„Ce este si De ce avem nevoie de protectie PSI?”

 

De multe ori am fost intrebati acest lucru, atat de persoane interesate de calea spirituala, cat si de profani in acest domeniu. O sa incerc sa va explic, atat cat se poate de simplu „De ce avem nevoie de protectie PSI”.
Pentru cei interesati de evolutia spirituala si au pornit pe acest drum, Protectia PSI este un “must have” (tr: “trebuie sa am”) din cel putin 2 motive. La fel cum eroii mitogoliei grecesti erau testati in incercarile lor, se stie deja ca orice cale/drum care duce catre o comoara, este presarat cu multe capcane, tentatii si piedici. Evolutia spirituala a unei fiinte umane este idealul suprem, fiind chiar esenta/motivatia intruparii. Deci, este foarte probabil (pentru cei care inca mai au dubii in aceasta privinta) ca acest drum important, cel mai important drum din existenta unui om, sa fie presarat cu incercari si piedici din cele mai grele. Pe acest drum, daca vrei sa ajungi la destinatie, trebuie sa stii cum sa tii carma dreapta, astfel incat sa nu fi deturnat din calea ta. Nu cred ca este cazul acum sa fac o enumerare a tuturor piedicilor pe care o persoana le poate avea pe acest drum. Multi dintre voi v-ati lovit de ele si stiti exact la ce fel de piedici ma refer. Celorlalti le pot spune doar atat: Orice caravana are nevoie de protectie pentru a ajunge in siguranta la destinatie, iar desertul nu-ti da multe optiuni atunci cand esti la ananghie.
Un alt motiv este faptul ca atunci cand ai deschis ochii si ai inceput sa urci dpdv spiritual, devii mult mai vizibil pentru cei/cele interesate mai degraba de involutia ta spirituala decat de evolutia ta. Sunt suficient de multe persoane care au experimentat meditatia, iar in planul astral au intalnit situatii si entitati pe care nu si-ar fi dorit sa le vada. Atunci cand vrei sa intrii in Liga Mare, asigura-te ca esti pregatit pentru Liga Mare, altfel risti sa fi „sacul de box” al tuturor (intrupati sau neintrupati).

Celor care nu sunt neaparat interesati de acest drum al spiritualitatii, si sunt profund ancorati in realitatea cotidiana, Protectia PSI le este necesara pentru o viata mai buna sau cel putin mai linistita. Unii dintre ei sunt sceptici, dar cu totii cunoastem senzatiile date de o migrena sau o durere specific localizata, aparuta „din senin” si de cele mai multe ori exact in momentul in care erati mai ocupati si aveati mai multa nevoie de concentrare. Sau senzatia de disconfort pe care o aveti in preajma anor anumite persoane numite „vampiri energetici”. Daca aveti norocul sa aveti ca si coleg de serviciu o astfel de persoana… este „perfect” – v-ati aranjat de un disconfort prelungit 8 ore pe zi.
Sau poate ca este cazul sa amintesc acum despre acele cazuri de fenomene aproape inexplicabile de „ghinioane” aparute la fel de neasteptat dupa o lunga perioada de succes si bunastare? De multe ori, cu totul surprinzator, pare ca norocul se muta de la dvs la unul dintre competitorii dvs. Oare de ce? Si mai ales, ce e de facut in aceasta situatie?
O sa amintesc, dar nu o sa insist asupra lor, de cazurile medicale de boli carora doctorii si medicina moderna nu le pot da o explicatie. Sau despre situatiile in care v-ati simtit foarte rau fizic, dar cu toate acestea, analizele medicale au iesit PERFECT, demonstrandu-va ca sunteti perfect sanatos. Toate acestea, precum si multe altele, sunt doar efecte ale unor ATACURI ENERGETICE.

Deci, fie ca sunteti sau nu interesati de latura spirituala a vietii, toata lumea are nevoie sa stie cum sa se protejeze impotriva acestor agresiuni energetice. Pentru a-si pazi drumul spiritual, sau pentru a se apara de efectele lumesti, concrete ale atacurilor energoinformationale.

Puteti participa la un Curs Practic de Protectie Psiho-Energetica desfasurat ONLINE in care puteti invata sa va aparati de toate cele de mai sus.

afis protectie psi

DATA DE INCEPERE: 4 IUNIE 2015
MAXIM 20 DE LOCURI!

SINGURUL CURS DE PROTECTIE PSI DIN ROMANIA – ACREDITAT INTERNATIONAL!

Mai multe detalii si inscrieri aici:
http://www.evolutiespirituala.ro/course/curs-practic-de-protectie-psiho-energetica/

 

Articol scris de Catalin Bogdan

Puteti distribui acest articol pe retelele de socializare. Preluarea acestuia pe alte siteuri se face doar cu acordul scris al autorului.

ceas

Inteleptul si razboinicul

 

Captivi in dualitate, suntem tot timpul prinsi intre Rai si Iad, iar fiecare dintre alegerile pe care le facem in orice moment al vietii noastre ne aproprie sau ne indeparteaza mai mult de destinatia dorita…

Un tanar luptator in vechea si indepartata China isi pierduse toata increderea in sine in urma incercarilor vietii si a razboaielor la care a participat.

Era suparat tot timpul. Cand se afla in public avea manifestari arogante si era iute la minie chiar si in preajma prietenilor sai care incercau sa-l consoleze. O frica nemarturisita ii patrunsese in oase. Tot felul de intrebari despre viata si moarte il bantuiau.

Intr-una din acele zile negre din viata lui prietenii sai l-au indemnat sa mearga la un mare maestru care locuia in munti si sa ii puna lui acele intrebari la care ei nu-i puteau raspunde. Razboinicul a plecat.

Cand a ajuns la coliba maestrului a vazut ca acesta era de fapt un batranel uscativ si cu privirea blanda. Tanarul i-a spus pe un ton aspru:

-Batrane! Am auzit ca esti intelept si ai raspuns la orice intrebare. Vreau sa stiu care este diferenta dintre iad si rai.

Pe acelasi ton, maestrul i-a raspuns:

-Ti-ai petrecut toata viata luptand. Esti prea prost ca sa faci diferenta dintre cele doua.

Iute la manie, razboinicul a scos sabia si invartind-o prin aer s-a repezit catre batranul care statea nemiscat. Lama taioasa s-a oprit la doua degete de gatul maestrului… Apoi s-a retras. Batranul a ramas in continuare neclintit. Apoi a spus:

-Asta este iadul!

Luptatorul a facut ochii mari si cu voce tremurinda a zis: Ti-ai riscat viata ca sa-mi arati ce inseamna iadul…??? Erai la un pas de moarte si nici macar nu ai clipit…

-Iar acesta este raiul, i-a raspuns maestrul.

 

Articol scris de Catalin Bogdan

Puteti distribui acest articol pe retelele de socializare. Preluarea acestuia pe alte siteuri se face doar cu acordul scris al autorului.

11

Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi

 

Doi îngeri calatori s-au oprit sa-si petreaca noaptea în casa unei familii înstarite.

Familia a fost rea si a refuzat sa-i lase pe îngeri sa înnopteze în camera de oaspeti. În schimb, le-a oferit o camaruta în subsol.

În timp ce îsi faceau paturile, îngerul cel batrân a vazut o gaura în perete si a reparat-o imediat.

Când îngerul cel tânar l-a întrebat de ce, celalalt înger i-a raspuns: ” Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi „.

În noaptea urmatoare îngerii au ajuns sa se odihneasca în casa unui om foarte sarac, dar foarte ospitalier, taran ce locuia împreuna cu sotia lui.

Dupa ce au împartit cu ei putina mâncare ce o aveau, i-au lasat pe îngeri sa doarma în patul lor, unde se puteau odihni în voie.

Când s-au trezit a doua zi, îngerii i-au gasit pe taran si pe sotia lui plângând. Singura lor vaca al carei lapte era unicul lor venit, murise pe câmp.

Îngerul cel tânar s-a înfuriat si l-a intrebat pe cel batrân, cum se poate întampla un asemenea lucru?

” Primul om avea tot… si totusi l-ai ajutat „, a spus el.

” A doua familie avea atât de putin, dar era în stare sa imparta totul, si tu i-ai lasat vaca sa moara „.

” Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi „, i-a raspuns îngerul cel batrân.

„Când am stat în subsol am observat ca în gaura din perete era depozitat aur. De vreme ce stapânul era orbit de lacomie si era incapabil sa-si împarta bogatia cu altcineva, am astupat zidul ca sa nu o mai gaseasca. Noaptea trecuta când am dormit în patul familiei de tarani, îngerul mortii a venit dupa sotia lui. I-am dat în schimb vaca. Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi. Uneori chiar asa se intampla când lucrurile nu se desfasoara asa cum ar trebui.”

 

Articol scris de Catalin Bogdan

Puteti distribui acest articol pe retelele de socializare. Preluarea acestuia pe alte siteuri se face doar cu acordul scris al autorului.

catunul Huda lui Papara

Povestea vântului

(poveste auzita de la strabunica mea)
1
Intr-o zi frumoasa de toamna, pe o cărare șerpuita mergeau împreuna Crivatul, Zăpușeala si Vântul. Se coborâseră din ceruri sa vadă ce mai era nou pe pamant si cum mai trăiesc oamenii. Drumul era pustiu si cum se plictiseau, s-au hotărât sa povestească fiecare din peripețiile sale pe pamant cu oamenii.
Fiecare a povestit cate o întâmplare una mai frumoasa decât alta, dar la final nu reușeau sa se hotărască care dintre ei este cel mai util si mai ales, cel mai iubit de către oameni.
S-au hotărât sa facă o înțelegere: Îl vor întreba pe primul om pe care drumul li-l va scoate in cale cine este cel mai de folos dintre ei, iar cel ales de acela va fi declarant câștigător.
La un moment dat, nu după mult timp, un taran se ivi pe drum si trecând pe lângă ei, spuse:
“Buna ziua Vântule!” apoi merse mai departe.
Crivatul si Zăpușeala au așteptat mult si bine sa fie salutate, dar taranul deja trecuse de ei si acum era dus departe. Supărat, Crivatul se întoarse după taran si spuse:
“Pentru ca nu m-ai salutat pe drum si nu mi-ai arătat respectul cuvenit, voi sulfa peste câmpurile tale, peste casa ta si peste tine, pana ai sa îngheți pe loc!”
Taranul răspunse:

“Nu contează! Vântul sa nu bată!”
Apoi merse mai departe nestingherit.
Zăpușeala, supărata si ea ca nu a fost salutata de taran, fugi si ea după acesta si spuse:
Pentru ca nu m-ai salutat pe drum si nu mi-ai arătat respectul cuvenit, voi arde peste câmpurile tale, peste casa ta si peste tine, pana o sa ia totul foc!”
Taranul răspunse si de aceasta data la fel:

“Nu contează! Vântul sa bată!” 
Apoi merse mai departe nestingherit, fără ca ceva sa-l scoată din gândurile sale.
La auzul acestora, Vântul se întoarse din drum si-l întreba:
De ce i-ai izgonit pe cei doi?

Taranul răspunse:
Pentru ca dintre toți, doar tu ai grija de mine si de familia mea. Zapuseala imi arde vara campurile si pielea in truda campului. Crivatul ingheata bobocul abia iesit si biciuieste pielea mea si a animalelor mele. Doar tu, vantul, esti cel care ne apara de toate acestea avand grija sa ne bucuri atat vara cat si iarna.

Vara doar tu racoresti trupul meu si al animalelor mele si imprastii samanta aruncand-o in pamantul fertile si astfel dandu-ne ocazia sa ne bucuram de roadele pamantului. Si doar tu ai grija de mine iarna lasand frigul afara neaducandu-l in casa mea.
Astfel, Vantul, chiar daca era cel mai plapand dintre cei trei, a castigat intrecerea cu Zapuseala si Crivatul, dovedindu-se a fi cel mai iubit si mai de folos dintre acestia.

 

Articol scris de Catalin Bogdan

Puteti distribui acest articol pe retelele de socializare. Preluarea acestuia pe alte siteuri se face doar cu acordul scris al autorului.

111

VREI SA CASTIGI BANI SUPLIMENTARI?

INSCRIE-TE CA PARTENER AFILIAT KARANNA SI CASTIGA BANI DIN PROMOVAREA ONLINE A PRODUSELOR SI SERVICIILOR NOASTRE!

 

Pe langa posibilitatea de a urma cursurile noastre online, de acum va oferim posibilitatea de a castiga bani doar recomandand prietenilor tai cursurile si produsele noastre.
Devino partener afiliat KARANNA, spune-le prietenilor tai despre noi si castigi 25% (!!!) din valoarea produselor cumparate de ei. Si pentru ca lucrurile sa fie chiar mai bune de atat, perioada de recurenta este de 1 AN!!! Adica vei primi timp de UN AN, 25% din toate platile efectuate de persoanele trimise de tine pe site-ul www.evolutiespirituala.ro

Ce poate fi mai bine de atat? :) Pai…. INCA 10%!! Promoveaza programul de afiliere KARANNA pe siteul tau si 10% din vanzarile generate de afiliatul tau prin vizitatorii directionati de el, sunt ai tai!

Este prezent tot timpul pe Facebook, Twitter, Google+, Instagram si alte retele de socializare? Distribuie prietenilor tai articolele noastre, povesteste-le despre noi si vei primi 25% din platile efectuate de ei pe site-ul nostru.

Ai un site sau un blog? Perfect! Pozitioneaza un banner pe blogul tau si primesti 25% din cumparaturile facute de vizitatorii tai pe site-ul nostru! De acum ai scapat de grija facturilor cu firma de hosting deoarece blogul tau isi plateste singur existenta si mai mult de atat: iti aduce bani suplimentari. ;)

Iti place sa trimiti emailuri prietenilor tai? Perfect! Insereaza un banner in semnatura ta de la mail si stii deja: 25% din platile efectuate de cei care au apasat pe banner ajung la tine! ATENTIE! (Nu acceptam trimiterea de mesaje spam!)

Esti un impatimit al blogosferei si iti place sa scrii articole? Insereaza linkul tau de afiliat in cadrul articolului si primesti 25% din platile efectuate de cititorii tai pe siteul nostru.

111

Inca nu esti sigur? Incearca si ai sa te convingi! Inscrie-te ca partener afiliat KARANNA la
http://www.evolutiespirituala.ro/…/wp-affiliate…/affiliates/
si alege-ti bannerul pe care il doresti. Pune bannerul pe siteul tau undeva la vedere sau in semnatura de mail si vorbeste-le oamenilor despre noi.
25% din valoarea produselor cumparate de oamenii trimisi de tine, se vor transfera in contul tau bancar! Iti poti vedea castigurile in orice moment, direct pe platforma de afiliere.

Te asteptam si pe tine sa devii Partenerul nostru!

CURS-PRACTIC-DE-PROTECTIE-PSIHO-ENERGETICA22337

INSCRIERI GRUPA NOUA! CURS PRACTIC VIDEO-ONLINE DE PROTECTIE PSIHO-ENERGETICA

CURS DE PROTECTIE PSIHO-ENERGETICA

SINGURUL CURS DE PROTECTIE PSI DIN ROMANIA – ACREDITAT INTERNATIONAL

MAXIM 20 DE LOCURI!

DATA DE INCEPERE: 4 IUNIE 2015

curs video online live protectie energetica
Curs Video Online Live Protectie Energetica

.

Curs practic de Protectie Energetica – Metode, Procedee practice – Curs Recunoscut International – Instructor Certificat – Anca Bogdan

INSCRIE-TE ACUM!

 

IPHM curs spiritualitate acreditat

International Practitioners of Holistic Medicine

PROGRAMA CURSULUI O PUTETI VIZUALIZA AICI

Cursul se desfasoara pe o platforma software de E-learning si pe o platforma de Streaming Video online-LIVE. Este necesar sa aveti conexiune internet, computer, camera web si microfon. Aveti nevoie sa instalati Flash Player pentru a viziona sala de conferinte live.

DOWNLOAD FLASH PLAYER

Cursul se desfasoara saptamanal, pe platforma  de E-Learning. Este necesar sa aveti conexiune internet si computer.

 

Diploma recunoscuta international de catre Institutul IPHM ( International Practitioners of Holistic Medicine) si national de catre Karanna Academy © cu apostila, serie si nr de inregistrare.

 

Cursul are la baza tehnicile si metodele prezentate in cartea  “PROTECTIA PSI – Calea Reconectarii Divine”, dar si alte metode energetice si ezoterice (hermetice).

Carte Protectia Psi: Calea Reconectarii Divine - Autor Anca Bogdan

image
 

Cursul se desfasoara la distanta si cuprinde:

  • 11 Exercitii Practice Saptamanale
  • 11 Cursuri Video
  • Materiale PDF
  • Curs si Initiere Pentalfa (optional)

DUPA FINALIZAREA CURSULUI, MATERIALELE DE CURS NU VOR MAI FI DISPONIBILE PENTRU VIZUALIZARE.

 

 Pentru pre-inscrieri va rugam sa completati formularul de mai jos. Dupa completarea acestui formular veti primi prin email confirmarea de inscriere la curs. Locul de curs se considera rezervat ferm dupa plata primei luni de curs sau a cursului, integral.

 

 VA RUGAM SA CITITI TERMENII SI CONDITIILE DE PARTICIPARE SI ABSOLVIRE A CURSURILOR KARANNA©

Pentru a rezerva ferm locul de curs va rugam sa achitati prima luna de curs sau integral, utilizand datele noastre din pagina CONTACT sau puteti utiliza butonul “Take this Course”, din dreapta sus a paginii, pentru plata securizata prin intermediul Magazinului nostru Online.

 

[vfb id=1]

 

CURS-SPIRITUAL-PSYCHIC-DEVELOPMENT

Curs Spiritual & Psychic Development

– Curs Dezvoltare Spirituala –

 CURS VIDEO-ONLINE – PUTETI INCEPE CURSUL ORICAND!

CURS ACREDITAT INTERNATIONAL
IPHM curs spiritualitate acreditat

International Practitioners of Holistic Medicineimage

PROGRAMA CURSULUI O PUTETI VIZUALIZA AICI

TESTIMONIALE DE LA PARTICIPANTII GRUPELOR ANTERIOARE DE CURS

 

testimonialeimage

Diploma recunoscuta international de Institutul IPHM ( International Practitioners of Holistic Medicine) si national cu serie si sigiliu Karanna Academy©.

 

Scopul final al cursului este dezvoltarea personala si spirituala a participantilor, in conformitate cu binele superior al fiecarui cursant.

 

Costul cursului acopera doar partial contravaloarea initierilor. Restul programului de Curs il primiti GRATUIT.

 

BONUS – ABONAMENT MEMBRU V.I.P. GRATUIT!

Pe perioada de desfasurare a cursului, participantii primesc GRATUIT statutul de MEMBRU V.I.P. cu toate avantajele si beneficiile aferente Membrilor Clubului Karanna ©. Pentru detalii APASA AICI.

 

CERTIFICARE

Certificatul de absolvire va fi generat automat, de catre platforma de cursuri online, pe numele posesorului contului. Se emite un singur certificat pentru curs, care include si mentiunea sistemelor in care ati fost initiati.

 Pentru pre-inscrieri va rugam sa completati formularul de mai jos. Dupa completarea acestui formular veti primi prin email confirmarea de inscriere la curs. Locul de curs se considera rezervat ferm dupa plata primei luni de curs sau a cursului, integral.

 VA RUGAM SA CITITI TERMENII SI CONDITIILE DE PARTICIPARE SI ABSOLVIRE A CURSURILOR KARANNA©

Pentru a rezerva ferm locul de curs va rugam sa achitati prima luna de curs sau integral, utilizand datele noastre din pagina CONTACT sau puteti face plata securizata cu cardul online, prin intermediul Magazinului nostru.

[vfb id=1]

PI23658 hr

Psihologia Poporului Roman

Concluziile unei cercetari facute o data la 100 de ani: Cum suntem, cum credem ca suntem si cum vrem sa fim

vedere larga blocuri bucuresti romania

 

Articolul urmator, preluat in intregime de pe hotnews.ro consider ca reprezinta un instrument foarte util acelora dintre voi care sunteti interesati de psihologie si de dezvoltarea personala, deoarece reprezinta o analiza pertinenta din punct de vedere psihologic asupra noastra ca entitate nationala si in acelasi timp puteti trage propriile concluzii privind cine suntem si incotro mergem.

 

Trasatura esentiala a romanilor este neincrederea in oameni. Preocuparea pentru binele altora nu depaseste zona familiei. Si tot romanii cauta puterea sociala, „dar in mod ipocrit, conform unei culturi colectiviste in care nu da bine sa arati ca vrei sa iesi din rand, isi ascund aceasta dorinta sub masca modestiei si sacrificiului pentru altii (ex. ‘eu nu as vrea puterea, dar oamenii imi solicita asta…‘)”. Concluziile apartin unuia dintre cele mai importante studii din ultima suta de ani, „Psihologia Poporului Roman. Profilul Psihologic al Romanilor” – lucrare coordonata de reputatul psiholog Daniel David.

Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinica si Psihoterapie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, este coordonatorul grupului de psihologi ce reface lucrarea filosofului Constantin Radulescu Motru – „Psihologia poporului roman”.

Lucrul la noul studiu, numit „Psihologia Poporului Roman. Profilul Psihologic al Romanilor”, a inceput in 2013, s-au folosit teste psihologice internationale adaptate pe populatia romaneasca, iar cercetarea integrala va fi publicata in prima jumatate a acestui an, la aproape 100 de ani de la aparitia profilului realizat de Constantin Radulescu-Motru.

Pana la aparitia studiului integral, Daniel David, care este profesor de stiinte cognitive clinice la UBB, profesor universitar adjunct la Mount Sinai School of Medicine New-York, SUA, si formator in psihoterapie rational-emotiva si cognitiv-comportamentala la Albert Ellis Institute, SUA, a publicat in Revista Sinteza si pe blogul sau o noua serie de concluzii ale cercetarii.

  • „Cum suntem (profilul psihologic de suprafata) si de ce am ajuns asa

Profilul psihologic de suprafata este in unele segmente incomplet dezvoltat, neexprimand potentialul pe care il avem. Astfel, potentialul ridicat pentru inteligenta cognitiva/emotionala, creativitate si invatare nu este valorificat. Structura de personalitate, adesea defensiva, sustine uneori prea multe aspecte negative (ex. cinism/scepticism/mizantropie, etc.).Comportamentul este unul care nu se supune usor normelor si regulilor.

Pe de alta parte avem o mare nevoie de a ne dovedi valoarea (potentialul),ceea ce ne face competitivi in munca; intr-adevar, daca conditiile socio-culturale sunt prielnice, competitivitatea se traduce si in performanta (ex. vezi performanta romanilor din strainatate in mediul academic). Munca (ca modalitate de afirmare sociala), familia (contextul sigurantei) sireligiozitatea (care ne da sens si semnificatie in viata) sunt cele trei repere majore care definesc viata romanilor. Acestea sunt constranse de o trasatura cardinala a romanilor, si anume neincrederea in oameni;aceasta se generalizeaza de la straini la cunoscuti/prieteni, exceptie facand familia unde, dimpotriva, compensam cu o incredere foarte mare.

Acest profil psihologic de suprafata deriva din modul in care mediu socio-cultural interactioneaza cu profilul psihologic de adancime. Sub aspect psiho-cultural romanii cauta puterea sociala, dar in mod ipocrit, conform unei culturi colectiviste in care nu da bine sa arati ca vrei sa iesi din rand, isi ascund aceasta dorinta sub masca modestiei si sacrificiului pentru altii (ex. ‘eu nu as vrea puterea, dar oamenii imi solicita asta…’).

Apoi, utilizarea puterii se face intr-o paradigma feminina, caracterizata prindiscutii si cautarea consensului. Dar din cauza ca cinismul social si scepticismul sunt ridicate, adesea aceste discutii spre consens sunt grevate de certuri/neintelegeri, nu se ajunge la planuri concrete, iar leadership-ului adesea i se refuza respectul cuvenit (ex. carisma/valoarea).

O cultura colectivista este caracterizata de neincrederea in straini, neincredere care la romani, amplificata de un nivel scazut de autodeterminare si spirit civic, asa cum spuneam, s-a generalizat intr-o neincredere cronica, inclusiv asupra cunoscutilor.

Cultura romanilor promoveaza heterodeterminarea (influenta traditiei/religiei), in dauna autodeterminarii (autonomie in decizie) si a pragmatismului (interesul personal), in dauna spiritului civic.

Romanii au un stil cultural represiv si evitativ, ceea ce ii face sa fie defensivi. Defensivitatea se poate exprima in complexe de inferioritate si/sau, daca acestea sunt compensate, in complexe de superioritate. In ceea ce priveste complexele de inferioritate spre exemplu, romanii au aspiratii similare tarilor vestice (ex. SUA), dar adesea sunt mai neincrezatori ca le pot realiza si se simt mereu datori sa faca auto si heterocomparatii cu altii mai buni pentru a se valida.

Romanii au scoruri mai mici la valori ca universalism (preocuparea pentru binele general), benevolenta (bunavointa, preocuparea pentru binele celor cunoscuti), hedonism (cautarea placerii), stimulare (cautarea noului) si autodeterminare (autonomie/independenta), dar aparent, pentru a face o impresie buna, se pot prezenta ca acordand importanta acestor valori.

Foarte interesant, la romani universalismul este secundar benevolentei, ceea ce inseamna ca preocuparea pentru binele altora nu depaseste la romani zona familiei si ajunge uneori maxim pana la persoanele pe care le cunosc. Asta arata un individualism egoist care nu este opus colectivismului, ci il poate fundamenta in forme foarte specifice (ex. familial); opus colectivismului este individualismul benevolent si universalist.

Romanii au insa scoruri ridicate la realizare (a arata ca sunt competenti), putere (a obtine statut social) si conformism (la normele existente). Interesant, scorurile la traditie si securitate sunt astazi la un nivel mediu (dar uneori sunt exacerbate pentru a face o impresie buna). Probabil ca traditia este vazuta in prezent mai ales ca nevoie, romanii fiind gata a renunta la ea daca nu mai aduce un beneficiu sau daca apare altceva mai bun (asa cum a facut de altfel majoritatea popoarelor).

Foarte probabil ca securitatea a fost un factor important in influentarea normelor socio-culturale a romanilor mai ales in trecut, dar aceste norme socio-culturale derivate din nevoia de securitate se perpetueaza astazi, desi in prezent securitatea este mai bine asigurata (ex. prin intrarea in NATO si UE).

Autonomia are un statut interesant la romani. Atunci cand este evaluata ca opinie, romanii se considera la fel de autonomi ca americanii si turcii; chinezii, germanii si spaniolii se simt cei mai autonomi, iar rusii si ucrainienii se simt cei mai putin autonomi. Cand este evaluata ca atitudine (ex. direct, in cadrul valorilor emancipative, si/sau in forma autodeterminarii sau conformismului), autonomia romanilor este mai scazuta. Asadar, luand in calcul si situatia chinezilor, opinia romanilor ar putea reflecta aici mai degraba modul in care cred si/sau isi doresc acestia sa fie, decat situatia in care sunt cu adevarat.

Relatia romanilor cu religia este foarte interesanta. Asa cum am spus mai sus,sfidarea, indoiala si relativismul sunt mai scazute, iar conformismul crescut, ceea ce ii face predispusi spre supunere la dogme (in acest caz religioase). Intr-adevar, romanii au un nivel crescut de religiozitate si vad religia ca foarte importanta in viata lor (au incredere foarte mare in biserica). Desi sunt foarte increzatori in dezvoltarea stiintifica (ex. in dezvoltare tehnologiei; in universitati), daca stiinta s-ar ciocni cu religia, 50.2% dintre romani ar alege religia. Dar religia este vazuta echilibrat: (1) nu doar ca norma/ceremonie religioasa, ci si ca mijloc de a face bine oamenilor si (2) nu doar ca facand sens pentru viata de apoi, ci si ca facand sens (a ajuta) in viata de acum.

Pe termen lung, transgenerational, aceste elementele din profilul psihologic de suprafata pot fi asimilate in profilul psihologic de adancime.

  • Cum am putea fi (profilul psihologic de adancime)

Profilul psihologic de adancime, potentialul pe care il avem, este unul la nivelul altor tari/culturi moderne si democratice, astfel incat, prin prisma acestui profil, romanii sunt perfect integrabili in lumea moderna (UE, NATO, etc.). Acest profil deriva din interactiunile mediului socio-cultural, ecologic si biologic/genetic, sustinand apoi aceste medii. Astfel, avem potential ridicat (ex. comparabil cu francezii, britanicii, americanii) pentru inteligenta cognitiva/emotionala, creativitate si invatare. Structura de personalitate permite atat expresii pozitive, cat si negative, depinzand de noi pe care le modelam socio-cultural.

Este o nesansa extrem de mare ca mediul socio-cultural din tara nu ne permite exprimarea si valorificarea potentialului pe care il avem in profilul psihologic de suprafata; adesea romanii trebuie sa mearga in tari asezate ca sa exceleze si sa-si poata realiza potentialul bun pe care il au. Aceasta opozitie reala intre potential bun-valorificare deficitara apare si in perceptiile romanilor bazate pe analize de etnopsihologie, ca autostereotip national (vezi Iacob, 2003). […]

  • Cum credem ca suntem si de ce credem asa

Acest demers genereaza mai ales autostereotipuri ale romanilor. Avem o parere buna despre noi, considerand ca suntem persoane ‘calde’ (ex.primitoare/ospitaliere/tolerante/altruiste, etc.) si ‘inteligente’ (ex. inteligente/creative/cu abilitati peste medie, etc.). Cinstea, care aparea ca o caracteristica autoatribuita importanta a romanilor atat in analizele din 1988, cat si in cele din 1993 (vezi Chelcea, 1994), incepe sa dispara in analizele din 2005 si 2007 (vezi Glaveanu, 2007) si nu ocupa o pozitie importanta nici in analizele noastre din 2014/2015.

Personalitatea este considerata ca una pozitiva, cu umor, compensand comportamentele mai negative (ex. indisciplina), pe care le contextualizam, definindu-le nu ca o caracteristica stabila, ci una situationala.

Ne vedem astazi ca alternand intre (a) individualism (mai egoist) vs. colectivism, (b) perseverenta (mai ales din interes si/sau incapatanare) vs. neperseverenta/autodisciplina scazuta si (c) autonomie vs. gregarism. Aceasta imagine dominant pozitiva este absolut necesara din punct de vedere psihologic pentru a ne forma stima de sine-imaginea/identitatea sociala/predictibilitatea/justificarea prezentului, tinand cont de faptul ca profilul de suprafata nu este foarte incurajator in acest sens.

Elementele negative din aceasta imagine apar doar pentru a da credibilitate aspectelor pozitive, fiind de asemenea atenuate: (a) individualismul, desi prezentat ca egoist, este extins pentru a include si familia (automat devenind astfel ‘grija pentru familie’) si (b) neperseverenta/autodisciplina scazuta poate fi oricand depasita, daca ‘ne intereseaza ceva’ si/sau daca ‘vream noi neaparat asta’.

Scurt spus, ne consideram ospitalieri, inteligenti, cu simtul umorului, patrioti, adaptati/bine orientati si prietenosi; recunoastem ca in comparatie cu atributele de mai sus, onestitatea, autodisciplina/constiinciozitatea si educatia sunt mai scazute (vezi si David, in pregatire; Hunyady, 2003).

[…]

O subcategorie a acestui punct 3 se refera la cum cred altii ca suntem. Acest demers genereaza mai ales heterostereotipuri fata de romani. Sunt putine studii riguroase de acest tip cu referire la romani. Incerc insa o sinteza a concluziilor la care am ajuns. Altii ne vad mai ales patrioti si adaptati/bine orientati, dar restul autostereotipurilor noastre de mai sus sunt minimizate de acestia.Mai recent, romanii sunt asociati cu Dracula/vampiri,  mai ales in SUA, si cu comportamente antisociale mai putin constiincioase, mai ales in Europa de Vest. Interesant, partea de lipsa de constiinciozitate din heterostereotipurile fata de romani este recunoscuta si in autostereotipurile romanilor.

O alta subcategorie a acestui punct se refera la cum credem ca sunt altii (heterostereotipuri ale romanilor). Asadar, cum ii vad romanii pe ceilalti (dupa David, in pregatire; Hunyady, 2003):
1. Americanii – puternici, populari/cu umor, patrioti;
2. Britanicii – inteligenti/educati, onesti, patrioti;
3. Chinezii – patrioti, onesti, muncitori, inteligenti;
4. Francezii – patrioti, inteligenti/educati, boemi;
5. Germanii – muncitori, onesti, inteligenti;
6. Maghiarii – patrioti, adaptati/bine orientati, asertivi/hotarati;
7. Rusii – patrioti, adaptabili/bine orientati, asertivi/hotarati.

Romanii ii prefera pe britanici, americani si francezi, apoi pe germani, si mai la urma pe maghiari si rusi (dupa Hunyady, 2003).

[…]

  • Cum vrem sa fim (modelul psiho-cultural ideal)

Diferentele dintre ‘cum suntem’/’cum putem fi’, pe de o parte, si ‘cum credem ca suntem’/’cum cred altii ca suntem’, pe de alta parte, sunt generatoare de stres psihologic, stres care la randul sau intareste mecanismele de aparare care mentin discrepanta (David, 2012). Se intra astfel intr-o cerc vicios, care ne mentine in starea defensiva.

Modelul psiho-cultural ideal al romanilor – cum vrem sa fim – este definibil in proiectia lor psihologica: ‘cum cred ca sunt’. Vestea buna este ca desi romanii ‘se cred’ asa ‘cum nu sunt’, totusi ‘se cred’ asa ‘cum ar putea sa fie’.Asadar, as spune ca proiectia lor – ‘cum cred ca sunt’ – nu reprezinta o iluzie pozitiva, ci un optimism realist. De aceea, in cazul romanilor exista o sansa foarte mare pentru dezvoltare si evolutie in directia unui model psiho-cultural ideal.

Cum ar trebui sa arate acest model psiho-cultural ideal? Simplu spus, sa creeze cetateni inteligenti, creativi, adaptabili social, cu un bagaj de cunostinte declarative si procedurale vast, cu o personalitate care sustine comportamente prosociale (ex. altruism/deschidere spre oameni/optimism/empatie, etc.). As vrea sa vad niste cetateni autonomi/independenti, capabili de o solidaritate sociala formidabila, generoasa, specifica societatilor individualiste creatoare de institutii sociale moderne, dincolo de comunitatea colectivistilor nascuta din siguranta in comun a unor cetateni nesiguri pe ei (care in Romania a generat adesea ‘clanuri’ si ‘gasti’). Toate acestea vor putea sustine apoi o sanatate psihica si fizica buna, cu impact pozitiv asupra cresterii sperantei de viata si a fericirii. Dezvoltarea acestei componente psihologice poate sa fie parte a unui proiect de tara, prin care Romania sa nu fie doar o tara care a aderat la spatiul european, ci una bine integrata in acest spatiu.

Predictia mea este ca facand o politica educationala, socio-culturala si economica inteleapta – dar chiar si in ciuda acestora, ca urmare a presiunii administrativ-economice a UE (si a infuziei de capital din UE) si a tinerilor romani din tara si diaspora -, Romania va fi nu doar o tara care a aderat la spatiul european, ci una perfect integrata si performanta in acest spatiu.

Ce se va mai pastra din profilul psiho-cultural actual (ex. profilul psihologic de suprafata)? Eu cred ca putin, deoarece, ca esenta (in profilul psihologic de adancime), romanii sunt integrati in cultura europeana, doar ca au fost opriti in drumul lor de blocajele istoriei, ultimul fiind perioada comunista. Cat de repede se poate face tranzitia astfel incat profilul psihologic de adancime sa devina unul de suprafata? Depinde de cat de repede se pot coaliza indivizii-cetatenii autonomi pentru a crea retele sociale moderne care sa inlocuiasca ca influenta comunitatea colectivistilor.

Tinand cont de contextul european in care ne-am integrat, cred ca maximum o generatie (20 de ani) va face tranzitia definitiv, dar speranta este ca schimbarea se poate intampla in anumite segmente (ex. economice, academice, etc.) si mai repede, ca sa nu mai avem generatii de sacrificiu.”

Reputatul psiholog Daniel David precizeaza ca, „pentru a intelege corect profilul psihologic al romanilor, am analizat toate studiile de specialitate publicate pana in ianuarie 2015 pe aceasta tema si am demarat o serie de studii proprii. Totalul subiectilor care au intrat in studiile analizate/derulate de noi depaseste 50.000 de romani, din diverse zone ale tarii, cu varste de la 2 ani la +80 (multe analize fiind pe esantioane reprezentative national)”.

Acesta precizeaza ca „profilul psihologic al romanilor este unul statistic, care nu poate fi aplicat la un individ, ci poate fi utilizat in situatii in care se doreste a se face politici publice si proiecte relevante pentru tara si/sau grupuri mari„.

 

Preluare de pe hotnews.ro

muntii bucegi

 

Parcul-National-Piatra-Craiului

Semnificația Carpaților este asemănătoare în mai multe scrieri vechi. Astfel în sumeriană KUR-PAT înseamnă Muntele Prinților și amintește că înainte de Potop, au domnit opt regi în cinci orașe, timp de 241200 de ani. Apoi tăblițele sumeriene spun că a sosit Potopul, după care la domnie au venit regii popoarelor din munți. În sanscrită KARPATA înseamnă Locul Guvernatorului iar în latină CARPE înseamnă Muntele Tău.

Mai mulți istorici români și străini consideră că muntele mistic, Caucaz, nu are nicio legătură cu actualul Caucaz, ci cu munții care se întindeau de la Porțile de Fier și până în zona Buzăului. Aici ar fi fost Prometeu înlănțuit de Zeus. Cunoscând toate aceste legende dar și fapte istorice putem înțelege valoarea spirituală a sfincșilor românești.

 

Sfinxul_Bratocei_in_the_Ciucaş_Mountains

Energiile inteligente

În munții Bratocea, la capătul uneia dintre culmi se află o stâncă ciudată. Localnicii îi spun Faunul. Măsurile energetice efectuate aici au arătat un flux deosebit de energie. Bătrânii spun că însuși Zeus, rănit în lupta cu titanii s-ar fi adăpostit acolo, îngrijit fiind de un faun. Drept răsplată, Zeus, cu o mână de fulgere a sculptat această stâncă. Uneori sfinxul pare că a luat foc. Se spune că flăcările ascund comorile din interiorul stâncii.

Radiesteziștii afirmă că zona este încărcată energetic și că dacă nu ar fi controlată ar putea arde toată România pe o adâncime de doi metri.

Cercetătorul Pavel Codrescu a efectuat un experiment. A îngropat trei obiecte, unul de aur, altul din argint și un altul dintr-un aliaj. După un an de zile le-a dezgropat și a constatat că aurul nu pățise nimic, argintul căpătase culoarea verde iar aliajul se topise. În Topleț argintul a căpătat culoarea albastră iar în Bucegi roșu. Nu au putut fi explicate aceste anomalii.

Paznicul de seară

Această stâncă se află în apropierea cabanei Ciucaș. Persoanele care s-au apropiat de ea au avut stări de somnolență, furnicături.

În 1992, Georgescu Aurel, specialist în mistică a susținut că are o hartă foarte veche a acestei zone și care prezintă că aici s-ar afla porți de trecere spre alte dimensiuni. El și alte șase persoane au dispărut misterios în această zonă.

Echipa venise în zonă să o cerceteze. Au purtat discuții cu călugărul Teofil, care locuia în zonă, explicându-i că au găsit în peșterile din zonă niște obiecte stranii din argint și că sunt foarte aproape să descopere acele porți către altă dimensiune. La scurt timp toată echipa a dispărut. Au mai fost și alte dispariții dar s-au pus pe seama urșilor sau a unor accidente. Nu au fost găsite probe că urșii au atacat sau că au fost accidente montane.

Spiritologii susțin că sub Sfinxul din Bucegi se găsesc comorile spirituale ale lumii. Ele nu au fost descoperite pentru că acest văl de energie este greu de penetrat. Tot ei susțin că aici sunt porți către civilizații decalate temporar.

Cercetătorul finlandez Frederik Hanunssen consideră că această zonă este leagănul spiritual al omenirii.

Pentru cei care sunt inițiați în mistică, cuvântul Akasha înseamnă memoria universală, cea care înmagazinează tot ce s-a întâmplat de-a lungul timpului. Se pare că toți sfincșii din lume sunt zone în care aceste arhive pot fi accesate. Aceste stânci ciudate acționează ca niște porți într-un program sofisticat în care acestea sunt lăsate deschise atunci când lucrurile nu merg cum trebuie.

 

0035 12 Apostoli Calimani Toprural 201103009 e1425309744372

Punct de reper pentru călătoriile spațiale

În Munții Călimani, în rezerva 12 Apostoli, în 1987, un student a descoperit un megalit straniu care reprezintă o figură bizară însoțită de simboluri solare. În apropiere se află o stâncă înaltă de 20 de metri care se numește Dochia. La baza ei există un izvor cu puteri curative. Se spune că cele mai multe OZN uri au fost văzute în acea zonă. Se susține că aici ar fi o gaură de vierme care ar scurta călătoriile în timp. Orice aparat cu baterii funcționează mult mai mult în acea zonă.

Cea mai importantă alcătuire stâncoasă de tip sfinx se află în Munții Retezat, unde nu mai puțin de șase formațiuni de tip antropomorf sunt dispuse pe un arc de cerc. Cei care analizează solul masivului vor constata asemănarea cu cel de pe Lună.

În Masivul Zăganu există un sfinx denumit Ciobănașul. Aici se aud niște voci ciudate în altă limbă. Energia emisă lângă sfincși a dus la crearea unei faune deosebite, vezi viperele de la Topleț dar și producerea unor fenomene naturale deosebite.

În zona Retezat – Godeanu se întâmplă foarte des accidente montane, fapt care i-a făcut pe turiști să evite această zonă.

 

In zona Olteniei se inregistreaza cea mai veche locuire in bordeie din lume(18,000 ani inainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi tarnacop de miner descoperit vreo data, cea mai veche activitate metalurgica a aramei din lume (8,000 ani inainte de Christos).

Tot aici s-a inventat arcul, au aparut primele furnale din Europa, si tot de aici au plecat si s-au format celelalte popoare indo-europene si nu numai cum ar fi: iranienii, carienii, italicii, frygienii, scitii, cimmerienii, triburile iberice, bascii, sarmatii, elenii(ahei si dorieni), fenicienii, etc.

Traco-dacii reprezinta cea mai veche si mai inalta cultura de pe Pamant, anterioara civilizatiei Sumeriene, si totodata cea mai numeroasa (180 – 200 de triburi). Ei puteau fi gasiti in intreaga Europa (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franta, Spania, Turcia europeana, Asia Mica, Africa, chiar si Burii din Africa de Sud sunt tot un neam Dac, din care facea parte insusi Burebista.

Scrisul si odata cu el istoria, au aparut mai intai in spatiul tracic si abia mai tarziu in spatiul greco-roman, dus probabil acolo tot de triburile care au migrat de aici. Traco-dacii au avut cea mai veche agricultura din Europa, (neolitic) si printre cele mai vechi din lume. La vremea lor erau singurul popor din lume care foloseau cercul la dispozitivele de masurare a timpului.

Incepand cu anul 1995, dupa studii indelungate, insa intentionat tinute la subsol, o serie de savanti americani de prestigiu au ajuns la concluzia ca Potopul descris in Biblie a avut loc pe malul vestic al Marii Negre, unde locuia o populatie neasteptat de dezvoltata, (oare cine?). De altfel Olimpul, legendarul munte din mitologia greaca (ULIMP- Lumina sau Splendoare, in limba traco-daca), nu era altceva decat muntele Bucegi pe care nu intamplator dainuie al doilea Sfinx de pe Pamant. Istoricul Homer spunea ca numai tracii stiau sa lupte calare si cu arcul incepand cu mileniul cinci inainte de Christos.

Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine desavarsita, toate conventiile fiind incheiate verbal si apoi pastrate cu sfintenie. Lipsa de acasa era semnalata printr-un bat lasat la poarta, fiind mai mult decat suficient.

Traco-dacii erau singura civilizatie din lume care nu a folosit sclavagismul sub nici o forma a sa.

In jurul anului 1400 I.C, se construieste in Tracia nord-Dunareana, cea dintai scoala cu local de sine statator de pe Terra, numita Androniconul, unde preotii Zamolxieni predau toate disciplinele universitare incepand cu teologia (cultul Zeului Soare si al celor 12 constelatii).

Confom marturiilor ramase posteritatii ale lui Platon si Socrate, insusi Pitagora si-a completat studiile la scoala Zamolxiana, si tot ei afirmau ca in acea vreme in Dacia existau cei mai de seama medici ai timpului.

Istoricul Herodot, ii considera pe Cimerieni originari de pe versantul Nord-Estic al Carpatilor,(Moldova de astazi). Apoi o parte din ei s-au deplasat spre Sud, in Anatolia, unde au fost cunoscuti ca Cimiry. Migrati ulterior catre Italia, Spania, Anglia si Irlanda au fost cunoscuti sub denumirea de celti.

Zona Nord-Dunareana (Romania de astazi), a fost considerata din vechime drept un paradis terestru. Un teren bogat in aproape toate bogatiile pamantului, cu terenuri agricole(Granarul Europei de mai tarziu), pasuni intinse, toate formele de relief, un incredibil sistem hidrografic natural, o zona bine aparata contra majoritatii dezastrelor naturale…..etc. Ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone n-au putut fi alungati din vatra stramoseasca si nici deznationalizati.

Romanii pastreaza in continuare limba, portul, obiceiurile, traditiile stramosilor de acum 7.000 de ani. Analizele minutioase de sange, demonstreaza un alt miracol : in ciuda numeroaselor invazii, inclusiv mult distorsionata ocupatie romana, ne-am pastrat puritatea genetica, specifica stramosilor nostri.

Romania ramane un miracol, caruia i s-a prevazut un viitor mesianic. Profetul indian Sundhar Singh scria in 1922, ca romanii vor deveni un popor indragit si respectat de toate popoarele lumii.

Sursa: obiectiv.info

legenda babei dochia

Romanii sarbatoresc pe 1 Martie, nu numai prima zi de primavera ci si Ziua Babei Dochia. In mitologia romana, Baba Dochia era asociata cu zeita Junona. In alte culturi, Baba Dochia a fost cunoscuta drept o zeita agrara, care isi gaseste sfarsitul de 1 martie, odata cu venirea primaverii si renaste de Sfintii Mucenici, pe 9 martie.

 

RTEmagicC_babele_01.jpg

Exista mai multe legende despre Baba Dochia si multe dintre ele au legatura cu rocile mari de pe Masivul Ceahlau. “… asemenea stanci antropomorfe ca stanca Dochiei si oile, sunt simbolul unui idol pagan care dainuia de veacuri la Carpati, la dacii liberi din Carpatii orientali…” Vasile Parvan

legenda babei dochiaUna dintre legende porneste de la etnogeneza poporului roman. Criticul literar George Calinescu, considera ca mitul “Traian si Dochia” este “rezultatul unei intregi experiente de viata a poporului roman”. Mitul i-a fermecat pe romancierii romani, Gheorghe Asachi fiind cel care in 1838, a scris o balada special dedicata Dochiei. Legenda relateaza despre formarea poporului roman, despre unirea dacilor cu romanii. Despre Dochia, o fata extraordinar de frumoasa, se credea ca a fost fiica regelui geto-dac Decebal. Dupa cucerirea Daciei, asezandu-se pe meleagurile dacice, Traian a fost vrajit de farmecul Dochiei si si-a dorit sa o ia de nevasta. Aceasta casatorie ar fi trebuit sa fie un exemplu pentru ceilalti romani, asigurandu-se in felul acesta asimilarea populatiei dacice. Dochia era insa o fata foarte mandra si hotarata, decisa sa nu raspunda sentimentelor falnicului cuceritor. Astfel, ea decide sa fuga si sa se ascunda printre stancile sacre ale muntelui Ceahlau. Traian impreuna cu trupele acestuia o urmareste si o ajunge din urma. In acest moment, Dochia cere ajutorul zeului Zamolxis (zeul suprem al dacilor )si ii cere sa o prefaca in stana de piatra decat sa capituleze in fata cuceritorului poporului dac. Ascultandu-i ruga, zeul o transforma impreuna cu oile sale in stane de piatra. Legenda continua si in zilele de azi … daca stanca este alba, atunci ciobanii vor avea parte de o zi insorita, iar daca este cenusie, vor veni ploi si furtuni.

 

fata iarna

Alte legende ne introduc in atmosfera pastorala a satului romanesc. Cu mult timp in urma o femeie batrana care se numea Dochia avea o fiica vitrega pe care o ura. Intr-o zi de iarna cumplita Dochia i-a dat o haina foarte murdara cerandu-i sa o spele la rau pana devine alba ca zapada. Tanara fata a spalat-o mult timp, dar cu cat o spala ea mai tare, cu atat devenea haina mai neagra. Atunci a aparut un fecior care se numea Martisor si a intrebat-o de ce plange. Ea i-a povestit ce i s-a intamplat. Atunci Martisor i-a spus ca poseda o putere magica si i-a oferit o floare rosie cu alb si a indemnat-o sa mai spele inca o data vesmantul si apoi sa se intoarca acasa. Cand a ajuns fata acasa panza era alba ca si neaua. Batranei Dochia nu i-a venit sa isi creada ochilor. Ea nu a crezut ca fiica sa vitrega va reusi sa indeplineasca sarcina. Deodata a vazut floarea prinsa in pieptul fetei. Batrana a crezut ca primavara a venit si a plecat cu turma de oi pe munte, luandu-so pe ea noua cojoace. Pe drum vremea era frumoasa, asa ca a renuntat rand pe rand la cojoacele pe care le purta, ramanand doar in ie. Atunci insa vremea rea s-a intors, aducand viscol si ger mare. Cand a ajuns in varf i s-a aratat Martisor care i-a spus: “Vezi cat de rau este sa stai in frig si umezeala? Tu, cea care ti-ai obligat fiica sa spele iarna hainele la rau.” Apoi a disparut. Batrana a ramas singura pe munte, a venit gerul si impreuna cu oile, a fost transformata in stana de piatra. De la legenda celor noua cojoace (in unele variante 12 cojoace) a pornit credinta ca, incepand cu 1 martie, urmatoarele noua zile sunt ale Babei Dochia. In aceste zile, cei care doresc sa cunoasca cum le va fi viitorul apropiat, isi aleg o anumita data si observa cu atentie cum va fi ziua respectiva. Daca este cald si soare, vor fi tot anul sanatosi si voiosi iar daca va fi urat, vor fi tristi, posomorati, bolnavi, vor avea necazuri.

O alta legenda ne spune ca in acele vremuri cand inca umblau Dumnezeu cu Sfantul Petre pe pamant, traia baba Dochia, vaduva, cu fiul si cu nora ei. Harnica foc era Dochia, dar si nora ei, mai harnica era. Numai ca, dupa cum se spune, ca nurorile cu soacrele greu se impaca, asa era si in gospodaria lor. Orice facea nora, soacra o certa si nu era multumita. Intr-o zi foarte friguroasa de februar, babei Dochia ii trece prin minte sa-si trimita nora in padure, ca are pofta de fragi. Dar fragii – cine nu stie – nu se coc in februarie cand padurea este acoperita de zapada… Vrand, nevrand, fata cea harnica s-a dus in padure, dupa fragi. A cautat pe sub zapada, desi stia ca n-are cum afla… Cuprinsa de frig si deznadejde fata s-a pornit pe plans. Cum insa Dumnezeu nu lasa oamenii buni nemangaiati, s-a gandit cum sa o ajute. Fata a ajuns la o poiana unde a vazut fum de foc. S-a dus acolo, sa se incalzeasca. La foc sedeau Dumnezeu si Sfantul Petre, care au imbiat-o sa-si traga sufletul. Fata le-a povestit necazul ei si atunci mosnegii i-au zis sa ia jaratic din foc, sa-l puna in ulcica pentru fragi si sa-i duca babei, fara a se uita inauntru, si sa aiba credinta. Nora a facut intocmai. Cand i-a intins babei cofa, in loc de jaratic, avea fragi proaspeti, inmiresmati. Bucuroasa, baba i-a mancat pe toti, cu mamaliga. A doua zi, a pornit si baba in padure, cu 12 cojoace pe ea si cu cele 12 capre cate avea, sa gaseasca si ea fragi. A scormonit ea prin zapada, dar nu a aflat. Ajungand la aceeasi poiana unde sedeau la foc Dumnezeu cu Sfantul Petru, ea a cerut de la ei paine calda si vin vechi…, si a primit. Dupa aceea, i-a venit gand pacatos in minte, dar de cum i-a venit, Dumnezeu nu a ingaduit asta, si a transformat-o pe Dochia in stanca mai mare, iar pe caprele ei, in stanci mai mici. Dumnezeu si Sfantul Petru s-au facut nevazuti, iar focul s-a transformat intr-un izvor rece si limpede. In zadar a cautat-o nora pe baba, ca nu a mai aflat-o. A gasit, in schimb, stancile care aveau forma babei si a caprelor, si a inteles ca s-a intamplat ceva. A gasit si izvorul, dar pe cei doi mosnegi, nu i-a mai aflat. Asa patesc cei care nu se multumesc cu ce au, iar pietrele au ramas ca marturie si luare-aminte si pentru altii!

O alta varianta ne spune ca Baba Dochia era personificarea anului vechi si mama lui Dragobete. Dragobete s-a casatorit impotriva dorintei ei. Pentru a-si necaji nora, intr-o zi rece de iarna, i-a dat acesteia un ghem de lana neagra si a trimis-o la rau sa-l spele, spunandu-i sa nu se mai intoarca pana cand lana nu devine alba. Fata a incercat sa spele lana, dar chiar daca degetele sale au inceput sa sangereze, culoarea acesteia ramanea tot neagra. De disperare, pentru ca nu se putea intoarce acasa la sotul iubit, a inceput sa planga. Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a aparut in cale si i-a dat o floare rosie, spunandu-i sa spele lana cu ea. Acesta nu este un fapt neobisnuit, pentru ca, in legendele romanilor, Iisus insotit de Sfantul Petre apar des in vietile oamenilor pentru a-i ajuta la nevoie. Multumindu-i, fata a pus floarea in apa, a spalat-o si a constatat cu uimire ca lana s-a albit. Fericita ca a reusit sa duca la bun sfarsit aceasta sarcina grea, si-a indreptat pasii spre casa, unde nu a fost primita cu bucurie de soacra sa, din contra, auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o ca Martisor (asa ii spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Isus) era iubitul ei. Dupa aceasta intamplare, Dochia a pornit impreuna cu turma sa spre munte, fiind convinsa ca primavara venise deja, altfel de unde ar fi putut Martisor sa aiba floarea? Pe parcursul calatoriei sale, si-a scos, rand pe rand, cele doisprezece cojoace pe care le purta, pana cand a ramas fara nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cat de frumos fusese la inceputul zilei, pe atat de urat se facuse acum. Ningea si totul incepuse sa inghete. Fara alte vesminte cu care sa se incalzeasca, Dochia a inghetat impreuna cu oile sale, transformandu-se, conform legendei, in stana de piatra ca urmare a gerului naprasnic trimis de catre Martie, care l-a imprumutat de la fratele lui mai mic, Februarie. De atunci rosul si albul simbolizeaza lupta dintre iarna si primavara, bine si rau. Rocile se pot observa si astazi pe muntele Ceahlau si sunt o marturie vie a acestui mit romanesc.

 

Sursa: crestinortodox.ro

martisor 1

martisor1

In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor – fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele si da-mi albetele„.

Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.

Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint. Moneda era asociata soarelui. Martisorul ajunge sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui.

 

martisor 1

Poetul George Cosbuc intr-un studiu dedicat martisorului afirma:

„Scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet… Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca.”

Cu banul de la snur se cumparau vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.

Despre istoricul martisorului, Tudor Arghezi afirma in volumul „Cu bastonul prin Bucuresti”:

…La inceput, atunci cand va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vantul de primavara le pateaza pielea si nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa care au venit carturarii, facand „farmece” si facand si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atat de bun incat toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la gat.

…Vantul usurel de martie, care impestrita pleoapele, nasul si barbia, se numea martisor si, ca sa fie luat raul in pripa, snurul de matase era pus la zintii de mart. Daca mai spunem ca firul era si rosu, intelegem ca el ferea si de vant, dar si de deochi.”

Mentionam ca la geto-daci anul nou incepea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima luna a anului. Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara si iarna. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie.

Surse: CrestinOrtodox.ro

Thinking Man

Ajutorul vine de unde nu te astepti

 

barbat ganditor 2

Toata lumea a avut in viata macar un moment de cotitura daca nu chiar mai multe. Am sa va povestesc cum a fost al meu, de fapt primul dintre ele.

Era in vara ultimului an de liceu. Eram obosit de scoala si de necesitatea de a invata ceva abstract, de neinteles (ca sa nu zic chiar inutil) pregatindu-ma pentru a da BAC-ul. La copiat nu am fost niciodata bun (ma faceam rosu-rosu si ma blocam, iar pana la urma tot ce invatasem acasa scriam) asa ca facusem eforturile de rigoare si acum reusisem sa bag toate informatii acelea in mine pentru a trece cu bine de Bacalaureat. Acum luasem BAC-ul cu o nota buna si tot ce vroiam era sa ma relaxez…

Ai mei ma intrebau la inceput discret, apoi din ce in ce mai insistent unde vreau sa dau mai departe la facultate, dar mie nici nu-mi trecea prin cap sa fac asa ceva. Eram obosit psihic, tot ce vroiam era sa ma relaxez, sa uit de tot sau ziceam eu „sa-mi incep viata”, cand am intalnit un tip pe nume Edy.

Nici acum nu stiu cine era de fapt tipul asta. Era un tip cu cativa ani mai mare ca mine, blondut, slab dar totusi destul de vanjos. A aparut de nicaieri in anturajul meu si ma uitam la el ca nu prea imi placea. De fapt ce sa-mi placa? Ii cam placea bautura, eu nu beau alcool nici azi, era mereu imbracat ponosit si se baga in toate discutiile neinvitat…

Nimanui nu-i placea de el in mod deosebit, dar cu toate astea isi facuse loc in grup. Asta si din cauza ca era mereu calm si avea o energie placuta si o licarire deosebita in ochi.

Timpul trecea, vara se apropia de final, asa ca presat de ai mei cu raspunsul la intrebarea ce vreau sa fac in viata, le-am zis intr-o doara ca sa scap de ei: „Constructii„. Bucurie mare! In sfarsit iesisem din letargie, ziceau ai mei. Asa ca, cu vreo 3 saptamani inainte de admitere, stateam asezat pe un gardulet si ma gandeam cu groaza ca nu am chef sa dau la facultate, ca poate intru si n-am chef sa mai invat. Asa ca imi cautam curajul si argumentele cum sa le spun eu alor mei parinti ca nu mai dau la nici o facultate ca m-am saturat de invatat…

ganditor barbat

Asa m-a gasit Edy pe gardul de metal din fata blocului. Imi aduc aminte ca ieri toata conversatia.

– Ce faci aici?

– Hmm, nimic…

-Te-a suparat cineva? Spune-mi mie si rezolv imediat!

– Nu. Nu e asta…

Si nu stiu de ce, dar am inceput sa-i spun toata tarasenia. Cu liceul, ca am obosit sa învăț, ca ar trebui sa dau la facultate si ca nu am nici un chef, ca ce parinti am ca ma obliga sa fac ceva ce nu vreau si ca as vrea sa ma duc sa ma angajez undeva si sa incep sa castig niste bani.

M-a ascultat cu atentie pret de vreo jumatate de ora. Nu-mi aduc aminte sa ma fi intrerupt. Nici nu stiu cum de a avut atata rabdare si nici de ce ma destainuiam lui, un necunoscut pe care il mai vazusem de vreo 2-3 ori pana atunci, cu hainele cam jerpelite si aproape alcoolic, cu care nu aveam absolut nimic in comun.

In fine, dupa ce am terminat de vorbit mi-a povestit si el povestea lui.

Mi-a povestit cum are 3 frati mai mici, ca tatal lor este in puscarie pentru nu stiu ce si ca mama lor i-a parasit cu multi ani in urma. Acum el avea grija de toti. Se ducea si mai lucra din cand in cand pe unde apuca, mai des prin constructii.

In timp ce povestea, ma uitam la el si vedeam cum fata parca i se lumina pe masura ce vorbea. Asta cu toate problemele lui.

Nu mai stiu acum toate detaliile vietii lui, dar urmatoarele  replici le-am tinut minte toata viata:

  • Eu lucrez acum pe un santier si e al dracului de greu sa car cu cârca. Si mai am si un maistru care isi bate joc de mine mereu. Tu poti sa fi INGINER. Ce vrei sa faci, sa cari saci in cârcă, sau sa stai cu mainile in buzunar si sa ma pui pe mine sa car in locul tau?

Exact astea au fost cuvintele lui. Le tin minte ca si cum ar fi vorbit cu mine acum o ora.

 

Poate ca nu inseamna mult si poate ca este exagerat, dar aceasta fraza spusa de el m-a facut sa merg mai departe si sa dau la facultate. Eram atat de ingrozit de ceea ce mi-a spus, empatizasem atat de mult cu situatia lui incat mi-am dat seama ca nu am unde sa ma angajez in alta parte decat pe un santier, iar acolo pe de-o parte nu as rezista fizic in locul lui, si pe de alta nici nu as vrea sa fiu in locul lui daca as avea de ales. Si din fericire pentru mine, aveam de ales. Am avut norocul asta, spre deosebire de el. Asa ca in mintea mea am decis imediat: „Ma duc la facultate.

I-am zis ca am inteles si ca o sa dau pana la urma la facultate si mi-a zambit: „Acum hai sa-mi iei ceva de baut dom’ inginer.

In saptamanile urmatoare nu l-am mai vazut pe Edy. Am vrut sa-i multumesc pentru discutie, sa-i spun ca m-a ajutat si ca pana la urma am intrat la Facultatea de Constructii. Stiam cam pe unde sta, l-am cautat, dar nu l-am gasit. Unii ziceau ca s-a mutat, altii nu-l cunosteau deloc. Brusc a aparut, brusc a disparut.

 

ninge noaptea

Dupa cativa ani, intr-o iarna, era noapte si ma intorceam acasa grabit si enervat ca ma apucase ninsoarea pe drum, cand m-am intalnit din nou cu Edy. Care erau sansele? I-am recunoscut fata chiar si acoperita de caciula groasa indesata pe cap. L-am oprit, s-a uitat la mine si parea ca nu ma recunoaste. I-am spus cine sunt si si-a amintit de mine imediat. I-am spus ca am intrat la facultate si acum sunt in ultimul an, si i-am MULTUMIT pentru discutia aceea care mie mi-a schimbat viata. L-am intrebat ce face si i-am povestit in doua cuvinte cum l-am cautat atunci ca as fi vrut sa vorbesc cu el dar nu l-am mai gasit. Mi-a spus ca s-a mutat la o matusa de-a lui in alta parte a orasului, ca lucreaza tot in constructii (de data asta ca muncitor calificat) si a terminat spunand: „As vrea sa lucrez pe santierul tau dupa ce termini facultatea!” I-am spus ca si eu, apoi m-a salutat si si-a continuat drumul.

Am vrut in acel moment sa-l ajut cumva, sa ma revansez fata de el pentru ajutorul pe care mi l-a dat poate fara sa stie. La un moment imi venise gandul stupid sa ma duc dupa el si sa-i dau lui toti banii pe care ii aveam prin buzunar in momentul ala (nu erau prea multi, ca doar eram si eu student), dar nu am putut. Ramasesem pironit in loc si ma uitam dupa el cum se pierde printre fulgii de zapada in noapte. Ceva din atitudinea lui nu ma lasa sa fac asta. Avea o demnitate cum nu am vazut la multi oameni si am stiut ca l-as fi jignit profund daca as fi vrut sa-i dau bani, iar acesta era ultimul lucru pe care as fi vrut sa-l fac. M-am gandit atunci sa ma intorc si sa-i mai zic ceva, dar mi se parea cam deplasat, asa ca mi-am vazut si eu de drum, gandindu-ma ca ma voi mai intalni cu el si alta data si ca de data aceea voi fi mai pregatit. Dar nu a fost asa.

Atunci a fost ultima data cand l-am vazut pe omul care m-a convins sa dau la facultate si care fara sa stie m-a ajutat sa iau o decizie buna pentru mine.

Poate ca as fi dat pana la urma la facultate si fara sa vorbesc cu el, nu stiu, dar ce stiu sigur este impactul vorbelor lui m-a determinat cu adevarat sa urmez acel drum. Ma gandesc acum la momentul acela la cat de incapatanat eram si imi dau seama ca daca mi-ar fi vorbit trei traineri de dezvoltare personala care sa-mi explice ei din carti, tot nu m-ar fi convins. Nici chiar argumentele logice sau cele moralizatoare ale alor mei cand ma vedeau lipsit de interes nu au contat prea mult in comparatie cu cuvintele baiatului ala. De ce? Pentru ca el a vorbit din inima si din experienta lui. Si pentru ca simt ca parca a fost trimis de Dumnezeu sa-mi spuna exact acel lucru care m-ar fi facut sa merg mai departe.

M-am intrebat de multe ori ce as fi facut daca nu mergeam la facultate. Probabil ca nu prea multe, apoi dupa ce ma dadeam cu capul de pragul de sus si ma loveam de greutatile vietii, m-as fi convins singur sa dau la facultate. Sau poate ca nu, habar nu am cum ar fi fost viata mea. Dar stiu ce a fost si ce este. Am facut o facultate, apoi pe cea de-a doua, am devenit inginer si am lucrat inclusiv pe santier. Mereu am respectat oamenii cu care am lucrat indiferent de studiile lor, spre deosebire de inginerii mai batrani sau de maistrii care ii priveau de sus fara sa se gandeasca ca in spatele salopetelor de lucru erau in primul rand oameni. Iar respectul oamenilor mei a fost cea mai frumoasa rasplata pentru mine. Nu am povestit nimanui cine m-a convins sa devin inginer, dar nu am uitat asta niciodată.

Din acea noapte nu l-am mai intalnit, dar mergand spre casa am stiut ca daca vreau sa fac ceva cu adevarat important, nu este nevoie sa ridic o cladire care sa reziste in timp, ci sa fac pentru altcineva ce a facut Edy pentru mine…

 

Articol scris de Catalin Bogdan

Puteti distribui acest articol pe retelele de socializare. Preluarea acestuia pe alte siteuri se face doar cu acordul scris al autorului.

cuplu plimbare padure

Obiceiurile care menţin fericirea în cuplu

Par lucruri mărunte la prima vedere, dar psihologii sunt de părere că anumite obişnuinţe formate într-un cuplu contribuie la starea de bine a ambilor parteneri şi consolidează o relaţie.
Care sunt ingredientele unei relaţii fericite şi de durată? Răspunsurile diferă de la caz la caz, dar există mici secrete care aduc echilibru şi armonie într-o relaţie, consideră psihiatrul american Mark Gluston, care oferă în cartea sa, „Just Listen: Discover the Secret to getting Through to Absolutely Anyone“, câteva exemple de obiceiuri care menţin fericirea într-un cuplu şi ajută la depăşirea unor probleme inevitabile.

cuplu dormind

Mergeţi la culcare împreună

Partenerii care se iubesc şi se respectă nu aleg să se retragă seara în dormitor la ore diferite. Încercaţi să nu renunţaţi la acest ritual, chiar dacă sunteţi împreună de ani de zile şi sunteţi tentaţi să nu mai acordaţi aceeaşi atenţie unor lucruri care vi se păreau extrem de importante la început. Viaţa sexuală este prima care are de suferit atunci când preferaţi să mai staţi două ore în faţa televizorului şi să adormiţi pe canapea. Fiţi siguri că şi atunci când veţi fi epuizaţi după o zi de muncă, simpla atingere a trupurilor va acţiona ca un afordisiac sau măcar vă veţi relaxa.

 

cuplu dansand

Cultivaţi interesele comune

După anii de pasiune nebună de la început, este normal să realizaţi că poate nu aveţi în comun atât de multe lucruri cum v-aţi imaginat. Dar nu subestimaţi importanţa activităţilor făcute în echipă. Nu contează dacă nu aveţi interese similare, încercaţi să descoperiţi ceva ce vă atrage pe amândoi şi găsiţi plăcerea de a face lucruri distractive împreună. Pe de altă parte, există cupluri în care interesele comune se traduc în dependenţa de celălalt, caz în care relaţia va avea de suferit mai devreme sau mai târziu. Este la fel de important să păstraţi o anumită doză de independenţă faţă de partener.

 

cuplu plimbare padure

Mergeţi unul lângă celălalt şi ţineţi-vă de mână

Cuplurile fericite se observă de la distanţă. Partenerii se ţin de mână sau măcar nu o ia unul în faţa celuilalt atunci când merg pe stradă, o formă de respect care atârnă mai greu decât avem impresia în balanţa unei relaţii armonioase.

 

cuplu pozitiv 2

Concentraţi-vă pe aspectele pozitive

Dacă avem mereu tendinţa să căutăm greşelile pe care le face partenerul, cu siguranţă vom găsi atâtea defecte câte ne dorim să descoperim. Cuplurile fericite învaţă să se accepte aşa cum sunt şi să accentueze părţile pozitive ale relaţiei.

cuplu 1

Rostiţi „Te iubesc!“ şi „Să ai o zi bună!“ în fiecare zi

Acestea sunt cuvinte care „cumpără“ toleranţă şi răbdare din partea partenerului, oricât de supărat ar fi dintr-un motiv sau altul. Nu este nevoie de gesturi mari de iubire, ci doar de aceste forme de salut care ar trebui să facă parte din vocabularul zilnic al fiecărui cuplu. Regula se aplică şi în ceea ce priveşte un zâmbet, o îmbrăţişare sau un sărut fugar.

 

cuplu dormind 2

Noapte bună“ lasă „uşa“ deschisă pentru a doua zi 

Chiar dacă v-aţi ciondănit şi vă întoarceţi spatele unul altuia după ce vă băgaţi în pat, nu uitaţi să spuneţi banalul „Noapte bună!“. Este un semnal că aţi lăsat uşa deschisă pentru rezolvarea oricăror probleme ar putea interveni.
Sursa: adevarul.ro