PRACTICA SPIRITUALĂ ÎNSEAMNĂ VOINŢĂ AFIRMATĂ ŞI REAFIRMATĂ CU PUTERE
Fragment carte Nisargadatta-Maharaj – Eu Sunt Acela
Acela în care se află toate fiinţele şi care se află în toate fiinţele, care este dăruitorul graţiei tuturor, Sufletul Suprem al Universului, fiinţa fără de limită – Acela sunt Eu
Amritbindu Upanishad
Acela care pătrunde totul, pe care nimic nu-l transcende şi care, ca şi spaţiul universal din jurul nostru, umple complet toate lucrurile din interior şi din afară, acel non-dual Brahman Suprem – Acela eşti tu.
Sankaracharya
Căutătorul este acela care se află în căutare de sine însuşi. Renunţă la toate întrebările, cu o singură excepţie: „Cine sunt eu?” La urma urmei, singurul fapt de care eşti sigur este că tu eşti. „Eu sunt” este cert. „Eu sunt aceasta”‘ nu este. Luptă-te să descoperi ceea ce eşti tu în realitate. Ca să cunoşti ceea ce eşti, trebuie ca mai întâi să investighezi şi să cunoşti ceea ce nu eşti. Descoperă tot ceea ce nu eşti – corp, sentimente, gânduri, timp, spaţiu, aceasta sau aceea – nimic, concret ori abstract, din ceea ce percepi nu poţi fi tu. Chiar actul perceperii arată că tu nu eşti ceea ce
percepi. Cu cât înţelegi mai clar că la nivelul minţii poţi fi descris numai în termeni negativi, cu atât mai repede vei ajunge la sfârşitul căutării tale şi vei realiza că tu eşti fiinţa fără de limită.
Sri Nisargadatta Maharaj
Întrebare: Occidentalii care vin ocazional să te vadă sunt confruntaţi cu o dificultate specifică.Chiar şi noţiunea de om eliberat, un om realizat, un cunoscător de sine, un cunoscător de Dumnezeu, un om de dincolo de lume, este necunoscută pentru el – Tot ce au ei, în cultura lor creştină, este ideea de sfânt: un om pios, supus legilor, temător de Dumnezeu, iubitor al semenului, evlavios, uneori predispus la extaze şi a cărui sfinţenie este confirmată prin câteva miracole. Chiar ideea de jnanin este străină culturii occidentale, este ceva exotic şi mai degrabă incredibil Chiar şi atunci când existenţa lui este acceptată, el este privit cu suspiciune, ca un caz de euforie auto-indusă cauzată de ciudate posturi fizice şi atitudini mentale, însăşi ideea de nouă dimensiune a conştiinţei li se pare neplauzibilă şi improbabilă.Ceea ce îi va ajuta va fi oportunitatea de a auzi un jnanin relatându-şi propria experienţă a realizării,cauzele şi începuturile ei, progresele şi împlinirile ei precum şi practica sa efectivă în viaţa zilnică. Mult din ceea ce spune el poate să pară straniu, chiar lipsit de înţeles, dar va rămâne totuşi un sentiment al realităţii, o atmosferă de experimentare efectivă, inefabilă, totuşi foarte reală, un centru din care poate fi trăită o viaţă exemplară.
Maharaj: Experienţa poate fi incomunicabilă. Poate cineva să comunice o experienţă?
Î: Desigur, dacă eşti un artist. Esenţa artei este comunicarea simţirii, a experienţei.
M: Pentru a recepţiona comunicarea, trebuie să fii receptiv.
Î: Fireşte. Trebuie să existe o persoană care recepţionează. Dar dacă transmiţătorul nu transmite, la ce mai serveşte receptorul?
M: Jnaninul aparţine lumii întregi. El se dăruieşte pe sine neobosit şi complet tuturor celor care vin la el. Dacă el nu este un dăruitor, atunci nu este un jnanin. Tot ceea ce are, el împărtăşeşte şi altora.
Î: Dar poate el să împărtăşească ceea ce este el?
M: întrebi cumva dacă el poate să-i transforme pe alţii în jnanini? Da şi nu. Nu, întrucât jnaninii nu sunt făcuţi de un altul, ei se realizează pe ei înşişi ca jnanini, atunci când se reîntorc la sursa lor, la natura lor reală. Eu nu pot să te prefac în ceea ce eşti deja. Tot ceea ce pot este să-ţi indic drumul pe care am apucat eu şi să te invit să faci la fel.
Î: Aceasta nu răspunde la întrebarea mea. II am în minte pe occidentalul critic şi sceptic care neagă chiar şi posibilitatea stărilor mai înalte de conştiinţă, în ultima vreme, drogurile au făcut o breşă în necredinţa sa, dar fără să afecteze perspectiva lui materialistă. Cu droguri sau fără droguri, corpul rămâne faptul primar, iar mintea este secundară. Dincolo de minte, ei nu vad nimic. De la Buddha încoace starea de realizare de sine a fost descrisă în termeni negativi: „nu aceasta, nu aceea”. Să fie
oare inevitabil? Nu este posibil să o ilustrezi, dacă nu poţi s-o descrii? Admit, nici o descriere verbală nu o va ilustra, din moment ce starea descrisă este dincolo de cuvinte. Totuşi ea este şi înlăuntrul cuvintelor. Poezia este arta de a reda inexpimabilul în cuvinte.
M: Poeţii religioşi nu lipsesc defel, întoarce-te spre ei pentru a obţine ceea ce doreşti, în ceea ce mă priveşte, învăţătura mea este simplă: ai încredere în mine pentru o vreme şi fă ce îţi spun. Dacă perseverezi, vei găsi că încrederea ta a fost justificată.
Î: Şi ce este de făcut cu oamenii care sunt interesaţi, dar nu pot avea încredere?
M: Dacă ar putea să stea cu mine, ei ar ajunge să aibă încredere în mine. Odată ce vor avea încredere în mine, ei vor urma sfaturile mele şi vor descoperi prin ei înşişi.
Î: Nu pregătirea o cer eu chiar acum, ci rezultatele sale. Tu le ai pe amândouă. Tu eşti dispus să ne spui totul despre pregătire, dar atunci când se ajunge la rezultate, tu refuzi să împărtăşeşti. Fie că ne spui că starea ta este dincolo de cuvinte, fie că nu există nici o deosebire; că acolo unde noi vedem o deosebire, tu nu vezi nici una. În ambele cazuri suntem lipsiţi de puterea de a pătrunde direct şi revelator în starea ta.
M: Cum vrei tu să pătrunzi direct în starea mea, câtă vreme iţi lipseşte pătrunderea directă în propria ta stare? Când însăşi instrumentul penetrării directe lipseşte, nu este important să-l găsim mai întâi? Tu eşti precum un orb care vrea să înveţe să picteze înainte de a-şi recăpăta vederea. Tu vrei să cunoşti starea mea, însă nu cunoşti starea soţiei tale sau a servitorului tău.
Î: Eu cer doar nişte indicii.
M: Bine, îţi dau un punct de reper foarte semnificativ – acolo tu vezi deosebiri, eu nu văd. Pentru mine asta-i de ajuns. Dacă gândeşti că nu e de ajuns, eu nu pot decât să repet: este de ajuns.Chibzuieşte adânc la asta şi vei ajunge să vezi ceea ce văd eu. Se pare că tu vrei să te bucuri de o pătrundere imediată, uitând că imediatul este întotdeauna precedat de o lungă pregătire. Fructul cade brusc, dar coacerea ia timp.La urma urmei, când îţi cer să ai încrederea în mine, este numai pentru o scurtă perioadă de timp,suficient însă pentru a te pune în mişcare. Cu cât eşti mai serios, cu atât mai puţină credinţă îţi trebuie,căci curând vei găsi justificată încrederea în mine. Tu vrei să-ţi dovedesc că sunt demn de încredere!Cum aş putea să o fac, şi la ce bun? în definitiv, ceea ce îţi ofer eu este o abordare operaţională, atât de curentă în ştiinţa Occidentului. Când un om de ştiinţă descrie un experiment şi rezultatele sale, tu accepţi
de regulă afirmaţiile lui pe încredere şi repeţi experimentul aşa cum îl descrie el. Odată ce obţii aceleaşi rezultate, sau unele asemănătoare, nu mai este nevoie să ai încredere în el, ci te încrezi în propria ta experienţă, încurajat, mergi mai departe şi ajungi în final la rezultate substanţial identice.
Î: Mintea indiană a fost pregătită pentru experimentele metafizice prin cultură şi prin educaţie.Pentru un indian, cuvinte precum „percepţia directă a Realităţii Ultime” au înţeles şi scot la iveală răspunsuri din profunzimile fiinţei lui. Ele înseamnă puţin pentru un occidental; chiar atunci când a fost
crescut întruna din variantele creştinismului, gândirea sa nu merge dincolo de conformarea la poruncile lui Dumnezeu şi la îndemnurile lui Christos. Cunoaşterea de primă mână a realităţii este nu numai dincolo de orice ambiţie, ci şi dincolo de orice concepere. Unii indieni îmi spun: „Fără speranţă.Occidentalul nu va înţelege, căci nu poate. Nu-i spune nimic despre realizarea de sine lasă-l să trăiască o viaţă utilă şi să-şi câştige dreptul de a renaşte în India. Numai atunci va avea o şansă”. Alţii spun:
„Realitate; este aceeaşi pentru toţi, dar nu toţi sunt la fel de înzestraţi cu capacitatea de a o percepe. Capacitatea vine odată cu dorinţa, care se va transforma în devoţiune şi în ultimă instanţă într-o totală dăruire de sine. Cu integritate şi seriozitate şi cu hotărârea de fier de a învinge toate obstacolele,occidentalul are aceeaşi şansă ca şi omul oriental. Tot ce-i trebuie, este stârnirea interesului”. Pentru ca interesul său privitor la cunoaşterea de sine să fie stârnit, el trebuie să fie convins de avantajele ei.
M: Crezi că este cu putinţă ca o experienţă personală să fie transmisă?
Î: Nu ştiu. Tu vorbeşti de unitatea, de identitatea celui care vede cu ceea ce este văzut. Când toate sunt una, comunicarea ar trebui să fie realizabilă.
M: Ca să ai experienţa directă a unei ţări, trebuie să mergi şi să trăieşti acolo. Nu cere imposibilul.Fără îndoială, victoria spirituală a unui om va aduce foloase omenirii, dar pentru a aduce foloase unui alt individ este nevoie de o strânsă relaţie personală. O astfel de relaţie nu este accidentală şi nu poate fi pretinsă de oricine. Pe de altă parte, abordarea ştiinţifică este pentru toţi. „Ai încredere-probează-gustă”.Ce-ţi trebuie mai mult? De ce să vâri Adevărul cu forţa pe gâtleje nedoritoare, lipsite de poftă? Asta oricum nu se poate face. Fără cel care primeşte, ce poate să facă cel care dă?
Î: Esenţa artei constă în a folosi forma exterioară pentru a comunica o experienţă interioară.Fireşte, trebuie să fii sensibil la lumea interioară mai înainte ca exteriorul să aibă un sens. Cum se poate creşte în sensibilitate?
M: Oricum ai lua-o, se ajunge la acelaşi lucru. Cei care dau sunt mulţi; unde sunt cei care primesc?
Î: Nu poţi tu să-ti împărtăşeşti propria sensibilitate?
M: Ba da, pot, dar împărtăşirea este o stradă cu două sensuri. Pentru o împărtăşire este nevoie de doi. Cine este dispus să ia ceea ce eu sunt dispus să dau?
Î: Tu zici că noi suntem una. Nu-i de ajuns?
M: Eu sunt una cu tine. Eşti tu una cu mine? Dacă eşti, n-ai mai pune întrebări. Dacă nu eşti, dacă nu vezi ceea ce văd eu ce pot să fee dincolo de a-ţi arăta calea să-ţi îmbunătăţeşti viziunea?
Î: Ceea ce nu poţi să dai nu-ţi aparţine.
M: Eu nu pretind nimic ca fiind al meu personal. Când nu este „eu”, unde este „al meu”? Doi oameni se uită la un copac. Unul vede fructele ascunse printre frunze şi celălalt nu le vede. Altminteri, nu există nici o deosebire între cei doi. Cel care vede ştie că având puţină atenţie şi celălalt va vedea
fructele, dar chestiunea împărtăşirii nu se pune. Crede-mă, eu nu ţin pumnii strânşi, păstrând pentru mine partea ta de realitate. Din contră, eu sunt al tău cu totul, mănâncă-mă şi bea-mă. Dar în timp ce repeţi verbaÎ: „dă-mi, dă-mi”, tu nu faci nimic pentru a lua ceea ce este oferit. Eu îţi arăt o cale scurtă şi uşoară ca să fii în stare să vezi ceea ce văd eu, dar tu te agăţi de vechile tale obişnuinţe de gândire, simţire şi acţiune şi dai toată vina pe mine. Eu nu am nimic din care să nu ai şi tu. Cunoaşterea de sine
nu este o bucată de proprietate care să fie oferită şi acceptată. Ea este o dimensiune cu totul nouă, unde nu există nimic de dat sau de luat.
Î: Dă-mi cel puţin o oarecare putere de a înţelege conţinutul minţii tale în vreme ce îţi trăieşti viaţa de zi cu zi. A mânca, a bea, a vorbi, a dormi – cum se simte asta la capătul unde te afli tu?
M: Lucrurile obişnuite ale vieţii – eu le experimentez întocmai cum faci şi tu. Deosebirea se află în ceea ce nu experimentez. Eu nu experimentez frică sau lăcomie, ură sau mânie. Eu nu cer nimic, nu refuz nimic, nu păstrez nimic. În aceste chestiuni nu fac nici un compromis. Poate că aici se află diferenţa fundamentală dintre noi. Eu nu fac compromisuri, eu sunt sincer cu mine însumi, pe câtă vreme tu te temi de realitate.
Î: Din punctul de vedere al occidentalilor există ceva tulburător în căile tale. Să şezi într-un colţ, de unul singur, şi să tot repeţi: „Eu sunt Dumnezeu, Eu sunt Dumnezeu”, pare curată nebunie Cum să
convingi un occidental că astfel de practici conduc la suprema sănătate psihică?
M: Omul care pretinde că este Dumnezeu şi omul care se îndoieşte de acest lucru – amândoi se amăgesc. Ei vorbesc în visul lor.
Î: Dacă totul este visare, ce este trezia?
M: Cum să descriu starea de trezie în limbajul tărâmului de vis? Cuvintele nu descriu, ele sunt doar simboluri.
Î: Iarăşi aceeaşi scuză că vorbele nu sunt în stare să comunice realitatea.
M: Dacă tu vrei cuvinte, am să-ţi dau câteva din străvechile cuvinte de putere. Repetă-le pe oricare fără încetare: ele pot face minuni.
Î: Vorbeşti serios? I-ai cere tu unui occidental să repete „Om” ori „Ram” ori „Hare Krishna” fără încetare, cu toate că îi lipsesc în totalitate credinţa şi convingerea născute din fundalul religios şi cultural corespunzător? Fără credinţă şi fervoare, repetând mecanic aceleaşi sunete, va realiza el vreodată ceva?
M: De ce nu? Imboldul, motivul ascuns este ceea ce contează, nu forma pe care o ia. Indiferent ce va face, dacă el o va face de dragul descoperirii propriului său sine real, asta îl va aduce cu siguranţă la el însuşi.
Î: Nu este nevoie de credinţă în eficacitatea mijloacelor?
M: Nu este nevoie de credinţa care înseamnă doar aşteptarea de rezultate. Aici numai acţiunea contează. Orice faci de dragul adevărului, te va duce la adevăr. Numai să fii serios şi onest. Forma pe care o ia contează prea puţin.
Î: Dar atunci, unde este nevoia de a da expresie năzuinţei cuiva?
M: Nici o nevoie. A nu face nimic este tot atât de bine. Simpla năzuinţă, nediluată de gândire şi acţiune, năzuinţă concentrată şi pură, te va duce fără întârziere la scopul tău. Adevăratul motiv este cel care contează, nu maniera.
Î: Incredibil! Cum poate o repetare rigidă, făcută într-o stare fă plictiseală care frizează disperarea, să fie eficace?
M: Chiar faptul repetării, al luptei neîncetate, al rezistenţei şi al perseverenţei, în ciuda plictiselii, a disperării şi a lipsei totale de convingere, este realmente crucial. Toate acestea nu sunt importante prin
ele însele, ci sinceritatea dindărătul lor este importantă. Trebuie să existe o împingere din interior şi o tragere din afară.
Î: întrebările mele sunt tipice Occidentului. Oamenii gândesc în termeni de cauză şi efect, de mijloace şi scopuri. Ei nu văd ce legătură cauzală poate să existe între un anumit cuvânt şi Realitatea Absolută.
M: Nici un fel de legătură, însă există o legătură între cuvânt şi înţelesul lui, între acţiune şi motivul ei. Practica spirituală este voinţă afirmată şi reafirmată cu putere. Cine nu are îndrăzneală, nu va accepta realul nici chiar atunci când îi este oferit. Caracterul refractar, el însuşi născut din frică, este singurul obstacol.
Î: Ce anume este acolo ca să-mi provoace teamă?
M: Ne-cunoscutul. Ne-fiinţa, ne-cunoaşterea, ne-facerea. Lumea de dincolo.
Î: Vrei să spui că în vreme ce împărtăşeşti maniera realizării tale, tu nu poţi împărtăşi roadele?
M: Fireşte că pot împărtăşi roadele şi asta fac tot timpul, însă limbajul meu este un limbaj tăcut, învaţă să asculţi şi să înţelegi.
Î: Nu înţeleg cum se poate începe fără convingere.
M: Stai cu mine un timp, sau concentrează-ţi mintea pe ceea ce spun şi fac eu şi convingerea se va ivi.
Î: Nu toţi au şansa de a te întâlni.
M: întâlneşte-ţi propriul tău sine. Fii cu propriul tău sine, ascultă-l, supune-te lui, nutreşte-l, păstrează-l în minte fără încetare. Nu ai nevoie de o altă călăuză. Atâta timp cât imboldul tău pentru adevăr îţi afectează viaţa de zi cu zi, totul este bine pentru tine. Trăieşte-ţi viaţa fără a răni pe nimeni.Caracterul inofensiv şi lipsa de nocivitate sunt cea mai puternică formă de yoga şi ea te va duce fără întârziere la scopul tău. Asta este ceea ce numesc eu nisarga yoga, Yoga Naturală. Ea este arta de a
trăi în pace şi armonie, în prietenie şi iubire. Rodul ei este fericirea fără de cauză şi fără de sfârşit.
Î: Toate astea presupun totuşi o oarecare credinţă.
M: Întoarce-te spre interior şi vei ajunge să ai încredere în ţine însuţi, încredinţarea vine odată cu experienţa.
Î: Când un om îmi spune că el ştie ceva ce eu nu ştiu, am dreptul să-l întreb: „ce este ceea ce tu ştii şi eu nu ştiu?”
M: Şi dacă el îţi spune că acest lucru nu poate fi transmis în cuvinte?
Î: Atunci îl privesc îndeaproape şi încerc să înţeleg.
M: Exact asta vreau să faci! Fii interesat, acordă atenţie până când se stabileşte un curent de înţelegere reciprocă. Atunci împărtăşirea va fi uşoară. La drept vorbind, întreaga realizare este numai împărtăşire. Tu intri într-o conştiinţă mai întinsă şi te împărtăşeşti din ea. Caracterul refractar şi rezistenţa la a intra şi a împărtăşi este singura piedică. Eu, nu vorbesc niciodată de deosebiri, căci pentru mine nu există nici una. Tu vorbeşti despre ele, aşa că este de datoria ta să mi le arăţi. Te rog,
arată-mi deosebirile. Pentru asta va trebui să mă înţelegi, dar atunci nu vei mai vorbi de deosebiri,înţelege bine un singur lucru, şi ai ajuns. Ceea ce te împiedică să cunoşti nu este lipsa de ocazie, ci lipsa de abilitate în a focaliza în mintea ta ceea ce vrei să înţelegi. Dacă ai putea să păstrezi în minte ceea ce nu cunoşti, lucrul necunoscut şi-ar revela secretele. Dar dacă eşti superficial şi nerăbdător, şi nu îndeajuns de serios ca să priveşti şi să aştepţi, atunci tu eşti ca un copil care plânge după lună.
Nisargadatta Maharaj
