, , , ,

Psihologia Poporului Roman Concluziile unei cercetari facute o data la 100 de ani: Cum suntem, cum credem ca suntem si cum vrem sa fim

PI23658 hr

Psihologia Poporului Roman

Concluziile unei cercetari facute o data la 100 de ani: Cum suntem, cum credem ca suntem si cum vrem sa fim

vedere larga blocuri bucuresti romania

 

Articolul urmator, preluat in intregime de pe hotnews.ro consider ca reprezinta un instrument foarte util acelora dintre voi care sunteti interesati de psihologie si de dezvoltarea personala, deoarece reprezinta o analiza pertinenta din punct de vedere psihologic asupra noastra ca entitate nationala si in acelasi timp puteti trage propriile concluzii privind cine suntem si incotro mergem.

 

Trasatura esentiala a romanilor este neincrederea in oameni. Preocuparea pentru binele altora nu depaseste zona familiei. Si tot romanii cauta puterea sociala, „dar in mod ipocrit, conform unei culturi colectiviste in care nu da bine sa arati ca vrei sa iesi din rand, isi ascund aceasta dorinta sub masca modestiei si sacrificiului pentru altii (ex. ‘eu nu as vrea puterea, dar oamenii imi solicita asta…‘)”. Concluziile apartin unuia dintre cele mai importante studii din ultima suta de ani, „Psihologia Poporului Roman. Profilul Psihologic al Romanilor” – lucrare coordonata de reputatul psiholog Daniel David.

Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinica si Psihoterapie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, este coordonatorul grupului de psihologi ce reface lucrarea filosofului Constantin Radulescu Motru – „Psihologia poporului roman”.

Lucrul la noul studiu, numit „Psihologia Poporului Roman. Profilul Psihologic al Romanilor”, a inceput in 2013, s-au folosit teste psihologice internationale adaptate pe populatia romaneasca, iar cercetarea integrala va fi publicata in prima jumatate a acestui an, la aproape 100 de ani de la aparitia profilului realizat de Constantin Radulescu-Motru.

Pana la aparitia studiului integral, Daniel David, care este profesor de stiinte cognitive clinice la UBB, profesor universitar adjunct la Mount Sinai School of Medicine New-York, SUA, si formator in psihoterapie rational-emotiva si cognitiv-comportamentala la Albert Ellis Institute, SUA, a publicat in Revista Sinteza si pe blogul sau o noua serie de concluzii ale cercetarii.

  • „Cum suntem (profilul psihologic de suprafata) si de ce am ajuns asa

Profilul psihologic de suprafata este in unele segmente incomplet dezvoltat, neexprimand potentialul pe care il avem. Astfel, potentialul ridicat pentru inteligenta cognitiva/emotionala, creativitate si invatare nu este valorificat. Structura de personalitate, adesea defensiva, sustine uneori prea multe aspecte negative (ex. cinism/scepticism/mizantropie, etc.).Comportamentul este unul care nu se supune usor normelor si regulilor.

Pe de alta parte avem o mare nevoie de a ne dovedi valoarea (potentialul),ceea ce ne face competitivi in munca; intr-adevar, daca conditiile socio-culturale sunt prielnice, competitivitatea se traduce si in performanta (ex. vezi performanta romanilor din strainatate in mediul academic). Munca (ca modalitate de afirmare sociala), familia (contextul sigurantei) sireligiozitatea (care ne da sens si semnificatie in viata) sunt cele trei repere majore care definesc viata romanilor. Acestea sunt constranse de o trasatura cardinala a romanilor, si anume neincrederea in oameni;aceasta se generalizeaza de la straini la cunoscuti/prieteni, exceptie facand familia unde, dimpotriva, compensam cu o incredere foarte mare.

Acest profil psihologic de suprafata deriva din modul in care mediu socio-cultural interactioneaza cu profilul psihologic de adancime. Sub aspect psiho-cultural romanii cauta puterea sociala, dar in mod ipocrit, conform unei culturi colectiviste in care nu da bine sa arati ca vrei sa iesi din rand, isi ascund aceasta dorinta sub masca modestiei si sacrificiului pentru altii (ex. ‘eu nu as vrea puterea, dar oamenii imi solicita asta…’).

Apoi, utilizarea puterii se face intr-o paradigma feminina, caracterizata prindiscutii si cautarea consensului. Dar din cauza ca cinismul social si scepticismul sunt ridicate, adesea aceste discutii spre consens sunt grevate de certuri/neintelegeri, nu se ajunge la planuri concrete, iar leadership-ului adesea i se refuza respectul cuvenit (ex. carisma/valoarea).

O cultura colectivista este caracterizata de neincrederea in straini, neincredere care la romani, amplificata de un nivel scazut de autodeterminare si spirit civic, asa cum spuneam, s-a generalizat intr-o neincredere cronica, inclusiv asupra cunoscutilor.

Cultura romanilor promoveaza heterodeterminarea (influenta traditiei/religiei), in dauna autodeterminarii (autonomie in decizie) si a pragmatismului (interesul personal), in dauna spiritului civic.

Romanii au un stil cultural represiv si evitativ, ceea ce ii face sa fie defensivi. Defensivitatea se poate exprima in complexe de inferioritate si/sau, daca acestea sunt compensate, in complexe de superioritate. In ceea ce priveste complexele de inferioritate spre exemplu, romanii au aspiratii similare tarilor vestice (ex. SUA), dar adesea sunt mai neincrezatori ca le pot realiza si se simt mereu datori sa faca auto si heterocomparatii cu altii mai buni pentru a se valida.

Romanii au scoruri mai mici la valori ca universalism (preocuparea pentru binele general), benevolenta (bunavointa, preocuparea pentru binele celor cunoscuti), hedonism (cautarea placerii), stimulare (cautarea noului) si autodeterminare (autonomie/independenta), dar aparent, pentru a face o impresie buna, se pot prezenta ca acordand importanta acestor valori.

Foarte interesant, la romani universalismul este secundar benevolentei, ceea ce inseamna ca preocuparea pentru binele altora nu depaseste la romani zona familiei si ajunge uneori maxim pana la persoanele pe care le cunosc. Asta arata un individualism egoist care nu este opus colectivismului, ci il poate fundamenta in forme foarte specifice (ex. familial); opus colectivismului este individualismul benevolent si universalist.

Romanii au insa scoruri ridicate la realizare (a arata ca sunt competenti), putere (a obtine statut social) si conformism (la normele existente). Interesant, scorurile la traditie si securitate sunt astazi la un nivel mediu (dar uneori sunt exacerbate pentru a face o impresie buna). Probabil ca traditia este vazuta in prezent mai ales ca nevoie, romanii fiind gata a renunta la ea daca nu mai aduce un beneficiu sau daca apare altceva mai bun (asa cum a facut de altfel majoritatea popoarelor).

Foarte probabil ca securitatea a fost un factor important in influentarea normelor socio-culturale a romanilor mai ales in trecut, dar aceste norme socio-culturale derivate din nevoia de securitate se perpetueaza astazi, desi in prezent securitatea este mai bine asigurata (ex. prin intrarea in NATO si UE).

Autonomia are un statut interesant la romani. Atunci cand este evaluata ca opinie, romanii se considera la fel de autonomi ca americanii si turcii; chinezii, germanii si spaniolii se simt cei mai autonomi, iar rusii si ucrainienii se simt cei mai putin autonomi. Cand este evaluata ca atitudine (ex. direct, in cadrul valorilor emancipative, si/sau in forma autodeterminarii sau conformismului), autonomia romanilor este mai scazuta. Asadar, luand in calcul si situatia chinezilor, opinia romanilor ar putea reflecta aici mai degraba modul in care cred si/sau isi doresc acestia sa fie, decat situatia in care sunt cu adevarat.

Relatia romanilor cu religia este foarte interesanta. Asa cum am spus mai sus,sfidarea, indoiala si relativismul sunt mai scazute, iar conformismul crescut, ceea ce ii face predispusi spre supunere la dogme (in acest caz religioase). Intr-adevar, romanii au un nivel crescut de religiozitate si vad religia ca foarte importanta in viata lor (au incredere foarte mare in biserica). Desi sunt foarte increzatori in dezvoltarea stiintifica (ex. in dezvoltare tehnologiei; in universitati), daca stiinta s-ar ciocni cu religia, 50.2% dintre romani ar alege religia. Dar religia este vazuta echilibrat: (1) nu doar ca norma/ceremonie religioasa, ci si ca mijloc de a face bine oamenilor si (2) nu doar ca facand sens pentru viata de apoi, ci si ca facand sens (a ajuta) in viata de acum.

Pe termen lung, transgenerational, aceste elementele din profilul psihologic de suprafata pot fi asimilate in profilul psihologic de adancime.

  • Cum am putea fi (profilul psihologic de adancime)

Profilul psihologic de adancime, potentialul pe care il avem, este unul la nivelul altor tari/culturi moderne si democratice, astfel incat, prin prisma acestui profil, romanii sunt perfect integrabili in lumea moderna (UE, NATO, etc.). Acest profil deriva din interactiunile mediului socio-cultural, ecologic si biologic/genetic, sustinand apoi aceste medii. Astfel, avem potential ridicat (ex. comparabil cu francezii, britanicii, americanii) pentru inteligenta cognitiva/emotionala, creativitate si invatare. Structura de personalitate permite atat expresii pozitive, cat si negative, depinzand de noi pe care le modelam socio-cultural.

Este o nesansa extrem de mare ca mediul socio-cultural din tara nu ne permite exprimarea si valorificarea potentialului pe care il avem in profilul psihologic de suprafata; adesea romanii trebuie sa mearga in tari asezate ca sa exceleze si sa-si poata realiza potentialul bun pe care il au. Aceasta opozitie reala intre potential bun-valorificare deficitara apare si in perceptiile romanilor bazate pe analize de etnopsihologie, ca autostereotip national (vezi Iacob, 2003). […]

  • Cum credem ca suntem si de ce credem asa

Acest demers genereaza mai ales autostereotipuri ale romanilor. Avem o parere buna despre noi, considerand ca suntem persoane ‘calde’ (ex.primitoare/ospitaliere/tolerante/altruiste, etc.) si ‘inteligente’ (ex. inteligente/creative/cu abilitati peste medie, etc.). Cinstea, care aparea ca o caracteristica autoatribuita importanta a romanilor atat in analizele din 1988, cat si in cele din 1993 (vezi Chelcea, 1994), incepe sa dispara in analizele din 2005 si 2007 (vezi Glaveanu, 2007) si nu ocupa o pozitie importanta nici in analizele noastre din 2014/2015.

Personalitatea este considerata ca una pozitiva, cu umor, compensand comportamentele mai negative (ex. indisciplina), pe care le contextualizam, definindu-le nu ca o caracteristica stabila, ci una situationala.

Ne vedem astazi ca alternand intre (a) individualism (mai egoist) vs. colectivism, (b) perseverenta (mai ales din interes si/sau incapatanare) vs. neperseverenta/autodisciplina scazuta si (c) autonomie vs. gregarism. Aceasta imagine dominant pozitiva este absolut necesara din punct de vedere psihologic pentru a ne forma stima de sine-imaginea/identitatea sociala/predictibilitatea/justificarea prezentului, tinand cont de faptul ca profilul de suprafata nu este foarte incurajator in acest sens.

Elementele negative din aceasta imagine apar doar pentru a da credibilitate aspectelor pozitive, fiind de asemenea atenuate: (a) individualismul, desi prezentat ca egoist, este extins pentru a include si familia (automat devenind astfel ‘grija pentru familie’) si (b) neperseverenta/autodisciplina scazuta poate fi oricand depasita, daca ‘ne intereseaza ceva’ si/sau daca ‘vream noi neaparat asta’.

Scurt spus, ne consideram ospitalieri, inteligenti, cu simtul umorului, patrioti, adaptati/bine orientati si prietenosi; recunoastem ca in comparatie cu atributele de mai sus, onestitatea, autodisciplina/constiinciozitatea si educatia sunt mai scazute (vezi si David, in pregatire; Hunyady, 2003).

[…]

O subcategorie a acestui punct 3 se refera la cum cred altii ca suntem. Acest demers genereaza mai ales heterostereotipuri fata de romani. Sunt putine studii riguroase de acest tip cu referire la romani. Incerc insa o sinteza a concluziilor la care am ajuns. Altii ne vad mai ales patrioti si adaptati/bine orientati, dar restul autostereotipurilor noastre de mai sus sunt minimizate de acestia.Mai recent, romanii sunt asociati cu Dracula/vampiri,  mai ales in SUA, si cu comportamente antisociale mai putin constiincioase, mai ales in Europa de Vest. Interesant, partea de lipsa de constiinciozitate din heterostereotipurile fata de romani este recunoscuta si in autostereotipurile romanilor.

O alta subcategorie a acestui punct se refera la cum credem ca sunt altii (heterostereotipuri ale romanilor). Asadar, cum ii vad romanii pe ceilalti (dupa David, in pregatire; Hunyady, 2003):
1. Americanii – puternici, populari/cu umor, patrioti;
2. Britanicii – inteligenti/educati, onesti, patrioti;
3. Chinezii – patrioti, onesti, muncitori, inteligenti;
4. Francezii – patrioti, inteligenti/educati, boemi;
5. Germanii – muncitori, onesti, inteligenti;
6. Maghiarii – patrioti, adaptati/bine orientati, asertivi/hotarati;
7. Rusii – patrioti, adaptabili/bine orientati, asertivi/hotarati.

Romanii ii prefera pe britanici, americani si francezi, apoi pe germani, si mai la urma pe maghiari si rusi (dupa Hunyady, 2003).

[…]

  • Cum vrem sa fim (modelul psiho-cultural ideal)

Diferentele dintre ‘cum suntem’/’cum putem fi’, pe de o parte, si ‘cum credem ca suntem’/’cum cred altii ca suntem’, pe de alta parte, sunt generatoare de stres psihologic, stres care la randul sau intareste mecanismele de aparare care mentin discrepanta (David, 2012). Se intra astfel intr-o cerc vicios, care ne mentine in starea defensiva.

Modelul psiho-cultural ideal al romanilor – cum vrem sa fim – este definibil in proiectia lor psihologica: ‘cum cred ca sunt’. Vestea buna este ca desi romanii ‘se cred’ asa ‘cum nu sunt’, totusi ‘se cred’ asa ‘cum ar putea sa fie’.Asadar, as spune ca proiectia lor – ‘cum cred ca sunt’ – nu reprezinta o iluzie pozitiva, ci un optimism realist. De aceea, in cazul romanilor exista o sansa foarte mare pentru dezvoltare si evolutie in directia unui model psiho-cultural ideal.

Cum ar trebui sa arate acest model psiho-cultural ideal? Simplu spus, sa creeze cetateni inteligenti, creativi, adaptabili social, cu un bagaj de cunostinte declarative si procedurale vast, cu o personalitate care sustine comportamente prosociale (ex. altruism/deschidere spre oameni/optimism/empatie, etc.). As vrea sa vad niste cetateni autonomi/independenti, capabili de o solidaritate sociala formidabila, generoasa, specifica societatilor individualiste creatoare de institutii sociale moderne, dincolo de comunitatea colectivistilor nascuta din siguranta in comun a unor cetateni nesiguri pe ei (care in Romania a generat adesea ‘clanuri’ si ‘gasti’). Toate acestea vor putea sustine apoi o sanatate psihica si fizica buna, cu impact pozitiv asupra cresterii sperantei de viata si a fericirii. Dezvoltarea acestei componente psihologice poate sa fie parte a unui proiect de tara, prin care Romania sa nu fie doar o tara care a aderat la spatiul european, ci una bine integrata in acest spatiu.

Predictia mea este ca facand o politica educationala, socio-culturala si economica inteleapta – dar chiar si in ciuda acestora, ca urmare a presiunii administrativ-economice a UE (si a infuziei de capital din UE) si a tinerilor romani din tara si diaspora -, Romania va fi nu doar o tara care a aderat la spatiul european, ci una perfect integrata si performanta in acest spatiu.

Ce se va mai pastra din profilul psiho-cultural actual (ex. profilul psihologic de suprafata)? Eu cred ca putin, deoarece, ca esenta (in profilul psihologic de adancime), romanii sunt integrati in cultura europeana, doar ca au fost opriti in drumul lor de blocajele istoriei, ultimul fiind perioada comunista. Cat de repede se poate face tranzitia astfel incat profilul psihologic de adancime sa devina unul de suprafata? Depinde de cat de repede se pot coaliza indivizii-cetatenii autonomi pentru a crea retele sociale moderne care sa inlocuiasca ca influenta comunitatea colectivistilor.

Tinand cont de contextul european in care ne-am integrat, cred ca maximum o generatie (20 de ani) va face tranzitia definitiv, dar speranta este ca schimbarea se poate intampla in anumite segmente (ex. economice, academice, etc.) si mai repede, ca sa nu mai avem generatii de sacrificiu.”

Reputatul psiholog Daniel David precizeaza ca, „pentru a intelege corect profilul psihologic al romanilor, am analizat toate studiile de specialitate publicate pana in ianuarie 2015 pe aceasta tema si am demarat o serie de studii proprii. Totalul subiectilor care au intrat in studiile analizate/derulate de noi depaseste 50.000 de romani, din diverse zone ale tarii, cu varste de la 2 ani la +80 (multe analize fiind pe esantioane reprezentative national)”.

Acesta precizeaza ca „profilul psihologic al romanilor este unul statistic, care nu poate fi aplicat la un individ, ci poate fi utilizat in situatii in care se doreste a se face politici publice si proiecte relevante pentru tara si/sau grupuri mari„.

 

Preluare de pe hotnews.ro

/de
, , , , , , , ,

Terapia prin hipnoza

how to hypnotize someone

Terapia prin hipnoza

 

zebra hypnotic

Mecanismele sale raman un mister. Dar eficacitatea sa nu mai trebuie demonstrata. Din ce in ce mai multi practicanti au recurs la ea pentru a lupta contra stresului, durerii, fumatului, kilogramelor in plus, fobiilor…

Uita de hipnoza spectaculoasa de varieteu. Aici nu intra in discutie decat hipnoza terapeutica. Nimeni nu te va forta sa spui ce nu vrei si nici nu te va face sa realizezi acte condamnabile. Conceputa si practicata ca instrument de vindecare, aceasta me­to­da are scopul de a te ajuta sa des­coperi in adancul inconstientului cheile unei schimbari in bine.

Ce este hipnoza?

Irina Holdevici, psiholog si profesor universitar, autoare a volumului Hipnoza clinica (EdituraCeres, 2001) precizeaza acest lucru. Departe de a fi vreun fenomen supranatural, ci doar o „stare modificata de constiinta“, hipnoza „permite accesul la restructurarea unor con­ti­nuturi psihice si ameliorarea sau vindecarea acestor simptome“.

Feno­me­ne asemanatoare cu cel hipnotic se intalnesc frecvent in viata cotidiana. Astfel, cineva poate fi atat de absorbit de lectura unui roman sau de vizionarea unui film la televizor, incat nu mai aude soneria de la usa sau poate fi atat de cufundat in ganduri, incat nu mai aude persoana cu care tocmai discuta. Se apropie de hipnoza si fenomenele de reverie.

„Starea hipnotica se situeaza intre starea de veghe si somn – similara lunaticilor – care se caracterizeaza printr-o oprire par­ti­a­la a vointei. Hipnoza tra­di­tio­nala se sprijina in mod esential pe tehnici de sugestie.“

ceas hipnoza

Istoric

Desi pare a fi fost practicata si in Egiptul Antic si in Grecia Antica, primele fundamente stiintifice ale hipnozei sunt legate de descoperirea „magnetismului animal“ de ca­tre psihologul austriac Franz-An­ton Mesmer, la mijlocul secolului al XVIII-lea.

O suta de ani mai tarziu, James Braid, chirurg scotian, inventeaza termenul „hipnoza“ (din grecescul „hypnos“: „somn“) si mai ales tehnica ce-si va lasa amprenta in viziunea cinematografica a terapeutului: pentru a-si a­dor­mi pacientii, ii facea sa ur­ma­reas­ca cu privirea un deget sau un obiect stralucitor.

In acelasi timp, neurologul Jean-Martin Char­cot studiaza si preda hipnoza la spitalul Salpetriere, laParis. Alaturi de el, tanarul Sigismund Freud se va initia in aceasta metoda si o va practica.

In secolul XX, Scoala Fran­ceza va fi reprezentata mai ales de catre Leon Chertok care, din 1949, va face importante cercetari asupra acestui fenomen straniu al constiintei si va crea hipnoanaliza. In SUA, psihoterapeutul Milton Erickson pune la punct o tehnica diferita, care ii va purta numele.

sedinta hipnoza

Desfasurarea unei sedinte

„Dormi!“ Aceasta formula legendara face parte din repertoriul formulelor de spectacol…

Practicata de un psihoterapeut specializat, hipnoza tra­ditio­na­la este declansata intr-un mod progresiv si incepe „dupa ce s-a rea­lizat un interviu clinic aprofundat, in urma caruia terapeutul identifica problema pacientului, dar si daca acest gen de terapie i se potriveste sau nu“, adauga Irina Hol­de­vici.

Intins, pacientul inchide ochii sau se uita la un punct fix din in­ca­pere. Asezat pe un scaun langa el, terapeutul il invita sa se destinda. Este faza „preinductiei“. Unii profesionisti folosesc un echipament sonor care difuzeaza o muzica li­nis­titoare si vorbesc la microfon cu o voce calma. Ii propun pacientului sa se concentreze asupra anumitor parti ale corpului: este faza inductiei, care ii permite pa­ci­entului sa-si fixeze atentia asupra lui insusi.

Se poate instala somnolenta. Tera­pe­u­tul ii verifica starea, cerandu-i sa ridice o mana sau sa incruciseze de­getele. Daca pacientul raspunde la ce i se cere, inseamna ca se afla in stare hipnotica. Dupa aceea, te­ra­peutul repeta de mai multe ori sugestii directe („Durerea bratului dumneavoastra dispare“) sau indirecte („Va aflati intr-un loc pla­cut“). La sfarsitul sedintei, pacientul se „trezeste“ usor in timpul u­nei numaratori inverse, isi rega­seste controlul asupra corpului si revine la realitate fara o senzatie de rau.

Apoi, pacientul si terapeutul comenteaza sedinta. De exemplu: un barbat caruia ii displacea iesirea la pensie a regasit cu ajutorul hipnozei amintirea altor schimbari (intrarea la universitate, casatoria, mutatul…), care fusese­ra dificile. Cu terapeutul, isi va analiza rezistenta si va pune la punct beneficiile acestor schim­bari, pentru a construi „un scenariu i­de­al“, permitand o transformare in­te­ri­oara pozitiva.

Una din­tre particularitatile hipnozei este ca o poti practica singur, aca­sa. Cu ajutorul unei casete inregistrate sau a uneia cu muzica adaptata, poti sa te antrenezi pentru a plonja in tine insuti. Prin antrenament, vei capata siguranta si capacitatea de a-ti stapani concentrarea in orice situatie.

 

Indicatii si contraindicatii

Irina Holdevici recomanda hipnoza in „combaterea durerii din afec­tiunile cronice sau generate de proceduri medicale dureroase, in tratamentul tulburarilor anxioase, cum ar fi atacurile de panica sau fobiile simple, ale celor psihosomatice: tahicardie, hipertensiune arteriala, astm bronsic, colite, gastrite, afectiuni dermatologice.

De asemenea, poate vindeca ticuri sau poa­te ajuta la reducerea efectelor negative ale stresului si optimizarea performantelor umane.

Este folosita ca adjuvant in terapia alcoolismului si a dependentei de droguri, precum si in recuperarea unor afec­tiuni neurologice (traumatisme craniene) endocrinologice sau impotriva tulbura­rilor sexuale (frigiditate, ejacularea pre­coce)“.

Da rezultate si in cazuri de probleme scolare, pregatire pentru examene sau dupa doliu.

Hip­noza este contraindicata persoanelor suspectate de paranoia sau depresie melancolica, cu tentative sinucigase.

Pret si durata

„Durata terapiei este variabila si depinde de problematica subiectului, dar si de nivelul de sugestibilitate al acestuia“, spune Irina Holdevici. „In medie, putem vorbi despre 14-20 de sedinte. Costurile sunt, de asemenea, diferite, in functie de nivelul, experienta si no­to­­rietatea terapeutului.“

 

„Am invatat sa stau departe de mancare“
Laura, 36 ani, fizician

„Dupa o deceptie amoroasa, am cazut intr-o depresie grava. Eram, totodata, anorexica (la 1,62 m cantaream 45 kg) si bulimica. Cand am inceput sedintele, plangeam tot timpul. A fost primul lucru pe care l-am invatat: sa plang, sa ma eliberez.

La a treia consultatie, am facut o sedinta de hipnoza care mi-a permis sa imi relaxez corpul, sa redescopar starea de bine. Terapeutul meu mi-a vorbit despre o calatorie spre soare, langa malul marii. M-am simtit bine in corpul meu, desi, pana atunci, doar simplul fapt de a-l privi ma facea sa vomit. Nu am iesit vindecata de la acea sedinta, dar, usor-usor, am invatat sa iau distanta fata de mancare, sa nu mai am nevoie de ea pentru a-mi administra stresul.

Schimbarile au prins contur in viata mea. Intrebandu-ma despre alte lucruri din viata mea decat mancarea, terapeutul m-a facut sa scap de obsesiile alimentare si sa ma concentrez asupra altor lucruri. Mi-a spus adevaruri la care nu ma gandisem si pe care ai nevoie sa le auzi. M-a facut sa imi schimb vederile, am invatat sa dedramatizez, sa rad, sa merg la cinema sau sa calatoresc singura.

Am mai invatat sa primesc sfaturile altora, sa nu ma mai enervez, sa imi fixez o scara a valorilor. Astazi cantaresc 60 kg, sunt mai precauta, am o relatie de cuplu si ma gandesc sa fac un copil.”

„Imi pot privi problemele in fata“
Maria, 39 de ani, analist financiar

„Terapeutul meu foloseste des povestirile. Una dintre ele a avut un impact foarte mare: este intamplarea unui barbat care si-a pierdut cheile pe o strada intunecata, dar le cauta pe alta strada, doar pentru ca aceasta era luminata! In stare hipnotica, m-am regasit in acest comportament si am «revazut» mai multe situatii similare din viata mea.

Am inteles ca incercam mereu sa gasesc solutii la problemele mele in alta parte si nu in mine insami. Am putut atunci sa lucram pe increderea in sine si sa gasim mijloace de a nu fugi din fata greutatilor si a rezolva problemele care apar.”

scaun hipnoza

Hipnoza ericksoniana

„Exista lucruri pe care le stiti, dar nu stiti ca le stiti. Cand veti sti ceea ce nu stiti ca stiti, atunci va veti schimba.“ Sunt cuvintele pe care Milton H. Erickson, inventatorul autohipnozei, le spunea pacientilor lui in timpul transei.

In cartea scrisa de Ion Dafinoiu , Hipnoza clinica. Tehnici de inductie. Stra­tegii terapeutice (Polirom, 2007), se explica: „Relatia de parteneriat intre terapeut si pacient, fiecare individ este unic, personalizarea mesajului transmis pacientului, un comportament raspunde unui obiectiv, nu exista esec, exista feedback, pacientul este expertul, si adevarul lui este singurul care conteaza”.

In hipnoza ericksoniana, terapeutul nu da niciun ordin direct: el povesteste scurte intamplari, legende, un extras dintr-un roman sau dintr-un film. Acest exercitiu imaginativ ii va permite inconstientului sa se „recunoasca” intr-o anumita situatie. Astfel, de-a lungul povestirii, va putea sa aleaga solutii pentru a rezolva problema.

Puterea evocatoare a unei intamplari actioneaza si in profunzime: permite o noua intelegere de sine, ofera noi perspective asupra vietii. Cheia hipnozei ericksoniene este participarea activa a pacientului la starea sa hipnotica: el asculta si coopereaza.

Indicatii: angoase, anxietati sau depresii, dar si pentru controlul durerii, dezvoltarea facultatilor intelectuale sau a intuitiei, a creativitatii sau vindecarea traumatismelor.

Sursa: www.psychologies.ro

 

/de
, , , , , , ,

„OMENIREA CA SPECIE NU ISI VA ATINGE OBIECTIVUL DORIT”

Portals Connecting Universes

„OMENIREA CA SPECIE NU ISI VA ATINGE OBIECTIVUL DORIT”

edgarmitchell

Edgar Mitchell, a facut parte din echipajul misiunii Apollo 14, fiind al saselea om care a pasit pe Luna. Viziunile sale despre omenire nu sunt deloc optimiste, spunand ca specia umana nu isi va atinge obiectivul dorit daca nu isi schimba actualul mod gandire.

 

Edgar Mitchell, impreuna cu Alan Shepard si Stuart Roosa, a facut parte din echipajul misiunii Apollo 14, care a decolat de la Cape Kennedy pe 31 ianuarie 1971 si a aterizat în Pacificul de Sud pe 9 februarie 1971.

Azi, Mitchell, trecut bine de 80 de ani, a ramas ultimul membru in viata, al echipajului. Ceea ce este un lucru bun pentru omenire, deoarece in anii post-Apollo el si-a dedicat viata unei calatorii mult mai complexe. In iunie 2011, Edgar Mitchell a devenit cea de-a saptea persoana acceptata in prestigioasa Societate Leonardo da Vinci pentru studiul gandirii, in timpul unei ceremonii desfasurate la Universitatea de Tehnologie Avansata din Tempe, Arizona. Din aceasta societate mai fac parte fizicianul Dr. Michio Kaku, futuristul tehnolog Ray Kurzweil, psihologul Dr. Edward de Bono, Dr. Fritjof Capra, autorul unei carti despre taoism si fizica, Dr. Lynn Margulis, un exponent al teoriei Gaia si Dr. Margaret J. Wheatley, care investigheaza viteza schimbarilor in societatea noastra.

Motivul alegerii lui Edgar Mitchell nu este doar faptul ca este posesor al unui doctorat in aeronautica si astronautica la MIT sau ca a fondat, dupa ce a parasit NASA in 1972, Institutul de Stiinte Noetice si, mai recent, Institutul Quantrek, orientat spre exploatarea energiei de punct zero. Cel mai semnificativ, Mitchell a dezvoltat o noua cosmologie si a propus principii pentru a ne schimba modul in care ne vedem in raport cu realitatea din jurul nostru.

Scopul lui Edgar Mitchell este sa corecteze ceea ce el considera a fi un defect, indus in secolul al 17-lea, care a plasat gandirea stiintifica occidentala intr-o cutie materialista, oprind-o astfel sa inteleaga mai complet legile Universului. Edgar Mitchell este convins ca cele mai stralucite minti ale civilizatiei noastre nu gandesc cuprinzator. Cat timp va fi asa, omenirea, ca specie, nu va merge spre telul catre care ne indruma evolutia.

Un pact faustian

O serie de fenomene umane fundamentale observabile, intre care si constiinta, au fost ocolite de catre „marea stiinta”, neavand nici azi o descriere stiintifica riguroasa. Acest lucru s-a intamplat nu din cauza dovezilor insuficiente privind existenta fenomenului, ci mai degraba din lipsa unor constructii teoretice care ar putea-o incadra in paradigmele dominante ale stiintei actuale. Cosmologia lui Edgar Mitchell, pe care el o numeste „modelul diadic al constiintei”, are drept una dintre componentele-cheie conceptul de „holograma cuantica”, propus in 1992 de catre matematicianul german Dr. Walter Schempp.

Holograma cuantica – scria Edgar Mitchell – este primul fenomen energetic care leaga direct toata materia aflata la scara macro cu lumea cuantica. In cea mai mare parte a secolului trecut, non-localizarea cuantica a fost considerata un artefact suparator al interactiunii particulelor, fara insa vreo influenta asupra lumii la scara macro. Nu s-a considerat ca informatiile non-locale ar putea avea vreo utilizare. Acum este clar ca, in circumstante potrivite, aceasta informatie cuantica este si disponibila, si utilizabila.

Potrivit lui Mitchell, in secolul al 17-lea, in civilizatia europeana occidentala a avut loc o sciziune a gandirii intre stiinta si biserica. Pana atunci religia a fost principiul de organizare fundamentala a societatii. Intelectualii care ar fi sustinut idei in contradictie cu doctrina religioasa ar fi fost supusi persecutiilor. Cand Galileo a folosit telescopul sau pentru a obtine dovezi de observatie care sprijineau teza heliocentrica a lui Copernic, nu numai ca oficialii bisericii au refuzat sa se uite prin telescop la aceste dovezi, dar l-au si condamnat pentru erezie. In aceste imprejurari, solutia oamenilor de stiinta a fost un pact faustian cu biserica. O linie de demarcatie filosofica lasa constiinta exclusiv la religie, in schimb stiinta obtinea libertatea de a investiga orice altceva. Stiinta a capatat astfel acces la chimie, fizica, matematica, geologie, biologie si la alte discipline care au modelat civilizatia tehnologica occidentala. Bisericii ii ramaneau spiritul, minunile, rugaciunea si prezenta nevazuta care supravegheaza totul.

Aceasta politica de demarcatie, care a ajuns sa fie cunoscuta sub numele de „dualitate carteziana”, postula ca mintea si materia nu interactioneaza si, prin urmare, ar putea fi luate in considerare separat. A fost un reductionism fatal, care a pus stavila unei intelegeri holistice a realitatii timp de secole. De peste 400 de ani, constiinta, un aspect fundamental al Universului, a ramas astfel intangibil, in afara limitelor marii stiinte. Pro-blema este deci ca realitatea, in intregul sau, nu poate fi inteleasa in mod stiintific, pana cand nu este luata in considerare si constiinta, or, daca esti un om de stiinta, nu ai voie sa iei in considerare constiinta.

Datorita separarii bisericii de stiinta de-a lungul granitei dintre spirit si materie, fenomene observabile „normale”, care deriva in mod rezonabil dintr-un model holografic cuantic, au fost in mod eronat etichetate drept „paranormale”. Iar stigmatul implicit, asociat cu tot ce e „paranormal”, a descurajat mintile stiintifice sa investigheze o multime semnificativa de fenomene din realitate. Distinctia dintre minte si materie a durat pana in secolul al XX-lea, atunci cand a aparut mecanica cuantica. Dar chiar si atunci, marea stiinta a continuat sa se agate de ideea de dualitate carteziana. Constiinta ramanea inca exclusa in cea mai mare parte din abordarile stiintifice serioase. In acest context, ceea ce cauta Edgar Mitchell s-ar putea numi reunificarea spiritului cu materia.

Natura interdisciplinara a investigatiilor lui Mitchell si ale echipei sale o face vulnerabila la atacurile unor sceptici, care ar putea considera ideile sale ca absurde. La fel ca un orb care incearca sa descrie un elefant doar pipaindu-i un picior, multi nu au o intelegere suficient de larga pentru a cuprinde acea intreaga complexitate pe care Mitchell se straduieste sa o puna cap la cap.

Weili Lou PhD, un membru al echipei stiintifice din Institutul Quantrek, scria intr-o lucrare: „Constiinta intrinseca, pe care o avem noi toti, este un fenomen universal in randul tuturor fiintelor vii. Ea este starea de baza a experientelor noastre constiente, fiind atemporala si ireductibila. Reductionismul nu poate fi aplicat la studiul constiintei intrinseci, ceea ce reprezinta o provocare la adresa actualelor «teorii despre tot» in care constiinta este ignorata”.

Informatia, radacina perceptiilor

Modelul diadic al lui Mitchell presupune ca orice experienta umana, inclusiv experienta mistica, are o baza informationala valida, deci ca informatia (configuratii de energie, conform lui) este radacina tuturor perceptiilor. El accep-ta ca toate stiintele, de la mecanica cuantica la paleontologie, au produs corpuri valide de informatii. Dar in modelul diadic, stiinta si experienta religioasa sunt doar doua moduri diferite de a cunoaste, care utilizeaza functii diferite ale creierului si sunt „cuplate diadic”.

Jurnalistul Larry D. Lowe argumenta intr-un articol din 2012 ca activitatea lui Mitchell ar putea avea o relevanta in intelegerea fenomenului OZN, cel putin pe doua cai. Una dintre ele este perspectiva ispititoare ca intelegerea modului in care constiinta interactioneaza cu fizica clasica si cuantica sa conduca la o explicatie a comportamentului fantastic si incredibil raportat in unele observatii OZN. Evolutiile recente sugereaza faptul ca electromagnetismul ar putea juca un rol in manifestarea fenomenului, dincolo de ideea ca sistemele de propulsie si de control ar putea sa se bazeze pe o interactiune inca nedescoperita dintre electromagnetism si gravitatie.

O alta conexiune, mai pragmatica, este ca Edgar Mitchell face parte dintr-o populatie in crestere: persoane inteligente, care au citit literatura de specialitate valabila, au trecut-o prin propria gandire si au ajuns la concluzia ca omenirea se confrunta cu un fenomen enigmatic care – ilustrand spusele lui Arthur C. Clarke – reprezinta o constiinta atat de avansata incat, de multe ori, manifestarile sale sunt „imposibil de distins de magie”. Actiunile observate si raportate ale acestei constiinte superioare sunt adesea respinse de oamenii de stiinta prea limitati de principiile stabilite la inceputul „veacului ratiunii” si prea increzatori in priceperile lor intelectuale pentru a recunoaste implicatiile dovezilor pe care fie nu vor sa le ia in considerare, fie nu le pot rationaliza.

Exista indicii ca o gama larga de constiinte cosmice interactioneaza cu umanitatea, prin variate metode si din diverse motive. Interactiunea se face intr-un mod ascuns si enigmatic si, prin urmare, este usor de negat de cei multi, care nu se obosesc sa se uite prea atent la dovezile existente. Civilizatia tehnologica occidentala, sau cel putin institutiile sale politice, mass-media, academice, stiintifice si militare sunt multumite sa ignore sau sa nege aceste fapte, desi ele sunt parte din viata noastra de zi cu zi.

Cu prilejul acceptarii sale in Societatea Leonardo da Vinci, Dr. Mitchell a declarat inca odata ca el crede ca in vastul Univers exista o inteligenta avansata si ea interactioneaza deja cu umanitatea. Anumite persoane din guvernul si industria SUA sunt constiente de acest lucru, a spus el, dar nu dezvaluie marelui public ceea ce stiu, controland mass-media si refuzand constant sa discute sau sa admita situatia. Motivele sunt diverse si unele dintre ele nu sunt foarte simple.

 

Sursa: DAN D. FARCAS (revistamagazin.ro)

/de