Enigmele Manuscrisului Voynich
O descoperire uimitoare
Istoria nu duce lipsa de manuscrise misterioase a caror explicatie stiintifica sa se lase inca asteptata dupa secole de cercetari ; vezi harta amiralului turc Piri Reis, redactata in 1513 si care prezinta in detaliu atat coastele celor doua continente americane cat si parti ale Antarcticii neacoperita de gheata (adica asa cum era acum cel putin sase milioane de ani) ; sau Carta Marina, harta preotului suedez Olaus Magnus care prezenta in 1539 curentii marini scandinavi, descoperiti de oamenii de stiinta de abia in secolul XX. Si totusi, enigmele manuscrisului Voynich par a fi, de departe, cel mai greu de descifrat.
Documentul, care acum se afla in biblioteca Universitatii Yale din Statele Unite, a inceput sa faca valva inca de la descoperirea sau, mai bine spus, redescoperirea sa, in 1912 de catre anticarul polonez Wilfried Michael Voynich. Acesta il va gasi „intr-un vechi castel din Europa”, mai precis la colegiul iezuit Mondragone di Frascati, aflat la sud de Roma, unde se pare ca manuscrisul fusese dat uitarii de cateva secole. Specializat in analiza si evaluarea documentelor vechi, Voynich va remarca imediat caracterele misterioase si imaginile cel putin bizare, ce ilustrau cele 246 de pagini ingalbenite de vreme.
Nu mai putin curios era si documentul aflat intre paginile sale, mai precis o scrisoare datata „Praga 19 august 1666”, scrisa de un anume Joannes Marcus Marci, si adresata lui Athanasius Kircher, ilustru ganditor si lingvist al vremii, unul dintre primii cercetatori care incercase, printre altele, descifrarea hieroglifelor egiptene. Marci sustinea ca documentul ar fi apartinut regelui Rudolf al II-lea de Habsburg (1552–1612), care il achizionase in schimbul unei sume imense, 600 de ducati (aproximativ 60.000 de euro la ora actuala), in speranta ca ar contine dezlegarea misterului care privea tranformarea plumbului sau a oricarui alt metal in aur. Scrisoarea mai mentioneaza si ca manuscrisul ar fi putut fi opera lui Roger Bacon, renumitul filozof si alchimist englez din secolul al XIII-lea, unul dintre putinele personaje din Europa acelor vremuri care ar fi avut cunostintele necesare crearii unei asemenea opere de arta.
Mai mult, Joannes Marcus Marci noteaza ca ar fi renuntat de buna voie la document dupa ce isi dedicase zadarnic intreaga viata descifrarii scrierii misterioase.
Scrisoarea lui Joannes Marci pare a fi in afara oricarei banuieli de frauda, atata vreme cat insemnarile de la curtea regelui Rudolf al II-lea amintesc de achizionarea unui document cu presupuse insemnari de alchimie, de la un misterios vanzator ambulant ce reusise sa castige increderea monarhului. Insusi Rudolf al II-lea anuntase in mai multe randuri descoperirea unei metode de a umple vistieria cu aur si angajase un numeros grup de invatati, al caror unic scop era decriptarea scrierii necunoscute. Activitatile lor aveau sa ramana insa fara nici un rezultat, iar dupa ce manuscrisul ajunge la Kircher, trece in grija Ordinului Iezuitilor, prin persoana lui Pierre Jean Beckx, mai marele ordinului, pentru ca, intr-un final sa fie uitat in arhivele colegiului din Frascati.
Nimeni nu a reusit sa dezlege, in cei peste 500 de ani care se presupune ca ar fi trecut de la redactarea manuscrisului Voynich, macar unul dintre misterele care inconjoara neobisnuitul document: origini, autor, scriere, imagini sau limba in care a fost redactat. Si asta dupa ce, numai in secolul XX, o veritabila armata de paleografi, inclusiv specialistii americani ce descifrasera codul german „Enigma”, a esuat lamentabil.
Initial, decriptarea sa parea o sarcina usoara pentru lingvistii contemporani, atata vreme cat textul era format din cuvinte ce se repetau si pareau sa urmeze o linie inteligibila, asemeni tuturor limbilor cunoscute. Entuziasnul acestora avea, insa, sa paleasca la scurt timp, atunci cand vor descoperi ca alfabetul necunoscut parea sa semene cu majoritatea limbilor de circulatie internationala din sec. XVI –XVII, si totusi sa nu aibă corespondent cu nici una dintre ele. Paleografii au reusit sa identifice caractere latine (a, o, c, n, m), unite in cuvinte cu cifre arabe (2, 4, 8 sau 9), semne din alfabetul englez (q, y). dar si litere ce aduc cu veche scriere runica sau simboluri medievale alchimice. Curios este faptul ca manuscrisul pare scris de doua persoane diferite, care folosesc sisteme distincte de redactare, specialistii impartind textul in doua categorii de scriere: Voynich A si Voynich B, fara nicio alta evolutie, insa, in descifrarea acestora.
Iar ca misterul sa fie complet, nici unul dintre cuvinte nu are mai putin de trei litere sau mai mult de zece, fapt neintalnit in nicio limba cunoscuta, iar semnele de punctuatie lipsesc cu desavarsire, motiv ce i-a determinat pe paleografi sa creada ca este vorba de un document cifrat, un fel de cod medieval accesibil numai initiatilor.
Daca scrierea reprezinta o necunoscuta, imaginile, care ar fi trebuit sa ofere mai multe informatii si care se gasesc aproape pe fiecare pagina, sunt de-a dreptul bizare: plante necunoscute pe pamant, figuri feminine, majoritatea nud, ce par a se scalda in bazine de forma unor organe interne umane, legate intre ele prin ciudate conexiuni tubulare, semne zodiacale complicate si reprezentari ale unor posibile constelatii sau grupuri stelare necunoscute.
Originile documentului si posibilii sai autori
Desi s-a vehiculat des numele calugarului franciscan, Roger Bacon, ca autor al manuscrisului Voynich, identificarea a doua plante „americane” printre desenele misterioase: floarea soarelui si piperul „chayenne”; face imposibila datarea sa mai devreme de 1492, anul in care Cristofor Columb debarca in America Centrala, acolo de unde avea sa aduca in Europa cele doua plante.
Mult mai aproape de profilul autorului, care nu putea fi decat una dintre mintile luminate ale epocii, pare a fi John Dee, magicianul, astrologul si alchimistul aflat in slujba reginei Elisabeta I a Angliei (1533 –1603). Insa, desi isi nota cu meticulozitate activitatile, inclusiv calatoria la Praga in perioada in care regele Rudolf al II-lea cumpara documentul Voynich, Dee omite orice referire la bizarul manuscris. Este posibil, cred unii specialisti, ca nevoia sa permanenta de fonduri sa il fi impins spre redactarea inscrisului asupra caruia sa fi lansat zvonul ca este scris de insusi Bacon, asta pentru a-i conferi valoare in ideea unei viitoare vanzari.
Desi desenele din manuscris lasa sa se inteleaga ca ar fi vorba de un document realizat cel mai tarziu in secolul al XVI-lea, nu este exclus ca insusi Voynich sa fi pus la cale plasmuirea acestui inscris, aparent medieval. Este cunoscut faptul ca polonezul stabilit la Londra, finanta gruparile antitariste din tara sa natala, iar vanzarea documentului fals ar fi constituit o sursa importanta de venit. Cu toate acestea, nici Wilfried si nici sotia sa nu vor vinde documentul pana in ceasul mortii, aceasta sarcina revenind Annei Nill, amanta si secretara lui Voynich, cea care, in necunostinta de cauza, va incasa numai 25.000 de dolari. Ca un amanunt, manuscrisul este asigurat astazi contra sumei de un milion de dolari.
Teorii asupra intelesului si destinatiei manuscrisului Voynich
Prima impresie, lasata de imaginile din text, ar fi aceea ca documentul este unul cu scop farmaceutic servind, cel mai probabil, ca manual in medicina timpurie. Nici varianta alchimiei nu este de lepadat atata vreme cat, pentru mult timp, s-a crezut ca informatiile oferite in manuscris duc la transformarea metalelor in aur sau la descoperirea Pietrei Filosofale.
Nici teoriile pseudostiintifice nu au intarziat sa apara, multi pasionati de criptologie fiind convinsi ca manuscrisul Voynich este, nici mai mult nici mai putin, decat un manual cu instructiuni lasat omenirii de catre o rasa extraterestra.
Enigmele Manuscrisului Voynich
Enigmele Manuscrisului Voynich
O descoperire uimitoare
Istoria nu duce lipsa de manuscrise misterioase a caror explicatie stiintifica sa se lase inca asteptata dupa secole de cercetari ; vezi harta amiralului turc Piri Reis, redactata in 1513 si care prezinta in detaliu atat coastele celor doua continente americane cat si parti ale Antarcticii neacoperita de gheata (adica asa cum era acum cel putin sase milioane de ani) ; sau Carta Marina, harta preotului suedez Olaus Magnus care prezenta in 1539 curentii marini scandinavi, descoperiti de oamenii de stiinta de abia in secolul XX. Si totusi, enigmele manuscrisului Voynich par a fi, de departe, cel mai greu de descifrat.
Documentul, care acum se afla in biblioteca Universitatii Yale din Statele Unite, a inceput sa faca valva inca de la descoperirea sau, mai bine spus, redescoperirea sa, in 1912 de catre anticarul polonez Wilfried Michael Voynich. Acesta il va gasi „intr-un vechi castel din Europa”, mai precis la colegiul iezuit Mondragone di Frascati, aflat la sud de Roma, unde se pare ca manuscrisul fusese dat uitarii de cateva secole. Specializat in analiza si evaluarea documentelor vechi, Voynich va remarca imediat caracterele misterioase si imaginile cel putin bizare, ce ilustrau cele 246 de pagini ingalbenite de vreme.
Nu mai putin curios era si documentul aflat intre paginile sale, mai precis o scrisoare datata „Praga 19 august 1666”, scrisa de un anume Joannes Marcus Marci, si adresata lui Athanasius Kircher, ilustru ganditor si lingvist al vremii, unul dintre primii cercetatori care incercase, printre altele, descifrarea hieroglifelor egiptene. Marci sustinea ca documentul ar fi apartinut regelui Rudolf al II-lea de Habsburg (1552–1612), care il achizionase in schimbul unei sume imense, 600 de ducati (aproximativ 60.000 de euro la ora actuala), in speranta ca ar contine dezlegarea misterului care privea tranformarea plumbului sau a oricarui alt metal in aur. Scrisoarea mai mentioneaza si ca manuscrisul ar fi putut fi opera lui Roger Bacon, renumitul filozof si alchimist englez din secolul al XIII-lea, unul dintre putinele personaje din Europa acelor vremuri care ar fi avut cunostintele necesare crearii unei asemenea opere de arta.
Mai mult, Joannes Marcus Marci noteaza ca ar fi renuntat de buna voie la document dupa ce isi dedicase zadarnic intreaga viata descifrarii scrierii misterioase.
Scrisoarea lui Joannes Marci pare a fi in afara oricarei banuieli de frauda, atata vreme cat insemnarile de la curtea regelui Rudolf al II-lea amintesc de achizionarea unui document cu presupuse insemnari de alchimie, de la un misterios vanzator ambulant ce reusise sa castige increderea monarhului. Insusi Rudolf al II-lea anuntase in mai multe randuri descoperirea unei metode de a umple vistieria cu aur si angajase un numeros grup de invatati, al caror unic scop era decriptarea scrierii necunoscute. Activitatile lor aveau sa ramana insa fara nici un rezultat, iar dupa ce manuscrisul ajunge la Kircher, trece in grija Ordinului Iezuitilor, prin persoana lui Pierre Jean Beckx, mai marele ordinului, pentru ca, intr-un final sa fie uitat in arhivele colegiului din Frascati.
Nimeni nu a reusit sa dezlege, in cei peste 500 de ani care se presupune ca ar fi trecut de la redactarea manuscrisului Voynich, macar unul dintre misterele care inconjoara neobisnuitul document: origini, autor, scriere, imagini sau limba in care a fost redactat. Si asta dupa ce, numai in secolul XX, o veritabila armata de paleografi, inclusiv specialistii americani ce descifrasera codul german „Enigma”, a esuat lamentabil.
Initial, decriptarea sa parea o sarcina usoara pentru lingvistii contemporani, atata vreme cat textul era format din cuvinte ce se repetau si pareau sa urmeze o linie inteligibila, asemeni tuturor limbilor cunoscute. Entuziasnul acestora avea, insa, sa paleasca la scurt timp, atunci cand vor descoperi ca alfabetul necunoscut parea sa semene cu majoritatea limbilor de circulatie internationala din sec. XVI –XVII, si totusi sa nu aibă corespondent cu nici una dintre ele. Paleografii au reusit sa identifice caractere latine (a, o, c, n, m), unite in cuvinte cu cifre arabe (2, 4, 8 sau 9), semne din alfabetul englez (q, y). dar si litere ce aduc cu veche scriere runica sau simboluri medievale alchimice. Curios este faptul ca manuscrisul pare scris de doua persoane diferite, care folosesc sisteme distincte de redactare, specialistii impartind textul in doua categorii de scriere: Voynich A si Voynich B, fara nicio alta evolutie, insa, in descifrarea acestora.
Iar ca misterul sa fie complet, nici unul dintre cuvinte nu are mai putin de trei litere sau mai mult de zece, fapt neintalnit in nicio limba cunoscuta, iar semnele de punctuatie lipsesc cu desavarsire, motiv ce i-a determinat pe paleografi sa creada ca este vorba de un document cifrat, un fel de cod medieval accesibil numai initiatilor.
Daca scrierea reprezinta o necunoscuta, imaginile, care ar fi trebuit sa ofere mai multe informatii si care se gasesc aproape pe fiecare pagina, sunt de-a dreptul bizare: plante necunoscute pe pamant, figuri feminine, majoritatea nud, ce par a se scalda in bazine de forma unor organe interne umane, legate intre ele prin ciudate conexiuni tubulare, semne zodiacale complicate si reprezentari ale unor posibile constelatii sau grupuri stelare necunoscute.
Desi s-a vehiculat des numele calugarului franciscan, Roger Bacon, ca autor al manuscrisului Voynich, identificarea a doua plante „americane” printre desenele misterioase: floarea soarelui si piperul „chayenne”; face imposibila datarea sa mai devreme de 1492, anul in care Cristofor Columb debarca in America Centrala, acolo de unde avea sa aduca in Europa cele doua plante.
Mult mai aproape de profilul autorului, care nu putea fi decat una dintre mintile luminate ale epocii, pare a fi John Dee, magicianul, astrologul si alchimistul aflat in slujba reginei Elisabeta I a Angliei (1533 –1603). Insa, desi isi nota cu meticulozitate activitatile, inclusiv calatoria la Praga in perioada in care regele Rudolf al II-lea cumpara documentul Voynich, Dee omite orice referire la bizarul manuscris. Este posibil, cred unii specialisti, ca nevoia sa permanenta de fonduri sa il fi impins spre redactarea inscrisului asupra caruia sa fi lansat zvonul ca este scris de insusi Bacon, asta pentru a-i conferi valoare in ideea unei viitoare vanzari.
Desi desenele din manuscris lasa sa se inteleaga ca ar fi vorba de un document realizat cel mai tarziu in secolul al XVI-lea, nu este exclus ca insusi Voynich sa fi pus la cale plasmuirea acestui inscris, aparent medieval. Este cunoscut faptul ca polonezul stabilit la Londra, finanta gruparile antitariste din tara sa natala, iar vanzarea documentului fals ar fi constituit o sursa importanta de venit. Cu toate acestea, nici Wilfried si nici sotia sa nu vor vinde documentul pana in ceasul mortii, aceasta sarcina revenind Annei Nill, amanta si secretara lui Voynich, cea care, in necunostinta de cauza, va incasa numai 25.000 de dolari. Ca un amanunt, manuscrisul este asigurat astazi contra sumei de un milion de dolari.
Prima impresie, lasata de imaginile din text, ar fi aceea ca documentul este unul cu scop farmaceutic servind, cel mai probabil, ca manual in medicina timpurie. Nici varianta alchimiei nu este de lepadat atata vreme cat, pentru mult timp, s-a crezut ca informatiile oferite in manuscris duc la transformarea metalelor in aur sau la descoperirea Pietrei Filosofale.
Nici teoriile pseudostiintifice nu au intarziat sa apara, multi pasionati de criptologie fiind convinsi ca manuscrisul Voynich este, nici mai mult nici mai putin, decat un manual cu instructiuni lasat omenirii de catre o rasa extraterestra.
Pestera Lascaux
O harta a cerului in pestera Lascaux
Acum 17.000 de ani, niste artisti din paleolitic au zugravit pe peretii pesterii Lascaux harti ale cerului. Iata concluziile lui Chantal Jegues-Wolkiewiez, prezentate in cadrul unei conferinte la Milano, in urma cu un an.
Capela Sixtina a preistoriei
Perigord, valea Vezere, aflat la 2 kilometri de oraselul Montignac, este presarata cu cel putin 200 de situri arheologice, care dateaza din preistorie. Printre acestea se numara si pestera Lascaux. Descoperita intimplator de niste copii in anul 1940, pestera ascunde in interiorul ei numeroase desene si picturi rupestre ce reprezinta tauri, lei, cai si inorogi. Si, cu toate ca mai exista si alte pesteri care abunda in picturi rupestre, Lascaux ramine fara egal, fiind numita, pe drept cuvint, Capela Sixtina preistoriei. Din pacate insa, fumul provenit de la luminarile entuziastilor care vin aici sa admire frescele din epoca magdaleniana a inceput sa acopere picturile, fapt care a facut ca accesul vizitatorilor sa fie restrictionat.
Desenele au lumini si umbre
In prezent, un mic grup alcatuit din arheologi si astronomi executa o munca putin obisnuita. Stind in genunchi, la lumina unor lampi de ulei, cercetatorii studiaza cu atentie picturile rupestre, facindu-le in acelasi timp mai clare. In acest scop, se folosesc culori pregatite din minerale, asa cum s-au gasit ele in pestera. O simpla trasatura de pensula si pe peretii pesterii apare un minunat cal, de culoare maronie. Ceva mai departe se contureaza un cerb in nuante minunate de ocru, un taur negru, apoi un scorpion, un leu, un inorog… Fiecare animal este pictat in fresca, fiind folosite doua tehnici distincte: un contur al liniilor corpului, urmat de o pulverizare a vopselei printr-un tub. Desenele au lumini si umbre, avind un plan de constructie, o idee de compozitie, ceea ce dovedeste ca pictorii din Lascaux erau in posesia unei culturi mult mai avansate decit cultura medie a oamenilor nostri de la tara spune Robert Charroux in cunoscuta sa Carte a lumilor uitate. Cercetatori din intreaga lume se straduiesc de citeva decenii sa gaseasca explicatii pentru forta si maiestria cu care au fost executate aceste picturi, dar mai ales pentru scopul in care au fost executate.
Teorii in legatura cu picturile rupestre
Au existat pina acum numeroase ipoteze, ce permit intelerea picturilor rupestre, opera a stramosilor nostri foarte indepartati. In secolul al XIX-lea, cercetatorii au presupus ca artistii asa-zis primitivi au creat arta de dragul artei si acest punct de vedere a fost acceptat mult timp dupa aceea. Apoi acestei ipoteze i-a luat locul o alta si, la inceputul secolului al XX-lea, cercetatorii au presupus ca autorii picturilor rupestre erau vinatorii, care incercau ca prin aceste desene sa determine zeii sa-i ajute sa vineze animalele. S-a presupus deci ca aceste desene aveau deci un caracter ritual, intreaga teorie primind numele de magia vinatorii. Multi cercetatori s-au opus acestei ipoteze, emitind o alta, conform careia toate picturile rupestre erau aranjate in asa fel incit sa imagineze o poveste, un mit, legat de aceste animale. Dar si aceasta ipoteza a generat indoieli ale cercetatorilor si multi s-au grabit sa o combata.
Picturile reprezinta o harta a cerului
Sutele de desene au fost descoperite, asa cum am vazut, nu demult in pestera Lascaux. Inca de cind au fost descoperite, specialistii au vorbit despre forta tainica a acestei adevarate Capele Sixtine din perioada preistorica. Si iata ca, acum, Chantal Jegues-Wolkiewiz avanseaza ipoteza ca pictorii din perioada preistorica au desenat nu tablouri inchipuite, ci… harti ale cerului, cu numeroasele sale constelatii: Pe peretii interiori ai pesterii sint zugravite nimic altceva decit constelatii: a Capricornului, a Taurului, Scorpionului si alte citeva, a anuntat cercetatoarea, stirnind pe de-o parte ovatii, pe de alta indignare din partea celor din sala. Asa cum era de asteptat, cei care au respins inca de la inceput aceasta idee au enuntat faptul ca primele observatii ale cerului au fost atestate documentar cu 5.000 de ani in urma, si nu cu 17.000 de ani, conform teoriei, pe care ei au numit-o teoria Chantal. Pentru a-si argumenta ipoteza, Chantal Jegues-Wolkiewiez si-a petrecut mult timp in aceasta pestera, studi-ind picturile din perioada paleolitica. Curind i s-a alaturat si Jean-Michel Geneste, arheologul responsabil cu conservarea picturilor din pestera Lascaux, care s-a aflat alaturi de ea in toata aceasta perioada de munca de cercetare.
O harta a cerului, de acum 17.000 de ani
Totul a inceput atunci cind am decis sa-mi verific teoria, povesteste Chantal. La data cind au fost executate desenele, conform teoriei mele, razele de Soare trebuiau sa patrunda prin intrarea in pestera si sa ajunga in Sala Taurului. Totul a fost asa cum mi-am imaginat. La 21 iunie 1999 am fost acolo impreuna cu Jean-Michel si ne-am dat seama ca acum, in timpul solstitiului, razele Soarelui au patruns in pestera exact la fel, ca atunci cind vechii pictori si-au asternut pe peretii pesterii faimoasele lor picturi. Reiesea deci ca ei alesesera ca loc de lucru unul opus intrarii in pestera. In acest fel, ei puteau vedea soarele pe timpul zilei si stelele pe timpul noptii!
Animalele simbolizau constelatii
Uimita de aceste presupuneri, Chantal a inceput sa caute modul in care sa-si demonstreze ipoteza. Daca intr-adevar picturile rupestre reprezentau constelatiile dispuse pe cer intr-o anumita perioada, trebuia neaparat aflat daca atunci constelatiile fusesera dispuse pe cer la fel cum se aflau si pe peretii pesterii. Folosind computerul, Chantal a reconstituit o harta a cerului, asa cum era ea in urma cu 17.000 de ani. Apoi a comparat-o cu desenele rupestre din pestera, constatind ca totul coincidea. Insemna deci ca ciudatul animal de pe peretii pesterii nu era altceva decit reprezentarea constelatiei Capricornului, asa cum putea ea fi vazuta prin intrarea in pestera, in acea perioada preistorica.
Pro si contra teoriei Chantal
Foarte multi cercetatori nu-si ascund scepticismul in ceea ce priveste teoria emisa de cercetatoarea franceza. Printre acestia se afla Denis Bjalou, colaborator al Muzeului de Istorie Naturala, care a declarat ferm: Aceasta interpretare nu are de-a face nicidecum cu stiinta. Astronomul Gerard Zarnivie, de la Universitatea din Montpellier, care a verificat calculele lui Chantal, declara: Acum este clar pentru mine ca oamenii din paleolitic aveau suficiente cunostinte astronomice, incit sa zugraveasca constelatiile. Aceste desene se refera, intr-adevar, la momentele solstitiilor din acea perioada preistorica. Din pacate insa astronomia a adoptat o alta pozitie decit arheologia, si asta in timp ce oamenii priveau cerul ca pe un acoperis natural, aflat deasupra capului, ca facind parte integranta din viata lor de zi cu zi. Jean-Michel Geneste, specialist in perioada preistorica si colaborator al lui Chantal, spune pe de alta parte: Aceste cercetari sint sistematice si nu se bazeaza doar pe anumite convingeri. Chantal ne-a prezentat o ipoteza interesanta si asta este o mare realizare, chiar daca teoria ei va avea nevoie de fundamentari ulterioare. In orice caz, ipoteza conform careia oamenii din paleolitic aveau nevoie de stele pentru a face calculul timpului si pentru a prevedea schimbarile de sezon este cit se poate de reala. Alexander Marchak a avansat o astfel de teorie, in urma studierii obiectelor din perioada paleolitica si a desenelor aflate pe ele, ce zugraveau, in principal, fazele Lunii. Solstitiul era o perioada speciala, care servea ca punct de referinta pentru masurarea timpului in perioada paleoliticului, declara el in cartea sa Radacinile civilizatiei.
Ipoteza paleoastronomica se poate confirma
Foarte multi cercetatori se arata interesati de munca lui Chantal. Printre acestia se numara si Jean Clodt, cercetator de renume din Franta: Aceasta ipoteza a fost verificata in modul cel mai serios. Nu este nicidecum de mirare ca oamenii din paleolitic s-au aratat interesati de stele. Daca ne amintim, prima oara Sala Taurului a fost deschisa in ziua echinoctiului de primavara. Reiese deci ca ea era luminata de razele Soarelui intr-o anumita perioada a anului. Tocmai acest lucru arata cit de mult interes acordau oamenii din paleolitic Soarelui. Eu sint de parere ca exisa o concordanta intre desenele de pe peretii pesterii si ceea ce se vede pe cer si ma gindesc ca, poate, ipoteza paleoastronomica se va confirma aici, la Lascaux.
Chantal nu are timp sa acorde atentie criticilor aduse. Ea mai are inca multe alte lucruri de explicat, mai ales in privinta felului in care se orientau oamenii din preistorie dupa stele, fara a iesi din pestera: Sint convinsa ca vor urma cercetari amanuntite, deoarece eu imi voi continua studiul in acest loc linistit, aflat pe malul riului Dordogne. Pina se vor lamuri toate, este sigur ca cei care au pictat cu atita arta frescele din pestera de la Lescaux nu erau niste primitivi. Cu toate acestea, mai departe nu s-a intimplat nimic. Nu numai ca oamenii de la Lascaux nu au inventat praful de pusca si bicicleta, dar au si disparut. Un singur motiv explica oprirea brusca si totala a civilizatiei magdaleniene: un cataclism gigantic care i-a nimicit, spune Robert Charroux in Cartea stapinilor lumii.
Amalia Popescu
Harta zone patogene in Moscova
In Rusia, pe urmele balaurului de foc
Exista o harta a fost intocmita de un colectiv de cercetatori de renume, academicieni si doctori in stiinte. Este harta care prezinta anomaliile si minunile din regiunea Moscovei. Deocamdata, doar din zona Moscovei, dar conteaza ca a fost facut un pas: orice drum, chiar si cel mai lung din lume, incepe cu un prim pas, cum glasuieste intelepciunea celor din vechime.
Zonele marcate pe harta sint numite de specialisti zone geopatogene. In limbajul curent li se spune anomalii. De regula, aceste zone sint amplasate in locurile unde exista falii imense, formatiuni naturale gigantice, care se intind adesea pe sute si sute de kilometri. Formate cu zeci si sute de milioane de ani in urma, faliile acestea respira inca si in zilele noastre.
In locurile in care este resimtita respiratia lor, se produc tot soiul de lucruri neplacute, neasteptate si de neinteles. Aceasta pentru ca faliile respective sint canale prin care ies la suprafata din adincul planetei cele mai diverse substante si energii: litiu, mercur, arsen, bismut, seleniu, cadmiu, fluor, bor, beriliu sint eliminate brusc, ca intr-un sughit gigantic. Cantitati impresionante de gaze toxice sint eliminate din punctele in care canalele falii se intersecteaza, puncte de care ar trebui sa ne ferim.
Si tot harta aceasta ne arata de ce condimente nedorite am putea avea parte, daca bem apa din anumite izvoare, dar si unde putem gasi agat, ametist, opal, cremene, calcedonie, cuart si chiar si aur, caci toate acestea exista in faliile tectonice.
O particularitate stranie
In zonele insemnate pe harta ca anomalii nu a fost ridicata niciodata vreo manastire sau biserica – nu s-ar potrivi cu incarcatura energetica negativa, deci nociva a acestora.
Un grup de cercetatori masurau radiatiile Gama si electromagnetice din apropierea Manastirii Kirillo – Belozerski si, cu cit se apropiau de sfintul locas, senzorii o luau razna, pina cind toate aparatele au fost date peste cap: intensitatea cimpului electromagnetic era extrem de ridicata! Este ceea ce reuseste sa neutralizeze influentele negative ale zonelor geopatogene din imprejurimi. Iata deci ca manastirile si bisericile ii protejeaza pe oameni pina si de aceste fenomene nocive, alaturi de celelalte rele care ataca sufletul.
In regiunea Moscovei se afla un Jurasic Park
In 2001, pe teritoriul unei cariere de materiale de constructie din raionul Kolomenskoe, sub straturile de argila si gresie s-au descoperit fosile de pesti amfibieni, tricodontus, amfibieni si reptile, unele chiar unicate in lume.
Pe aceeasi harta este conturat chiar traseul urmat de balaurul de foc!
Marturii despre aparitiile acestui balaur se afla in Biblioteca Nationala a Rusiei. In jurnalul unui preot, care a calatorit pe Volga in 1816, se afla urmatoarea insemnare: Plutind pe Volga, am vazut un balaur imens, care zbura cu un om in dinti.
Omul era cu toate hainele pe el si scotea un fel de chiot ascutit. Balaurul a trecut in zbor dincolo de fluviu si a coborit, cu om cu tot, in mlastinile de acolo.
Mai departe, preotul relateaza ca, in ziua aceea, i-a fost dat sa vada balaurul a doua oara. Cind s-au oprit sa innopteze si au poposit pe mal, grupul de 20 de oameni care calatoreau pe Volga au intins corturile. Intunericul a fost luminat brusc si caii s-au repezit care-incotro.
Privind in sus, preotul a vazut un balaur, invaluit in flacari, care unduia deasupra taberei de corturi, la inaltime de doua-trei ori mai mare decit a unei clopotnite. Balaurul era foarte lung si a tot plutit in aer, pe deasupra oamenilor inspaimintati, pret de un sfert de ora. Oamenii s-au rugat cu infocare, pina cind aratarea a disparut.
Marturii contemporane
Un balaur cu trei capete a fost vazut in anul 2000 si tot in zona Volgai. El zbura destul de jos, capul din mijloc privea inainte, iar cele doua laterale – in jos, spre pamint. Aripile-i intinse unduiau usor. Din pacate, martorul ocular nu l-a putut fotografia, din cauza cetii ce se ridica din apele fluviului. Dupa o vreme, balaurul a disparut in norii cenusii. Zona in care a fost vazut este, de asemenea, o zona de falie tectonica, linga orasul Tver. Si, ceea ce este interesant, pe harta pe care o prezentam este trecut si traiectul de zbor pe care a evoluat balaurul din secolul al XIX-lea.
Alaturi de balaur – OZN-uri si meteoriti
Pe harta sint trecute punctele in care au fost semnalate OZN-urile: la 17 august 1996, in jurul orei 15.00, locuitorii din asezarea Malaia Iskra au auzit un sunet ce semana cu al unui proiectil de artilerie. Pe fondul cerului senin a fost vazut un obiect albicios ce zbura de la est la vest si a cazut la vreo 50 m distanta de casele asezarii, ridicind o coloana de praf si pamint. In pilnia formata satenii au gasit… bucati de gheata: era un bloc de gheata de vreo 10 kg, care se sfarimase in bucati. Este posibil sa fi fost un meteorit. Cine stie. Oricum, pe harta sint marcate locurile in care au cazut meteoritul din 1812 (Borodino), chiar in dispozitivul trupelor rusesti, si altul din 1954 (satul Nikolskoe) etc.
Alte enigme
Exista si zone caracterizate de aparitia unor plante gigantice – papuris ce depaseste statul de om, ciuperci de iasca mai mari decit o minge de fotbal si chiar un cring de mesteceni cu trunchiuri… patrate, nu rotunde, ca de obicei!
Intre alte ciudatenii, tot pe acolo este un lac numit Svetet, care se zice ca straluceste in timpul noptii cu o lumina albastruie.
Un alt lac – Senge – a fost vestit, pina prin deceniul 4 al secolului al XX-lea, prin disparitiile repetate ale celor care calatoreau cu postalionul pe drumul ce trece pe malul sau. Dupa 1930, disparitiile au incetat, deoarece transporturile nu s-au mai facut cu postalionul cu cai. Chiar in zonele cele mai izolate s-a trecut la autobuze si autoturisme. Sint, de asemenea, zone in care s-au semnalat cazuri de teleportare spontana: oameni ce s-au evaporat pur si simplu sub ochii martorilor, iar apoi au (… F)
reaparut la zeci de kilometri distanta de locul disparitiei. Ar fi bine ca toate aceste puncte sa fie marcate cu indicatoare speciale. De altfel, in Germania exista de mai multa vreme un indicator rutier Atentie! Zona geopatogena!
Mai mult ca sigur, pretutindeni, in multe tari sint nenumarate zone fierbinti (sa ne amintim doar de padurea aceea din apropiere de Cluj, doldora de fenomene stranii). Nu trebuie decit sa fim deschisi, receptivi la tot ce este neobisnuit.
Legenda hartii
1 – Zonele cu gradientii orizontali de valoare maxima ai anomaliilor gravimetrice:
Suprafetele geodinamic active
Cel mai puternic sint dezvoltate procesele de alunecare sau cele carstic-subpozitionale, in conditiile evolutiei foarte active a efectelor exogene (exterioare);
Corespunzatoare anomaliilor radioactive locale;
Referitoare la sectoarele de teren ce se deplaseaza cu viteze diferite in raport cu miscarea normala a scoartei;
Caracterizate prin modificarile maxime ale proprietatilor fizico-chimice, atit in straturile superioare ale scoartei, cit si in cele de profunzime.
2 – Zonele cu valori ridicate ale anomaliilor gravimetrice:
Reflecta ridicarile tectonice sub straturile aluvionare care le acopera si stabilesc pozitiile blocurilor de straturi ale fundamentului cristalin sau compozitia acestuia;
Caracterizate prin stabilitate maxima si viteze minime ale deplasarilor verticale ale scoartei terestre.
3 – Zonele cu valori scazute ale anomaliilor gravimetrice:
Reflecta depresiunile tectonice sub acoperamintul invelisului de straturi aluvionare si stabilesc blocurile cufundate de straturi cristaline ale fundamentului;
Referitoare la sectoarele instabile, cu viteze pozitive sau negative maxime de miscare a scoartei (la suprafata).
4 – Zonele cu gradienti orizontali majorati ai cimpului magnetic:
Reflecta modificarile compozitiei fundamentului cristalin de granit.
5 – Zonele de anomalii magnetice pozitive:
Reflecta activitatea vulcanica din erele stravechi.
6 – Zonele de anomalii magnetice negative:
Reflecta activitatea vechilor vulcani activi.
Nora Nicolae
Pamintul este gol pe dinauntru – Civilizatia Agartha
Pamintul este gol pe dinauntru si ascunde alte civilizatii
Se stie ca Pamintul este solid in interior. Totusi, nimeni pina acum nu a avut curajul sa patrunda adinc in el, asa ca nimeni nu poate afirma cu siguranta ca interiorul Terrei este solid. In mod cu totul surprinzator, elita nazista a fost cea care a imbratisat cu totul teoria Pamintului gol si a superrasei ce populeaza lumea dinauntru. Mai nou, NASA ar fi descoperit una dintre civilizatiile subpamintene.
In sprijinul existentei unui tarim subpamintean vin citeva dovezi
La 23 noiembrie 1968, aparatul cosmic ESSA-7 (Environmental Service Administration) a facut citeva fotografii Polului Nord. In aceste fotografii se poate observa un orificiu mare in zona acestui Pol. Publicarea fotografiilor a redeschis valul discutiilor cu privire la faptul ca in interiorul planetei albastre se afla alte tarimuri si forme de viata surprinzatoare. Desi satelitul a dezvaluit imagini socante, expertii americani s-au grabit imediat sa le dea un cu totul alt inteles. In sprijinul existentei unui tarim subpamintean vin citeva dovezi: aerul devine mai cald in apropierea Polilor, compasul o ia razna in mod straniu, nemaipunind la socoteala aurora boreala – care tot un mister ramine, in pofida demonstratiilor stiintifice.
John Cleeve Symmes era convins ca toate planetele sint goale pe dinauntru
Ca membru de nadejde al Armatei Statelor Unite, John Cleeve Symmes avea o faima solida. In 1816, la 36 de ani, a lasat baioneta si s-a retras la St. Louis, in salbaticul Missouri, unde s-a ocupat de comert. Aceasta a fost perioada in care Symmes si-a perfectat teoria asupra Pamintului gol pe dinauntru. In anii care au urmat, a sustinut ca ideea i-a venit intr-o noapte senina, pe cind observa planeta Jupiter. Cu cit se gindea mai mult la planete si studia cu mai mare atentie hartile si desenele ce reprezentau planeta Saturn impreuna cu inelele sale, cu atit devenea mai convins ca toate planetele sint goale in interior. Symmes sustinea ca atunci cind s-au format planetele, sub influenta miscarii de rotatie si a fortei centrifuge, materia a fost aruncata spre exterior.
Ideea lui Symmes nu era noua, alte minti luminate se gindisera deja la ea
Minti superioare celei a lui Symmes se gindisera deja la planetele goale pe dinauntru. Printre predecesorii lui Symmes a fost si Euler, unul dintre cei mai mari matematicieni ai tuturor timpurilor, iar cunoscutul astronom al secolului al XVII-lea, Edmond Halley, a sugerat inca din 1693 ca Pamintul este gol pe dinauntru, in el gasindu-se trei sfere concentrice, aproape egale ca marime cu planetele Venus, Marte si Mercur. Symmes sustinea ca Pamintul este format din cinci sfere concentrice, si nu trei, una in interiorul celeilalte. Ciudat este ca Symmes credea ca e posibil accesul in aceste lumi interioare nedescoperite inca, prin niste orificii aflate la cei doi Poli.
Experientele aviatorului si exploratorului polar Richard Evelyn Byrd au fost importante pentru mult discutata ipoteza
In secolul XX, aceasta ipoteza a primit o confirmare, prin intermediul expeditiilor arctice si antarctice ale contraamiralului american Richard Byrd, intreprinse intre 1926-1956. Byrd iesise din cadrul armatei, dupa patru ani in serviciul Marinei Americane, din cauza unei rani la picior, survenita in 1916. Cind SUA erau pe cale sa se implice in razboi, a fost rechemat in serviciul activ si pregatit ca aviator. Dupa razboi, a participat la o expeditie polara si in 1926 a zburat pe deasupra Polului Nord. Atit el, cit si copilotul sau, Bennett, au fost decorati pentru curaj in expeditie, desi mai tirziu s-au pus multe intrebari referitoare la cum anume ajunsesera la Pol. Cercetarile intreprinse de Byrd in 1928 si 1929 au alimentat si mai mult teoria Pamintului gol pe dinauntru. In timp, au aparut persoane ce au explicat aceste evenimente si descoperirile care le-au insotit cu totul diferit de ceea ce a retinut istoria. Printre aceste persoane se regaseste numele unui editor de reviste science fiction, si anume Raymond A. Palmer.
Expeditia lui Byrd a scos la iveala lucruri mai mult decit ciudate
Dupa parerea lui Palmer, afirmatia conform careia Byrd a mai efectuat un zbor deasupra Polului Nord in 1929, zbor pe care istoria l-a facut uitat, era cel mai putin exagerata. Acelasi lucru este valabil si pentru un jurnal de stiri din acelasi an, pe care atit Palmer, cit si un numar de corespondenti ai revistei Farfurii zburatoare sustin ca si-l amintesc. Era o pelicula color ce fusese difuzata peste tot in SUA la scurt timp dupa intoarcerea lui Byrd, iar naratorul era exploratorul insusi. Era prezentat un lac cu apa calda, inconjurat de conifere, iar printre copaci se plimba un animal imens. Se mai vedea ceva despre care Byrd spunea ca este un carbune plin cu diamante stralucitoare, intr-o zona unde in mod logic ar fi trebuit sa existe doar zapada.
Continentul vrajit din cer, tarim al misterului vesnic
Ultima expeditie polara a lui Byrd a avut loc in 1956. Proiectul se afla de fapt sub comanda contraamiralului George J. Dufek, iar Byrd a participat in virtutea statutului sau de decan al explorarilor polare. La intoarcere, Byrd a afirmat: Actuala expeditie a scos la iveala un nou si vast tarim, in cadrul ei cercetindu-se o intindere de 2.300 de mile aflata sub Pol. Adeptii teoriei Pamintului gol pe dinauntru radiau de bucurie. Geografia conventionala nu putea sa explice insa existenta vastului tarim al lui Byrd. Acesta a sporit enigma cu putin inainte de moartea sa, survenita pe 11 martie 1957, bolborosind ceva despre continentul vrajit din cer, tarim al misterului vesnic. Se vorbea deja ca Byrd a stabilit contactul cu un popor ce salasluia in interiorul Pamintului, popor cunoscut ca rasa Arianni, iar serviciile secrete americane il tineau pe explorator, din aceasta cauza, sub observatie.
Strainii de dincolo despre care Pentagonul nu dorea sa se stie
Dupa o sedinta la Pentagon, din 1947, lui Byrd i s-a ordonat sa pastreze tacerea asupra acestei probleme, care din acel moment devenea secret de importanta internationala si un subiect extrem de sensibil din punct de vedere politic. Una dintre sugestiile lui Raymond Palmer a fost ca Pamintul interior era sursa farfuriilor zburatoare. Aceasta era si viziunea unui american excentric, Raymond Bernard, care timp de 23 de ani cautase intrarile spre tarimul secret, calatorind in 20 de tari din America Centrala si de Sud, ultima destinatie fiind Brazilia, in 1964. El credea ca tunelele, a caror existenta o banuia, fusesera construite de catre atlanti, pentru a scapa de un razboi nuclear.
Raymond Bernard a disparut brusc si nimeni nu stie unde s-a dus
Bernard s-a stabilit in Brazilia, pe minunata insula subtropicala Sao Francisco din Santa Catarina, unde a pus bazele unei colonii pentru cei care gindeau ca el. A descris proiectul ca o asezare a vegetarienilor americani, a gradinarilor naturisti si a ginditorilor evoluati, nerabdatori sa traiasca intr-o parte a lumii unde poate inflori doar Noua Era. Raymond Bernard pretindea ca este la curent cu existenta a 50 de orase subterane doar in regiunea Santa Catarina. In 1965, anul catastrofei atomice, orice comunicare cu Bernard a incetat brusc, nimeni nestiind unde s-a dus sau ce s-a intimplat cu el.
Scrierile romancierului victorian Bulwer Lytton vorbesc despre o rasa foarte avansata
Ideea ca exista o rasa superioara care asteapta in interiorul Pamintului o ocazie pentru a lua in stapinire planeta poate fi regasita si in trecut, in scrierile romancierului victorian Bulwer Lytton. Lytton a fost o figura stranie, adinc implicata in ritualuri magice si ocultism. Din cauza acestei implicari in oculta lume a Angliei Victoriene, s-a presupus ca extraordinarul roman al lui Lytton Rasa Viitoare se baza pe anumite cunostinte secrete la care acesta avea acces. Cartea descrie o rasa foarte avansata, care traieste in adincurile Pamintului si poseda o energie formidabila numita vril. Un singur fapt este cert, si anume ca un barbat a crezut acest lucru, acel barbat fiind Adolf Hitler.
Hitler a ordonat numeroase misiuni de cautare a intrarilor spre centrul Pamintului
Cartea lui Lytton a exercitat o influenta puternica asupra mintii bolnave si dezechilibrate a lui Hitler. El a ordonat numeroase misiuni de cautare a misterioaselor intrari in adincul Pamintului, nenumarati speologi germani irosindu-si mult timp cautind pesteri, puturi miniere si alte gauri in Europa. Interesul era axat in mod special asupra Cehoslovaciei, care avea foarte multe tuneluri neexplorate si mine despre care circulau numeroase povestiri populare privitoare la misterioase popoare subterane. Cind tara a fost cotropita, in martie 1939, un grup de astfel de speologi a inceput imediat sa lucreze. Expeditii asemanatoare au ravasit Italia, precum si numeroase pesteri si puturi chiar din Germania. Hitler a insistat sa se faca o analiza detaliata a vietii lui Lytton, insarcinind cu acest proiect un foarte erudit ofiter de armata. El spera sa se gaseasca cu orice pret vreo urma a acestor presupuse intrari spre centrul Pamintului.
NASA incearca sa pastreze cu strasnicie secretul despre oamenii-cirtita
O sursa din cadrul Agentiei Spatiale Americane – NASA – a dezvaluit, sub protectia anonimatului, ca oamenii de stiinta americani au scormonit deja adincurile planetei, descoperind o rasa subpaminteana, asa-numitii oameni-cirtita. Ei ar trai la 12-13 kilometri adincime si se folosesc de anumite tuneluri secrete. Oamenii-cirtita, cum au fost denumiti, par a fi o rasa prietenoasa, dar sint foarte primitivi. Incercam sa comunicam cu ei, dar este greu pentru ca au un dialect ciudat. O singura miscare gresita ar putea determina aceste creaturi sa declare razboi celor de la suprafata. Nu stim sigur cit de numerosi sint. Am vazut pina acum doar un oras, cu o populatie estimata la 2.000 de indivizi, a declarat unui jurnalist american sursa de la NASA.
La un anumit moment din istorie, intre oamenii de la suprafata si cei de sub pamint au avut loc unele contacte
Creaturile-cirtita prezinta puternice asemanari cu oamenii, dar si semnificative deosebiri. Ca si noi, ei au mersul biped, dar sint mult mai inalti decit media umana, avind intre 3 si 5 metri. Degetele miinilor lor seamana cu ghearele, fiind legate printr-o membrana si adaptate pentru sapat, ca la cirtite. Pielea lor este extrem de aspra, trebuind sa reziste temperaturilor extreme si conditiilor dure de sub pamint, a precizat sursa anonima din cadrul NASA. Intr-un anumit moment al istoriei, intre oamenii de la suprafata si cei de sub pamint au avut loc unele contacte, ei vorbind o limba similara cu un vechi dialect al indienilor Navajo. Se pare ca pe oamenii-cirtita ii intereseaza foarte mult lumea de la suprafata: cum ne imbracam, ce obiceiuri avem si, mai ales, ce mincam.
Oamenii-cirtita ar putea fi extraterestri sau chiar descendenti ai supravietuitorilor insulei disparute a atlantilor
Cercetatorul, sub protectia anonimatului, si-a continuat declaratiile: NASA este foarte interesata de studierea acestor creaturi. Vrem sa aflam totul despre ei: ce maninca, cum traiesc si, cel mai important, ce fel de relatii au cu rasa umana. Sintem curiosi sa aflam daca sintem cumva inruditi cu ei. Sint ei oare, din punct de vedere genetic, stramosii omului modern? Ar putea fi extraterestri sau chiar descendenti ai supravietuitorilor insulei disparute a atlantilor. Aceasta descoperire ridica o serie de intrebari tulburatoare, carora trebuie sa li se gaseasca raspuns. Vor ridica aceste fiinte din adincuri pretentii teritoriale la suprafata Pamintului? Ce se va intimpla cu rezervele vitale de petrol si minereuri din subteran? Cine e proprietarul lor: oamenii-cirtita sau noi? Cum se face ca NASA, a carei misiune oficiala se presupune ca este explorarea spatiului cosmic, a descoperit aceasta cultura subterana?
Americanii au gasit deja intrarile in pesteri secrete ale lumii subpamintene
Purtatorii de cuvint ai NASA, ca de obicei, nu sufla un cuvint despre toate acestea, nici pentru a confirma, dar nici pentru a infirma aceste informatii. Potrivit sursei anonime, NASA a dat peste aceasta civilizatie subpaminteana in timp ce se ocupa de un proiect secret, cu numele de cod Operation Mole Hole – Operatiunea gaura de cirtita, o initiativa despre care ziaristii cred ca ar putea implica spionarea Chinei cu ajutorul tehnologiilor subterane. Pina acum, se pare ca NASA a gasit intrari in pesteri secrete ale lumii subpamintene in regiunile din jurul muntelui Shasta, din statul Washington, linga Mammoth Cave din Kentucky si in partea de sud-vest a SUA. Astfel, pentru prima data s-ar confirma existenta de secole a creaturilor de sub pamint, chiar daca aceasta s-a produs pe cale neoficiala. Ramine insa de vazut daca aceste creaturi sint prieteni sau dusmani ai omenirii.
Roxana Elena
Ruinele de la Sanxingdui
Noi sapaturi la misterioasele ruine de la Sanxingdui
Arheologii s-au lansat intr-o ampla operatiune de excavare in zona ruinelor de la Sanxingdui din sud-vestul provinciei chineze Sichuan, pentru a scoate la lumina probe ale misterioasei civilizatii care a trait acolo acum mai bine de 3.000 de ani.
Excavind 7.000 de metri patrati se spera ca se vor descoperi palate misterioase
Oficialii au spus ca operatiunile care se vor desfasura la ruinele de la Sanxingdui vor dura pina in 2010, avind in vedere ca Administratia Patrimoniului Cultural de Stat a aprobat excavarea unei suprafete de 7. 000 de metri patrati.
Se spera ca prin saparea a 700 de metri patrati in acest an probabil se vor descoperi unele palate misterioase, a unui altar, morminte aristocrate, vase de bronz si obiecte artizanale din jad.
Seful arheologilor din provincia Sichuan, Cheng Ding, a spus ca are mari sperante ca se vor elucida unele mistere, o data cu efectuarea acestor ample sapaturi in zona ruinelor.
Site-ul de la Sanxingdui este ceea ce a mai ramas din regatul Shu
Sanxingdui, care a fost mentionat printre primele 10 site-uri arheologice de importanta din China in secolul XX, a fost demult presupus ca fiind o ramasita a stravechiului regat Shu care a disparut brusc in vestul Chinei, intre 3.000 si 5.000 de ani inainte.
Comori nepretuite au fost descoperite intimplator in zona
In 1929 a fost descoperit, pentru prima data, un mare numar de obiecte vechi din jad ce contineau caracterele locale ale regatului Shu.
Unele dintre cele mai extraordinare piese au fost descoperite intimplator in 1986 in Sanxingdui, un mic orasel din Guanghan.
Muncitorii care sapau dupa argila pentru fabricarea caramizilor au dezgropat in doua incinte peste 500 de obiecte din bronz, obiecte din piatra si jad ce reprezentau capete omenesti si de animale, masti, mici figurine.
Studiile arata ca acolo s-au dezvoltat trei civilizatii diferite
Desi arheologii au facut studii ulterioare si au cautat ramasite la Sanxingdui, ei au trebuit sa faca fata tuturor nedumeririlor legate de absenta unui altar si a altor obiecte ale vechii civilizatii.
Trei civilizatii stravechi diferite care s-au dezvoltat separat ramin o enigma pentru arheologi, iar intelesul exact al prezentei bronzului si al mastilor ramine necunoscut atit pentru cercetatorii locali, cit si pentru cei straini.
Nu se stie cine a produs aceste artefacte
Descoperirile de la Sanxingdui sint extraordinare si in acelasi timp foarte enigmatice. Aici nu a fost gasit nici un text si se pare ca nu se aseamana nici unei alte culturi din lume. Analizele facute obiectelor din bronz indica faptul ca sursa materialului este similara cu cea a altor culturi descoperite in partea inferioara a riului Yangtze, dar cultura care a produs aceste artefacte ramine un mister.
Exista si ipoteza ca civilizatiile extraterestre au vizitat zona
Au existat si voci care au afirmat ca poate raspunsul la toate aceste intrebari ar putea tine de existenta unei specii de extraterestri care ar fi vizitat pamintul cu mult timp inainte.
Un raport anterior mentioneaza ca localnicii vorbesc ca ruinele au fost vizitate de un obiect zburator neidentificat (OZN) la sfirsitul anului 2000.
Date importante din perioada Neolitica pot fi cunoscute curind
Cheng a afirmat ca spera sa rezolve, unul cite unul, misterele care dateaza de milenii aici, daca au sansa sa descopere locurile in care se gasesc palatul, altarul si mormintele.
El a mai afirmat ca un plan al misteriosului stravechi regat ar putea fi conturat daca mai multe detalii vor fi scoase la suprafata cu ocazia excavatiilor.
Sanxingdui este privit ca asezarea din China unde au fost descoperite cele mai vechi si intinse ruine ale vechii populatii Shu, care cuprind date privind ocupatiile lor inca din perioada Neolitica, acum 5.000 – 3.700 de ani in urma.
Cristina Matache
Vechile civilizatii – ATLANTIDA, LEMURIA
Vechile civilizatii se afla sub ape
Exista peste tot in lume mituri despre cataclismele de mari proportii care au dus la inundatii mari si la scufundarea unor intregi continente si la disparitia unor civilizatii infloritoare. William Haver este un scriitor care, intr-una din cartile sale, a analizat aceste fenomene din punct de vedere arheologic, geologic si astronomic.
Civilizatii cu mosteniri bogate se regasesc pe tot globul
Haver este de parere ca o civilizatie disparuta, dezvoltata atit din punct de vedere cultural, cit si stiintific, a precedeat ceea ce noi stim acum despre cele mai vechi comunitati din subcontinentele sumerian, mediteranean si indian. El afirma ca este imposibil de explicat cum astfel de societati primitive au avut o extraordinara mostenire care consta in cunostinte avansate de astronomie, cartografie si matematica.
Un val urias de 130 de metri a maturat orasele stravechi
Premisa unanim acceptata este ca marea disparitie, care a survenit o data cu sfirsitul erei glaciare de acum 7.000-17.000 ani in urma, a fost cauzata de un val care a inundat aproximativ 65 de milioane de kilometrii patrati de uscat – cit America de Sud si Statele Unite la un loc.
In acest punct apar cele mai ample dispute legate de rapiditatea cu care s-au topit ghetarii. Domnul Haver ne aminteste aici de datele geologice care spun ca topirea ghetarilor nu s-a produs gradual, ci prin trei cataclisme violente – un val urias a fost suficient pentru ca nivelul marilor sa creasca cu 130 de metri, ceea ce a dus la o schimbare geografica majora a planetei, maturind, mai mult sau mai putin rapid, orasele existente.
El mai sugereaza ca in lumea antediluviana Sri Lanka a fost atasata sudului Indiei, Malta, Siciliei printr-o fisie de pamint de 60 de km, iar Golful Persic a fost uscat, iar dupa potop au aparut pe Pamint o multime de insule.
In mitologia multor popoare se face referire la potop
Incercind sa coroboreze toate aceste date cu miturile referitoare la potop, care se regasesc in culturile din intreaga lume, Haver a descoperit ca intre ele exista o strinsa legatura. In zonele care au fost in mod evident sub ape miturile populare descriu evenimentul si consecintele lui – retragerea supravietuitorilor pe virfurile cele mai inalte si revenirea la viata obisnuita. Multe povesti fac aluzie la civilizatii care, pe neasteptate, au disparut.
Desigur, pentru multi oameni de stiinta asemenea mituri sint doar niste povesti care nu au nici o baza istorica. Dar domnul Haver este convins ca larga raspindire si similitudinea care exista intre aceste mituri in atitea culturi dispersate atesta veridicitatea acestor cataclisme, forta lor de distrugere si constituie radacina istoriei umanitatii.
Un intreg capitol din istoria umanitatii asteapta sa fie scos la lumina
In trecut presupunerile si extrapolarile domnului Haver au fost ridiculizate si bagatelizate, iar comunitatea stiintifica a facut tot posibilul sa-l indeparteze.
El continua insa sa afirme ca in adincurile oceanelor noastre stau ingropate si neglijate din cauza ignorantei ramasitele unei impresionante civilizatii, un intreg capitol care a fost pierdut din istoria umanitatii.
Daca oamenii de stiinta afirma ca homo sapiens a aparut acum 120.000 de ani, in schimb gasim ramasite ale stramosilor nostri numai de acum 10.000 de ani. Ce s-a intimplat in tot acest interval?
Ruine care fascineaza lumea moderna
Prin eforturile sale, dl Haver a studiat o mare parte din ruinele fascinante care exista si care au dat bataie de cap tuturor cercetatorilor datorita ingeniozitatii si preciziei extraordinare cu care au fost construite. Toate au fost acoperite de ape la sfirsitul ultimei glaciatiuni si toate sint mult prea mari si complexe pentru a fi facute de culturile cunoscute in acea perioada.
Japonia si India stau marturie cu vestigiile descoperite
Haver afirma ca exista lucruri care in mod cert nu se potrivesc cu tabloul istoric. Structurile de pe coasta Japoniei, de la Yonaguni, si de pe coasta de est a Indiei, linga Poompuhur, sint in mod cert dovezi sigure.
La Yonaguni se afla niste roci imense dispuse paralel, cercuri formate din roci, rampe si alte formatiuni stincoase care sugereaza clar ca au fost facute de oameni, iar la Poompuhur s-a descoperit in apa, la 23 de metri adincime, un obiect in forma de potcoava, de 85 de metri lungime. Conform anumitor oameni de stiinta, pamintul pe care aceasta structura a fost construita a stat sub ape mai bine de 11.000 de ani.
Doua orase stravechi se afla la 35 de metri adancime
In ianuarie, oamenii de stiinta din marina indiana au descoperit in Golful Cambay ramasitele a doua orase stravechi, deosebit de extinse. Deschiderea asezarii are aproximativ 25 de kilometri patrati si se afla la 35 de metri adincime. Se pare ca acum 6.900 de ani a fost scufundata sub ape.
Aproximativ 2.000 de obiecte facute de mina omului au fost scoase la suprafata si cu ajutorul datarilor cu carbon s-a stabilit ca ar avea o vechime cuprinsa intre 8.500 si 9.500 de ani.
Arheologii vor avea mult de munca pe viitor
Haver sugereaza arheologilor sa se aventureze sa studieze oceanele, deoarece vor avea de cistigat si vor reusi sa-i valideze si ipoteze sale. El spune ca a gasit elemente extrem de evidente care trebuie luate in considerare si argumenteaza toate teoriile sale cu date stiintifice.
El mai spera ca si institutele oceanografice, de asemenea, sa continue sa exploreze lumea minunata care se afla sub ape pentru ca nu vor fi dezamagiti de ce vor gasi acolo.
Cristina Matache
Tribul Dogon – SIRIUS SI EGIPTUL ANTIC
Tribul Dogon
Oamenii din tribul Dogon traiesc in vestul Africii si se presupune ca ar fi descendentii egiptenilor. Dupa ce au trait un timp in Libia, s-au asezat in vestul Africii aducind cu ei miraculoasele lor legende si cunostinte astronomice.
Sistemul stelar Sirius sta la baza legendelor tribului
Legendele lor, folclorul si credintele sint strins legate de sistemul stelar Sirius. Poate va veti intreba de ce este atit de neobisnuit acest lucru.
Credintele sint de multe ori greu de inteles si peste tot in lume sint practici si obiceiuri ce par ciudate pentru un spectator strain. Ceea ce este atit de greu de explicat este faptul ca niste oameni analfabeti au putut cunoaste inca de acum citeva sute de ani o stea care abia in 1970 a putut fi fotografiata! Desi existenta ei se presupunea inca din anul 1844, ea nu a putut fi observata cu ajutorul telescoapelor decit in secolul XX.
Traditia Dogon aminteste de Sirius B si chiar Sirius C
Populatia Dogon afirma ca steaua Sirius este cea mai importanta din sistemul Sirius, este formata din Sirius A si micutul tovaras Sirius B. Cea mai secreta traditie a acestor oameni este in strinsa legatura cu Sirius B pe care ei l-au botezat dupa numele celei mai mici seminte cunoscute de ei, al plantei Digitaria. Numele tribului Dogon pentru aceasta planta este Po. Ei mai afirma ca ar exista si o a treia stea in acest sistem, Sirius C… un corp ceresc foarte mic, de culoare rosie.
Cultura si religia se bazeaza pe cunostinte avansate de astronomie
An 1995 doi astronomi francezi au publicat rezultatele studiilor lor de ani de zile, asupra miscarii sistemului Sirius. Ei au afirmat ca o a treia stea, foarte mica, rosie pare a exista in sistemul Sirius.
Desigur ca populatia Dogon nu detine nici un fel de echipament astronomic dar, in schimb, au niste cunostinte foarte avansate de astronomie.
Se afirma ca exista o legatura ciudata, misterioasa intre populatia Dagon si stelele din sistemul Sirius. Modul de viata, cultura si in special religia lor se bazeaza pe cunostinte extrem de avansate legate de aceasta stea.
De altfel, toate mastile folosite in ritualurile lor au aproape sase sute de ani vechime si sint in strinsa conexiune cu Sirius.
Sirius B este o stea alba, putin stralucitoare, foarte grea
Populatia tribului are o credinta traditionala in Sirius B – micuta stea alba – si afirma ca este facuta dintr-un material numit sagala – care inseamna puternic si este atit de grea incit toate fiintele de pe pamint nu o pot ridica.
Se mai spune ca aceasta stea nu este foarte luminoasa, dar este foarte puternica datorita fortelor sale gravitationale. Ea este foarte densa si masiva deoarece are in compozitia ei o materie speciala superdensa.
Legendele si intregul complex mitologic al locuitorilor acestui trib au o vechime de sute de ani.
Cercetatorii francezi au aflat misterele mitologiei Dogon
Antre 1931 si 1950 doi antropologi francezi au studiat obiceiurile acestui trib atit de misterios si foarte religios. Cercetatorii au invatat de la inaltii preoti ai populatiei Dogon povestea modului in care a fost creat universul, conform mitologiei lor secrete, si cum a aparut viata pe pamint. Ei au mai aflat despre ceremonia Sigui, care se desfasoara o data la 60 de ani si care reprezinta renasterea universului.
Cunostintele astronomice au fost transmise de Nommos – o specie evoluata
Preotii au mai spus ca populatia Dogon a primit avansatele cunostinte astronomice de la Nommos, o specie evoluata care a locuit pe Pamint acum citeva mii de ani.
Locul unde au stat acestia se pare ca ar fi undeva la nord-est de teritoriul pe care-l ocupa acum tribul Dogon.
Aceasta specie se pare ca a venit din sistemul stelar Sirius cu ajutorul navelor spatiale care, asezindu-se pe cele trei picioare, au produs un mare zgomot si un teribil curent de aer.
Dupa aterizare, niste fiinte cu patru picioare au aparut din nava si au tras vehiculul intr-o groapa pe care apoi au acoperit-o cu apa pina cind nava a inceput sa pluteasca.
An acelasi timp o noua stea a fost vazuta pe cer – probabil o nava mama a celei cu care au venit extraterestrii.
Pelu Tolo era nava mama din care OZN-ul s-a desprins
Populatia Dogon a numit aceasta nava Pelu Tolo sau steaua celei de-a zecea luni si au desenat nava plutind in aer in asteptarea acelor Nommos care au aterizat pe pamint.
Desenul reprezinta trei scene in care Pelu Tolo scoate diferite cantitati de flacari.
Steaua este descrisa de Dogon ca fiind circulara, cu raze rosiatice in jurul ei, iar acest cerc de raze parea ca un spot luminos care raminea totusi la aceeasi dimensiune.
Dar cine erau Nommos?
Nommos erau fiinte amfibii deosebit de evoluate
Populatia Dogon i-a mai numit stapinii apei, mentorii si invatatorii.
Ei erau fiinte amfibii – mai mult pesti decit oameni, care traiau in apa si i-au invatat pe oameni despre existenta micutei stele albe Sirius B, tovarasul nevazut al lui Sirius A in jurul caruia isi are orbita pe care o parcurge in timp de aproximativ cinci ani.
Nommos au mai fost numiti si salvatori sau gardieni spirituali.
Mai mult decit ciudata este credinta Dogon ca Nommo si-a impartit corpul printre oameni pentru a-i hrani, ei impartasindu-le toate principiile lor de viata fiintelor umane.
Semnele de intrebare ramin totusi
Desi o mare parte din mitologia Dogon a fost descifrata si astfel multe enigme par sa se fi lamurit, o mare parte a oamenilor de stiinta, desi cauta semne de viata inteligenta in Univers, par sa fie impresionati de aceste legende.
Se pune totusi intrebarea cum a putut acest trib sa aiba cunostinte atit de vaste legate de corpurile ceresti care abia cu instrumente puternice si sofisticate pot fi detectate.
Cristina Matache
Stravechea Harta a Africii
Stravechea harta chineza a Africii si primii exploratori
Recenta dezvaluire in Africa de Sud a copiei vechii harti chineze care schiteaza exact conturul Africii a ridicat numeroase intrebari asupra identitatii primilor exploratori ai continentului african.
Harta dateaza din perioada imperiului Ming
La o expozitie unde erau prezentate harti vechi ale Africii, sculpturi si picturi traditionale s-a afirmat ca este timpul ca locuitorii de acolo sa iasa in afara granitelor culturale impuse si sa incerce sa-si gaseasca identitatea.
Complicata harta numita Da Ming Yi Tu dateaza din perioada marelui imperiu Ming, adica cu mult inainte de secolul al XIV-lea, cind primii europeni au calatorit in Africa.
Nilul, muntii din sud si lacurile sint bine reprezentate
Printre binecunoscutele elemente caracteristice ale hartii se distinge traseul Nilului si sirul de munti din sudul Africii, Drakensberg.
Harta prezinta si un lac mare ce acopera aproape o jumatate de continent. Cercetatorii sugereaza ca s-ar fi putut ca harta sa fie trasata avind la baza o legenda araba care incepe asa: Mai departe, la sudul desertului Sahara este un lac mare, ce intrece in dimensiuni Marea Caspica. Se stie ca, acum, cel mai mare lac din Africa, lacul Victoria, reprezinta de fapt doar o cincime din Marea Caspica.
Harta este din matase si numele locurilor sint scrise intr-o limba moarta
Un cercetator local, Henry Baill, afirma ca privirile celor mai buni specialisti in domeniu sint indreptate asupra descifrarii enigmelor ridicate de aceasta harta, dar ca inca nu s-a tras nici o concluzie. Pina cind vom reusi sa aflam mai multe date nu vom face speculatii – a spus el.
Originalul hartii se afla la Beijing, unde a fost bine impachetat, sigilat si depozitat intr-o incinta bine inchisa pina la caderea ultimului imparat in 1924. In tot acest timp, mai putin de 20 de oameni au avut acces la ea.
Reproducerea manuala a hartii pe matase are aproape 4 metri inaltime, iar numele locurilor sint scrise in special in manchu, o limba moarta acum, si de aceea trebuie sa fie traduse.
Scrieri despre Africa au aparut in China inca din secolul I
Karla Harold, o cercetatoare ce lucreaza in cadrul departamentului de studii istorice si arheologice la Universitatea din Pretoria, a spus ca inca din prima parte a secolului I au fost gasite in China scrieri care mentionau locuri din Africa.
In mod cert, ei aveau posibilitatea sa calatoreasca, a spus ea. Nu exista prea multe dovezi care sa certifice acest lucru, dar cercetarile nu s-au incheiat inca.
Harold spune ca pe vremea aceea chinezii cautau popoare care sa plateasca tribut imparatului, nu cu care sa faca negot, si de aceea nu a vrut sa se fixeze acolo sau sa plece lasind in urma ceva din civilizatia lor, asa cum a fost cazul europenilor.
Cercetatoarea mai afirma ca este foarte greu sa gasesti probe in sprijinul afirmatiei ca reprezentanti ai populatiei chineze au fost in Africa, pentru ca nu vom putea gasi ramasite umane aici deoarece chinezii isi iau cadavrele inapoi la paminturile stramosilor lor.
In Africa au fost descoperite resturi ceramice si picturi chineze
Henry Baill spune insa ca exista unele evidente in Africa de Sud care pot sugera faptul ca navigatorii chinezi au calatorit in jurul Africii cu mult timp inainte ca Bartolomeu Dias sa ajunga la Capul Bunei Sperante in 1488.
In nordul Africii de Sud a fost descoperita ceramica chineza ce dateaza dinainte de secolul al XII-lea si mai sint acolo si niste sculpturi pictate ce prezinta clar caracteristici chinezesti, a mai spus Baill.
Amiralul chinez Zheng He a navigat in jurul pamintului inaintea lui Magellan
Un cercetator amator englez, de profesie inginer pe un submarin, argumenteaza intr-un articol ca amiralul chinez Zheng He a navigat in jurul globului pamintesc intre anii 1421-1423, cu 100 de ani inaintea echipajului portughez condus de Magellan.
Zheng He, un eunuc care a calatorit cu nu mai putin de 300 de nave, cea mai mare avind la bord 1.000 de oameni, este stiut de mult ca a vizitat Asia, India, Somalia, de unde a adus la intoarcere girafe si lei.
Istoria veche chineza mentioneaza, de asemenea, nume ca Franca (Franta si Portugalia) si Olanda – descriind olandezii ca fiind niste oameni cu parul rosu si barba.
Pentru a se intilni cu ei, Zheng He ar fi trebuit sa navigheze in jurul partii de sud a Africii.
Harta a fost realizata inainte de nasterea amiralului
A fost pentru prima data cind o copie a hartii a fost aratata in afara Chinei. Originalul se presupune ca a fost realizat chiar mai devreme de 1320, cind se crede ca a fost distrus, pentru ca alte copii mai complete sa-i ia locul.
Dar, ceea ce face ca misterul sa se adinceasca, este faptul ca harta a fost realizata inainte de nasterea lui Zheng He care a trait intre 1371-1435.
Si toate acestea in timp ce hartile europene aparute ulterior, expuse acum in Africa de Sud, ilustreaza in interiorul continentului, acolo unde datele lipseau, dragoni, serpi uriasi si monstri infioratori.
Cristea Mateescu
Mumiile Chinchorros
Mumiile negre si rosii ale civilizatiei Chinchorros
Mumiile intotdeauna au vorbit cu noi intr-un mod primitiv, dar nu am putut sa le lasam singure. Le adoram, ne temem de ele, de soarta lor, dar un lucru este sigur: sintem neputinciosi fata de misterul pe care-l emana.
________________________________________
Citi dintre noi isi pot aminti acum zilele din anii copilarie in care sapau in pamint gropi cit mai mari si mai adinci pentru a gasi o comoara ascunsa sau pentru a gasi cel putin o moneda veche care sa arate ca acolo cindva a trait o alta civilizatie? Cu totii am fost si probabil majoritatea inca mai sint pasionati de lucrurile, obiectele, obiceiurile altor culturi si civilizatii care au fost inaintea noastra. Unul dintre modelele demne de urmat pentru o parte dintre noi a fost acela al faimosului arheolog englez Howard Carter, care avea un singur vis: sa gaseasca mormintul lui Tutankhamon. Avind la inceput doar citeva indicii, o cupa si o piesa din aur, insemnate cu numele faraonului, a inceput vinatoarea de morminte in Valea Regilor, o vinatoare care a durat nici mai mult nici mai putin de sase ani. În 1922 a reusit sa gaseasca intrarea catre camera mortuara a faraonului, descoperire ce avea sa-i aduca mai tirziu faima. Cu timpul arheologii au inceput sa descopere din ce in ce mai multe morminte si o data cu acestea si mumiile din interiorul lor.
La inceput mumiile au fost privite cu multa teama mai ales ca se zvonea ca nu este bine sa trezesti mortii din morminte, cu timpul au devenit un subiect controversat punindu-se diferite intrebari cu privire la modul in care au fost imbalsamate, dar mai ales se urmarea aflarea scopului. S-au descoperit de catre oamenii de stiinta mumii in ghetari sau ingropate adinc in mlastini, dar cele mai faimoase vin din Egipt, unde imbalsamatorii conservau cu mare grija cadavrele. Multe mumii egiptene au mai mult de 3.000 de ani.
Cea mai veche mumie nu e din Egipt
Cercetatorii se asteptau ca cea mai veche mumie din lume sa provina din Egiptul antic, insa au avut parte de o surpriza. Cea mai veche mumie descoperita pina in prezent apartine unei civilizatii numite Chinchorros datind din 5050 i.Hr. La granita dintre Chile si Peru a fost descoperita mumia unui copil, iar datarea cu carbon 14 a aratat ca are o vechime de 7.000 de ani, fiind anterioara cu 2.000 de ani fata de cele mai vechi mumii egiptene.
Despre civilizatia si cultura Chinchorros nu se stiu foarte multe lucruri pe cit se doreste. S-a descoperit ca chinchorrosii sufereau teribil de tuberculoza, sifilis si osteoporoza. Oasele rupte descoperite au evidentiat faptul ca au avut loc razboaie intre triburi. S-a constatat o mortalitate infantila ridicata datorata bolilor cauzate de apa poluata. Calogero Santoro, arheolog la Universitatea Institutului Tarapaca de antropologie si arheologie din Arica, spunea: Tindem sa veneram aceste comunitati antice care erau la fel de umane precum sintem noi astazi. Au poluat atit de tare mediul lor inconjurator incit erau bolnavi tot timpul. Concluzia mea este ca nu ne-am schimbat prea mult in mii de ani.
Primii oameni din lume care au practicat arta mumificarii
Chinchorrosii sint considerati ca fiind primii oameni din lume care au practicat arta mumificarii incepind cu 5000 i.Hr. atingind maximul in 3000 i.Hr. – cind egiptenii abia incepeau si ei imbalsamarea.
Se pare ca primele descoperiri au avut loc in jurul zonei Arica in 1917. Momentul important a venit in 1983, cind muncitorii care lucrau pentru infiintarea unei noi linii de apa in El Moro, un desert masiv care se intinde in josul Aricai, au inceput sa scoata la suprafata o multime de corpuri umane. Arheologii care au reusit sa vina cit mai repede in acest loc, ce s-a dovedit ca era un cimitir al civilizatiei Chinchorros, au putut recupera 96 de mumii. Cu timpul s-au mai descoperit si alte mumii de-a lungul oraselor Ilo (Peru) si Iquique, Antofagasta (Chile). Metodele de conservare pe care le foloseau erau cu mult diferite de cele ale egiptenilor. S-au clasificat chiar trei tipuri de mumii care au fost executate in perioade diferite. Doua dintre aceste tipuri au atras atentia, fiind vorba de mumiile negre si mumiile rosii.
Procedeul de imbalsamare a mumiilor negre si rosii
S-a descoperit ca intre 5000-3000 i.Hr. chinchorrosii foloseau un procedeu unic de mumificare. Acestia luau corpul persoanei decedate, il tratau si il reasamblau la loc. Capul, miinile si picioarele erau date la o parte, uneori si pielea. Corpul era curatat de carne si tesut, iar o atentie deosebita se oferea craniului. Acesta era taiat in jumatate, la nivelul globului ocular, creierul indepartindu-se. Craniul era apoi scurs si impachetat cu material, fiind pus la loc dupa un timp foarte scurt. Scheletul era intarit cu bete legate cu fibre vegetale de oase, organele interne erau inlocuite cu forme din argila, iar pielea era inlocuita cu piei de leu de mare sau de pelican. La final corpul era remodelat, uns cu o pasta rezultata dintr-un amestec de grasime cu cenusa, pictat, rezultind o culoare neagra. Mumiilor din acest tip li se mai atasau si peruci din par uman negru, scurt. Un numar foarte mare de astfel de mumii au fost recuperate si s-a descoperit ca fetele fusesera pictate de mai multe ori, ceea ce a dus la concluzia ca au fost tinute un timp indelungat inainte de a fi ingropate.
Un alt stil de imbalsamare
Între 2500 – 2000 i.Hr. chinchorrosii au trecut la un alt stil de imbalsamare cu totul si cu totul diferit rezultind asa-numitele mumii rosii. De data aceasta corpul nu mai era dezasamblat, ci doar se faceau incizii in trunchi si solduri pentru a indeparta organele si singele din corp. Capul era taiat pentru a fi scos creierul si pus la loc impreuna cu o peruca din par uman lung de 60 cm. O palarie facuta din argila sustinea aceasta peruca. În afara perucii si a fetei care era uneori neagra totul era pictat cu limonit rosu. Dupa spusele lui Bernardo Arriaza au fost descoperite 282 de mumii, mai mult de jumatate erau conservate prin aceste doua metode, restul fiind pastrate datorita climatului uscat.
Care era scopul mumificarii
O enigma a civilizatiei si culturii Chinchorros care nu a fost inca clarificata in totalitate este aceea legata de scopul mumificarii. Datorita faptului ca s-au descoperit mai multe straturi de vopsea cercetatorii au tras concluzia ca populatia era preocupata de intretinerea trupurilor mumificate. Au existat mai multe teorii, una a fost a cercetatorului Joann Fletcher care sustinea faptul ca au fost tinute mai mult timp inainte de a fi ingropate, deoarece s-au gasit mumii ce au suferit stricaciuni in zona picioarelor. Genul acesta de stricaciuni este explicabil daca au fost tinute la verticala, infipte in nisip, posibil pentru a fi venerate.
Orice membru al comunitatii avea dreptul de a fi mumificat
Ceea ce a surprins in mod deosebit a fost numarul impresionant de mumii. Joann Fletcher arata ca nu doar excelentele conditii de conservare au contribuit la acest lucru. În plus, spre deosebire de egipteni, care rezervau mumifierea doar pentru nobili sau faraoni, cultura Chinchorro nu facea nici o discriminare. Orice membru al comunitatii avea dreptul de a fi mumificat, indiferent de virsta, sex sau conditie sociala. Din nefericire, se estimeaza ca sint putine sanse de a afla mai multe detalii despre obiceiurile acestei misterioase si stravechi populatii.
Dana Predu
Atlantida nu a pierit
Atlantida nu a pierit
Totul a inceput cu Atlantida
Controversele sint vechi: a existat Atlantida sau nu? Unde este? Ce a mai ramas din infloritoarea civilizatie si unde s-ar putea ascunde?
Unii sustin ca Platon nu a vazut nimic, nu a auzit nici un fel de istorii, iar povestea despre toate minunatiile acelea nu este nimic, decit o relatare imaginara, scrisa mult mai tirziu de altcineva si intercalata in opera filozofului antic.
Oamenii au dat Atlantida pe OZN-uri
Scriitorii au exploatat aceasta mina de aur si au scris un numar considerabil de romane bune si credibile despre Atlantida, atlanti si o civilizatie subacvatica post-Atlantida. Dar, o data cu aparitia frecventa a OZN-urilor, interesul pentru Atlantida s-a micsorat. Este regretabil, pentru ca dovezile atesta prezenta, in imediata noastra apropiere, a unor frati intru ratiune.
Nu stim daca sint urmasii atlantilor salvati din cataclismul care le-a distrus civilizatia, dar poate ca aici, in apele oceanului, vom gasi ceea ce cautam in spatiul cosmic. Cine stie, poate ca si acesti necunoscuti cauta sa intre in contact cu noi. Si ar trebui sa ne mutam atentia de la spatiul cosmic la abisurile oceanului planetar.
Cineva a receptionat semnale in adincuri
In martie 1966, Institutul Fortelor Maritime ale SUA a efectuat experimente privind distanta maxima la care se pot stabili legaturi submarine. O antena de aproape 1 km lungime (de fapt un cablu gros) a fost instalata de-a lungul platformei continentale. Aceasta se intinde pe aproximativ 150 km de la coasta estica a Americii, dupa care se intrerupe brusc si, de aici, incep zonele de maxima adincime ale Oceanului Atlantic.
Dar, desi oficial programul a fost sistat, cercetarile au continuat. Abia dupa 30 de ani, aceste semnale, introduse in computer, au aratat rezultate uluitoare: ecoul nu era de fapt o repetare a semnalului initial. Dar ce fel de mesaje erau – ecoul si transmisia care-i urma -, nu se stie, caci Pentagonul nu a dat nici un fel de date privind rezultatele obtinute pe calculator.
In larg se afla o nava, care instalase locatoare de fund, cu care trebuia sa capteze semnalele. Experimentul a inceput si, aproape imediat, au inceput si ciudateniile. Mai intii, locatoarele au captat semnalul emis. Apoi a aparut un fel de ecou si niste semnale ciudate, ca un fel de comunicare codificata. Experimentul a fost reluat de citeva ori, dar rezultatele au fost identice: semnalul, ecoul, emisia codificata s-au succedat intr-o perfecta ordine, de fiecare data aceeasi!
Parea ca cineva, acolo, in adincuri, receptiona semnalul, il imita perfect, parca pentru a atrage atentia, apoi transmitea un mesaj.
Inregistrarea semnalelor si folosirea locatoarelor au demonstrat ca acestea veneau din zona cu cele mai mari adincimi ale Atlanticului (circa 7.500-8.000 m). S-a considerat ca este vorba despre reflectarea semnalelor de pe fundul stincos si experimentele au fost catalogate ca un esec.
Se cunoaste insa ca, in urma acestei serii de experimente, s-au desfasurat cercetari sustinute ale zonelor cu pricina din Atlantic, mai ales a celor mai adinci – asa-numitele gropi.
Submarine neidentificate cu viteze extreme
In noiembrie 1972, navele norvegiene de patrulare, apartinind pazei de coasta, au inregistrat aparitia unui submarin necunoscut. Norvegienii au incercat sa intre in legatura cu intrusii, dar acesta se deplasa cu 150 noduri pe ora (adica 250-280 km/ora)!!! In zilele noastre cele mai puternice submarine cu propulsie nucleara dezvolata doar 35-45 noduri (60-80 km/ora). Dupa ce contactul nu a putut fi stabilit, s-a incercat bombardarea submarinului necunoscut cu bombe de adincime.
Dar nava neidentificata s-a scufundat brusc la circa 3.000 m si a disparut de pe ecranele radarelor si locatoarelor acustice. Mai mult, in urma efectuarii bombardamentului, tot echipamentul electronic, mijloacele de telecomunicatii si hidrolocatie au fost scoase din uz. Al cui era submarinul?
Un caz similar, de submarine neidentificate, s-a inregistrat in 1963 in timpul manevrelor marinei americane in apropierea coastelor Puerto-Rico. Submarinele navigau in regim de tacere. Dupa un timp, navele de suprafata care participau la manevre au sesizat un submarin, care nu respecta formatia. Dar, ciudat! Submarinul s-a indepartat cu viteza uluitoare de 100 noduri (aproximativ 180 km/ora). Celelalte submarine au incercat sa-l urmareasca si… acesta a accelerat, indepartindu-se si s-a scufundat la 6 km adincime! Aceasta in conditiile in care cele mai performante submarine nu coboara la mai mult de 1,5 km.
Cercetatorii nu sunt lasati sa se apropie
In prezent aparitia de submarine neidentificate este tot mai frecventa in largul coastelor americane. Acestea sint semnalate in zonele de actiune a navelor americane sau apartinind NATO, dar nu a intreprins nici un fel de actiuni ostile. Au fost semnalate astfel de submarine enigmatice chiar si in Oceanul Pacific, in apropierea Indoneziei. La fel, submarinele participante la manevre au incercat sa prinda intrusul. Din cauza unei manevre gresite a unui submarin urmaritor, acesta s-a ciocnit cu submarinul urmarit si, in urma exploziei, ambele s-au scufundat.
Navele celelalte au reusit sa ridice la suprafata printre altele o bucata de tabla si fragmente de periscop de la submarinul necunoscut.
In citeva minute de la explozie in zona au aparut 15 submarine straine, care au izolat zona catastrofei. Cind un submarin american a incercat sa patrunda acolo, brusc i s-a defectat toata aparatura de bord. Cu mare dificultate a reusit echipajul sa iasa la suprafata in regim de avarie. Si nici cu sistemele de radio si hidrolocatie nu s-a putut razbi in respectiva zona.
Rezultatele analizelor au demonstrat ca fragmentele scoase la suprafata, care apartineau submarinului necunoscut, erau dintr-un metal cu o compozitie ciudata, nemaiintilnita, avind citeva elemente ce nu se regasesc pe Pamint. Mai mult nu s-a putut afla, caci autoritatile de la Pentagon si contraspionaj marinei au blocat orice acces la datele considerate secrete.
Constructii pe fundul oceanului
In 1997, batiscaful Calmar al marinei australiene a filmat groapa Bellingshausen. Adincimea gropii oceanice este de circa 6 km, iar aparatul se deplasa la 40 m deasupra fundului gropii. Dintr-o data, camerele de filmat ale batiscafului au inregistrat o constructie de forma ovala, care emitea din interior o lumina puternica. Pelicula a fost studiata de cercetatorii de la Universitatea din Melbourne, precum si de specialistii din Marina militara australiana.
Concluzia a fost aceeasi: nu era vorba de nimic altceva, decit de o constructie, faurita de miinile unor fiinte inteligente, altele decit oamenii, caci acestia nu puteau (si nu pot nici astazi) sa constriasca ceva la asemenea adincimi!
Dupa doua saptamini, filmarile din zona gropii Bellinghausen s-au repetat. Stupoare! Camera nu a mai filmat decit… fundul neted, fara nici o constructie!
Daca admitem ca, acolo, pe fundul oceanului, exista o civilizatie avansata, care are o flota foarte evoluata de submarine, devine ingrijoratoare. Ar fi bine daca civilizatia aceasta are intentii pasnice, dar daca intentiile ei sint contrare?
Nora Nicolae
LEMURIA
Ce s-a intimplat cu Lemuria si cu lemurienii
Lemuria, un alt continent scufundat
Tema continentelor disparute a atras tot timpul atentia oamenilor. Despre acest lucru s-au scris sute de carti. Cercetatorii s-au straduit sa gaseasca Atlantida si Pacifida, Arctida si Lemuria. Cu toate acestea, ultimului dintre aceste continente i s-a acordat un loc destul de modest in studii, in comparatie cu Atlantida, sa spunem. Si asta in ciuda faptului ca cercetatorii din toata lumea au incercat dintotdeauna sa gaseasca Lemuria disparuta si au obtinut rezultate destul de insemnate.
Caracterul unic al acestui continent disparut consta in aceea ca acolo, potrivit multor versiuni verificate de-a lungul timpului, locuia o rasa complet diferita care, desi a avut radacini comune cu omul, a mers pe un alt drum al evolutiei si ar fi putut deveni dominanta pe Pamint daca Lemuria nu ar fi fost lovita de o catastrofa.
Cercetatorul Viktor Kandiba descrie pentru noi adevarata istorie a civilizatiei lemuriene. In scrierile sale el se bazeaza pe parerile unor cercetatori renumiti in domeniul continentelor disparute. Pe baza lucrarilor lor si prin analiza miturilor vechi ale diferitelor popoare, Kandiba a reusit sa ajunga la niste concluzii senzationale.
Madagascar – dovada continentului disparut
Multi cercetatori sint de acord asupra unui fapt: continentul Lemuria trebuie cautat in Oceanul Indian. In privinta locului exact in care se gaseste acesta inca mai exista controverse. Cu toate acestea, majoritatea cercetatorilor sustin parerile profesorului Resetov care, in monografia scrisa in anul 1966, afirma ca Lemuria trebuie cautata in zona Coastei medii a Oceanului Indian, incluzind aici arhipelagurile, chiar si insulele Madagascar, Ceylon, peninsula Industan si zona Marii Arabiei.
Aceasta ipoteza are multe explicatii. Potrivit cercetarilor geografice si analizei reliefului de pe fundul Oceanului Indian, continentul Lemuria a existat de-adevaratelea, insa s-a scufundat in procesul de topire a zapezilor la sfirsitul perioadei glaciare. Cea mai clara marturie a acestor fapte este insula Madagascar si fauna ei. Daca pasarile ar putea in mod teoretic sa strabata in zbor distante mari deasupra apei, mamiferele mici si cele uriase nu ar putea sa faca acest lucru. Despre acest fapt a scris foarte mult renumitul geograf francez Jean Jacques Elisée Reclus: Insulele oceanice sint foarte sarace in ceea ce priveste mamiferele. Pe insula Madagascar insa se intilnesc nu mai putin de 66 de specii de mamifere, ceea ce este o marturie suficienta a faptului ca insula a fost la un moment dat continent.
Exista si un alt argument destul de insemnat in ceea ce priveste Lemuria. Acesta este adus de antropologie. Daca presupunem ca in Oceanul Indian a existat intr-adevar un continent, atunci se leaga foarte usor unele neconcordante in teoria colonizarii primilor oameni. Pentru ca prin Lemuria au patruns oamenii in Industan si Africa. Asemenea distante puteau fi strabatute numai pe uscat, in nici un caz pe apa cu ajutorul plutelor primitive. In timp ce Lemuria se scufunda usor in apa, locuitorii ei s-au mutat pe alte continente.
Pina la urma, tot maimute am fost, zic unii
Majoritatea specialistilor considera ca pentru o evolutie favorabila a civilizatiei umane sint necesare un climat cald si o dezvoltare deosebita a deprinderilor de munca. Potrivit teoriei lui Darwin, perfectionarea functiilor palmelor s-a facut in evolutia de la maimuta la om. Un procent considerabil de cercetatori considera ca civilizatia fiintelor rationale s-a dezvoltat in strinsa legatura cu natura, fara a o distruge, cautind in ea armonia de care au nevoie in viata. Astfel, Viktor Kandiba, bazindu-se pe experienta multor cercetatori cu autoritate, afirma ca civilizatia fiintelor rationale ar fi putut sa mearga pe doua cai diferite. Aceia care au parasit copacii au inceput sa se bucure de foc si care au inceput sa utilizeze carnea mamiferelor puternice pentru hrana au devenit oameni, altii insa dezvoltindu-si palmele nu mai putin decit ceilalti si avind aceleasi capacitati intelectuale au ramas sa locuiasca in copaci. Se pare ca, in esenta, modul de viata nu joaca un rol extraordinar in dezvoltarea intelectului, iar o civilizatie poate fi construita si de o societate care nu cunoaste focul. Climatul cald al Lemuriei a contribuit la acest lucru.
In concluzie, fiintele rationale s-au impartit in doua ramuri. Stramosii nostri au plecat din paduri si au inceput sa-si cucereasca pamint, in timp ce cealalta ramura a ramas sa traiasca in mijlocul padurilor tropicale. Locuintele si le-au facut in coroanele copacilor. Hrana aveau din belsug, pentru a o dobindi nu era nevoie de un efort deosebit.
Cum aratau lemurienii
Din punct de vedere exterior, lemurienii difereau foarte mult de oameni. Membrele lor superioare si inferioare erau adaptate miscarilor nu pe pamint, ci prin jungla, chiar si miscarile prin care apucau un lucru erau diferite. Pupilele ochilor erau mai dilatate, pentru ca lumina in coroanele stufoase ale junglei era destul de slaba. Culoarea pielii in semiintuneric era deosebit de palida, iar prin expunerea la o lumina deosebita aceasta devenea verzuie. Lemurienii aveau o inaltime destul de mica, pentru a se misca liber printre liane dintr-un copac in altul.
Viata pe Pamint a evoluat pe doua cai diferite: cea tehnologica si cea rationala. Acest fapt este confirmat si de descoperirile arheologice din Madagascar.
Lemurienii stapineau magia naturii
Daca oamenii au mers pe drumul cuceririi naturii, lemurienii au invatat sa traiasca fara sa iasa din sfera in care se obisnuisera sa-si duca viata si fara sa supuna natura nevoilor proprii, cum a facut omul. In mod natural, chiar si calea de dezvoltare a acestei civilizatii nu a semanat cu a noastra. Este posibil ca lemurienii sa fi stapinit pe linga o serie de cunostinte unice despre natura si o magie particulara a naturii. Nu intimplator temei Lemuriei i-au fost inchinate citeva dintre lucrarile vechiului Ordin Mistic al Trandafirului si al Crucii. Membrii acestui ordin, pe parcursul citorva secole, au acumulat cele mai diferite cunostinte in domeniul stiintei, al filozofiei, al religiei si al magiei. Pentru aceasta ei au folosit vechile izvoare. De aceea tot ceea ce este scris despre lemurieni de catre cercetatorii din acest ordin poate corespunde adevarului, pentru ca oamenii au avut contacte apropiate cu aceasta civilizatie si au putut sa se inspire intrucitva din cunostintele si din cultura lor. Astfel, adeptii acestui ordin spun ca lemurienii nu aveau ochi, in locul acestora se gaseau doua pete (pentru ca lemurienii traiau in acele timpuri in care cerul Pamintului era acoperit de fumul emanat de vulcani). Ei vorbeau o limba asemanatoare sunetelor naturii: suieratului vintului, vuietului vulcanului, susurului riului.
Ba ca aveau 10 metri, ba ca erau mititei…
Problema Lemuriei a atras si multe alte societati mistice. In analele unei astfel de societati se gaseste afirmatia potrivit careia lemurienii au fost stramosii indepartati ai oamenilor, aveau o inaltime de pina la 10 metri, iar pielea de nuanta albastruie.
Asemenea descrieri contradictorii ale aspectului lemurienilor in literatura mistica sint foarte multe. Adevaratul lor aspect exterior ramine insa o enigma. Kandiba, de exemplu, este adeptul versiunii canonice, potrivit careia lemurienii erau de inaltime mica, dar aveau membrele inferioare si superioare foarte bine dezvoltate. Ochii lor erau cu mult mai mari decit ai oamenilor si le permiteau sa vada in intuneric.
Lemuria sub ape, lemurienii ba
O data cu topirea ghetarilor si cresterea nivelului oceanului, marele continent Lemuria a inceput sa coboare incet sub apa, transformindu-se in citeva insule nu foarte mari. Ce s-a intimplat insa cu locuitorii lui – oamenii si lemurienii? Ambele rase au inceput sa se mute in alte locuri. Insa oamenii au fost cei care au avut posibilitati semnificativ mai mari de a se adapta noilor conditii de viata. Omul este capabil sa traiasca pe dealuri si in paduri, intr-un climat cald sau rece. Cu atit mai mult, nu trebuie sa uitam ca atunci oamenii deja stiau sa-si confectioneze haine si sa foloseasca focul. Viata lemurienilor era insa strins legata de padurea tropicala, ei aveau nevoie de o anumita umiditate si o hrana specifica. De aceea foarte putini dintre ei au reusit sa se adapteze noilor conditii naturale. Cu toate acestea, chiar si dupa disparitia tinutului originar, civilizatia lemurienilor a continuat sa existe.
Rama s-a luptat cu lemurienii
Numeroase confirmari ale acestui fapt pot fi gasite in cronicile vechi indiene, in Rig-Veda si Ramayana. Acest lucru este sustinut nu numai in textele religioase, ci si in cele istorice. Eroul principal – imparatul Rama – este socotit o personalitate reala. Aceste texte au fost scrise de urmasii arienilor care s-au amestecat in India cu populatia locala cu pielea maronie. Nu este exclus ca unele dintre aceste triburi de arieni sa fi trecut pe continentul Lemuria sau chiar la un moment dat sa fi locuit aici. Continentul Lemuria era foarte mare, iar populatia sa era alcatuita atit din oameni, cit si din lemurieni. In Industan aceste doua rase au trebuit sa se lupte una cu alta pentru pamint. Acest razboi a fost descris cu o multime de amanunte in Ramayana. Astfel, imparatul Rama a dus o lupta destul de lunga cu un popor mic de inaltime si cu pielea inchisa la culoare. La inceput a crezut ca aceste fiinte sint niste maimute evoluate. Dupa descriere sint foarte asemanatoare cu locuitorii Lemuriei. Este interesant si faptul ca cuvintul lemurian, in sensul sau initial, denumea omul-maimuta. In sprijinul afirmatiei ca Rama s-a luptat chiar cu lemurienii vine si faptul ca acestia au venit din Sri Lanka, una dintre insulele care au ramas dupa scufundarea Lemuriei. Potrivit scrierii Ramayana, Sri Lanka era capitala lemurienilor si aici se gasea si conducatorul lor. Oamenii erau mai puternici din punct de vedere fizic si aveau si arme mai bune decit lemurienii. In Ramayana se vorbeste despre victoria pe care a obtinut-o Rama. Probabil ca pina la urma majoritatea lemurienilor au fost nimiciti, iar cei care au scapat s-au imprastiat pe tot Pamintul.
Cautarea lemurienilor continua
Multi cercetatori antropologi au enuntat ideea potrivit careia doua rase care difereau atit de mult una de alta nu ar fi putut trai in acelasi timp pe Pamint. De aceea cromagnionii i-au nimicit pe neanderthalieni, iar mai tirziu oamenii pe lemurieni. Cu toate acestea se poate presupune ca lemurienii nu au fost distrusi in totalitate. Nu putem sa vorbim despre o civilizatie a acestor fiinte care s-a pastrat pina in zilele noastre. Majoritatea teritoriilor padurilor tropicale au fost cercetate si daca o asemenea civilizatie s-ar fi pastrat, atunci ea ar fi fost descoperita. Totusi este posibila si existenta unor populatii nu foarte numeroase in aceste locuri. Un trib mic poate ramine neobservat chiar si atunci cind locuieste foarte aproape de oameni.
Tre-tre-tre sau lemurianul rational
Sa gasim lemurieni in zilele noastre nu este atit de simplu. Singura cheie pentru a rezolva aceasta enigma este o analiza atenta a miturilor. Mai intii de toate trebuie sa fim atenti la locul probabil in care au trait lemurienii – ramasitele Lemuriei scufundate. Aborigenii din Madagascar chiar si in zilele noastre cred in existenta unui tre-tre-tre, care locuieste in jungla. Potrivit descrierii lor, aceasta fiinta aminteste foarte mult de scheletul unui lemurian gigantic gasit in Madagascar, care ar putea sa fie o ruda apropiata a lemurienilor rationali. Foarte multi cred ca lemurienii traiesc si in zilele noastre in mijlocul padurilor tropicale din Madagascar.
Fata mica si urita, piele intunecata, repulsie fata de foc – iata urmasii lemurienilor
Trebuie sa luam in consideratie si faptul ca oamenii, nimicindu-i pe lemurieni, i-au scos din mediul lor obisnuit, iar acestia au plecat tot mai departe de locurile lor de origine. Nu este exclus ca aceia care au fost mai rezistenti sa fi reusit sa se adapteze la cele mai grele conditii de viata. Aceasta ipoteza confirma faptul ca la foarte multe popoare s-au pastrat legende despre oamenii care traiau in paduri sau la marginea lor. In toate aceste descrieri ale oamenilor padurii se pot vedea unele trasaturi comune: inaltime mica, ochi uriasi, caracterul retras, repulsia fata de foc, fata asemanatoare oamenilor alaturi de un aspect exterior urit, asemanator animalelor, ura fata de oameni. In asemenea descrieri ale fiintelor mitice ii putem recunoaste foarte usor pe lemurieni. Desigur, nu aceia care au trait in padurile tropicale, ci urmasii lor care s-au adaptat unor alte conditii de viata.
Georgeta Licsandru
Atlasul din Catalunya
Atlasul din Catalunya, cel mai vechi atlas geografic din lume
Primele doua pagini contineau o compilatie a celor mai importante texte de astronomie si astrologie, traduse în catalana. Acestea vorbeau despre forma sferica a Pamîntului si despre existenta altor planete, necunoscute noua, în galaxie. Totodata, autorul oferea informatii utile navigatorilor, învatîndu-i sa citeasca vremea dupa semnele apelor, ale pasarilor si ale cerului. Fiecare explicatie era însotita de un desen care sa exemplifice cele spuse.
Sferele de piatra din Costa Rica
Sferele de piatra din Costa Rica
Una dintre cele mai stranii descoperiri arheologice a fost facuta in delta Diquis din Costa Rica, la inceputul secolului trecut. In acest loc o companie de fructe lucra la plantarea unei imense plantatii de bananieri si lucratorii care se ocupau cu defrisatul padurii au descoperit numeroase pietre sferice. Sferele erau perfect rotunde, aveau intre citiva centimetri pina la aproape doi metri diametru si erau confectionate dintr-o roca vulcanica dura – granodiorit. Misterioasele roci au fost taiate, slefuite si aranjate. In numar de peste 300 de bucati, cele mai mari cintareau mai multe tone. In zilele noastre ele decoreaza cladirile oficiale, spitalele si scolile din zona. Pot fi intilnite, de asemenea, in muzee si sint elemente care infrumuseteaza casele si gradinile celor bogati.
Costa Rica devine o prezenta unica in lume
Columb a vizitat Costa Rica in 1502 in cea de-a patra calatorie spre pamintul cel nou. Inaintea lui aceasta zona nu a mai fost mentionata in cronici istorice. Nu exista monumente precolumbiene ca cele de la Tikal si Copan si nu se gasesc ruine care sa ateste existenta unor vechi orase. Referitor la aceste ciudate sfere s-a spus ca astfel Costa Rica devine o prezenta unica in lume.
Sferele au fost fost mutate din locurile lor initiale
Mingile uriase din Costa Rica au surprins chiar de la descoperirea lor. Cautatorii de comori au distrus multe dintre aceste minunatii cu ajutorul dinamitei. Datorita activitatilor agricole, multe sfere au crapat si chiar s-au spart.
Plantatorii de bananieri le-au multat dintr-un loc in altul si, in prezent, numai sase din aceste obiecte sint cunoscute ca fiind in vechile locatii. Unele sfere au fost rearanjate in virful dealurilor si muntilor, ca si pe insulele aflate la multi kilometri distanta de coasta.
Roca provine din cariera de la Talamanca
Provenienta acestor ciudate sfere este cunoscuta. Cariera din care s-a extras roca se afla in muntii Talamanca. Ceea ce este interesant, este faptul ca nu s-au descoperit nicaieri sfere nefinisate.
Specialistii sustin ca amplasarea sferelor s-a facut dupa criterii astronomice
In anii ‘40, Lothrap a studiat aceste roci sferice. El a sugerat in lucrarile lui ca aceste ciudate granite au fost amplasate in locuri ce semnifica un aliniament astronomic. Nu vom sti niciodata daca teoria acestui domn este adevarata deoarece, cu mici exceptii, sferele au fost deplasate din locurile lor.
Exista voci care afirma ca multe din aceste ciudatenii sint naturale
De fiecare data cind sint descoperite asemenea ciudatenii, care nu se incadreaza in peisajul general, se gasesc destui oameni de stiinta care sa afirme ca acestea sint naturale.
Neobisnuita piramida japoneza descoperita sub ape a fost, de asemenea, presupusa a fi naturala.
Nu se stie cum s-au format: unele se presupune ca au fost expulzate prin activitatea vulcanica, altele ca prin activitatea glaciara au fost impinse si zdrobite de ghetari. Unele i-au terorizat pe bastinasi, deoarece acestia credeau ca sferele sint un simbol de putere caruia trebuiau sa i se inchine.
Misterioasele sfere au fost facute de mina omului
Ce implicatii are faptul ca aceste sfere reprezinta o ancestrala dovada de putere? S-a stabilit de catre cercetatori ca ar fi putut exista lumi preistorice evoluate, descendenti ai vechii civilizatii atlante.
Stravechii monoliti, piramidele, cercurile de piatra si statuile imense nu sint doar opere de arta sau de arhitectura. Ele aveau un rol important. Distributia puterii si undele radio sint cheia intelegerii civilizatiei piramidelor.
Pentru receptia energiei cosmice este esential sa existe o roca (cristalina).
Functionind ca un diapazon, roca vibra ca un releu pe frecventa radio dorita.
Sferele din Costa Rica sint exact ceea ce era nevoie intr-o regiune slab populata, pentru a largi posibilitatile de comunicare si incarcare cu energie a vechilor astronauti.
Sferele si piramidele aveau rolul de antene
Piramidele erau construite dupa aliniamente si caroiaje cu semnificatie astronomica care se presupune ca ii ajuta pe astronauti sa-si incarce cu energie navele. Vechile pietre circulare descoperite aveau, de asemenea, trasate pe ele acelasi caroiaj. Constructorii americani au preferat sa-si inalte lucrarile in jurul colinelor, creind astfel complexe importante, ca cel de la Cahokia.
In Africa, locuitorii din Zimbabwe au construit, de asemenea, in jurul unei roci centrale un complex. Sferele din Costa Rica s-ar putea incadra in acelasi model daca ne gindim la amplasamentele lor initiale si semnificatia lor.
In Vera Cruz au fost descoperite, izolate in jungla, departe de orice cariera de piatra, imense capete sferice ce cintareau mai multe tone.
Este posibil ca sferele din Costa Rica, la fel ca si capetele de la Olmec, sa fi fost contruite pentru acelasi scop: de releu pentru undele radio.
Imposibil de realizat azi, construirea sferelor era o banalitate pentru stramosi
Sculptorii in piatra moderni afirma ca este foarte dificil chiar si acum, utilizind tehnicile moderne, sa realizezi sfere perfecte de 60 de cm. Dar ceea ce pentru stravechea civilizatie parea o joaca de copii, pentru noi realizarea sferelor de 2-4 m in diametru necesita o tehnica pe care nu o cunoastem astazi.
Pentru cei care se mai intreaba care este rolul sferelor din Costa Rica, explicatia ca acestea ar fi antene pentru energia transmisa din spatiu poate ii va multumi, dar cercetatorii inca mai studiaza fenomenul.
Cristina Matache