeli. Nici măcar nu încerca!

b. Când te îndoieşti, întreabă‑i nu numai pe copiii înşişi, dar şi pe alţi adulţi care au experienţă cu Copiii Indigo.

c. Nu uita să‑ţi faci timp să‑i observi pe Copiii Indigo cum interacţionează unul cu altul – e mult de învăţat de aici.

Nu uitaţi: Nu numai că ştiu cine sunt ei, dar ştiu şi cine eşti tu. Nu poţi să nu recunoşti faţa şi ochii unui Copil Indigo – sunt foarte bătrâni, profunzi şi înţelepţi. Ochii lor sunt ferestrele sentimentelor şi sufletului lor. Ei nu par să se „ascundă”, aşa cum pot face alţii. Când îi răneşti, vor fi dezamăgiţi de tine – şi este chiar posibil să pună la îndoială înţelepciunea de a vă fi „ales”! Dar când îi iubiţi şi‑i recunoaşteţi drept cine sunt, se vor deschide ca nimeni altcineva.

389744 199495010167844 100003220401835 331702 454860999 n

 

10 reguli de bază pentru a te comporta cu un Copil Indigo


1. Trataţi-i pe Copiii Indigo cu respect. Respectaţi-le existenţa în familie. 
2. Ajutaţi-i să-şi creeze propriile lor soluţii de disciplinare.3. Oferiţi-le posibilităţi de alegere, în toate situaţiile!4. Niciodată nu-i minimalizaţi – absolut niciodată!5. Întotdeauna explicaţi-le de ce le-aţi spus să facă ceva. Ascultaţi aceste explicaţii voi înşivă. Nu cumva sună prostesc – ca în cazul formulei „pentru că aşa zic eu”? Dacă da, revizuiţi-vă modul de a vorbi şi schimbaţi-l. Vă vor respecta pentru asta şi vor aştepta să le vorbiţi. Dar, dacă le daţi ordine autoritare, dictatoriale, fără motive întemeiate, solide, aceşti copii vă vor desfiinţa. Nu vor asculta şi mai mult, vă vor da lista cu motivele pentru care nu e bine! Uneori puteţi aduce motive simple, ca: „pentru că mă poţi ajuta în felul ăsta – sunt foarte obosită azi”. Sinceritatea îi va câştiga mai mult ca orice altceva. Se vor gândi la ce le spuneţi şi apoi vor face întocmai.

6. Faceţi-i partenerii voştri în procesul de educare. Gândiţi-vă mult la acest aspect!

7. Când sunt bebeluşi, explicaţi-le tot ce faceţi. Nu vă vor înţelege, dar atitudinea voastră şi respectul pe care îl acordaţi vor fi simţite. Este o bază extraordinară pentru momentul când vor începe să vorbească.

8. Dacă apar probleme serioase, testaţi-i înainte de a le da medicamente.

9. Oferiţi-le siguranţa că au sprijinul vostru. Evitaţi critica negativă. Spuneţi-le întotdeauna că-i sprijiniţi în tot ceea ce fac. Adesea vor înfăptui ceea ce le spuneţi – şi vă vor şoca cu ceea ce fac. Apoi, sărbătoriţi împreună! Nu-i obligaţi să realizeze ceva, ci lăsaţi-i să facă totul, încurajându-i.

10. Nu le spuneţi cine sunt ei acum, sau ce vor fi mai târziu. Ei ştiu mai bine. Lăsaţi-i pe ei să decidă ce anume îi interesează. Nu-i forţaţi să intre într-o meserie sau afacere a familiei, numai pentru că aceasta a făcut familia voastră de generaţii întregi. Acest copil nu va urma, în nici un caz, tradiţia familiei.

 
 
EŞTI UN ÎNGER PĂMÂNTEAN?
 
angelofdivineprotectionviolet
 
Te simţi diferit de alţi oameni, ca şi cum ai fi fost pierdut pe această planetă şi te întrebi când va veni cineva să te ia acasă? Dacă este aşa, atunci s-ar putea să fii un Înger Pământean, care este un alt termen pentru Lucrător întru lumină, Indigo, Cristal, sau oricare alt cuvânt utilizat pentru a descrie o persoană care s-a întrupat cu scopul special de a ajuta ca lumea să fie un loc mai bun. Fiecare persoană s-a născut cu o misiune specială de a învăţa şi de a evolua. Fiecare dintre noi alege o temă pentru viaţă, şi va lucra asupra unor lecţii de viaţă cum ar fi răbdarea, iertarea sau compasiunea. Dar Îngerii Pământeni mai aleg şi o misiune globală pe lângă misiunea personală … şi această misiune globală este să ofere un serviciu lumii. Dacă ai pasiune sau talent pentru a vindeca, a preda sau a-i ajuta pe alţii, deşi tu însuţi ai probleme cu abuzul de droguri, cu greutatea, provocări relaţionale şi altele asemenea, atunci este posibil să fii un Înger Pământean. Dacă eşti foarte sensibil şi deteşti violenţa sub orice formă a sa, atunci poţi să fii foarte bine un Înger Pământean! Deşi toate sufletele îşi au originea din aceeaşi sursă Divină, mediul şi modul nostru de viaţă ne modelează deseori personalitatea şi caracteristicile fizice. De exemplu, cei care îşi petrec o mare parte din timp făcând surf pe lângă plajele tropicale vor avea o înfăţişare şi un comportament diferit faţă de cei care stau ascunşi în fiecare zi în birourile lor urbane.

De asemenea, toate vieţile pe care le-ai trăit înainte au impact asupra ta. Şi, aşa cum te influenţează familia fizică, aşa şi familia de origine spirituală îţi modelează aspectul, comportamentul şi chiar şi scopul vieţii. Pe de altă parte, interiorul fiecăruia este acelaşi: un licăr curat, frumos de lumină Divină. Oricum, ca lucrător întru lumină, licărirea ta de lumină s-ar putea să-şi fi petrecut timpul pe tărâmuri cereşti, departe de Pământ. Acele vremuri când erai conectat la tărâmul îngeresc, regatul spiritelor naturii sau pe alte planete au influenţat felul în care eşti astăzi. Deşi sălăşluieşti într-un corp uman, sufletul tău se simte asemeni unui călător printr-o ţară străină – deoarece, în esenţă, asta eşti.

Nu oricine este Înger Pământean, desigur – pentru acest rol, Dumnezeu a chemat cele mai mari şi mai strălucitoare scântei de lumină pentru tranziţia către Noua Eră a Păcii. Acei oameni care nu sunt Îngeri Pământeni îşi trăiesc vieţile pur şi simplu pentru propria evoluţie, odihnă, amuzament. Ei pot părea mărginiţi sau incontestabil nespirituali, deşi sunt tot scântei Divine de viaţă. Vieţile lor au fost pur şi simplu dedicate preocupărilor umane, pământene.


IS CGB 59 sheena

 

Misiunea vitală a Îngerilor Pământeni


Dacă eşti un Înger Pământean, atunci eşti un lucrător puternic întru lumină, cu o moştenire de vindecări şi de miracole, în urma şi înaintea ta. Ai acceptat însărcinarea ta Divină de a veni pe Pământ şi a-ţi răspândi învăţăturile şi energiile vindecătoare. Cum s-a derulat însărcinarea ta până acum? Dacă ai avut greutăţi în adaptarea la viaţa pământeană, atunci probabil că vei găsi răspunsuri, confort şi călăuzire amintindu-ţi originea spirituală.

Poţi descoperi că eşti un Înger Întrupat sau un Spirit al Naturii; un Om Stelar ale cărui vieţi anterioare au fost extraterestre (ET); un Om al Mării; un Spiriduş; un Cavaler Paladin; un Înţelept, care este o Farmazoană întrupată, o Mare Preoteasă sau un Mag. Eşti un lucrător sezonier chemat în acţiune – un Înger Pământean. Poate că ai avut vieţi anterioare pe Pământ ca Înger Întrupat, Spirit al Naturii sau ceva asemănător, şi totuşi să fi uitat de aceste încarnări, crezând că în vieţile trecute ai fost om.

Termenul Înger Pământean nu trebuie confundat cu cel de Înger Întrupat, care este o categorie a Îngerilor Pământeni. Învăţând despre tărâmul spiritual originar, vei înţelege mai multe despre personalitatea, comportamentul şi spiritul individual.

După cum am spus, este asemănător cu felul în care semnele astrologice solare ne grupează în categorii semnificative.

a
 
Caracteristicile Îngerilor Pământeni

 

 

Sunt caracteristici care se aplică tuturor Îngerilor Pământeni şi caracteristici unice fiecărei categorii. Capitolele acestei cărţi descriu caracteristicile individuale ale fiecărui grup precum şi numitorii comuni care li se aplică – inclusiv următorii:

Se simt diferiţi, separaţi sau înstrăinaţi de ceilalţi. Toţi Îngerii Pământeni pe care i-am întâlnit, intervievat sau observat au spus că se simt „diferiţi de ceilalţi.“ Pentru toate lumile, mai puţin cea a Înţelepţilor, această caracteristică continuă la maturitate.

Kelly, care este un Înger Întrupat, descrie senzaţia astfel:

„Mă simt de parcă nu mă încadrez nicăieri. Dintotdeauna am simţit că eram o proscrisă social. Când eram la liceu, ceilalţi copii îmi spuneau că eram ciudată. Obişnuiam să o iau extrem de personal şi mă gândeam, Nimeni nu mă place.

Aş fi plâns ore întregi. Mă simţeam atât de neajutorată, îmi părea rău pentru mine, deoarece nu ştiam de ce mă percepeau aşa diferită.

Eram hotărâtă să mă încadrez în societate şi îmi doream enorm ca toţi să mă iubească. Dar singurul lucru care m-a ajutat să simt că aş aparţine omenirii, era să fac ceva pentru alţi oameni. Mai târziu, am devenit conştientă despre faptul că mulţi oamenii profitau de amabilitatea mea.

Acum că înţeleg originea mea de Înger Întrupat, sunt capabilă să privesc situaţia dintr-o perspectivă diferită. Este în regulă să fii diferit. Este în regulă să fiu eu. Aşa se şi presupune că ar trebui să fiu. Acum nu trebuie să mai fac lucruri pentru alţii, pentru a-i face să mă iubească.“

Mulţi Îngeri Pământeni au fost necăjiţi sau abuzaţi verbal, din cauza înfăţişării, înclinaţiilor şi comportamentului lor diferit.

După cum îşi amintea Terry, un Om stelar, „Surorile mele mereu mă prezentau ca fiind cea care fusese aruncată dintr-un OZN“. Acum, Terry realizează grăuntele de adevăr din ironiile surorilor sale şi vorbele lor nu o mai deranjează.

Sensibilitate sporită la alţi oameni, substanţe chimice sau violenţă sub orice formă. Îngerii Pământeni au dificultăţi când se află în mulţime, simţindu-se bombardaţi de emoţiile intense şi senzaţiile fizice emanate de ceilalţi oameni. Cei mai mulţi Îngeri Pământeni au învăţat să evite substanţele chimice puternice aflate în mâncare, în produsele de curăţenie şi în cosmetice, din cauza reacţiilor alergice. Violenţa sub orice formă le inspiră repulsie Îngerilor Pământeni, inclusiv certurile, ştirile negative din presă şi filmele violente. Oamenii îi necăjesc deseori pentru această însuşire, spunând: „Eşti prea sensibil!“. Şi totuşi, această sensibilitate este un dar sacru, pe care Îngerii Pământeni îl aduc pe această planetă, permiţându-le să ştie intuitiv unde sunt necesare serviciile lor. Ei nu şi-ar putea bloca sensibilitatea, nici dacă ar încerca!

Îngerul Pământean Shelly spune: „Nu mi-a plăcut niciodată să mă aflu în aglomeraţie şi în locuri unde este zgomot şi dezordine. Adesea, nivelul meu de empatie este mai mult o problemă decât o binecuvântare. Deseori mă simt răvăşită şi dezorientată la cea mai uşoară creştere energetică. Am dificultăţi în a locui cu alţi oameni, aşa că îmi este cel mai bine când stau singură.“

Un simţ puternic al scopului. Chiar dacă Îngerul Pământean nu ştie în mod precis care este scopul său, există sentimentul că misiunea include a-i învăţa şi a-i vindeca pe alţii. Iată cum a formulat un Înger Întrupat, numit Stav: „Dintotdeauna am ştiut că misiunea vieţii mele a fost să predau, să vindec şi să servesc şi să-mi îndeplinesc rolul în a ajuta lumea noastră tulbure. Deşi nu sunt sigur la ce m-am angajat, sunt dispus să ajut“.

Un trecut plin de relaţii frustrante. Îngerii Pământeni sunt adesea crescuţi de părinţi indisponibili emoţional, sau abuzivi. Ca adulţi, ei pot atrage prieteni şi iubiţi abuzivi. Mulţi Îngeri Pământeni au relaţii amoroase cu parteneri infideli, abuzivi verbal sau fizic, sau care nu se implică în relaţie. Unii Îngeri Pământeni sunt „trimişi“ în familii disfuncţionale în chip de copii care acţionează ca un catalizator vindecător. Aceşti tineri Îngeri Pământeni se simt ca şi când ar fi adoptaţi, deoarece nu se pot asocia deloc cu părinţii sau cu fraţii lor. Şi într-adevăr acestea sunt familiile lor fizice şi nu familiile spirituale. Alţi Îngeri Pământeni se angajează în situaţii familiale provocatoare în aşa fel încât pot progresa foarte repede într-o singură viaţă. Doar un angajament puternic pare să rupă vraja azvârlită asupra relaţiilor lor ulterioare.

Necunoscuţi le spun problemele lor, precum şi lucruri foarte personale. Îngerilor Pământeni li s-a întâmplat, de-a lungul întregii vieţi, să fie acostaţi de persoane complet necunoscute, care le-au cerut ajutorul sau le-au dezvăluit detalii intime despre vieţile lor. Oamenii le spun adesea, Îngerilor Pământeni: „Există ceva în ceea ce te priveşte, care mă face să pot avea încredere în tine“.

Alisann spune: „Aceasta mi s-a întâmplat toată viaţa. Chiar dacă stau într-o cameră plină de oameni, cineva va veni la mine şi-mi va spune cele mai intime informaţii, fără să îl rog s-o facă“. Acest lucru este adevărat, mai ales printre Îngerii Întrupaţi, ca şi când membrii celorlalte categorii au învăţat cum îşi pot utiliza limbajul trupului, pentru a descuraja acest obicei.

Arată mai tineri decât vârsta lor cronologică. Poate pentru că mănâncă mai sănătos, fac exerciţii şi au grijă de ei, mai bine decât ceilalţi – sau poate că este aspectul lor spiritual – Îngerii Pământeni par deseori mai tineri decât vârsta lor cronologică. Aproape fiecare Înger Pământean cu care am stat de vorbă a relatat că oamenii sunt şocaţi când află vârsta lor reală. Un Înger Pământean a spus că i s-a cerut un act de identitate când a vrut să cumpere alcool, deşi era trecută bine de 30 ani. Excepţia o reprezintă Înţelepţii, al căror păr devine grizonat prematur şi a căror expresie facială sobră poate să-i facă să pară mai maturi decât vârsta lor cronologică.

Este posibil să aibă un istoric de dependenţe personale şi familiale. Fie că este vorba despre mâncare, droguri, alcool, ţigări, relaţii sau toate la un loc, unii Îngerii Pământeni se refugiază în a accepta substanţe sau influenţe exterioare, pentru a amorţi durerea de a se simţi diferiţi şi intimidaţi datorită misiunii lor în viaţă. Un Înger Pământean s-a descris astfel: „Mi se părea mai uşor să fac faţă vieţii, când foloseam droguri şi alcool. Aceste substanţe mi-au adus o senzaţie că mi-e capul uşor şi un sentiment de amorţeală, care mi-au permis să uit de ce mă aflam aici. Drogurile îmi puneau misiunea pe plan secund. Pe atunci, era mai mult o problemă dacă merită sau nu să fac aşa ceva“.

Aud un sunet în ureche. Cei mai mulţi Îngerii Pământeni (deşi nu toţi) au sesizat un sunet foarte ascuţit într-una din urechi. Sunetul poate însoţi situaţii stresante, sau poate apărea din senin. Mulţi Îngeri Pământeni consideră acest lucru ca o tulburare enervantă, dar sunetul reprezintă, de fapt, o informaţie codificată, venită din tărâmul Îngerilor Pământeni, ca să-i ajute să se ridice deasupra problemelor Pământene. El mai include şi instrucţiuni şi călăuzire pentru misiunea Îngerilor Pământeni. Din fericire, Îngerii Pământeni pot solicita mental cerului să reducă volumul sau înălţimea sunetului, în aşa fel încât să nu le mai rănească urechile.


Sursa: Doreen Virtue, Brad Steiger