ascensiune, Dezvoltare spirituala, EVOLUTIE SPIRITUALA, extraterestrii, ezoterism, MAESTRI ASCENSIONATI, maestrii spirituali, magie, spiritualitate, Uncategorized

ISTORIA PAMANTULUI THOTH Atlanteeanul

ISTORIA PAMANTULUI

THOTH Atlanteeanul

Thoth este un personaj istoric care s-a inaltat in urma cu 52.000 de ani. Timp de 16.000 de ani el a fost regele Atlantidei. Numele lui era Chiquetet Arlich Vomalites. El a ramas pe Pamant in acelasi corp pana la data de 4 mai, 1991. El ar fi putut sa paraseasca Pamantul mai devreme, multi alti nemuritori au facut-o, dar el s-a aflat intr-un mic grup care a decis sa ramana. Cunoscand fara nici o indoiala faptul ca toate lucrurile sunt interconectate si ca exista un spirit unic care se afla in tot, Thoth a preferat sa ramana aici ca invatator.

El a parasit Pamantul pentru 2.000 de ani si a calatorit pe diverse planete. Ajungea pe o planeta si locuia acolo pentru aproximativ 100 de ani, observand si invatand cum actioneaza locuitorii. In cele din urma s-a intors pe Pamant. A facut un legamant sa ramana aici, pe Pamant, pana cand noi, pamantenii, vom atinge un anumit nivel de constiinta. Noi am ajuns la acest nivel astfel ca Thoth a parasit planeta la data de 4 mai, 1991.

Evident, ceea ce s-a intamplat inainte, in timpul si dupa Razboiul din Golf a reprezentat un punct culminant cu o anumita semnificatie. Lumina pe aceasta planeta este acum mai puternica decat intunericul pentru prima oara in ultimii 16.000 ani. Chiar daca noi nu o vedem inca, balanta puterii s-a schimbat si legile se plaseaza pe noi standarde. Acum cand negativitatea opune rezistenta luminii, care reprezinta chiar natura sa, in loc de a suprima lumina, aceasta ii da putere si noi devenim mai puternici. Asa ca tineti-va!

Cea mai faimoasa actiune pe care a savarsit-o Thoth a fost introducerea scrisului pe planeta. El a fost denumit „scribul” in Egipt, mai ales ca el a fost cel care a scris toata istoria veche. Din aceasta cauza Drunvalo a fost trimis la el. Cele mai multe dintre informatiile lui Drunvalo despre noi si istoria noastra vin de la Thoth. Informatiile care vin de la Thoth au o acuratete de 100%.

Drunvalo l-a intalnit prima oara pe Thoth in 1972. El studia alchimia – care are in vedere transformarea mercurului sau plumbului in aur – nu in scop de a face bani ci pentru a observa reactiile chimice. Toate reactiile chimice reprezinta paralele in viata omului. Prin intelegerea chimiei, a modului in care atomii se combina pentru a forma molecule, si cum se recombina aceste molecule, poti vedea in detaliu modul in care au loc operatiunile de la un nivel mai larg. Adevarata alchimie consta in intelegerea primara a modului in care nivelul nostru de constiinta se uneste cu constiinta Christica.

Drunvalo a studiat acest sistem cu un maestru. Intr-o zi au efectuat o meditatie cu ochii deschisi. Dupa o ora, invatatorul lui Drunvalo a disparut din camera. In circa 2-3 minute un corp complet diferit a luat forma in fata lui Drunvalo. Aceasta persoana era scunda (aproximativ 1,55 metri inaltime) si arata ca un om in varsta de 70 de ani. Infatisarea sa amintea de acea a unui egiptean din vechime si purta o imbracaminte simpla. Drunvalo isi aminteste mai ales de ochii sai, care erau ca ai unui copil, foarte blanzi si in care nu se intrevedea deloc un spirit critic.

El i-a spus lui Drunvalo ca lipsesc trei atomi in Univers si vrea ca acesta (Drunvalo) sa-i gaseasca. Drunvalo a avut o experienta, pe care nu o va descrie si prin care a inteles ce insemna aceasta afirmatie. Thoth s-a aplecat in fata lui, i-a multumit si a disparut. Cateva minute mai tarziu invatatorul alchimist a reaparut. Nu stia ce s-a intamplat; de fapt, el a crezut ca a fost acolo tot timpul.

Drunvalo nu a stiut ca persoana care a aparut in fata lui a fost Thoth si nu l-a vazut pe acesta pana la data de 1 noiembrie, 1984. Atunci ei au inceput sa comunice regulat pe parcursul a mai multe luni.

Dar sa ne intoarcem la istorisirea noastra. Toth impreuna cu Ra si Araaragot, care au fost de altfel fostii regi ai Atlantidei, au adus cu ei planul pentru constiinta Christica si au ajuns in Egipt (care atunci era cunoscut sub numele de Khem) deoarece flacara care continea oul constiintei noastre colective avea un punct axial care aparea acolo. Intr-o zi, matricea asociata cu acel punct va fi perceput sub forma constiintei christice. Ei au creat o gaura chiar pe lungimea axei, care extinde pe intregul Pamant influenta oului constiintei noastre. Axa iese prin Egipt si in Moreea, o mica insula de langa Tahiti, in cealalta parte a Pamantului. Thoth spune ca acolo se afla un vortex sau o spirala, la ambele capete ale axei si daca s-ar proiecta o umbra a ei pe pamant ar arata ca o spirala logaritmica. Apoi ei au construit trei piramide pe acea spirala.

Scopul primar al piramidelor a fost de a muta constiinta noastra de la primul nivel, prin cel de mijloc (unde suntem noi acum) pana la cel de-al treilea nivel al constiintei Christice. Ele reprezentau un instrument pentru initiere planetara, construit in mod special pentru a ridica cei 44 + 2 cromozomi ai omului in constiinta Christica si a o stabiliza. Scrisul nu era necesar inainte de acest fapt deoarece amintirea era totala si instantanee. Cel de-al doilea nivel de constiinta, care reprezinta nivelul dizarmonios pe care ne situam noi acum, intervine datorita faptului ca existenta, viata nu a creat o alta modalitate prin care sa se treaca de la primul la cel de al treilea nivel. Nivelul doi reprezinta o ruptura prin care o fiinta doreste sa treaca foarte repede, cat mai rapid cu putinta, deoarece, daca o civilizatie ramane prea mult timp la acest nivel, planeta care o gazduieste trece printr-un mare risc de distrugere.

Potrivit lui Thoth, piramidele au fost construite cu mintea si cu inima, manifestate din memoria celui de al patrulea nivel dimensional. Ele au fost construite intr-o perioada de trei zile, de sus in jos; acestea sunt trei zile cvadridimensionale. Perioada de timp corespunzator in cea de-a treia dimensiune este mult mai mare, probabil de cativa ani. Ei au creat o legatura intre constiinta modelului nostru evolutionar si spirala logaritamica. In adanc, sub piramide ei au asezat un mic oras – templu in care se afla 10.000 de oameni si care se mai afla inca acolo.

Fiecare forma de viata de pe planeta are o matrice conectata la aceasta axa. Chiar daca sunt specii care exista doar intr-un loc de pe Pamant, matricea lor se extinde in jurul intregii planete.

Cea mai inteligenta, avansata si veche forma de viata de pe aceasta planeta o reprezinta balenele. Apoi sunt delfinii, apoi oamenii. Noi credem ca noi suntem cei mai avansati, dar balenele si delfini sunt cu mult inaintea noastra. Noi credem ca suntem cei mai avansati pentru ca putem creea lucruri exterioare. Acesta este un impact al rebeliunii luciferiene care a venit de pe Marte. Cele mai avansate forme de viata nu creeaza in exterior. Ei creeaza tot ce au nevoie in interior.

Balenele sunt pe aceasta planeta, vi si constiente, de 500 de milioane de ani. Ele pastreaza memoria planetei. Filmul Star Trek IV a vorbit depsre asta. Fara balene noi nu am mai avea memorie, am fi pierduti.

Delfinii sunt aici de cel putin 35 de milioane de ani. Ei chiar au iesit din apa si au pasit pe pamant pentru un timp, apoi au decis sa ramana in apa. Inotatoarele delfinilor au maini in interiorul lor, maini omenesti. Aceste creaturi se aseamana foarte mult oamenilor. Sunt mamifere, nu pesti, si ambele parti ale creierului lor functioneaza in proportie de 100%. Cand dorm, ei nu se mai folosesc de o jumatate din creierul lor. La noi doar jumatate din creierul nostru functioneaza in stare de veghe, cealalta jumatate ramane inchisa. Din aceasta jumatate doar 5-10% sunt folosite. Astfel ca din perspectiva delfinilor, noi nu suntem numai adormiti ci si inconstienti.

Atunci cand noi masacram fara minte balenele sau delfinii pentru carnea lor, avem de pierdut. Ei se incarneaza automat in corpurile lor simultane de pe Sirius. Ei sunt colegii nostrii si au o simpatie pentru conditia noastra. Sunt trei matrici pentru constiinta umana din jurul planetei. Prima este 42 + 2 (nr. de cromozomi); a doua care ne reprezinta pe noi este 44 + 2 si odata cu data de 4 februarie, 1989 s-a creat o noua matrice care este matricea constiintei Christice de 46 + 2. Fara aceasta matrice, nici o planeta nu poate intra in constiinta Christica.

Pentru aceasta au facut pregatiri Thoth, Ra si Araagot. Ei s-au folosit de geomantie pentru a crea in mod sintetic matricea constiiintei Christice, care ne va furniza vehiculul necesar pentru a intra pe frecventa urmatorului nivel de constiinta mai inalt decat cel prezent.

Astfel acest trio a creat o gaura aliniata cu axul invizibil al oului constiintei. Apoi ei au creat cele trei piramide, ceea ce a constituit un proiect maret de geomantie. Ulterior au stabilit 83.000 de locuri sacre pe toata suprafata planetei. Acestea au fost create cu totul pe cel de-al patrulea nivel dimensional, asa ca nu va inscrieti la nici o agentie de turism care efectueaza excursii de tip New-Age in diferite locuri. Apoi, de-a lungul unei perioade de 13.000 ani au adunat oameni din fiecare rasa si orientare spirituala pentru a construi biserica (templul) care era necesara a se inalta aici precum si piramida, in scopul de a initia un model operational pentru fiecare din aceste locuri. Oamenii de stiinta ar putea sa descopere faptul ca toate locurile sacre de pe planeta sunt asezate in spirale logaritmice sau de tip Fibonacci, conectate matematic la locatia din Egipt. Aceasta zona din Egipt, care nu a fost descoperita decat recent, este acum denumita crucea solara. Asociatia pentru Cercetare si Iluminare din Virginia considera ca acesta este unul dintre cele mai importante locuri din Egipt.

In plus fata de ceea ce au realizat in Egipt, acesti maestri au lasat umanitatii un nivel secund de constiinta, cel pe care ne aflam noi acum, care reprezinta un pas secundar catre cel de-al treilea nivel al constiintei Christice. Ei au accelerat acest proces prin introducerea scrisului, care ne-a determinat sa iesim din sfera timpului visarii sau al unitatii memoriei.

Complexul din Egipt pe care l-am descris a fost construit cu 200 de ani inainte de revarsaresi de schimbarea polilor. Acesta a fost POTOPUL, cel in care Noe a plecat cu arca si a supravietuit. Chiar inainte de schimbarea polilor si de potop, Thoth s-a indreptat catre Sfinx. Sfinxul marcheaza cel mai vechi obiect de pe planeta, care, actualmente, reprezinta o nava spatiala. Thoth prezinta aceste lucruri mult mai detaliat intr-un document antic numit Tablitele de Smarald.

Potrivit lui Thoth, acesta nava spatiala este menita sa ne protejeze. El spune ca de fiecare daca cand se apropie o schimbare de poli noi devenim extrem de vulnerabili datorita faptului ca trecem printr-o perioada de trei zile si jumatate in care campul magnetic al planetei se prabuseste. In acest timp apare mereu partea intunecata care incearca sa domine. Aceast lucru s-a intamplat mereu pe parcursul istoriei noastre de 5 1/2 miliane de ani, dar de fiecare data o persoana foarte pura a gasit nava si a ridicat-o in aer si orice gandeste si simte aceasta persoana se intampla. Acesta actiune previne preluarea controlului de catre partea intunecata.

Noi ne apropiem din nou de momentul unei schimbari de poli, iar nava spatiala a fost deja plasata la locul corespunzator. In 1989, o femeie din Peru a intrat in constiinta Christica si a sustinut urmatoarele: cenusiii sufera de o mladie fatala, care se gaseste doar pe Pamant. Si in mod remarcabil, lucrurile au urmat imediat un asemenea curs. Odata cu sfarsitul anului 1992, toti cenusiii au disparut. Singura lor scapare a fost de a fugi de aici; ei nu mai pot trai pe Pamant.

Si acum sa ne intoarcem la nava. Nu vreau sa ma intelegeti gresit. Grosimea acestei nave este doar de 3-4 atomi si este plata deasupra si dedesupt. Are o lungime cam cat doua blocuri de locuinte si este rotunda. A fost realizata pentru a se atasa si pentru a reliza o digresiune in propia voastra merkaba. De obicei, se afla pe o frecventa superiaora Pamantului (cu o subunitate de frecventa dimensionala). Se afla in subsol, la o mila departare de suprafata planetei.

Dupa ce martienii au esuat cu experimentul din Atlantida, au fost aproximativ 4.000 ani in care viata pe Pamant s-a apropiat din ce in ce mai mult de haos. Cu aproximativ in urma cu 12.500 de ani, Pamantul s-a plasat in timpul corespunzator procesiunii echinoctiilor, gata sa sufere o noua schimbare de poli. Thoth a ridicat nava, s-a intors in insula Undal din Atlantida si a luat cu el aproximativ 16.000 de maestrii inaltati. Undal a fost ultima parte din Atlantida care s-a scufundat. Thoth si mestrii inaltati au calatorit apoi inapoi la Marea Piramida, in timp ce campul magnetic al planetei se prabusea. Acest colaps al campului magnetic a durat 3 zile si jumatate. El a luat memoria planetei noastre cu el. Memoria noastra colectiva este dependenta in mod direct de campul magnetic al Pamantului, asa ca daca acesta se prabuseste, noi nu avem nici o idee despre locul in care ne aflam. Este ca o intoarcere in salbaticie. Dar daca stapanesti merkaba, poti creea propiul tau camp magnetic din campurile contra-rotative de lumina si poti sa-ti pastrezi memoria.

Maestrii au aterizat pe varful Marii Piramide, care a fost construita intr-un asemenea fel ca prezenta o platforma perfecta de aterizare pentru nave spatiale. Acolo ei au format un merkaba din care s-a extins un camp de energie contra-rotitor la o distanta de 1,6 mile in spatiu. Maestrii au controlat axa, clatinarea acesteia si orbita planetei pe parcursul celor trei zile si jumatate. De fapt, ei au schimbat orbita; aceasta avea o periodicitate de 360 de zile, iar acum are o peeeriodicitate de 365 1/4 zile.

Maestrii au stat in aceasta nava in perioada cand campul magnetic s-a prabusit, iar la sfarsitul acestor zile au gasit o lume cu totul noua. Atlantida nu mai era. Portiuni din ceea ce reprezinta acum SUA s-au ridicat deasupra apei, iar planeta se situa pe un nivel dimensional diferit, cu mult mai jos. Din aceassta cauza arheologii nu pot gasi nici o dovada. Ei cauta pe o frecventa de vibratie gresita.

Maestrii au intrat in Marea Piramida printr-un tunel circular care duce catre orasul subteran. Ra a luat cu el o treime din maestri; Tat, fiul lui Thoth se afla printre ei. Oamenii din acest oras subteran au format fratietatea Tat si acolo se afla o mare comunitate de fiinte nemuritoare care traiesc si in ziua de astazi.

Apoi nava a zburat catre lacul Titicaca si catre Insulele soarelui. Acolo Thoth a lasat o alta treime din maestrii care au infiintat imperul Inca. Apoi nava s-a indreptat catre Himalaya unde a debarcat Araagat. Restul maestrilor inaltati s-a intors la Sfinx, au ridicat nava pe un nivel superior de vibratie, astfel incat aceasta sa poata trece prin Pamant si apoi s-au plasat in subteran, lao distanta de o mila de suprafata pamantului intr-o camera circulara, unde nava a ramas pana in anul 1989.

Aceste trei locuri – orasul subteran, Insulele Soarelui ai Himalaya, au fost alese din motive specifice care aveau de a face cu stiinta geomantiei, asa cum a fost ea clarificata de catre maestrii pentru crearea unei matrice pentru o constiinta Christica sintetica; aspectul Mayas-Incas a devenit contrapartea feminina a matricei iar Aspectul himalayan a devenit punctul neutru al matricei (retelei).

https://www.evolutiespirituala.ro/istoria-pamantului-thoth-atlanteeanul/?feed_id=75346&_unique_id=64d89a735f354

13 august 2023/de admin

extraterestrii, MAESTRI ASCENSIONATI, maestrii spirituali, religie, spiritualitate, Uncategorized

PEŞTE, VINERI ŞI PAŞTELE LUI ISHTAR

Peştele, simbol al fertilităţii – asocierea lui cu zeiţa-mamă şi cu ziua de vineri. Festivalul Paştelui – ouă, iepuri şi servicii religioase dis-de-dimineaţă – „jale pentru Tamuz” -Postul Paştelui

Cuvântul „vineri” vine de la numele „Freya„, care era considerată zeiţa păcii, bucuriei şi fertilităţii’, simbolul fertilităţii ei fiind peştele. Încă din timpuri străvechi, peştele era un simbol al fertilităţii printre chinezi, asirieni, fenicieni, babilonieni şi alţii.

Cuvântul „peşte” vine de la dag ceea ce implică creştere sau fertilitate şi pe bună dreptate: un singur cod depune anual până la 9.000.000 de ouă, plătica 1.000.000, morunul 700.000, bibanul 400.000, scrumbia 500.000, heringul 10.000, etc.

Zeiţa fertilităţii sexuale la romani era numită Venus. De la numele ei vine cuvântul nostru „veneric” (ca în boli venerice). Ziua de vineri era considerată a fi ziua ei sacră, pentru că se credea că planeta Venus domina prima oră a zilei de vineri şi astfel s-a numit dies Veneris? Şi, pentru a face semnificaţia completă, peştele era şi el considerat a fi sacru pentru ea. Peştele a fost de asemenea considerat a fi sacru pentru Aştoret, numele sub care israeliţii se închinau zeiţei păgâne.

În Egiptul antic, Isis era uneori reprezentată cu un peşte pe cap. Luând în considerare faptul că ziua de vineri a fost numită după zeiţa fertilităţii sexuale, vineri fiind ziua ei sacră, iar peştele simbolul ei, pare a fi mai mult decât o simplă coincidenţă faptul că li s-a spus catolicilor că vineri este o zi de abstinenţă de la carne, o zi în care să mănânce peşte!

Cuvântul „Easter” (Paşte în engleză – n.tr.) apare odată în versiunea King James: „Intenţionând ca după Paşte (Easter) să-l aducă în faţa poporului” (Fap.12:4). Cuvântul tradus aici „Easter” este pascha care este -după cum ştiu toţi învăţaţii – cuvântul grec pentru Paşte (Passover în engleză). Este binecunoscut faptul că acest cuvânt Easter nu este o expresie creştină – nu în sensul lui iniţial. Cuvântul vine de la numele unei zeiţe păgâne – zeiţa răsăritului luminii în zi şi a primăverii. „Easter” este doar o formă mai modernă a lui Eostre, Ostera, Astarte sau Iştar, cea din urmă, potrivit lui Hislop, fiind pronunţată aşa cum pronunţăm noi „Easter” (Iştar) astăzi.

Numeroase obiceiuri de Paşte şi-au avut începutul printre religiile necreştine. Ouăle de Paşte, de exemplu, sunt colorate, ascunse, căutate şi mâncate – un obicei practicat astăzi cu nevinovăţie şi deseori legat cu un timp de distracţie şi de joacă pentru copii. Dar, în antichitate, lucrurile au stat cu totul altfel.

Oul era un simbol sacru printre babilonieni, care credeau o legendă veche despre un ou de o mărime uimitoare, care a căzut din Cer în râul Eufrat. Din acest ou minunat – potrivit mitului antic – a ieşit zeiţa Astarte (Easter), şi oul a devenit simbolul ei.

Druizii antici purtau un ou ca simbol sacru al ordinului lor.

Procesiunea lui Ceres în Roma era precedată de un ou.

În tainele lui Bacchus se consacra un ou.

În China se foloseau ouă vopsite sau colorate în sărbătorile lor sacre.

În Japonia, un obicei antic era acela de a da o culoare arămie oului sacru.

În Europa de nord, în vremurile păgâne, ouăle erau colorate şi folosite ca simboluri ale zeiţei primăverii.

Avem Oul lui Heliopolis, Oul lui Tifon.

Printre egipteni, oul era asociat cu soarele – „oul de aur”.” Ouăle lor vopsite erau folosite ca jertfe sacre în timpul Paştelui.

The Encyclopedia Britannica spune: „Oul ca simbol al fertilităţii şi al vieţii reînnoite apare la egiptenii şi perşii antici, care aveau şi obiceiul de a vopsi şi de a mânca ouă în timpul sărbătorii lor de primăvară”. Cum a ajuns atunci acest obicei să fie asociat cu creştinismul? Se pare că unii au căutat să creştinizeze oul sugerând că aşa cum puiul iese din ou, tot aşa Cristos a ieşit din mormânt. Papa Paul V (1605-1621) a desemnat o rugăciune: „Binecuvântează, O Doamne, Te implorăm, această creatură a Ta, oul, ca să devină hrană folositoare pentru slujitorii Tăi, mâncându-l în amintirea Domnului nostru Isus Cristos”.

Următoarele citate din The Catholic Encyclopedia sunt semnificative: „Din cauză că folosirea ouălor era interzisă în timpul postului Paştelui, ele erau aduse la masă în ziua de Paşte, erau vopsite în roşu pentru a simboliza bucuria de Paşte. Este posibil ca obiceiul să-şi aibă originea în păgânism, pentru că multe obiceiuri păgâne importante care sărbătoreau întoarcerea primăverii au fost preluate pentru sărbătoarea noastră de Paşte”!

Aşa a fost cazul cu un obicei popular în Europa. „Focul de Paşte este aprins pe vârful munţilor dintr-un foc nou, obţinut prin frecarea a două bucăţi de lemn; acesta este un obicei de origine păgână la modă în toată Europa, semnificând victoria primăverii asupra iernii. Episcopii au emis edicte aspre împotriva focurilor profanatoare de Paşte, dar n-au reuşit să le desfiinţeze pretutindeni”. Şi atunci ce s-a întâmplat? Observaţi cu atenţie. „Biserica a adoptat practica în cadrul sărbătorii Paştelui, raportând-o la stâlpul de foc din pustie şi la învierea lui Cristos”! Au fost oare adoptate obiceiuri păgâne în biserica romano-catolică, dându-le o înfăţişare creştină? Lucrul acesta este recunoscut în mod limpede.

Un alt citat din The Catholic Encyclopedia priveşte iepurele de Paşte: „Iepurele este un simbol păgân şi a fost totdeauna un semn de fertilitate”.” The Encyclopedia Britannica spune: „Ca şi oul de Paşte, iepurele de Paşte a ajuns în creştinism din antichitate. Iepurele este asociat cu luna în legendele Egiptului antic şi ale altor popoare. Prin faptul că um, cuvântul egiptean pentru iepure, înseamnă şi,deschis’ şi,perioadă’, iepurele a ajuns să fie asociat cu ideea de periodicitate, atât lunară, cât şi omenească, şi cu începutul unei vieţi noi atât în cazul tânărului, cât şi al tinerei, şi deci un simbol al fertilităţii şi al renaşterii vieţii. În această calitate, iepurele a ajuns să fie asociat cu ouăle de. Paşte”. Aşadar, atât iepurele de Paşte, cât şi ouăle de Paşte erau simboluri cu semnificaţie sexuală, simboluri ale fertilităţii.

În perioada Paştelui nu este ceva neobişnuit pentru creştini să participe la slujbe ţinute în zorii zilei. Se presupune că în felul acesta Cristos este onorat, pentru că a înviat dintre cei morţi în dimineaţa duminicii de Paşte chiar în timp ce se înălţa soarele pe cer. Dar învierea n-a avut loc la răsăritul soarelui. Când Maria Magdalena a venit la mormânt era încă întuneric – iar mormântul era deja gol! Pe de altă parte, exista un fel de serviciu religios ţinut în zorii zilei care făcea parte din închinarea antică adusă soarelui. Astfel de practici, neavând vreun exemplu scriptural, indică faptul că s-au făcut într-adevăr amestecuri.

Ritualuri legate de răsăritul soarelui – într-o formă sau alta – erau cunoscute în multe naţiuni antice. Sfinxul din Egipt a fost plasat în aşa fel, încât să fie îndreptat spre răsărit.

De pe muntele Fujiyama din Japonia, se fac rugăciuni soarelui care răsare. „Pelerinii se roagă la soarele lor ce răsare, în timp ce urcă pe coama muntelui. uneori se pot vedea mai multe sute de pelerini Şinto în hainele lor albe ieşind din adăposturi şi unindu-şi cântările spre soarele ce răsare”.

Păgânii din Roma care se închinau lui Mithra se întâlneau în zori în cinstea zeului-soare.

Zeiţa primăverii, de la al cărei nume vine cuvântul Easter, a fost asociată cu soarele răsărind la est – după cum pare să implice chiar cuvântul „East-er”. Astfel că răsăritul soarelui în est, numele de Easter şi anotimpul primăverii sunt toate legate între ele.

Potrivit vechilor legende, după ce a fost ucis Tamuz, el a coborât în lumea subterană, dar Iştar (Easter) a coborat in Lumea de Jos si, dupa ce aproape a fost omorata in incercarea de a il scoate de acolo pe Tamuz (Dummuzi), care era fratele vitreg si sotul ei, a reusit, cu ajutorul lui Enki, un zeu primordial din panteonul Sumerian, sa il invie, dar numai 6 luni pe an. Astfel, el a fost înviat într-un mod mistic în timpul primăverii. „Învierea lui Tamuz din cauza demersului lui Iştar care, ca si IIsus dupa aceea, a coborat in Iad si a urcat iar spre inviere (Inaltare, Ascensiune Spirituala si fizica), era reprezentată anual pe scenă pentru a asigura succesul recoltei şi fertilitatea oamenilor. În fiecare an bărbaţii şi femeile comemorau acest eveniment împreună cu Iştar al moartii lui Tamuz şi sărbătoreau întoarcerea zeului, pentru a câştiga din nou favoarea şi ajutorul ei!”

Când noua vegetaţie începea să încolţească, acei oameni din antichitate credeau că „mântuitorul” venise din lumea subterană, pusese capăt iernii şi făcuse să înceapă primăvara.Chiar şi israeliţii au adoptat doctrinele şi ritualurile sărbătorilor păgâne de primăvară ţinute anual, pentru că Ezechiel vorbeşte despre „nişte femei care îl plângeau pe Tamuz” (Ez.8:14).

Isus Cristos a înviat dintre cei morţi în realitate – nu doar în natură sau noua vegetaţie a primăverii. Totuşi, datorită faptului că învierea Sa a avut loc primăvara, n-a fost prea dificil pentru biserica din secolul 4 să unească sărbătoarea păgână de primăvară cu creştinismul. Vorbind despre această unire, The Encychpedia Britannica spune: „Creştinismul. a încorporat în sărbătorirea marii zile de sărbătoare creştină multe din ritualurile şi obiceiurile păgâne ale sărbătorii de primăvară”.

S-au gasit tablite sumeriene care prezinta povestea mortii lui Tamuz in detaliu. Astfel, Tamuz a fost ucis de soldati trimisi de zeul Marduk, fratele lui Ishtar, sa il prinda pe acesta si sa il inchida pentru ca se temea ca Ishtar impreuna cu Tammuz ii vor lua locul la succesiunea, fiind un cuplu mult mai bine vazut decat al sau cu sotia sa, Ṣarpanitum.

Tamuz (sau Dummuzi) a fost ucis din greseala in acea urmarire ce a avut loc. Marduk nu ordonase uciderea lui, probabil din teama de repercursiuni din partea celorlalti zei. Tamuz avea pe atunci patruzeci de ani. Atentie…nu ani terrestri…ci 40 x 3600 ani terrestri = 144.000 ani terrestri(orbita lui Nibiru).

Hislop subliniază faptul că patruzeci de zile – câte o zi pentru fiecare an în care a trăit Tamuz pe pământ – erau puse deoparte pentru „a-l plânge pe Tamuz”. În vremurile străvechi, aceste patruzeci de zile erau ţinute cu plâns, post şi auto-pedepsire – pentru a-i câştiga din nou favoarea – aşa încât el să iasă din lumea subterană şi să facă să înceapă primăvara. Această practică n-a fost cunoscută numai în Babilon, ci şi printre fenicieni, egipteni, mexicani, şi, pentru o vreme, chiar printre israeliţi. „Printre păgâni”, spune Hislop, „acest post al Paştelui pare să fi fost o condiţie indispensabilă marii sărbători anuale pentru comemorarea morţii şi învierii lui Tamuz”.

După ce biserica a adoptat alte credinţe legate de sărbătoarea primăverii, n-a mai fost decât un singur pas până la adoptarea şi a vechiului „post” ce preceda sărbătoarea. The Catholic Encyclopedia subliniază foarte onest faptul că „scriitorii din secolul 4 erau înclinaţi să descrie multe practici (de ex. postul mare de patruzeci de zile) ca fiind instituite de apostoli, care cu siguranţă că n-aveau nimic în ele care să pretindă a fi privite în felul acesta”. Doar în secolul 6 a poruncit papa în mod oficial ţinerea postului Paştelui, numindu-l „post sacru”, în timpul căruia oamenii trebuiau să se abţină de la carne şi de la alte câteva mâncăruri.

Învăţaţii catolici ştiu şi recunosc că există obiceiuri în cadrul bisericii lor care au fost împrumutate din păgânism. Dar ei consideră că multe lucruri, deşi iniţial păgâne, pot fi creştinizate. Dacă vreun trib păgân a ţinut patruzeci de zile în onoarea unui zeu păgân, de ce n-am face şi noi la fel, numai că în onoarea lui Cristos? Deşi păgânii s-au închinat soarelui spre răsărit, nu putem avea noi oare slujbe în zorii zilei pentru a onora învierea lui Cristos, chiar dacă nu acesta a fost momentul zilei în care a înviat El? Chiar dacă oul a fost folosit de păgâni, nu putem noi oare să continuăm folosirea lui şi să pretindem că simbolizează piatra mare care a stat înaintea mormântului? Cu alte cuvinte, de ce să nu adoptăm tot felul de obiceiuri populare, dar în loc să le folosim pentru a onora nişte zei păgâni, aşa cum au făcut păgânii, le folosim pentru a-L onora pe Cristos?

N-ar fi nimic neaparat in neregula cu aceste preluari de traditii populare si religioase, dar crestinismul a preluat dupa care a incercat sa anuleze pur si simplu celelalte religii de la care a preluat, pretinzand pur si simplu ca ei au inventat acele datini, in baza a nu stiu ce scamatorii de explicatii…Si daca paganii se inchinau la demoni, cum pretind in mod fals crestinii, este moral si normal sa le preiei datinile dupa care se ii arati cu degetul si sa creezi Inchizitia ca sa ii extermini fizic si din istorie (prin arderea cartilor si mauscriselor pe care au putut pune mana) ? Acesta a fost adevaratul motiv ocult al arderilor pe rug, al schingiuirii asa-zisilor pagani…instituirea crestinismului, noua inventie a unor minti elucubrate si pline de venin si sete de putere si de sange. Aceasta este biserica lui Christos? A lui IIsus?? A propovaduit IIsus cucerirea altor natii si distrugerea altor religii? Cum ar fi putut, cand chiar el a fost initiat (exista dovezi si documente clare si nu mai este un secret demult) in aceste Scoli de Mistere din Egipt, Tibet, India?? La noi in popor este o vorba: „tiganul(pardon, romanul) cand s-a vazut imparat…pe tac’su primul l-a taiat”…sau „saracului sa ii dai cu piciorul in oala de lapte, cand i se umple, ca saracu’ se face al dracu’…si la propriu si la figurat…zic…

Fiecare poate sa inteleaga ce doreste din acest articol..fiecare este liber sa creada in ce doreste, inclusiv in Mos Craciun. In mare parte articolul este preluat dar am adaugat la el informatii suplimentare despre zei si am scos pasajele in care se incerca o cosmetizare a crestinismului si o maleficizare a paganismului, lucru cu care nu suntem de acord. Am dorit sa ramanem la fapte, la prezentarea mai multor religii si atat. Concluziile sunt evidente si logice, dar nu obligatorii, pentru orice persoana care vrea sa le vada si sa iasa din marasme si programe – tipare mentale.

Partial preluat Ralph Woodrow https://www.evolutiespirituala.ro/peste-vineri-si-pastele-lui-ishtar/?feed_id=73611&_unique_id=64ce0a77cb0eb

5 august 2023/de admin

EVOLUTIE SPIRITUALA, extraterestrii, magie, Uncategorized

TRECEREA DE LA A PATRA LA A CINCEA RASĂ-RADACINĂ

.

„TRECEREA DE LA A PATRA LA A CINCEA RASĂ-RADACINĂ”

Rudolf Steiner

DIN CRONICA AKASHA

-FRAGMENTE-

„Următoarele comunicări se referă la trecerea de la a patra rasă-rădăcină (atlanteană) la cea de a cincea (ariană), căreia îi aparţine omenirea civilizată de astăzi.
[…]

Ceea ce am spus în paginile precedente despre a patra rasără-dăcină, a atlanteenilor, se referă la marea majoritate a umanităţii. Aceasta se afla încă sub comanda unor conducători mult mai evoluaţi decât omul obişnuit, prin capacităţile lor. Înţelepciunea şi puterea de care dispuneau aceşti conducători nu ar fi putut fi atinse prin nici un sistem terestru de educaţie. Ele erau conferite de entităţi superioare care nu făceau parte din lumea pământească. Era ceva cu totul natural ca marea majoritate a oamenilor să vadă în aceşti conducători fiinţe superioare, mesageri ai zeilor. Şi pe bună dreptate, căci nici prin organele de simţ şi nici prin inteligenţa omului nu ar fi putut fi atinse ştiinţa şi dibăcia acestor conducători. Ei erau veneraţi ca trimişi ai lui Dumnezeu şi oamenii primeau de la ei porunci, îndrumări şi învăţături. Fiinţe de asemenea natură au instruit omenirea să deprindă ştiinţa, artele şi fabricarea uneltelor. Aceşti „mesageri ai zeilor” conduceau uneori ei înşişi comunităţile, iar alteori prin oameni mai evoluaţi, pe care îi instruiau în arta de a guverna. Se spune despre aceşti conducători că „erau în relaţie directă cu zeii”, care le revelau legile după care trebuia să se dezvolte omenirea. Aceasta era realitatea. Această legătură cu zeii era, de fapt, o adevărată iniţiere şi se realiza în locuri ascunse cu străşnicie celorlalţi oameni. Erau adevărate centre de iniţiere şi se numeau „temple ale misteriilor”. De aici emana întreaga conducere a umanităţii.

Ceea ce se petrecea în templele de misterii era, prin urmare, de neînţeles pentru popor, ca şi intenţiile marilor săi conducători. Poporul nu putea, cu ajutorul simţurilor, să înţeleagă decât ceea ce era legat nemijlocit de Pământ şi nicidecum ceea ce se revela din lumile superioare pentru salvarea lui. Din aceasfă cauză învăţăturile pe care le dădeau conducătorii trebuiau să fie înfăţişate într-o formă care nu semăna cu nimic din cele ce se refereau la evenimente strict terestre. Limbajul de care se slujeau zeii în relaţia cu „mesagerii” lor, în centrele de misterii, nu era unul pământesc, iar forma sub care aceşti zei se revelau era, cu atât mai puţin, una terestră… „În nori de foc” apăreau aceste înalte spirite în faţa mesagerilor lor, pentru a le transmite cum să conducă pe oameni. Doar omul avea putinţa să îmbrace o formă umană; entităţile ale căror facultăţi depăşeau nivelul uman nu se puteau manifesta decât sub o formă care nu avea nimic asemănător ce ceea ce era pe pământ.

582188 417521558259036 100000035857627 1607895 1813126163 n

„Mesagerii zeilor” puteau să primească revelaţiile transmise de entităţile superioare pentru că ei înşişi erau cei mai evoluaţi în cadrul comunităţilor în care trăiau. În cursul perioadelor anterioare de evoluţie, ei dobândiseră facultăţile pe care majoritatea celorlalţi oameni abia de acum înainte urmau să le obţină. Ei erau oameni propriu-zis numai dintr-un anumit punct de vedere; puteau lua o formă umană, dar facultăţile lor spirituale şi sufleteşti aveau dimensiuni supraumane. Cu alte cuvinte, erau înzestraţi cu o dublă natură, atât divină, cât şi umană. Trebuie să vedem aceşti mesageri ca pe nişte spirite superioare, care însă puteau să îmbrace o formă umană, spre a fi în mijlocul oamenilor, să-i ajute să progreseze în evoluţia lor terestră. Adevărata lor patrie nu se afla pe Pământ. – Aceste fiinţe îndrumau pe oameni, dar nu le puteau dezvălui principiile după care îi conduceau; până în epoca celei de a cincea subrase atlanteene, a protosemiţilor, oamenii erau cu totul incapabili să înţeleagă aceste principii. Era necesar ca, mai întâi, în timpul acestei subrase, să se dezvolte facultatea de judecată, forţa gândirii. Iar această forţă nu s-a dezvoltat decât foarte lent şi în mod progresiv. Chiar şi ultimele subrase atlanteene nu puteau înţelege decât foarte puţin principiile după care acţionau conducătorii lor dumnezeieşti. Ei începuseră să presimtă aceste principii. De aceea, ideile pe care le aveau, ca şi legile care guvernau instituţiile lor de stat, erau mai curând presimţite, decât gândite clar.

[…]

Către sfârşitul perioadei atlanteene, existau trei grupuri de entităţi de tip uman. 1. Primul grup era alcătuit din acele fiinţe pe care le-am numit „mesageri ai zeilor”; aceştia se aflau pe o treaptă de evoluţie ce depăşea cu mult pe aceea a celorlalţi oameni; ei propovăduiau înţelepciunea divină şi făceau fapte dumnezeieşti. 2. Al doilea grup, mai restrâns, era format din marea masă a populaţiei, la care forţa de gândire era încă într-un stadiu latent, dar care dispunea totuşi de unele facultăţi elementare pe care omenirea de azi le-a pierdut. 3. Un al treilea grup dispunea de o putere de gândire mai evoluată, dar pierduse complet vechile facultăţi elementare atlanteene. În schimb, deveneau capabili să asimileze, cu ajutorul gândirii, principiile directoare transmise de „mesageri”. – Al doilea grup de fiinţe umane urma să dispară treptat. Dimpotrivă, al treilea grup a fost pregătit şi educat de fiinţele superioare din primul grup pentru a putea prelua în mâinile lor propriul destin.

Din rândul celor care alcătuiau acest al treilea grup, marele Conducător, pe care literatura ocultă îl numeşte Manu*, a ales pe cei mai apţi şi i-a pregătit să pună bazele unei noi umanităţi. Cei aleşi, fiinţele cele mai dotate, se aflau din a cincea subrasă. Gândirea oamenilor care făceau parte din subrasele a şasea şi a şaptea căpătase o anumită tentă negativă şi nu mai erau apte să evolueze. – Venise acum timpul să se dezvolte la maximum cele mai bune calităţi ale celor mai buni. Alegerea s-a făcut de către acel mare Conducător, care a izolat pe cei aleşi într-o zonă specială a Pământului – undeva în interiorul Asiei –, punându-i la adăpost de toate influenţele negative care ar fi putut veni de la cei rămaşi în urma evoluţiei sau care decăzuseră. – Sarcina pe care Conducătorul şi-o luase era ca acest grup de aleşi să progreseze până într-atât, încât aceştia să reuşească să sesizeze în sufletul lor, cu ajutorul gândirii, principiile după care fuseseră conduşi până atunci, principii pe care mai înainte abia le presimţeau, fără a le putea înţelege. De acum înainte trebuia ca oamenii să cunoască forţele divine pe care mai înainte le-au urmat în mod inconştient. Până atunci, zeii conduseseră omenriea prin „mesagerii” lor; acum trebuia ca oamenii să ştie entităţile divine. Trebuia să se deprindă să se considere ei înşişi ca fiind organele de execuţie ale Providenţei.

Acest grup izolat se afla în faţa unei hotărâri de mare importanţă. Conducătorul divin se afla în mijlocul lor sub o formă umană. De la aceşti „mesageri divini”, omenirea primea îndrumări şi porunci în legătură cu ceea ce trebuia sau nu trebuia să facă. Oamenii erau instruiţi în ştiinţele care se bazau numai pe ce era perceptibil cu simţurile fizice. Ei presimţiseră această conducere divină a lumii, o simţiseră în propriile lor fapte; dar o conştienţă clară despre ea nu avuseseră. – Acum, Conducătorul le vorbea într-un mod cu totul nou. Îi învăţa că tot ceea ce percep în jurul lor este dirijat de puteri invizibile şi că, de acum înainte, ei înşişi, sunt slujitorii acestor puteri invizibile şi, prin puterea propriei judecăţi, vor avea de tradus în practică legile acestora. Oamenii aud acum despre o lume divină, suprapământească. Aud că spiritul invizibil este creatorul şi susţinătorul a tot ceea ce este vizibil pentru om. Până atunci ei îşi ridicau privirile spre „mesagerii” lui Dumnezeu, pe care îi vedeau, spre acei iniţiaii de natură supraomenească, dintre care unul le vorbea şi le spunea ce trebuie să facă sau să nu facă. Dar, de acum înainte, ei înşişi erau demni ca mesagerul divin să le vorbească chiar despre zei. Cuvântul pe care acesta îl rostea fără încetare acestui grup de oameni aleşi de el avea o puternică rezonaniă: „Voi aţi văzut până acum pe cei care vă conduceau, dar există conducători mai mari pe care voi nu îi vedeţi. Acestor conducători să vă supuneţi. Trebuie să împliniţi poruncile Domnului, pe care nu îl vedeţi, şi să ascultaţi de acela despre care nici măcar nu vă puteţi face o imagine”. Aşa suna, din gura marelui Conducător, noua şi suprema poruncă prin care se instituia, de fapt, cultul unei Divinităti căreia nu-i semăna nici o imagine material-vizibilă şi despre care, din această cauză, nu era îngăduit să se facă nici un fel de chip cioplit. Un ecou al acestei puternice porunci primordiale pe care a primit-o a cincea subrasă se regăseşte în cuvintele Decalogului: „Să nu-ţi faci ţie chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer sus şi din câte sunt pe pământ jos şi din câte sunt în apele de sub pământ”.

[…]

Nu toţi cei selecţionaţi de Manu erau corespunzătari pentru acest scop, ci numai un grup foarte restrâns. Numai din rândul acestui grup Manu putea forma nucleul noii rase-rădăcină. El i-a adunat şi s-a retras cu ei, pentru a-i pregăti şi perfecţiona, în timp ce restul s-a amestecat cu ceilalţi oameni existenţi. – Din acel mic nucleu de oameni grupaţi în jurul lui Manu derivă tot ceea ce constituie încă, până in zilele noastre, adevăraţii germeni ai progresului existenţi în actuala a cincea rasă-rădăcină. Aceasta explică faptul că există două caracteristici care jalonează întreaga evoluţie a acesteia. Una este proprie celor care sunt însufleţiţi de idei superioare, considerându-se ca nişte copii ai unei puteri divine cosmice; alta reprezintă pe cei care pun totul în slujba intereselor personale şi a egoismului.

[…]

Oamenii iniţiaţi, care au apărut mai târziu, sunt din punct de vedere exterior oameni ca şi ceilalţi. Dar ei au rămas, în orice caz, în legătură cu lumile superioare, iar revelaţiile şi apariţiile mesagerilor divini pătrund până la ei. În cazuri cu totul aparte, când apare o necesitate superioară, recurg la anumite forţe care le vin de sus. Ei săvârşesc atunci acte pe care oamenii nu pot să le explice prin legile cunoscute de ei, considerându-le din această cauză, pe bună dreptate, drept minuni. – În toate aceste cazuri, scopul urmărit de forţele superioare este acela de a aşeza omenirea pe picioare proprii şi de a dezvolta complet forţa ei de gândire. – Iniţiaţii-oameni sunt astăzi mediatori între popor şi puterile superioare şi, numai prin actul iniţierii, ei devin apţi să intre în relaţie cu mesagerii divini.”

https://www.evolutiespirituala.ro/trecerea-de-la-a-patra-la-a-cincea-rasa-radacina/?feed_id=71511&_unique_id=64bf8547df2bf

25 iulie 2023/de admin

Dezvoltare spirituala, EVOLUTIE SPIRITUALA, MAESTRI ASCENSIONATI, maestrii spirituali, religie, spirite, spiritualitate, Uncategorized

Legenda Zeitei compasiunii – Quan Yin

Legenda Zeitei compasiunii – Quan Yin

Una dintre zeitatile cele mai intalnite pe altarele templelor din China este Quan Yin (cunoscuta si sub formele fonetice de Kwan Yin, Kuanyin; si in pinyin, Guanyin). In sanskrita, numele ei este Padma-pâni, sau „Nascuta din Lotus”. Quan Yin, singura dintre zeii buddhisti este mai degraba iubita decat temuta si este in acelasi timp un model de frumusete chineza. Privita de catre chinezi ca zeita a clementei, ea a fost initial masculina, pana la inceputul secolului 12, iar de atunci a evoluat de la prototipul ei Avalokiteshvara, „imparatul milos al iluminarii complete”, un bodhisattva indian care a ales sa ramana pe Pamant pentru elibera de suferinta, decat sa se bucure de extazul Nirvanei. Una dintre multele povesti din jurul zeitatii Quan Yin este aceea in care era un buddhist, care prin o iubire imensa si sacrificiu in timpul vietii, a primit dreptul de a intra in Nirvana dupa moarte. Totusi, ca Avlokiteshvara, atunci cand s-a aflat in fata portilor Paradisului, a auzit un strigat de durere de pe Pamantul de dedesubt.

Intorcandu-se pe Pamant, a renuntat la recompensa extazului etern, insa in schimb a primit nemurirea in inimile celor suferinzi. In China are multe nume si este cunoscuta ca „marea compasiune, marea clementa, salvarea de la tristete, salvarea de la durere, auto-existenta, mii de brate si mii de ochi, etc.” In plus, ei i se mai spune si Zeita Marii de Sud – Arhipelagul Indian – si a fost deseori comparata cu Fecioara Maria. Ea este una dintre San Ta Shih, sau Cele Trei Fiinte Marete, recunoscute pentru puterea lor asupra regatului animalelor sau ale fortelor naturii. Acestei trei Bodhisattva sau P’u Sa, asa cum sunt cunoscute in China sunt Manjusri (Skt.) sau Wên Shu, Samantabhadra sau P’u Hsien si Avalokitesvara sau Quan Yin.

Quan Yin este forma prescurtata a unui nume care inseamna Cel care Vede si Aude Plansul din Lumea Oamenilor. Titlul ei chinezesc inseamna „Ea care intotdeauna observa si asculta sunetele”, adica cea care asculta rugaciunile. Cateodata avand 11 capete, ea este supranumita Sung-Tzu-Niang-Niang, „doamna care aduce copiii”. Ea este zeita fecunditatii dar si a clementei. Venerata in special de carte femei, aceasta zeita aduce alinare celor tulburati, bolnavilor, celor pierduti, senililor si celor nenorocosi.

Popularitatea ei a crescut atat de mult de-a lungul secolelor incat a devenit si protectoarea negutatorilor pe mare, a fermierilor si a calatorilor. Ea mangaie sufletele in Lumea de jos si este invocata in ritualurile de dupa inmormantare, pentru a elibera sufletul decedatului de chinurile purgatoriului (nota: desigur, daca exista credinta in asa ceva). Sunt temple in toata China, dedicate acestei zeite si este venerata de catre femei din China de Sud mai mult decat de cele din nord, in cea de-a 19 zi a lunilor (nota: ciclurilor lunii, nu a lunilor calendaristice) a doua, a sasea si a noua. (De exemplu este un obicei constant la nastere in Foochow, prin care o familie care are o fata maritata din a 15 a zi a anului anterior, care inca nu a nascut inca un mostenitor de sex masculin, trimite acesteia de la rude, un dar intr-o zi norocoasa intre a 5 a si a 14 a luna noua.

Darurile trimise sunt urmatoarele: un lampion cu imaginea Zeitei Compasiunii, Quan Yin, purtand un copil in bratele ei si inscriptia „Fie ca Quan Yin sa iti aduca in dar un fiu”; stridii intr-un vas din pamant; prajituri cu orez; portocale si usturoi). Inchinatorii cer si si ei fii, bogatie si protectie. Ea poate aduce copii (de obicei baieti, insa daca mama cere o fiica, aceasta va fi foarte frumoasa), poate proteja de tristete, ghida marinarii si pescarii (de unde avem imaginea ei „parcurgand valurile” in multe reprezentari) si ii poate face nefolositoare sulita unui inamic in lupta.

Templul ei principal se afla pe Insula Putuoshan, din Chusan Archipelago, langa coasta Zhejiang, langa Ningbo, loc foarte important de pelerinaje, un loc sacru pentru buddhisti, veneratia pentru Quan Yin fiind principala caracteristica a locului, mai ales ca se spune ca zeita chiar a locuit acolo pentru o perioada de 9 ani, conducand sub numele de Regina Marilor de Sud. Numele complet al insulei este P’u t’o lo ka, de la Muntele Pataloka, unde Zeita, in transformarea ei din Avalokiteshvara, priveste in jos, catre umanitate. Miao Feng Shan (Muntele Varfurilor Miraculoase) atrage multi pelerini, ce folosesc zuruitori si artificii in rugaciunile lor pentru a atrage atentia ei. In 847, primul templu al lui Quan Yin a fost construit pe insula. Pana in 1702, P’u Tuo era casa a 400 de temple si a trei mii de calugari si era destinatia a nenumarati pelerini. (Pana in 1949, totusi, P’u Tuo mai era gazda a doar 140 de manastiri si temple)

Una dintre zeitatile cele mai intalnite pe altarele templelor din China este Quan Yin (cunoscuta si sub formele fonetice de Kwan Yin, Kuanyin; si in pinyin, Guanyin). In sanskrita, numele ei este Padma-pâni, sau “Nascuta din Lotus”. Quan Yin, singura dintre zeii buddhisti este mai degraba iubita decat temuta si este in acelasi timp un model de frumusete chineza. Privita de catre chinezi ca zeita a clementei, ea a fost initial masculina, pana la inceputul secolului 12, iar de atunci a evoluat de la prototipul ei Avalokiteshvara, “imparatul milos al iluminarii complete”, un bodhisattva indian care a ales sa ramana pe Pamant pentru elibera de suferinta, decat sa se bucure de extazul Nirvanei. Una dintre multele povesti din jurul zeitatii Quan Yin este aceea in care era un buddhist, care prin o iubire imensa si sacrificiu in timpul vietii, a primit dreptul de a intra in Nirvana dupa moarte. Totusi, ca Avlokiteshvara, atunci cand s-a aflat in fata portilor Paradisului, a auzit un strigat de durere de pe Pamantul de dedesubt.

Intorcandu-se pe Pamant, a renuntat la recompensa extazului etern, insa in schimb a primit nemurirea in inimile celor suferinzi. In China are multe nume si este cunoscuta ca “marea compasiune, marea clementa, salvarea de la tristete, salvarea de la durere, auto-existenta, mii de brate si mii de ochi, etc.” In plus, ei i se mai spune si Zeita Marii de Sud – Arhipelagul Indian – si a fost deseori comparata cu Fecioara Maria. Ea este una dintre San Ta Shih, sau Cele Trei Fiinte Marete, recunoscute pentru puterea lor asupra regatului animalelor sau ale fortelor naturii. Acestei trei Bodhisattva sau P’u Sa, asa cum sunt cunoscute in China sunt Manjusri (Skt.) sau Wên Shu, Samantabhadra sau P’u Hsien si Avalokitesvara sau Quan Yin.

Nicio alta figura din panteonul chinezesc nu apare intr-o mai larga varietate de imagini, despre care se spune ca sunt mii de incarnari diferite sau manifestari. Quan Yin este de obicei prezentata ca o femeie gratioasa, desculta, imbracata in robe frumoase, albe, avand o boneta alba pe cap si purtand un mic vas plin de roua sfanta. (Totusi, in forma ei Lamaistica, reprezentarile in bronz din secolul 18 din China si Tibet, ea apare deseori complet goala).

Ea este inalta si subtire, o figura a gratiei infinite, trasaturile ei gratioase insufland privitorului sublima lipsa a egoului si compasiunea, care au transformat-o in zeitatea favorita dintre toate figurile divine. Poate sa stea pe un elefant, pe un peste, ingrijind un copil, sa tina un cos, avand sase sau o mie de brate, unul sau opt capete, unul deasupra celuilalt, patru, optsprezece sau patru zeci de maini, cu care ea intotdeauna alunga suferinta celor nefericiti.

Deseori este prezentata calarind un animal mitologic, numit Hou, care seamana intr-un fel cu un leu buddhist si simbolizeaza suprematia exercitata de catre Quan Yin asupra fortelor naturii. Picioarele ei goale reprezinta calitatea ei consistenta. Pe altarele publice, Quan Yin este frecvent flancata de catre doi acoliti, la piciorul ei drept un tanar fara camasa, cu bratele inclestate in rugaciune, cunoscut sub numele de Shan-ts’ai (Tanarul de Aur), iar la piciorul stang, o tanara tinandu-si cu sfiala mainile in interiorul manecilor, cunoscuta sub numele de Lung-nü (Fecioara de Jad). Principala sarbatoare a ei are loc in fiecare an in a 19 a zi al celei de-a doua luni selenare.

Totusi, ea este fericita cu trei sarbatori, nouasprezece a celei de-a doua, celei de-a sasea si celei de-a noua luni. Sunt multe metamorfoze ale acestei zeite. Ea este un model de frumusete chineza, iar a spune unei femei sau unei tinere fete ca este o Kwan Yin este cel mai mare compliment care poate fi facut pe altarul gratiei si minunatiei.

Potrivit unei legende foarte vechi, numele ei era Miao Shan si era fiica unui print indian. Tanara si linistita, ea a ales sa urmeze calea sacrificiului de sine si a virtutii si a devenit un pios discipol al lui Buddha, primind dreptul la accesarea constiintei buddhice, insa alegand sa ramana sa serveasca umanitatea. Pentru a reusi sa-l converteasca pe tatal ei, care era orb, ea l-a vizitat infatisandu-se ca un strain, deghizata, si l-a informat ca daca ar inghiti unul dintre globurile oculare ale copiilor lui, atunci vederea i-ar fi restaurata. Copiii lui nu ar fi acceptat acest sacrificiu, in acest sens ea a creat un ochi, pe care tatal ei l-a inghitit si vederea i-a fost restaurata. Apoi l-a convins pe acesta sa se alature unei comunitati buddhiste, aratandu-i prostia si vanitatea unei lumi in care copiii nu si-ar sacrifica nici macar un ochi pentru binele unui parinte. https://www.evolutiespirituala.ro/legenda-zeitei-compasiunii-quan-yin/?feed_id=70350&_unique_id=64b799b50c461

19 iulie 2023/de admin

ascensiune, Dezvoltare spirituala, EVOLUTIE SPIRITUALA, extraterestrii, ezoterism, MAESTRI ASCENSIONATI, maestrii spirituali, magie, spiritualitate, Uncategorized

ISTORIA PAMANTULUI THOTH Atlanteeanul