Vibratiile Culorilor
ELEMENTELE CULORILOR SUBTILE SI VIBRATIILE ACESTORA
Cu 2000 de ani in urma, Isus spunea: Iubiti-i pe dusmanii vostri. Acest percept i-a intrigat pe foarte multi discipoli, care nu au inteles
ratiunea…Cu toate acestea, avem de-a face cu o realitate obiectiva. Din punctul de vedere al vibratiilor subtile, iubirea nu este un sentiment vag, ci o realitate obiectiva si reprezinta cel mai inalt dinamism pe aceasta planeta; se manifesta distinct pe toate planurile, la diferite frecvente de vibratii. Acest dinamism poate fi simtit chiar si in planul efectelor materiale, iar daca suntem suficient de dezvoltati, le putem sesiza si pe
plan mental.

ASPECTE LEGATE DE FORTELE UNIVERSALE SAU CURENTII SUBTILI COSMICI
Stiinta actuala recunoaste ca globul pamintesc nu este deloc izolat in spatiu. El face parte din cosmos, mai bine zis din macrocosmos, de care se gaseste legat prin curentii cosmici, mai mult sau mai putin subtili, care vehiculeaza forte cunoscute de noi (sau necunoscute, in parte) sub
numele de electricitate, lumina, caldura, magnetism, etc. Astfel, deci, exista si circula in jurul pamintului (si prin pamint) considerabili curenti magnetici, mergind de la nord spre sud si care patrund invizibil toate lucrurile si fiintele. Acesti curenti magnetici sunt, in marea lor majoritate, invizibili. Ei se manifesta intr-o forma suigeneris, materiala sau perceptibila sub forma aurorei boreale sau a luminii. Alte forte devin perceptibile vederii noastre, in anumite conditii speciale, unele dintre ele chiar in experientele de laborator, realizate cu ajutorul unor tuburi speciale in care s-a creat vid. In cazul lor, particule extrem de fine (de forta) se misca acolo cu o viteza foarte mare, realizind unde de o luminozitate considerabila. Astfel, pot rezulta acele culori catifelate; razele x, radiumul si toate radiatiile luminoase sunt o manifestare, sau altfel spus, o dovada a fortei lor cosmice subtile si curentilor de forta eterica.
Curentii eterului merg de la polul Nord la polul Sud in benzi mari, subtile, de lumina, atit deasupra cit si prin pamint. Aceasta forta unica a spatiului este atrasa apoi in centrul magnetic al pamintului. Ea se manifesta prin straturi, sub forma vibratiilor specifice, diferind unele de altele dupa frecventa, acestea fiind in raport cu diferitele densitati ale substantei unice pe care ele le traverseaza, astfel punindu-le in miscare. Pamintul este, deci, inconjurat de mai multe straturi de substanta eterica extrem de pura si invizibila vederii obisnuite, desi lumina formeaza straturi inferioare. Atunci cind diferitele regiuni ale acestei substante subtile sunt puse in miscare de catre o forta unica, ele actioneaza sincron, ca mai multe forte. Straturile inferioare fiind de o densitate diferita, elementele lor componente vibreaza la grade diferite, ceea ce face ca curentii subtili alcatuiti din elemente specifice sa vibreze inegal, neavind numai o miscare uniforma inainte, ci si o vibratie interioara, care produce culori la fel de luminoase, numeroase si variate ca si diferitele grade de vibratii care le caracterizeaza.

La suprafata pamintului, toti curentii subtili ai eterului se gasesc impreuna si se interdetermina, intretaindu-se atit de bine, incit fiinta umana, care este de fapt un univers in miniatura, atrage la sine, prin rezonanta sau punere la unison, extrem de precisa, aceste forte subtile care patrund in structura sa prin partea stinga si antreneaza astfel aura.
Atunci cind ele i-au parcurs corpul, aceste forte ies in general prin partea sa dreapta, dupa ce au magnetizat fiecare aspect al corpului si al
diferitelor structuri subtile, prin intermediul vibratiilor lor. Fiecare aspect al materiei sau substantei manifestate, care vibreaza la grade diferite, trebuie sa produca (in mod necesar) si chiar produce culori subtile diferite. Culorile celor cinci forte principale sunt, dupa cum stim, percepute de simtul interior spiritual sau de perceptia mentala superioara. Ochiul nostru fizic, care (de exemplu) percepe lumina alba, stim ca are nevoie de o prisma pentru a sesiza diferitele culori din care se compune aceasta lumina alba. Numai astfel ochiul poate sa sesizeze banda spectrului luminii albe. La fel, ochiul nostru interior (sau perceptia mentala superioara) are nevoie de o anumita rafinare specifica pentru a percepe, in mod distinct si direct, diferitele culori subtile ale fortelor cosmice, in mod normal invizibile. Anumiti subiecti, predispusi (prin evolutia lor anterioara) sau (uneori) antrenati prin procedee yoga (sau tehnici spirituale) au ajuns la o sfera de constiinta care le-a dezvoltat in mod adecvat perceptia spirituala (mentala – superioara) si aceasta le permite sa vada in mod direct curentii cosmici subtili atunci cind acestia vin in contact cu aura fiintei umane.
Dupa descrierile lor (si dupa invataturile traditionale ale anumitor grupari yoghine), s-a condensat astfel intr-o sinteza unica descrierea acestor
forte subtile colorate. In trecere, este important sa retinem ca aceste culori subtile nu se confunda niciodata cu culorile percepute de ochiul
nostru fizic. Oricine ajunge sa le sesizeze, realizeaza ca intre aceste culori subtile si culorile fizice propriu-zise deosebirile sunt nete, neputind fi vorba de o confundare. Am vazut ca aceste vibratii sunt (incepind de la cel mai infim grad, care este de asemenea si cel mai elevat): galbenul, albastrul, verdele, portocaliul si rosul. In fiecare dintre acesti principali curenti, exista mai multe feluri de subdiviziuni, fiecare dintre ele avind nuante specifice, care se integreaza in bana subtila a culorilor percepute.
Fiecare dintre aceste subdiviziuni sunt net aparate prin diferenta de amplitudine si prin inaltimea vibratiilor (lor) specifice; in consecinta, au
nuante distincte, care le fac sa fie intotdeauna sesizabile si determinate de catre un clarvazator antrenat. In cazul unei structuri, ele prezinta o
dominanta, in cadrul acesteia distingindu-se predominanta unui curent.

Aceasta dominanta produce, in plan subtil, la nivelul aurei, nivelul de evolutiei al fiintei analizate. Deci, curentii subtili ai eterului, la suprafata pamintului, perceputi sub forma unor imagini mentale, prezinta aspectul a mai multor benzi de lumina subtila, distinct colorata, rasucindu-se in toate directiile si chiar izbindu-se de aurele fiecarei persoane. A trai sau a exista inseamna, deci, a face sau nu apel constient la acesti curenti subtili; sensul consta in a-i utiliza constient, implicind o accelerare a evolutiei, o avansare mult mai rapida in plan spiritual. In multe cazuri, unele fiinte pot utiliza inconstient anumiti curenti subtili in scopuri inferioare, in general putini fiind de acord ca (in functie de curentii utilizati) noi realizam o optiune si ne orientam existenta constient sau nu. Este important sa retinem ca, desi exista in spatiu curenti subtili de forte simple, atunci cind ei intra in rezonanta cu fiinta (aura) noastra, fiecare culoare produce un grad corespunzator sau o frecventa identica de vibratii in aura noastra si, in general, in sfera noastra mentala; astfel, se creeaza o dorinta intensa, o stare anume sau un anumit mod de reflectare, care va corespunde in mod identic acelei culori care reprezinta un anumit tip de energie subtila cosmica.
SEMNIFICATIA CULORILOR SUBTILE SAU A FRECVENTEI VIBRATIILOR VALULUI VIETII
Atunci cind subconstientul devine stapin asupra dorintelor inferioare (sau de indata ce valul vietii interioare este net purificat, transmutat in aspectele sale sublime), culoarea vibratiilor sale subtile este albastru(l). Mentalitatea obiectiva (fiind de un grad inferior al vibratiilor) trebuie sa
fie elevata (sublimata) pentru a se putea uni in mod armonios cu subiectivul (superiorul). Constientul sau subconstientul formeaza astfel
ansamblul individualitatii. Acesta este telul evolutiei noastre permanente, de a ne uni intr-un singur constient (sau in asa zisul supraconstient), cu alte cuvinte, starea de contact cu Sinele Suprem (sau Samadhi). Daca vibratiile mentalitatii obiective sunt antrenate de vibratiile rosii (subtile) ale naturii animale (care exista in fondul vital al fiecarei fiinte umane), apare separarea permanenta s celor doua mentalitati; are loc asa-zisa moarte spirituala. In aceasta situatie, fiinta continua sa existe ca robot, fiind definitiv separata de aspectul subiectiv sau de natura (sa) superioara, natura in care exista Sinele Suprem, Esenta sau Atma. Acest lucru trebuie sa fie evitat (cu cea mai mare grija).
Exista situatii mentionate in traditia spirituala a planetei, situatie in care Sinele Superior (sau mentalitatea subiectiva) se separa si se reincarneaza in alt vehicol, in alta fiinta, in timp ce vehicolul fizic care a murit continua sa traiasca (sa existe) in mod automat, genul zombi, fiind
antrenat numai de mentalitatea obiectiva, altfel spus, de natura inferioara vitala.

Vibratia albastru – verzui – subtil indica, in schimb, spiritul subiectiv care incepe sa domine individualitatea, la aceasta faza vibratiile albastru fiind chiar dezirabile, aceasta fiind baza restabilirii echilibrului spiritual al fiintei, al realizarii armoniei prin elevarea vibratiilor aurei. In concluzie, albastrul subtil este culoarea specifica inaltelor calitati mentale. Influenta sa se exercita, in special, asupra domeniilor legate de
literatura, muzica, aspecte sublime (superioare) ale educatiei, armonia fiintei si echilibrul acesteia. Aceasta forta exista la animal in forma latenta, ne-aparind (aproape) deloc la aceasta. Ca operare sau dinamism, ca exercitare efectiva, ca utilizare, ea apartine spiritului subiectiv al
fiintei umane. Orice inspiratie, de orice natura ar fi (domeniile mentionate mai sus), este datorata influxului curentului albastru. Chiar in situatiile in care fiinta este inconstienta de energia subtila, asimileaza in aura sa aceasta forta specifica, forta care opereaza ulterior unisonul
cu aceasta stare specifica, stare in care va descoperi elementele de care ea are nevoie. Altfel, adevarata sursa a inspiratiei nu ar putea fi
(niciodata) explicata sau inteleasa.
Realizind acest mecanism, putem intelege perfect procesul inspirativ. Marea majoritate a artistilor opereaza (in mod inconstient) datorita starii
aspiratiei frenetic realizate pe fundalul de concentrare specific, ei fiind pusi in conexiune (rezonanta) cu curentul subtil cosmic albastru, avind
astfel acces direct la informatiile si sferele pe care acesta le contine.
Curentul albastru – indigo este caracteristic muzicii superioare. Toti marii compozitori (ramasi celebri la nivel planetar) si-au extras inconstient
inspiratia, unii dintre ei, reusind sa sesizeze fenomenul care se numeste muzica sferelor. Curentul literaturii este albastru – deschis, culoarea asemanatoare cu cea a cerului de toamna (cum, de altfel, am mai amintit).
In lumina celor spuse, realizam ca fiecare fiinta umana are posibilitati latente nelimitate, de a invata orice arta sau stiinta facind parte dintre
cele controlate de curentul subtil albastru, cu ajutorul energiei specifice; se vor realiza progrese remarcabile, prin cuplarea la curentii cosmici
secundari. Singura conditie este perseverenta.
Curentul albastru serveste la restabilirea armoniei spirituale a fiintelor al caror verde subtil incepe sa fie nuantat cu albastru. Vibratia subtila
cuprinsa intre verde si albastru indica (intotdeauna) ca spiritul obiectiv incepe sa nu mai controleze (in intregime si exclusiv) corpul, impartind
aceasta onoare cu spiritul subiectiv.

CURENTUL VERDE SUBTIL (AL INDIVIDUALIZARII)
Dupa cum reiese din sub-titlu, curentul verde subtil este culoarea subtila a individualizarii. In manifestarile sale cele mai elevate nu exista (nici un fel de) egoism. In schimb, egoismul se afla (in totalitate) in nuantele inferioare. Toate dorintele personale, tot ceea ce vine de la ideile de
posesiune personala, sunt perceptibile in astfel de momente. Aici descoperim dorinta de distingere neaparata, aspiratie catre renume, bogatie, toate fiind manifestari ale curentilor verzi cu nuantele corespunzatoare.
Totusi, curentul verde subtil este curentul intelectualizarii pure, rationale, atunci cind intuitia subiectiva nu poate inca sa actioneze anumite cunostinte. Astfel, in asemenea situatie, o persoana poate sa aiba (o) memorie neobisnuita a faptelor, fara ca prin aceasta sa realizeze
starea de reala intelepciune a puterii intuitive pe care o confera spiritul elevat.
MANIFESTAREA EGOISMULUI SI ASPECTELE SALE IN VIBRATIILE VERDE INCHIS SUBTIL
Subcurentul amintit este curentul egoismului pur in aspectele sale inferioare. Iarba verde a unei cascade este analog reprezentata culorii
curentului in care se afla toate dorintele de posesiune personala si tot ce tine de aspiratia catre renume, distinctii onorifice, pozitii sociale sau
politice, succes financiar, etc. Gindurile pure si rationale se afla in nuanta verde luminos, mult stralucitoare (grad mult mai inalt decit cel
prezentat anterior). Pura individualizare, in aspectul sau cel mai rafinat, se manifesta in vibratiile superioare ale curentului verde palid.
In general, verdele este culoarea individualizarii in intregul univers, fiind, de asemenea, dominanta in planul subtil al vibratiilor terestre.
Planurile individualitatii verzi vibreaza astfel cu aceasta rezonanta.
Aceasta culoare (particulara) trebuie sa fie atribuita gradului vibratiilor care o particularizeaza si care o fac sa-si merite locul ce-i este consacrat
in asa-zisa armonie a sferelor.

Toate celelalte corpuri ceresti care emit linie specifica) verde sunt corpuri in care constiinta cosmica incepe sa-si faca simtita influenta. Pe
pamint, regnul vegetal este particulariza(n)t prin frunzele sale verzi, in timp ce omul are la nivelul aurei dominanta acestei culori, trebuind, prin
intermediul ei, sa-si cunoasca nemurirea inainte de a trece la vibratia albastra.
Deci, planetele ale caror vibratii sunt verzi, de la sine trebuie sa fie considerate planete ale individualizarii.
CURENTUL FINANCIAR (VERDELE DE TOAMNA)
In momentul in care fiinta umana atrage la sine in aura subcurentul verde de toamna, acea fiinta concentreaza aceasta forta specifica in ea. Astfel, daca ea doreste cu putere bani, dorinta poate fi intensificata considerabil daca se va servi de acest curent financiar, pentru ca in aceasta situatie ea se uneste cu marele forte subtile ale naturii, in loc sa actioneze opus in raport cu acestea. Daca o fiinta doreste realizarea in acest domeniu, regulile obisnuite in acest domeniu indica a se face o imagine definitiva, mentala, in curentul verde. Astfel, dorinta se va materializa. Daca va veti concentra asupra acestei imagini foarte clar realizata de intreaga gindire, aceasta dorinta se va realiza cu mult mai repede decit daca am apela in afara curentului fluidic, caci spiritul individual poate ajunge la plenara dezvoltare si realizare a dorintelor sau a necesitatilor sale, cu ajutorul Spiritului Universal, cu conditia de a nu se abuza de acesta si a nu perturba armonia Totului, facind sa predomine in intreaga aura.

In general, intreaga lume este guvernata de legea dorintelor si a realizarilor mentale – materiale. Utilizind aceasta nuanta a verdelui
subtil, veti fi in stare sa realizati ajutorul financiar de care aveti nevoie in situatiile critice. Este important sa retinem ca, pentru a pune aceasta regula in actiune, anumite conditii sunt absolut necesare, cea mai importanta fiind aceea de a nu ne lasa niciodata influentati de vibratiile subtile rosii. Vom utiliza energia lui verde, dar vom respinge dorintele inferioare ale planului animal si aceasta intr-o maniera permanenta, reusind astfel sa ne dezvoltam aceasta stare sufleteasca speciala care ne permite sa facem intotdeauna ceea ce este bun la momentul oportun. In acest fel, ajutorul financiar realizat ne va permite sa facem cit mai mult bine in jurul nostru.
VINDECAREA CANCERULUI CU AJUTORUL CURENTULUI SUBTILVERDE
In traditia yoghina se stie de foarte mult timp (aceasta informatie fiind in general tinuta secret) ca folosirea curentului subtil verde este de mare
ajutor in restabilirea echilibrului fizic si psihic prin curentii fluidici ai gindirii. Aceasta forta aduce in fiinta energii specifice binefacatoare care
vor reconstitui intreaga structura afectata, cind aceste energii sunt dirijate prin intregul sistem organic, fie prin apel, fie prin proiectie mentala directa, in functie de dorinta celui care utilizeaza aceste energii, acest lucru putindu-se face chiar in afara fiintei noastre, permitindu-ne sa emitem sau sa transmitem, aceasta energie specifica la distanta, facind o alta fiinta umana (in suferinta) sa beneficieze de aceste avantaje.
Aceste vibratii fortifiante si regeneratoare magnetizeaza sui-generis aspectele componente specifice ale fiintei, curatind-o de fluidele
demagnetizate, consumate, formind altele in locul lor. Astfel, prin aportul aceste energii, la nivel fizic se realizeaza o regenerare si redinamizare
a nervilor care sunt fortificati si individualizati datorita acestei vibratii sau acestei culori specifice care are importanta considerabila in eliminarea bolilor nervoase.

Verdele subtil re-intareste, de asemenea, nervul optic, in cazurile de slabiciune ale vederii sau, in general, in toate afectiunile oculare. In
aceasta discutie este demn de retinut ca asa-zisele raze X cunoscute de stiinta si utilizate actualmente pe scara larga fac parte din curentul
verde. Ele sunt insa partiale, nu cuprind toate aspectele specifice ale verdelui (sau nuanta specifica cu toate nuantele sale componente) ce
produce vindecarea in cazul in care se foloseste subtil. Ele pot fi facute vizibile (pentru ochi) cu ajutorul unui instrument special.
Ele sun de un ajutor considerabil pentru vindecarea cancerului, dar nu ajung sa vindece total aceasta boala cumplita, pentru ca nu distrug decit
microbii ranii si nu pe cei care circula in singe si care se pot fixa din nou in alta parte. In cazul in care curentul subtil este dirijat, in intregime,
de-a lungul intregii fiinte (afectind intregul organism, prin proiectii mentale sistematice), acesti germeni sunt distrusi complet si astfel maladia poate fi vindecata.
In cazurile de tratament asa-zis psihic, cind numai sugestia simpla a fost folosita, s-a constatat ca avea epoci regulate de reaparitie, cu toate ca
pacientul (care se supunea tratamentului prin influenta sugestiva) se credea complet vindecat. In asemenea cazuri, numai efectul este eliminat, cauza continuind sa subziste; germenii creeaza din nou focare, care, progresiv, continua sa actioneze, creind, la acelasi nivel, boala, fie
in acelasi loc, fie in alta parte.

Succesul vindecarii magnetice poate fi net in cazurile in care razele X esueaza, daca se foloseste curentul verde subtil (sistematic) cu care
intreaga aura este preponderent incarcata, astfel germenii fiind distrusi. In spitalele yoghine din India se recurge la folosirea curentului subtil
verde pentru vindecarea cu succes a cazurilor de cancer. Aceasta explica de ce, in aceste clinici, se pot obtine vindecari totale ale acestei teribile
maladii.
In concluzie, culoarea verde subtil tine de curentul individualizarii. Ea exprima egoismul, in formele sale inferioare si superioare, reprezentind
intelectualitatea fara intuitie. In aceasta grupa, foarte multi indivizi au cunostinte livresti imense si memorie uimitoare. Cu toate acestea,
spiritul lor subiectiv nu a fost suficient dezvoltat. Ei vibreaza predominant in curentul verde, chiar cind sunt eruditi, dar, cu toate acestea, nu au o cunoastere adevarata sau, altfel spus, nu realizeaza (nici macar in parte) starea de intelepciune.
In aspectele sale inferioare, egoismul vibreaza in subcurentul secundar verde – nuanta de sticla. Aviditatea de a dobindi bunuri materiale sau
onoruri este oarecum culoarea ierbii, putin mai intunecata decit verdele sticlei. Intelectualitatea fara intuitie este verde mai deschis, simtul de
individualizare este de nuanta verde pastel. Sufletele animalelor au nuanta verde in momentul nasterii. In continuare va capata rosu inchis,
corpul devenind suficient de puternic pentru a exprima dorinta de reproducere.
In general, yoghinii se servesc de culoarea verde subtil atunci cind doresc, pentru ei sau pentru altii, bogatii, onoruri sau alte lucruri
materiale, cu conditia ne-abuzarii.
In acest caz, yoghinul se concentreaza intens asupra curentului verde (nuanta corespunzatoare), pina in momentul cind intreaga sa fiinta
vibreaza, in planul auric, la frecventa specifica. El este convins, in totalitate, ca atunci incorporeaza sau asimileaza in aura sa acest curent.
In continuare el realizeaza reprezentarea mentala (cit mai clara) a lucrului dorit sau a fenomenului realizabil si se concentreaza asupra creatiei sale, fara a se ingriji de curentul in care aceasta evolueaza. Constiinta Universala va da lucrului (fenomenului) creat mental si reprezentat in acest curent existenta obiectiva (in planul manifestarii).

Mai devreme sau mai tirziu (direct proportional cu intensitatea efortului) se va obtine acel lucru sau fenomen. In acest mod, yoghinii avansati
(considerind interventia lor necesara, in anumite directii) obtin rezultate rapide, uimitoare, ne-pierzind timpul, stiind foarte bine ce vor si cum sa obtina acel lucru.
Ei nu au incertitudini sau indecizii asupra eforturilor respective. Verdele (am mai amintit) poate fi folosit cu succes pentru a regenera si
intari nervii. El aduce corpului fizic in cauza materiale fluidice noi. Este curentul care convine (cel mai mult) persoanelor cu tulburari de vedere,
re-vitalizind nervii optici prin vibratiile fortifiante. Verdele este antidotul altruismului exagerat si prost inteles, lucru care impinge (de multe ori) fiinta umana la ruinare mentala, psihica si chiar financiara, acordind un ajutor ne-cerut.
In toate ashramurile din India, in cazul celor care sunt la inceputul antrenamentelor, se insista asupra acestui punct de vedere, pentru a
putea obtine rezultate. Se cere a nu se abuza in a da unei fiinte umane mai mult decit este necesar, in caz contrar incarcindu-se ei insisi cu
greutatile celorlalti sau, altfel spus, preluarea karmei impiedicind obtinerea experientei in cazul celor pusi in aceste conditii pe Pamint; transgresind aceasta interdictie, actiunea nu va fi pozitiva, din contra, va deveni un obstacol in calea evolutiei lor. Acest lucru poate fi constat prin consecinte, greutati, dezechilibre, afectiuni. Toate acestea, survenind oarecum repede dupa ajutorul acordat, denota clar ca yoghinul a depasit masura. Se stie ca Supremul nu da (niciodata) fiintei umane sarcini mai mult decit suportabile. Constatind ca suntem supraincarcati cu greutati, tulburari, boli, trebuie sa analizam cu atentie … oare nu gresim din acest punct de vedere?

CURENTUL SUBTIL PORTOCALIU AL FORTEI COSMICE (FORTA SECRETA A VIETII UNIVERSALE)
Curentul subtil portocaliu este considerat in traditia yoghina drept forta vietii. Acesta este suflul vietii recunoscut in Biblie, prana sau mana…
Vibratiile sale se gasesc in intregul Univers. Toate lucrurile si fiintele sunt impregnate, la nivelul lor specific, de aceasta mare forta secreta a
vietii. Respiratia fiintei umane (si cea a animalelor) patrunde in organism prin (nu neaparat) intermediul plaminilor, avind partial legatura cu
oxigenul vehiculat de acesta. Aceasta forta este cea care creeaza, construieste si da nastere formelor. Activitatile chimice, atractiile si repulsiile instinctive, asocierea atomilor, gruparea acestora prin jocurile vibratiilor lor respective, sunt produse de aceasta forta secreta a vietii
sau de curentul portocaliu. Aceasta forta constructiva (totodata, distructiva) mentine corpul fizic in buna stare sau, din contra, cauzeaza dezagregarea atomilor sai sau a unor elemente componente. Intr-un cuvint, ea este esenta vitala a formelor fizice.
Absorbtia fortei subtile portocalii, prin respiratie, are influenta extrem de favorabila asupra persoanei sanatoase, ea fiind capabila sa primeasca,
sa resimta si sa stocheze aceasta forta, lucru care se prezinta cu totul altfel in cazul unei persoane bolnave. O persoana bine dezvoltata si armonioasa va folosi din plin si cu profit aceasta forta, spre deosebire de o fiinta umana a carei stare de dezvoltare fizica nu se afla in cele mai
bune conditii. Curentul subtil portocaliu este cel mai util cresterii si dezvoltarii rapide a fortelor fizice, pentru tot ce este viu. Copiii care nu
sunt prea bine dezvoltati si nu au inca vibratiile subtile verzi prea bine cristalizate in aura, pot fi rapid vindecati prin respiratie abundenta si
constanta de aer proaspat, pur, in care ei vor absorbi in mod gradat, chiar inconstient, forta vietii portocalii.

In concluzie, curentul subtil portocaliu este curentul forta, secretul vietii care anima plantele, animalele si fiinta umana. Orice creatura care
respira, absoarbe aceste forte secrete odata cu aerul care o vehiculeaza, acele creaturi care nu au plamini impregnindu-se cu aceasta forta asa
cum buretii se imbiba cu apa. Animalul bolnav cauta instinctiv Lumina – Soarelui, aspira la acest curent portocaliu care se afla in cantitate mare
in energia solara. Astfel, foarte multe animale bolnave pot fi vindecate rapid prin simpla expunere la soare. Yoghinul utilizeaza acest curent
subtil vital pentru a ingriji sau vindeca afectiunile animale, pentru a dinamiza cresterea copiilor si pentru a introduce un impuls vital la
fiintele umane a caror dezvoltare este intirziata si care nu au atins inca, in evolutia lor, acea faza in care vibratia se face prin asimilarea
energiilor subtile verzi.
Portocaliul subtil poate fi folosit de asemenea pentru a grabi uneori extraordinar de mult cresterea plantelor sau pentru a grabi, dinamiza,
cresterea unei fiinte (copil), mai ales in cazuri de malformatii, aportul culorii portocalii fiind imens. Anumiti yoghini avansati, care s-au
familiarizat foarte mult cu portocaliul subtil, au puterea de a face sa incolteasca si sa creasca plante in doar citeva minute, prin condensare si
focalizare interna (ambele, foarte mari) la nivelul aurei plantei, a acestei forte subtile portocalii. Acest fenomen a fost de nenumarate ori posibil si s-a constatat ca intr-adevar exista fiinte umane care au asemenea putere.
La nivelul conceptiei populare, despre foarte multe fiinte care iubesc plantele se spune ca… au mina buna. In asemenea caz, este evident ca
fiinta are exces de portocaliu subtil in aura, acesta dinamizind cresterea plantelor sau accelerind procesul de incoltire in cazul in care fiinta
respectiva seamana sau ingrijeste plante.

MARELE CURENT SUBTIL ROSU (AL EMOTIILOR INFERIOARE SAU AL INSTINCTULUI)
Curentul subtil rosu este acela care vibreaza cel mai lent dintre toti curentii subtili mentionati deja. Exista totusi un alt curent ale carui
vibratii sunt si mai lente, influenta acestuia fiind foarte scazuta asupra dezvoltarii noastre.
Este bine sa stim ca ranile, catastrofele, exploziile, incendiile, sunt, in general, cauzate de vibratii subtile rosii (de anumite nuante) acestea
fiind adesea aduse de gindurile pervers-tite ale fiintei umane. Vibratiile specific ale marelui curent subtil rosu nu sunt atrase in mod constient de
fiinta umana, aceasta atractie incetind, fara indoiala, de indata ce fiinta umana va deveni stapina pe emotiile sale inferioare si instinct.
Vibratiile subtile rosii sunt profund dezagreabile si au natura inferioara, impiedicind foarte mult atingerea dorintelor elevate, blocind realizarea
imaginilor mentale ale unui ideal elevat care este pe cale sa se formeze in fiinta noastra psihica. Prin forta sa repulsiva accentuata, curentul
subtil rosu indeparteaza idealurile (in mod constant) de noi.

Aceasta energie, odata intrata in obisnuinta, face ca fiintei sa-i fie greu sa elimine acele elemente sau stari care conduc intotdeauna la cumularea energiilor specifice ale lui rosu subtil in aura sa. In acest fel, aura unei astfel de persoane va fi invadata (in mod constant) de culoarea subtila rosie. Astfel, mai devreme sau mai tirziu, o asemenea persoana va inceta sa mai obtina succes in orice actiune intreprinsa si va intimpina
nenumarate obstacole si dificultati in viata. In general, acest curent subtil rosu demagnetizeaza celulele corpului uman si cauzeaza dezagregarea lor. El nu curge niciodata ritmic, astfel vibratiile sale avind efecte nelimitate asupra intregii structuri. Spre deosebire de vibratiile superioare a caror curgere este ritmica si constanta, vibratiile subtile rosii, prin componenta lor specifica, asigura invadarea fiintei de catre microbi si faciliteaza patrunderea in organism a elementelor toxice, nocive, care conduc in mod gradat la slabirea celulelor. Putem spune ca astfel (nu altfel!) se produce majoritatea bolilor cu care fiinta umana se confrunta. Daca aceasta forta distructiva, demagnetizanta, este extraordinar de puternica, dezagregarea produsa poate fi fulgeratoare sau imediata si aceasta poate duce la cazuri de apoplexie, la moartea instantanee, la atacuri de cord.
ROSU BRUN SAU MARO – SUBCURENT SUBTIL AL LUI ROSU
Vibratiile sale sunt puse in miscare si atrase de noi in aura atunci cind frica predomina mentalitatea noastra. Daca acest curent subtil invadeaza
intr-o anumita proportie aura si dureaza un anumit interval de timp, noi atragem in propria fiinta chiar pericolul de care ne temem. Din aceasta
cauza, poporul ne semnifica si enigmeaza: <De ce te temi(?), nu scapi!>.
In lumina acestor cunostinte putem realiza profunzimea intelepciunii populare si putem sesiza clar mecanismul de operare in aceasta directie.
De altfel, o persoana avind in mod constant vibratia acestei culori in aura, nu poate avea succes in nici o actiune pe care o intreprinde, caci
toate veleitatile sale pasagere de a se sustrage de la esec si de a obtine reusita sunt in mod continuu subordonate si paralizate de aceste vibratii
contrare. Culoarea rosu subtil inchis este culoarea satisfacerii simturilor, culoarea unei satisfactii abjecte, net inferioare. Rosu deschis este culoarea persoanelor colerice. Aceasta nuanta, care poate fi remarcata in aura, indica intotdeauna avem de-a face cu fiinte care se infurie extrem
de repede. In lumina acestor date apare clar ca este absolut necesar sa ne stapinim minia, pentru a nu intra in rezonanta cu curentii inferiori
rosii, din contra, sa cautam, in anumite momente critice, sa facem apel la curentii specifici care eleveaza vibratiile fiintei umane si incarca aura
cu energie sferica calmanta si sublima.

Prin urmare, curentii subtili rosii nu permit niciodata acelora care se supun influentei lor sa obtina nici sanatate, nici sa aiba sansa, nici sa
atinga fericirea. Din aceasta cauza, mai ales pentru fiinte, este necesar sa se dezvolte acea stare a sufletului care este numita vointa, care
permite totdeauna, chiar inconstient, sa atragem la noi curentii favorabili, cu vibratiile lor specifice, in functie de actiunea pe care o
intreprindem, aceasta asigurindu-ne automat succesul.
In concluzie, curentul rosu subtil este cel inferior dintre cei patru curenti pe care i-am studiat pina acum. El este cel a carui frecventa de vibratie
este cel mai putin elevata. El semnifica emotia inferioara de orice tip. La fiinta umana el indica totdeauna preponderenta naturii animale in aura.
Cind o fiinta umana se lasa prada furiei sau miniei, aura sa devine rosie; culoarea devine predominanta daca fiinta se lasa mereu cuprinsa de
astfel de sentimente. Acest fenomen se produce datorita vibratiei la unison cu marele curent subtil rosu. Conexiunea intre cele doua fiind
imediata, aura devine bun conductor al acestei forte si astfel omul este umplut de aceste vibratii in mod inconstient. Cu cit controlul de sine
lipseste, cu atit individul va prezenta simptoame si manifestari similare animalului salbatic. Intr-o asemenea situatie, el se gaseste in raport de
rezonanta mentala (stare de telepatie inconstienta) cu ceilalti indivizi care, in acelasi moment, se lasa prada aceleiasi emotii. El poate sa
primeasca telepatic informatii energetice modulate pe aceasta vibratie specifica, altfel spus, ginduri rele, comitind fulgerator actiuni la care
niciodata nu s-a gindit.
In imensa majoritate a cazurilor criminale, crimele sunt comise in astfel de momente; revenind la starea normala, persoana considera ca a activat nebuneste. Situatii in care, scapata de sub control si lasata prada influentei, s-a trezit pur si simplu subjugata, transformata in instrument
cu care opereaza aceste forte.
In plan subtil, rosu(l) este o vibratie net inferioara, manifestind efecte dezolante pentru corpul fizic; in plan auric, smulge, pur si simplu,
instantaneu, toate realizarile pozitive (superioare) facute anterior. In plus, atrage toate acestea si, atit timp cit nu va regasi echilibrul mental (iesind complet din acest curent) nu i se poate intimpla decit ceva nefericit. Directionind, este demn sa meditam ca … <O nenorocire nu
vine niciodata singura.> (n.r.: in paralel, <Un bine nu vine niciodata singur.>)

Acesta este elementul esential care merita sa fie retinut: minia si furia fac sa dispara magnetizarile atomilor componenti ai corpului (viu). Se stie
ca atomii au o parte pozitiva si una negativa, partea pozitiva a unui atom fiind legata de partea negativa a altuia.
Daca corpul este demagnetizat, depolarizat, aceasta coeziune este perturbata si, in unele cazuri, distrusa. Marile forte naturale circula regulat in atomi cind acestia sunt polarizati normal. Patruns in corp, curentul rosu demagnetizeaza atomii si pregateste astfel, implicit, trecerea microbilor si asimilarea elementelor dezechilibrante, perturbatoare, in final facind posibila instalarea bolii.
Adesea, congestia cerebrala sau paralizia sunt rezultatul actiunii nefaste a curentului rosu, acesta fiind cauza deceselor instantanee datorate
afectiunilor cardiace.
Curenti derivati din rosu:
– rosu(l) inchis / indica forme de dorinte sexuale;
– rosu(l) stacojiu / indica furie sau minie;
– rosu(l) brun / indica simptoame ale fricii.
Unii yoghini avansati se servesc de acesti curenti subtili pentru a regenera functii sexuale specifice, aceasta numai in scop de reproducere, de procreare. In schimb, magia neagra utilizeaza (din plin) aceasta forta subtila (prin intermediul careia sunt atrase diferite boli, tulburari, flagele) doar in directii distructive.

SINTEZA CELOR SPUSE MAI INAINTE ASUPRA CELOR CINCI CURENTI SUBTILI
Un stravechi proverb spune: <Cine se aseamana se aduna.> Prin urmare, gindurile de aceeasi natura au tendinta sa se grupeze. Exista, deci, grupari de forte, adevarate conglomerate si la fel pot exista grupe de mentalitati (EGREGORI). In general, persoanele care au idei si aspiratii
comune, se atrag, in mod natural, vibratiile lor aflindu-se pe frecventa asemanatoare. Chiar legile fizicii pun in evidenta acest fapt. Apasind o
clapa a pianului putem auzi perfect ca, simultan, vibreaza fie un geam, fie o lustra, tonica acelui obiect de sticla fiind identica cu cea a notei
produse. Exista, deci, in natura, vibratii simpatice si de aceea, uneori, este dificil a si cine este adevaratul inventator al unui anumit lucru. De
exemplu, Cine a fost inventatorul telefonului?!, Bell sau Cray?… Atit Bell, Cray cit si Edison s-au scufundat in acelasi curent de ginduri si au
dezvoltat, in mod simultan, ginduri oarecum asemanatoare.
Exista, deci, o mare magnetica, un ocean (adevarat) de energie in care noi traim, in aceasta existind curentii gindurilor carora noi putem
voluntar sau inconstienta sa le atasam pentru a obtine rezultate bine definite. Incercati acum, pe baza datelor prezentate, sa va reprezentati macar citeva clipe aceasta constiinta magnetica gigantica, din care, noi, dumneavoastra si ceilalti, facem parte, aceasta din urma, fiind apta sa
primeasca si sa transmita ginduri. Curentii gindurilor acestei mari magnetice sunt la fel de bine definiti ca si aceia ai unui ocean. Acesti curenti ai gindului sunt net separati de frecventele lor specifice de vibratie si noua personal – chiar daca nu stim nimic despre ei – nu ne este absolut necesar a-i cunoaste direct, caci orice om atrage dintr-un anumit curent, in functie de dominanta frecventei aurice, ideile care, intotdeauna, vibreaza in armonie cu el insusi. Aceasta atrage, total, dupa sine, ceea ce numim nivel dupa care taxam ceilalti oameni.
Daca, de exemplu, atit dumneavoastra cit si noi avem, in acelasi timp, ginduri de aceeasi natura, suntem (constient sau nu) atasati la acelasi
curent si primim idei asemanatoare. de cele mai multe ori, oamenii utilizeaza curentii gindirii in mod inconstient, in foarte rare cazuri avind
semi-constiinta si in extrem de rare cazuri plenara constiinta.

…Un individ doreste sa obtina un anumit obiect si se decide sa-l dobindeasca… El nu stie nimic despre folosirea stiintifica a spiritului, dar dorinta sa intensa si hotarirea sa precisa pun automat anumite legi naturale in actiune si daca el persista, va obtine (direct proportional cu intensitatea dorintei sale), mai devreme sau mai tirziu, ceea ce doreste. De cele mai multe ori, timpul folosit pentru a se ajunge la reusita va fi lung, caci el nu stie sa dirijeze (in linie dreapta) fortele pe care le-a declansat (la moment dat).
O alta fiinta umana care cunoaste bine puterea spiritului, va cere Constiintei Universale sa-i dea acel obiect. Repetind aceasta frecvent, cu
multa ardoare, va obtine acel obiect sau fenomen, dar intr-un interval ceva mai mic decit in cazul amintit anterior.
Yoghinul, avind toate elementele clar legate de curentii subtili colorati (pentru a obtine obiecte), trebuie sa dea nastere, sa creeze o imagine
mentala a acelui obiect sau fenomen si sa concentreze, intens, gindirea asupra acelei imagini realizate. El va atrage catre eu obiectul sau fenomenul creat, utilizind (in mod constient) LEGEA. Astfel, dorintele sale vor fi realizate cu mult rapid decit in cazurile anterioare. oamenii
care se folosesc in mod inconstient de aceste forte psihice naturale, atribuie totdeauna (in ignoranta lor) succesul unor cauze (de cele mai
multe ori) exterioare. Actualmente, multe persoane utilizeaza curenti cosmici in scopuri terapeutice, obtinind vindecari, reclamind un sistem
particular. Cu toate acestea, in fiecare din cazuri, fenomenul se bazeaza pe aceeasi lege.
Isus, cunoscind natura si folosirea fortelor cosmice (prezentate), initiaza discipolii sai, acestia reusind sa realizeze diferite miracole. Curentii fortelor spirituale constituie o parte a Spiritului Universal (parte generata de Spiritul Divin). Noi trebuie sa ne amintim permanent… sunt
pe deplin convins ca spiritul universal ma inconjoara. Constiinta Cosmica este intocmai ca oceanul… mereu in miscare. Oceanul prezinta miscari
obisnuite (mareele) si variabile (valurile). Constiinta Cosmica prezinta, la propriile sale miscari, curenti susceptibili de a fi modificati superficial de gandurile umane.
Un individ oarecare nu poate lupta perpetuu contra unui curent mental-universal, pentru ca el nu poate opri fluxul acestei mari de forte (depasit fiind de ea). El poate sa urmeze un anumit curent, mai ales daca acesta este superior, extragind avantaje lucrind cu natura (la unison) si nu impotriva acesteia. Prin urmare, recunoscind unitatea acestei forte, constatam ca ea se manifesta sub diferite aspecte si, analizind in detaliu, s-a ajuns la concluzia ca aceste aspecte sunt numite mari curente de manifestari universale.

Fiecare dintre acesti curenti se diferentiaza de ceilalti prin frecventa specifica vibratiilor, conditionata de mediul in care se manifesta. Cei cinci curenti se subdivizeaza in curenti mai mic, fiecare dintre ei prezentind diferente specifice de vibratii. Acestia (cosmici fiind) matura literalmente suprafata solului, trecind chiar in acesta si strabatindu-l asa cum ne strabat pe noi (insine). Sunt simultani si pot fi intercalati unii in
ceilalti, influentindu-se intre ei.
Vazuti din plan subiectiv, ei apar ca mai multe benzi de culori diferite ce inconjoara pamintul si toate creaturile vii. Fiinta umana (obisnuita) nu
poate percepe (in mod spontan) curentii cosmici, astfel indoindu-se de prezenta acestora. Faptul ca nu se vad sau nu se simt nu e o ratiune
suficienta pentru a trage concluzia inexistentei lor. De pilda, electricitatea (libera) nu se vede, totusi exista.
Prin tehnici yoga (aplicate corect) fiinta capata un anumit grad de dezvoltare psihica si abilitatea concentrarii asupra frecventelor de
vibratie dorite, putind, astfel, sa devina constienta de cul(val)oarea curentilor cosmici.

Concluzionind (esential), este bine sa retinem:
1. CURENTUL SUBTIL, ROSU(L), ESTE CARACTERISTIC INSTINCTULUI;
2. CURENTUL SUBTIL, PORTOCALIU(L), ESTE CARACTERISTIC VIETII FIZICE – VALUL VIETII;
3. CURENTUL SUBTIL, VERDE(LE), ESTE CARACTERISTIC PARTII CONSTIENTE SUFLETULUI ANIMAL;
4. CURENTUL SUBTIL, ALBASTRU(L), ESTE CARACTERISTIC INVELISULUI MAGNETIC INCONJURATOR DE… FIINTE UMANE.
5. CURENTUL SUBTIL, ALBASTRU(L) – INDIGO(UL), ESTE CARACTERISTIC MENTALULUI SUPERIOR;
6. CURENTUL SUBTIL, GALBEN(UL), ESTE CARACTERISTIC SUFLETULUI SPIRITUAL;
7. CURENTUL SUBTIL, VIOLETU(L), ESTE CARACTERISTIC DUBLULUI ASTRAL / ETHERIC.
Parintele Arsenie Boca
„În fiecare noapte, la orele 12.00, se deschideau singure ușile închisorii”
Eu am avut un unchi, care in `48 era ofiter de Securitate la Brasov. Eram tanar si mergeam la Brasov unde mai ramaneam la el cate o saptamana, ca asa mai vedeam si eu lumea. Mergeam seara cu el prin oras, pe unde avea el treburi, ma mai lua si la serviciu si asa am aflat ceea ce va povestesc in continuare.
Securitatea l-a ridicat pe parintele Arsenie de la Sambata pentru ca se stia ca face minuni si vin puhoaie de oameni la el. In `44, de exemplu, a spus la slujba oamenilor sa-si aduca copiii de la Bucuresti acasa ca va veni un prapad, si la putin timp dupa aceea a fost cumplitul bombardament american. Le era groaza ca acum, in timpul comunismului, le va spune oamenilor cu aceeasi claritate care este realitatea. Si din cauza aceasta l-au luat la Securitate si l-au schingiuit mult, saracul de el. Mie mi-a spus lucrurile acestea unchiul meu. Problema era ca desi el nu se misca din fundul celulei, ci sta in genunchi si se ruga, in fiecare noapte la ora 12.00 se deschideau usile inchisorii. Celula era un loc imprejmuit, intr-o sala uriasa ca o hala. Iar in mijlocul acestei hale, statea la o masa, permanent, un subofiter de paza, care-l supraveghea fara incetare. L-au scos, l-au batut si l-au facut in fel si chip sa le spuna cum face, caci ei credeau ca are iarba fiarelor, cu care umbla aricii in bot, iar el cum a stat tot timpul in padure la Sambata, a facut rost de iarba aceea si o pune pe lacat. Dar el cum sa puie iarba pe lacat daca statea tot timpul in genunchi in fundul celulei si erau si doua randuri de usi? Intr-o noapte, au bagat doua iscoade securiste la el in celula ca sa-l vada cum face. Parintele, insa, nu a avut treaba cu ei. Ei il tot intrebau, se tot luau de el, iar el in celula tot sta in genunchi si se tot ruga. Noaptea, la ora 12.00, cand s-au deschis lacatele, pe securisti parca i-ar fi lovit fulgerul lui Dumnezeu, i-a razbit frica si au fugit de acolo. Si, de la o vreme, nimeni nu mai voia sa faca de paza, pentru ca le era frica. Pe comandant l-a luat si pe el frica si ce-a zis: eu, ca sa scap si sa-mi spal mainile, ii aduc pe toti aici sa vada si pe urma nu il mai tin.
Intr-o seara, vine unchiul meu si-mi spune ca in noaptea aceea ma ia cu el sa vedem un calugar de la Sambata, care deschide rugandu-se usile de la inchisoare. Asa ca am ajuns acolo seara, fiind si eu curios sa vad. Toata Securitatea era atunci acolo. Eu am stat pe scari, ca nu am mai avut loc sa intru, si cu totii asteptam sa vina ora 12.00 noaptea sa vedem daca-i adevarat. Si, ce sa vezi, nu asa ca s-a deschis doar un lacat, norocul meu a fost ca m-am tinut de balustrada scarilor, ca la 12.00 noaptea bara de la usa temnitei a sarit cat colo si tot amarul de lume care era jos s-a napustit inspaimantata pe scari in sus. De frica nu mai stiau ce sa faca, se calcau in picioare. Din ceasul acela, nu l-au mai tinut acolo, i-au dat drumul cu domiciliu fortat. Mie mi-a spus unele din lucrurile acestea unchiul meu. Dar am vazut cu ochii mei lacatele deschizandu-se si bara aceea sarind in laturi si securistii aceia care erau oameni in varsta, nu tineri ca mine, care aveam 18-19 ani, fugind de mancau pamantul. Multa vreme dupa aceea, cand mai mergeam cu unchiul meu pe la restaurant, prietenii lui securisti numai de asta vorbeau.
(Mărturia lui Baglazan Dumitru din Porumbacu de Sus – Sfântul părinte Arsenie Boca, pag. 45-46)
Arhanghelii si contactarea lor
.
.
Arhanghelii si contactarea lor
ARHANGHELUL MICHAEL (MIHAIL)
Numele sãu înseamnã, în traducere româneascã, Cel care este asemenea lui DUMNEZEU. Atât în unele texte biblice cât si în cele care le sunt posterioare lor, Arhanghelul Mihail este considerat a fi cel mai important dintre toti Arhanghelii. Acest aspect este mentionat atât în traditia crestinã cât si în cea ebraicã si islamicã. Fiind un protector divin prin excelentã, Arhanghelul Mihail este apelat adeseori de Bisericã si de comunitatea crestinã ca sã apere de rãu. Nu este deloc întâmplator cã în Apocalipsa lui Ioan, Arhanghelul Mihail împreunã cu îngerii sãi, sunt descrisi ca fiind în luptã cu balaurul (forta satanicã) si cu demonii (îngerii decãzuti) care sunt subordonati acestuia, iar deznodãmântul acestei lupte este cã acest balaur al abisurilor infernale a fost azvârlit sub pãmânt împreunã cu îngerii întunericului (demonii) care-l slujeau. Tocmai din aceastã cauzã, Arhanghelul Mihail este reprezentat cel mai adesea în iconografia crestinã luptându-se si biruind un balaur. El este atunci înarmat cu o lance sau cu o sabie, amândouã fiind în realitate simboluri ale discernãmântului spiritual care învinge pânã la urmã orice rãu.
Testamentul lui Avraam, lucrare care dateazã din secolul al II-lea D.C. îl prezintã pe Arhanghelul Mihail ca fiind atât de apropiat de DUMNEZEU încât, prin interventia sa în fata lui DUMNEZEU, el poate chiar sã salveze sufletele din infernuri ri sã le ghideze cãtre ceruri (sferele tainice superioare ale manifestarii). Întocmai ca si zeul egiptean ANUBIS care patrona toate riturile funerare precum si procedeele de proiectie consientã în lumile astrale, Arhanghelul Mihail este de asemenea însãrcinat cu cântãrirea faptelor bune si a faptelor rele ale sufletului care tocmai a pãrãsit definitiv corpul fizic. HERMES, care este judecãtorul traditional al sufletelor celor defuncti, în traditia greacã (el fiind în aceastã directie identic cu zeul MERCUR din traditia romanã) este adesea identificat cu ANUBIS iar serpii care sunt încolãciti pe caduceul sãu traditional îl fac sã prezinte unele asemãnãri cu Arhanghelul Mihail si cu balaurul pe care el îl învinge. De altfel, este demn de retinut cã în ezoterismul yoghin si tantric, înfrângerea balaurului reprezintã în realitate atingerea fazei de control perfect asupra potentialului creator (sexual). Dealtfel, nu este deloc întâmplãtor cã balaurul care e învins de Arhanghelul Mihail este reprezentat cel mai adesea având aripi, iar acesta (balaurul cu aripi) este un binecunoscut simbol alchimic si tantric, care semnificã un control perfect, atât asupra tentatiilor, cât si asupra fortelor inferioare, ce sunt imediat sublimate (aceasta este semnificatia ascunsã a aripilor) în aspecte angelice si dumnezeiesti; în felul acesta, natura inferioarã a sarpelui este sublimatã si transformatã în natura superioarã a pãsãrii (porumbelul sau vulturul). Arhanghelul Mihail (lat. Sanctus Michael Angelus; fr. Monseigneur Saint Michel; it. San Michele, Sammichele) este cel pe care Dumnezeu l-a însarcinat sã-i alunge din rai pe Satana si pe ceilalti îngeri rãzvratiti. Sarcina lui acum este dublã: cea de sfânt protector al Bisericii pe Pâmânt si de Stapân al sufletelor mortilor. El hotãrãste, în functie de meritele lor, ca cei buni sã meargã la Dumnezeu, iar cei rãi si ticãlosi, în iad. Se crede cã Arhanghelul Mihail i-a aparut la Hagar (Geneza XXI.17) lui Abraham pentru a-i interzice sacrificarea lui Isaac (Geneza XXII.11); tot el este acela care i-a adus pe ciumati în Egipt, i-a condus pe israeliti în timpul cãlãtoriei lor, s-a luptat cu Satana pentru trupul lui Moise (Iudei 5), a înlocuit blestemele din gura lui Balaam cu binecuvântari (Num. XXII, 35), a fost cu Joshua la Jericho (Josh. V.13), i-a apãrut lui Gideon (Jud. VI.11), a adus molima în Israel (2 Sam. XXIV.16), a distrus armata asirianã (2 Cron. XXXII.21), i-a eliberat pe cei trei evrei credinciosi din cuptorul fierbinte (Daniel III, 25) si l-a trimis pe Habakkuk sã-l hrãnescã pe Daniel în adapostul leului (Clopotul si dragonul, 32). Tot învãtãtura Bisericii ne aratã cã Sfântul Arhanghel Mihail este cel care l-a scos pe Sfîntul Apostol Petru din închisoare si l-a pedepsit pe Irod (care primise cu încântare lauda exageratã a poporului, ce îi spunea ca ar fi vorbit cu glas de înger). Descris uneori ca detinând cheile Cerului (Paradisului), Arhanghelul Mihail, este numit Printul Luminii, într-unul dintre manuscrisele de la Marea Moartã, intitulat Lupta Fiilor Luminii împotriva Fiilor întunericului, si el este conducãtorul îngerilor de luminã în lupta împotriva demonilor (îngerilor întunericului), acestia din urma fiind condusi de demonul Belial, identificat de regulã cu Satana (care este denumit si Prinþul Întunericului). În traditia islamicã, Arhanghelul Mihail (numit Mikail), este înfãtisat având aripi verzi, din topaz, si fiind acoperit din cap pânã în picioare cu fire de pãr aurii, fiecare fir având un milion de fatete (fete), iar fiecare dintre aceste fete implorând într-o limbã diferitã iertarea divinã pentru faptele rele ale celor credinciosi. Ghid divin al sufletelor umane, pe care le conduce catre lumina eternã, Arhanghelul Mihail este prin excelentã eroul luptator al lui Dumnezeu. Prin urmare, ajutorul sãu neconditionat este primit instantaneu de toti cei care luptã plini de eroism si cu curaj împotriva rãului (atât cel exterior, cât si cel interior, din fiinta lor). Modalitatea optimã de a-i atrage spontan sprijinul si ghidarea este calea luptãtorului curajos sau a eroului spiritual, VIRA. Reciproca este, deasemenea adevaratã, în sensul cã apelarea constantã si plinã de dãruire a Arhanghelului Mihail dezvoltã extraordinar de mult în cel sau în cea care îl invoca astfel, starea de erou spiritual (VIRA).
În decursul istoriei crestine, Arhanghelul Mihail s-a manifestat de multe ori, salvând diferite comunitati crestine de o serie întreagã de pericole. În sec. al Vl-lea, când s-a declansat în Roma o molimã înspãimântatoare, Sfântul Grigore i-a sfatuit pe locuitori sa realizeze o procesiune care sã strabatã strãzile orasului, intonând cântece religioase, cântece care de atunci s-au numit Marile Litanii. Aceste procesiuni s-au desfãsurat timp de trei zile, si în ultima zi, când au ajuns în fata mormântului lui Hadrian, Grigore l-a vazut pe Arhanghelul Mihail plutind în aer deasupra orasului; Arhanghelul a coborât apoi pe vârful Mausoleului si si-a scos sabia din teacã; sabia era, se spune, stropitã cu sânge. Dupã aceasta, ciuma a încetat, iar mormântul lui Hadrian a fost numit din acea zi „Castelul Sfântului Înger”; o capela purtând numele de „Ecclesia Sancti Angeli usque al Coelos” i-a fost consacratã Arhanghelului Mihail. Se mai spune cã tot Arhanghelul Mihail ar fi apãrut pentru a cere construirea a douã biserici. Prima a fost ridicatã pe coasta de est a Italiei si a fost denumitã Biserica Muntele Galgano. Legenda povesteste cã în sec. al V-lea locuia în Siponte un om numit Galgano, care avea multe turme; acestea erau duse la pasune pe munte. La un moment dat, un taur s-a rãtãcit, iar Galgano a plecat împreunã cu cativa slujitori sã-l caute; când l-au vãzut, taurul se afla pe vârful muntelui, lânga intrarea unei pesteri. Galgano s-a înfuriat pe taur atât de tare, încât a ordonat unui slujitor sã-l omoare; dar sãgeata s-a întors în pieptul slujitorului care a tras-o si l-a omorât imediat. Galgano, tulburat de aceastã întâmplare, a cerut sfatul preotului. Preotul a postit si s-a rugat timp de trei zile, dupã care Arhanghelul Mihail i-a apãrut si i-a spus cã locul în care taurul se afla pe vârful muntelui, era un loc sacru si nu putea sã permitã ca acel loc sa fie stropit cu sânge; Arhanghelul a cerut ca acolo sã fie ridicatã o bisericã care sã îi fie consacratã lui. În pesterã a fost descoperit un pârâu ce cobora de pe stâncã, cu o apã miraculoasã care vindeca tot felul de boli; imediat au fost ridicate trei altare, iar unul dintre ele a fost acoperit cu o tesãturã purpurie, brodatã cu fir de aur. Faima acestei viziuni s-a rãspândit în toatã Europa, iar biserica ce a fost ridicatã acolo a devenit un loc sfânt de pelerinaj. În timpul domniei lui Hidelbert II, Arhanghelul Mihail i-a aparut Sfântului Aubert, Episcop de Avranches, în Normandia. Aici se afla o stâncã ce era înconjuratã de apã pe perioada fluxului, si de aceea era consideratã ca o fortareatã inaccesibilã. Episcopului i s-a spus cã un taur va fi gãsit ascuns acolo, iar biserica trebuie construitã astfel încât sã acopere tot pamântul pe care taurul l-a cãlcat în picioare; tot acolo se afla si un pârâu cu apã extrem de purã. Sfântul Aubert a crezut cã este vorba doar despre un vis, dar viziunea s-a repetat din nou si din nou, iar a treia oarã, Arhanghelul Mihail si-a apãsat degetul mare pe capul episcopului si i-a lãsat aici un semn care nu a mai dispãrut niciodatã. Dupã aceasta, a fost construitã o bisericutã care a fost înlocuitã mai târziu cu o mânastire magnificã, începutã de catre Richard, Ducele de Nomandia si terminatã de catre Wilhelm Cuceritorul. Muntele Sf. Mihail (SaintMichel) a devenit unul dintre cele mai celebre locuri de pelerinaj, având o legendã atât de originalã, dar care totusi pare a fost doar o variantã mai sãracã aceleia a Muntelui Galgano. Din acest moment, Arhanghelul Mihal a început sa fie foarte venerat în Franta. El a fost ales ca sfânt protector al întregii tãri si al ordinului pe care Sf. Louis l-a instituit în onoarea sa. Un vechi scriitor francez îl numeste Îngerul bunelor sfaturi si spune despre el: Marea sarcinã a Arhanghelului Mihail este aceea de a face revelatii oamenilor, dându-le sfaturi sfinte pline de înþelepciune si în mod special sfaturi referitoare la hrana bunã pe care tatãl si mama trebuie sã o dea copiilor lor. Arhanghelul Mihail este întotdeauna reprezentat tânãr si frumos. Ca protector al Bisericii Militante, el este Sfântul Înaripat, fãrã nici un alt atribut (însemn) decât scutul si lancea. Ca învingãtor al lui Satana, el este reprezentat în armurã, tinând un picior peste cel Rãu, care este înfãtisat ca o fiintã doar pe jumatate om sau ca un dragon. Îngerul este pe cale sã-l punã în lanturi pe Cel Rãu sau sã-l strâpungã cu lancea. Dar modul în care este tratat acest subiect variazã în foarte multe moduri, cum de altfel se poate recunoaste foarte usor. Ca Stãpân (Domn) al sufletelor, Arhanghelul Mihail este neînarmat, el tine o balantã, si pe fiecare platan se aflã câte un mic trup gol (nud), reprezentând sufletele; cei acceptati au, de obicei, mâinile împreunate într-un gest de recunostintã, în timp ce cei respinsi exprimã groaza în privire si atitudine. În mod frecvent este reprezentat si un demon care prinde cu ghearele sau cu un cârlig plutonian platanul care coboarã în aceste reprezentari, Arhanghelul Mihail apare doar rareori fãrã aripi.
Atunci când în picturi apare si Fecioara Maria cu Pruncul, Arhanghelul Mihail îi prezintã balanta lui Iisus, care pare sã spunã bun venit sufletelor fericite. Oricum, cu sau fãrã balantã, Arhanghelul Mihail este întotdeauna stãpânul sufletelor în picturile care reprezintã moartea, venerarea sau glorificarea (slãvirea) Fecioarei Maria, deoarece traditia aratã ca el i-a primit sufletul si a avut grija de el pânã când s-a ridicat la Fiul ei. Cei doi Arhangheli, Mihail si Gabriel, sunt pictati pe usile laterale ale iconostasului (peretele pictat care desparte altarul de restul bisericii), pãzind intrarea în locul unde se sãvârseste, la fiecare Liturghie, Sfânta Jertfã. Datoritã tuturor acestor dovezi ale sprijinului si protectiei permanente din partea sa asupra întregii umanitãti, Arhanghelul Mihail este cel mai popular si mai apelat înger din traditia crestinã.
Arhanghelul Mihail – Arhanghelul Razei Albastre de Protectie, Perfectiune si Vointa Divina
Mihail, Arhanghelul Primei Raze de Protectie, Perfectiune si Vointa Divinã, este cunoscut si ca Printul Arhanghelilor, Îngerul Eliberator, Apãrãtorul Credintei Fiilor si Fiicelor lui Dumnezeu, Pãzitorul Celor Douãsprezece Triburi ale lui Israel, Protectorul Relatiei Maestru-Discipol. În ierarhia cereascã, el are rolul celui care conduce ostirile de lumina împotriva rebelilor. Despre Arhanghelul Mihail si actiunile sau misiunea sa apar multe referiri în Biblie, atît referitoare la cele din trecut, cît si la misiunea sa din evenimentele descrise în Apocalipsã. Lui i s-a dat rolul de a aduce prima din cele 7 plãgi care sunt descrise ca „mînia lui Dumnezeu”, de fapt karma negativã acumulatã de omenire, si care astfel se poate manifesta pentru a-i elibera pe cei care au generat-o, în mãsura în care sunt pregãtiti pentru asta. Mesajele receptionate prin channeling, meditatii sau de cãtre mediumi în ultimele zeci de ani dezvãluie cã Pamîntul a fost scos din carantinã, si cã Arhanghelul Mihail conduce actiunea de eliminare, din corpurile subtile ale oamenilor, a semintei de rebeliune plantate de cãtre asa-numitii îngeri cãzuti. Pentru aceasta, fiecare om trebuie sã cearã, în sufletul sãu, aceastã purificare, pe calea care îi este proprie, pentru ca sã poatã trece la o nouã constiintã.
ARHANGHELUL GABRIEL (GAVRIL)
Numele Gabriel semnificã în limba ebraicã Dumnezeu este puterea mea (lat. Sanctus Gabriel; it. San Gabriello, San Gabriele, LAngelo Annuriziatore; Li. St Gabriel)
Arhangheul Gabriel (Gavril) este, alãturi de Arhanghelul Mihail, unul dintre cei mai importanti îngeri de luminã cunoscuti în mod explicit în cadrul traditiei iudeo-crestine si acelei islamice. Este cel de-al doilea în rang printre Arhanghelii care se aflã înaintea lui Dumnezeu. El este Îngerul Bunei Vestiri, al reînvierii, al compasiunii, al pedepsei divine, al mortii si al revelatiei divine si este considerat a fi guvernatorul divin al Paradisului (Raiului).
Profetul Mahomed afirma cã Arhanghelul Gabriel (Jibrail, în arabã), cel cu 140 de perechi de aripi, i-a dictat Coranul vers cu vers, si de aceea el îl considera îngerul sãu protector si inspirator.
În traditia islamicã, Gabriel (Jibrail) este considerat a fi spiritul divin al adevãrului. În traditia ebraicã se aratã cã Gabriel este îngerul pedepsei divine bine meritate, care s-a abãtut asupra oraselor decãzute – Sodoma si Gomora.
Numele sãu este mentionat de patru ori în Biblie (de douã ori în Daniel VIII.16 si IX.21; de douã ori în Luca I.19, 26), si de fiecare datã apare ca un mesager care aduce vesti importante. Mai întâi, el l-a anuntat pe Daniel despre întoarcerea evreilor din captivitate, si apoi i-a revelat printr-o viziune spiritualã viitorul natiunilor. Apoi tot el i-a spus lui Zaharia (care avea o vârstã înaintatã) cã sotia lui îi va naste un copil, si în cele din urmã i-a spus Fecioarei Maria cã ea este cea aleasã si cea mai binecuvântatã dintre femei. Aceste patru manifestãri binecunoscute ale Arhanghelului Gabriel îi conferã o importanþã aparte si aratã cã el poate ghida si sustine orice actiune beneficã atunci când este invocat. În plus, fatã de cele arãtate mai sus, se crede cã tot el ar fi profetit nasterea lui Samson si a Fecioarei Maria. Este totodatã venerat ca fiind îngerul care vegheazã în mod constant asupra nasterii copiilor.
Multi dintre sfintii Pãrinti spun cã Arhanghelul Gabriel a fost si cel care a rãsturnat piatra de la intrarea mormântului lui Hristos, la înviere si le-a vorbit femeilor mironosite. Acestea, intrând în mormânt, au vãzut un tânãr sezând în partea dreaptã, îmbrãcat în vesmânt alb si s-au înspãimântat iar el le–a spus: Nu vã înspãimântati! Cãutati pe Iisus Nazarineanul Cel rãstignit? A Înviat! (Marcu 16, 5-6)
Evreii îl considerã Conducãtorul îngerilor pãzitori si pãstrãtorul comorilor ceresti. Tot el a anuntat si nasterea lui Ioan Botezãtorul. Deasemenea, în mod traditional, se considerã cã Arhanghelul Gabriel a fost îngerul care i-a apãrut lui Iisus în grãdina Ghetsimani, pentru a-L sprijini în teribilul moment al cunoasterii cu anticipatie – de cãtre Iisus – a Calvarului ce urma sã se producã.
Pe de altã parte, o legendã islamicã, mentionatã în Coran (20.88), relateazã cã atunci când praful de pe urmele copitelor calului [vehiculul subtil al Arhanghelului Gabriel a fost aruncat în gura Vitelului de Aur [idol al bogãtiei, simbol al bunurilor materiale care se substituie celor spirituale si al tentatiei mereu crescânde a fiintelor ignorante sau perverse, de a se orienta exclusiv cãtre aspectele materiale (bogãtie, plãceri inferioare, senzualitate necontrolatã, putere socialã etc)], acesta si-a pierdut pentru un anumit timp puterea sa de fascinatie perversã. Acest aspect ilustreazã alegoric ajutorul divin extraordinar pe care Arhanghelul Gabriel îl poate oferi oricând celor care îl apeleazã sincer si intens, pentru a se detasa rapid de tentatiile planurilor inferioare si pentru a amplifica în fiinta lor starea de puritate si de aspiratie cãtre Dumnezeu.
Într-un alt pasaj din Coran, Gabriel (Jibrail) este descris (simbolic) ca având în total 1600 de aripi, pãrul fiindu-i de culoarea sofranului (galben auriu) – simbol al strãlucirii extraordinare si sublime a aurei sale de luminã – chiar fiecare fir de pãr având o strãlucire comparabilã cu cea a Lunii si astrelor. Între ochii sãi – se spune în continuare – rãsare însusi Soarele; observãm aici un simbol foarte evident al deschiderii (activãrii) sale deosebite la nivelul celui de al treilea ochi, Ajna Chakra.
În plus, atunci când el si-a manifestat mãretia sa dumnezeiascã, pentru a revela învãtãtura spiritualã cuprinsã tainic în Coran, aripile sale verzi ca smaraldul strãlucitor au acoperit întregul orizont, de la rãsãrit si pânã la apus, din ele cãzând pe pãmânt, sub forma a milioane de stropi de luminã, tot atâtia îngeri care îl slãvesc necontenit pe Dumnezeu.
Datoritã asocierii sale traditionale, în crestinism, cu nasterile, Arhanghelul Gabriel este considerat drept sfântul patron (protector divin) al nasterilor (de altfel, mai ales în Occident, alãturi de numele Michael, numele de Gabriel este (în formele adaptate fiecãrei limbi europene) cel mai rãspândit, mai mult decât atât, datoritã rolului sãu atât de important – dupã cum am arãtat – de vestitor (mesager divin), Arhanghelul Gabriel a fost declarat în anul 1926, de cãtre Papa Benedict al XV-lea, drept patron (protector divin) al postelor, telefoanelor si posturilor telegrafice, si, prin extensie, el este asociat astãzi cu televiziunea, radioul si alte forme moderne de telecomunicatie.
În conformitate cu mãrturiile de epocã, Arhanghelul Gabriel a fost si cel care a inspirat-o pe Ioana D’Arc sã vinã cu întãriri în ajutorul regelui Frantei.
În literaturã si artã, Sfântul Arhanghel Gabriel este traditional descris ca un Înger de luminã purã, a cãrui frumusete este o minunatã oglindire a Frumusetii Divine. El poartã în mânã, de regulã, în reprezentãrile iconografice, un crin (simbol al puritãtii, inocentei si stãrii virginale, dar si al iubirii divine, triumfãtoare datoritã abandonãrii fiintei în harul si splendoarea iubirii Divine).
Maniera în care Arhanghelul Gabriel a fost reprezentat pictural diferã însã, de-a lungul timpului, în functie de modificãrile dictate de cãtre Biserica de la Roma în reprezentãrile cele mai vechi ale Arhanghelului Gabriel si ale Fecioarei Maria. Fecioara Maria este înfãtisatã în genunchi, plinã de umilintã si veneratie în fata Arhanghelului Mihail, considerându-l în mod evident o fiintã superioarã. Dupã secolul al XII-lea însã, Fecioara Maria este cea slãvitã si preamãritã. De acum ea va apãrea ca Regina angelorum (Regina îngerilor), si datoritã acestui fapt, Gabriel aparea deseori ilustrat stând în genunchi în fata ei. Atributele (simbolurile) Arhanghelului Gabriel sunt: crinul, un pergament cu inscriptia Ave Maria, Gratia Plena, un sceptru si uneori o ramurã de mãslin, simbol al pãcii pe pãmânt pe care el o anuntã.
În cadrul traditiei crestine, Arhanghelul Gabriel mai este uneori considerat si ca Îngerul Pãzitor al aspectului uman al lui lisus Cristos.
ARHANGHELUL METATRON
ARHANGHELUL METATRON este considerat drept cel mai pãmântesc dintre arhangheli, deoarece el a fost mai întâi un om întelept si virtuos pe care, apoi, Dumnezeu l-a luat în Cer. Sufletul sãu a fost toatã viata plin de credintã, de iubire pentru oameni si a fost foarte atent la întelesurile faptelor, nutrind convingerea cã numai acela care învatã permanent din ceea ce petrece în el si în afara lui este capabil sã-si ajute cu adevãrat semenii. Astfel, el a urmat de la sine calea întelepciunii si a bunãtãtii inimii.
Misiunea lui cereascã: El consemneazã în Cartea Vietii toate faptele noastre, ca nimic din experienta umanã sã nu se iroseascã, ci ca marii îndrumãtori de oameni sã aibã unde sã caute învãtãturile care ne salveazã în timpuri tulburi.
Misiunea lui pe pãmânt: Ne ajutã sã avem mãsura corectã în tot ceea ce facem, apãrând ca martor al actiunilor noastre. Gratie lui, noi constientizãm puterea noastrã de a iubi si sensul existentei noastre.
În timpul vietii sale pãmântesti, ca fiintã umanã, Metatron a fost cunoscut sub numele de Henoch si a fost al saptelea patriarh dupã Adam. Povestirile ni-l redau ca „plimbându-se cu Dumnezeu”, dupã moartea sa fiind primit în Cer printre Arhangheli. El a fost atât de bun, atât de blând, atât de înþelegãtor si de îngãduitor, încât a întruchipat, la vremea sa, virtuti divine, care au atras asupra sa harul Tatãlui. Mai mult chiar, el a stiut sã asculte glasul inimii si a trãit smerit si abandonat total Vointei Supreme, asemenea tuturor marilor Iluminati.
Scrierile iudaice presupun cã el ar fi fost Schechina, îngerul care conduce copiii rãtãciti prin pãdure, si cã tot el a fost cel care l-a oprit pe Abraham din sãvârsirea jertfei, atunci când Dumnezeu i-a cerut sã i-L ofere pe fiul sãu, Isaak.
Metatron este întâlnit sub diferite ipostaze: arhivar a lui Dumnezeu, înger al legãturilor si Rege al îngerilor. El sustine totodatã viata oamenilor, fiind o punte între Dumnezeu si om. Este foarte bine sã-i cerem sfatul pentru fiecare actiune pe care o avem de fãcut, mai ales atunci când stim cã ne lipseste simtul mãsurii sau cã, fiind implicati emotional într-o chestiune, nu detinem mãsura corectã a ratiunii ori a actiunii noastre. Vom putea astfel sã obtinem echilibrul si discernãmântul necesar în orice întreprindem. Rezultatul va fi claritatea a ceea ce realizãm, iar aceastã întelepciune ne va conferi o mare sigurantã, atât de necesarã atunci când vrem sã ne angrenãm cu succes în oricare dintre planuri (material, afectiv, spiritual etc.).
Tot Metatron ne conduce cãtre starea de armonie în iubire, pentru ca noi sã ducem o viatã solarã, sãnãtoasã, echilibratã si calmã. El este, astfel, martorul faptelor noastre bune si al tuturor acelor acte ale vietii si ale iubirii pe care nimeni în afara lui nu ni le cunoaste.
Îl vom ruga pe Arhanghelul Metatron sã ne conducã si sã ne sustinã în orice moment al vietii, ca sã avem întotdeauna mãsura corectã a faptelor si a sentimentelor noastre. Tot astfel, îl putem ruga, în timpul meditatiilor, sã ne indice când „destul e destul”, dar si când trebuie sã mai facem ceva pentru noi însine sau pentru ceilalti.
SERIILE COMPLETE – Ancient Aliens
SERIILE COMPLETE – Ancient Aliens
Ancient Aliens-S6E01-The Power of Three (2013)
Link Episod 06×01 cu titrare in lb. romana
Cele Trei Nestemate ale Buddhismului… Hindu Trimurti… Îl vedem întorcându-se foarte, foarte departe, în primele momente ale istoriei umane. Şi Sfânta Treime a Creştinătăţii. Numărul reprezintă un portal, o trecere, spre un alt tărâm. De-a lungul istoriei umane, numărul trei are întotdeauna o semnificaţie unică. De ce însă? Nu contează la ce cultură antică te uiţi, întotdeauna cele mai dezvoltate au venit ca treiuri. Ce semnificaţie are numărul trei de face să aibă un rol atât de mare în religie, arhitectură şi chiar în ocultism? Ar putea exista o legătură extraterestră? Odată ce am înţeles această putere a lui “trei”, noi înşine vom deveni precum creatorii noştri, zeii. Milioane de oameni de pe întreg mapamondul cred că am fost vizitaţi în trecut de fiinţe extraterestre. Şi dacă este adevărat? Au ajutat într-adevăr extratereştii antici la modelarea istoriei noastre? Şi dacă este aşa, puteau fi secretele Universului dezvăluite examinând incredibila putere a numărului “trei”?
Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 6
Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 5
Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 4
Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 3
Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 2
Episoade – Ancient Aliens: Sezonul 1
Episodul pilot „Care, zei şi dincolo de acestea” prezintă ideile autorului elvețian Erich von Däniken care presupune că ființe avansate din spațiu au vizitat oamenii primitivi, dându-le cunoștințe despre sistemul solar și univers, de matematică și inginerie. Von Däniken mai spune că acești extratereștrii au fost considerați zei de toate religiile și civilizațiile terestre, iar dovada acestor lucruri se găsește în monumentele antice sau în textele antice (religioase). Printre monumentele antice amintite ca dovezi sunt Liniile Nazca, Marea Piramidă din Giza sau statuile Moai din Insula Paștelui.
Episodul 1 „Dovada”. Mega-maşini tăind prin roca solidă, transportarea unor blocuri de piatră de mai multe tone, avioane moderne cărând milioane de oameni în fiecare zi în jurul lumii… şi nave spaţiale trimiţând oameni către stele. Imaginaţia zboarã… Dar sunt aceste exemple ale tehnologiei moderne vreo dovadă că aceste realizări incredibile au putut exista pe Pământ cu mii de ani în urmă? Începi prin a te întreba: oare nu ne lipseşte vreo parte din poveste? Ar fi putut omul preistoric să deţină cunoştinţe cu mult mai avansate faţă de cele din secolul nostru? Şi dacă e aşa, de unde le-a dobândit?
Episodul 2 „Vizitatorii”. Rapoarte ale apariţiilor OZN vin din toate colţurile lumii. „Am fost dus la bordul unei nave spaţiale de circa 65 m în diametru în deşertul Mojave şi mi s-a administrat… Am văzut două lumini foarte puternice undeva în aer…”. Cei mai mulţi cred că aceste întâlniri cu extratereştrii sunt un fenomen modern, când de fapt ele au fost raportate de mii de ani. Milioane de oameni din lume cred că am fost vizitaţi de fiinţe extraterestre în trecut. Şi dacă chiar este adevărat? Oare au ajutat anticii extratereştri la modelarea istoriei noastre? Iar dacă e aşa, de unde au venit? Şi cine au fost aceşti vizitatori?
Episodul 3 „Misiunea”. Acest episod postulează că extratereștrii au un plan pentru Pământ și omenire, citând ca dovadă: tăblițele sumeriene care se presupune că descriu anunnakii ca pe o rasă de creaturi care au venit pe Pământ să extragă aur; hieroglifele egiptene care descriu creaturi hibride om/animal; craniile de cristal și cercurile din lanuri, despre care se spune că ar conține mesaje de la extratereștri. „Cu mult, mult timp în urma, extratereştrii au venit aici şi, printr-o mutaţie genetică, noi am devenit oameni. Avem, teoretic, o civilizaţie mondială ce a interacţionat cu extratereştrii. Suntem noi, fiinţele umane de astãzi, rezultatul încrucişării genetice cu aceşti vizitatori?”
Episodul 4 „Întâlniri de aproape”. Preşedintele Thomas Jefferson… Cristofor Columb… Cruciaţii Evului Mediu… Ce aveau ei în comun? Ori întâlniseră extraterestri, ori credeau în posibilitatea unor astfel de întâlniri. Există foarte multe descrieri aparţinând unor diferiţi cronicari care vorbesc despre nori ciudaţi şi roşii strălucind pe cer. Ar fi putut fi extratereştrii responsabili de potopurile biblice, molimele medievale şi chiar de atacurile nucleare antice? Astfel de vizite au avut loc încă dinainte de istoria scrisă şi până în prezent. Chiar au ajutat extratereştrii antici la modelarea istoriei? Dar dacă aceste vizite nu s-au întâmplat doar cu mii de ani în urmă, ci şi mult mai recent? Există dovezi ale unor astfel de întâlniri reale?
Episodul 5 „Întoarcerea”. Nave spaţiale deasupra Los Angeles… Răpitori controlându-ne minţile… Extratereştri stabilind contactul… Acestea şi alte scenarii bazate pe extratereştri au făcut intriga a numeroase filme de science-fiction şi show-uri televizate. Dar dacă fiinţe extraterestre vor veni pe Terra, mâine? Vor da ele semnalul naşterii unei noi epoci de pace şi prosperitate sau vor declanşa războiul lumilor? Ziua în care se va anunţa că nu suntem singuri va fi ziua care va schimba definitiv această planetă.
Sursa: documentare.digitalarena.ro
Site oficial: www.history.com
Nesimțirea – cauză a împietririi sufletești
Nesimțirea fie în trup, fie în suflet, este o letargie care, prin durata bolii și a nepăsării (lenei), a trecut în nesimțire.
Nesimțirea fie în trup, fie în suflet, este o letargie care, prin durata bolii și a nepăsării (lenei), a trecut în nesimțire. Împietrirea este nepăsare care cu vremea a devenit ca și naturală, amorțire, (adormire) a minții, odraslă a obișnuinței care o ia înaintea voii și conștiinței, alungare a lui Dumnezeu. Împietritul este un filosof neînțelept care se osândește pe sine însuși, voind să se arate învățător altora, orator care condamnă pe sine însuși prin vorbele pe care le rostește; el vorbește despre felul în care poate fi vindecată o rană, în vreme ce el nu încetează să și-o scarpine pe a sa. Cugetă la moarte, însă trăiește ca și cum ar fi nemuritor. Predică înfrânarea, dar se străduiește să-și satisfacă lăcomia. Citește despre înfricoșata judecată, însă în același timp începe să râdă. Laudă rugăciunea, dar fuge de ea ca de bici. Fericește ascultarea, dar e cel dintâi care nu o practică. Preamărește pe cei milostivi și ocărăște pe cei săraci. Se osândește pururea pe sine, însă nu voiește să aibă conștiința răului săvârșit.
(Sfântul Ioan Scărarul, Scara Raiului, traducere de mitropolit Nicolae Corneanu, Editura Învierea, 2007, pp. 251-252).
Documentar House of Numbers & Articol – Scandal in lumea medicala. SIDA nu exista
Scandal in lumea medicala. SIDA nu exista
DOCUMENTAR – „House of Numbers”
CITAT BUDDHA
– Kalamn Sutra –
O PILDA ROSTITA DE IISUS CATRE DISCIPOLI
«Iată, stau la uşă şi bat, de va auzi cineva glasul meu si va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el.»
Ceea ce poate ca revelează Biblia este tocmai ceea ce nu ne-am aştepta. Nu există speranţă daca ştii ce te aşteaptă. Nu există adevărată lectură a Bibliei dacă ştim dinainte ce vom găsi în ea. Ştiinţa nu întâlneşte Credinţa decât în această incertitudine, a ce va veni, spune ştiinţa, a celui care vine, spune Credinţa.”
Meditaţia creştină este în primul rând împărtăşire, frăţie, dragoste. Este însuşi mesajul lui Hristos. Iar lectura Bibliei este în sine însăşi reculegere şi rugăciune. Cuvânt al adevărului.
„Ascultaţi: fată, iesit-a semănătorul să semene.
Şi pe când semăna el, o sămânţă a căzut lângă cale şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o.
Şi alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ mult.
Şi când s-a ridicat soarele, s-a veştejit şi, neavând rădăcină, s-a uscat.
Altă sămânţă a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbuşit-o şi rod n-a dat.
Şi altele au căzut pe pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roade si au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută.
Şi zicea: Cine are urechi de auzit să audă.
Iar când a fost singur, cei ce erau pe lângă El, împreună cu cei doisprezece, îl întrebau despre pilde.
Şi le-a răspuns: Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina împărăţiei Iui Dumnezeu, dar pentru cei de afara totul se preface în pilde,
Ca, uitându-se, să privească şi să nu vadă, si, auzind, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să fie iertaţi.
Şi le-a zis: Nu pricepeţi pilda aceasta? Dar cum veţi înţelege toate pildele?
Semănătorul seamănă cuvântul.
Seminţele de lângă cale sunt aceia în care se seamănă cuvântul, şi, când îl aud, îndată vine Satana şi ia cuvântul cel semănat în inimile lor.
Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie.
Dar n-au rădăcina în ei, ci ţin până la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtoare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc.
Si cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul.
Dar grijile veacului si înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor.
Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul şî-l primesc si aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută” (Marcu, IV, 2-30).
Lucrări ale lui Rudolf Steiner
Sursa: www.spiritualrs.net
Dialog cu Paramahamsa Yogananda
Dialog cu Paramahamsa Yogananda
Întrebările de mai jos i-au fost adresate lui Paramahamsa Yogananda de către Bhagwat S. Upadhyaya, profesor la Universitatea Rajputan, reputat autor şi istoric al culturii Indiei.
• Ca persoană devotată in totalitate religiei, nu crezi că aceasta a fost, din cele mai vechi timpuri, una din cauzele principale ale conflictelor, războaielor şi vărsărilor de sânge care au avut loc in lume?
Existenţa aurului fals nu descreşte valoarea aurului pur. Similar, religiile şi crezurile artificiale nu diminuează valoarea religiilor adevărate. Adevăraţii răufăcători sunt aceia care abuzează de puterea religiei şi care se prefac că urmează practicile spirituale pentru a primi recunoaştere, ori pentru cine ştie ce interese personale; ei perpetuează răul în lume. nu religia. Persoanele care trăiesc exemplar în spiritul religiei şi urmează dharma reprezintă o sursă de elevare a umanităţii. Religia adevărată constă în acele principii universale cu ajutorul cărora fiinţa umană îşi cunoaşte unitatea întru Dumnezeu. în trup. minte şi suflet. În final, religia, spiritualitatea este unicul element care-l poate salva pe om şi-l poate elibera de toate relele care se desfăşoară pe această planetă.
• Ar trebui ca religia să îmbrace forma unei entităţi, a unei structuri organizate, aşa cum s-a petrecut în cazul budismului sau creştinismului, ori este mai bine să rămână o credinţă individuală intuitivă?
Religia organizată este stupul: realizarea este mierea. Ambele sunt necesare. Insă. din nefericire, atunci când o religie devine organizată, ea începe să se concentreze numai asupra ritualurilor şi aspectelor ceremoniale, transformându-se astfel într-un stup gol. din care mierea va fi dispărut cu desăvârşire. La extrema cealaltă, unii Yoghini din Himalaya degustă neîncetat din nectarul Realizării-Supreme. fără să creeze structuri sau organizaţii spirituale în cadrul cărora să împărtăşească şi celorlalţi nectarul divin. O asemenea atitudine este egoistă. Când o religie este organizată de marii savanţi ai lumii, ea va face un real bine umanităţii. Dacă este promovată de persoane egoiste, mânate de bigotism şi interese materiale, aceasta va provoca numai râu.
• Ce se întâmplă în cazul acelora a căror credinţă este intuitivă – mai au ei nevoie de un guru?
Dumnezeu nu vorbeşte deschis căutătorilor novici, deoarece intuiţia nu le este suficient de mult dezvoltată şi, din acest motiv, bineînţeles, nici vocea lor lăuntrică nu este infailibilă. Dumnezeu îi călăuzeşte pe toţi începătorii prin instrucţiunile Maeştrilor care trăiesc în comuniune directă cu El. Dacă un învăţător spiritual nu se află în deplină armonie cu Divinul, se ajunge la ceea ce numim „chiorul, rege în ţara orbilor”.
• Nu ajung toate religiile să îmbrace veşmintele dogmelor după ce devin organizate şi definite de simboluri şi convenţii?
Aşa cum miezul unei nuci este înconjurat de coajă, la fel şi religia adevărată este ascunsă sub vălul disonantelor şi distorsionantelor formalităţi dogmatice. Dar aşa cum. cu ajutorul unui cleşte, putem sparge coaja nucii şi descoperi în interior miezul ei hrănitor, la fel şi căutătorul spiritual, folosindu-se de meditaţia intuitivă şi menţinându-şi în conştiinţă idealurile spirituale, poate descoperi adevărul în spatele barierelor dogmatice. Un corb poate ciocăni întreaga viaţă în coaja unei nuci. fără să ajungă vreodată să-i guste miezul. Similar, căutătorii superficiali vor muşca necontenit din coaja dogmatică a religiei şi nu vor ajunge niciodată la adevăr.
• Ai afirmat că există o unitate fundamentală între toate religiile. Dacă este aşa, atunci de ce atât de multe conflicte şi divergenţe între adepţii diferitelor crezuri?
După cum ne spun şi scripturile antice, asemenea conflicte au existat dintotdeauna. Discipolii măreţului Shiva îl consideră pe acesta ca fiind suprem; vaişnaviţii consideră că Vishnu şi întrupările sale, ca Rama şi Krishna sunt manifestările supreme. Majoritatea adepţilor din diversele ramuri ale religiei nu au deplina realizare a mesajului şi învăţăturii Maeştrilor lor, ale căror vieţi exemplare au condus la apariţia respectivelor căi spirituale. Eu am spus adeseori că, dacă Iisus, Krishna, Buddha şi alţi emisari ai lui Dumnezeu s-ar întâlni şi ar sta laolaltă, ei nu se vor certa, ci vor sorbi împreună din cupa comuniunii cu Divinul.
Viziunile diferite ale credincioşilor şi adepţilor religioşi sunt similare părerilor celor şase fraţi orbi care spălau un elefant. Primul frate, spălând părţile laterale ale pachidermului, a afirmat că elefantul este asemănător unui zid uriaş. Auzind aceasta, al doilea frate, cocoţat pe spinarea animalului, 1-a dezaprobat şi a susţinut că elefantul este un trunchi de bambus foarte flexibil. Fratele al treilea, râzând în sinea sa şi gândind că fraţii săi sunt nişte proşti, le-a strigat că elefantul este, asemănător frunzelor de bananier; el spăla urechile animalului. Al patrulea frate, la auzul acestor afirmaţii absurde, a început să le explice că pachidermul seamănă mai degrabă cu un acoperiş spongios susţinut de patru stâlpi. Atunci, cel de-al cincilea frate a izbucnit în hohote de râs şi i-a contrazis, spunându-le că elefantul este constituit doar din două oase ascuţite. în cele din urmă, mezinul, care era şi cel mai mic de înălţime şi care, spălând coada animalului, nu putea ajunge la baza acesteia, le-a declarat ferm convins că elefantul este o frânghie care descinde din regiunile celeste ale zeilor. În momentul în care controversa lor se aprinsese, a apărut tatăl băieţilor şi le-a explicat: „Cu toţii aveţi dreptate, dar totuşi toţi greşiţi. Fiecare, în felul său are dreptate, deoarece a descris ceea ce a cunoscut, însă şi greşeşte, pentru că a experimentat şi cunoscut doar o mică parte din întreg. Elefantul este un întreg organic, o sumă a tuturor acestor părţi.”
Conştiinţa umană evoluează pe parcursul întrupărilor şi, treptat, devine capabilă să soarbă din ce în ce mai mult din oceanul de nectar al adevărului. Dar fiecare persoană poate absorbi acest nectar proporţional cu gradul ei de evoluţie şi receptivitate. Cauza tuturor argumentelor şi divergenţelor o reprezintă chiar aceste diferenţe de percepţie, care îi fac pe oameni să vadă doar mici părţi din întreg, din realitate, din adevăr. Un schimb constructiv de idei şi viziuni poate avea loc numai prin deschidere, acceptare şi respect reciproc; însă discuţiile animate de bigotism şi fanatism, inevitabil, se transformă în certuri şi conflicte distructive, chiar catastrofale.
• Există vreo similitudine între creştinism şi hinduism?
Bhagavad Gita şi Biblia, în special Noul Testament, sunt, cel puţin în viziunea mea, cele mai mari scripturi, deoarece ambele conduc către ţelul suprem al ştiinţei yoga: Dumnezeu. Krishna ne învaţă în Bhagavad Gita: „O fiinţă realizată îi priveşte pe toţi în acelaşi Spirit.” Iar în Biblie. Iisus spune: „Nu ştiţi că trăiţi în templul Tatălui şi că Dumnezeu sălăşluieşte în voi?” Revelaţia avută de Sfântul Ioan este o alegorie a principiilor yoga citate în Gita. Gurul meu m-a trimis în Occident în special pentru a le arăta oamenilor similitudinile dintre Gita şi Biblie.
• Consideri că americanii sunt oameni cu frică de Dumnezeu? Pot avea ei cu adevărat credinţă în Dumnezeu, în Infinitul necunoscut, având în vedere accentul pe care-l pun pe viaţa şi traiul material?
La origine, acestea au fost căi spirituale autentice. Chiar şi în prezent, dacă sunt practicate în mod corect şi înţelese în forma lor pură, pot produce rezultate benefice; dar aşa cum sunt puse în practică astăzi, ele provoacă numai rău. deoarece utilizează metode fantastice care nu sunt potrivite pentru omul obişnuit. Sunt tantrici care cunosc semnificaţia spirituală a mantrelor şi sunetelor vibratorii, cu ajutorul cărora îşi elevează conştiinţa şi obţin viziuni ale zeităţilor (personificările puterilor divine ale lui Dumnezeu) şi. în final, ating comuniunea cu Divinul. Despre ei nu pot avea decât cuvinte de laudă. Dar acei tantrici care utilizează alcoolul, sexualitatea şi alte practici greşite nu fac deloc bine.
• Tantricii susţin că nu reprimarea, ci saţietatea şi saturarea simţurilor conduc la beatitudine. Eşti de acord cu această idee?
Tantricii adevăraţi nu spun aşa ceva. Anumiţi adepţi tantrici încearcă să-şi dezvolte autocontrolul prin utilizarea practicilor sexuale şi prin consumul de alcool şi carne, căutând în acelaşi timp să rămână neataşaţi mental de acele acţiuni. Persoanele ataşate de plăcerile acestei lumi. victime ale obiceiurilor lor greşite, pot beneficia într-o oarecare măsură de pe urma unor astfel de practici de moderaţie şi control mental. Dar yoghinii. în general, condamnă această cale, fiindcă pentru majoritatea căutătorilor ea nu este decât o scuză, un paravan în spatele căruia se pot complace în continuare în satisfacerea plăcerilor senzuale.
Calea supremă, aşa cum este expusa în Bhagavad Gila. înseamnă renunţare lăuntrică şi meditaţie ştiinţifică pentru comuniunea cu Dumnezeu ca Beatitudine. Aceasta le permite chiar şi căutătorilor mai puţin zeloşi să-şi poată controla slăbiciunile şi le oferă licăriri ale Beatitudinii divine interioare, pe care, prin comparaţie, o vor găsi mult mai înălţătoare şi mulţumitoare decât plăcerile efemere experimentate prin simţuri.
KARANNA Lightworkers Academy ©
Workshop-uri, Ateliere de Lucru, Conferinte Online & Cursuri Reiki & Alte Sisteme
Incepand cu luna noiembrie a acestui an, KARANNA Lightworkers Academy © va invita sa participati bi-lunar la Sesiunile de lucru – Workshop-uri, Ateliere de Lucru, Conferinte, Cursuri Reiki & Alte Sisteme pe care le organizam La distanta – Online, pe o platforma software dedicata.
Pentru a participa la actiunile organizate online, este necesar sa aveti doar o conexiune internet si un computer.
Vom discuta diverse teme de Spiritualitate, Reiki, Teozofie, Ezoterism, Hermetism, Metafizica, Religii ale lumii, Dezvoltare Personala, Probleme de cuplu, vom gasi solutii pentru eficientizarea muncii si prosperitatea fizica, intelectuala si spirituala a dvs, vom sustine Conferinte si Ateliere de Lucru pe teme legate de viata cotidiana, societate si problemele cu care ne confruntam in viata de zi cu zi, vom discuta impreuna in mod interactiv despre Lume, Oameni, Viata, Creatie, Dumnezeu, Zei, Ingeri, Spiritele Naturii si Ierarhii Spirituale, Societate, Prosperitate, Dragoste, Bani, etc.
Ne propunem sa demaram o serie de Evenimente complexe, cu abordarea tuturor problemelor si aspectelor vietii cotidiene, atat din perspectiva societatii in ansamblu, cat si din perspectiva spirituala. In acest sens, vom derula actiuni pentru Dezvoltare Personala si Dezvoltare Spirituala, fiind noi insine un exempu al realitatii faptului ca este posibil si ca nu exista nicio contradictie, intre viata sociala in 3D si viata, din perspectiva spiritualitatii.
In fiecare luna vom anunta temele de discutie pentru saptamanile urmatoare, pentru ca dvs sa aveti timpul necesar sa decideti daca doriti sa participati si, de asemenea, pentru a avea posibilitatea sa va pregatiti intrebarile si sa efectuati inscrierea.
.
Daca doriti sa aflati mai multe despre noi, va rugam sa accesati paginile urmatoare:
DESPRE NOI
CERTIFICATE SI ACREDITARI
CURSURI ACREDITATE INTERNATIONAL
SISTEME KARANNA ©
CONFERINTE KARANNA ©
CARTE PROTECTIA PSI: Calea Reconectarii Divine
SISTEME EZOTERICE
SISTEME REIKI
TESTIMONIALE
.
Termeni si Conditii de participare:
Pentru achitarea taxei de participare, va rugam sa utilizati butonul Paypal Donate:
Nu este necesar sa aveti cont Paypal sau card in valuta. Conversia valutara se va face automat.
Pentru alte modalitati de plata a taxei de participare ne puteti contacta la office@evolutiespirituala.ro.
ATENTIE! Va rugam sa asteptati primirea acceptului nostru de participare, inainte de a demara orice actiune de plata pentru evenimentele anuntate.
VA ASTEPTAM!
Anca Bogdan & Catalin Bogdan
Internatonal Accredited Trainers
IMPORTANT: Cursurile, Initierile, Sistemele si Activarile KARANNA LIGHTWORKERS ACADEMY © sunt protejate de Legea dreptului de autor şi Dreptul de Copyright și orice modificare, copiere, multiplicare sau reproducere a materialelor sau a conferintelor/ workshop-urilor, etc online, partiala sau totala, fara acordul scris al autorului, Anca Bogdan, este strict interzisă si se pedepseste conform Legii dreptului de autor.
[vfb id=21]
Vibratiile Culorilor – Elementele Culorilor Subtile si Vibratiile Acestora
Vibratiile Culorilor
ELEMENTELE CULORILOR SUBTILE SI VIBRATIILE ACESTORA
Cu 2000 de ani in urma, Isus spunea: Iubiti-i pe dusmanii vostri. Acest percept i-a intrigat pe foarte multi discipoli, care nu au inteles
ratiunea…Cu toate acestea, avem de-a face cu o realitate obiectiva. Din punctul de vedere al vibratiilor subtile, iubirea nu este un sentiment vag, ci o realitate obiectiva si reprezinta cel mai inalt dinamism pe aceasta planeta; se manifesta distinct pe toate planurile, la diferite frecvente de vibratii. Acest dinamism poate fi simtit chiar si in planul efectelor materiale, iar daca suntem suficient de dezvoltati, le putem sesiza si pe
plan mental.
ASPECTE LEGATE DE FORTELE UNIVERSALE SAU CURENTII SUBTILI COSMICI
Stiinta actuala recunoaste ca globul pamintesc nu este deloc izolat in spatiu. El face parte din cosmos, mai bine zis din macrocosmos, de care se gaseste legat prin curentii cosmici, mai mult sau mai putin subtili, care vehiculeaza forte cunoscute de noi (sau necunoscute, in parte) sub
numele de electricitate, lumina, caldura, magnetism, etc. Astfel, deci, exista si circula in jurul pamintului (si prin pamint) considerabili curenti magnetici, mergind de la nord spre sud si care patrund invizibil toate lucrurile si fiintele. Acesti curenti magnetici sunt, in marea lor majoritate, invizibili. Ei se manifesta intr-o forma suigeneris, materiala sau perceptibila sub forma aurorei boreale sau a luminii. Alte forte devin perceptibile vederii noastre, in anumite conditii speciale, unele dintre ele chiar in experientele de laborator, realizate cu ajutorul unor tuburi speciale in care s-a creat vid. In cazul lor, particule extrem de fine (de forta) se misca acolo cu o viteza foarte mare, realizind unde de o luminozitate considerabila. Astfel, pot rezulta acele culori catifelate; razele x, radiumul si toate radiatiile luminoase sunt o manifestare, sau altfel spus, o dovada a fortei lor cosmice subtile si curentilor de forta eterica.
Curentii eterului merg de la polul Nord la polul Sud in benzi mari, subtile, de lumina, atit deasupra cit si prin pamint. Aceasta forta unica a spatiului este atrasa apoi in centrul magnetic al pamintului. Ea se manifesta prin straturi, sub forma vibratiilor specifice, diferind unele de altele dupa frecventa, acestea fiind in raport cu diferitele densitati ale substantei unice pe care ele le traverseaza, astfel punindu-le in miscare. Pamintul este, deci, inconjurat de mai multe straturi de substanta eterica extrem de pura si invizibila vederii obisnuite, desi lumina formeaza straturi inferioare. Atunci cind diferitele regiuni ale acestei substante subtile sunt puse in miscare de catre o forta unica, ele actioneaza sincron, ca mai multe forte. Straturile inferioare fiind de o densitate diferita, elementele lor componente vibreaza la grade diferite, ceea ce face ca curentii subtili alcatuiti din elemente specifice sa vibreze inegal, neavind numai o miscare uniforma inainte, ci si o vibratie interioara, care produce culori la fel de luminoase, numeroase si variate ca si diferitele grade de vibratii care le caracterizeaza.
La suprafata pamintului, toti curentii subtili ai eterului se gasesc impreuna si se interdetermina, intretaindu-se atit de bine, incit fiinta umana, care este de fapt un univers in miniatura, atrage la sine, prin rezonanta sau punere la unison, extrem de precisa, aceste forte subtile care patrund in structura sa prin partea stinga si antreneaza astfel aura.
Atunci cind ele i-au parcurs corpul, aceste forte ies in general prin partea sa dreapta, dupa ce au magnetizat fiecare aspect al corpului si al
diferitelor structuri subtile, prin intermediul vibratiilor lor. Fiecare aspect al materiei sau substantei manifestate, care vibreaza la grade diferite, trebuie sa produca (in mod necesar) si chiar produce culori subtile diferite. Culorile celor cinci forte principale sunt, dupa cum stim, percepute de simtul interior spiritual sau de perceptia mentala superioara. Ochiul nostru fizic, care (de exemplu) percepe lumina alba, stim ca are nevoie de o prisma pentru a sesiza diferitele culori din care se compune aceasta lumina alba. Numai astfel ochiul poate sa sesizeze banda spectrului luminii albe. La fel, ochiul nostru interior (sau perceptia mentala superioara) are nevoie de o anumita rafinare specifica pentru a percepe, in mod distinct si direct, diferitele culori subtile ale fortelor cosmice, in mod normal invizibile. Anumiti subiecti, predispusi (prin evolutia lor anterioara) sau (uneori) antrenati prin procedee yoga (sau tehnici spirituale) au ajuns la o sfera de constiinta care le-a dezvoltat in mod adecvat perceptia spirituala (mentala – superioara) si aceasta le permite sa vada in mod direct curentii cosmici subtili atunci cind acestia vin in contact cu aura fiintei umane.
Dupa descrierile lor (si dupa invataturile traditionale ale anumitor grupari yoghine), s-a condensat astfel intr-o sinteza unica descrierea acestor
forte subtile colorate. In trecere, este important sa retinem ca aceste culori subtile nu se confunda niciodata cu culorile percepute de ochiul
nostru fizic. Oricine ajunge sa le sesizeze, realizeaza ca intre aceste culori subtile si culorile fizice propriu-zise deosebirile sunt nete, neputind fi vorba de o confundare. Am vazut ca aceste vibratii sunt (incepind de la cel mai infim grad, care este de asemenea si cel mai elevat): galbenul, albastrul, verdele, portocaliul si rosul. In fiecare dintre acesti principali curenti, exista mai multe feluri de subdiviziuni, fiecare dintre ele avind nuante specifice, care se integreaza in bana subtila a culorilor percepute.
Fiecare dintre aceste subdiviziuni sunt net aparate prin diferenta de amplitudine si prin inaltimea vibratiilor (lor) specifice; in consecinta, au
nuante distincte, care le fac sa fie intotdeauna sesizabile si determinate de catre un clarvazator antrenat. In cazul unei structuri, ele prezinta o
dominanta, in cadrul acesteia distingindu-se predominanta unui curent.
Aceasta dominanta produce, in plan subtil, la nivelul aurei, nivelul de evolutiei al fiintei analizate. Deci, curentii subtili ai eterului, la suprafata pamintului, perceputi sub forma unor imagini mentale, prezinta aspectul a mai multor benzi de lumina subtila, distinct colorata, rasucindu-se in toate directiile si chiar izbindu-se de aurele fiecarei persoane. A trai sau a exista inseamna, deci, a face sau nu apel constient la acesti curenti subtili; sensul consta in a-i utiliza constient, implicind o accelerare a evolutiei, o avansare mult mai rapida in plan spiritual. In multe cazuri, unele fiinte pot utiliza inconstient anumiti curenti subtili in scopuri inferioare, in general putini fiind de acord ca (in functie de curentii utilizati) noi realizam o optiune si ne orientam existenta constient sau nu. Este important sa retinem ca, desi exista in spatiu curenti subtili de forte simple, atunci cind ei intra in rezonanta cu fiinta (aura) noastra, fiecare culoare produce un grad corespunzator sau o frecventa identica de vibratii in aura noastra si, in general, in sfera noastra mentala; astfel, se creeaza o dorinta intensa, o stare anume sau un anumit mod de reflectare, care va corespunde in mod identic acelei culori care reprezinta un anumit tip de energie subtila cosmica.
SEMNIFICATIA CULORILOR SUBTILE SAU A FRECVENTEI VIBRATIILOR VALULUI VIETII
Atunci cind subconstientul devine stapin asupra dorintelor inferioare (sau de indata ce valul vietii interioare este net purificat, transmutat in aspectele sale sublime), culoarea vibratiilor sale subtile este albastru(l). Mentalitatea obiectiva (fiind de un grad inferior al vibratiilor) trebuie sa
fie elevata (sublimata) pentru a se putea uni in mod armonios cu subiectivul (superiorul). Constientul sau subconstientul formeaza astfel
ansamblul individualitatii. Acesta este telul evolutiei noastre permanente, de a ne uni intr-un singur constient (sau in asa zisul supraconstient), cu alte cuvinte, starea de contact cu Sinele Suprem (sau Samadhi). Daca vibratiile mentalitatii obiective sunt antrenate de vibratiile rosii (subtile) ale naturii animale (care exista in fondul vital al fiecarei fiinte umane), apare separarea permanenta s celor doua mentalitati; are loc asa-zisa moarte spirituala. In aceasta situatie, fiinta continua sa existe ca robot, fiind definitiv separata de aspectul subiectiv sau de natura (sa) superioara, natura in care exista Sinele Suprem, Esenta sau Atma. Acest lucru trebuie sa fie evitat (cu cea mai mare grija).
Exista situatii mentionate in traditia spirituala a planetei, situatie in care Sinele Superior (sau mentalitatea subiectiva) se separa si se reincarneaza in alt vehicol, in alta fiinta, in timp ce vehicolul fizic care a murit continua sa traiasca (sa existe) in mod automat, genul zombi, fiind
antrenat numai de mentalitatea obiectiva, altfel spus, de natura inferioara vitala.
Vibratia albastru – verzui – subtil indica, in schimb, spiritul subiectiv care incepe sa domine individualitatea, la aceasta faza vibratiile albastru fiind chiar dezirabile, aceasta fiind baza restabilirii echilibrului spiritual al fiintei, al realizarii armoniei prin elevarea vibratiilor aurei. In concluzie, albastrul subtil este culoarea specifica inaltelor calitati mentale. Influenta sa se exercita, in special, asupra domeniilor legate de
literatura, muzica, aspecte sublime (superioare) ale educatiei, armonia fiintei si echilibrul acesteia. Aceasta forta exista la animal in forma latenta, ne-aparind (aproape) deloc la aceasta. Ca operare sau dinamism, ca exercitare efectiva, ca utilizare, ea apartine spiritului subiectiv al
fiintei umane. Orice inspiratie, de orice natura ar fi (domeniile mentionate mai sus), este datorata influxului curentului albastru. Chiar in situatiile in care fiinta este inconstienta de energia subtila, asimileaza in aura sa aceasta forta specifica, forta care opereaza ulterior unisonul
cu aceasta stare specifica, stare in care va descoperi elementele de care ea are nevoie. Altfel, adevarata sursa a inspiratiei nu ar putea fi
(niciodata) explicata sau inteleasa.
Realizind acest mecanism, putem intelege perfect procesul inspirativ. Marea majoritate a artistilor opereaza (in mod inconstient) datorita starii
aspiratiei frenetic realizate pe fundalul de concentrare specific, ei fiind pusi in conexiune (rezonanta) cu curentul subtil cosmic albastru, avind
astfel acces direct la informatiile si sferele pe care acesta le contine.
Curentul albastru – indigo este caracteristic muzicii superioare. Toti marii compozitori (ramasi celebri la nivel planetar) si-au extras inconstient
inspiratia, unii dintre ei, reusind sa sesizeze fenomenul care se numeste muzica sferelor. Curentul literaturii este albastru – deschis, culoarea asemanatoare cu cea a cerului de toamna (cum, de altfel, am mai amintit).
In lumina celor spuse, realizam ca fiecare fiinta umana are posibilitati latente nelimitate, de a invata orice arta sau stiinta facind parte dintre
cele controlate de curentul subtil albastru, cu ajutorul energiei specifice; se vor realiza progrese remarcabile, prin cuplarea la curentii cosmici
secundari. Singura conditie este perseverenta.
Curentul albastru serveste la restabilirea armoniei spirituale a fiintelor al caror verde subtil incepe sa fie nuantat cu albastru. Vibratia subtila
cuprinsa intre verde si albastru indica (intotdeauna) ca spiritul obiectiv incepe sa nu mai controleze (in intregime si exclusiv) corpul, impartind
aceasta onoare cu spiritul subiectiv.
CURENTUL VERDE SUBTIL (AL INDIVIDUALIZARII)
Dupa cum reiese din sub-titlu, curentul verde subtil este culoarea subtila a individualizarii. In manifestarile sale cele mai elevate nu exista (nici un fel de) egoism. In schimb, egoismul se afla (in totalitate) in nuantele inferioare. Toate dorintele personale, tot ceea ce vine de la ideile de
posesiune personala, sunt perceptibile in astfel de momente. Aici descoperim dorinta de distingere neaparata, aspiratie catre renume, bogatie, toate fiind manifestari ale curentilor verzi cu nuantele corespunzatoare.
Totusi, curentul verde subtil este curentul intelectualizarii pure, rationale, atunci cind intuitia subiectiva nu poate inca sa actioneze anumite cunostinte. Astfel, in asemenea situatie, o persoana poate sa aiba (o) memorie neobisnuita a faptelor, fara ca prin aceasta sa realizeze
starea de reala intelepciune a puterii intuitive pe care o confera spiritul elevat.
MANIFESTAREA EGOISMULUI SI ASPECTELE SALE IN VIBRATIILE VERDE INCHIS SUBTIL
Subcurentul amintit este curentul egoismului pur in aspectele sale inferioare. Iarba verde a unei cascade este analog reprezentata culorii
curentului in care se afla toate dorintele de posesiune personala si tot ce tine de aspiratia catre renume, distinctii onorifice, pozitii sociale sau
politice, succes financiar, etc. Gindurile pure si rationale se afla in nuanta verde luminos, mult stralucitoare (grad mult mai inalt decit cel
prezentat anterior). Pura individualizare, in aspectul sau cel mai rafinat, se manifesta in vibratiile superioare ale curentului verde palid.
In general, verdele este culoarea individualizarii in intregul univers, fiind, de asemenea, dominanta in planul subtil al vibratiilor terestre.
Planurile individualitatii verzi vibreaza astfel cu aceasta rezonanta.
Aceasta culoare (particulara) trebuie sa fie atribuita gradului vibratiilor care o particularizeaza si care o fac sa-si merite locul ce-i este consacrat
in asa-zisa armonie a sferelor.
Toate celelalte corpuri ceresti care emit linie specifica) verde sunt corpuri in care constiinta cosmica incepe sa-si faca simtita influenta. Pe
pamint, regnul vegetal este particulariza(n)t prin frunzele sale verzi, in timp ce omul are la nivelul aurei dominanta acestei culori, trebuind, prin
intermediul ei, sa-si cunoasca nemurirea inainte de a trece la vibratia albastra.
Deci, planetele ale caror vibratii sunt verzi, de la sine trebuie sa fie considerate planete ale individualizarii.
CURENTUL FINANCIAR (VERDELE DE TOAMNA)
In momentul in care fiinta umana atrage la sine in aura subcurentul verde de toamna, acea fiinta concentreaza aceasta forta specifica in ea. Astfel, daca ea doreste cu putere bani, dorinta poate fi intensificata considerabil daca se va servi de acest curent financiar, pentru ca in aceasta situatie ea se uneste cu marele forte subtile ale naturii, in loc sa actioneze opus in raport cu acestea. Daca o fiinta doreste realizarea in acest domeniu, regulile obisnuite in acest domeniu indica a se face o imagine definitiva, mentala, in curentul verde. Astfel, dorinta se va materializa. Daca va veti concentra asupra acestei imagini foarte clar realizata de intreaga gindire, aceasta dorinta se va realiza cu mult mai repede decit daca am apela in afara curentului fluidic, caci spiritul individual poate ajunge la plenara dezvoltare si realizare a dorintelor sau a necesitatilor sale, cu ajutorul Spiritului Universal, cu conditia de a nu se abuza de acesta si a nu perturba armonia Totului, facind sa predomine in intreaga aura.
In general, intreaga lume este guvernata de legea dorintelor si a realizarilor mentale – materiale. Utilizind aceasta nuanta a verdelui
subtil, veti fi in stare sa realizati ajutorul financiar de care aveti nevoie in situatiile critice. Este important sa retinem ca, pentru a pune aceasta regula in actiune, anumite conditii sunt absolut necesare, cea mai importanta fiind aceea de a nu ne lasa niciodata influentati de vibratiile subtile rosii. Vom utiliza energia lui verde, dar vom respinge dorintele inferioare ale planului animal si aceasta intr-o maniera permanenta, reusind astfel sa ne dezvoltam aceasta stare sufleteasca speciala care ne permite sa facem intotdeauna ceea ce este bun la momentul oportun. In acest fel, ajutorul financiar realizat ne va permite sa facem cit mai mult bine in jurul nostru.
VINDECAREA CANCERULUI CU AJUTORUL CURENTULUI SUBTILVERDE
In traditia yoghina se stie de foarte mult timp (aceasta informatie fiind in general tinuta secret) ca folosirea curentului subtil verde este de mare
ajutor in restabilirea echilibrului fizic si psihic prin curentii fluidici ai gindirii. Aceasta forta aduce in fiinta energii specifice binefacatoare care
vor reconstitui intreaga structura afectata, cind aceste energii sunt dirijate prin intregul sistem organic, fie prin apel, fie prin proiectie mentala directa, in functie de dorinta celui care utilizeaza aceste energii, acest lucru putindu-se face chiar in afara fiintei noastre, permitindu-ne sa emitem sau sa transmitem, aceasta energie specifica la distanta, facind o alta fiinta umana (in suferinta) sa beneficieze de aceste avantaje.
Aceste vibratii fortifiante si regeneratoare magnetizeaza sui-generis aspectele componente specifice ale fiintei, curatind-o de fluidele
demagnetizate, consumate, formind altele in locul lor. Astfel, prin aportul aceste energii, la nivel fizic se realizeaza o regenerare si redinamizare
a nervilor care sunt fortificati si individualizati datorita acestei vibratii sau acestei culori specifice care are importanta considerabila in eliminarea bolilor nervoase.
Verdele subtil re-intareste, de asemenea, nervul optic, in cazurile de slabiciune ale vederii sau, in general, in toate afectiunile oculare. In
aceasta discutie este demn de retinut ca asa-zisele raze X cunoscute de stiinta si utilizate actualmente pe scara larga fac parte din curentul
verde. Ele sunt insa partiale, nu cuprind toate aspectele specifice ale verdelui (sau nuanta specifica cu toate nuantele sale componente) ce
produce vindecarea in cazul in care se foloseste subtil. Ele pot fi facute vizibile (pentru ochi) cu ajutorul unui instrument special.
Ele sun de un ajutor considerabil pentru vindecarea cancerului, dar nu ajung sa vindece total aceasta boala cumplita, pentru ca nu distrug decit
microbii ranii si nu pe cei care circula in singe si care se pot fixa din nou in alta parte. In cazul in care curentul subtil este dirijat, in intregime,
de-a lungul intregii fiinte (afectind intregul organism, prin proiectii mentale sistematice), acesti germeni sunt distrusi complet si astfel maladia poate fi vindecata.
In cazurile de tratament asa-zis psihic, cind numai sugestia simpla a fost folosita, s-a constatat ca avea epoci regulate de reaparitie, cu toate ca
pacientul (care se supunea tratamentului prin influenta sugestiva) se credea complet vindecat. In asemenea cazuri, numai efectul este eliminat, cauza continuind sa subziste; germenii creeaza din nou focare, care, progresiv, continua sa actioneze, creind, la acelasi nivel, boala, fie
in acelasi loc, fie in alta parte.
Succesul vindecarii magnetice poate fi net in cazurile in care razele X esueaza, daca se foloseste curentul verde subtil (sistematic) cu care
intreaga aura este preponderent incarcata, astfel germenii fiind distrusi. In spitalele yoghine din India se recurge la folosirea curentului subtil
verde pentru vindecarea cu succes a cazurilor de cancer. Aceasta explica de ce, in aceste clinici, se pot obtine vindecari totale ale acestei teribile
maladii.
In concluzie, culoarea verde subtil tine de curentul individualizarii. Ea exprima egoismul, in formele sale inferioare si superioare, reprezentind
intelectualitatea fara intuitie. In aceasta grupa, foarte multi indivizi au cunostinte livresti imense si memorie uimitoare. Cu toate acestea,
spiritul lor subiectiv nu a fost suficient dezvoltat. Ei vibreaza predominant in curentul verde, chiar cind sunt eruditi, dar, cu toate acestea, nu au o cunoastere adevarata sau, altfel spus, nu realizeaza (nici macar in parte) starea de intelepciune.
In aspectele sale inferioare, egoismul vibreaza in subcurentul secundar verde – nuanta de sticla. Aviditatea de a dobindi bunuri materiale sau
onoruri este oarecum culoarea ierbii, putin mai intunecata decit verdele sticlei. Intelectualitatea fara intuitie este verde mai deschis, simtul de
individualizare este de nuanta verde pastel. Sufletele animalelor au nuanta verde in momentul nasterii. In continuare va capata rosu inchis,
corpul devenind suficient de puternic pentru a exprima dorinta de reproducere.
In general, yoghinii se servesc de culoarea verde subtil atunci cind doresc, pentru ei sau pentru altii, bogatii, onoruri sau alte lucruri
materiale, cu conditia ne-abuzarii.
In acest caz, yoghinul se concentreaza intens asupra curentului verde (nuanta corespunzatoare), pina in momentul cind intreaga sa fiinta
vibreaza, in planul auric, la frecventa specifica. El este convins, in totalitate, ca atunci incorporeaza sau asimileaza in aura sa acest curent.
In continuare el realizeaza reprezentarea mentala (cit mai clara) a lucrului dorit sau a fenomenului realizabil si se concentreaza asupra creatiei sale, fara a se ingriji de curentul in care aceasta evolueaza. Constiinta Universala va da lucrului (fenomenului) creat mental si reprezentat in acest curent existenta obiectiva (in planul manifestarii).
Mai devreme sau mai tirziu (direct proportional cu intensitatea efortului) se va obtine acel lucru sau fenomen. In acest mod, yoghinii avansati
(considerind interventia lor necesara, in anumite directii) obtin rezultate rapide, uimitoare, ne-pierzind timpul, stiind foarte bine ce vor si cum sa obtina acel lucru.
Ei nu au incertitudini sau indecizii asupra eforturilor respective. Verdele (am mai amintit) poate fi folosit cu succes pentru a regenera si
intari nervii. El aduce corpului fizic in cauza materiale fluidice noi. Este curentul care convine (cel mai mult) persoanelor cu tulburari de vedere,
re-vitalizind nervii optici prin vibratiile fortifiante. Verdele este antidotul altruismului exagerat si prost inteles, lucru care impinge (de multe ori) fiinta umana la ruinare mentala, psihica si chiar financiara, acordind un ajutor ne-cerut.
In toate ashramurile din India, in cazul celor care sunt la inceputul antrenamentelor, se insista asupra acestui punct de vedere, pentru a
putea obtine rezultate. Se cere a nu se abuza in a da unei fiinte umane mai mult decit este necesar, in caz contrar incarcindu-se ei insisi cu
greutatile celorlalti sau, altfel spus, preluarea karmei impiedicind obtinerea experientei in cazul celor pusi in aceste conditii pe Pamint; transgresind aceasta interdictie, actiunea nu va fi pozitiva, din contra, va deveni un obstacol in calea evolutiei lor. Acest lucru poate fi constat prin consecinte, greutati, dezechilibre, afectiuni. Toate acestea, survenind oarecum repede dupa ajutorul acordat, denota clar ca yoghinul a depasit masura. Se stie ca Supremul nu da (niciodata) fiintei umane sarcini mai mult decit suportabile. Constatind ca suntem supraincarcati cu greutati, tulburari, boli, trebuie sa analizam cu atentie … oare nu gresim din acest punct de vedere?
CURENTUL SUBTIL PORTOCALIU AL FORTEI COSMICE (FORTA SECRETA A VIETII UNIVERSALE)
Curentul subtil portocaliu este considerat in traditia yoghina drept forta vietii. Acesta este suflul vietii recunoscut in Biblie, prana sau mana…
Vibratiile sale se gasesc in intregul Univers. Toate lucrurile si fiintele sunt impregnate, la nivelul lor specific, de aceasta mare forta secreta a
vietii. Respiratia fiintei umane (si cea a animalelor) patrunde in organism prin (nu neaparat) intermediul plaminilor, avind partial legatura cu
oxigenul vehiculat de acesta. Aceasta forta este cea care creeaza, construieste si da nastere formelor. Activitatile chimice, atractiile si repulsiile instinctive, asocierea atomilor, gruparea acestora prin jocurile vibratiilor lor respective, sunt produse de aceasta forta secreta a vietii
sau de curentul portocaliu. Aceasta forta constructiva (totodata, distructiva) mentine corpul fizic in buna stare sau, din contra, cauzeaza dezagregarea atomilor sai sau a unor elemente componente. Intr-un cuvint, ea este esenta vitala a formelor fizice.
Absorbtia fortei subtile portocalii, prin respiratie, are influenta extrem de favorabila asupra persoanei sanatoase, ea fiind capabila sa primeasca,
sa resimta si sa stocheze aceasta forta, lucru care se prezinta cu totul altfel in cazul unei persoane bolnave. O persoana bine dezvoltata si armonioasa va folosi din plin si cu profit aceasta forta, spre deosebire de o fiinta umana a carei stare de dezvoltare fizica nu se afla in cele mai
bune conditii. Curentul subtil portocaliu este cel mai util cresterii si dezvoltarii rapide a fortelor fizice, pentru tot ce este viu. Copiii care nu
sunt prea bine dezvoltati si nu au inca vibratiile subtile verzi prea bine cristalizate in aura, pot fi rapid vindecati prin respiratie abundenta si
constanta de aer proaspat, pur, in care ei vor absorbi in mod gradat, chiar inconstient, forta vietii portocalii.
In concluzie, curentul subtil portocaliu este curentul forta, secretul vietii care anima plantele, animalele si fiinta umana. Orice creatura care
respira, absoarbe aceste forte secrete odata cu aerul care o vehiculeaza, acele creaturi care nu au plamini impregnindu-se cu aceasta forta asa
cum buretii se imbiba cu apa. Animalul bolnav cauta instinctiv Lumina – Soarelui, aspira la acest curent portocaliu care se afla in cantitate mare
in energia solara. Astfel, foarte multe animale bolnave pot fi vindecate rapid prin simpla expunere la soare. Yoghinul utilizeaza acest curent
subtil vital pentru a ingriji sau vindeca afectiunile animale, pentru a dinamiza cresterea copiilor si pentru a introduce un impuls vital la
fiintele umane a caror dezvoltare este intirziata si care nu au atins inca, in evolutia lor, acea faza in care vibratia se face prin asimilarea
energiilor subtile verzi.
Portocaliul subtil poate fi folosit de asemenea pentru a grabi uneori extraordinar de mult cresterea plantelor sau pentru a grabi, dinamiza,
cresterea unei fiinte (copil), mai ales in cazuri de malformatii, aportul culorii portocalii fiind imens. Anumiti yoghini avansati, care s-au
familiarizat foarte mult cu portocaliul subtil, au puterea de a face sa incolteasca si sa creasca plante in doar citeva minute, prin condensare si
focalizare interna (ambele, foarte mari) la nivelul aurei plantei, a acestei forte subtile portocalii. Acest fenomen a fost de nenumarate ori posibil si s-a constatat ca intr-adevar exista fiinte umane care au asemenea putere.
La nivelul conceptiei populare, despre foarte multe fiinte care iubesc plantele se spune ca… au mina buna. In asemenea caz, este evident ca
fiinta are exces de portocaliu subtil in aura, acesta dinamizind cresterea plantelor sau accelerind procesul de incoltire in cazul in care fiinta
respectiva seamana sau ingrijeste plante.
MARELE CURENT SUBTIL ROSU (AL EMOTIILOR INFERIOARE SAU AL INSTINCTULUI)
Curentul subtil rosu este acela care vibreaza cel mai lent dintre toti curentii subtili mentionati deja. Exista totusi un alt curent ale carui
vibratii sunt si mai lente, influenta acestuia fiind foarte scazuta asupra dezvoltarii noastre.
Este bine sa stim ca ranile, catastrofele, exploziile, incendiile, sunt, in general, cauzate de vibratii subtile rosii (de anumite nuante) acestea
fiind adesea aduse de gindurile pervers-tite ale fiintei umane. Vibratiile specific ale marelui curent subtil rosu nu sunt atrase in mod constient de
fiinta umana, aceasta atractie incetind, fara indoiala, de indata ce fiinta umana va deveni stapina pe emotiile sale inferioare si instinct.
Vibratiile subtile rosii sunt profund dezagreabile si au natura inferioara, impiedicind foarte mult atingerea dorintelor elevate, blocind realizarea
imaginilor mentale ale unui ideal elevat care este pe cale sa se formeze in fiinta noastra psihica. Prin forta sa repulsiva accentuata, curentul
subtil rosu indeparteaza idealurile (in mod constant) de noi.
Aceasta energie, odata intrata in obisnuinta, face ca fiintei sa-i fie greu sa elimine acele elemente sau stari care conduc intotdeauna la cumularea energiilor specifice ale lui rosu subtil in aura sa. In acest fel, aura unei astfel de persoane va fi invadata (in mod constant) de culoarea subtila rosie. Astfel, mai devreme sau mai tirziu, o asemenea persoana va inceta sa mai obtina succes in orice actiune intreprinsa si va intimpina
nenumarate obstacole si dificultati in viata. In general, acest curent subtil rosu demagnetizeaza celulele corpului uman si cauzeaza dezagregarea lor. El nu curge niciodata ritmic, astfel vibratiile sale avind efecte nelimitate asupra intregii structuri. Spre deosebire de vibratiile superioare a caror curgere este ritmica si constanta, vibratiile subtile rosii, prin componenta lor specifica, asigura invadarea fiintei de catre microbi si faciliteaza patrunderea in organism a elementelor toxice, nocive, care conduc in mod gradat la slabirea celulelor. Putem spune ca astfel (nu altfel!) se produce majoritatea bolilor cu care fiinta umana se confrunta. Daca aceasta forta distructiva, demagnetizanta, este extraordinar de puternica, dezagregarea produsa poate fi fulgeratoare sau imediata si aceasta poate duce la cazuri de apoplexie, la moartea instantanee, la atacuri de cord.
ROSU BRUN SAU MARO – SUBCURENT SUBTIL AL LUI ROSU
Vibratiile sale sunt puse in miscare si atrase de noi in aura atunci cind frica predomina mentalitatea noastra. Daca acest curent subtil invadeaza
intr-o anumita proportie aura si dureaza un anumit interval de timp, noi atragem in propria fiinta chiar pericolul de care ne temem. Din aceasta
cauza, poporul ne semnifica si enigmeaza: <De ce te temi(?), nu scapi!>.
In lumina acestor cunostinte putem realiza profunzimea intelepciunii populare si putem sesiza clar mecanismul de operare in aceasta directie.
De altfel, o persoana avind in mod constant vibratia acestei culori in aura, nu poate avea succes in nici o actiune pe care o intreprinde, caci
toate veleitatile sale pasagere de a se sustrage de la esec si de a obtine reusita sunt in mod continuu subordonate si paralizate de aceste vibratii
contrare. Culoarea rosu subtil inchis este culoarea satisfacerii simturilor, culoarea unei satisfactii abjecte, net inferioare. Rosu deschis este culoarea persoanelor colerice. Aceasta nuanta, care poate fi remarcata in aura, indica intotdeauna avem de-a face cu fiinte care se infurie extrem
de repede. In lumina acestor date apare clar ca este absolut necesar sa ne stapinim minia, pentru a nu intra in rezonanta cu curentii inferiori
rosii, din contra, sa cautam, in anumite momente critice, sa facem apel la curentii specifici care eleveaza vibratiile fiintei umane si incarca aura
cu energie sferica calmanta si sublima.
Prin urmare, curentii subtili rosii nu permit niciodata acelora care se supun influentei lor sa obtina nici sanatate, nici sa aiba sansa, nici sa
atinga fericirea. Din aceasta cauza, mai ales pentru fiinte, este necesar sa se dezvolte acea stare a sufletului care este numita vointa, care
permite totdeauna, chiar inconstient, sa atragem la noi curentii favorabili, cu vibratiile lor specifice, in functie de actiunea pe care o
intreprindem, aceasta asigurindu-ne automat succesul.
In concluzie, curentul rosu subtil este cel inferior dintre cei patru curenti pe care i-am studiat pina acum. El este cel a carui frecventa de vibratie
este cel mai putin elevata. El semnifica emotia inferioara de orice tip. La fiinta umana el indica totdeauna preponderenta naturii animale in aura.
Cind o fiinta umana se lasa prada furiei sau miniei, aura sa devine rosie; culoarea devine predominanta daca fiinta se lasa mereu cuprinsa de
astfel de sentimente. Acest fenomen se produce datorita vibratiei la unison cu marele curent subtil rosu. Conexiunea intre cele doua fiind
imediata, aura devine bun conductor al acestei forte si astfel omul este umplut de aceste vibratii in mod inconstient. Cu cit controlul de sine
lipseste, cu atit individul va prezenta simptoame si manifestari similare animalului salbatic. Intr-o asemenea situatie, el se gaseste in raport de
rezonanta mentala (stare de telepatie inconstienta) cu ceilalti indivizi care, in acelasi moment, se lasa prada aceleiasi emotii. El poate sa
primeasca telepatic informatii energetice modulate pe aceasta vibratie specifica, altfel spus, ginduri rele, comitind fulgerator actiuni la care
niciodata nu s-a gindit.
In imensa majoritate a cazurilor criminale, crimele sunt comise in astfel de momente; revenind la starea normala, persoana considera ca a activat nebuneste. Situatii in care, scapata de sub control si lasata prada influentei, s-a trezit pur si simplu subjugata, transformata in instrument
cu care opereaza aceste forte.
In plan subtil, rosu(l) este o vibratie net inferioara, manifestind efecte dezolante pentru corpul fizic; in plan auric, smulge, pur si simplu,
instantaneu, toate realizarile pozitive (superioare) facute anterior. In plus, atrage toate acestea si, atit timp cit nu va regasi echilibrul mental (iesind complet din acest curent) nu i se poate intimpla decit ceva nefericit. Directionind, este demn sa meditam ca … <O nenorocire nu
vine niciodata singura.> (n.r.: in paralel, <Un bine nu vine niciodata singur.>)
Acesta este elementul esential care merita sa fie retinut: minia si furia fac sa dispara magnetizarile atomilor componenti ai corpului (viu). Se stie
ca atomii au o parte pozitiva si una negativa, partea pozitiva a unui atom fiind legata de partea negativa a altuia.
Daca corpul este demagnetizat, depolarizat, aceasta coeziune este perturbata si, in unele cazuri, distrusa. Marile forte naturale circula regulat in atomi cind acestia sunt polarizati normal. Patruns in corp, curentul rosu demagnetizeaza atomii si pregateste astfel, implicit, trecerea microbilor si asimilarea elementelor dezechilibrante, perturbatoare, in final facind posibila instalarea bolii.
Adesea, congestia cerebrala sau paralizia sunt rezultatul actiunii nefaste a curentului rosu, acesta fiind cauza deceselor instantanee datorate
afectiunilor cardiace.
Curenti derivati din rosu:
– rosu(l) inchis / indica forme de dorinte sexuale;
– rosu(l) stacojiu / indica furie sau minie;
– rosu(l) brun / indica simptoame ale fricii.
Unii yoghini avansati se servesc de acesti curenti subtili pentru a regenera functii sexuale specifice, aceasta numai in scop de reproducere, de procreare. In schimb, magia neagra utilizeaza (din plin) aceasta forta subtila (prin intermediul careia sunt atrase diferite boli, tulburari, flagele) doar in directii distructive.
SINTEZA CELOR SPUSE MAI INAINTE ASUPRA CELOR CINCI CURENTI SUBTILI
Un stravechi proverb spune: <Cine se aseamana se aduna.> Prin urmare, gindurile de aceeasi natura au tendinta sa se grupeze. Exista, deci, grupari de forte, adevarate conglomerate si la fel pot exista grupe de mentalitati (EGREGORI). In general, persoanele care au idei si aspiratii
comune, se atrag, in mod natural, vibratiile lor aflindu-se pe frecventa asemanatoare. Chiar legile fizicii pun in evidenta acest fapt. Apasind o
clapa a pianului putem auzi perfect ca, simultan, vibreaza fie un geam, fie o lustra, tonica acelui obiect de sticla fiind identica cu cea a notei
produse. Exista, deci, in natura, vibratii simpatice si de aceea, uneori, este dificil a si cine este adevaratul inventator al unui anumit lucru. De
exemplu, Cine a fost inventatorul telefonului?!, Bell sau Cray?… Atit Bell, Cray cit si Edison s-au scufundat in acelasi curent de ginduri si au
dezvoltat, in mod simultan, ginduri oarecum asemanatoare.
Exista, deci, o mare magnetica, un ocean (adevarat) de energie in care noi traim, in aceasta existind curentii gindurilor carora noi putem
voluntar sau inconstienta sa le atasam pentru a obtine rezultate bine definite. Incercati acum, pe baza datelor prezentate, sa va reprezentati macar citeva clipe aceasta constiinta magnetica gigantica, din care, noi, dumneavoastra si ceilalti, facem parte, aceasta din urma, fiind apta sa
primeasca si sa transmita ginduri. Curentii gindurilor acestei mari magnetice sunt la fel de bine definiti ca si aceia ai unui ocean. Acesti curenti ai gindului sunt net separati de frecventele lor specifice de vibratie si noua personal – chiar daca nu stim nimic despre ei – nu ne este absolut necesar a-i cunoaste direct, caci orice om atrage dintr-un anumit curent, in functie de dominanta frecventei aurice, ideile care, intotdeauna, vibreaza in armonie cu el insusi. Aceasta atrage, total, dupa sine, ceea ce numim nivel dupa care taxam ceilalti oameni.
Daca, de exemplu, atit dumneavoastra cit si noi avem, in acelasi timp, ginduri de aceeasi natura, suntem (constient sau nu) atasati la acelasi
curent si primim idei asemanatoare. de cele mai multe ori, oamenii utilizeaza curentii gindirii in mod inconstient, in foarte rare cazuri avind
semi-constiinta si in extrem de rare cazuri plenara constiinta.
…Un individ doreste sa obtina un anumit obiect si se decide sa-l dobindeasca… El nu stie nimic despre folosirea stiintifica a spiritului, dar dorinta sa intensa si hotarirea sa precisa pun automat anumite legi naturale in actiune si daca el persista, va obtine (direct proportional cu intensitatea dorintei sale), mai devreme sau mai tirziu, ceea ce doreste. De cele mai multe ori, timpul folosit pentru a se ajunge la reusita va fi lung, caci el nu stie sa dirijeze (in linie dreapta) fortele pe care le-a declansat (la moment dat).
O alta fiinta umana care cunoaste bine puterea spiritului, va cere Constiintei Universale sa-i dea acel obiect. Repetind aceasta frecvent, cu
multa ardoare, va obtine acel obiect sau fenomen, dar intr-un interval ceva mai mic decit in cazul amintit anterior.
Yoghinul, avind toate elementele clar legate de curentii subtili colorati (pentru a obtine obiecte), trebuie sa dea nastere, sa creeze o imagine
mentala a acelui obiect sau fenomen si sa concentreze, intens, gindirea asupra acelei imagini realizate. El va atrage catre eu obiectul sau fenomenul creat, utilizind (in mod constient) LEGEA. Astfel, dorintele sale vor fi realizate cu mult rapid decit in cazurile anterioare. oamenii
care se folosesc in mod inconstient de aceste forte psihice naturale, atribuie totdeauna (in ignoranta lor) succesul unor cauze (de cele mai
multe ori) exterioare. Actualmente, multe persoane utilizeaza curenti cosmici in scopuri terapeutice, obtinind vindecari, reclamind un sistem
particular. Cu toate acestea, in fiecare din cazuri, fenomenul se bazeaza pe aceeasi lege.
Isus, cunoscind natura si folosirea fortelor cosmice (prezentate), initiaza discipolii sai, acestia reusind sa realizeze diferite miracole. Curentii fortelor spirituale constituie o parte a Spiritului Universal (parte generata de Spiritul Divin). Noi trebuie sa ne amintim permanent… sunt
pe deplin convins ca spiritul universal ma inconjoara. Constiinta Cosmica este intocmai ca oceanul… mereu in miscare. Oceanul prezinta miscari
obisnuite (mareele) si variabile (valurile). Constiinta Cosmica prezinta, la propriile sale miscari, curenti susceptibili de a fi modificati superficial de gandurile umane.
Un individ oarecare nu poate lupta perpetuu contra unui curent mental-universal, pentru ca el nu poate opri fluxul acestei mari de forte (depasit fiind de ea). El poate sa urmeze un anumit curent, mai ales daca acesta este superior, extragind avantaje lucrind cu natura (la unison) si nu impotriva acesteia. Prin urmare, recunoscind unitatea acestei forte, constatam ca ea se manifesta sub diferite aspecte si, analizind in detaliu, s-a ajuns la concluzia ca aceste aspecte sunt numite mari curente de manifestari universale.
Fiecare dintre acesti curenti se diferentiaza de ceilalti prin frecventa specifica vibratiilor, conditionata de mediul in care se manifesta. Cei cinci curenti se subdivizeaza in curenti mai mic, fiecare dintre ei prezentind diferente specifice de vibratii. Acestia (cosmici fiind) matura literalmente suprafata solului, trecind chiar in acesta si strabatindu-l asa cum ne strabat pe noi (insine). Sunt simultani si pot fi intercalati unii in
ceilalti, influentindu-se intre ei.
Vazuti din plan subiectiv, ei apar ca mai multe benzi de culori diferite ce inconjoara pamintul si toate creaturile vii. Fiinta umana (obisnuita) nu
poate percepe (in mod spontan) curentii cosmici, astfel indoindu-se de prezenta acestora. Faptul ca nu se vad sau nu se simt nu e o ratiune
suficienta pentru a trage concluzia inexistentei lor. De pilda, electricitatea (libera) nu se vede, totusi exista.
Prin tehnici yoga (aplicate corect) fiinta capata un anumit grad de dezvoltare psihica si abilitatea concentrarii asupra frecventelor de
vibratie dorite, putind, astfel, sa devina constienta de cul(val)oarea curentilor cosmici.
Concluzionind (esential), este bine sa retinem:
1. CURENTUL SUBTIL, ROSU(L), ESTE CARACTERISTIC INSTINCTULUI;
2. CURENTUL SUBTIL, PORTOCALIU(L), ESTE CARACTERISTIC VIETII FIZICE – VALUL VIETII;
3. CURENTUL SUBTIL, VERDE(LE), ESTE CARACTERISTIC PARTII CONSTIENTE SUFLETULUI ANIMAL;
4. CURENTUL SUBTIL, ALBASTRU(L), ESTE CARACTERISTIC INVELISULUI MAGNETIC INCONJURATOR DE… FIINTE UMANE.
5. CURENTUL SUBTIL, ALBASTRU(L) – INDIGO(UL), ESTE CARACTERISTIC MENTALULUI SUPERIOR;
6. CURENTUL SUBTIL, GALBEN(UL), ESTE CARACTERISTIC SUFLETULUI SPIRITUAL;
7. CURENTUL SUBTIL, VIOLETU(L), ESTE CARACTERISTIC DUBLULUI ASTRAL / ETHERIC.
PRACTICA SPIRITUALĂ ÎNSEAMNĂ VOINŢĂ AFIRMATĂ ŞI REAFIRMATĂ CU PUTERE – Nisargadatta Maharaj
PRACTICA SPIRITUALĂ ÎNSEAMNĂ VOINŢĂ AFIRMATĂ ŞI REAFIRMATĂ CU PUTERE
Fragment carte Nisargadatta-Maharaj – Eu Sunt Acela
Întrebare: Occidentalii care vin ocazional să te vadă sunt confruntaţi cu o dificultate specifică.Chiar şi noţiunea de om eliberat, un om realizat, un cunoscător de sine, un cunoscător de Dumnezeu, un om de dincolo de lume, este necunoscută pentru el – Tot ce au ei, în cultura lor creştină, este ideea de sfânt: un om pios, supus legilor, temător de Dumnezeu, iubitor al semenului, evlavios, uneori predispus la extaze şi a cărui sfinţenie este confirmată prin câteva miracole. Chiar ideea de jnanin este străină culturii occidentale, este ceva exotic şi mai degrabă incredibil Chiar şi atunci când existenţa lui este acceptată, el este privit cu suspiciune, ca un caz de euforie auto-indusă cauzată de ciudate posturi fizice şi atitudini mentale, însăşi ideea de nouă dimensiune a conştiinţei li se pare neplauzibilă şi improbabilă.Ceea ce îi va ajuta va fi oportunitatea de a auzi un jnanin relatându-şi propria experienţă a realizării,cauzele şi începuturile ei, progresele şi împlinirile ei precum şi practica sa efectivă în viaţa zilnică. Mult din ceea ce spune el poate să pară straniu, chiar lipsit de înţeles, dar va rămâne totuşi un sentiment al realităţii, o atmosferă de experimentare efectivă, inefabilă, totuşi foarte reală, un centru din care poate fi trăită o viaţă exemplară.
Maharaj: Experienţa poate fi incomunicabilă. Poate cineva să comunice o experienţă?
Î: Desigur, dacă eşti un artist. Esenţa artei este comunicarea simţirii, a experienţei.
M: Pentru a recepţiona comunicarea, trebuie să fii receptiv.
Î: Fireşte. Trebuie să existe o persoană care recepţionează. Dar dacă transmiţătorul nu transmite, la ce mai serveşte receptorul?
M: Jnaninul aparţine lumii întregi. El se dăruieşte pe sine neobosit şi complet tuturor celor care vin la el. Dacă el nu este un dăruitor, atunci nu este un jnanin. Tot ceea ce are, el împărtăşeşte şi altora.
Î: Dar poate el să împărtăşească ceea ce este el?
M: întrebi cumva dacă el poate să-i transforme pe alţii în jnanini? Da şi nu. Nu, întrucât jnaninii nu sunt făcuţi de un altul, ei se realizează pe ei înşişi ca jnanini, atunci când se reîntorc la sursa lor, la natura lor reală. Eu nu pot să te prefac în ceea ce eşti deja. Tot ceea ce pot este să-ţi indic drumul pe care am apucat eu şi să te invit să faci la fel.
Î: Aceasta nu răspunde la întrebarea mea. II am în minte pe occidentalul critic şi sceptic care neagă chiar şi posibilitatea stărilor mai înalte de conştiinţă, în ultima vreme, drogurile au făcut o breşă în necredinţa sa, dar fără să afecteze perspectiva lui materialistă. Cu droguri sau fără droguri, corpul rămâne faptul primar, iar mintea este secundară. Dincolo de minte, ei nu vad nimic. De la Buddha încoace starea de realizare de sine a fost descrisă în termeni negativi: „nu aceasta, nu aceea”. Să fie
oare inevitabil? Nu este posibil să o ilustrezi, dacă nu poţi s-o descrii? Admit, nici o descriere verbală nu o va ilustra, din moment ce starea descrisă este dincolo de cuvinte. Totuşi ea este şi înlăuntrul cuvintelor. Poezia este arta de a reda inexpimabilul în cuvinte.
M: Poeţii religioşi nu lipsesc defel, întoarce-te spre ei pentru a obţine ceea ce doreşti, în ceea ce mă priveşte, învăţătura mea este simplă: ai încredere în mine pentru o vreme şi fă ce îţi spun. Dacă perseverezi, vei găsi că încrederea ta a fost justificată.
Î: Şi ce este de făcut cu oamenii care sunt interesaţi, dar nu pot avea încredere?
M: Dacă ar putea să stea cu mine, ei ar ajunge să aibă încredere în mine. Odată ce vor avea încredere în mine, ei vor urma sfaturile mele şi vor descoperi prin ei înşişi.
Î: Nu pregătirea o cer eu chiar acum, ci rezultatele sale. Tu le ai pe amândouă. Tu eşti dispus să ne spui totul despre pregătire, dar atunci când se ajunge la rezultate, tu refuzi să împărtăşeşti. Fie că ne spui că starea ta este dincolo de cuvinte, fie că nu există nici o deosebire; că acolo unde noi vedem o deosebire, tu nu vezi nici una. În ambele cazuri suntem lipsiţi de puterea de a pătrunde direct şi revelator în starea ta.
M: Cum vrei tu să pătrunzi direct în starea mea, câtă vreme iţi lipseşte pătrunderea directă în propria ta stare? Când însăşi instrumentul penetrării directe lipseşte, nu este important să-l găsim mai întâi? Tu eşti precum un orb care vrea să înveţe să picteze înainte de a-şi recăpăta vederea. Tu vrei să cunoşti starea mea, însă nu cunoşti starea soţiei tale sau a servitorului tău.
Î: Eu cer doar nişte indicii.
M: Bine, îţi dau un punct de reper foarte semnificativ – acolo tu vezi deosebiri, eu nu văd. Pentru mine asta-i de ajuns. Dacă gândeşti că nu e de ajuns, eu nu pot decât să repet: este de ajuns.Chibzuieşte adânc la asta şi vei ajunge să vezi ceea ce văd eu. Se pare că tu vrei să te bucuri de o pătrundere imediată, uitând că imediatul este întotdeauna precedat de o lungă pregătire. Fructul cade brusc, dar coacerea ia timp.La urma urmei, când îţi cer să ai încrederea în mine, este numai pentru o scurtă perioadă de timp,suficient însă pentru a te pune în mişcare. Cu cât eşti mai serios, cu atât mai puţină credinţă îţi trebuie,căci curând vei găsi justificată încrederea în mine. Tu vrei să-ţi dovedesc că sunt demn de încredere!Cum aş putea să o fac, şi la ce bun? în definitiv, ceea ce îţi ofer eu este o abordare operaţională, atât de curentă în ştiinţa Occidentului. Când un om de ştiinţă descrie un experiment şi rezultatele sale, tu accepţi
de regulă afirmaţiile lui pe încredere şi repeţi experimentul aşa cum îl descrie el. Odată ce obţii aceleaşi rezultate, sau unele asemănătoare, nu mai este nevoie să ai încredere în el, ci te încrezi în propria ta experienţă, încurajat, mergi mai departe şi ajungi în final la rezultate substanţial identice.
Î: Mintea indiană a fost pregătită pentru experimentele metafizice prin cultură şi prin educaţie.Pentru un indian, cuvinte precum „percepţia directă a Realităţii Ultime” au înţeles şi scot la iveală răspunsuri din profunzimile fiinţei lui. Ele înseamnă puţin pentru un occidental; chiar atunci când a fost
crescut întruna din variantele creştinismului, gândirea sa nu merge dincolo de conformarea la poruncile lui Dumnezeu şi la îndemnurile lui Christos. Cunoaşterea de primă mână a realităţii este nu numai dincolo de orice ambiţie, ci şi dincolo de orice concepere. Unii indieni îmi spun: „Fără speranţă.Occidentalul nu va înţelege, căci nu poate. Nu-i spune nimic despre realizarea de sine lasă-l să trăiască o viaţă utilă şi să-şi câştige dreptul de a renaşte în India. Numai atunci va avea o şansă”. Alţii spun:
„Realitate; este aceeaşi pentru toţi, dar nu toţi sunt la fel de înzestraţi cu capacitatea de a o percepe. Capacitatea vine odată cu dorinţa, care se va transforma în devoţiune şi în ultimă instanţă într-o totală dăruire de sine. Cu integritate şi seriozitate şi cu hotărârea de fier de a învinge toate obstacolele,occidentalul are aceeaşi şansă ca şi omul oriental. Tot ce-i trebuie, este stârnirea interesului”. Pentru ca interesul său privitor la cunoaşterea de sine să fie stârnit, el trebuie să fie convins de avantajele ei.
M: Crezi că este cu putinţă ca o experienţă personală să fie transmisă?
Î: Nu ştiu. Tu vorbeşti de unitatea, de identitatea celui care vede cu ceea ce este văzut. Când toate sunt una, comunicarea ar trebui să fie realizabilă.
M: Ca să ai experienţa directă a unei ţări, trebuie să mergi şi să trăieşti acolo. Nu cere imposibilul.Fără îndoială, victoria spirituală a unui om va aduce foloase omenirii, dar pentru a aduce foloase unui alt individ este nevoie de o strânsă relaţie personală. O astfel de relaţie nu este accidentală şi nu poate fi pretinsă de oricine. Pe de altă parte, abordarea ştiinţifică este pentru toţi. „Ai încredere-probează-gustă”.Ce-ţi trebuie mai mult? De ce să vâri Adevărul cu forţa pe gâtleje nedoritoare, lipsite de poftă? Asta oricum nu se poate face. Fără cel care primeşte, ce poate să facă cel care dă?
Î: Esenţa artei constă în a folosi forma exterioară pentru a comunica o experienţă interioară.Fireşte, trebuie să fii sensibil la lumea interioară mai înainte ca exteriorul să aibă un sens. Cum se poate creşte în sensibilitate?
M: Oricum ai lua-o, se ajunge la acelaşi lucru. Cei care dau sunt mulţi; unde sunt cei care primesc?
Î: Nu poţi tu să-ti împărtăşeşti propria sensibilitate?
M: Ba da, pot, dar împărtăşirea este o stradă cu două sensuri. Pentru o împărtăşire este nevoie de doi. Cine este dispus să ia ceea ce eu sunt dispus să dau?
Î: Tu zici că noi suntem una. Nu-i de ajuns?
M: Eu sunt una cu tine. Eşti tu una cu mine? Dacă eşti, n-ai mai pune întrebări. Dacă nu eşti, dacă nu vezi ceea ce văd eu ce pot să fee dincolo de a-ţi arăta calea să-ţi îmbunătăţeşti viziunea?
Î: Ceea ce nu poţi să dai nu-ţi aparţine.
M: Eu nu pretind nimic ca fiind al meu personal. Când nu este „eu”, unde este „al meu”? Doi oameni se uită la un copac. Unul vede fructele ascunse printre frunze şi celălalt nu le vede. Altminteri, nu există nici o deosebire între cei doi. Cel care vede ştie că având puţină atenţie şi celălalt va vedea
fructele, dar chestiunea împărtăşirii nu se pune. Crede-mă, eu nu ţin pumnii strânşi, păstrând pentru mine partea ta de realitate. Din contră, eu sunt al tău cu totul, mănâncă-mă şi bea-mă. Dar în timp ce repeţi verbaÎ: „dă-mi, dă-mi”, tu nu faci nimic pentru a lua ceea ce este oferit. Eu îţi arăt o cale scurtă şi uşoară ca să fii în stare să vezi ceea ce văd eu, dar tu te agăţi de vechile tale obişnuinţe de gândire, simţire şi acţiune şi dai toată vina pe mine. Eu nu am nimic din care să nu ai şi tu. Cunoaşterea de sine
nu este o bucată de proprietate care să fie oferită şi acceptată. Ea este o dimensiune cu totul nouă, unde nu există nimic de dat sau de luat.
Î: Dă-mi cel puţin o oarecare putere de a înţelege conţinutul minţii tale în vreme ce îţi trăieşti viaţa de zi cu zi. A mânca, a bea, a vorbi, a dormi – cum se simte asta la capătul unde te afli tu?
M: Lucrurile obişnuite ale vieţii – eu le experimentez întocmai cum faci şi tu. Deosebirea se află în ceea ce nu experimentez. Eu nu experimentez frică sau lăcomie, ură sau mânie. Eu nu cer nimic, nu refuz nimic, nu păstrez nimic. În aceste chestiuni nu fac nici un compromis. Poate că aici se află diferenţa fundamentală dintre noi. Eu nu fac compromisuri, eu sunt sincer cu mine însumi, pe câtă vreme tu te temi de realitate.
Î: Din punctul de vedere al occidentalilor există ceva tulburător în căile tale. Să şezi într-un colţ, de unul singur, şi să tot repeţi: „Eu sunt Dumnezeu, Eu sunt Dumnezeu”, pare curată nebunie Cum să
convingi un occidental că astfel de practici conduc la suprema sănătate psihică?
M: Omul care pretinde că este Dumnezeu şi omul care se îndoieşte de acest lucru – amândoi se amăgesc. Ei vorbesc în visul lor.
Î: Dacă totul este visare, ce este trezia?
M: Cum să descriu starea de trezie în limbajul tărâmului de vis? Cuvintele nu descriu, ele sunt doar simboluri.
Î: Iarăşi aceeaşi scuză că vorbele nu sunt în stare să comunice realitatea.
M: Dacă tu vrei cuvinte, am să-ţi dau câteva din străvechile cuvinte de putere. Repetă-le pe oricare fără încetare: ele pot face minuni.
Î: Vorbeşti serios? I-ai cere tu unui occidental să repete „Om” ori „Ram” ori „Hare Krishna” fără încetare, cu toate că îi lipsesc în totalitate credinţa şi convingerea născute din fundalul religios şi cultural corespunzător? Fără credinţă şi fervoare, repetând mecanic aceleaşi sunete, va realiza el vreodată ceva?
M: De ce nu? Imboldul, motivul ascuns este ceea ce contează, nu forma pe care o ia. Indiferent ce va face, dacă el o va face de dragul descoperirii propriului său sine real, asta îl va aduce cu siguranţă la el însuşi.
Î: Nu este nevoie de credinţă în eficacitatea mijloacelor?
M: Nu este nevoie de credinţa care înseamnă doar aşteptarea de rezultate. Aici numai acţiunea contează. Orice faci de dragul adevărului, te va duce la adevăr. Numai să fii serios şi onest. Forma pe care o ia contează prea puţin.
Î: Dar atunci, unde este nevoia de a da expresie năzuinţei cuiva?
M: Nici o nevoie. A nu face nimic este tot atât de bine. Simpla năzuinţă, nediluată de gândire şi acţiune, năzuinţă concentrată şi pură, te va duce fără întârziere la scopul tău. Adevăratul motiv este cel care contează, nu maniera.
Î: Incredibil! Cum poate o repetare rigidă, făcută într-o stare fă plictiseală care frizează disperarea, să fie eficace?
M: Chiar faptul repetării, al luptei neîncetate, al rezistenţei şi al perseverenţei, în ciuda plictiselii, a disperării şi a lipsei totale de convingere, este realmente crucial. Toate acestea nu sunt importante prin
ele însele, ci sinceritatea dindărătul lor este importantă. Trebuie să existe o împingere din interior şi o tragere din afară.
Î: întrebările mele sunt tipice Occidentului. Oamenii gândesc în termeni de cauză şi efect, de mijloace şi scopuri. Ei nu văd ce legătură cauzală poate să existe între un anumit cuvânt şi Realitatea Absolută.
M: Nici un fel de legătură, însă există o legătură între cuvânt şi înţelesul lui, între acţiune şi motivul ei. Practica spirituală este voinţă afirmată şi reafirmată cu putere. Cine nu are îndrăzneală, nu va accepta realul nici chiar atunci când îi este oferit. Caracterul refractar, el însuşi născut din frică, este singurul obstacol.
Î: Ce anume este acolo ca să-mi provoace teamă?
M: Ne-cunoscutul. Ne-fiinţa, ne-cunoaşterea, ne-facerea. Lumea de dincolo.
Î: Vrei să spui că în vreme ce împărtăşeşti maniera realizării tale, tu nu poţi împărtăşi roadele?
M: Fireşte că pot împărtăşi roadele şi asta fac tot timpul, însă limbajul meu este un limbaj tăcut, învaţă să asculţi şi să înţelegi.
Î: Nu înţeleg cum se poate începe fără convingere.
M: Stai cu mine un timp, sau concentrează-ţi mintea pe ceea ce spun şi fac eu şi convingerea se va ivi.
Î: Nu toţi au şansa de a te întâlni.
M: întâlneşte-ţi propriul tău sine. Fii cu propriul tău sine, ascultă-l, supune-te lui, nutreşte-l, păstrează-l în minte fără încetare. Nu ai nevoie de o altă călăuză. Atâta timp cât imboldul tău pentru adevăr îţi afectează viaţa de zi cu zi, totul este bine pentru tine. Trăieşte-ţi viaţa fără a răni pe nimeni.Caracterul inofensiv şi lipsa de nocivitate sunt cea mai puternică formă de yoga şi ea te va duce fără întârziere la scopul tău. Asta este ceea ce numesc eu nisarga yoga, Yoga Naturală. Ea este arta de a
trăi în pace şi armonie, în prietenie şi iubire. Rodul ei este fericirea fără de cauză şi fără de sfârşit.
Î: Toate astea presupun totuşi o oarecare credinţă.
M: Întoarce-te spre interior şi vei ajunge să ai încredere în ţine însuţi, încredinţarea vine odată cu experienţa.
Î: Când un om îmi spune că el ştie ceva ce eu nu ştiu, am dreptul să-l întreb: „ce este ceea ce tu ştii şi eu nu ştiu?”
M: Şi dacă el îţi spune că acest lucru nu poate fi transmis în cuvinte?
Î: Atunci îl privesc îndeaproape şi încerc să înţeleg.
M: Exact asta vreau să faci! Fii interesat, acordă atenţie până când se stabileşte un curent de înţelegere reciprocă. Atunci împărtăşirea va fi uşoară. La drept vorbind, întreaga realizare este numai împărtăşire. Tu intri într-o conştiinţă mai întinsă şi te împărtăşeşti din ea. Caracterul refractar şi rezistenţa la a intra şi a împărtăşi este singura piedică. Eu, nu vorbesc niciodată de deosebiri, căci pentru mine nu există nici una. Tu vorbeşti despre ele, aşa că este de datoria ta să mi le arăţi. Te rog,
arată-mi deosebirile. Pentru asta va trebui să mă înţelegi, dar atunci nu vei mai vorbi de deosebiri,înţelege bine un singur lucru, şi ai ajuns. Ceea ce te împiedică să cunoşti nu este lipsa de ocazie, ci lipsa de abilitate în a focaliza în mintea ta ceea ce vrei să înţelegi. Dacă ai putea să păstrezi în minte ceea ce nu cunoşti, lucrul necunoscut şi-ar revela secretele. Dar dacă eşti superficial şi nerăbdător, şi nu îndeajuns de serios ca să priveşti şi să aştepţi, atunci tu eşti ca un copil care plânge după lună.
Nisargadatta Maharaj
TARA, Marea Putere Cosmică a Compasiunii
TARA, Marea Putere Cosmică a Compasiunii
În panteonul tantric hindus, Tara este cea de-a doua Mare Putere Cosmică şi totodată ea reprezintă cea mai importantă şi cea mai adorată zeitate în cadrul budismului tantric tibetan (calea vajrayana). Cele mai dese şi complexe referiri la această mare putere cosmică (Tara) le găsim însă în cadrul tradiţiei budiste tibetane, unde ea mai este cunoscută şi sub numele de Tarini. În această tradiţie, numeroasele forme ale zeiţei sunt prezentate ca tot atâtea aspecte diferite sau funcţii ale lui Tara, semnificând elemente particulare ale acestei expresii foarte elevate a conştiinţei divine în Manifestare. În plus, invocarea şi adorarea (puja) lui Tara este intim corelată (în cadrul tradiţiei tibetane) cu panteonul complex al celor cinci “Familii” de energii divine creatoare şi, prin urmare, al celor cinci Dhyani Buddha-şi. În aceste condiţii, este foarte dificil să putem face o omologare precisă între zeităţile (grupul de zeităţi) care sunt asociate caracteristicilor principale ale lui Tara şi marea putere cosmică ce este prezentată în tradiţia tantrică hindusă.
Vă prezentăm în cele ce urmează diferitele aspecte şi ipostaze ale acestei Mari Puteri Cosmice şi Zeiţe, aşa cum se regăsesc ele în diferite tradiţii şi culturi ale lumii. Acest amplu material va fi structurat pe subcapitole, pe care vă invităm să le parcurgeţi cu multă atenţie, ele relevându-ne întreaga splendoare şi măreţie a acestei grandioase Puteri Cosmice, care este TARA:
1. Ipostaze şi atribuţii ale Marii Puteri Cosmice Tara
În general vorbind, formele de reprezentare ale zeiţei Tara sunt redate în diferitele texte ale spiritualităţii hinduse şi tibetane aproximativ în aceiaşi termeni, diferenţele existând mai ales în ceea ce priveşte obiectele pe care zeiţa le ţine în mâinile sale. Textul Sadhanamala Tantra descrie un lung şir de astfel de “zeiţe Tara” care sunt emanate din sfera gigantică de conştiinţă a marelui Dhyani Buddha (sau jina) Amoghasiddhi.
Unele texte ale spiritualităţii tibetane (cum ar fi, de exemplu, Shaktisangama Tantra) înglobează particularităţile Marilor Puteri Cosmice Kali, Tara, Tripura Sundari şi Chinnamasta în manifestarea unei singure mari zeiţe. În plus, de multe ori în cadrul aceleiaşi tradiţii a budismului tantric tibetan întâlnim echivalarea lui Tara cu Kali (în ceea ce priveşte funcţiile cosmice, trăsăturile şi particularităţile acestor divinităţi).
În textele budiste, prima şi cea mai importantă din grupul de zeităţi emanate de Akshobya este Mahachinna Tara, care mai este cunoscută şi ca Ugra Tara (adică Tara în aspectul ei teribil, aşa cum este ea înfăţişată în tradiţia tantrică hindusă).
Cea de-a treia formă principală a lui Tara este menţionată ca fiind Nila Saraswati Tara (care adeseori este echivalată cu Ugra Tara). Tradiţia afirmă că această expresie sau formă a lui Tara îşi are originea în lacul Chola, care este plasat în apropierea muntelui sacru Meru. Astfel, în timp ce Nila Saraswati practica anumite forme de tapas (sau austerităţi) pe malul acestui lac, energia ei pură “a căzut” în apă şi a conferit de atunci înainte culoarea albastră corpului zeiţei. Vom preciza însă faptul că, deşi panteonul budismului tantric tibetan menţionează diferite aspecte ale zeiţei Tara, totuşi ea nu este contemplată ca una din Cele Zece Mari Puteri Cosmice din tradiţia tantrică hindusă.
Putem însă remarca existenţa unui grup de zeităţi feminine, care sunt oarecum similare ca formă cu Marea Putere Cosmică Tara, manifestând diferite puteri paranormale şi oferind daruri spirituale şi chiar de ordin material (în sensul facilitării obţinerii prosperităţii materiale) adoratorilor fideli şi sinceri. Una dintre caracteristicile principale ale acestor zeităţi este aceea că adeseori ele sunt înfăţişate călărind un anumit animal şi fiind înconjurate de o mulţime de entităţi angelice ce le însoţesc pretutindeni, servindu-le cu devoţiune într-o strictă conformitate cu locul ierarhic pe care ele (zeităţile) îl ocupă în acest alai.
Deoarece una din atribuţiile sale cosmice este aceea de a ne salva sau elibera de diferitele necazuri sau dificultăţi cu care ne confruntăm în viaţă (atunci când noi îi cerem aceasta cu fervoare şi sinceritate), Tara se aseamănă într-o anumită măsură cu zeiţa Durga (care este una din ipostazele de manifestare ale Marii Puteri Cosmice Kali). Din această cauză ea mai este numită uneori şi Durga-Tara. Însă în timp ce Durga semnifică puterea de a înlătura şi de a distruge orice obstacol, dificultate sau forţă negativă ce ne agresează, Tara reprezintă puterea care ne face să sublimăm aproape instantaneu aceste aspecte şi astfel să le depăşim cu succes. Cu alte cuvinte, Tara este însăşi puterea care ne facem să transcendem toate aspectele inferioare şi ignobile din viaţa noastră. Din această perspectivă, zeiţa nu numai că ne salvează din faţa pericolelor iminente, dar de asemenea, ea ne oferă posibilitatea să accedem cu rapiditate la nivele din ce în ce mai elevate ale cunoaşterii spirituale.
Întrucât ultimul şi cel mai dificil obstacol pe care îl avem de depăşit îl reprezintă chiar mintea noastră, Tara ne ajută să trecem cu uşurinţă dincolo de gândurile şi valurile turbulente ale ideilor care se nasc clipă de clipă în minte. Această acţiune pur spirituală a zeiţei este simplu de înţeles dacă vom remarca faptul că mintea (împreună cu toate funcţiile şi energiile subtile pe care ea le manifestă) nu reprezintă altceva decât o parte sau un fragment din Logosul Divin Suprem. Într-adevăr, Tara este însăşi energia gigantică şi extrem de subtilă a sunetului nemanifestat, care transcende Manifestarea.
Pe de altă parte, Creaţia sau Manifestarea însăşi nu reprezintă altceva decât o modulare pe o infinitate de frecvenţe de vibraţie a nesfârşitei energii a Logosului (sau Cuvântului) Primordial al lui Dumnezeu. Aşadar, din această perspectivă, Tara poate fi privită de asemenea şi ca un veritabil creator şi în acelaşi timp distrugător al întregii Creaţii, atunci când aceste acţiuni (de emanaţie şi de distrugere sau resorbţie) sunt considerate din perspectiva energiilor fonematice ale Logosului Divin. În această ipostază, Tara “conţine” în ea însăşi toate mantra-ele care există. De pildă, pentru a putea folosi şi asimila în mod corect înţelesul spiritual profund al unei mantra care sintetizează un aspect macrocosmic foarte elevat şi pentru a fi capabili să ne identificăm plenar cu energia subtilă şi beatifică a acelei mantra, graţia Marii Puteri Cosmice Tara este indispensabilă şi ea trebuie invocată cu o mare devoţiune şi aspiraţie. Tot prin graţia zeiţei este dobândită inspiraţia poetică sublimă sau talentul oratoric. Tradiţia tantrică afirmă că cel care este pe deplin devotat marii zeiţe nu va putea fi niciodată învins în dezbaterile sau argumentaţiile de orice natură (în special cele din domeniul spiritualităţii), iar talentul său literar va fi uimitor, depăşind cu mult posibilităţile de exprimare artistică a celorlalte fiinţe umane.
Un alt aspect important în ceea ce priveşte acţiunea Marii Puteri Cosmice Tara la nivelul microcosmosului fiinţei umane este acela că zeiţa reprezintă şi forţa purificatoare a suflurilor prana-ice subtile care animă orice fiinţă umană vie. Ca şi suflul subtil universal nediferenţiat (prana), sunetul subtil (shabda) se manifestă în eterul (akasha) omniprezent.
Prin urmare, Tara ne ajută prin intermediul energiei cunoaşterii (jnana shakti) să traversăm “apele întunecate” ale samsara-ei, deoarece întreaga cunoaştere nu reprezintă altceva decât o continuă aspiraţie către eternitatea şi infinitudinea Realităţii Supreme. În tradiţia hindusă tantrică, Marea Putere Cosmică Tara este însăşi sunetul foarte subtil care percepe şi totodată revelează Adevărul, deoarece sunetul nu este diferit de energia cunoaşterii şi de percepţie. De aceea, în unele texte ale înţelepciunii hinduse, Tara este adorată ca Marea Zeiţă a Conştiinţei Supreme a lui Dumnezeu.
Astfel, în imensa ei compasiune pentru fiinţele umane limitate din Creaţie, Tara favorizează perceperea şi acumularea nectarului divin (soma) în propriul nostru corp, rezonând astfel mai ales cu aspectele ezoterice, tainice şi ocultate cunoaşterii profane. În mitologia Purana-elor (care sunt texte ale spiritualităţii hinduse din antichitate), Tara este soţia lui Jupiter, dar, de asemenea, ea mai are o legătură de dragoste, care este secretă, cu Luna. Prin urmare, Tara ni se revelează ca având o natură duală: pe de o parte, ea susţine şi dezvăluie cunoaşterea (Jupiter), iar pe de altă parte, ea revelează pura beatitudine spirituală (ananda) sau extazul divin nesfârşit (Luna). Din tainica ei legătură de iubire cu Luna, Tara a născut un fiu, Mercur (planetă care determină manifestarea rezonanţelor profunde cu aspectele mentale practice, cu inteligenţa şi cu abilitatea oratorică).
În tradiţia tibetană, mai mare decât un zeu sau o zeiţă este un buddha, o fiinţă care a transcens definitiv ciclul vieţii şi a morţii. Ca iluminat, un buddha a obţinut înţelepciune, compasiune şi capacităţi extraordinare. Buddha-şii integrează toate aspectele şi posibilităţile existenţei. Ei sunt una cu tot ceea ce există. Ei pot manifesta corpuri de lumină şi strălucire şi pot emana diferite forme de corpuri în această lume pentru a ajuta fiinţele acestei lumi confuze şi provocatoare. Tara fiind dincolo de toate aceste condiţii, ea este numită ca Mama tuturor Buddha-şilor.
În Tibet se crede că ea este încarnată atât în fiecare femeie pioasă, cât şi în cele două soţii – prinţesa chineză şi prinţesa nepaleză – a primului rege buddhist din Tibet, Srong-brtsan-sgam-po, care sunt identificate cu cele două forme majore ale lui Tara: Tara cea Albă şi Tara cea Verde. Un al treilea aspect al Tarei este Tara cea roşie.
–Tara cea Albă ( în sanscrită: Sitatara; în tibetană: Sgrol-dkar) s-a încarnat în prinţesa chineză. Ea simbolizează puritatea şi este descrisă adesea stând în partea dreaptă a consortului său, Avalokiteshvara, sau şezând cu picioarele încrucişate, ţinând o floare de lotus deschisă. Ea este în general descrisă ca având trei ochi. Tara cea Albă, Mama tuturor Buddha-şilor, este cea care dăruieşte longevitatea şi energizează pe cei care o vizualizează, putând după aceea să folosească acea energie pentru practica lor spirituală.
–Tara cea Verde (în sanscrită: Syamatara; în tibetană: Sgrol-ljang) se crede că
s-a încarnat în prinţesa nepaleză. Ea a devenit Tara cea Verde pe când s-a coborât în lumea manifestării. Se arată ca o fată tânără, jucăuşă, pe când Tara cea Albă este reprezentată ca o femeie matură şi înţeleaptă. Tara cea Verde este cea mai blândă şi sinceră manifestare a Tarei. Ea ne ghidează în ascensiunea noastră spre iluminare. Tara aparţine familiei Karma, simbolizată prin culoarea sa verde şi este contrapartea plină de înţelepciune a Transcendentalului Buddha Amogasiddhi. Ea este descrisă în poziţie şezând pe o floare de lotus cu piciorul stîng plasat peste coapsa dreaptă, iar piciorul drept lăsat să atîrne înainte. Mâna sa stângă este plasată în dreptul inimii cu palma spre exterior, degetul mare de la mână şi degetul inelar atingându-se, iar celelalte trei degete fiind îndreptate în sus realizând astfel mudra oferirii protecţiei . Mâna sa dreaptă se odihneşte pe genunchiul drept, cu palma făcând mudra generozităţii.
–Tara cea roşie (Kurrukulla). Ea reprezintă energia pasională. Culoarea sa roşie-aurie trezeşte deopotrivă iubirea trupească cât şi cea spirituală. Ea dansează deasupra demonului Rahu (ignoranţa) distrugându-l. Arcul cu săgeţile sale străpung toate dificultăţile, mâna sa dreaptă lăsată în jos face gestul stabilităţii, abayah mudra. Ghirlanda de cranii indică faptul că ea este o formă tibetană a lui Kali, cea care transformă moartea în viaţă. Ea oferă sănătate şi o existenţă plină de bucurie tuturor adoratorilor săi.
2. Legende
Legendele şi miturile diferitelor culturi vorbesc despre Cea Care Dă Viaţă, Cea Care Este Plină De Înţelepciune, Marea Putere Cosmică A Compasiunii, Lumina Cerească. Ea este cunoscută sub diferite nume şi revelată sub multe aspecte. Adorarea sa continuă şi astăzi în şcolile tradiţionale din Asia.
Acoperită în mister, revelată în splendoare, Marea Zeitate a fost adorată de milenii. Sculpturile descoperite în peşterile preistorice datate acum 30.000 de ani au arătat că Tara a fost venerată încă din cele mai vechi timpuri. Statuia originală de bronz care este datată în secolul 7 sau 8 A.D. a fost găsită în nord-estul provinciei Lanka între Trincomale şi Batticaloa. Înălţimea totală a statuii este de 143.75 cm.
Cu mult timp înainte (se menţionează într-un tratat tibetan Taranatha), într-un univers numit Lumina Divizată, exista o prinţesă numită Jñana-candra care era extrem de devotată lui Buddha. În fiecare zi ea aducea ofrande lui Buddha Dundubhisvara (“Sunetul Tobei”) şi comunităţii Sangha. Atingând astfel un nivel înalt de conştiinţă Bodhicitta ( tib. byang-chub kyi sems, inima minţii iluminate. Bodhicitta absolută, după Gampopa (discipolul lui Milarepa), este vacuitatea nedespărţită de compasiune – strălucitoare, neclintită, şi imposibil de definit prin concepte. Bodhicitta relativă apare printr-o zărire a celei absolute şi constă în impulsul interior de a urma Calea spre Iluminare şi de a lucra, prin compasiune, la eliberarea tuturor fiinţelor din Samsara), a aspirat plină de compasiune să obţină Iluminarea pentru binele tuturor fiinţelor. Discipolii i-au sugerat să se roage ca ea să se reîncarneze ca bărbat, progresând astfel ca Bodhisattva şi eventual devenind un Buddha (aceasta deoarece, aşa cum întâlnim deseori în literatura buddhistă, pentru ca o femeie aflată pe calea spirituală să evolueze către stări înalte de conştiinţă ea trebuie “să devină bărbat”). În final prinţesa Jñana-candra spune:
„Aici nu există bărbat, aici nu există femeie,
Nici ego, nici individ şi nici conştiinţă.
Numele de “bărbat” sau “femeie” nu are consistenţă,
Dar aduce confuzie în mintea umană obişnuită.”
Şi ea face următorul legământ:
“Sunt multe fiinţe care îşi doresc Iluminarea
într-un corp de bărbat, dar nimeni nu-şi doreşte
să le fie de ajutor fiinţelor simţitoare
fiind într-un corp de femeie.
Deci, până când samsara va fi pustie,
Eu voi ajuta fiinţele simţitoare
Rămânând într-un corp de femeie!”
Ea a continuat să fie atât de devotată în misiunea de salvare a fiinţelor umane din ignoranţă încât Tathagata Dundubhisvara i-a dat numele de Tara sau Cea Care Oferă Ghidare În Marea Trecere.
Imnuri de slavă închinate Tarei
Invocaţie către Tara
O, Mamă Divină Tara
Tu cea care creezi totul,
Energie Supremă
În universul fără margini.
Strălucitoare asemeni unei stele
Cu ochii strălucind asemeni fulgerului
Cea născută din floarea de lotus
A lacrimii compasiunii cosmice
Ajută-mă să-i vindec pe ceilalţi
Ajută-mă să mă vindec pe mine.
Cu înfăţişare precum milioane de Luni
Pline şi luminoase,
Plină de pace şi iubire
Zeiţă a iertării
Te chemăm
În această clipă a nevoii noastre.
Zeiţă a tot ce este drept şi adevărat
Tu cea care presari petale de lotus albastre
Şi esti plină de veselie şi iubire,
Cea mai dăruită
Oh, mamă a perfecţiunii
Ajută-mă să-i vindec pe ceilalţi
Ajută-mă să mă vindec pe mine.
Venerată de toţi zeii,
Mamă Supremă a universului,
Cântecele tale umplu întregul cer
Veselia ta alungă
Demonii şi spiritele demoniace,
Purificând pământul,
Ajută-mă să-i vindec pe ceilalţi
Ajută-mă să mă vindec pe mine.
Eşti marea distrugătoare
A fricii, a neputinţei
A opresiunii şi bolii
Ia de la noi povara neputinţei
Ajută-ne să vedem nebănuitul
Radioasă şi jucăuşă Zeiţă
Tu cea care dansezi pe tot cuprinsul
Acestei planete zbuciumate
Vindecând pe măsură ce picioarele tale de lotus
Ating pământul din jurul nostru.
Oh, mare protectoare
Care aduni laolaltă toate puterile
Toţi zeii,
Toate popoarele tuturor lumilor
Ajută-mă să-i vindec pe ceilalţi
Ajută-mă să mă vindec pe mine
Arzi precum focul cel sfânt
O, Zeiţă Tara,
Purifică-ne cu îmbrăţişarea flăcărilor tale
Bucuria ia locul fricii,
Iar îndoielile noastre dispar.
Slăvită Zeiţă
Virtuoasă, onestă şi dătătoare de pace
Pe măsură ce mă identific cu tine
Răutăţile acestei lumi
Mă părăsesc precum picăturile de apă.
Zeiţă Supremă
În care îşi au nădejdea toţi zeii şi popoarele
Mamă a spiritului pământului,
Acoperă-mă şi apără-mă,
Tu eşti armura mea
Împlineşte-mă şi alină-mă
Umple-mă de calm şi de voinţă de a manifesta
Ajută-mă să-i vindec pe ceilalţi
Ajută-mă să mă vindec pe mine,
Vino, Mamă supremă a tuturor manifestărilor!
Iat-o pe Tara cea roşie, la Sud!
Iat-o pe Tara cea galbenă, la Nord!
Iat-o pe Tara cea neagră, la Vest!
Iat-o pe Tara cea verde, la Est!
Iar aici în mine
Se află Maha Tara, Tara esenţială, Tara inefabilă,
Străluceşte ca o stea în inima mea!
Om tare tuttare ture soha! Tara!
Ajută-mă să-i vindec pe ceilalţi
Ajută-mă să mă vindec pe mine.
Invocaţie către Tara cea Verde
Concrescenţă a tuturor energiilor
şi a acţiunii pozitive imediate
Tu, cea care ghidezi şi ajuţi
cea care cu râsul tău îndupleci duşmanii,
trezeşti lumea
şi ne uşurezi calea
transformând această lume dezechilibrată
într-o lume echilibrată.
Priveşte-o cum ea vine la tine râzând,
Ea cea care ţine luna plină în palmă.
Invocaţie către Tara cea Roşie
Şi al ascensiunii către starea de Eliberare
Purifică focul aspiraţiei
Contopeşte Dualitatea
În punctul de Început
Transformând Lumea Iluziei
În Lumea Eternităţii.
PRIVEŞTE-O VENIND CĂTRE TINE, STRĂLUCIND,
PRECUM LUMINA A SUTE DE LUNI PLINE.
PRIVESTE-O VENIND CĂTRE TINE,
EA ÎNTOTDEAUNA VINE CĂTRE TINE
OM TARE TUTTARE SOHA.
Tara, Zeiţă a Centrării
Atent la respiraţia mea
inspirând şi expirând,
respirând parcă însuşi
dansul creaţiei,
dansul universului,
dansul vieţii.
Stau nemişcat
Conştient fiind de respiraţie
inspirând şi expirând
asemeni oceanului – simbol al vieţii
care vibrează şi pulsează
în jurul meu;
asemeni miilor de încarnări
care mă cuprind şi mă înlănţuie
Ochii mei văd tot
ştiu tot şi privesc.
Eu respir
Nemişcat. Focalizat. Atent. Centrat.
4. Semnificaţia numelui. Sunetul primordial
Atunci când ne raportăm la diferitele aspecte ale vieţii şi existenţei noastre, Marea Putere Cosmică Tara acoperă un spectru larg de activităţi care cuprind atât planul microcosmosului uman cât şi, prin omologare, planul întregului Macrocosmos. Astfel, Tara reprezintă în planul divin al Creaţiei însăşi forţa divin purificatoare a respiraţiei care este un proces vital pentru orice fiinţă vie.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul Tara înseamnă “salvatoarea” sau “eliberatoarea” şi el provine de la rădăcina sanscrită “tri”, care se referă la a trece (peste ceva), cum ar fi: a trece un râu, o mare, un munte sau a depăşi orice altă situaţie dificilă. De aceea, într-o abordare exoterică, putem spune că marea zeiţă Tara este invocată întotdeauna atunci când ne confruntăm cu situaţii periculoase, uneori chiar la limită sau atunci când trebuie să ne decidem în favoarea unei posibilităţi din mai multe pe care le avem la dispoziţie (de pildă, atunci când ne aflăm la o răscruce de drumuri şi nu suntem siguri de direcţia în care trebuie să mergem mai departe, sau atunci când trebuie să ne decidem asupra unei destinaţii din mai multe opţiuni etc.). Pe de altă parte, din punct de vedere ezoteric (cu alte cuvinte, din punct de vedere iniţiatic, ocult) Tara reprezintă cunoaşterea care salvează. Aşadar, semnificaţia profundă a zeiţei în aspectul ei de Salvatoare este aceea că ea dăruieşte discipolilor merituoşi înţelepciunea divină fără limite, care îi eliberează pe aceştia din lanţurile suferinţei samsara-ice (adică din lanţul încarnărilor succesive în Manifestare).
Un alt înţeles al cuvântului Tara mai este şi acela de “stea”, în sensul că această Mare Putere Cosmică este precum o stea a aspiraţiei noastre frenetice către Dumnezeu. Prin urmare, ea este atât cea care ne inspiră cât şi ghidul nostru pe complicata cale a desăvârşirii spirituale.
Sunetul primordial
Ca putere desăvârşită a sunetului subtil (shabda shakti), Tara corespunde lui Kali care reprezintă puterea timpului şi a transformării. Între cuvânt (logos) şi timp (transformare) există o strânsă interdependenţă. Într-adevăr, putem înţelege în mod intuitiv că logosul este precum o conştiinţă a timpului, iar timpul nu este altceva decât un gen de “mişcare” a Cuvântului. La modul esenţial vorbind, Logosul Divin (care este o nesfârşită şi extatică vibraţie creatoare) nu reprezintă altceva decât fundamentul apariţiei şi manifestării diferenţiate a energiei subtile a timpului.
Un alt aspect important în ceea ce priveşte acţiunea Marii Puteri Cosmice Tara la nivelul microcosmosului fiinţei umane este acela că zeiţa reprezintă şi forţa purificatoare a suflurilor prana-ice subtile care animă orice fiinţă umană vie. Ca şi suflul subtil universal nediferenţiat (prana), sunetul subtil (shabda) se manifestă în eterul (akasha) omniprezent.
Desigur, în această ipostază eterul nu reprezintă noţiunea din fizică ce se referă doar la un simplu mediu de propagare (cum este, de pildă, eterul cosmic), ci el este cu mult mai mult decât atât, deoarece are o natură subtilă luminoasă şi el este chiar spaţiul nesfârşit al conştiinţei, din care apar şi în care mai apoi se resorb toate lucrurile, fiinţele şi fenomenele din Manifestare. În ceea ce priveşte suflurile prana-ice, putem spune că respiraţia oricărei fiinţe umane reprezintă “sunetul primordial al vieţii”, deoarece ea este precum un cântec inefabil şi continuu ce susţine elementul vital în fiinţa respectivă.
Aşa după cum se ştie, sunetul (în forma lui grosieră sau subtilă) este practic o manifestare complexă a prana-ei subtile, adică a forţei subtile şi universale a vieţii. Din această perspectivă, putem afirma că respiraţia constituie de fapt primul sunet al vieţii, care impulsionează, susţine şi hrăneşte ulterior toate activităţile şi modalităţile de manifestare ale individului. Astfel, relaţia profundă care se stabileşte între sunet, cuvânt, prana şi minte este o rezultantă directă a acţiunii lui Tara în Manifestare.
Această acţiune deosebit de complexă o regăsim de asemenea în cunoaşterea care provine din semnificaţiile diferite ale cuvintelor, ale sunetului. Ştim că sunetele diferite, atunci când se combină, reprezintă “vehiculul” prin care se manifestă ideile şi gândurile noastre. De asemenea, ştim că sunetul divin primordial (la care tradiţia spiritualităţii hinduse se referă ca fiind pranava) reprezintă substratul sau fundamentul care face posibilă apariţia şi manifestarea tuturor acestor sunete, precum şi a înţelesurilor şi semnificaţiilor implicate în combinaţiile lor. Însă nenumăratele semnificaţii care există au scopul doar de a ne reintegra pe noi înşine ca picături divine individuale, în oceanul infinit al Conştiinţei Supreme, care este Dumnezeu Tatăl.
5. Adorarea Tarei în diferite tradiţii. Modalităţi practice de adorare
Terra, Tar, IshTar, Tarahumara sunt tot atâtea denumiri ale Marii Zeiţe Tara, aşa cum sunt ele regăsite în diferite tradiţii ale culturilor lumii. Reprezentările sale multiple se regăsesc răspândite pe tot globul pământesc, încă din cele mai vechi timpuri. Una dintre modalităţile de adorare a Marii Puteri Cosmice Tara este prin invocarea Graţiei Divine pentru a salva şi elibera toate fiinţele din Manifestare, adică implorarea Marii Puteri Cosmice Tara de a-şi revărsa compasiunea Ei nesfârşită în inima fiecăreia dintre fiinţele Creaţiei lui Dumnezeu.
Tara a fost adorată din vremuri imemoriale, în diferite culturi ale lumii. Ea a fost venerată de către latini ca Zeiţa Terra, Mama Pământ. Druizii o numeau pe zeiţa mamă Tara. Numele ei îşi are rădăcina în cuvântul Tor, care semnifică o “ridicătură a pământului” sau “o zonă încărcată cu energie spirituală” sau “conectare la lumea spiritelor”. Cele mai vechi referinţe la zeiţa Tara au fost găsite în epopeea antică a Finlandei în urmă cu 5 milioane de ani. În epopee se vorbeşte despre Tar, Femeia Înţelepciunii. Un vechi trib al popoarelor indigene din junglele Americii de Sud o numeau pe zeitatea lor, Tarahumara.
Zeiţa Tara este de asemenea asociată cu Kuan Yin, marea zeiţă chineză a compasiunii. Kuan Yin este acel aspect al divinităţii care se oferă să ajute aspiranţii aflaţi pe o cale spirituală ce se confruntă cu dificultăţi, ghidându-i plină de iubire, cu o imensă compasiune. Ea deschide inimile, trezeşte starea de umilinţă, de dragoste pură, aduce armonie, cunoaştere profundă şi iluminare. În Kuan Yin recunoaştem compasiunea divină, care se manifestă cu o graţie nesfârşită, plină de frumuseţe şi înţelepciune.
Tara este zeitatea feminină arhetipală în mitologia hindusă, a cărui nume înseamnă “Stea” – cunoscută în Hinduismul Indian ca Mama Creatoare. În scripturile hinduse vechi, ea este descrisă ca una dintre cele opt aspecte majore ale Principiului Divin Feminin, o manifestare plină de iubire în comparaţie cu tulburătoarea Kali.
-Tara este câteodată descrisă cu ochi în tălpile picioarelor şi în palmele mâinilor. Din această cauză, este numită Tara cea cu şapte ochi, o formă a zeităţii tradiţionale din Mongolia.
Tara – Sgrol-ma tibetană, Zeiţa Salvatoare buddhistă cu numeroase forme, este populară în mare măsură şi în Nepal, Tibet şi Mongolia.
-Adoptată de buddhism de la hinduism, începând cu secolul al III-lea î.C., Tara apare în buddhism, jainism, şi în mod particular în lamaismul tibetan, cu o multitudine de manifestări: Zeiţă a ascetismului şi misticismului, Mamă creatoare, Protectoarea fiinţelor umane ce traversează marea (oceanul) vieţii.
-În legendele Tibetului se vorbeşte despre zeiţa Tara ca fiind contrapartea feminină a lui Bodhisattva Avalokitesvara. O legendă spune că ea a apărut în manifestare dintr-o lacrimă a lui Avalokiteshvara, care a căzut pe pământ şi a format un lac. La suprafaţa apei a îmbobocit un lotus, care deschizându-se, a revelat-o pe zeiţă. Asemenea lui Avalokiteshvara, ea este plină de compasiune, acordând ajutorul fiinţelor care “traversează marea către un alt ţărm”. Ea oferă ghidare şi protecţie atât în călătoriile pe mare şi pe uscat cât şi în călătoriile spirituale către starea de Iluminare.
-Tara mai este cunoscută la tibetani ca Zeiţa Devotată, Cea care asigură protecţie deplină. În sistemul practicilor mentale, oferite de marii maeştri ai înţelepciunii tibetane, Tara este arhetipul propriei noastre înţelepciuni. Ei vorbesc despre transformarea conştiinţei, o călătorie spre libertate. Ei predau căi simple şi directe pentru ca fiecare persoană să descopere înăuntrul lor înţelepciunea, compasiunea şi gloria atribuite lui Tara.
Modalităţi practice de adorare
6. Reprezentarea tradiţională simbolică a Marii Puteri Cosmice Tara
Tara este în general reprezentată şezând pe un tron din floare de lotus cu piciorul drept lăsat în jos, purtând ornamentele bodhisattva-şilor şi ţinând un lotus închis de culoare albastră (utpala). Ea este reprezentată ca având trei sau şapte ochi, făcând diferite mudre cu cele patru mâini ale sale sau ţinând diverse obiecte.
În panteonul tantric budist, Tara este adeseori echivalată cu Marea Putere Cosmică Kali. Descrierile formei zeiţei o înfăţişează ca fiind tânără, plină de forţă în aspectul ei teribil, relativ mică de statură şi cu şolduri mari. Ea poartă la gât o ghirlandă din cranii omeneşti, iar limba ei este scoasă mult în afară. În cele două mâini drepte ea ţine o sabie şi un cuţit, iar în cele două mâini stângi are un craniu şi un lotus. În această formă, ea este adorată nu numai pentru a-l conduce pe aspirant către eliberarea finală, ci şi pentru a-i dărui acestuia cunoaşterea iniţiatică profundă, abilitatea poetică, bunăstarea materială şi succesul în toate acţiunile pe care le întreprinde.
Asemenea lui Kali, ea poate fi văzută ca o Putere Cosmică ce corijează pe cei necredincioşi, sau ca o Lumină care aduce binele atunci când ei sunt greu încercaţi de forţele răului. Născută ca o Mare Zeitate, ea poate resorbi şi da naştere lumilor, sau se poate arăta ca o zeitate ce consolează şi hrăneşte pe cei înfometaţi. Asemenea războinicei Kali, ea controlează puterea timpului, ea binecuvântează privaţiunile fizice ale asceţilor care urmăresc să se detaşeze de corpul fizic pentru a fi mai aproape de Sine. Puterea Tarei este atât de mare încât ea poate distruge un întreg sistem solar.
Mai este descrisă ca o femeie teribilă cu 4 braţe, aşezată deasupra unui cadavru, ţinând în prima mână un craniu, o sabie în cea de-a doua, un lotus albastru în a treia şi în a patra un bol pentru cerşit. În părul ei despletit de culoare roşie şerpuiesc şerpi albaştri veninoşi. Strălucirea roşie a ochilor săi ne aminteşte de focurile iadului, iar pe capul său este împletită o coroană din cranii.
Mâna sa dreaptă realizează vara mudra, iar cu mâna stângă realizează gestul vitarka mudra. Talia sa sveltă contrastează cu formele pline ale şoldurilor şi cu sânii săi puternici, fiind totodată întruchiparea ideală a frumuseţii feminine. Zeiţa, demnă şi graţioasă în această manifestare, reprezintă castitatea şi virtutea şi întruchipează dragostea, compasiunea şi binecuvântarea.
Pentru a intra în rezonanţă cât mai intimă cu Marea Putere Cosmică Tara, putem să ne raportăm la această zeitate din mai multe aspecte, astfel:
-Tara este asociată cu cel de-al treilea ochi, cu Luna Plină, cu lacurile, curcubeele şi i se atribuie numerele 3, 7 şi 11.
-Animalele simbolice ale Tarei sunt bufniţa, corbul, scroafa şi iapa.
-Plantele atribuite acestei zeiţe sunt: floarea de lotus, atât cea deschisă cât şi bobocul de floare.
-Parfumurile şi miresmele atribuite Ei sunt: tămâia, moskul şi miresmele de trandafir şi narcisă.
-Pietrele preţioase şi metalele care fac posibilă intrarea în rezonanţă cu Tara sunt: diamantul, cristalul roz, turmarinul roz, smaraldul, precum şi orice piatră roz sau verde.
-În ceea ce priveşte culorile, sunt specificate albul şi verdele, dar poate fi cuprins întregul spectru de culori.
7. Yantra Marii Puteri Cosmice Tara
Yantra este o diagramă geometrică simplă în care sunt sintetizate caracteristicile esenţiale simbolice ale unei anumite mari Puteri Cosmice sau a unei zeităţi sau a unei anumite energii divine din Macrocosmos. Ea este utilizată în vederea unei consonanţe telepatice spirituale pentru a realiza fuziunea cu Conştiinţa sau realitatea acelei sfere de forţă, fiind un simbol esenţial al divinelor sale caracteristici, al puterilor sale sau al anumitor aspecte fundamentale ale acesteia.
Sursa: yogaesoteric
o sinteză realizată de Verona Muntean şi Dan Bozaru
Articole Recomandate: Dasha Maha Vidya – Cele Zece Mari Intelepciuni Cosmice