Articole

angel 645591 1280

Magia nasterii si a vietii

 

Multe s-au scris despre magie, din vechime si pana in zilele noastre. Din tot ce am citit si experimentat pana acum, pot spune ca scrierile vechi sunt si cele mai adevarate, mai pline de substanta si adevar. Asta poate pentru ca in vremurile de demult nu oricine avea acces la arta scrierii, astfel incat doar informatiile verificate si sigure meritau transpuse pe pergamente, papirusuri sau tablite. Astazi situatia este cu totul alta, aproape toata lumea cunoaste literele iar arta tainica a scrierii nu mai este chiar atat de tainica ca acum cateva sute sau chiar mii de ani.

 

Revenind la magie, o sa incep prin a va spune ca ea exista cu adevarat. Este o convingere personala care nu poate fi inlaturata. Am destule dovezi in viata care imi arata in fiecare moment al zilei  si al noptii ca magia se afla in tot si  in toate. De la prima raza de soare, pana la momentul incredibil al trecerii omului in alt plan existential odata cu terminarea misiunii pe acest Pamant, magia ne inconjoara pe toti, fie ca suntem constienti de ea, sau nu. Ne-am nascut din magie si iesim din scena tot prin magie, caci cum altfel decat magie poti numi aparitia unei fiinte care are constiinta, miliarde de celule pline fiecare de viata proprie, toate acestea din doar doua celule provenite de la doi indivizi diferiti?

 

Albert Einstein spunea

„Viaţa însăşi este magie, iar dacă nu crezi asta, măcar încearcă să o trăieşti ca pe ceva magic.”

 

 

Dar nu toti oamenii constientizeaza acest lucru. Prinsi in cavalcada vietii cotidiene, a noilor indatoriri fata de societate si progres, omul uita de cele mai multe ori sa priveasca in jurul sau, privandu-se astfel de bucuria pe care natura doreste sa i-o ofere.

Altii dimpotriva, vrajiti (in sensul bun) de magia naturii, aleg sa-si dedice viata retragandu-se de multe ori din societate in mijlocul naturii, locul in care au constatat ca se simt cel mai bine. Sunt cunoscuti de ceilalti ca pustnici. Exista insa si o alta categorie, aceea a celor care sunt constienti de toate aceste lucruri si incearca sa imbine magia naturii cu magia cotidianului.

Oricare ar fi categoria din care faci parte, magia este la fel de prezenta in viata ta, iar asta dintr-un motiv extrem de simplu: magia inseamna energie in transformare. Orice forma de energie care isi schimba starea trecand la o alta diferita, este o picatura de magie la care esti martor constient sau nu de acest lucru.

 

Fie ca esti barbat sau femeie, la un moment in viata ta, daca ai noroc o celula anume din corpul tau se va intalni cu o alta singura celula din corpul unei alte persoane, iar aceste doua vor inceta sa mai existe individual, devenind o prima si unica celula a unei alte entitati. Magie mai mare decat aparitia unui copil, a Vietii, nu poate exista in toata Creatia. Iar asta este ceea ce se intampla doar la nivel fizic. La nivel subtil, nemasurabil de aparatele oamenilor de stiinta, lucruri sunt chiar mai colorate si mai pline de mister. Dupa ce noua faptura prinde forma, ceva si mai extraordinar se intampla: un Spirit intra in acea noua fiinta abia formata, iar aceasta capata astfel un Suflet si o constiinta cu care va merge mai departe toata perioada harazita a fi intrupata atunci si acolo.

 

„Îţi poţi trăi viaţa doar în două moduri. Sau crezi că nu există magie, sau crezi că totul e magie.” 

 

Aceasta este magia Vietii si o traim 24 ore din 24 inca de dinainte de a fi macar constienti ca existam. Dar lucratura magica se continua si dupa incetarea vietii, dovedind daca mai era nevoie ca viata asa cum o stim noi nu este altceva decat o etapa din ciclul cine stie cat de prelungit a unei existente a Spiritului.

Acel Spirit care odata a ales sa intre intr-un corp de carne, la un moment dat trebuie sa-l paraseasca, lasandu-l gol ca pe o carcasa care a fost doar o etapa din dezvoltarea lui. Intocmai ca un fluture care isi paraseste coconul in care a intrat ca omida, si Spiritul paraseste corpul fizic spre a se indrepta catre o noua transformare, de data aceasta la nivel spiritual. In urma perioadei in care a stat inchis in conon, Spiritul si el s-a transformat, devenind mai bun, mai experimentat, mai cunoscator in ale magiei universale si a Creatiei. Intorcandu-se inapoi in Lumea Spiritelor de unde a venit la intrupare, va beneficia de cateva momente de ragaz pentru a asimila informatiile invatate in ultima intrupare, inainte de a se avanta din nou intr-un alt cocon care-i va fi noul corp si noul suport in care va acumula alte si alte informatii despre Magia Vietii.

 

Voi incheia aceste randuri cu un alt citat, tot din A. Einstein care spunea:

„Îţi poţi trăi viaţa doar în două moduri. Sau crezi că nu există magie, sau crezi că totul e magie.”

 

Eu am ales deja. Tu ce alegi sa crezi? :)

 

Articol scris de Catalin Bogdan

Puteti distribui acest articol pe retelele de socializare. Preluarea acestuia pe alte siteuri se face doar cu acordul scris al autorului.

CURS-SPIRITUAL-PSYCHIC-DEVELOPMENT

Curs Spiritual & Psychic Development

– Curs Dezvoltare Spirituala –

 CURS VIDEO-ONLINE – PUTETI INCEPE CURSUL ORICAND!

CURS ACREDITAT INTERNATIONAL
IPHM curs spiritualitate acreditat

International Practitioners of Holistic Medicineimage

PROGRAMA CURSULUI O PUTETI VIZUALIZA AICI

TESTIMONIALE DE LA PARTICIPANTII GRUPELOR ANTERIOARE DE CURS

 

testimonialeimage

Diploma recunoscuta international de Institutul IPHM ( International Practitioners of Holistic Medicine) si national cu serie si sigiliu Karanna Academy©.

 

Scopul final al cursului este dezvoltarea personala si spirituala a participantilor, in conformitate cu binele superior al fiecarui cursant.

 

Costul cursului acopera doar partial contravaloarea initierilor. Restul programului de Curs il primiti GRATUIT.

 

BONUS – ABONAMENT MEMBRU V.I.P. GRATUIT!

Pe perioada de desfasurare a cursului, participantii primesc GRATUIT statutul de MEMBRU V.I.P. cu toate avantajele si beneficiile aferente Membrilor Clubului Karanna ©. Pentru detalii APASA AICI.

 

CERTIFICARE

Certificatul de absolvire va fi generat automat, de catre platforma de cursuri online, pe numele posesorului contului. Se emite un singur certificat pentru curs, care include si mentiunea sistemelor in care ati fost initiati.

 Pentru pre-inscrieri va rugam sa completati formularul de mai jos. Dupa completarea acestui formular veti primi prin email confirmarea de inscriere la curs. Locul de curs se considera rezervat ferm dupa plata primei luni de curs sau a cursului, integral.

 VA RUGAM SA CITITI TERMENII SI CONDITIILE DE PARTICIPARE SI ABSOLVIRE A CURSURILOR KARANNA©

Pentru a rezerva ferm locul de curs va rugam sa achitati prima luna de curs sau integral, utilizand datele noastre din pagina CONTACT sau puteti face plata securizata cu cardul online, prin intermediul Magazinului nostru.

[vfb id=1]

PI23658 hr

Psihologia Poporului Roman

Concluziile unei cercetari facute o data la 100 de ani: Cum suntem, cum credem ca suntem si cum vrem sa fim

vedere larga blocuri bucuresti romania

 

Articolul urmator, preluat in intregime de pe hotnews.ro consider ca reprezinta un instrument foarte util acelora dintre voi care sunteti interesati de psihologie si de dezvoltarea personala, deoarece reprezinta o analiza pertinenta din punct de vedere psihologic asupra noastra ca entitate nationala si in acelasi timp puteti trage propriile concluzii privind cine suntem si incotro mergem.

 

Trasatura esentiala a romanilor este neincrederea in oameni. Preocuparea pentru binele altora nu depaseste zona familiei. Si tot romanii cauta puterea sociala, „dar in mod ipocrit, conform unei culturi colectiviste in care nu da bine sa arati ca vrei sa iesi din rand, isi ascund aceasta dorinta sub masca modestiei si sacrificiului pentru altii (ex. ‘eu nu as vrea puterea, dar oamenii imi solicita asta…‘)”. Concluziile apartin unuia dintre cele mai importante studii din ultima suta de ani, „Psihologia Poporului Roman. Profilul Psihologic al Romanilor” – lucrare coordonata de reputatul psiholog Daniel David.

Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinica si Psihoterapie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, este coordonatorul grupului de psihologi ce reface lucrarea filosofului Constantin Radulescu Motru – „Psihologia poporului roman”.

Lucrul la noul studiu, numit „Psihologia Poporului Roman. Profilul Psihologic al Romanilor”, a inceput in 2013, s-au folosit teste psihologice internationale adaptate pe populatia romaneasca, iar cercetarea integrala va fi publicata in prima jumatate a acestui an, la aproape 100 de ani de la aparitia profilului realizat de Constantin Radulescu-Motru.

Pana la aparitia studiului integral, Daniel David, care este profesor de stiinte cognitive clinice la UBB, profesor universitar adjunct la Mount Sinai School of Medicine New-York, SUA, si formator in psihoterapie rational-emotiva si cognitiv-comportamentala la Albert Ellis Institute, SUA, a publicat in Revista Sinteza si pe blogul sau o noua serie de concluzii ale cercetarii.

  • „Cum suntem (profilul psihologic de suprafata) si de ce am ajuns asa

Profilul psihologic de suprafata este in unele segmente incomplet dezvoltat, neexprimand potentialul pe care il avem. Astfel, potentialul ridicat pentru inteligenta cognitiva/emotionala, creativitate si invatare nu este valorificat. Structura de personalitate, adesea defensiva, sustine uneori prea multe aspecte negative (ex. cinism/scepticism/mizantropie, etc.).Comportamentul este unul care nu se supune usor normelor si regulilor.

Pe de alta parte avem o mare nevoie de a ne dovedi valoarea (potentialul),ceea ce ne face competitivi in munca; intr-adevar, daca conditiile socio-culturale sunt prielnice, competitivitatea se traduce si in performanta (ex. vezi performanta romanilor din strainatate in mediul academic). Munca (ca modalitate de afirmare sociala), familia (contextul sigurantei) sireligiozitatea (care ne da sens si semnificatie in viata) sunt cele trei repere majore care definesc viata romanilor. Acestea sunt constranse de o trasatura cardinala a romanilor, si anume neincrederea in oameni;aceasta se generalizeaza de la straini la cunoscuti/prieteni, exceptie facand familia unde, dimpotriva, compensam cu o incredere foarte mare.

Acest profil psihologic de suprafata deriva din modul in care mediu socio-cultural interactioneaza cu profilul psihologic de adancime. Sub aspect psiho-cultural romanii cauta puterea sociala, dar in mod ipocrit, conform unei culturi colectiviste in care nu da bine sa arati ca vrei sa iesi din rand, isi ascund aceasta dorinta sub masca modestiei si sacrificiului pentru altii (ex. ‘eu nu as vrea puterea, dar oamenii imi solicita asta…’).

Apoi, utilizarea puterii se face intr-o paradigma feminina, caracterizata prindiscutii si cautarea consensului. Dar din cauza ca cinismul social si scepticismul sunt ridicate, adesea aceste discutii spre consens sunt grevate de certuri/neintelegeri, nu se ajunge la planuri concrete, iar leadership-ului adesea i se refuza respectul cuvenit (ex. carisma/valoarea).

O cultura colectivista este caracterizata de neincrederea in straini, neincredere care la romani, amplificata de un nivel scazut de autodeterminare si spirit civic, asa cum spuneam, s-a generalizat intr-o neincredere cronica, inclusiv asupra cunoscutilor.

Cultura romanilor promoveaza heterodeterminarea (influenta traditiei/religiei), in dauna autodeterminarii (autonomie in decizie) si a pragmatismului (interesul personal), in dauna spiritului civic.

Romanii au un stil cultural represiv si evitativ, ceea ce ii face sa fie defensivi. Defensivitatea se poate exprima in complexe de inferioritate si/sau, daca acestea sunt compensate, in complexe de superioritate. In ceea ce priveste complexele de inferioritate spre exemplu, romanii au aspiratii similare tarilor vestice (ex. SUA), dar adesea sunt mai neincrezatori ca le pot realiza si se simt mereu datori sa faca auto si heterocomparatii cu altii mai buni pentru a se valida.

Romanii au scoruri mai mici la valori ca universalism (preocuparea pentru binele general), benevolenta (bunavointa, preocuparea pentru binele celor cunoscuti), hedonism (cautarea placerii), stimulare (cautarea noului) si autodeterminare (autonomie/independenta), dar aparent, pentru a face o impresie buna, se pot prezenta ca acordand importanta acestor valori.

Foarte interesant, la romani universalismul este secundar benevolentei, ceea ce inseamna ca preocuparea pentru binele altora nu depaseste la romani zona familiei si ajunge uneori maxim pana la persoanele pe care le cunosc. Asta arata un individualism egoist care nu este opus colectivismului, ci il poate fundamenta in forme foarte specifice (ex. familial); opus colectivismului este individualismul benevolent si universalist.

Romanii au insa scoruri ridicate la realizare (a arata ca sunt competenti), putere (a obtine statut social) si conformism (la normele existente). Interesant, scorurile la traditie si securitate sunt astazi la un nivel mediu (dar uneori sunt exacerbate pentru a face o impresie buna). Probabil ca traditia este vazuta in prezent mai ales ca nevoie, romanii fiind gata a renunta la ea daca nu mai aduce un beneficiu sau daca apare altceva mai bun (asa cum a facut de altfel majoritatea popoarelor).

Foarte probabil ca securitatea a fost un factor important in influentarea normelor socio-culturale a romanilor mai ales in trecut, dar aceste norme socio-culturale derivate din nevoia de securitate se perpetueaza astazi, desi in prezent securitatea este mai bine asigurata (ex. prin intrarea in NATO si UE).

Autonomia are un statut interesant la romani. Atunci cand este evaluata ca opinie, romanii se considera la fel de autonomi ca americanii si turcii; chinezii, germanii si spaniolii se simt cei mai autonomi, iar rusii si ucrainienii se simt cei mai putin autonomi. Cand este evaluata ca atitudine (ex. direct, in cadrul valorilor emancipative, si/sau in forma autodeterminarii sau conformismului), autonomia romanilor este mai scazuta. Asadar, luand in calcul si situatia chinezilor, opinia romanilor ar putea reflecta aici mai degraba modul in care cred si/sau isi doresc acestia sa fie, decat situatia in care sunt cu adevarat.

Relatia romanilor cu religia este foarte interesanta. Asa cum am spus mai sus,sfidarea, indoiala si relativismul sunt mai scazute, iar conformismul crescut, ceea ce ii face predispusi spre supunere la dogme (in acest caz religioase). Intr-adevar, romanii au un nivel crescut de religiozitate si vad religia ca foarte importanta in viata lor (au incredere foarte mare in biserica). Desi sunt foarte increzatori in dezvoltarea stiintifica (ex. in dezvoltare tehnologiei; in universitati), daca stiinta s-ar ciocni cu religia, 50.2% dintre romani ar alege religia. Dar religia este vazuta echilibrat: (1) nu doar ca norma/ceremonie religioasa, ci si ca mijloc de a face bine oamenilor si (2) nu doar ca facand sens pentru viata de apoi, ci si ca facand sens (a ajuta) in viata de acum.

Pe termen lung, transgenerational, aceste elementele din profilul psihologic de suprafata pot fi asimilate in profilul psihologic de adancime.

  • Cum am putea fi (profilul psihologic de adancime)

Profilul psihologic de adancime, potentialul pe care il avem, este unul la nivelul altor tari/culturi moderne si democratice, astfel incat, prin prisma acestui profil, romanii sunt perfect integrabili in lumea moderna (UE, NATO, etc.). Acest profil deriva din interactiunile mediului socio-cultural, ecologic si biologic/genetic, sustinand apoi aceste medii. Astfel, avem potential ridicat (ex. comparabil cu francezii, britanicii, americanii) pentru inteligenta cognitiva/emotionala, creativitate si invatare. Structura de personalitate permite atat expresii pozitive, cat si negative, depinzand de noi pe care le modelam socio-cultural.

Este o nesansa extrem de mare ca mediul socio-cultural din tara nu ne permite exprimarea si valorificarea potentialului pe care il avem in profilul psihologic de suprafata; adesea romanii trebuie sa mearga in tari asezate ca sa exceleze si sa-si poata realiza potentialul bun pe care il au. Aceasta opozitie reala intre potential bun-valorificare deficitara apare si in perceptiile romanilor bazate pe analize de etnopsihologie, ca autostereotip national (vezi Iacob, 2003). […]

  • Cum credem ca suntem si de ce credem asa

Acest demers genereaza mai ales autostereotipuri ale romanilor. Avem o parere buna despre noi, considerand ca suntem persoane ‘calde’ (ex.primitoare/ospitaliere/tolerante/altruiste, etc.) si ‘inteligente’ (ex. inteligente/creative/cu abilitati peste medie, etc.). Cinstea, care aparea ca o caracteristica autoatribuita importanta a romanilor atat in analizele din 1988, cat si in cele din 1993 (vezi Chelcea, 1994), incepe sa dispara in analizele din 2005 si 2007 (vezi Glaveanu, 2007) si nu ocupa o pozitie importanta nici in analizele noastre din 2014/2015.

Personalitatea este considerata ca una pozitiva, cu umor, compensand comportamentele mai negative (ex. indisciplina), pe care le contextualizam, definindu-le nu ca o caracteristica stabila, ci una situationala.

Ne vedem astazi ca alternand intre (a) individualism (mai egoist) vs. colectivism, (b) perseverenta (mai ales din interes si/sau incapatanare) vs. neperseverenta/autodisciplina scazuta si (c) autonomie vs. gregarism. Aceasta imagine dominant pozitiva este absolut necesara din punct de vedere psihologic pentru a ne forma stima de sine-imaginea/identitatea sociala/predictibilitatea/justificarea prezentului, tinand cont de faptul ca profilul de suprafata nu este foarte incurajator in acest sens.

Elementele negative din aceasta imagine apar doar pentru a da credibilitate aspectelor pozitive, fiind de asemenea atenuate: (a) individualismul, desi prezentat ca egoist, este extins pentru a include si familia (automat devenind astfel ‘grija pentru familie’) si (b) neperseverenta/autodisciplina scazuta poate fi oricand depasita, daca ‘ne intereseaza ceva’ si/sau daca ‘vream noi neaparat asta’.

Scurt spus, ne consideram ospitalieri, inteligenti, cu simtul umorului, patrioti, adaptati/bine orientati si prietenosi; recunoastem ca in comparatie cu atributele de mai sus, onestitatea, autodisciplina/constiinciozitatea si educatia sunt mai scazute (vezi si David, in pregatire; Hunyady, 2003).

[…]

O subcategorie a acestui punct 3 se refera la cum cred altii ca suntem. Acest demers genereaza mai ales heterostereotipuri fata de romani. Sunt putine studii riguroase de acest tip cu referire la romani. Incerc insa o sinteza a concluziilor la care am ajuns. Altii ne vad mai ales patrioti si adaptati/bine orientati, dar restul autostereotipurilor noastre de mai sus sunt minimizate de acestia.Mai recent, romanii sunt asociati cu Dracula/vampiri,  mai ales in SUA, si cu comportamente antisociale mai putin constiincioase, mai ales in Europa de Vest. Interesant, partea de lipsa de constiinciozitate din heterostereotipurile fata de romani este recunoscuta si in autostereotipurile romanilor.

O alta subcategorie a acestui punct se refera la cum credem ca sunt altii (heterostereotipuri ale romanilor). Asadar, cum ii vad romanii pe ceilalti (dupa David, in pregatire; Hunyady, 2003):
1. Americanii – puternici, populari/cu umor, patrioti;
2. Britanicii – inteligenti/educati, onesti, patrioti;
3. Chinezii – patrioti, onesti, muncitori, inteligenti;
4. Francezii – patrioti, inteligenti/educati, boemi;
5. Germanii – muncitori, onesti, inteligenti;
6. Maghiarii – patrioti, adaptati/bine orientati, asertivi/hotarati;
7. Rusii – patrioti, adaptabili/bine orientati, asertivi/hotarati.

Romanii ii prefera pe britanici, americani si francezi, apoi pe germani, si mai la urma pe maghiari si rusi (dupa Hunyady, 2003).

[…]

  • Cum vrem sa fim (modelul psiho-cultural ideal)

Diferentele dintre ‘cum suntem’/’cum putem fi’, pe de o parte, si ‘cum credem ca suntem’/’cum cred altii ca suntem’, pe de alta parte, sunt generatoare de stres psihologic, stres care la randul sau intareste mecanismele de aparare care mentin discrepanta (David, 2012). Se intra astfel intr-o cerc vicios, care ne mentine in starea defensiva.

Modelul psiho-cultural ideal al romanilor – cum vrem sa fim – este definibil in proiectia lor psihologica: ‘cum cred ca sunt’. Vestea buna este ca desi romanii ‘se cred’ asa ‘cum nu sunt’, totusi ‘se cred’ asa ‘cum ar putea sa fie’.Asadar, as spune ca proiectia lor – ‘cum cred ca sunt’ – nu reprezinta o iluzie pozitiva, ci un optimism realist. De aceea, in cazul romanilor exista o sansa foarte mare pentru dezvoltare si evolutie in directia unui model psiho-cultural ideal.

Cum ar trebui sa arate acest model psiho-cultural ideal? Simplu spus, sa creeze cetateni inteligenti, creativi, adaptabili social, cu un bagaj de cunostinte declarative si procedurale vast, cu o personalitate care sustine comportamente prosociale (ex. altruism/deschidere spre oameni/optimism/empatie, etc.). As vrea sa vad niste cetateni autonomi/independenti, capabili de o solidaritate sociala formidabila, generoasa, specifica societatilor individualiste creatoare de institutii sociale moderne, dincolo de comunitatea colectivistilor nascuta din siguranta in comun a unor cetateni nesiguri pe ei (care in Romania a generat adesea ‘clanuri’ si ‘gasti’). Toate acestea vor putea sustine apoi o sanatate psihica si fizica buna, cu impact pozitiv asupra cresterii sperantei de viata si a fericirii. Dezvoltarea acestei componente psihologice poate sa fie parte a unui proiect de tara, prin care Romania sa nu fie doar o tara care a aderat la spatiul european, ci una bine integrata in acest spatiu.

Predictia mea este ca facand o politica educationala, socio-culturala si economica inteleapta – dar chiar si in ciuda acestora, ca urmare a presiunii administrativ-economice a UE (si a infuziei de capital din UE) si a tinerilor romani din tara si diaspora -, Romania va fi nu doar o tara care a aderat la spatiul european, ci una perfect integrata si performanta in acest spatiu.

Ce se va mai pastra din profilul psiho-cultural actual (ex. profilul psihologic de suprafata)? Eu cred ca putin, deoarece, ca esenta (in profilul psihologic de adancime), romanii sunt integrati in cultura europeana, doar ca au fost opriti in drumul lor de blocajele istoriei, ultimul fiind perioada comunista. Cat de repede se poate face tranzitia astfel incat profilul psihologic de adancime sa devina unul de suprafata? Depinde de cat de repede se pot coaliza indivizii-cetatenii autonomi pentru a crea retele sociale moderne care sa inlocuiasca ca influenta comunitatea colectivistilor.

Tinand cont de contextul european in care ne-am integrat, cred ca maximum o generatie (20 de ani) va face tranzitia definitiv, dar speranta este ca schimbarea se poate intampla in anumite segmente (ex. economice, academice, etc.) si mai repede, ca sa nu mai avem generatii de sacrificiu.”

Reputatul psiholog Daniel David precizeaza ca, „pentru a intelege corect profilul psihologic al romanilor, am analizat toate studiile de specialitate publicate pana in ianuarie 2015 pe aceasta tema si am demarat o serie de studii proprii. Totalul subiectilor care au intrat in studiile analizate/derulate de noi depaseste 50.000 de romani, din diverse zone ale tarii, cu varste de la 2 ani la +80 (multe analize fiind pe esantioane reprezentative national)”.

Acesta precizeaza ca „profilul psihologic al romanilor este unul statistic, care nu poate fi aplicat la un individ, ci poate fi utilizat in situatii in care se doreste a se face politici publice si proiecte relevante pentru tara si/sau grupuri mari„.

 

Preluare de pe hotnews.ro

biblioteca

Carti care merita citite

In randurile urmatoare, va prezint o lista cu carti de dezvoltare personala care va pot arata o directie de urmat si care va pot face acest drum mai usor.

 

 

Carti de Dezvoltare Personala

Dale Carnegie – Cum sa-ti faci prieteni si sa devii influent

dale-carnegieCea mai bună carte scrisă de Dale Carnegie, un bestseller de peste 15 milioane de examplare vândute. O carte mai utilă ca niciodată într-o societate care nu dezvoltă încredere ca valoare fundamentală în interacţiunile interumane.

 

 

Dale Carnegie – Cum sa vorbim in public

cum-sa-vorbim-in-publicO carte despre care se vorbeşte mult prea puţin. Desigur, poate cărţile în care toţi vorbesc despre Steve Jobs sunt mai adaptate la zilele noastre, însă Dale Carnegie a scris multe chestii mai bune, dinainte să se nască mulţi dintre public speaker-ii noştri preferaţi de astăzi.

 

 

Christophe Andre, Francois Lelord – Cum sa te iubesti pe tine

Cum să te iubeşti pe tineCei doi au mai scris cărţi împreună, care au scopul să rezolve anumite probleme fundamentale pe care noi le avem cu noi înşine sau cu cei din jurul nostru. Cartea are diverse chestionare care te ajută să te evaluezi şi prezintă şi nişte idei şi soluţii terapeutice ca să începi să te iubeşti mai mult pe tine însuţi.

 

 

Eckhart Tolle – Linistea vorbeste

eckhart-tolle-linistea-vorbesteEste genul de carte pe care o reciteşti atunci când vrei să intri în stări de explorare a lucrurilor din jurul tău. Este o carte recomandată celor pasionaţi de explorarea spirituală a sinelui şi a lumii care îi înconjoară.

 

 

Eckhart Tolle – Puterea prezentului

Puterea prezentuluiEste o carte care vorbeşte despre felul în care vedem lumea noastră de zi cu zi, este o carte despre optică. Este o carte de explorare personală şi spirituală.

 

 

 

Marie Haddou – Cum sa-ti intaresti increderea in tine

Cum să-ţi întăreşti încrederea în sineO văd mai mult ca un ghid scris de o femeie psiholog către o femeie care vrea să îşi crească nivelul de încredere în sine.

 

 

 

 

Francois Lelord, Christophe Andre – Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile

Cum să ne purtăm cu personalităţile dificileCu siguranţă avem în jurul nostru anumite persoane mai dificile, cu care însă suntem ori obligaţi să relaţionăm, ori este imperativ să facem asta pentru fac parte din cercul nostru familial sau de apropiaţi.

 

 

 

 

Florence Littauer – Personalitate Plus

Personalitate plusEste o carte care se bazeză pe teoriile temperamentale: coleric, sangvinic, melancolic şi flegmatic. Este un instrument de cunoaştere personală şi sunt date şi nişte soluţii de cum ne putem explora personalitatea.

 

 

 

Peter Collett – Cartea gesturilor: Cum putem citi gandurile oamenilor din actiunile lor

Cartea gesturilorUna dintre cele mai cunoscute cărţi despre body language. Cartea merge dincolo de doar nişte simple gesturi şi dă informaţii şi detalii din spatele anumitor gesturi aparent banale.

 

 

 

 

David Molden, Pat Hutchinson – NLP: Genial!

NLP Genial!Este o carte de introducere în NLP plină de idei, exemple, strategii şi propuneri pe care le poţi implementa în viaţa de zi cu zi.

 

 

 

Paul McKenna – O viata noua in 7 zile

O viaţă nouă în 7 zileEste o carte despre schimbare scrisă de cel mai cunoscut şi bine vândut autor britanic de non-ficţiune. Cartea vorbeşte despre mai multe lucruri care ne frământă: sănătatea fizică, bani, emoţii şi altele. Ce este interesant este faptul că include şi un CD care are rolul de a uşura schimbarea promisă.

 

 

 

Tanya Byron – Educa-ti pozitiv copilul: ofera ce vrei sa primesti

Educă-ţi copilulO carte care vrea să îţi fie de ajutor în relaţia cu copilul tău. Este o carte care te introduce idee de atitudine pozitivă şi prezintă metode prin care poţi să induci această atitudine şi copilului tău.

 

 

 

Paz Torrabadella – Inteligenta emotionala la locul de munca

Inteligenţă emoţională la locul de muncăLocul de muncă este probabil locul unde este cel mai important să aplici inteligenţa emoţională, datorită conflictelor zilnice care pot apărea, a presiunii, a relaţiilor uşor instabile sau să zicem, neconsolidate.

 

 

 

Carti de Afaceri

Peter Drucker – Despre decizie si eficacitate

Despre decizie şi eficacitateDacă nu ai auzit de Peter Drucker, probabil cel mai influent scriitor de business al tuturor timpurilor, ar fi cazul să pui mâna pe această carte şi să o citeşti din scoarţă în scoarţă.

 

 

 

Cum se formeaza liderii ca Jack Welch

Cum se formează liderii ca Jack WelchJack Welch este unul dintre cei mai mediatizaţi şi populari lideri corporatişti ai tuturor timpurilor. Viziunea lui de “pe locul 1 sau 2 în orice piaţă pe care activăm” pe care a indus-o celor de la General Electric a reprezentat subiectul de discuţii între mulţi afacerişti şi gânditori de leadership.

 

 

 

 

Robert Yeung – Reguli de networking

reguli de networking O carte de introducere în networking. Eu zic că este în regulă ca şi carte basic despre networking.

 

 

 

Harry Beckwith – Ce-si doresc clienţii nostri

Ce-şi doresc clienţii noştriEste o carte destul de bună pentru afaceri, mai bună decât indică preţul, care mi-a fost recomandată de cel mai bun prieten al meu.

 

 

 

 

 

Brigitte Arms – Marketing Local

Marketing localUn ghid basic de marketing la nivel local cu accent pus pe marketing-ul outdoor şi PR. Desigur cuprinde idei, exemple şi sfaturi de cum poţi să-ţi planifici marketing-ul.

 

 

 

 

 

Jim Collins – Excelenta in afaceri

Excelenţa în afaceriUna dintre cele mai bine vândute cărţi de afaceri din toate timpurile, Excelenţa în afaceri reprezintă o carte care vorbeşte despre care sunt principiile pe care le urmează afacerile de succes. Cartea reprezintă efortul a 5 ani de studiu şi peste 1400 de companii analizate. Într-un final au rămas doar 11 care îndeplinesc criteriile excelenţei în afaceri.

 

 

 

Chip Bell – Manageri si mentori

Manageri şi mentoriEste o lectură simplă şi bună despre diferenţa dintre manager şi mentori, care intră în detaliu, vorbind despre care ar trebui să fie rolul unui mentor în relaţia cu persoana pe care o “mentorează”.

 

 

 

John Mullins – Testarea unei idei de afaceri

Testarea unei idei de afaceriO idee de afaceri înainte de a fi lansată, ea trebuie să fie testată, pentru a putea împiedica un eventual eşec usturător şi răsunător, dar şi pentru a se asigura că anumite lucruri pe care le-ai planificat să funcţioneze la parametrii potriviţi. Este o carte potrivită pentru introducerea în antreprenoriat.

 

 

 

 

 

Zig Ziglar – Curs de vanzari

Curs de vânzăriZig Ziglar, unul dintre cei mai cunoscuţi autori de literatură motivaţională, de succes şi de vânzări, ne oferă unul dintre cele mai de bază, dar utile cursuri pe vânzări. Zig Ziglar, ca şi filosofie, merge pe aceeaşi idee ca şi Dale Carnegie: “Dacă vrei să ai succes în afaceri, trebuie să îi ajuţi pe celalţi să obţină ceea ce-şi doresc”.

 

 

 

Robert Kiyosaki – Tata Bogat, Tata sarac

Tată bogat, tată săracCea mai bună carte scrisă de Robert Kiyosaki, în care vorbeşte despre 2 părinţi care văd banii dintr-o perspectivă diferită. Este o carte ideală pentru cei care nu au participat la niciun fel de seminar de educaţie financiară.

 

 

 

Ken Blanchard, Spencer Johnshon – Manager la minut

Manager la minutO carte despre cum să obţii mai repede ce vrei de la oamenii din echipa ta.

 

 

 

Max Lansberg – Leadership

LeadershipEste una dintre cele mai simpatice şi practice cărţi de leadership pe care le-am citit până acum.

 

 

 

Stephen Kohn, Vincent O’Connel – 6 Obiceiuri ale celor mai eficienti manageri

6 obiceiuri ale celor mai eficienţi manageriEste o carte care prezintă concluziile unor studii şi experienţe personale despre cum trebuie să fii ca şî manager. Lectură de bază, cu exemple practice.

 

 

Spencer Johnson – Cine mi-a luat caşcavalul 

Cine mi-a luat caşcavalulPrintre cele mai celebre lecturi motivaţionale. Eu o consider o lectură simpatică şi utilă pentru cei care au nevoie cel mai mult de motivaţie şi entuziasm: oamenii de afaceri sau cei din câmpul muncii în general.

 

 

Stefan Murgeanu – Concediaza-ti seful!

Concediază-ţi şeful!Printre singurele cărţi scrise de autor român, pe care o şi recomand altora. Este un ghid potrivit pentru cei care vor să îşi schimbe cariera, cât şi un ghid pentru cei care încep acum.

 

 

Napoleon Hill – De la idee la bani

de la idee la baniO carte genială, cu nişte principii solide de reuşită în viaţă şi în afaceri. Carte vândută în peste 20 de milioane de exemplare.

 

 

 

 

 

Bill Bishop – Cum sa vinzi un homar 

Cum să vinzi un homarO carte excelentă pentru cei care vor să fie introduşi domeniului de marketing şi care vor să înveţe câteva lucruri interesante despre oameni. Cred că este prima carte despre marketing şi vânzări pe care am citit-o.

 

 

 

 

Jay Conrad Levinson – Marketing fara costuri

Marketing fără costuriJay Conrad Levinson este probabil eroul IMM-urilor din SUA datorită ideii de guerilla marketing, care pune accentul pe efortul depus şi isteţimea aplicării armelor de marketing şi nu pe bugetul de marketing. Practic le-a zis, “bă băieţi şi voi puteţi să faceţi bani destui, dacă vă puneţi mintea la contribuţie şi vă concentraţi pe ceea ce trebuie”.

 

 

 

Bineinteles ca acestea sunt doar cateva propuneri, pe care le puteti accepta sau nu, literatura de specialitate fiind extrem de vasta.

Lista de mai sus am gasit-o pe site-ul 1cartepesaptamana.ro si am vrut sa v-o impartasesc si voua deoarece reprezinta cateva alegeri foarte bune pentru o lectura motivationala. Aceste carti precum si multe altele, le puteti comanda online pe siteul elefant.ro.

 

Succes si spor la citit!

 

how to hypnotize someone

Terapia prin hipnoza

 

zebra hypnotic

Mecanismele sale raman un mister. Dar eficacitatea sa nu mai trebuie demonstrata. Din ce in ce mai multi practicanti au recurs la ea pentru a lupta contra stresului, durerii, fumatului, kilogramelor in plus, fobiilor…

Uita de hipnoza spectaculoasa de varieteu. Aici nu intra in discutie decat hipnoza terapeutica. Nimeni nu te va forta sa spui ce nu vrei si nici nu te va face sa realizezi acte condamnabile. Conceputa si practicata ca instrument de vindecare, aceasta me­to­da are scopul de a te ajuta sa des­coperi in adancul inconstientului cheile unei schimbari in bine.

Ce este hipnoza?

Irina Holdevici, psiholog si profesor universitar, autoare a volumului Hipnoza clinica (EdituraCeres, 2001) precizeaza acest lucru. Departe de a fi vreun fenomen supranatural, ci doar o „stare modificata de constiinta“, hipnoza „permite accesul la restructurarea unor con­ti­nuturi psihice si ameliorarea sau vindecarea acestor simptome“.

Feno­me­ne asemanatoare cu cel hipnotic se intalnesc frecvent in viata cotidiana. Astfel, cineva poate fi atat de absorbit de lectura unui roman sau de vizionarea unui film la televizor, incat nu mai aude soneria de la usa sau poate fi atat de cufundat in ganduri, incat nu mai aude persoana cu care tocmai discuta. Se apropie de hipnoza si fenomenele de reverie.

„Starea hipnotica se situeaza intre starea de veghe si somn – similara lunaticilor – care se caracterizeaza printr-o oprire par­ti­a­la a vointei. Hipnoza tra­di­tio­nala se sprijina in mod esential pe tehnici de sugestie.“

ceas hipnoza

Istoric

Desi pare a fi fost practicata si in Egiptul Antic si in Grecia Antica, primele fundamente stiintifice ale hipnozei sunt legate de descoperirea „magnetismului animal“ de ca­tre psihologul austriac Franz-An­ton Mesmer, la mijlocul secolului al XVIII-lea.

O suta de ani mai tarziu, James Braidchirurg scotian, inventeaza termenul „hipnoza“ (din grecescul „hypnos“: „somn“) si mai ales tehnica ce-si va lasa amprenta in viziunea cinematografica a terapeutului: pentru a-si a­dor­mi pacientii, ii facea sa ur­ma­reas­ca cu privirea un deget sau un obiect stralucitor.

In acelasi timp, neurologul Jean-Martin Char­cot studiaza si preda hipnoza la spitalul Salpetriere, laParis. Alaturi de el, tanarul Sigismund Freud se va initia in aceasta metoda si o va practica.

In secolul XXScoala Fran­ceza va fi reprezentata mai ales de catre Leon Chertok care, din 1949, va face importante cercetari asupra acestui fenomen straniu al constiintei si va crea hipnoanaliza. In SUA, psihoterapeutul Milton Erickson pune la punct o tehnica diferita, care ii va purta numele.

sedinta hipnoza

Desfasurarea unei sedinte

„Dormi!“ Aceasta formula legendara face parte din repertoriul formulelor de spectacol…

Practicata de un psihoterapeut specializat, hipnoza tra­ditio­na­la este declansata intr-un mod progresiv si incepe „dupa ce s-a rea­lizat un interviu clinic aprofundat, in urma caruia terapeutul identifica problema pacientului, dar si daca acest gen de terapie i se potriveste sau nu“, adauga Irina Hol­de­vici.

Intins, pacientul inchide ochii sau se uita la un punct fix din in­ca­pere. Asezat pe un scaun langa el, terapeutul il invita sa se destinda. Este faza „preinductiei“. Unii profesionisti folosesc un echipament sonor care difuzeaza o muzica li­nis­titoare si vorbesc la microfon cu o voce calma. Ii propun pacientului sa se concentreze asupra anumitor parti ale corpului: este faza inductiei, care ii permite pa­ci­entului sa-si fixeze atentia asupra lui insusi.

Se poate instala somnolenta. Tera­pe­u­tul ii verifica starea, cerandu-i sa ridice o mana sau sa incruciseze de­getele. Daca pacientul raspunde la ce i se cere, inseamna ca se afla in stare hipnotica. Dupa aceea, te­ra­peutul repeta de mai multe ori sugestii directe („Durerea bratului dumneavoastra dispare“) sau indirecte („Va aflati intr-un loc pla­cut“). La sfarsitul sedintei, pacientul se „trezeste“ usor in timpul u­nei numaratori inverse, isi rega­seste controlul asupra corpului si revine la realitate fara o senzatie de rau.

Apoi, pacientul si terapeutul comenteaza sedinta. De exemplu: un barbat caruia ii displacea iesirea la pensie a regasit cu ajutorul hipnozei amintirea altor schimbari (intrarea la universitate, casatoria, mutatul…), care fusese­ra dificile. Cu terapeutul, isi va analiza rezistenta si va pune la punct beneficiile acestor schim­bari, pentru a construi „un scenariu i­de­al“, permitand o transformare in­te­ri­oara pozitiva.

Una din­tre particularitatile hipnozei este ca o poti practica singur, aca­sa. Cu ajutorul unei casete inregistrate sau a uneia cu muzica adaptata, poti sa te antrenezi pentru a plonja in tine insuti. Prin antrenament, vei capata siguranta si capacitatea de a-ti stapani concentrarea in orice situatie.

 

Indicatii si contraindicatii

Irina Holdevici recomanda hipnoza in „combaterea durerii din afec­tiunile cronice sau generate de proceduri medicale dureroase, in tratamentul tulburarilor anxioase, cum ar fi atacurile de panica sau fobiile simple, ale celor psihosomatice: tahicardie, hipertensiune arteriala, astm bronsic, colite, gastrite, afectiuni dermatologice.

De asemenea, poate vindeca ticuri sau poa­te ajuta la reducerea efectelor negative ale stresului si optimizarea performantelor umane.

Este folosita ca adjuvant in terapia alcoolismului si a dependentei de droguri, precum si in recuperarea unor afec­tiuni neurologice (traumatisme craniene) endocrinologice sau impotriva tulbura­rilor sexuale (frigiditate, ejacularea pre­coce)“.

Da rezultate si in cazuri de probleme scolare, pregatire pentru examene sau dupa doliu.

Hip­noza este contraindicata persoanelor suspectate de paranoia sau depresie melancolica, cu tentative sinucigase.

Pret si durata

„Durata terapiei este variabila si depinde de problematica subiectului, dar si de nivelul de sugestibilitate al acestuia“, spune Irina Holdevici. „In medie, putem vorbi despre 14-20 de sedinte. Costurile sunt, de asemenea, diferite, in functie de nivelul, experienta si no­to­­rietatea terapeutului.“

 

„Am invatat sa stau departe de mancare“
Laura, 36 ani, fizician

„Dupa o deceptie amoroasa, am cazut intr-o depresie grava. Eram, totodata, anorexica (la 1,62 m cantaream 45 kg) si bulimica. Cand am inceput sedintele, plangeam tot timpul. A fost primul lucru pe care l-am invatat: sa plang, sa ma eliberez.

La a treia consultatie, am facut o sedinta de hipnoza care mi-a permis sa imi relaxez corpul, sa redescopar starea de bine. Terapeutul meu mi-a vorbit despre o calatorie spre soare, langa malul marii. M-am simtit bine in corpul meu, desi, pana atunci, doar simplul fapt de a-l privi ma facea sa vomit. Nu am iesit vindecata de la acea sedinta, dar, usor-usor, am invatat sa iau distanta fata de mancare, sa nu mai am nevoie de ea pentru a-mi administra stresul.

Schimbarile au prins contur in viata mea. Intrebandu-ma despre alte lucruri din viata mea decat mancarea, terapeutul m-a facut sa scap de obsesiile alimentare si sa ma concentrez asupra altor lucruri. Mi-a spus adevaruri la care nu ma gandisem si pe care ai nevoie sa le auzi. M-a facut sa imi schimb vederile, am invatat sa dedramatizez, sa rad, sa merg la cinema sau sa calatoresc singura.

Am mai invatat sa primesc sfaturile altora, sa nu ma mai enervez, sa imi fixez o scara a valorilor. Astazi cantaresc 60 kg, sunt mai precauta, am o relatie de cuplu si ma gandesc sa fac un copil.”

„Imi pot privi problemele in fata“
Maria, 39 de ani, analist financiar

„Terapeutul meu foloseste des povestirile. Una dintre ele a avut un impact foarte mare: este intamplarea unui barbat care si-a pierdut cheile pe o strada intunecata, dar le cauta pe alta strada, doar pentru ca aceasta era luminata! In stare hipnotica, m-am regasit in acest comportament si am «revazut» mai multe situatii similare din viata mea.

Am inteles ca incercam mereu sa gasesc solutii la problemele mele in alta parte si nu in mine insami.
 Am putut atunci sa lucram pe increderea in sine si sa gasim mijloace de a nu fugi din fata greutatilor si a rezolva problemele care apar.”

scaun hipnoza

Hipnoza ericksoniana

Exista lucruri pe care le stiti, dar nu stiti ca le stiti. Cand veti sti ceea ce nu stiti ca stiti, atunci va veti schimba.“ Sunt cuvintele pe care Milton H. Erickson, inventatorul autohipnozei, le spunea pacientilor lui in timpul transei.

In cartea scrisa de Ion Dafinoiu , Hipnoza clinica. Tehnici de inductie. Stra­tegii terapeutice (Polirom, 2007), se explica: „Relatia de parteneriat intre terapeut si pacient, fiecare individ este unic, personalizarea mesajului transmis pacientului, un comportament raspunde unui obiectiv, nu exista esec, exista feedback, pacientul este expertul, si adevarul lui este singurul care conteaza”.

In hipnoza ericksoniana, terapeutul nu da niciun ordin direct: el povesteste scurte intamplari, legende, un extras dintr-un roman sau dintr-un film. Acest exercitiu imaginativ ii va permite inconstientului sa se „recunoasca” intr-o anumita situatie. Astfel, de-a lungul povestirii, va putea sa aleaga solutii pentru a rezolva problema.

Puterea evocatoare a unei intamplari actioneaza si in profunzime: permite o noua intelegere de sine, ofera noi perspective asupra vietii. Cheia hipnozei ericksoniene este participarea activa a pacientului la starea sa hipnotica: el asculta si coopereaza.

Indicatii: angoase, anxietati sau depresii, dar si pentru controlul durerii, dezvoltarea facultatilor intelectuale sau a intuitiei, a creativitatii sau vindecarea traumatismelor.

Sursa: www.psychologies.ro

 

Spring Sunset 600 x 400

natura

Dezvoltare spirituală sau personală?

 

 

Am început iniţial această activitate adresându-ne celor interesaţi de dezvoltarea spirituală, de Suflet, Sine Superior şi în general de acele aspecte ale vieţii care nu sunt atât de vizibile în planul concret al vieţii noastre. Am început oferind dezvoltare spirituală, dar în timp am constatat că nu poţi evolua spiritual dacă nu ai evoluat şi din punct de vedere personal, adică ai făcut puţină dezvoltare personală cu tine. Să încerci să faci dezvoltare spirituală cu cineva care nu este dezvoltat suficient la nivel personal, este ca şi cum ai pune în braţele unui copil un computer ultra-performant; mai mult decât să joace câteva jocuri cu zâne şi spiriduşi nu prea ştie ce să facă cu el şi cu atât mai puţin cum să-l folosească la adevărata capacitate… Bineînţeles că nu toţi cei cu care am venit în contact sunt în această situaţie, dar sunt şi astfel de cazuri care au nevoie întâi să-şi rezolve problemele personale pentru a urca o treaptă mai sus pe scara evoluţiei sale.

Aşa că am decis să dezvolt puţin acest domeniu, al dezvoltării personale pentru aceia care sunt interesaţi de dezvoltarea spirituală, dar încă nu şi-au descoperit adevăratul potenţial. Un alt aspect, izvorât din activitatea desfăşurată până în acest moment este acela că nu poţi face dezvoltare spirituală cu o persoană care se confruntă cu multe dificultăţi în viaţa de zi cu zi. Pentru a ajunge şi a putea face faţă la nivelurile superioare, trebuie să le rezolvi întâi pe cele intermediare. Adevărul acesta este: dacă eşti în etapa în care te chinuieşti să supravieţuieşti, puţin probabil să te poţi „deschide” pentru aspecte mai puţin concrete. Doar după ce ai obţinut o poziţie cât de cât stabilă îţi poţi îndrepta atenţia către ceva mai rafinat, mai subtil şi încep să te interese şi aceste aspecte ale vieţii. În momentul în care viaţa ta nu va mai fi un câmp de luptă, atunci vei începe să vrei mai mult de la tine şi să te întrebi cine eşti cu adevărat. Până atunci, toată atenţia ta se va duce către celelalte aspecte ale vieţii, mai concrete, mai dense şi de ce nu, mai apăsătoare.

Cei mai mulţi specialişti din branşă, recomanda iubirea necondiţionată, compasiunea şi starea de zen ca fiind panaceul universal şi totodată cheia care deschide poarta Sufletelor mântuite. :)

Nimic mai fals! Un om copleșit de griji, de durere, poate chiar de grija zilei de mâine, a cărui atenţie este îndreptată în realitatea concretă înconjurătoare, nu va putea niciodată să întrunească cu adevărat aceste condiţii. Va încerca din răsputeri şi va constata că este prea greu, chiar imposibil pentru el să facă asta. Şi atunci persoana respectivă se va simţi neputincioasă, deznădăjduită şi după ce va încerca fără succes să atingă standardele iluminării, în final va renunţa. Sau dacă nu va renunţa, atunci va încerca să facă un slalom printre toate aceste stări antagonice, trăind într-un permanent zigzag emoţional în speranţa că într-o zi va reuşi să ajungă acolo unde şi-a propus.

barbat trist in asfintit

Din păcate, de aceştia din urmă nu se ocupă mai nimeni, iar acei puţini maeştrii care au sesizat această problemă, le vor arăta acestora ceea ce ştiu mai bine: iubire necondiţionată şi compasiune. Nu spun că este ceva rău în a arăta compasiune unui om agresat de probleme, dar eu personal atunci când am avut probleme, aveam nevoie de o soluţie pentru a scăpa de ele, nu neapărat de cineva care să mă căineze pentru ceea ce mi s-a întâmplat. Este bun şi un umăr pe care să plângi, unde să-ţi verşi problemele şi să te mai uşurezi puţin, dar cel mai bine este să înveţi să rezolvi acele probleme şi să scapi de ele. Iar pentru a reuşi să faci asta trebuie să ai cunoştinţe din mai multe domenii şi multă experienţă de viaţă şi de lucru cu oamenii. Să oferi un umăr este uşor, să iei problemă de guler şi să dai cu ea de pământ fără să răneşti, ehhh… asta este ceva mai complicat.

iarba natura

Sunt multe situri şi bloguri de dezvoltare personală şi spirituală, întreţinute de persoane cunoscute din domeniu, sau de freelanceri, aşa că vreau să-ţi spun de la bun început la ce te poţi aştepta de la mine şi de la acest site.

– În primul rând, eu nu sunt un coach, trainer, guru său maestru cum vrei să spui, care să-ţi dea pe tava cele “10 reguli de aur pentru succesul financiar”, sau care vrea sa va invete „Cum sa respiram corect”. De respirat ati respirat si pana acum fara sa va invete neaparat cineva cum sa faceti asta. Daca vreti sa cunoasteti tehnici speciale de respiratie, asta este altceva… Dacă sunteţi interesaţi de aceste miracole sau alte lucruri de cancan, cu siguranţă că veţi găsi aceste informatii prin reviste sau bloguri. După ce vă veţi convinge singuri de superficialitatea acestora, vă aştept cu drag pentru a discuta chestiuni serioase şi a vedea ce este de făcut în direcţia îmbunatăţirii situaţiei tale.

– Tot ceea ce fac este PERSONALIZAT, croit direct pe dimensiunile tale şi ale situaţiei tale, dar cel care va rezolva situaţia în care te afli, eşti TU. Cine afirmă altceva, nu ştie ce vorbeşte. Tu ai o problemă, iar rolul meu este să-ţi arăt şi să-ţi explic cum poţi scăpa din acea situaţie, pentru a putea fi apt să mergi mai departe, să evoluezi din acel loc către ceva mai bun pentru tine. Scopurile finale tot tu eşti cel care le stabileşte, căci cine ştie mai bine ce trebuie să faci cu viaţa ta, dacă nu tu? După ce ai stabilit unde vrei să ajungi, vom vedea împreună CUM poţi să ajungi acolo unde îţi doreşti.

– Bineînţeles că există şi sfaturi cu caracter general care se aplica mai mult sau mai puţin situaţiei prin care treci acum. Dacă ai timp, răbdare şi capacitate de sinteză, te invit să citeşti sutele de articole care sunt disponibile peste tot pe internet, pe bloguri, situri, sau reţele de socializare. Unele îţi vor folosi, altele nu prea. O parte dintre aceste sfaturi şi păreri ale mele şi ale altora le vei regăsi şi în cadrul articolelor de pe acest site.

Ok, multora dintre voi o să vi se pară cam bruscă abordarea asta şi poate mai directă decât sunteţi obişnuiţi. Am constat că în viaţă e mai bine să fi direct dacă vrei să rezolvi ceva. Stilul direct pe unii îi poate deranja, dar crede-mă, când ai o problemă adevărată, ai nevoie de cineva care să te ajute să-ţi rezolvi problema, nu de un furnizor de batiste. Iar asta cât mai repede, pentru că exceptând situaţia în care îţi place să suferi, bănuiesc că vrei să scapi cât mai curand dintr-o situaţie neplăcută.

motivational

Dar nu toţi cei care citesc materiale despre dezvoltare personală au o viaţă grea sau au probleme nerezolvate. Cei mai mulţi doresc să afle ce pot face pentru a-şi creşte calitatea vieţii, nivelul de pregătire, sau pur şi simplu sunt în căutare de ceva mai interesant de făcut cu viaţa lor. Şi tu, la fel ca mulţi dintre cei care vizitează siturile de dezvoltare personală, simţi că ai nevoie de ceva în plus în viaţa ta. Ceva care până acum ţi-a lipsit şi de care ai nevoie pentru a merge mai departe. Fie că te-ai decis că ACUM este momentul să-ţi schimbi viaţa, sau pur şi simplu treci printr-o perioadă mai grea, acestea se pot structura într-o singură frază: treci printr-o perioadă de transformare.

Contează mai puţin în acest moment dacă te-ai despărţit de partenerul insensibil, sau şeful s-a hotărât că este momentul să facă ceva schimbări la locul de muncă şi a început tocmai cu tine, sau că ai nevoie de o nouă provocare în viaţă. Dorinţa de transformare este la fel de puternică pentru tine, fie că vorbim de planul personal/sentimental, fie de cel profesional.

Şi uite aşa ai început să cauţi răspunsuri, dar mai ales SOLUŢII pentru ieşirea din situaţia ta. Vrei să ştii că nu eşti singur, că mai sunt şi alţii care au fost în aceeaşi situaţie cu tine şi precum pasărea Phoenix s-au ridicat din propria cenuşă şi au strălucit mai puternic ca niciodată. Poate că vrei să-i arăţi bizonului că eşti mult mai bună decât credea el, sau să-ţi deschizi o afacere de succes în care să-ţi vezi fostul şef implorând să se angajeze acum el la tine. Sau poate nici una din astea. Cum spuneam, nu este atât de importantă la acest moment motivaţia ta, ci faptul ca vrei sa faci o schimbare, iar aceasta schimbare sa fie facuta intr-o maniera pozitiva. Cand te vei apuca de treaba, va fi nevoie de toată motivatia de care esti capabil/a.

Dar pana atunci, am vrut doar să ne cunoaștem. :)

 

 

u shutterstock 96034910 600x400

Sfaturi pentru o viata implinita

Evita 6 dintre cele mai mari regrete din viata ta

 

Este ajunul Anului Nou si majoritatea oamenilor isi aloca cateva momente de introspectie amintindu-si evenimentele de peste an si incercand sa-si dea seama daca au facut bine sau nu lor sau celorlalti.

 

Este perfect normal sa facem asta, cu singurul amendament ca ar trebui sa facem asta mult mai des decat o singura data pe an. In fond, anul are 365 zile, in care luam felurite decizii, asa ca de ce am astepta pana in ultima zi a anului pentru a ne gandi la ceea ce am facut sau avem de facut?

 

Dintre cele mai intalnite sentimente atunci cand este vorba despre o retrospectiva a anului ce s-a scurs, pe langa toate lucrurile bune care ni s-au intamplat, sau dimpotriva cele rele, un loc aparte il au regretele. Regretele sunt cele responsabile de fraza pe care cei mai multi oameni o rostesc cu voce tare sau in gand „La anul voi….”

 

Exact, regretele sunt cele care ne macina la finalul anului, iar in randurile urmatoare va voi prezenta cele mai cunoscute si mai importante regrete pe care le au oamenii. Si nu ma refer la cele uzuale si poate banale pe care le au de-a lungul vietii, ci la cele pe care le au la finalul acesteia, atunci cand se afla in fata mortii, caci atunci se face bilantul unei intregi vieti, iar acelea sunt cele mai importante regrete pe care un om le poate avea…

 

smile

  1. „Nu am avut curajul să spun ce voiam”

 

Desi poate parea ciudat, in marea majoritate a timpului oamenii nu spun ceea ce vor sa spuna cu adevarat. Nu este vorba despre a mintii ci mai curand de respectarea unor norme sociale unanim acceptate care i-ar permite acestuia sa se integreze cat mai bine in societate. Recunoaste ca nu-ti vine sa-i spui sefului ca este un incompetent care a ajuns in acea functie stim noi cum… Asa ca nu o spui si mergi mai departe. Azi o data, maine inca o data si tot asa, din alegeri in alegeri ajungi sa mergi pe un drum pe care nu vrei de fapt sa te afli.

Acest regret, desi poate ca nu pare foarte mult, este foarte important, deoarece toate aceste mici nemultumiri se aduna si se sedimenteza in tine zi dupa zi, luna dupa luna si an dupa an, transformandu-te incet si sigur in cineva care de fapt nu esti tu.

happy-fingers

  1. „Aş vrea să fi avut curajul de a-mi trăi viaţa dorită de mine, nu viaţa pe care alţii se aşteptau de la mine să o trăiesc”

Acest regret este strans legat de cel de dinainte si reprezinta un efect al acestuia. Fiecare viata este unica, la fel ca si experientele asociate acesteia, asa ca de ce nu ne-am face propriul set de experiente asa dupa cum dorim noi? Conformarea sociala este una dintre principalele cauze ale incatusarii Spiritului.

Happiness-hot-air-balloon

  1. „Nu am riscat. Am căutat mereu siguranța.”

Chiar daca nu esti un adept al sporturilor extreme, iar saritura cu parasuta nu este pentru tine, un pic de risc in viata ta nu face nici un rau, mai ales atata timp cat acesta este situat in limite rezonabile.

Nevoia de siguranta este importanta, fie ca vorbim de siguranta fizica, emotionala, sau materiala. Totusi nimic nu poate garanta cu certitudine ca aceasta siguranta exista cu adevarat sau este permanenta. In orice moment balanta se poate rasturna, iar tu te poti trezi intr-un mediu total necunoscut pana atunci pentru tine. De aceea este bine sa „te antrenezi” din cand in cand pentru situatii riscante. Chiar daca acestea nu se vor intampla niciodata (ceea ce iti si doresc), un pic de risc in viata ta echivaleaza cu un pic de culoare.

Iesi din zona de confort si vei constata ca exista si alte modalitati de a-ti trai viata si poate cine stie, chiar mai placut decat o faceai pana acum. :)

happiness-art

  1. „Aş vrea să nu fi muncit atât de mult”

Cei mai multi ne impartim viata intre casa si serviciu iar acest lucru este departe de a aduce satisfactii reale in viata noastra. Cu siguranta (exceptand poate situatia in care esti vreun geniu in domeniul tau) scopul vietii tale nu a fost ca tu sa stai la serviciu mai mult de jumatate din timpul activ al unei zile. Serviciul este important, iti poate oferi o sumedenie de satisfactii profesionale, nemaivorbind despre siguranta financiara si materiala despre care vorbeam mai devreme, dar fi sincer cu tine si recunoaste ca acesta nu este cel mai interesant lucru pe care l-ai putea face cu viata ta. 90% dintre persoane se duc la serviciu doar pentru a-si asigura traiul si confortul necesar. Nu zic ca este un lucru gresit asta. Vreau doar sa-ti deschizi ochii si catre altceva. Priveste in jurul tau, priveste natura, priveste planeta noastra si vei vedea toate acele lucruri frumoase pe care le pierzi din cauza ca acorzi prea mult timp unor chestiuni care sunt importante dar nu sunt totul din viata ta.

Femei şi bărbaţi deopotrivă (şi mai cu seamă bărbaţi) ajung să regrete că şi-au dedicat viaţa muncii, că au ratat copilăria sau adolescenţa copiilor lor şi au petrecut prea puţin timp în compania partenerului de viaţă. O fosta asistenta de spital devenita celebra dupa publicare unei carti al carei subiect erau regretele dinaintea mortii spune:

„Cei mai mulţi bărbaţi pe care i-am îngrijit regretau puternic că şi-au petrecut vieţile în cea mai mare parte chinuindu-se să muncească pentru a-şi câştiga existenţa”.

Ar trebui sa invatam ceva din aceasta afirmatie.

happiness

  1. „Aş vrea să fi avut curajul de a-mi exprima sentimentele”

Omul este o fiinta sociala si prin urmare se inconjoara de cei asemenea lui pentru a avea o experienta cat mai placuta. O experienta aparte o constituie relatiile interumane si mai ales cele sentimentale.

Atunci cand vine vorba despre sentimente, actionam diferit decat poate o facem in mod normal in cazul altor situatii, iar atunci cand avem de-a face cu o persoana de sex opus pe care o simpatizam in mod deosebit, ratiunea incepe sa dispara cu totul.

Ai ajuns poate deja la o anumita varsta si ai un anumit bagaj de regrete sau macar intrebari fara raspuns legate de relatiile tale sentimentale. Intrebari ca „Cum ar fi fost daca as fi acceptat acea intalnire?” sau „De ce nu i-am spus atunci ce simteam?” incep sa erodeze din ce in ce mai adanc fiinta ta facandu-te sa visezi cu ochii deschisi la ceea ce ar fi putut fi dar nu este. De ce? Pentru ca nu ai avut curajul de a-ti exprima sentimentele adevarate.

Fie ca esti o femeie prinsa intr-o relatie „romantica” cu un barbat nepotrivit din care nu vede iesirea, fie ca este vorba despre un barbat care nu a avut curaj „atunci” sa-i spuna persoanei iubite ceea ce simte pentru ea, acestea sunt greutati care te trag in jos si genereaza unele dintre cele mai puternice regrete. Spune ceea ce simti, spune-o mereu cu curaj si chiar daca pe moment nu este poate cea mai inteleapta actiune pe care o faci, fi sigur/a ca pe termen lung lucrurile se vor aranja intr-o maniera fericita pentru tine.

Retine faptul ca pe termen lung, starea de amaraciune si resentimente datorate faptului ca nu spui ce simti cu adevarat, poate genera afectiuni medicale (depresie, anxietate, boli ale organelor).

u_shutterstock_96034910-600x400

  1. „As fi vrut sa fiu mai fericit”.

Aceasta este concluzia tuturor acestor regrete enumerate si totodată regretul cel mai mare al unui om. Atunci cand tragi linie si te uiti in urma, toate acele mici alegeri de zi cu zi, toate acele oportunitati sau fatalitati se pierd in praful amintirilor, dar o singura senzatie ramane ca sa le concluzioneze pe toate aceste: „Am fost sau nu am fost fericit?”

Mulţi oameni nu realizează, până la finalul vieţii, că fericirea este o alegere. Rămasi blocaţi în tipare, obiceiuri si standarde, aşa-numitul confort al familiarităţii le-a cotropit emoţiile şi vieţile fizice, cu totul. Teama de schimbare i-a făcut să creadă că sunt mulţumiţi aşa cum sunt, când, de fapt, înăuntrul lor, îşi doreau să râdă din toată inima şi să aibă puţină nebunie în viaţă.

Incepi din acest moment sa faci ceea ce te face pe tine fericit si pas cu pas, din aproape in aproape, vei ajunge acolo unde iti doresti.

Si retine: Fericirea nu este o destinatie, ci o calatorie!

Succes!

 

Articol scris de Catalin Bogdan

Puteti distribui acest articol pe retelele de socializare. Preluarea acestuia pe alte siteuri se face doar cu acordul scris al autorului.

Nisargadatta Maharaj 2

PRACTICA SPIRITUALĂ ÎNSEAMNĂ VOINŢĂ AFIRMATĂ ŞI REAFIRMATĂ CU PUTERE

Fragment carte Nisargadatta-Maharaj – Eu Sunt Acela

Nisargadatta Maharaj

Acela în care se află toate fiinţele şi care se află în toate fiinţele, care este dăruitorul graţiei tuturor, Sufletul Suprem al Universului, fiinţa fără de limită – Acela sunt Eu

Amritbindu Upanishad

Acela care pătrunde totul, pe care nimic nu-l transcende şi care, ca şi spaţiul universal din jurul nostru, umple complet toate lucrurile din interior şi din afară, acel non-dual Brahman Suprem – Acela eşti tu.

Sankaracharya

Căutătorul este acela care se află în căutare de sine însuşi. Renunţă la toate întrebările, cu o singură excepţie: „Cine sunt eu?” La urma urmei, singurul fapt de care eşti sigur este că tu eşti. „Eu sunt” este cert. „Eu sunt aceasta”‘ nu este. Luptă-te să descoperi ceea ce eşti tu în realitate. Ca să cunoşti ceea ce eşti, trebuie ca mai întâi să investighezi şi să cunoşti ceea ce nu eşti. Descoperă tot ceea ce nu eşti – corp, sentimente, gânduri, timp, spaţiu, aceasta sau aceea – nimic, concret ori abstract, din ceea ce percepi nu poţi fi tu. Chiar actul perceperii arată că tu nu eşti ceea ce
percepi. Cu cât înţelegi mai clar că la nivelul minţii poţi fi descris numai în termeni negativi, cu atât mai repede vei ajunge la sfârşitul căutării tale şi vei realiza că tu eşti fiinţa fără de limită.

Sri Nisargadatta Maharaj

Întrebare: Occidentalii care vin ocazional să te vadă sunt confruntaţi cu o dificultate specifică.Chiar şi noţiunea de om eliberat, un om realizat, un cunoscător de sine, un cunoscător de Dumnezeu, un om de dincolo de lume, este necunoscută pentru el – Tot ce au ei, în cultura lor creştină, este ideea de sfânt: un om pios, supus legilor, temător de Dumnezeu, iubitor al semenului, evlavios, uneori predispus la extaze şi a cărui sfinţenie este confirmată prin câteva miracole. Chiar ideea de jnanin este străină culturii occidentale, este ceva exotic şi mai degrabă incredibil Chiar şi atunci când existenţa lui este acceptată, el este privit cu suspiciune, ca un caz de euforie auto-indusă cauzată de ciudate posturi fizice şi atitudini mentale, însăşi ideea de nouă dimensiune a conştiinţei li se pare neplauzibilă şi improbabilă.Ceea ce îi va ajuta va fi oportunitatea de a auzi un jnanin relatându-şi propria experienţă a realizării,cauzele şi începuturile ei, progresele şi împlinirile ei precum şi practica sa efectivă în viaţa zilnică. Mult din ceea ce spune el poate să pară straniu, chiar lipsit de înţeles, dar va rămâne totuşi un sentiment al realităţii, o atmosferă de experimentare efectivă, inefabilă, totuşi foarte reală, un centru din care poate fi trăită o viaţă exemplară.

Maharaj: Experienţa poate fi incomunicabilă. Poate cineva să comunice o experienţă?

Î: Desigur, dacă eşti un artist. Esenţa artei este comunicarea simţirii, a experienţei.
M: Pentru a recepţiona comunicarea, trebuie să fii receptiv.
Î: Fireşte. Trebuie să existe o persoană care recepţionează. Dar dacă transmiţătorul nu transmite, la ce mai serveşte receptorul?
M: Jnaninul aparţine lumii întregi. El se dăruieşte pe sine neobosit şi complet tuturor celor care vin la el. Dacă el nu este un dăruitor, atunci nu este un jnanin. Tot ceea ce are, el împărtăşeşte şi altora.
Î: Dar poate el să împărtăşească ceea ce este el?
M: întrebi cumva dacă el poate să-i transforme pe alţii în jnanini? Da şi nu. Nu, întrucât jnaninii nu sunt făcuţi de un altul, ei se realizează pe ei înşişi ca jnanini, atunci când se reîntorc la sursa lor, la natura lor reală. Eu nu pot să te prefac în ceea ce eşti deja. Tot ceea ce pot este să-ţi indic drumul pe care am apucat eu şi să te invit să faci la fel.
Î: Aceasta nu răspunde la întrebarea mea. II am în minte pe occidentalul critic şi sceptic care neagă chiar şi posibilitatea stărilor mai înalte de conştiinţă, în ultima vreme, drogurile au făcut o breşă în necredinţa sa, dar fără să afecteze perspectiva lui materialistă. Cu droguri sau fără droguri, corpul rămâne faptul primar, iar mintea este secundară. Dincolo de minte, ei nu vad nimic. De la Buddha încoace starea de realizare de sine a fost descrisă în termeni negativi: „nu aceasta, nu aceea”. Să fie
oare inevitabil? Nu este posibil să o ilustrezi, dacă nu poţi s-o descrii? Admit, nici o descriere verbală nu o va ilustra, din moment ce starea descrisă este dincolo de cuvinte. Totuşi ea este şi înlăuntrul cuvintelor. Poezia este arta de a reda inexpimabilul în cuvinte.
M: Poeţii religioşi nu lipsesc defel, întoarce-te spre ei pentru a obţine ceea ce doreşti, în ceea ce mă priveşte, învăţătura mea este simplă: ai încredere în mine pentru o vreme şi fă ce îţi spun. Dacă perseverezi, vei găsi că încrederea ta a fost justificată.
Î: Şi ce este de făcut cu oamenii care sunt interesaţi, dar nu pot avea încredere?
M: Dacă ar putea să stea cu mine, ei ar ajunge să aibă încredere în mine. Odată ce vor avea încredere în mine, ei vor urma sfaturile mele şi vor descoperi prin ei înşişi.
Î: Nu pregătirea o cer eu chiar acum, ci rezultatele sale. Tu le ai pe amândouă. Tu eşti dispus să ne spui totul despre pregătire, dar atunci când se ajunge la rezultate, tu refuzi să împărtăşeşti. Fie că ne spui că starea ta este dincolo de cuvinte, fie că nu există nici o deosebire; că acolo unde noi vedem o deosebire, tu nu vezi nici una. În ambele cazuri suntem lipsiţi de puterea de a pătrunde direct şi revelator în starea ta.
M: Cum vrei tu să pătrunzi direct în starea mea, câtă vreme iţi lipseşte pătrunderea directă în propria ta stare? Când însăşi instrumentul penetrării directe lipseşte, nu este important să-l găsim mai întâi? Tu eşti precum un orb care vrea să înveţe să picteze înainte de a-şi recăpăta vederea. Tu vrei să cunoşti starea mea, însă nu cunoşti starea soţiei tale sau a servitorului tău.
Î: Eu cer doar nişte indicii.
M: Bine, îţi dau un punct de reper foarte semnificativ – acolo tu vezi deosebiri, eu nu văd. Pentru mine asta-i de ajuns. Dacă gândeşti că nu e de ajuns, eu nu pot decât să repet: este de ajuns.Chibzuieşte adânc la asta şi vei ajunge să vezi ceea ce văd eu. Se pare că tu vrei să te bucuri de o pătrundere imediată, uitând că imediatul este întotdeauna precedat de o lungă pregătire. Fructul cade brusc, dar coacerea ia timp.La urma urmei, când îţi cer să ai încrederea în mine, este numai pentru o scurtă perioadă de timp,suficient însă pentru a te pune în mişcare. Cu cât eşti mai serios, cu atât mai puţină credinţă îţi trebuie,căci curând vei găsi justificată încrederea în mine. Tu vrei să-ţi dovedesc că sunt demn de încredere!Cum aş putea să o fac, şi la ce bun? în definitiv, ceea ce îţi ofer eu este o abordare operaţională, atât de curentă în ştiinţa Occidentului. Când un om de ştiinţă descrie un experiment şi rezultatele sale, tu accepţi
de regulă afirmaţiile lui pe încredere şi repeţi experimentul aşa cum îl descrie el. Odată ce obţii aceleaşi rezultate, sau unele asemănătoare, nu mai este nevoie să ai încredere în el, ci te încrezi în propria ta experienţă, încurajat, mergi mai departe şi ajungi în final la rezultate substanţial identice.
Î: Mintea indiană a fost pregătită pentru experimentele metafizice prin cultură şi prin educaţie.Pentru un indian, cuvinte precum „percepţia directă a Realităţii Ultime” au înţeles şi scot la iveală răspunsuri din profunzimile fiinţei lui. Ele înseamnă puţin pentru un occidental; chiar atunci când a fost
crescut întruna din variantele creştinismului, gândirea sa nu merge dincolo de conformarea la poruncile lui Dumnezeu şi la îndemnurile lui Christos. Cunoaşterea de primă mână a realităţii este nu numai dincolo de orice ambiţie, ci şi dincolo de orice concepere. Unii indieni îmi spun: „Fără speranţă.Occidentalul nu va înţelege, căci nu poate. Nu-i spune nimic despre realizarea de sine lasă-l să trăiască o viaţă utilă şi să-şi câştige dreptul de a renaşte în India. Numai atunci va avea o şansă”. Alţii spun:
„Realitate; este aceeaşi pentru toţi, dar nu toţi sunt la fel de înzestraţi cu capacitatea de a o percepe. Capacitatea vine odată cu dorinţa, care se va transforma în devoţiune şi în ultimă instanţă într-o totală dăruire de sine. Cu integritate şi seriozitate şi cu hotărârea de fier de a învinge toate obstacolele,occidentalul are aceeaşi şansă ca şi omul oriental. Tot ce-i trebuie, este stârnirea interesului”. Pentru ca interesul său privitor la cunoaşterea de sine să fie stârnit, el trebuie să fie convins de avantajele ei.
M: Crezi că este cu putinţă ca o experienţă personală să fie transmisă?
Î: Nu ştiu. Tu vorbeşti de unitatea, de identitatea celui care vede cu ceea ce este văzut. Când toate sunt una, comunicarea ar trebui să fie realizabilă.
M: Ca să ai experienţa directă a unei ţări, trebuie să mergi şi să trăieşti acolo. Nu cere imposibilul.Fără îndoială, victoria spirituală a unui om va aduce foloase omenirii, dar pentru a aduce foloase unui alt individ este nevoie de o strânsă relaţie personală. O astfel de relaţie nu este accidentală şi nu poate fi pretinsă de oricine. Pe de altă parte, abordarea ştiinţifică este pentru toţi. „Ai încredere-probează-gustă”.Ce-ţi trebuie mai mult? De ce să vâri Adevărul cu forţa pe gâtleje nedoritoare, lipsite de poftă? Asta oricum nu se poate face. Fără cel care primeşte, ce poate să facă cel care dă?
Î: Esenţa artei constă în a folosi forma exterioară pentru a comunica o experienţă interioară.Fireşte, trebuie să fii sensibil la lumea interioară mai înainte ca exteriorul să aibă un sens. Cum se poate creşte în sensibilitate?
M: Oricum ai lua-o, se ajunge la acelaşi lucru. Cei care dau sunt mulţi; unde sunt cei care primesc?
Î: Nu poţi tu să-ti împărtăşeşti propria sensibilitate?
M: Ba da, pot, dar împărtăşirea este o stradă cu două sensuri. Pentru o împărtăşire este nevoie de doi. Cine este dispus să ia ceea ce eu sunt dispus să dau?
Î: Tu zici că noi suntem una. Nu-i de ajuns?
M: Eu sunt una cu tine. Eşti tu una cu mine? Dacă eşti, n-ai mai pune întrebări. Dacă nu eşti, dacă nu vezi ceea ce văd eu ce pot să fee dincolo de a-ţi arăta calea să-ţi îmbunătăţeşti viziunea?
Î: Ceea ce nu poţi să dai nu-ţi aparţine.
M: Eu nu pretind nimic ca fiind al meu personal. Când nu este „eu”, unde este „al meu”? Doi oameni se uită la un copac. Unul vede fructele ascunse printre frunze şi celălalt nu le vede. Altminteri, nu există nici o deosebire între cei doi. Cel care vede ştie că având puţină atenţie şi celălalt va vedea
fructele, dar chestiunea împărtăşirii nu se pune. Crede-mă, eu nu ţin pumnii strânşi, păstrând pentru mine partea ta de realitate. Din contră, eu sunt al tău cu totul, mănâncă-mă şi bea-mă. Dar în timp ce repeţi verbaÎ: „dă-mi, dă-mi”, tu nu faci nimic pentru a lua ceea ce este oferit. Eu îţi arăt o cale scurtă şi uşoară ca să fii în stare să vezi ceea ce văd eu, dar tu te agăţi de vechile tale obişnuinţe de gândire, simţire şi acţiune şi dai toată vina pe mine. Eu nu am nimic din care să nu ai şi tu. Cunoaşterea de sine
nu este o bucată de proprietate care să fie oferită şi acceptată. Ea este o dimensiune cu totul nouă, unde nu există nimic de dat sau de luat.
Î: Dă-mi cel puţin o oarecare putere de a înţelege conţinutul minţii tale în vreme ce îţi trăieşti viaţa de zi cu zi. A mânca, a bea, a vorbi, a dormi – cum se simte asta la capătul unde te afli tu?
M: Lucrurile obişnuite ale vieţii – eu le experimentez întocmai cum faci şi tu. Deosebirea se află în ceea ce nu experimentez. Eu nu experimentez frică sau lăcomie, ură sau mânie. Eu nu cer nimic, nu refuz nimic, nu păstrez nimic. În aceste chestiuni nu fac nici un compromis. Poate că aici se află diferenţa fundamentală dintre noi. Eu nu fac compromisuri, eu sunt sincer cu mine însumi, pe câtă vreme tu te temi de realitate.
Î: Din punctul de vedere al occidentalilor există ceva tulburător în căile tale. Să şezi într-un colţ, de unul singur, şi să tot repeţi: „Eu sunt Dumnezeu, Eu sunt Dumnezeu”, pare curată nebunie Cum să
convingi un occidental că astfel de practici conduc la suprema sănătate psihică?
M: Omul care pretinde că este Dumnezeu şi omul care se îndoieşte de acest lucru – amândoi se amăgesc. Ei vorbesc în visul lor.
Î: Dacă totul este visare, ce este trezia?
M: Cum să descriu starea de trezie în limbajul tărâmului de vis? Cuvintele nu descriu, ele sunt doar simboluri.
Î: Iarăşi aceeaşi scuză că vorbele nu sunt în stare să comunice realitatea.
M: Dacă tu vrei cuvinte, am să-ţi dau câteva din străvechile cuvinte de putere. Repetă-le pe oricare fără încetare: ele pot face minuni.
Î: Vorbeşti serios? I-ai cere tu unui occidental să repete „Om” ori „Ram” ori „Hare Krishna” fără încetare, cu toate că îi lipsesc în totalitate credinţa şi convingerea născute din fundalul religios şi cultural corespunzător? Fără credinţă şi fervoare, repetând mecanic aceleaşi sunete, va realiza el vreodată ceva?
M: De ce nu? Imboldul, motivul ascuns este ceea ce contează, nu forma pe care o ia. Indiferent ce va face, dacă el o va face de dragul descoperirii propriului său sine real, asta îl va aduce cu siguranţă la el însuşi.
Î: Nu este nevoie de credinţă în eficacitatea mijloacelor?
M: Nu este nevoie de credinţa care înseamnă doar aşteptarea de rezultate. Aici numai acţiunea contează. Orice faci de dragul adevărului, te va duce la adevăr. Numai să fii serios şi onest. Forma pe care o ia contează prea puţin.
Î: Dar atunci, unde este nevoia de a da expresie năzuinţei cuiva?
M: Nici o nevoie. A nu face nimic este tot atât de bine. Simpla năzuinţă, nediluată de gândire şi acţiune, năzuinţă concentrată şi pură, te va duce fără întârziere la scopul tău. Adevăratul motiv este cel care contează, nu maniera.
Î: Incredibil! Cum poate o repetare rigidă, făcută într-o stare fă plictiseală care frizează disperarea, să fie eficace?
M: Chiar faptul repetării, al luptei neîncetate, al rezistenţei şi al perseverenţei, în ciuda plictiselii, a disperării şi a lipsei totale de convingere, este realmente crucial. Toate acestea nu sunt importante prin
ele însele, ci sinceritatea dindărătul lor este importantă. Trebuie să existe o împingere din interior şi o tragere din afară.
Î: întrebările mele sunt tipice Occidentului. Oamenii gândesc în termeni de cauză şi efect, de mijloace şi scopuri. Ei nu văd ce legătură cauzală poate să existe între un anumit cuvânt şi Realitatea Absolută.
M: Nici un fel de legătură, însă există o legătură între cuvânt şi înţelesul lui, între acţiune şi motivul ei. Practica spirituală este voinţă afirmată şi reafirmată cu putere. Cine nu are îndrăzneală, nu va accepta realul nici chiar atunci când îi este oferit. Caracterul refractar, el însuşi născut din frică, este singurul obstacol.
Î: Ce anume este acolo ca să-mi provoace teamă?
M: Ne-cunoscutul. Ne-fiinţa, ne-cunoaşterea, ne-facerea. Lumea de dincolo.
Î: Vrei să spui că în vreme ce împărtăşeşti maniera realizării tale, tu nu poţi împărtăşi roadele?
M: Fireşte că pot împărtăşi roadele şi asta fac tot timpul, însă limbajul meu este un limbaj tăcut, învaţă să asculţi şi să înţelegi.
Î: Nu înţeleg cum se poate începe fără convingere.
M: Stai cu mine un timp, sau concentrează-ţi mintea pe ceea ce spun şi fac eu şi convingerea se va ivi.
Î: Nu toţi au şansa de a te întâlni.
M: întâlneşte-ţi propriul tău sine. Fii cu propriul tău sine, ascultă-l, supune-te lui, nutreşte-l, păstrează-l în minte fără încetare. Nu ai nevoie de o altă călăuză. Atâta timp cât imboldul tău pentru adevăr îţi afectează viaţa de zi cu zi, totul este bine pentru tine. Trăieşte-ţi viaţa fără a răni pe nimeni.Caracterul inofensiv şi lipsa de nocivitate sunt cea mai puternică formă de yoga şi ea te va duce fără întârziere la scopul tău. Asta este ceea ce numesc eu nisarga yoga, Yoga Naturală. Ea este arta de a
trăi în pace şi armonie, în prietenie şi iubire. Rodul ei este fericirea fără de cauză şi fără de sfârşit.
Î: Toate astea presupun totuşi o oarecare credinţă.
M: Întoarce-te spre interior şi vei ajunge să ai încredere în ţine însuţi, încredinţarea vine odată cu experienţa.
Î: Când un om îmi spune că el ştie ceva ce eu nu ştiu, am dreptul să-l întreb: „ce este ceea ce tu ştii şi eu nu ştiu?”
M: Şi dacă el îţi spune că acest lucru nu poate fi transmis în cuvinte?
Î: Atunci îl privesc îndeaproape şi încerc să înţeleg.
M: Exact asta vreau să faci! Fii interesat, acordă atenţie până când se stabileşte un curent de înţelegere reciprocă. Atunci împărtăşirea va fi uşoară. La drept vorbind, întreaga realizare este numai împărtăşire. Tu intri într-o conştiinţă mai întinsă şi te împărtăşeşti din ea. Caracterul refractar şi rezistenţa la a intra şi a împărtăşi este singura piedică. Eu, nu vorbesc niciodată de deosebiri, căci pentru mine nu există nici una. Tu vorbeşti despre ele, aşa că este de datoria ta să mi le arăţi. Te rog,
arată-mi deosebirile. Pentru asta va trebui să mă înţelegi, dar atunci nu vei mai vorbi de deosebiri,înţelege bine un singur lucru, şi ai ajuns. Ceea ce te împiedică să cunoşti nu este lipsa de ocazie, ci lipsa de abilitate în a focaliza în mintea ta ceea ce vrei să înţelegi. Dacă ai putea să păstrezi în minte ceea ce nu cunoşti, lucrul necunoscut şi-ar revela secretele. Dar dacă eşti superficial şi nerăbdător, şi nu îndeajuns de serios ca să priveşti şi să aştepţi, atunci tu eşti ca un copil care plânge după lună.

Nisargadatta Maharaj

47055 152168234819808 145451122158186 226755 4024096 n

Cauzele SPIRITUALE ale bolilor (bibliografie: Louise L. Hay – You can heal your life)

Clasificarea în simptome somatice, fizice, psihologice şi mentale nu este cu adevărat justificată, pentru că toate aceste simptome sunt manifestări ale aceleiaşi probleme de principiu, diferind doar nivelul.
Creierul
Emisfera dreaptă a creierului controlează predominant funcţiile jumătăţii stângi ale corpului şi totodată este în legătură cu înţelegerea sufletească, creativitatea, simţurile, intuiţia, percepţia spaţiului şi a muzicii. Emisfera dreaptă corespunde Yin în tradiţia chineză, precum şi  Lunii, apei, aspectelor feminine şi receptivităţii.
Emisfera stângă controlează în mod predominant partea dreaptă a corpului şi are legătură cu logica, gândirea analitică şi raţională, inteligenţa, limbajul şi matematica. Corespunde, de asemenea,  chinezescului Yang , Soarelui, aspectelor masculine şi principiului  de a dărui.

Epilepsia
În timpul unei crize de epilepsie o persoană eliberează prin energie apăsarea şi agresiunea.
“Energia pozitivă pe care o eliberaţi, va permite să vă abandonaţi atât memoria cât şi cunoştinţa. Acceptaţi forţele şi energiile din interiorul dvs. fără a le reprima sau dezaproba şi îmbrăcaţi-le într-o formă conştientă.
Experimentaţi şi acceptaţi orice primiţi în conştiinţă atunci când adormiţi. Aceasta vă va permite să învăţaţi ce este devotamentul şi să lăsaţi lucrurile să se elibereze fără a fi forţat să o faceţi.”

Pierderea cunoştinţei (comoţie)
Noţiunea de comoţie reprezintă ceva ce va demolează întreaga maniera de a gândi. Eşti incapabil să ţii capul ridicat din cauza că începe să te doară de îndată ce te ridici. Trăieşti cu vechea ta manieră de a gândi şi rămâi tu însuţi. Dă-ţi şansa de a integra în viaţa ta simţămintele şi intuiţia.

Tumori pe creier
O tumoare pe creier este un semnal că  trebuie să schimbi modul de a gândi. Eşti ceea ce se numeşte “greu de cap” şi nu doreşti să renunţi la vechile  deprinderi care au durat suficient de mult încât să te îmbolnăvească şi în plan fizic. Trebuie să încerci să înţelegi că întreaga viaţă este supusă schimbărilor permanente. Ai încredere în puterea vieţii şi vei găsi libertatea.

Durerile de cap
Durerile de cap sunt un indiciu al unei tensiuni excesive. Pot fi cauzate de existenţa  unei ambiţii excesive şi/sau unei  dorinţe acute de perfecţiune. O altă cauză obişnuită a durerilor cumplite de cap este îngrijorarea permanentă. Greşeala este că acorzi o prea mare importanţă raţionalului care sălăşluieşte în mintea ta prea mult timp. Regăseşte-ţi echilibrul prin conştientizarea a ceea ce se întâmplă în interiorul tău şi  prin a-ţi urma intuiţia. Lasă lucrurile să curgă fără să le judeci. Aceasta va slăbi tensiunea şi va crea spaţiu pentru pace, dragoste şi bucurie.

 

Apoplexia
În timpul unui atac de apoplexie, irigarea anumitor zone ale creierului se întrerupe şi acestea încetează să mai funcţioneze corespunzător. Aceasta demonstrează o rezistenţă extremă împotriva vieţii şi o negare a Eu-lui  în acelaşi timp. Ceea ce rezultă de aici este paralizia care restricţionează activitatea ta în lumea de afară. Înţelege aceasta lecţie, dezvoltă şi acordă mai mare atenţie simţămintelor tale si intuiţiei. Acceptă viaţa ca un tot.

Părul – Problemele părului în general

Părul tău este un simbol al libertăţii şi puterii. În vremurile de demult, părul lung era un semn al libertăţii civice, dimpotrivă părul scurt însemna de cele mai multe ori că puterea, libertatea şi demnitatea persoanei vizate au fost retrase. Dacă ai probleme cu părul  întrebă-te ce doreşti de fapt să faci în raport cu ce se aşteaptă de la tine de către alţii. Dacă vei găsi curajul să fi sincer cu tine vei putea regăsi bucuria de a trăi şi totodată vei da un sens libertăţii şi puterii – la fel ca şi părul tău. Dezvoltarea acestei linii de gândire îţi poate da o interpretare pentru părul degenerat.

 Ochii – Problemele ochilor în general

Ochii noştri sunt ferestrele lumii şi oglinda sufletului nostru. Ei primesc impresii şi reflectă la rândul lor ceea ce percepem. Dacă aveţi probleme cu ochii trebuie să vă întrebaţi ce anume nu vreţi să vedeţi. Claritatea perfectă este în legătură cu ceea ce conştientizaţi, pentru a putea găsi lumina şi adevărul. Priviţi înăuntrul vostru înainte de a întoarce privirea către lume. În acest fel veţi fi capabil să aveţi o altă perspectiva a lucrurilor legate de voi.

Conjunctivitele

Conjunctivitele indică un conflict pe care refuzaţi să-l conştientizaţi. Dacă simţiţi dorinţa de a închide ochii, atunci priviţi în interiorul fiinţei voastre. Fiţi oneşti cu voi înşivă şi asumaţi-vă conflictul. Priviţi-l conştient şi observaţi-vă reacţiile fără să le condamnaţi. Soluţia este deja la voi.

 Orbirea

Orbirea este  formă extremă de a nu dori să vedeţi. Este manifestarea orbirii conştiinţei. Orbirea poate şi trebuie să conducă influxul în interior. Uitaţi-vă în interiorul vostru, iar libertatea pe care o veţi găsi va releva lucrurile care sunt refuzate privirii lumii. În acest fel veţi descoperi o noua lume şi un nou mod de a percepe lucrurile.

 Discromatopsie

Pentru cei ce nu pot distinge culorile, totul pare cenuşiu şi arată la fel. Dacă sunteţi incapabil să vedeţi diversitatea culorilor vieţii, deschideţi din nou ochii asupra unităţii care stă la baza relaţiilor dintre toate lucrurile şi aruncaţi din nou o privire asupra lumii. Veţi realiza  cât de multă bucurie şi plăcere veţi găsi în diversitatea vieţii.

Cataracta cenuşie

Când aveţi cataractă cenuşie, viziunea voastră asupra lumii este diminuată şi lucrurile nu pot fi percepute cu claritate. Practic refuzaţi să vedeţi anumite lucruri şi  păstraţi o distanţă între voi înşivă şi mediul înconjurător. Este ca şi cum aţi lăsa jos transperantele. Raţiunea pentru care viziunea tridimensională a fost diminuată este să vă ajute să vă opriţi a privi numai conturul extern al lucrurilor. Astfel, dacă viitorul pare întunecat priviţi în interior până găsiţi fluxul de lumină. Atunci aceasta va revărsa lumină pe cenuşiul lumii de afară, aşa cum soarele străluceşte peste griurile unei zile terne.

 Glaucomul

Glaucomul este rezultatul creşterii presiunii intraoculare. Aceasta la rândul ei este rezultatul unei continue presiuni a fluxului interior cauzată de lacrimile care nu au curs şi de sentimentul că aţi fost răniţi. Aţi pierdut literalmente busola unei vieţi vaste şi expansive. Percepeţi doar o mică parte a întregului, iar aceasta corespunde ideilor pe care le aveţi deja formate despre aceasta. Admiteţi  supărarea şi lăsaţi lacrimile să curgă. După aceasta veţi fi capabil să vă deschideţi către viaţă din nou.

 Miopia

Miopia este întotdeauna un indiciu pentru o prea mare subiectivitate. Priviţi totul din propriul punct de vedere. Viziunea voastră limitată indică faptul că ar trebui să vă analizaţi foarte bine, şi să faceţi în aşa fel pentru a mari cunoaşterea despre sine. Lumea care ne înconjoară este întotdeauna o expresie a propriului Eu. Astfel, ceea ce vedeţi în jurul vostru vă învaţă multe despre voi înşivă şi vă va  ajuta să dobândiţi  mai multă maturitate. Vederea asupra lumii înconjurătoare se va extinde odată ce veţi descoperi extinderea în interiorul vostru.
(Din acest motiv, miopia dispare de cele mai multe ori la bătrâneţe. Pe de altă parte, se poate dezvolta la aceasta vârstă).

Strabism

Este un fel de viziune unilaterală, în care vedeţi totul dintr-un singur punct de vedere şi în care lucrurile par plate şi bidimensionale. Pentru a deveni un întreg, trebuie să încercaţi să aflaţi şi celelalte laturi ale lucrurilor şi, totodată, să învăţaţi să le acceptaţi. Încercaţi să vedeţi într-o altă dimensiune a realităţii fără să excludeţi anumite aspecte ale acesteia. Boala vă va forţa să fiţi sinceri cu voi înşivă şi în acelaşi timp vă va arăta că aveţi lipsuri. Acordaţi atenţie la ce vă spune corpul vostru  şi veţi descoperi frumuseţea, fiind capabili de a vedea toate laturile vieţii.

 Hipermetropia

Hipermetropia apare de obicei la o vârstă înaintată. Este un indicator pentru a vedea viaţa ca un tot şi a nu rămâne prinşi în trivialităţi. Urmaţi sfatul pe care ochii vi-l dau.

 Nasul – Inflamaţiile nazale

Nasul este un organ prin care inhalaţi şi expiraţi aerul. Un nas obturat restrânge acest schimb cu exteriorul. (A se vedea şi Sistemul respirator). Când aveţi o răceală vreţi să vă retrageţi în sine pentru că nu mai puteţi mirosi lucrurile. Poate exista un conflict pe care încercaţi să-l ştergeţi, sau poate lucrurile au devenit pur şi simplu prea mult pentru voi.
Asiguraţi-vă pacea şi odihna după care tânjiţi îngăduiţi-vă să puneţi  distanţă între voi şi ceilalţi oameni, între voi şi probleme. Adunaţi noi puteri. Veţi fi atunci capabili să vă clarificaţi conflictele cu  mai multă uşurinţă.

 Problemele sinusurilor

Aceste simptome indică faptul că cineva apropiat vă irită. Observaţi modul în  care aţi reacţionat şi acceptaţi-l. Asiguraţi-vă odihna şi regăsiţi-vă puterea şi independenţa. Dacă reuşiţi, nimeni nu va mai putea să vă enerveze de acum încolo.

Urechile – Dureri de urechi,  otite

Ca în toate procesele inflamatorii, este vorba de o nemulţumire cauzată de un conflict care nu a fost eradicat. Ce anume doriţi să auziţi? În ce zonă a vieţii voastre vă lipseşte smerenia?  Traume de acest gen apar în mod frecvent în copilărie.  Devenim conştienţi de faptul că în mod inconştient, atragem situaţii şi persoane din exterior care ne învaţă exact acele lucruri pe care refuzam să le învăţăm singuri. Ascultaţi şi învăţaţi, orice  lucru are ceva să ne spună. Ascultaţi, de asemenea, vocea interioară şi urmaţi-i sfatul. În acest mod nu va mai fi nevoie să vă îmbolnăviţi .

 Auzul slăbit

Aceste simptome apar în mod obişnuit la o vârstă avansată. Persoanele afectate se izolează în ele însele mai mult decât înainte şi devin din ce în ce mai rigide şi inflexibile şi au o mai mică dorinţă de a asculta. Cu toate că cele expuse apar, cel mai des, la persoane în vârstă, aceasta nu este o regulă absolută. Ca boală, vârsta a treia scoate la iveală adevărul. Astfel  problemele care nu au fost rezolvate de-a lungul vieţii reapar. Încercaţi să menţineţi o minte deschisă şi receptivă pe măsură ce îmbătrâniţi şi învăţaţi din tot ceea ce vi se întâmplă. Ascultaţi, de asemenea, conştiincios vocea interioară şi fiţi deschişi la ceea ce vine.

 Surzenia totală

Numai persoanele care au ignorat total vocea interioară pentru multă vreme devin surde. Aceasta este o forma extremă a simptomelor descrise înainte, o stare de îmbolnăvire a inimii-capului şi de izolare. Prin a fi surd sunteţi în mod absolut forţaţi să ascultaţi ceea ce se întâmplă în interiorul vostru. Învăţaţi din aceasta şi ascultaţi semnalele din interior şi fluxul vital din voi. Deschideţi-vă complet vocii interioare şi ascultaţi-i comenzile.

 Gura – Respiraţia neplăcută

Ceea ce expiraţi corespunde cu starea voastră interioară. Dacă respiraţia voastră miroase neplăcut  este din cauza că gândurile sunt de asemenea neplăcute. Sunteţi nemulţumiţi privind adevărul în faţă. Uitaţi-vă bine la adevărurile de care sunteţi în mod special preocupat şi realizaţi  odată că dragostea, prietenia şi onestitatea prevalează în interiorul vostru iar respiraţia voastră va redeveni proaspătă.

 Probleme generale ale gurii

Problemele legate de gura indică o anumită inabilitate de a accepta noi impresii sau idei. Ca urmare, sunteţi copleşiţi de opinii rigide şi aţi devenit rigizi. Învăţaţi să fiţi receptivi la noi idei şi concepţii şi fiţi pregătiţi să acceptaţi noul. Deveniţi mai flexibili şi mai deschişi.

 Polipi nazali

Aceste probleme sunt în mod uzual un semn al dificultăţilor în familie, o atmosfera tensionată acasă, unde copiii  sunt nemulţumiţi şi se simt îndepărtaţi. Daţi copiilor înţelegerea faptului că sunt doriţi, în ciuda greutăţilor de orice natură. Fiecare fiinţă umană este expresia puterii divine a creaţiei şi are dreptul să fie aici, în privinţa a ceea ce ea sau el au de învăţat. Acceptaţi-vă atât pe voi cât şi pe copii aşa cum sunt şi oferiţi-vă unul altuia dragoste şi afecţiune.

 Dinţii şi gingiile

Problemele danturii în general inclusiv deteriorarea dinţilor
Starea danturii voastre arată în ce măsura sunteţi capabili să vă evidenţiaţi, să duceţi o lupta, să vă găsiţi o cale.
O dantură deteriorată indică că aveţi mari dificultăţi în a va exprima forţa (prin analogie cu felinele) să vă evidenţiaţi pe voi înşivă şi faptul că, pe de alta parte, nu vreţi să recunoaşteţi acest lucru, ori sunteţi incapabil să o faceţi.
Aveţi adesea dificultăţi în a lua decizii şi în a sublima agresivitatea naturală pierzând dragostea şi recunoaşterea generală. Fiţi voi înşivă, observaţi ce aşteaptă lumea de la voi. Acceptaţi-vă tendinţele spre agresivitate şi lăsaţi-le să ia loc în interiorul vostru fără a le condamna. În acest fel se pot transforma într-o forţă pozitivă şi constructivă care vă va ajuta să vă atingeţi cu uşurinţă scopurile.

 Scrâşnirea dinţilor noaptea

Scrâşnirea dinţilor noaptea este indicaţia a unei agresivităţi neeliberate, neexprimate, neînţelese. Dorinţa de a avea acţiuni incisive nu este admisă în timpul zilei, de unde acest exces de încrâncenare în timpul nopţii. Este timpul să deveniţi conştienţi de furia voastră, de agresivitate şi neajutorare. Nu le îndepărtaţi până nu adormiţi. (Ase vedea şi Problemele de deteriorare).

 Tartrul (Odontolithiasis)

Aceasta nemulţumire este o manifestare a unei agresiuni care nu a fost înlăturată şi care literalmente s-a transformat în piatră. Aceasta înseamnă că, dacă vă rezolvaţi problemele cu mai multă conştiinciozitate nu va mai fi nevoie ca efectele să se manifeste prin dinţii voştri.

 Dinţii falşi

Dinţii falşi creează o impresie de vitalitate şi evidenţiere care în realitate nu există. Dacă aveţi dinţi falşi, priviţi-vă să vedeţi dacă aţi luat mai mult decât puteţi mesteca sau dacă trăiţi prea mult în acord cu ceea ce alte persoane aşteaptă de la dumneavoastră. Întrebaţi-vă ce doriţi cu adevărat şi aveţi curajul să lăsaţi deoparte dorinţele altora.

 Probleme generale ale gingiilor

Aşa cum gingiile sunt baza dinţilor, aşa încrederea în viaţă şi în sine sunt baza în a fi capabil să evidenţiaţi. Problemele legate de gingii indică o incapacitate în acesta zona, probabil datorată temerii de a pierde dragostea. Sunteţi atinşi şi vulnerabili şi nu aveţi curajul să spargeţi gheaţa. Atâta vreme cât vă veţi iubi şi vă veţi accepta ca atare, nu veţi mai fi dependenţi de dragostea şi recunoaşterea celorlalţi şi veţi fi capabili sa va realizaţi propriile dorinţe. Veţi deveni autentici în a oferi celorlalţi dragostea pe care aţi descoperit-o în voi înşivă.

 Gâtul – Probleme generale ale gâtului

Problemele cu gâtul indică faptul că nu vrem sau nu suntem capabili să înghiţim ceva. Pot, de asemenea, să vă atragă atenţia asupra faptului că aţi exagerat furia, trăiri care v-au durut, etc. pe care nu doriţi să le exprimaţi. Din acest motiv durerile de gât au de a face cu frica într-o anumită măsură.

 Laringitele

Când aveţi laringita sunteţi forţaţi să vă retrageţi de la comunicare şi confruntare. Aceasta poate fi cauzată de frica de a fi respins când vă exprimaţi cu voce tare opiniile. Acest simptom este un semn că ar trebui să învăţaţi să vă exprimaţi resentimentele şi furia (adesea în faţa autorităţilor) în moduri diferite. Problemele pe care le-aţi avut în lumea exterioară sunt doar o expresie a conflictului dinăuntrul vostru. Odihniţi-vă pentru o vreme singuri şi priviţi în voi ceva mai mult. Atunci când veţi putea vorbi cu dragoste şi încredere, nu veţi mai avea nevoie să vă pierdeţi vocea.

Amigdalele
Când amigdalele voastre sunt inflamate aveţi dificultăţi în a înghiţi. Este ceva ce nu mai acceptaţi de acum înainte să înghiţiţi, vă reprimaţi trăirile în ciuda acestora, poate de teama de ceva anume. Ca în toate procesele inflamatorii, amigdalitele sunt un indiciu al unui conflict acut care a fost reprimat. Sfatul este să vă retrageţi şi să lăsaţi lucrurile pe drumul lor, pentru o vreme. Acceptaţi-vă sentimentele şi furia. Cu timpul, aceste sentimente vor înceta sa va mai sperie şi veţi deveni deschis şi liber.

 Dificultăţi de înghiţire

Daca aveţi dificultăţi de înghiţire sau aveţi un nod în gât, trebuie să vă întrebaţi ce anume nu puteţi sau nu doriţi să înghiţiţi. Acceptaţi-vă limitele. Când ceva devine prea mult pentru dumneavoastră nu vă forţaţi să procedaţi aşa cum alţii ar dori să o faceţi. Amintiţi-vă pacea şi forţa pe care le aveţi în interiorul vostru. fiţi dumneavoastră înşivă.
Sistemul RespiratorRespiraţia (în general)
Astmul
Când suferiţi de astm respiraţi mult aer dar aveţi dificultăţi în a-l elibera din nou. Pentru ca eliberaţi o cantitate atât de mică este posibil sa nu puteţi inspira de ajuns  si astfel capacitatea respiratorie se va diminua din ce în ce. Sunteţi probabil  persoane care tânjesc după dragoste dar care nu au învăţat încă să o ofere. Dar să luaţi întotdeauna fără să oferiţi nu merge. Ce păstraţi şi ce nu doriţi să oferiţi? Aveţi agresiuni sau furie pe care nu le admiteţi?  citiţi din Matei 5;44 in Biblie si recunoaşteţi că exista destul pentru orice şi oricine. Toată viaţa pe care o avem de oferit este deja prezentă în noi. Oferiţi  celorlalţi ceea ce aveţi deja şi o noua viaţa va începe iar să circule prin voi. Nu vă fie teamă să admiteţi prezentul statut de om neajutorat şi sentimentul ca sunteţi nesemnificativ, dacă procedaţi aşa veţi primi numai sprijin. Deveniţi conştienţi de ceea ce anume aţi respins sau şters de curând. Acceptaţi şi cuprindeţi viaţa în totalitatea ei şi veţi realiza că nu mai exista “duşmani” – ei au fost doar un produs al minţii voastre conştiente. În final veţi fi capabil să respiraţi liber din nou – un sentiment minunat.

Dificultăţi de respiraţie

Dacă pieptul vostru se simte ”ţinut” când inspiraţi sau aveţi dificultăţi în a lua aer întrebaţi-vă ce anume este ceea ce va restricţionează şi nu vă lasă să respiraţi liber. Conştientizaţi de asemenea, când şi ce v-a luat respiraţia sau v-a întrerupt-o. Acceptaţi faptul că sunteţi persoane libere. Adevărata libertate se află în sine, în conştiinţa voastră. Rămâne la latitudinea voastră să eliberaţi orice constrângeri aparent exterioare.

 Bronşitele

Bronşitele indică un conflict acut, manie sau tulburare în familie, sau în imediata voastră apropiere. Răceala indică faptul că există ceva pe care în mod inconştient doriţi să-l îndepărtaţi, ceva ce vă tulbură şi vă înfurie. Realizaţi că membrii familiei voastre, la fel ca oricine altcineva, au aceeaşi şcoală de viaţă cu a voastră. Acceptaţi faptul că fiecare persoana are drumul ei în viaţă. Împăcaţi-vă cu voi şi cu viaţa pe care o duceţi.

Pneumonia
Pneumonia este un semn ca procesul comunicării cu viaţa şi toate aspectele sale incluzând pe cele nemateriale sunt deranjate. Sunteţi prins într-un conflict cu propriul Ego conflict care a făcut ca plămânii să ia foc. În multe cazuri persoana implicată  a suferit din punct de vedere emoţional, ca urmare s-a retras în ea însăşi. Respiraţi respiraţia vieţii din nou. Fluxul supărării şi al bucuriei sunt la fel; în turbulenţele vieţii există o balanţă a armoniei.

 Tuberculoza

Tuberculoza indică un sever conflict al Ego-ului cu toată viaţa care vă înconjoară. Doriţi prea mult de la voi şi asta v-a făcut să uitaţi respiraţia minunata a vieţii. Respiraţi din nou liber şi deschideţi-vă spre viaţa în unitatea şi diversitatea ei şi realizaţi că există îndeajuns pentru orice şi oricine.

Inima
Tulburările emoţionale sunt date de lipsa de bucurie, precum şi respingerea vieţii. Trebuie să  ascultaţi mesajul inimii voastre mult mai atent. În acelaşi timp întrebaţi-vă când capul şi inima, intelectul şi emoţiile sunt în echilibru. Acestea mai reprezintă un ritm vital pentru viaţa voastră? Trăiţi din toata inima? Sunteţi capabil să vă chestionaţi inima în mod liber sau aveţi nevoie întâi să vă îmbolnăviţi? Dacă nu, nu este nevoie să aveţi nici un fel de probleme cu inima.

Aritmii
Aritmiile inimii sunt un indiciu al unei tulburări emoţionale şi o disfuncţie pe care aţi construit-o dumneavoastră înşivă. Ceva este în afara echilibrului. Indiferent ce a cauzat această tulburare, încercaţi să o integraţi în mod conştient în viaţa dumneavoastră.

Atacul de cord
Un atac de cord indică eliberarea unei mari acumulări de energie “agresivă”. Este suma totală a supărărilor şi enervărilor voastre care nu au găsit altă ieşire şi care s-au întors către voi cu toată forţa. Priviţi cu atenţie “camera de presiune” a emoţiilor neexteriorizate şi nu încercaţi să vă judecaţi. Deschideţi-vă inima către dumneavoastră şi către alţii şi salvaţi-vă de la a avea un atac de cord.

Angina Pectorală
Constrângerile au întotdeauna, legătură cu frica şi în cazul anginei pectorale, expresii ca inimă grea, o inimă rece sau o inimă de piatră sunt foarte sugestive. Aţi oprit deseori Ego-ul vostru de la unitatea vieţii şi a emoţiilor ceea ce are ca rezultat blocarea lor. Separarea creează întotdeauna antagonisme sau o atitudine de apărare. (a se vedea în Biblie Moise 15:7 şi Evreii 3:8). Aceasta la rândul său, creează frica, pe care încercaţi să o compensaţi prin a va strădui pentru putere. Expresia fizică a acestui mecanism este angina pectorală. Când vă închideţi în voi nimic nu poate intra şi ieşi deci deschideţi-vă către lucrurile care vă sperie. Viaţa este un proces de schimburi continue iar închiderea în sine şi separarea vă blochează. Oferiţi-vă liber  frumuseţea din dumneavoastră înşivă.

Sângele – Problemele sângelui (în general)


Când aveţi probleme cu sângele, trupul va arăta că viaţa vă este lipsită de bucurie iar ideile şi gândurile nu pot circula liber. De ce nu puteţi vedea frumosul din jurul vostru? De ce sunteţi atât de orbi asupra părţii pozitive a vieţii? Daţi gândurilor voastre libertatea să împărtăşească frumuseţea vieţii şi permiteţi-le să circule liber.

Anemia
Anemia indică o lipsă de bucurie şi de forţă şi o viaţă lipsită de dinamism. De ce refuzaţi să faceţi uz de energia care se afla în voi? Trebuie să realizaţi că există destulă putere, energie şi bucurie pentru noi toţi şi nu trebuie decât să ne deschidem către exterior pentru a o lăsa să intre.

Arteroscleroza
Ateroscleroza indică rezistenţă, tensiune, rigiditate şi o minte obtuză. În aparenţă aţi devenit prea inflexibili atât în privinţa minţii, cât şi a corpului şi nu înţelegeţi aceasta. Acum corpul vostru încearcă să va explice cu claritate care sunt apropierile de viaţă care va lipsesc: deschidere, flexibilitate, toleranţă, afirmarea vieţii şi a lumii înconjurătoare şi liniştea. Deschideţi-vă spre acestea şi trăiţi în pace, în acelaşi timp cu voi şi cu lumea.

Embolia

Embolia indică faptul că nu mai sunteţi flexibil înăuntrul vostru şi că aţi devenit rigizi din punct de vedere mental. Viaţa voastră a fost canalizată prea mult pe repaus şi relaxare şi, ca rezultat trupul vostru a devenit letargic. Realizaţi că totul în viaţă este în mişcare şi că nu faceţi excepţie de la aceasta. Fiţi deschişi şi abordaţi o atitudine flexibilă, deveniţi toleranţi şi iubiţi natura.

Presiunea arterială crescută
Presiunea arterială crescută apare atunci când nu v-aţi exprimat gândurile şi emoţiile o lungă perioadă de timp. Trăiţi constant la marginea unui conflict fără să ajungeţi la nici o concluzie. Aceasta natural că vă ţine într-o presiune continuă. (Acest fel de problemă este menţionată în Biblie în Proverbe 13 ;12). Priviţi cu atenţie problemele. Simţiţi calea către ele şi lăsaţi-le să se îndepărteze fără să ţineţi neapărat la una dintre ele. Un conflict va arată unde trebuie să învăţaţi să vă eliberaţi. În acest fel veţi fi capabil să eliberaţi o mare presiune şi să faceţi faţă problemelor voastre într-o manieră calmă.

Presiunea arteriala scăzută
O presiune arterială scăzută este un indiciu că încercaţi să evitaţi să faceţi faţă problemelor. Sunteţi lipsiţi de energie vitală vigoare şi nu vă puteţi evidenţia. Poate indica, de asemenea, o încercare de a evita sexualitatea. Priviţi forţele care lucrează în interiorul vostru, fără să emiteţi nici o judecată. Observaţi pur şi simplu ce se întâmplă şi acceptaţi-vă cu toate bolile. Dacă puteţi să fiţi oneşti cu voi veţi constata că veţi putea face faţă vieţii şi responsabilităţilor sale. Aplecaţi-vă asupra interiorului vostru şi veţi descoperi că sunteţi puternici şi atunci veţi fi capabili să vă bucuraţi fiind activ.

Varicele
Oamenii care suferă această stare au adesea o opoziţie a energiei interne faţă cu munca pe care o depun şi care nu le place de loc. Se simt depăşiţi de muncă şi uneori dezamăgiţi. Rezultatul este letargia, negativitatea şi pot avea o lipsa de elasticitate, energie şi o lipsă a sprijinului interior. Aceasta încearcă să vă spună venele voastre cu varice. Este important să acceptaţi situaţia voastră şi maniera de a acţiona. Fiţi voi înşivă din nou, apoi veţi fi capabili să vă relaxaţi şi să găsiţi o cale de a trăi viaţă cu bucurie şi o trăire interioară completă. Poate că tot ceea ce trebuie să faceţi este să vă schimbaţi atitudinea şi apropierea faţă de lume. Odată ce aţi devenit liberi din acest punct de vedere, sistemul circulator va fi şi el capabil să funcţioneze liber. Corpul este expresia gândurilor voastre.

Colapsul circulator
Simptomele de acest fel vă dau ocazia de a vă eschiva de la responsabilităţi şi de la probleme în loc să le rezolvaţi. În acest fel puteţi  câştiga putere asupra celorlalţi. Odată ce aceste simptome scad în intensitate vă veţi da seama ca problemele vă copleşesc mai mult ca oricând. Admiteţi că nu aveţi putere asupra anumitor situaţii şi acceptaţi acest fapt. Apoi aruncaţi o privire asupra problemelor fără a reprima nimic. Veţi fi capabili să găsiţi o soluţie pe aceasta cale şi veţi putea descoperi că vă veţi bucura asumându-vă responsabilităţi.

 

Edemele

Edema indică faptul că doriţi să reţineţi ceva. Poate vă e teama să pierdeţi ceva dar nu aveţi puterea să o recunoaşteţi. Este timpul să terminaţi cu trecutul.

Stomacul – Problemele stomacului (în general)
Stomacul are legătură cu recepţia şi digerarea emoţiilor Aceasta funcţie solicită o atitudine de deschidere, acceptare şi devotament. Dacă cineva şi-a interzis  capacitatea pentru a simţi în viata sa conştientă, stomacul va trebui să elibereze emoţiile. În ideea de a vă deschide către sentimente şi impresii, idei şi opinii şi să le integraţi în mod conştient este nevoie de mai multă încredere în sine. Datorită lipsei  de încredere aveţi dificultăţi în acceptarea sentimentelor, în special, ale furiei şi agresivităţii şi, de asemenea, va este greu să faceţi faţă conflictelor. În schimb, preferaţi să înghiţiţi lucrurile şi să le lăsaţi pe ele să vă mănânce. Deschideţi-vă spre tot ceea ce viaţa v-a adus şi continuă să vă ofere. Odată ce aţi început să înţelegeţi că exista un sens în spatele a tot ceea ce se întâmplă (şi veţi fi capabili să înţelegeţi numai dacă veţi fi deschişi şi receptivi)  nu veţi mai simţi lucrurile atât de apăsătoare in stomacul vostru. Veţi învăţa, de asemenea, să vă întoarceţi spre viaţă, cu toate impresiile şi experienţele şi veţi fi capabili să vă acceptaţi sentimentele şi să le exprimaţi liber.

Lipsa apetitului

Lipsa apetitului este un indiciu că vă este teama de noi impresii şi că refuzaţi să acceptaţi procesul digestiei care se manifestă odată cu acestea. Este cât se poate de evident că ceva vă strică apetitul. Lumea este plină de noi şi interesante impresii, şi dacă le întoarceţi spatele veţi trăi numai pe jumătate. Încercaţi să creşteţi fluxul interior pentru a primi  impresii şi apetitul se va dezvolta de la sine.

 Ulcerul gastric

Ulcerul gastric îl găsim la o persoana care nu poate să-şi exteriorizeze sentimentele şi agresivitatea, iar acestea se întorc înspre ea însăşi. Este un fel de autodistrugere pentru stomac, care începe să se digere pe el însuşi. Acceptaţi-vă sentimentele şi nu mai evitaţi conflictele. Deschideţi-vă spre impresiile din afară şi în mod conştient digeraţi-le şi acceptaţi-vă, totodată, şi  agresiunea. Admiteţi că sunteţi dornic de protecţia din copilărie cum ar fi dorinţa de a fi iubit şi de a se avea grijă de voi.

Arsuri gastrice

Dacă vă înghiţiţi furia iar şi iar, sucul gastric va deveni foarte acid într-o încercare inconştientă de a vă exterioriza sentimentele, ceea ce va duce la senzaţia de arsură. În acelaşi timp aceasta creează o presiune care previne cantitatea viitoarei mese. Înghiţirea hranei vă deranjează. Realizaţi că există un sens pentru orice în viaţă, incluzând modul în care reacţionaţi. Înţelegerea acesteia vă va da în viitor, un sentiment de încredere şi securitate, care vă va fi de ajutor în a va exprima nevoile şi furia (dacă mai este acolo) mult mai liber.

Greaţa (şi vomitatul)
Greaţa indică totdeauna respingerea a ceva ce am găsit că este prea greu de digerat nu numai în sensul fizic al cuvântului. Dacă mâncăm prea multe alimente sau avem multe idei, nu vom fi în stare să le digerăm suficient, iar voma ne previne că  ne încărcăm prea tare. Greaţa şi vomitatul în timpul sarcinii, în general, înseamnă lipsa dorinţei de a recepta sperma la concepţia copilului, dar mai poate însemnă respingerea propriei feminităţi, sau chiar a copilului însuşi. Oricare ar fi cazul fiţi un pic mai conştienţi de ce anume înghiţiţi şi fiţi sigur că este digerabil. Dacă sunteţi incapabili să schimbaţi situaţia în care vă aflaţi, deschideţi-vă mai mult şi veţi fi capabili să recepţionaţi mai mult. Mulţumiţi corpului dumneavoastră pentru ceea ce vă spune.

Tractul intestinal
Generarea de gaze
Aceste simptome sunt  adesea datorate faptului că nu puteţi sau nu vreţi să înghiţiţi ceva. În acelaşi timp, există o lipsă de dorinţă de a admite aceasta şi de asemenea, prin înghiţirea aerului, simulaţi actul real al înghiţirii. O altă cauza poate fi faptul că aţi înghiţit prea multe lucruri pe care nu le-aţi agreat, nu v-aţi împăcat şi acum sunteţi pe punctul de a exploda. Trebuie să fiţi mai selectiv şi să intraţi în contact  numai cu ceea ce doriţi şi ceea ce puteţi digera corespunzător. Acceptaţi-vă aşa cum sunteţi, incluzând orice limite puteţi avea şi învăţaţi să spuneţi “nu”. Veţi fi capabil să vă relaxaţi din nou şi  fluxul vieţii va trece prin voi mult mai uşor.

Apendicitele
Ca proces inflamator, apendicitele indică faptul că există o urgenţă, o problemă acută care blochează fluxul vieţii, în mod frecvent asociată cu o frică de viaţă. Opriţi întoarcerea în trecutul vostru şi viaţa îşi va relua cursul.

 Spasmele intestinale

Crampele şi colicile indică frecvent o tensiune care se refera la cum o persoana îşi girează fazele dezvoltării sale. Trebuie să învăţaţi să lăsaţi deoparte acele lucruri care nu mai sunt valide pentru dezvoltarea voastră. Tensiunea va slăbi ea însăşi sau nici măcar nu va fi nevoie să interveniţi. Lăsaţi-o să treacă , Fiţi deschişi pentru nou, permiteţi vieţii să vă învăluie.

Colita ulceroasă
Probabil că aţi avut părinţi foarte meticuloşi şi stricţi. Aţi avut parte de experienţe de reprimare şi umilire, cu rezultatul că vă este teamă de a vă arăta propria personalitate şi adesea jucaţi un rol doar ca să faceţi plăcere altora. Aşa cum aveţi o excesivă şi puternică dorinţă de afecţiune, vă ataşaţi prea puternic de alţii în loc să trăiţi propria viaţă. Fiţi voi înşivă! Puteţi să vă acceptaţi şi să vă iubiţi, vă veţi elibera de dependenţa de alţii şi veţi ajunge să realizaţi că viaţa este plăcută.

 Diareea (cazurile acute sau cronice)

Frica este în mod uzual implicată în cazurile de diaree. În anumite cazuri reprezintă o uşurare a ceva pe care, în loc să îl acceptăm şi să îl digerăm îl tot cărăm cu noi. Toate experienţele şi impresiile au ceva frumos şi sunt folositoare pentru voi. Deschideţi-vă fără teamă şi permiteţi-le să rămână înăuntrul vostru.

Hemoroizii
Aceste simptome arată că înfruntaţi probleme pe care trebuie să le lăsaţi deoparte, că ceva vă oprimă, ceva pe care nu puteţi sau nu vreţi să îl eliberaţi. Încercaţi să priviţi conştient indiferent ce este lucrul care va sperie şi faceţi-o fără frică. Nu reluaţi pas cu pas provocarea, lăsaţi-o să treacă fără să vă condamnaţi. Atâta timp cât puteţi accepta provocarea pe care o aveţi, veţi simţi lumina şi o inima deschisă şi capabilă să trăiască aici şi acum fără nevoia de hemoroizi.

Probleme digestive (în general / intestinul subţire)
Intestinul subţire analizează şi evaluează mâncarea pe care o mâncăm şi este, de aceea, un simbol al analizei şi digestiei impresiilor şi criticilor. Frica fundamentală este, de asemenea, tipică pentru probleme de acest fel, în special frica de a nu fi capabil de a primi îndeajuns. Probabil că simţiţi o lipsă a securităţii voastre şi aveţi multe de criticat. Dacă reuşiţi să adoptaţi o atitudine mai deschisă veţi fi capabili să vă confruntaţi mult mai uşor cu toate impresiile noi, fără să suferiţi din punct de vedere fizic. Învăţaţi să nu luaţi în serios probleme minore şi devotaţi-vă jocului vieţii cu mai mult entuziasm.

Constipaţia (intestinul gros)
Constipaţia este o manifestare frapantă a unei probleme psihologice la nivelul fizicului. Adeseori are legătură cu lăcomia şi zgârcenia şi aşteptaţi să manipulaţi lucruri, în special lucruri materiale. Aveţi probabil, dificultăţi în a lăsa să treacă vechile idei, precum şi adevărul de a lăsa problemele represive să iasă la suprafaţă. Sunteţi constipat atât mental cât şi fizic şi nu puteţi lăsa anumite lucruri în trecut, aşa cum situaţia dumneavoastră o arată. Lăsaţi la o parte trecutul şi frica voastră şi   opriţi-vă în a reprima lucruri pe care le găsiţi inconfortabile să vă confruntaţi cu ele. Permiteţi fluxului vieţii să treacă prin voi cu generozitate şi veţi găsi siguranţa pe care o căutaţi.

Ulcerul duodenal
Direcţionarea agresivităţii împotriva voastră iar şi iar va spori tensiunea, frica, anxietatea şi presiunea care vor începe să vă mănânce. Care este cea mai bună cale de a stăpâni, o agresiune? Să o exteriorizaţi, ceea ce trebuie făcut numai dacă alţii nu sunt răniţi în acest proces, sau doar să o conştientizaţi şi să o trimiteţi în lumină. După un timp agresiunea dumneavoastră va arde de la sine, iar durerile fizice vor începe să dispară.

Pancreasul

Diabetul
La baza acestor îmbolnăviri stă în mod frecvent o dorinţă de dragoste, şi în acelaşi timp, o inabilitatea de a se lăsa iubit. Vă lipseşte dulceaţa vieţii şi tânjiţi după dragostea pe care sunteţi incapabili să o oferiţi. Lăsaţi să treacă trecutul şi acceptaţi că distracţia, jocurile şi dragostea şi afecţiunea sunt baza fundamentală a vieţii.

 Ficatul – Probleme ficatului (în general)

Cele mai importante funcţii ale ficatului sunt metabolizarea (a carbohidraţilor şi proteinelor) si dezintoxicarea. Totodată, el analizează ceea ce este benefic pentru corp şi ceea ce nu este benefic. Astfel, din punct de vedere psihologic şi al nivelului spiritual ficatul are legătura cu evaluarea şi judecata, la fel şi cu măsura, proporţia şi excesul. Ficatul converteşte hrana animală şi proteinele vegetale în proteine umane, unde substanţele rămân aceleaşi. Astfel, acest organ creează forme adecvate în afara slăbirii, şi este, de aceea, un simbol al domeniului de maximă evoluţie şi dezvoltare. În timpul procesului aminoacizii care reprezintă substanţa de bază, rămân nealteraţi cu toate că structura şi forma de manifestare sunt schimbate. În acelaşi fel multiple forme de viaţă sunt numai manifestări ale acesteia. Ficatul este o expresie a vieţii şi este asociat cu religia, recunoaşterea sursei vieţii (potrivit lui Dethlefsen). Dacă aveţi probleme cu ficatul ar trebui să vă întrebaţi unde faceţi excese în zona vieţii dumneavoastră şi ce nu este bun, dacă nu vă otrăveşte. Aveţi standarde de a judeca  cu măsură sau sunteţi neştiutori în privinţa multor lucruri şi vă plângeţi din cauza lor? Sunt idealurile voastre prea înalte? Ce spuneţi despre relaţiile cu Sinele? Adevărul este simplitate, aşa că debarasaţi-vă de tot ceea ce este prea mult pentru voi şi regăsiţi libertatea, înţelegerea dragostea şi încrederea care sunt în voi.

 Icterul

Exageraţi lucrurile sunteţi foarte fixişti şi aveţi puternice opinii colorate. Deveniţi mult mai toleranţi îndreptaţi-vă spre afară şi oferiţi dragostea şi simpatia voastră tuturor persoanelor. Icterul încearcă să vă spună ca să renunţaţi la atitudinea unilaterală.

Hepatita
Hepatita este un indiciu al unui conflict acut. Întrebaţi-vă unde aveţi lipsa în obiective şi de unde furia, teama şi resentimentele care au răsărit în voi. Indiferent care ar fi răspunsul, ele vă forţează acum să vă odihniţi şi vă impun restricţii. Folosiţi acest timp bine şi îndepărtaţi totul, inclusiv criticismul, furia şi vechile idei. Aceasta este schimbarea pentru un nou început. (A se vedea Problemele ficatului).

Ciroza ficatului

Dacă aţi citit interpretările la problemele ficatului descrise mai înainte veţi fi capabil să recunoaşteţi care sunt cauzele şi condiţiile legate de îmbolnăvire. În acest caz, iată, problemele respective au escaladat şi au ajuns la un nou stagiu. În aparenţă nu vreţi să învăţaţi din simptomele anterioare şi nu trageţi consecinţele necesare. Nimic nu s-a schimbat în sine, în viaţa voastră, în privinţa opiniilor care vă privesc. Corpul vostru vă cheamă, poate pentru ultima dată, să vă schimbaţi

Rinichii – Problemele rinichilor (în general)
Ca toate organele perechi, rinichii au de a face cu ideea de parteneriat. Cum plămânii reprezintă domeniul prieteniei şi al comunicaţiei, testiculele şi ovarele relaţiile sexuale şi erosul, rinichii reprezintă complementaritatea care eliberează inconştient o parte din noi către partener. În mod uzual atragem persoane care reprezintă umbra noastră, acest aspect al nostru a ceea ce am vrea să fim sau să reprimăm, dar pe care nu l-am integrat încă.
Daca aveţi probleme cu rinichii este probabil că proiectaţi deficienţele şi problemele voastre asupra partenerului sau asupra altora. Ca rezultat sunteţi foarte senzitivi, adesea dezamăgiţi şi frustraţi şi criticaţi pe alţii. În acelaşi fel, în care corpul vostru va fi otrăvit dacă rinichii nu fac diferenţa între produsele cursul vieţii. Conştiinţa voastră este conducătorul corpului. Treziţi-vă la realitate cât mai repede.

Vezica biliară
Bila este o substanţă extrem de agresivă care arde grăsimile. Problemele cu vezica biliară au întotdeauna legătură cu agresivitatea şi este evident că nu sunteţi total conştienţi de faptul că sunteţi agresivi şi indiferenţi şi nu o eliberaţi.
Simptomele de acest fel indică, în mod uzual, o agresivitate reprimată şi o blocare a energiei. Colericul tipic este bilios prin natura lui pentru că nu eliberează energia în mod conştient. Aruncaţi o privire conştientă asupra orice vă enervează fără să vă judecaţi. Furia se va dizolva, şi veţi fi capabil să folosiţi energia în mod pozitiv.

Calculii vezicii biliare
Aici simptomele descrise anterior au un stadiu crescând de dezvoltare. Înverşunarea sentimentelor grele şi agresivitatea s-au întrupat acum într-o piatră. Este probabil ca modul vostru de viaţă este influenţat de forţe de constrângere.  Deschideţi-vă spre viaţă în toată frumuseţea ei şi lăsaţi trecutul de o parte.Trebuie să vă întrebaţi ce probleme relaţionale aveţi şi care sunt limitele pe care vi le arată. Acceptaţi ceea ce aţi aflat, aceasta este singura cale de a învăţa. Orice aspect întâlnit în afara noastră care ne face să reacţionăm în interior, ne face capabili de învăţare, creştere şi maturitate. Pe aceasta cale, viaţa însăşi ne devine parteneră. Deschideţi-vă acestui potenţial şi încetaţi de a va agăţa de vechile probleme.

 Pielonefritele

Ca în toate cazurile proceselor inflamatorii, acestea indică o provocare acută sau un conflict în aflarea parteneriatului sau relaţiei pe care nu aţi rezolvat-o încă în mod conştient. Acum conflictul ia cu asalt rinichii şi va atrage atenţia. Aruncaţi o privire asupra problemei şi a tot ce este legat de ea. Încercaţi să acceptaţi şi lucraţi cu aceasta în mod conştient. (a se vedea Problemele rinichilor).

Calculii renali
Calculii renali sunt rezultatul unei agresiuni în parteneriat care datorită faptului ca a ţinut atât de mult s-a solidificat. Este o energie negativă care este păstrată în loc să fie eliminată.
Procedând astfel, aţi adus dezvoltarea voastră într-un punct mort. Intrebati-va cu ce probleme vă confruntaţi şi ce împiedică fluxul natural al dezvoltării. Faceţi uz de şansa care vi se acordă şi lăsaţi în spatele vostru trecutul. Oferiţi rinichilor voştri iubire.

Rinichi atrofiaţi (aplicabili de asemenea pacienţilor dependenţi de dializa sau rinichi artificiali)
Dacă problemele descrise anterior nu au fost integrate în mod conştient, se poate să ajungeţi la acest ultim stagiu. Noul vostru partener este acum instalaţia de dializa, o maşina care va curăţă sângele. Este un parteneriat intim de care de acum înainte sunteţi dependenţi. În acelaşi timp aveţi şansa să realizaţi că nu veţi găsi niciodată partenerul perfect, până când nu veţi deveni voi înşivă perfecţi. Este foarte important  să dezvoltaţi dragoste şi afecţiune în interiorul vostru şi să nu  proiectaţi problemele voastre asupra altora  (a se vedea remarcile de la Problemele rinichilor).

Vezica urinară
Cistitele
Substanţele secretate de rinichi sunt conduse către vezica urinară unde acestea aşteaptă să fie descărcate şi sunt lăsate să aştepte până când presiunea necesară se formează. În cazul cistitelor, procesul de formare a presiunii, de relaxare şi descărcare se produce cu durere. În ciuda presiunii mari urina se elimina cu greutate. Cistitele sunt un proces inflamator.
Poate aţi fost sub presiune mai devreme şi acum o proiectaţi asupra altora. Ar fi mai bine să lăsaţi să treacă, în mod voluntar, vechile conţinuturi psihologice. Treceţi prin toate atitudinile şi opiniile pe cale le-aţi folosit şi descoperiţi ce anume va scoate din frica. Dacă veţi proceda aşa şi veţi “descărca” opiniile care nu sunt necesare, etc., nu va mai trebui să aveţi cistită de acum înainte.

 Îmbolnăvirea vezicii urinare (în general)

Neliniştea şi frământarea timp îndelungat duc la îmbolnăvirea vezicii urinare. În aparenta acţionaţi cu o presiune psihologică asupra vezicii urinare unde în curând aceasta se va resimţi. Trebuie să realizaţi că eliberarea presiunii întotdeauna aduce uşurare. Învăţaţi să vă uşuraţi de presiunea psihologică iar vezica urinară va avea grijă de ea însăşi.

Vezica urinară “iritabilă sau agitată”
O vezica urinară “nervoasă sau iritabilă” indică o menţinere de lungă durată a presiunii în interiorul ei pentru că nu a fost în mod conştient relaxată. Aruncaţi o privire asupra celor mai presante probleme ale voastre şi faceţi-le faţă în mod cinstit. Veţi fi capabili să transformaţi presiunea care va irita şi să deveniţi liberi şi mulţumiţi, din nou.

Sarcina şi naşterea
Avortul (în general)
Când apare un avort, este probabil ca acel copil a fost conştient sau inconştient respins. Adesea aceasta demonstrează conflicte familiale sau tensiuni. Iată din nou “boala” ne arată adevărul. Dacă doriţi cu adevărat un copil faceţi-o din tot sufletul cu bucurie şi naşterea lui va deveni o experienţa pozitivă atât pentru mama, cât şi pentru copil.

 Naşterea prematură

O naştere prematură poate indica faptul că mama a vrut să nască copilul înainte de termen, dar nu a putut sau nu a vrut să admită acest lucru. Natural că acesta este un fapt negat în general. Frecvent există şi o aversiune inconştientă împotriva viitoarei sarcini. Naşterea prematură arată că doriţi să vă ascundeţi.

Pseudo-sarcina
Indică o dorinţă importantă de a avea un copil, pe de o parte, iar pe de altă parte o lipsa de responsabilitate. În cazul femeilor care trăiesc singure, o pseudo-sarcina reprezintă în mod uzual, dorinţa de a avea pe cineva care pe care să-l iubească fără a-i da naştere, aspectul sexual are legătură cu relaţia de parteneriat. Responsabilitatea şi sexul sunt părţile din viaţă care pot deveni frumoase şi să vă împlinească dacă vă deschideţi către aceasta şi trăiţi cu acestea în mod conştient. Dacă puteţi să scoateţi în evidenţă complet aceste zone ale vieţii, circumstanţele externe se vor schimba în acord cu ele.

 Probleme în timpul sarcinii

Când o femeie are dureri în timpul sarcinii, este de cele mai multe ori pentru ca respinge copilul pe care îl poartă la o anumită limită. Cu cât îl respinge mai mult, cu atât sarcina o face să conştientizeze acest lucru. Nu încercăm să emitem judecaţi sau să spunem că este bine sau rău, suntem preocupaţi de onestitate şi orice simptom pe care îl resimţiţi are legătură cu adevărul. Încercaţi să aflaţi de ce respingeţi copilul. În mod real aveţi ce învăţa unul de la celalalt. Deschideţi-vă spre ceea ce urmează să vi se întâmple şi acceptaţi situaţia aşa cum este. Aceasta vă va ajuta să vă iubiţi copilul nenăscut mai mult.

Naşterea peste termen
Naşterea peste termen este opusul celei premature, aici mama refuză să-l lase să se nască. Aceeaşi problemă poate să apară când copilul devine adult şi încearcă să părăsească casa. Trebuie să învăţăm să lăsăm  sarcina de care ne agăţam, chiar dacă este vorba de un copil nenăscut. Cu cât îi oferiţi mai mult cu atât primiţi mai mult. Dacă puteţi să lăsaţi acesta să se manifeste vă va oferi un sens al binecuvântării şi libertăţii.” Este mai mult binecuvântat ce oferi decât ceea ce primeşti ”(Apostolii 20:35)

 Probleme sexuale

Frigiditatea
Dacă sunteţi frigide, nu puneţi sau nu vreţi să vă oferiţi partenerului dumneavoastră, nu vreţi să aveţi o poziţie subordonată. Poate fi de asemenea, faptul că vă este frică de capacităţile şi dorinţele voastre sexuale sau nu doriţi să fiţi indecente, şi acestea apar de la actele de a oferi şi a primi. Preferaţi, în schimb să rămâneţi reci şi frigide. Iubirea este cea care va deschide, vă va face permisivă. Aceasta se referă şi la sexualitate. Învăţaţi să acceptaţi simţurile sexuale şi nu permiteţi fricii sau respingerii lor să vi le transforme în ceva urât.

 Bolile venerice

Practic toate bolile venerice “interzic” actul sexual în orice fel, şi  totodată sugerează ideea de auto-pedepsire. Există, în mod uzual un sens al vinovăţiei despre sex combinat cu credinţa ca organele genitale sunt murdare şi păcătoase. Luaţi o pauză şi realizaţi că sexualitatea va deveni pură şi frumoasă dacă acceptaţi că este expresia dragostei şi a dorinţei de unire. Dacă puteţi face asta nu veţi mai avea sentimente de vinovăţie sau de pedepsire.

 Impotenţa

Problemele legate de potenţă întotdeauna au de a face cu frica de ejacula şi de a pierde controlul precum şi cu frica de a-şi reprima conţinutul psihologic. Energia necesară este păstrată la nivelul creierului în loc să fie lăsată acolo unde este nevoie. Exista adesea sentimentul presiunii şi tensiunii sexuale, precum şi unul de vinovăţie, iar unii chiar simt ciuda împotriva partenerului. Nu este surprinzător că totul merge rău. Odată ce aţi devenit mult mai conştienţi de aceste lucruri veţi realiza că este necesar să vă conştientizaţi mai mult sentimentele căci sexul nu are nimic de a face cu intelectul. Altfel spus, oferiţi-vă energia interioară sau nu o mai faceţi de loc. Dacă puteţi să ignoraţi mintea voastră veţi experimenta curând puterea emoţiei şi bucuria energiei sexuale.

Spasmele Vaginale (Vaginism)
Sunteţi în starea de a ţine persoana pe care o iubiţi şi de care vă este teamă că o pierdeţi (sau altă persoană). Sentimentele de culpabilitate privind sexualitatea pot de asemenea, să aibă un rol. Realizaţi că aveţi nevoie de exteriorizare şi nimic altceva nu se va pierde nici chiar dragostea adevărată. Realizaţi, de asemenea că toate părţile din care sunteţi compus sunt frumoase.

Probleme ale sânilor ( durerile de sâni şi chisturile)
Aceste simptome vă atrag atenţia asupra faptului că instinctul de mamă a devenit prea important şi că aţi devenit autoritară şi arogantă. De aceea trupul vostru vă atrage atenţia. Acceptaţi că fiecare în individualitatea sa este diferit şi că fiecare trebuie să-şi găsească şi să-şi urmeze drumul propriu în viaţă. Permiteţi-vă şi lăsaţi pe alţii să fie liberi şi independenţi.

Dureri menstruale
Durerile menstruaţiei sunt un protest interior împotriva adevăratului devotament şi o rezistenţă inconştientă împotriva feminităţii, sexului şi partenerului. Sunt adesea sentimente de culpabilitate, iar sexualitatea este privită ca un păcat sau ca ceva murdar. A fi femeie înseamnă să experimentezi şi să dezvolţi puterea devotamentului receptivităţii şi dragostei. Aceste caracteristici formează un important contrast cu puterea bărbatului care se referă la rezistenţă şi evidenţiere (puterea Yang) care sunt atât de predominante în lumea de astăzi. Deveniţi conştientă de frumuseţe şi forţa de care sunteţi legată şi acceptaţi-vă feminitatea.

Probleme de prostată
Probleme de această natură indică faptul că în mod conştient v-aţi “colorat” cu numeroase judecăţi false şi opinii. Credeţi în eşec şi în adevărul de a îmbătrâni şi de a renunţa la idealuri importante în viaţă care sunt în spatele acestui gen de simptome cu atitudinea voastră pesimistă, adesea, plasaţi blamul asupra altora; de asemenea, tensiunea sexuală şi sentimente neconştientizate joacă un lor. Dacă învăţaţi să acceptaţi energia creativă masculină în toate zonele vieţii voastre, veţi fi capabili să vă bucuraţi de sex din nou.

Sterilitatea
Sterilitatea la unele femei indică o respingere inconştientă a sarcinii, în timp ce la altele sarcina este dorită doar pentru  “a-l lega pe partener”. Sterilitatea masculină indică frica de o relaţie apropiată şi, de asemenea, de a avea responsabilitatea unui copil. În amândouă cazurile este important să fii onest cu tine însuţi şi să admiţi ceea ce doreşti cu adevărat fără să-ţi condamni dorinţele. Veţi fi atunci capabili să faceţi pasul drept în viitor.

Probleme sexuale inflamatorii
În cazul problemelor inflamatorii corpul este aici atenţionându-vă să rezolvaţi conştient o problemă sexuală care a fost mult timp reprimată. Aceasta problemă se poate referi la sentimentul de culpabilitate, la pierderea unei persoane dragi sau la ceva ce are din partea voastră o apreciere maximă. Priviţi-vă conflictul dinăuntrul vostru cu onestitate. Adevărata dragoste este ceva ce nu se pierde niciodată, deci nu este nevoie să vă agăţaţi de aceasta. Dragostea nu are legătură cu vinovăţia,  nici măcar în privinţa aspectelor sexuale.

Probleme de climacteriu (Menopauza)
Un întreg complex de simptome sunt conţinute în problemele de menopauză. Printre acestea sunt frica de a îmbătrâni, de a deveni indezirabilă sau neatractivă, cât şi o anumită respingere a propriei persoane. Unele femei au bufeuri, ceea ce dovedeşte că sunt încă frumoase, în timp ce reapariţia menstruaţiei reprezintă dorul de tinereţe şi fertilitate. Amintiţi-vă că numai lucrurile care nu l-aţi experimentat vă pot deranja şi vă pot da bufeuri, în timp ce experienţele prin care aţi trecut deja vă vor lăsa rece. Trăiţi în acord cu nevoile naturale referitoare la aşteptările din punct de vedere social şi conceptele artificiale despre moralitate. Observaţi schimbările prin care treceţi şi recunoaşteţi că sunt mai degrabă bune decât rele. Viaţa înseamnă schimbare şi creştere. Intraţi în acest nou ciclu de dezvoltare cu bucurie şi deschidere.

Pielea – Problemele pielii (in general)
Pielea este organul care ne îmbracă corpurile, frontiera dintre interior şi exterior. Pielea noastră intră în contact direct cu lumea şi din acest motiv este un simbol în a stabili contacte şi a trage liniile între noi şi alţii. Modul în care pielea noastră arată şi starea ei ne spun multe despre noi ca persoane. Persoanele deosebit de sensibile au, adesea, o piele sensibilă  şi viceversa. O piele care transpiră mult indică insecuritate sau teama, iar o persoana care se îmbujorează este probabil excitabilă.
“Frontiera” pielii poate fi lezată din interior prin urticarii sau abcese, iar din exterior prin  vătămare. Dacă aveţi probleme cu pielea voastră trebuie totdeauna să vă întrebaţi următoarele: Sunteţi capabili să intraţi în contact cu alţii? Sunteţi capabili să oferiţi şi să primiţi tandreţe? V-aţi definit limitele şi dacă aţi făcut-o este ceva ce încearcă să spargă sau să vă plictisească dincolo de aceste limite?

Abcesele
Atâta vreme cât un conflict interior nu a putut fi resorbit la nivel psihologic, se manifesta la nivel fizic, iar rezultatul este ca pielea voastră a erupt şi este inflamată. Experimentaţi acum, din punct de vedere fizic durerea şi pericolul unui conflict pe care l-aţi fi evitat. Ar fi mai bine pentru voi să lăsaţi să treacă în mod conştient conflictul, în loc să încercaţi să-l evitaţi. Dacă vă aşteptaţi să rezolvaţi conflictele potrivit voinţei voastre, ele nu vor mai avea manifestări proprii într-o manieră atât de inconfortabilă.

Acneea
Dacă suferiţi de acnee este un semn ca aspecte din interiorul vostru, pe care     le-aţi reprimat ca teama, insecuritatea, sau ruşinea încearcă să răsară şi să devină vizibile. Dacă sunteţi adolescenţi, este probabil că aţi reprimat sexualitatea de teama necunoscutului; acneea este un semn al rezistenţei inconştiente la contactele apropiate cu alţii, chiar dacă aceasta  sunt ceea ce aşteptaţi.  Aceasta manifestare a conflictului interior se află în spatele debordării graniţelor impuse de ego-ul vostru şi găsirii pe cineva de care să fiţi  apropiaţi. Acceptaţi toate aceste forţe şi schimbări care se întâmplă în interiorul vostru şi recunoaşteţi sexualitatea ca ceva frumos şi natural. Deschideţi-vă şi veţi găsi acea persoană foarte specială.

 

Eczemele

Eczemele sunt o indicaţie ca un factor emoţional sau inconştient vă irită şi trebuie să lupte cu conştientul. Puteţi, de asemenea să rezistaţi la ceva; poate vă simţiţi ameninţaţi sau răniţi. Aceste sentimente vor interveni numai atunci când ridicaţi bariere şi încercaţi să trageţi linii prea rigide între voi şi ceilalţi. Deveniţi conştienţi ce anume vă cauzează aceasta iritaţie şi integraţi-o în viaţa dumneavoastră. Odată ce nu veţi mai avea nevoie să ridicaţi astfel de bariere veţi fi capabili să iubiţi şi să înţelegeţi ceea ce aţi găsit odată ca fiind atât de ameninţător.

Furunculii
Un furuncul este un indiciu al unei probleme acute care va face foarte furios şi vă aduce în stare de a fierbe. Dacă ştiţi cum să vă oferiţi Reiki aşezaţi-vă jos     puneţi-vă, pentru un timp, mâinile pe plexul solar şi daţi frâu liber furiei. Nu o reprimaţi ci doar observaţi-o până când nu vă va mai interesa de loc. Dintr-o dată sentimentele dumneavoastră de furie se vor evapora şi furunculul va deveni superfluu.

Ulceraţiile
Sunteţi apăsaţi de ceva şi va rod frica şi tensiunea. Aruncaţi o privire asupra a ce cauzează aceste sentimente. Observaţi cum veţi reacţiona, fără să scăpaţi nimic. Veţi realiza curând că teama şi tensiunea au dispărut şi că aţi devenit împăcaţi şi optimişti din nou. Ulceraţia va dispărea în curând.

Zona Zoster
Zona Zoster apare ca urmare a unor tensiuni de lungă durată, nesiguranţei şi indeciziei. Durerea asociată răsare din agresiuni care nu au fost eliberate şi care s-au întors împotriva voastră acum, transformându-se în auto-agresiune. (A se vedea Galatenii 6:7) Încercaţi să aflaţi de unde vine incertitudinea şi întrebaţi-vă dacă sunteţi incapabili să luaţi decizii. Aveţi încredere în fluxul vieţii; acceptaţi ceea ce se întâmplă. Veţi găsi, în curând, drumul. Aveţi încredere că lucrurile se vor dezvolta în maniera cea mai bună.

Urticariile
O urticarie poate fi o indicaţie că vă simţiţi tratat în afara barierelor pe care le-aţi impus şi acum daţi înapoi pentru a vă proteja. În acelaşi timp, încercaţi să atrageţi atenţia. Sentimentul de insecuritate v-a cauzat o reţinere a emoţiilor, iar acum ele se fac simţite cu forţa. Oricum, vă veţi simţi astfel dacă vă închideţi în voi. Fiţi deschişi faţă de voi înşivă şi veţi fi capabili să vă deschideţi faţă de alţii şi să primiţi atenţia care va fi oferită cu bucurie.

Mâncărimile
Ceva vă deranjează şi vă calcă pe nervi. Poate că este o dorinţă neîndeplinită, o cerinţă a inconştientului de rezolvare a unei probleme fizice sau a unui sentiment de furie. Ceva solicită să se exprime şi îşi caută o cale de înţelegere. Ar fi mai bine să căutaţi în interiorul vostru pentru a afla de unde aceasta mâncărime. Realizaţi că dorinţele voastre şi furia sunt exprimări de baza ale vieţii dumneavoastră deci, nu le proiectaţi asupra celorlalţi.

Eczema la copii
Dacă copilul are eczemă de lapte încearcă să vă arate că are nevoie de mai multă dăruire emoţională şi de contact fizic. Este aşteptarea copilului de a sparge sentimentul de izolare. Oferiţi copilului mai multă atenţie şi dragoste. Luaţi-l în braţe şi oferiţi-i cât de mult Reiki  puteţi.

Psoriasis
Psoriasis-ul este că o suită de armuri care sunt “îmbrăcate” în mod special de persoane foarte senzitive şi temătoare, cu latura emoţională foarte pregnantă. Nimic nu poate fi lăsat să intre sau să iasă în aceasta armura impenetrabilă. Prin aceste simptome se manifestă o dorinţă de apropiere şi, în acelaşi timp, o frica de intimitate. Depresiile nervoase şi durerile indică faptul că trebuie să vă deschideţi sufletul, chiar dacă asta înseamnă să deveniţi vulnerabil. Deschideţi-vă către viaţa indiferent ce forma întâlniţi. Fiţi pregătiţi pentru disconfort şi durerea pe care o puteţi simţi, dat nu deveniţi înspăimântaţi şi nu vă închideţi în sine. Observaţi cu simplitate ce se poate întâmpla şi în curând, durerea vă va lăsa.

Arsurile (externe)

Arsura este o vătămare a pielii, care este o frontiera între individ şi lumea înconjurătoare. În scopul de a fi capabil să iubiţi cu adevărat, aceste frontiere trebuie să fie lăsate la o parte. Poate că v-aţi ars, deoarece, aveţi o dorinţă arzătoare de dragoste, care nu este pregătită să vă cucerească. Poate aţi folosit în mod incorect focul vieţii, iar acum ardeţi rău. O altă posibilitate ar putea fi că nu aţi judecat corespunzător pericolele şi ca rezultat v-aţi  ars degetele. Focul este o expresie vie a energiei, iar când aceasta energie ia forma iubirii aceasta vă va topi inima. Lăsaţi să vi se întâmple asta. Pe de alta parte, dacă ardeţi cu furie, aşezaţi-vă şi doar aruncaţi o privire la ceea ce se întâmplă, fără să proiectaţi sentimentele asupra altora. După ce furia voastră a ars un timp va lasă loc din nou pentru pace, armonie şi dragoste.

Negii
Negii sunt un indiciu că aţi descoperit un aspect urât al sinelui şi aceasta va face să vă simţiţi vinovat. Realizaţi că orice înăuntrul vostru este o expresie a jocului vieţii în toate variantele sale. Din acest motiv, orice lucru are dreptul să existe şi este frumos în felul lui, mai ales dacă veţi înceta să condamnaţi ceea ce nu vă place. Dumneavoastră înşivă sunteţi frumos şi dornic de dragoste. Odată ce aţi realizat acest lucru nu mai este nevoie să aveţi negi.

Sistemul locomotor (în general)
Sistemul locomotor al corpului (părţile care se mişcă) simbolizează mobilitate şi flexibilitate şi echilibru. De exemplu, vorbim de anumite persoane că au spatele  drept de altele că au un gât ţeapăn, observam că oamenii sunt adesea aplecaţi de spate cu vârsta.
Sistemul locomotor este format din oase, muşchi articulaţii şi ligamente. Oasele formează schema sinelui şi reprezintă suportul corpului şi, din acest motiv  reprezintă stabilitatea şi standardele morale care ne sprijină ca fiinţe umane. Când aceste standarde devin prea rigide, de exemplu, oasele noastre se rup uşor  sau devin fragile. Muşchii şi extremităţile simbolizează mobilitatea şi activitatea. Cu ajutorul mâinilor noastre putem să strângem ori să ţinem lucrurile, şi de aceea mâinile noastre reprezintă abilitatea de a apuca sau a înţelege lucruri şi a le “ţine în mână”. Pe de altă parte cu picioarele facem progrese prin viaţă şi problemele în această zonă semnifică dificultăţi în acest sens. Îndoirea genunchilor are legătură cu smerenia şi de asemenea genunchii au şi ei legătură cu aceasta. Ne folosim picioarele pentru a sta pe pământ mai mult sau mai puţin ferm. Astfel, picioarele au legătură cu stabilitatea şi cu abilitatea de a sta vertical cât şi cu umilinţa şi înţelegerea.

Aciditatea
Aciditatea indică un lucru nedigerat pe care nu aţi vrut să-l rezolvaţi, care s-a acumulat în inconştientul dumneavoastră şi acum vă face corpul atât de acid încât    generează dureri fizice cum ar fi reumatismul care se dezvoltă. Oricum, a reprima lucruri în acest fel nu este o soluţie chiar dacă s-a întâmplat să fie aşa. Aruncaţi o privire asupra problemelor voastre şi asupra a orice vă irită în halul acesta şi încercaţi să luptaţi cu ele conştient, fără să suprimaţi nimic. Dacă reuşiţi să rezolvaţi ceva la nivelul conştientului nu veţi mai avea nevoie să suferiţi în planul fizic. Tratarea acidităţii poate fi dureroasă,  rezolvarea problemelor şi a conflictelor vă va aduce atât bucurie, cât şi eliberare.

Lipsa de mobilitate la vârsta a III-a (în general)
Lipsa de mobilitate la vârsta a III-a apare, în general, când individul implicat este rigid de fel, sau are standarde prea inflexibile. Astfel, dă dovadă de rigiditate în privinţa anumitor principii şi este mental inflexibil şi incapabil să accepte schimbarea. Lăsaţi să dispară conceptele şi principiile rigide şi corpul vostru va deveni flexibil din nou.

Artritele (în general)
Artritele va forţează să vă opriţi şi compensează supraactivitatea la nivel fizic, din cauza căreia, în interior aţi devenit rigid, “greu de cap” şi încăpăţânat. Poate că sunteţi foarte moralist şi cusurgiu. Înverşunarea, resentimentele şi lipsa umorului vor fi rezultatul şi vă veţi simţi, în fond, neiubiţi. Iată, dragostea este pretutindeni, trebuie simplu sa vă deschideţi şi să o lăsaţi să vă cuprindă, fiţi prietenoşi, iubitori şi înţelegători cu voi şi veţi putea fi în acest fel şi cu ceilalţi care vă vor trata în aceeaşi manieră ( în conformitate cu Legea afinităţii). Fiţi liberi şi oferiţi altora acelaşi drept la libertate.

Artrozele (în general)
Artrozele reprezintă o escaladare a simptomelor menţionate în cazul artritelor. Persoana care suferă de artroză este mai rigidă în concepţii şi opinii, cu rezultatul  final de a deveni “ruginit”. Flexibilitatea sinelui va restaura treptat mobilitatea fizică. Întregul creaţiei este într-o continuă mişcare. Luaţi parte la bucuria dansului vieţii. Bucuraţi-vă. Mişcaţi-vă.

Hernia de disc
Arată o anumită indecizie care este adesea asociată cu sentimentul de a nu avea îndeajuns un suport emoţional. Ceva s-a blocat în interiorul vostru, a devenit ţeapăn şi imobil. Poate aţi amplificat prea mult  nevoia voastră de recunoaştere şi acum vă simţiţi apăsat de o presiune considerabilă. Cu o hernie de disc sunteţi obligaţi să staţi pur şi simplu, să reflectaţi, aceasta fiind o bună ocazie pentru a analiza situaţia voastră şi să aranjaţi înnoitor lucrurile. Aveţi curajul să fiţi independent faţă de opiniile altora şi deschideţi-vă spre viaţă atât în interior cât şi în exterior. Veţi deveni în curând flexibili şi liberi. Dacă aveţi încredere în viaţă, aceasta vă va ajuta, deci fiţi deschis pentru acest sprijin.

Probleme ale picioarelor (în general)
Cu ajutorul picioarelor păşim spre viitor şi dacă vă este teamă de viitor sau credeţi că viaţa voastră nu poate merge pe aceasta cale  fără să admiteţi aceasta, picioarele voastre vor începe ele insele să vă simtă şi să vă împiedice progresele viitoare. Priviţi-vă situaţia în mod conştient şi admiteţi frica, sau orice alte sentimente de rezistenţă pe care le aveţi. Dacă nu este posibil să faceţi progrese externe, mergeţi înăuntrul vostru, găsiţi pacea şi încrederea ce doriţi cu adevărat şi ce poate fi îndeplinit fără prea multă dificultate. Faceţi paşii necesari. În acest mod veţi fi capabili să mergeţi prin viaţă, din nou, cu optimism şi bucurie. (a se vedea şi problemele tălpilor).

Îmbolnăvirea ligamentelor (în general)
Îmbolnăvirea ligamentelor, întotdeauna indică o anumită slăbiciune a stării interioare şi a vigorii mentale. De aceea sunteţi atât de uşor de rănit şi nu puteţi uita cu uşurinţă orice mică lovitură primită, aşa cum o arată vânătăile care va apar la fiecare izbitură. Întrebaţi-vă ce doriţi de fapt şi rămâneţi sincer cu voi înşivă şi cu dorinţele sinelui, apoi veţi găsi mai mult sprijin din partea sinelui. Nu fiţi întotdeauna cel care oferă. Fiţi voi înşivă; nu veţi mai fi dependent de dragostea celorlalţi. Veţi descoperi binefacerea dragostei şi frumuseţea ce se ascunde în străfundurile fiinţei voastre şi astfel veţi fi capabil să o împărtăşiţi celorlalţi.

Fragilitatea oaselor
Picioarele noastre ne susţin la nivel fizic aşa cum standardele morale o fac la nivel psihologic. Când standardele devin prea rigide sau limitate, picioarele noastre vor reacţiona în acord cu acesta. Lăsaţi ca rigiditatea sinelui şi standardele care vă guvernează viaţa să se “înmoaie”.  Fiţi conştienţi asupra lor şi lăsaţi lucrurile să se întâmple; lăsaţi-vă să alunecaţi şi învăţaţi să le acceptaţi fără să judecaţi. În acest mod veţi deveni flexibili şi adaptabili din nou.

Curbura spatelui

O curbura a spatelui (aplecare în faţă) prea pronunţată indică faptul că trebuie să trăiţi în smerenie. De când aceasta calitate vă lipseşte, furia şi iritabilitatea s-au acumulat în spatele vostru şi vă arată clar că aveţi lacune în atitudinea voastră conştientă. Dacă v-aţi născut cu o curbură a spatelui pronunţată este sarcina voastră să învăţaţi smerenia şi să o integraţi în viaţa voastră. Aţi făcut aceasta alegere voi înşivă şi trebuie să o acceptaţi. Totul este bine aşa cum este şi trebuie să realizaţi că nimeni nu v-a vrut vreodată răul. Alte persoane joacă un rol în îndeplinirea karmei dumneavoastră.

Contracţia muşchilor mâinii
Aceasta afecţiune arată adevărul despre noi. De când mâna voastră este închisă cu forţa, sunteţi în mod necesar lipsit de deschidere. Există şi multă agresiune şi ostilitate pe care doriţi să o ascundeţi, dar strângerea, în primul rând revelează adevăratul stadiu la care aţi ajuns. Deveniţi spirite mai deschise şi exprimaţi-vă emoţiile liber. În acest mod veţi putea, treptat, să aveţi din nou mâinile deschise.

Fracturile (oasele rupte în general)

Oasele noastre simbolizează stabilitate şi sprijin precum şi, îndeplinirea unor norme, iar un os fracturat indică faptul că aţi omis sfârşitul unei faze în dezvoltarea voastră. Acum corpul vostru este nevoit să vă spună să rupeţi cu trecutul. Este de asemenea posibil să fi avut prea mult stres în activităţi fizice şi nu îndeajuns de multă preocupare pentru spiritualitate. Lăsaţi-vă întrerupţi în drumul vostru sau, mai bine, luaţi o pauză  în privinţa a ceea ce a fost poate prea rigid în acest drum. Dacă aveţi un spirit flexibil, veţi fi flexibili şi în modul de viaţă. Fiţi maleabili, atunci oasele voastre vă vor oferi stabilitate, şi nu va fi nevoie să se rupă.

Probleme ale tălpii piciorului (în general)
Problemele tălpii piciorului pot fi interpretate într-un mod similar cu acelea ale picioarelor. (Dacă degetele sunt afectate acestea probabil au legătură cu aspecte minore ale viitorului). Astfel, există anumite temeri în viitor cauzate de lipsa de înţelegere a legilor vieţii. Pentru a preveni aceasta, mergeţi mai departe fără a vedea peste tot dificultăţi; problemele tălpilor vă atrag atenţia cu privire la aceasta frică. Adesea va exista o dorinţă prea mare de a face progrese şi  problemele picioarelor nu fac altceva decât să vă încetinească. Realizaţi că progresul constă în doi poli – anume  cel a odihnei şi cel al activităţii. Urmăriţi mesajul corpului vostru şi învăţaţi să vă odihniţi cât este necesar. Găsiţi pacea înăuntrul vostru, sursa de adevăr şi înţelegere, iubire şi încredere. Atunci veţi fi capabili să vă croiţi drumul prin viaţă, din nou.

Guta
Dacă suferiţi de gută corpul vostru este rigid şi înţepenit, şi atitudinea despre viaţă a fost, în aparenţă, inflexibilă şi rigidă pentru mult timp. Furia şi nerăbdarea     s-au depozitat ele însele în gânduri iar acum sunteţi nevoiţi să fiţi inactivi şi tăcuţi. Se poate să vreţi să dominaţi pe alţii cu purtarea voastră autocratică. Acum voi sunteţi dominaţi – anume de gută. Primiţi boala cu conştienţă pentru a regăsi pacea şi liniştea. Cultivaţi deschiderea şi receptivitatea Sinelui şi lăsaţi pe alţii să meargă pe drumul lor. Oricare om are dreptul la propria-i libertate, iar dacă  puteţi accepta aceasta totul este bine.

Probleme ale şoldului (în general incluzând coxartropatiile, de exemplu)
Problemele şoldului arată, de asemenea, un anumit grad de rigiditate şi inflexibilitate. Acesta este rezultatul fricii de viitor şi al inabilităţii voastre de a lua decizii în cazul problemelor importante. Nu vă forţaţi să faceţi progrese. Reiki vă va ajuta să dezvoltaţi liniştea, vitalitatea şi încrederea, ce sunt o bază bună pentru a lua decizii înaintea vieţii  Fiecare pas pe această cale va genera progres.

Sciatica (lumbago)

Problemele sciaticii opresc activitatea şi vă obligă să vă odihniţi mai mult. În aparenţă sunteţi copleşiţi şi, în multe cazuri aceste dureri includ o anumita teamă de viitor şi temeri financiare. În multe cazuri, oamenii suferinzi de lumbago încearcă să compenseze sentimentul de inferioritate prin intreprinderi de fapte mari. Aici, de asemenea, trebuie să dai atenţie nevoii de odihnă. Faceţi-o conştiincios şi veţi dobândi astfel liniştea interioară. Acceptaţi şi observaţi  temerile şi limitările fără să le eliminaţi sau să începeţi o acţiune compensatorie. Acceptaţi-vă pe dumneavoastră şi viaţa fără să emiteţi judecăţi. Apoi veţi descoperi că binele este oriunde şi veţi avea sentimentul că aţi primit sprijin şi protecţie. Fiţi veseli şi optimişti.

Probleme ale genunchilor (în general)
Dacă mândria, încăpăţânarea, egoismul sau teama inconştientă vă împiedică să fiţi umili şi să faceţi concesii câteodată, aceasta poate fi din cauza inflexibilităţii şi înţepenirii genunchilor. Dacă veţi reuşi să dezvoltaţi mai multă toleranţă şi simpatie şi să învăţaţi cum să iertaţi veţi fi capabili să alungaţi probleme mai grave cu genunchii în viitor. Odată ce aţi învăţat din nou smerenia veţi reuşi cu uşurinţă să vă flectaţi genunchii.

Paraliziile (în general)
Paraliziile sunt întotdeauna o formă de a evada din domeniul responsabilităţilor şi sunt, adesea, cauzate de teamă sau şoc. În multe cazuri, individul este inflexibil din punct de vedere mental, dar nu admite să fie aşa sau reprimă faptele. Realizaţi că voi sunteţi parte din viaţa întreagă şi primiţi cu drag toate experienţele noi şi schimbările pe care viaţa vi le oferă.

Epilepsia
În timpul unei crize de epilepsie o persoană eliberează prin energie apăsarea şi agresiunea. “Energia pozitivă pe care o eliberaţi, vă permite să vă abandonaţi atât memoria cât şi cunoştinţa. Acceptaţi forţele şi energiile din interiorul vostru fără a le reprima sau dezaproba şi îmbrăcaţi-le într-o formă conştientă. Experimentaţi şi acceptaţi orice primiţi în conştiinţă atunci când adormiţi. Aceasta vă va permite să învăţaţi ce este devotamentul şi să lăsaţi lucrurile să se elibereze fără a fi forţat să o faceţi.”

Hernia  (o interpretare similară este valabilă pentru hernia ombilicală)
Eforturile peste măsură, presiunile, stresul, precum şi tendinţa de auto-pedepsire se reflectă în aceasta afecţiune iar energia voastră creativă a luat un curs greşit. Este timpul să deveniţi conştienţi de aceasta şi să începeţi să trăiţi armonios în dragoste şi senzitivitate. Acceptaţi-vă pe voi înşivă aşa cum sunteţi. Oferiţi-vă dragoste.

Spondilita anchilozantă
Aceasta este o manifestare a unei inflexibilităţi inconştiente care este rezultatul unui ego extrem de puternic. Individul este forţat să vadă cât este de rigid şi de inflexibil în realitate. Acum vede cât este de bine să fie smerit decât să fie umilit în aceasta manieră. Învăţaţi să vedeţi dincolo de persoana voastră şi de propriile nevoi. Deveniţi mai flexibili şi atunci veţi fi capabil să mergeţi prin viaţă plin de bucurie şi împăcat cu sine şi cu lumea.

Scleroza multipla (MS)
Scleroza  multiplă este adesea cauzată de dorinţa de a avea totul sub control. Acum corpul vostru refuză aceasta şi încearcă să vă spună să lăsaţi la o parte inflexibilitatea şi voinţa de oţel. Aveţi inima grea. Este timpul să învăţaţi să treceţi cu drag prin fluviul vieţii. Opriţi-vă să controlaţi şi să dominaţi totul. Relaxaţi-vă complet. Aveţi încredere în ghidarea Sinelui. Învăţarea unei metode de relaxare şi meditaţie va fi de asemenea de mare ajutor.

 Crampele musculare (în general)

O crampă este întotdeauna un indiciu al unei mari tensiuni şi arată dorinţa de a păstra ceva. Lucrul de care individul nu este capabil să scape este adesea îndelung menţinut deşi trebuia distrus şi uitat cu mult timp înainte. Acum energia este blocată şi crampele sunt o ieşire la suprafaţă a ceea ce a fost reprimat. Mai bine aţi face să lăsaţi trecutul la o parte. Relaxaţi-vă şi eliberaţi-vă.

Probleme ale gâtului (cum ar fi înţepenirea gâtului, de exemplu)
Gâtul nostru are de-a face cu obstinenţa şi încăpăţânarea. Persoanele cu probleme ale gâtului refuză adesea să privească o problemă din mai multe puncte de vedere şi sunt în mod uzual inconştiente de iubirea de sine, dau dovadă de rigiditate şi încăpăţânare. Dacă învăţaţi să deveniţi mult mai flexibili şi toleranţi şi să acceptaţi opiniile celorlalţi, gâtul vostru va redeveni mobil. (a se vedea Biblia, pilde 29:1 şi Nehemiah 9:16, în acest scop).

Poliartritele
Persoanele suferinde de poliartrită sunt adesea înrăite, constrânse, mofturoase şi moraliste, frecvent ca rezultat al sinelui rigid şi încăpăţânat. În majoritatea cazurilor există o tendinţă de sacrificiu de sine

frecvent cauzată de agresiunile reprimate pe care individul nu vrea să le admită ca atare, deoarece “fiecare trebuie să vadă cât de mult mă zbat”. Pentru că sacrificiul este in mod esenţial ceva foarte pozitiv, trebuie să aruncaţi o privire critică asupra motivaţiilor voastre. Acestea nu au nici o legătură cu adevărata dragoste. Lăsaţi-i pe alţii să-şi trăiască propria viaţă. Dacă nu învăţaţi în mod conştient libertatea de care este nevoie pentru a o dezvolta o restricţionaţi cu gânduri care impun. Dragostea, iertarea, libertatea şi afirmarea sinelui sunt valori care au o importanţă particulară în cazul vostru. Deschideţi-vă către ele.

Rahitismul
Emoţiile probabil joacă un rol minor în viata copiilor care au rahitism. Dar aceste simptome apar, şi la vârsta a III-a, cât şi la maturitate. Dacă suferiţi acum de rahitism, nu exista probabil, îndeajuns de multă dragoste şi securitate în viaţa voastră şi aveţi un sentiment de lipsă de stabilitate interioară. Unii ar spune că sunteţi nealimentaţi emoţional. Acordaţi mai multă atenţie acestor aspecte ale vieţii şi amintiţi-vă în permanenţă că sunteţi alimentat şi protejat de energiile ăi dragostea universală. Pentru a primi o rază de soare, o floare trebuie mai întâi să-şi deschidă petalele.

Reumatismul
Atitudinii voastre conştiente îi lipseşte dragostea veritabila şi de aceea sentimentele sau resentimentele sunt vindicative şi au crescut de aşa manieră că acum se întorc în corpul vostru sub forma unui proces inflamatoriu. De ce nu admiteţi că aveţi aceste emoţii şi sentimente de agresiune? De ce le reprimaţi atât de puternic? Aruncaţi o privire fermă asupra acestora,  asupra obstinenţei şi inflexibilităţii şi asupra atitudinii dominatoare fără să condamnaţi. Arătaţi-vă compasiunea faţă de voi înşivă şi faţă de alţii şi învăţaţi să acceptaţi iubirea de sine cu toate emoţiile şi sentimentele, atât pozitive, cât şi negative. În acest fel veţi fi capabili să spargeţi maniera dată de negativitatea voastră şi să daţi din nou frâu liber sentimentelor.

Durerile de spate (în general)
Spatele nostru acordă corpului sprijin şi îl ţine drept. Astfel, se poate spune că spatele ne dă sprijinul şi corectitudinea. Problemele cu spatele arată că sunteţi supraîncărcaţi şi că probabil nu vreţi să admiteţi aceasta. Este de asemenea vorba de sentimentul că  nu primiţi destul sprijin. Durerile care afectează partea superioară a coloanei vertebrale sunt în legătură cu lipsa unui suport emoţional care rezultă dintr-o lipsă a stabilităţii interioare. În acelaşi timp, sunteţi probabil persoană care are tendinţa să lase în urmă dragostea şi afecţiunea. Durerile care afectează partea de jos a spatelui au legătură cu îngrijorările materiale şi financiare, precum şi cu teama de viitor în privinţa banilor. Puterea care a creat Universul v-a dat viaţă şi vă menţine sprijinul la toate nivelurile existenţei. Tot ce aveţi de făcut este să vă deschideţi acestei posibilităţi în loc să vă bizuiţi pe ego-ul vostru mic şi limitat. Oferiţi dragoste şi încredere celorlalţi şi în conformitate cu Legea afinităţii le veţi primi pe amândouă înapoi.

Torticolis
Torticolis este un indiciu al insecurităţii. În aparenţă nu vreţi să vedeţi adevărul în faţă, preferaţi să evitaţi confruntările şi acum sunteţi obligaţi să le daţi curs sub aceasta formă a bolii. Aici din nou simptomele nu mint. Trebuie să vă învingeţi aceste atitudini unilaterale şi să vă uitaţi la cealaltă faţă a lucrurilor fără teamă. Totul încetează să vă agaseze odată ce aţi învăţat să priviţi la acestea şi să acceptaţi ceea ce vedeţi. Dacă învăţaţi să manifestaţi o astfel de atitudine veţi fi capabil să vă mişcaţi din nou liber.

Bursita (genunchiul menajerei)
Acest simptom arată că aţi acumulat furie şi agresivitate pentru o prea lungă perioadă de timp. Acum aţi dori să loviţi voi primul cu pumnul în masă sau chiar să loviţi pe cineva. Încercaţi să găsiţi un mod inofensiv pentru a va elibera furia; veţi găsi cu siguranţă o cale să procedaţi aşa. Nu vă întoarceţi la sentimentele trecute, nu le condamnaţi sau să le judecaţi, ci doar priviţi-le în mod conştient. Ele sunt o formă de energie şi putere. Dacă învăţaţi să le acceptaţi  se vor transforma în energie pozitivă, iar puterea iubiri va fi liberă din nou în voi.

“Crampa scriitorului”
Acest simptom arată clar că sunteţi foarte ambiţios şi pretenţios. Pe cine încercaţi sş impresionaţi? O crampă este întotdeauna un indiciu al unei tensiuni excesive şi o încercare de a vă prezenta drept ceva sau cineva ce nu sunteţi. Petreceţi mai mult timp fiind aşa cum sunteţi cu adevărat în loc să faceţi, sau să doriţi să faceţi şi viaţa va deveni relaxată şi uşoara din nou. Sunteţi cineva chiar şi fără să exageraţi dorinţa de ambiţie (a se vedea Durerile musculare).

Durerile de umăr (în general)
Aţi folosit umărul prea mult şi aceasta a devenit prea greu, o povară pe care o duceţi. Aruncaţi o privire la ceea ce aţi dus, şi vedeţi dacă toate sunt necesare. Deveniţi îndeajuns de curajoşi să terminaţi cu unele dintre ele, a căror greutate este pe umerii voştri. Dacă faceţi asta, corpul vostru nu va mai fi atât de solicitat iar voi nu vă veţi simţi inconfortabil, iar  viaţa va deveni liberă şi mai puţin împovărată.

Amorţirea membrelor
Acest simptom este de asemenea o expresie a ceva ce aţi dus cu voi inconştient pentru multă vreme. Trăiţi într-o stare emoţională împovărătoare şi a-ţi lăsat în spate dragostea şi compasiunea. În fapt, sentimentele sunt ca nişte amorţiri ale membrelor voastre. Este timpul să reacţionaţi mai spontan în viaţă şi să vă deschideţi voi înşivă sentimentelor de dragoste, fericire şi armonie.

Luxaţiile (în general)
Uneori sunteţi prea puternici în maniera în care lucraţi cu alţii. Dacă sunteţi neatenţi, o luxaţie ne va atrage atenţia asupra acestui fapt. Acum vedem de ce nu trebuie să tot încercăm să forţăm prin  voinţă pe alţii. Lăsaţi oamenii să trăiască propria viaţă. Vor fi mult mai fericiţi aşa şi voi nu mai aveţi nevoie să vă luxaţi încheietura mâinii sau glezna.

Fractura vertebrelor
Fractura unei vertebre reflecta inflexibilitate şi vedere unilaterala în viaţă. Atitudinea voastră este prea rigidă şi, ca rezultat, grăsimea v-a doborât. Aceasta poate fi prevenită cu puţin mai multă smerenie din partea voastră. Acum aveţi timp să reflectaţi la aceasta şi trebuie să realizaţi că viata este întotdeauna în mişcare şi plină de schimbări. Învăţaţi să trăiţi toate aceste aspecte ale vieţii, învăţaţi  să “curgeţi” cu ele şi viaţa va deveni, din nou, o bucurie.

Infecţiile (in general)
Fiecare infecţie presupune un conflict care nu a fost conştientizat şi rezolvat. Astfel, fie nu sunteţi capabili să percepeţi în mod conştient acest conflict, fie aţi evitat să vă luptaţi cu acesta, ori mai simplu aţi refuzat să îl admiteţi. Fiţi oneşti cu voi înşivă. Pentru a câştiga atenţie, energia psihică pe care aţi încercat să o reprimaţi a atras viruşi, bacterii sau toxine ca au invadat corpul vostru. Acum rezistenţa organismului a fost dezactivată, iar conflictul pe care aţi încercat să-l evitaţi vă necăjeşte  în forma unei inflamaţii. O inflamaţie acută este totdeauna o chemare urgentă pentru a înţelege ceva, pe când un proces inflamatoriu care a devenit cronic reprezintă un conflict nerezolvat de multă vreme. În mod evident, vă lipseşte curajul de a lua o decizie clară în rezolvarea problemei. În aparenţă, vă simţiţi ca şi cum aţi pierdut ceva ori aţi pierde ceva dacă aţi proceda aşa. Acum energiile voastre sunt blocate şi sunteţi într-o perioadă de stagnare, toate energiile se concentrează pe focarul de infecţie, şi corpul se simte obosit. Partea corpului unde s-a localizat focarul de infecţie indică cauzele psihologice ale conflictului. Trebuie să observăm fenomenul din punct de vedere patologic pentru a descifra înţelesul acelei infecţii. Dacă nu faceţi de la sine paşii necesari în dezvoltarea voastră, conflictele vor apărea. Aruncaţi o privire asupra posibilităţilor pe care diferitele situaţii le oferă. Amintiţi-vă că în cazul unui conflict cronic este important să terminaţi cu el luând decizii clare.

 

Răcelile (în general)
O răceală indică faptul că un conflict care a stagnat o perioadă începe să piardă teren şi anumite canale blocate încep să curgă din nou. O răceală eliberează corpul de toxine; după aceea vă simţiţi, în mod obişnuit, ca şi când aţi fi făcut câţiva paşi mici în dezvoltarea voastră. Acceptaţi dorinţa, odihna şi petreceţi cât mai mult timp posibil în linişte. Încercaţi să luptaţi cu conflictele voastre observându-le şi acceptându-le. Dacă aveţi succes în a proceda aşa, veţi scăpa de răceală.

Febra (în general)
Febra indică o stare de apogeu a unei furii arzătoare care nu a fost rezolvată şi acum se manifestă la nivel fizic. Priviţi cu atenţie la ce vă face furios. Este parte din viaţa voastră şi fiecare conflict pe care îl experimentaţi are ceva să vă spună. Învăţaţi să acceptaţi indiferent ce vă tulbură, aşa cum acceptaţi partea plăcută a vieţii. După aceea veţi deveni un întreg şi veţi radia iubire.

Gripa (în general)
Gripa este un semn de prea mult stres sau al unei crize din care vreţi să evadaţi; pe de altă parte nu aveţi voinţa să admiteţi  că aceasta vi se întâmplă. Sunteţi hrănit şi aţi dori să lăsaţi totul să meargă pe propriul curs. Acceptaţi-vă dorinţa de odihnă, şi oferiţi-vă posibilitatea de a căpăta noi puteri. Acceptaţi conştient situaţia în care sunteţi şi indiferent cu ce vă confruntaţi reţineţi că  aceasta conţine o şansă pentru creştere interioară.

Alergiile (în general)
Alergia este o reacţie a sistemului imunitar al organismului la o substanţă care a fost declarată “duşman”,  iar de atunci simbolizează un aspect al individului care a fost respins sau reprimat. A lupta cu un duşman creat de noi înşine este întotdeauna un act de agresiune, o lupta inconştienta împotriva unei zone a vieţii de care ne temem sau nu vrem să o lăsăm în viaţa noastră. Rezistenţa este opusul iubirii, pentru iubire acceptarea devine un tot. Substanţa care a adus reacţia alergică este un simbol al zonei pe care o ignoraţi şi cu care vă luptaţi în mod inconştient.
Dacă suferiţi de simptome alergice este timpul să vă întrebaţi ce încearcă să vă spună duşmanul simbolic. Ce aspecte ale vieţii încercaţi să suprimaţi sau să reprimaţi? Încercaţi să aruncaţi o privire conştienta la lucrurile de care vă temeţi în mod inconştient şi observaţi rezistenţa la ele, precum şi teama şi agresarea sinelui. (În acest context citiţi Biblia pasajul din Matei 5:39 si5:44). O vindecare autentică a alergiilor va fi posibilă numai dacă reuşiţi să integraţi în mod conştient aspectele pe care le-aţi reprimat ca fiind duşmani.

Alergiile la antibiotice
Termenul antibiotic este format din cuvintele anti = împotriva şi bios = viaţă. Acestea sunt droguri care lucrează împotriva vieţii. De asemenea, ucid ceva în interiorul vostru. O reacţie la antibiotice este un indiciu că trebuie să acceptaţi toate aspectele vieţii, chiar dacă iau forma unei tensiuni sau unui conflict.

Alergiile la praful din casă
Acest tip de alergie indică o teamă de toate lucrurile pe care le simţiţi a fi impure şi murdare, o frică ce se proiectează adesea în sexualitate.

Febra Mare
Este o reacţie alergică la polen, care este un simbol al fertilităţii şi reproducerii. Febra Mare reflectă o rezistenţă inconştientă, în special în legătură cu sexualitatea. Adesea este o teamă inconştienta de sexualitate.

Alergii la animale (în general)
Acest tip de alergii reflectă reprimări ale componentelor agresive ale sexualităţii.

Alergiile la pisici
O pisică simbolizează cele mai feminine  aspecte ale sexualităţii şi calităţi ca gentileţea şi tandreţea. Dacă sunteţi alergic la pisici, puteţi avea probleme în aceasta zonă.

Bolile copilăriei (în general)
Bolile copilăriei care afectează pielea aşa cum sunt pojarul, oreionul, vărsatul de vânt, scarlatina, vestesc o nouă fază de dezvoltare a vieţii unui copil. Aici, ceva care nu este cunoscut de copil sau care poate, de aceea, să nu lupte cu el fără existenţa unui conflict, apare vizibil pe suprafaţa pielii. Când aceste probleme îşi urmează cursul, veţi observa cum copilul devine mai matur. În timpul bolii, spuneţi copilului ca totul este în regulă. Spune-i că viaţa este un voiaj în care noi lucruri se descoperă în mod constant şi  fiecare lucru pe care îl descoperim în noi înşine ne ajută să creştem mai mult.

Cancerul (în general)
Cancerul este viaţa neguvernată prin ordine, rezultatul dizarmoniei între celulele corpului. Când o persoană are cancer, celula individuală nu mai admite organizarea corpului ci are o viaţa independentă proprie, multiplicându-se indiferent de efectele pe care le are asupra părţilor organismului. Psihologul german Thorwald Dethlefsen, compara patologia cancerului cu patologia lumii noastre moderne care se caracterizează printr-o expansiune nemiloasă şi o predominantă urmărire a intereselor centriste. Astfel, în zona politicului, economiei, religiei sau vieţii private, majoritatea indivizilor urmăresc propriile interese, încercând să întărească propria poziţie în viaţă în vederea atingerii scopurilor lor egoiste. În cursul aceste rute exploatează oamenii şi natura şi privesc lumea ca pe un enorm organism oaspete. Într-o manieră similară, celulele canceroase consideră organismul ca pe un corp oaspete pe care îl exploatează nemilos pentru a atinge propriul scop. Moartea organismului înseamnă şi moartea celulelor canceroase dar, acesta în mod evident este omul modern care nu realizează că distrugând natura se distruge pe sine însuşi. Celulele canceroase nu consideră corpul uman ca pe un întreg împiedicând întregul, şi nu realizează că numai în cooperare cu alte celule pot să existe. Aşa cum o celulă este parte a corpului, noi înşine suntem parte a unităţii lumii.

Daca aveţi cancer, întrebaţi-vă care zonă a vieţii aţi “tăiat-o” voi înşivă de la acest întreg. Zona corpului afectată şi problemele psihologice pe care le simbolizează vă vor ajuta să aflaţi aceasta. Acceptaţi-vă  pe voi cu toată puterea şi slăbiciunea, şi acceptaţi tot ceea ce vi se întâmplă atât, pozitiv cât şi, negativ, şi integraţi-vă în conştiinţa voastră. Urmând aceasta cale veţi fi capabili să vă deschideţi spre viaţa ca un tot şi să experimentaţi etapele.

Probleme psihologice

Enuresis
În timpul nopţii, un copil care udă patul îşi dă drumul la ceea ce nu a făcut în timpul zilei, aceasta presupunând o presiune din partea părinţilor, a şcolii etc. Într-un sens, enuresis este legat de plâns, ambele fiind forme ale relaxării tensiunii. Scutiţi copilul de o presiune suplimentară şi oferiţi-i mai multă dragoste şi înţelegere.

Depresiile (în general)
Depresia este o etapă de oprimare severă în care persoana care are depresie se torturează pe sine cu reproşuri şi sentimente de culpabilitate. Agresiunile externe fac persoana să se simtă în mod inconştient vinovată şi de aceea aceasta se manifestă direct asupra ei. Depresia este de asemenea, o formă de a refuza responsabilitatea (care poate culmina cu sinuciderea); sentimentele de vinovăţie vă confrunta din nou cu responsabilitatea. Depresiile pot de asemenea, apărea când este timpul de a intra într-o nouă etapă a vieţii. Depresia poate, totodată, să vă confrunte cu o etapa a vieţii pe care nu aţi trăit-o, cum este vârsta a III-a, moartea, singurătatea, pierderea cuiva etc. Verificaţi aspectele din viaţă care au cauzat depresia voastră. Simţiţi-vă înăuntrul ei. Tot ceea ce viaţa  aduce conţine o sumă de lupte pentru a integra acest lucru în mod special.

Exhibiţionismul
Daca simţiţi o dorinţă să procedaţi la exhibiţionism nu aţi avut în aparenţă niciodată şansa să vă exprimaţi sexualitatea liber. Priviţi sexul ca pe ceva necurat, conştient sau inconştient şi acum aceasta zonă a vieţii voastre îşi cere drepturile, confruntându-vă cu ceea ce nu aţi vrut să vedeţi vreodată. Realizaţi că sexul este o parte frumoasă şi importantă în viaţă. Creşteţi Reiki în Inimă şi în Chakra Sacrală şi sexualitatea voastră va căpăta expresia originară.

Psihozele
Sunt multe descoperiri, şi opinii privind forţele şi mecanismele care joacă un rol în psihoze. Îmbolnăvirea mentală este în mod uzual o retragere din realitate, căreia individul nu este capabil să-i facă faţă; sau experienţa sa a fost prea dificilă, ori nu a fost îndeajuns de puternic. Ca rezultat, conştiinţa pacientului devine deschisă la zonele care au fost înainte accesibile numai inconştientului. Aceste zone sau forţe acum încep să determine comportarea persoanei dincolo de controlul conştient, cu psihoze trăindu-se de obicei în afara a ceea ce este prevăzut în normele sociale. Trecând prin boala, individul implicat este obligat să afle forţele inconştiente care îl controlează, în scopul integrării lor. Atâta timp cât Sinele face faţă şi integrează toate forţele fără să fie copleşit, nu va fi afectat de starea mentală a pacientului.

Alexia congenitală
Persoanele suferind de aceasta boala, intens ocupate cu “păstrarea gândurilor”, trebuie să se deschidă  mult pe aspectele intuitive şi creative ale vieţii.

 

Oboseala

Marea oboseală arată că viaţa în general, sau responsabilităţile pe care le aveţi au devenit excesive şi că tot ceea ce vreţi să faceţi acum este să vă retrageţi într-un stadiu inconştient (în somn). Oferiţi-vă odihna de care aveţi nevoie şi nu vă forţaţi în activitate. Făcând aceasta veţi vedea că vă veţi bucura să fiţi activ din nou.

 

Roaderea unghiilor
În afara altor lucruri unghiile pot fi folosite pentru a zgâria şi a ne apăra. Roaderea unghiilor indică adesea teama de arăta agresiunile, care apar frecvent atunci când părinţii exercită prea multă presiune asupra copiilor şi demonstrează  o lipsa de încredere. Un copil care îşi roade unghiile încearcă să aibă mai multă încredere în sine. Lăsaţi-i copilului vostru libertatea de a-şi exprima toate aspectele caracterului său fără să se simtă vinovat.

Nervozitatea (în general)
Nervozitatea indică o lipsă de pace în sine ca rezultat al unei grabe excesive, al anxietăţii şi dorinţei de a face totul foarte bine. Învăţaţi să aveţi încredere în fluxul vieţii şi aduceţi-vă aminte că nu sunteţi o eternitate, deci nu este nevoie să vă grăbiţi.

Lupta
Lupta este o reflectare a unui sine slăbit şi a temerii de a nu fi capabil de a face faţă la ceva dar, poate fi şi un indiciu al temerii de a pierde puterea. Învăţaţi să urmăriţi evenimentele vieţii voastre şi mergeţi pe fluxul acesteia. Acceptaţi tot ce se apropie de voi. Veţi descoperi repede că deja posedaţi puterea şi cunoaşterea de care aveţi nevoie pentru a reveni la parametrii  vieţii obişnuite cu tot ce va aduce ea.

 Răul de mişcare (maşina, aer, rău de mare)

Când călătoriţi lăsaţi în urmă tot ceea ce vă este familiar fără să fiţi capabil să percepeţi ceea ce vă rezervă viitorul. Este acea agăţare inconştientă de ceea ce sunteţi obişnuit, cu care aţi fost înconjurat şi teama de nou care vă oboseşte. În plus, statul în maşina, pe vapor, în avion sau tren vă face să vă daţi seama că sunteţi într-o situaţie din care “nu puteţi scăpa uşor”. “Zburaţi” cu mişcarea vehicolului. Lăsaţi deoparte rezistenţa, acceptaţi ceea ce se întâmplă şi deschideţi-vă către toate noile impresii care curg în voi. Veţi descoperi, în curând, că viaţa este foarte frumoasă dacă trăiţi cu acestea şi nu împotriva lor.

Insomnia (şi problemele somnului)

Actul de a adormi este un act de încredere care cere abilitatea să lăsaţi deoparte activitatea şi controlul şi să vă deschideţi către necunoscut. De fiecare dată când adormiţi traversaţi o “moarte minoră”. Mai mult decât atât, odată adormit, lucrurile care au fost reprimate în timpul zilei răsar în inconştientul vostru, în timpul nopţii. Oamenii care au dificultăţi în a adormi  nu sunt capabili să se elibereze. Încheiaţi-vă ziua corespunzător şi pregătiţi-vă pentru noapte. Nu va gândiţi la ziua care va veni,  aceasta va avea grijă de ea însăşi. Deschideţi-vă cu simplitate la ce va veni şi luaţi aminte şi integraţi “întunericul” ca parte a vieţii.

Anomaliile sexuale (şi perversiunile în general)
În toate cazurile de anormalitate individul implicat se confruntă cu acele aspecte ale vieţii sale pe care le respinge. Este frecvent înverşunat şi luptă împotriva lor. Forma anormalităţii îi arată calitatea care îi lipseşte cum ar fi masculinitatea, feminitatea, umilinţa, dominarea etc. Într-un anume sens aceasta anormalitate face persoana să devină un întreg prin a-l lăsa să trăiască calităţile care îi lipsesc. Integraţi polii antagonici în interiorul vostru în vederea unităţii, şi nu  procedaţi aşa printr-o comportare extremă. În acest fel, vă veţi bucura de sexualitate în întregul său.

 Bâlbâiala

Bâlbâiala împiedică curgerea liberă a expresiilor comunicării. Este cunoscut faptul că gândurile, emoţiile şi îndemnurile fac să vă simţiţi în nesiguranţă, şi să încercaţi în mod inconştient să controlaţi orice expresie a acestui fapt. Deschideţi-vă către gândurile voastre, către emoţii şi dorinţe şi acceptaţi-le fără să condamnaţi în nici un fel. În acest fel încrederea în voi va creşte şi veţi găsi  foarte uşor calea să vă deschideţi către alţii.

Dependenţa (în general)
Dependenţa întotdeauna este o căutare a împlinirii de sine. În acest caz nu sunteţi  capabil să duceţi până la capăt propriile dorinţe şi în locul acestora căutaţi substitute. În cazul dependenţei de alcool (a se vedea şi alcoolismul), de haşiş şi marijuana “loviţi” în greutăţile vieţii. Dependenţa de amfetamine sau cocaină care stimulează capacitatea de activitate şi productivitatea, indică în mod uzual o căutare a succesului şi a dragostei şi o recunoaştere că acestea merg cu voi. Folosirea de LSD, mescalină, ciupercă magică şi heroină reflectă o căutare a unei expansiuni a conştiinţei. Oricum drogurile pe care vi le administraţi  înseamnă că v-aţi lăsat satisfăcut printr-un substitut. În aparenţă  calea normală a fost foarte grea pentru voi. Este foarte greu să ajungeţi la o etapă normală chiar la începutul zilei. Poate că nu aţi reuşit niciodată să vă stăpâniţi datorită unei condamnări de sine sau a lipsei de încredere în sine. “Întreabă şi ţi se va răspunde, uită-te şi vei găsi, bate şi ţi se va deschide” Matei 7:7.
Încercaţi să aflaţi ceea ce căutaţi. Atunci căutaţi o cale care vă va lega de idealul  pe care să-l puteţi urma. Identificaţi o cale care vă va duce la acest ideal. Trebuie să fie o cale care să vă “lege”, în caz contrar nu veţi ajunge la nici un rezultat.  Ca regulă, o lungă serie de tratamente va fi necesara pentru ca rezultatele să apară. Sunt tehnici variate de meditaţie care vă vor ajuta să experimentaţi ceea ce aţi încercat cu ajutorul drogurilor. Este o recompensă mult mai mare să atingeţi scopul singur. Luaţi un nou start.

Alcoolismul
Utilizarea nediscriminatorie a alcoolului este adesea rezultatul de a încerca să scăpaţi de conflicte. Prin alcool nu încercaţi decât să spălaţi  greutăţile şi conflictele fără a avea curajul de a le “mesteca” . Oamenii care se întorc către băutură au avut adesea experienţe de zădărnicie, de  inferioritate sau vinovăţie, care sunt acutizate de dependenţa de alcool. Învăţaţi să vă iubiţi cu toată slăbiciunea de care daţi dovada. Admiteţi că aceste aspecte ale voastre vor fi primul pas în a le depăşi. În afară de Reiki meditaţia vă va ajuta să vă regăsiţi pacea, respectul de sine şi starea de bine şi să vă dea puterea să vă rezolvaţi problemele în loc să evadaţi de ele. (a se vedea şi dependenţa).

Bulimia (apetitul excesiv)
Mâncarea forţată reflectă o foame de viaţă , dragoste şi hrănire emoţională. Este o nevoie de umplere interioară care încearcă în mod disperat să vă umple la nivel fizic, atâta vreme cât nu găsiţi o altă cale să vă împlinească. Frecvent, individul este foarte nesigur şi îi este teamă de pierderi. Învăţaţi să vă acceptaţi aşa cum sunteţi şi veţi găsi mult mai uşor să vă deschideţi limitările propriului ego şi să dobândiţi şi hrana spirituală. În acelaşi timp, deveniţi conştient de faptul că există o neţărmurită sursă de iubire şi împlinire în sine; nu trebuie decât să o găsiţi şi să o folosiţi.

Anorexia nervoasă
Aceasta perturbare afectează mai ales tinerele fete în timpul pubertăţii. Simbolizează inconştientul care doreşte să scape de aspectele fizice ale feminităţii şi sexualităţii, şi se manifestă printr-o dorinţă de puritate şi de abnegaţie proprie. Dacă suferiţi de aceasta nemulţumire încercaţi să vă acceptaţi partea feminină, încercaţi să acceptaţi că aveţi o dorinţă de entuziasm, intimitate şi sexualitate. Amintiţi-vă că numai atunci când veţi accepta toate zonele vieţii veţi fi capabili să atingeţi sinele în întregul său şi să obţineţi o libertate reală.

 

Dorinţa excesivă de dulce

Dacă aveţi o dorinţă excesivă pentru dulce aţi pierdut probabil “dulcele” vieţii care la rândul său reflectă o nestăpânită foame de iubire. În copilărie aceasta indică faptul că cei tineri nu sunt iubiţi îndeajuns. Dacă aveţi o dorinţă excesivă de hrană dulce oferiţi-vă dragoste şi recunoaştere, acceptaţi-vă aşa cum sunteţi. Apoi veţi fi capabil să oferiţi dragoste altora şi o schimbare reală va avea loc.

Dependenţa de nicotină
Plămânii simbolizează ideea de libertate şi comunicare (a se vedea Sistemul Respirator) – ceea ce încercaţi să obţineţi prin fumat. Oricum, dorinţele voastre devin mult mai nebuloase în acest proces. Deveniţi conştienţi despre ceea ce doriţi cu adevărat şi atunci veţi fi capabili să vă lăsaţi mult mai uşor.

Nevroza (în general)
Nevrozele au de-a face cu o represiune masivă în zona vieţii care este privită ca extrem de negativă. Nevroza voastră vă confruntă cu aspectele pe care le reprimaţi, în scopul de a vă învăţa să acceptaţi aceasta zonă a vieţii. Odată ce veţi fi capabili să procedaţi aşa, nu veţi mai avea nevoie de nevroză, pentru tot ceea ce încearcă ea să vă spună; ceea ce aveţi de făcut este să acceptaţi, să integraţi indiferent ce aţi refuzat până acum. Aruncaţi o privire critică asupra a ceea ce aţi respins până acum şi faceţi asta  fără să emiteţi judecăţi. Dacă reuşiţi să faceţi aceasta, nevroza nu va mai avea ce să compenseze şi veţi deveni sănătoşi.

Nemulţumiri ale vârstei a III-a (în general)
Nemulţumirile vârstei a treia punctează  probleme ale atitudinii unilaterale care nu a fost rezolvată sau integrată în primii ani de viaţă. Simptomele  simbolizează probleme şi atitudini în care vă implicaţi. Odată ce aţi realizat care sunt acestea, puteţi încerca să le integraţi şi să le acceptaţi conştient. Dacă reuşiţi, puteţi fi felicitat, pentru că aceste nemulţumiri vor dispărea.

Defecte congenitale (în general)

Defectele congenitale reprezintă probleme nerezolvate într-o viaţă anterioară. Este alegerea voastră să vă fi născut în aceasta viaţă aşa cum sunteţi, deci nu blamaţi pe alţii. Defectele implicate simbolizează faptul că mai aveţi de învăţat, indiferent care este lecţia. Vedeţi-vă handicapul ca o şansă, de o mare dificultate, de a evolua.

Disfuncţii cauzate de Zone geopatice
Dacă zonele geopatice cauzează anume nemulţumiri va trebui să vedeţi care sunt simptomele şi ce încearcă acestea să ne spună. În general, acestea înseamnă schimbarea a ceva în viaţa noastră. Bineînţeles, va fi necesar să lucraţi şi să schimbaţi locul unde dormiţi, unde locuiţi. Dar trebuie să avem în vedere şi anume schimbări de ordin mental şi intelectual, deoarece se pare, ca o vedere unilaterală ne conduce într-o dezamăgire, mizerie, disconfort interior.
Astfel, nu schimbaţi numai poziţia patului, dar priviţi cu atenţie şi în interiorul părţilor voastre componente. O schimbare de poziţie va fi foarte bună.

Durerea
Durerea este întotdeauna o întrerupere a fluxului vieţii şi adesea apare ca un rezultat al sentimentelor reprimate. Zona corpului unde simţiţi durerea simbolizează aspectele  unde vă simţiţi încorsetat. Nu condamnaţi sau reprimaţi durerea – are ceva important să vă spună. Acordaţi-i toată atenţia; “intraţi” în ea, simţiţi-o cu toată conştienţa şi spuneţi-i că este binevenită. Dacă faceţi asta durerea şi-a îndeplinit rolul şi va dispărea. În scopul de a fi siguri că nu se mai întoarce, întoarceţi-vă atenţia spre aspectele psihologice ale voastre pe care ea le simbolizează. Aceasta este zona în care va trebui să eliberaţi ceva; poate chiar dorinţa de pedepsire. Lăsaţi-o să treacă şi veţi învăţa să ”curgeţi” prin viaţă din nou.

Accidentele
Fiecare dintre noi duce întreaga responsabilitate a vieţii sale a întregii sale experienţe. Chiar şi accidentele nu ni se întâmplă decât când sunt aduse în preajma noastră de noi înşine; în general aceasta se produce în subconştient. Dacă v-aţi accidentat, drumul pe care sunteţi acum este pus brusc sub semnul întrebării. Dacă analizaţi cum s-a întâmplat accidentul veţi găsi repede problema de subliniat. Poate că v-aţi pierdut controlul asupra lucrurilor. Poate că nu aţi fost capabil să vă opriţi la timp într-o anumită situaţie sau aţi scăpat din vedere ceva. Ar putea fi faptul că eraţi pe jumătate adormit când s-a întâmplat accidentul, sau aţi dat dovada de o mare rezistenţă la curgerea firească a vieţii. Priviţi cu atenţie cauzele accidentului şi acordaţi atenţie sugestiilor verbale – în general, va ajută la interpretare.
Statistici interesante de evaluare a accidentelor subliniază faptul că anumite persoane sunt cunoscute ca “personalităţi accidentate”- oameni care inconştient încearcă să-şi rezolve problemele sau conflictele prin accidente. După ce aţi găsit raţiunea “sinelui” pentru un accident lucraţi pe acesta.  În acest mod veţi avea ceva foarte interesant înăuntrul vostru şi veţi fi capabili să faceţi progrese mari în creştere şi dezvoltare.

 

Amnezia

Dacă tot uitaţi anumite lucruri, acesta poate fi un semn că trebuie să învăţaţi să uitaţi ceva ce ţineţi minte şi nu vreţi să îl eliberaţi, aşa cum sunt evenimentele din trecut. Dacă acesta este cazul, este probabil că aţi ”învârtit” gândurile iar şi iar, pe aceleaşi vechi probleme, fără să rezolvaţi, în fapt, nimic. Încercaţi conştient să lăsaţi să treacă aceste gânduri; lăsaţi trecutul în pace şi nu vă agăţaţi de lucrurile ce s-au întâmplat ieri. Fiţi aici şi acum şi deschideţi-vă spre frumuseţile vieţii în fiecare zi. Dacă puteţi să  uitaţi cu adevărat lucruri din trecut, nu veţi mai fi uituc.

Al 3 lea ochi

Decalcifierea si activarea glandei pineale

Cum să se decalcifieze Glanda Pineală Cuprins:

Primul Pas – Stoparea călcificării ulterioare a Glandei dvs. Pineale!

  1. Fluor, Crom, Brom
  2. Calciu
  3. Apă de la robinet
  4. Mercur
  5. Pesticide
  6. Alte toxine
  7. Zahăr, Cafea, Alcool şi Tutun ( Z.C.A.T )

Pasul doi – Eliminarea calcifierii existente în Glanda dvs. Pineală.

  1. Ulei organic de peste
  2. MSM
  3. Ciocolata Raw
  4. Acid citric
  5. Usturoi
  6. Otet de mere Raw
  7. Ulei de oregano şi extract de neem
  8. Activator X ( Vitamina K1/K2 )
  9. BOR
  10. Melatonina
  11. Iod
  12. Tamarind
  13. Apă distilată
  14. Nigella Sativa ( Seminţe Negre )
  15. Yoga
  16. Frecvenţe audio Rife & Solfeggio ( Experimental )

cel-de-al-treilea-ochi

Cum să vă curăţaţi(decalcifiaţi) glanda pineală? Cum să vă activaţi glanda pineală?

Aşa cum am menţionat în secţiunea  anterioară ( Glanda Pineală – Decalcifiere şi Activare ), obiectivul principal al decalcifierii glandei dvs. pineale este începerea procesului de activare al glandei pineale şi începerea trezirii celui de-al treilea ochi.

Există două părţi în decalciferea glandei pineale. Primul este oprirea oricărei calcifieri ulterioare a glandei dvs. pineale care este cauzată de orice stil de viaţă sau factori de mediu, ex. florura, etc. Al doilea pas este de a lucra la reducerea sau eliminarea calcifierii existente şi de a ajuta la dezvoltarea ulterioară a glandei dvs. pineale.

Mai jos vom merge prin metodele pe care le puteti lua ca să realizaţi aceşti doi paşi.

PASUL 1 – Oprirea calcifierii ulterioare a Glandei dvs. Pineale

Cheia pentru stoparea calcifierii ulterioare a glandei dvs. pineale este să identificaţi mai întâi ceea ce  cauzează calcificarea şi în al doilea rând oprirea acestor surse. În general vorbind, aceasta este dieta unei  persoane (mâncare/băutură) şi stilul de viaţă care cauzează calcificarea.

Mai jos este o lista cu principalele cauze ale calcificării:

Halogeni:

Halogenii sunt substante chimice precum Fluor, Clor si Brom. Ele toate par sa aibe efecte similare asupra glandei pineale, asa ca este important sa se elimine acestea din dieta dvs.

Fluorul este cel mai comun şi răspândit în dietele noastre. Este atras magnetic de către glanda pineală  mai mult decât oricare altă parte a corpului. Aici se formează cristale de fosfat de calciu care se acumulează. Florul este prezent în pastele de dinţi şi apa de la robinet. Este o otravă grea şi ar trebui evitată cu orice preţ deoarece ea calcifiază ţesutul pineal şi închide practic glanda. Treceţi la o pastă de dinţi fără fluor şi apă de izvor sau apa filtrată (vezi secţiunea de mai jos “Apa de la Robinet” pentru mai multe informaţii).

Calciu:

Suplimentele pe bază de Calciu – Din ce în ce mai multe cercetări arată cum suplimentele pe bază de calciu, care conţin carbonat de calciu, sunt dăunătoare sănătăţii noastre. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi următorul link:

Harvard Medical School: Ce trebuie să ştiţi despre calciu ( Engleză )

glanda pineala al treilea ochi

Acesta este una dintre cele mai mari cauze ale calcifierii, ele în realitate nu lucrează chiar aşa şi dacă le luaţi pentru că vi s-au recomandat atunci ar trebui să vă opriţi şi să căutaţi alte forme naturale de calciu.

Calciu în mâncare – Toată mâncarea procesată conţine câteva forme de calciu în proporţii destul de mari. Aceste forme includ fosfat de calciu, carbonat de calciu şi fosfat dicalcic. Multe suplimente de asemenea conţin acestea ca umplutură de conţinut.

Cea mai bună formă de calciu este forma care este conţinută în mâncarea naturală, precum Seminţe de susan, Seminţe de chia, frunze verzi ca Spanacul şi Varza creaţă, Quinoa, Portocale şi Broccoli. Acestea nu numai că vă vor creşte aportul dvs. ‘bun’ de calciu dar vă oferă şi un set mai echilibrat de nutrienţi.

Apa de la Robinet:

Apa de la Robinet conţine multe substanţe calcificatoare (incluzând fluorul menţionat mai sus) şi este important pentru sănătatea dvs. generală ca să consumaţi apă de băut necontaminată.

Alegerea cea mai sigură şi sănătoasa este apa de izvor pentru că apa distilată poate fi dăunătoare pe termen lung. Cu toate acestea, apa distilată este mult mai bună decât apa de la robinet.

Pentru a testa apa de izvor, veţi avea nevoie de un tester pentru verificarea pH-ului.

Mercur:

Mercurul este foarte rău pentru glandă din cauza naturii sale otrăvitoare. Ar trebui evitat cu orice preţ. Plombele dentare cu Mercur sunt toxine pineale şi ar trebui să fie eliminate. De asemenea toate vaccinurile medicale sunt contaminate cu mercur, ex. Thimersal (un vaccin conservat făcut din methyl mercur) care este foarte greu de eliminat din creier odată ce el este acolo. Evitaţi consumul de peşte şi de alimente enumerate mai jos precum specii de creveţi. Tonul şi carnea de delfin sunt în special rele pentru că ele conţin doze mai mari de mercur. În general vorbind, cu cât peştele este mai mare, cu atât mai mare este concentraţia de mercur în ţesuturile corpului său. Becurile eco ar trebui de asemenea folosite cu grijă pentru că în caz că unul se sparge  vaporii de mercur sunt eliberaţi în cameră şi pot fi inhalaţi ( vă invit să vizionaţi acest scurt documentar despre mercurul din becurile eco- Clic pentru Vizionare – ). Vestea bună este că mercurul poate fi eliminat din corp prin folosirea zilnică de Chlorella, Grâu şi Spirulină, doar că acestea iau timp. Planta de Coriandru luată zilnic de asemenea poate ajuta la eliminarea mercurului din ţesuturile creierului.

glanda pineala

Pesticide:

Câteva pesticide sunt toxine pineale aşa că plantele comestibile care cresc folosind aceste pesticide ar trebui evitate. De aceea, se recomandă în schimb alimente organice proaspete la care nu s-au folosit pesticide chimice. Mâncarea organică sănătoasă cu un înalt aport de alimente crude (Dieta Raw) este un sprijin în detoxifierea pineală.

Datorită lanţului alimentar care trece prin aceste pesticide chimice, anumite tipuri de carne pot acumula aceste chimicale. Unii oameni recomandă diete fără carne de asemenea pentru a vă proteja glanda dvs. pineală de substanţe potenţial dăunătoare.

Alte toxine:

Dacă ceva este toxic şi nu este un produs natural din natură, să nu îl puneţi în corpul dvs. Dacă nu puteţi spune denumirea substanţei chimice, este cel mai probabil rău pentru dvs. Alte toxine includ indulcitorii artificiali (aspartam K) , zahăr rafinat, phylenanine (în nectarul de fructe), numerele E, deodorante, produse chimice de curăţare, apa de gură dentară (apa sărată este suficientă) şi odorizante de aer.

O apărare bună împotriva acestor toxine este de a stimula capacităţile de a se detoxifia ale corpului dvs. Pentru ca organismul dvs. să îşi facă treaba în mod adecvat, are nevoie de o proteină numită Glutation. Aceasta se găseşte cel ma mult în ficat şi rinichi, organele dvs. principale în detoxifiere, şi prin creşterea nivelurilor de glutation noi putem curăţa multe din aceste toxine din corpurile noastre. Când glutationul vine în contact cu o toxină, se leagă de ea şi o face solubilă în apa (dizolvabilă în apă), astfel încât să poată ieşi din corp ca deşeu prin urină, intestine şi piele.

Zahăr, Cafea, Alcool şi Tutun ( Z.C.A.T.):

Ca un punct general, o dietă fără Zahăr, Cafea, Alcool şi Tutun ( Z.C.A.T.) nu numai că vă spală sistemul, dar de asemenea va aduce creşterea “kundalini”-ului şi asigurarea că dvs. aveţi o minte/un corp foarte echilibrate. Dieta trebuie să se menţină cel puţin 2 luni. Cu cât menţineţi mai mult dieta împreună cu exerciţii, veţi descoperi că nivelul dvs. de energie va creşte şi excesul de kg. va scădea lăsându-vă creierul curat fără toxine. Aceasta vă oferă capacitatea de a vă concentra asupra activării glandei pineale.

PASUL 2 – Eliminarea calcificării existente în Glanda dvs. Pineală

Eliminarea acumulărilor deşeurilor toxice de ani din glanda dvs. pineală poate fi realizată cu puţină dăruire şi angajament.

Există un număr de modalităţi de a decalcifia glanda dvs. pineală, mai jos este o listă cu ele împreună cu ceea ce ar trebui să faceţi:

Ulei de Peşte Organic Blue Ice Skate:

Una dintre cele mai puternice substanţe naturale pe care o puteţi lua pentru a decalcifia glanda dvs. pineală. Conţine o substanţă foarte puternică numită “Activator X( Vitamina K1/K2)” descoperită de Weston Price. Uitati-vă mai jos pentru mai multe informaţii despre “Activator X”. ( Acest ulei se găseşte pe Amazon. dar mai jos aveţi enumerate surse de Activator X aşa cum denumeşte Weston Price Vitamina K1 şi K2 )

ochiul-lui-horus

MSM (Metilsulfonilmetan):

Metilsulfonilmetanul (MSM) este o sulfură nemetalică foarte răspândită în natură. Sulful este al patrulea mineral din componenta organismului uman şi are un rol esenţial în derularea proceselor de creştere şi regenerare. MSM este, de asemenea, foarte util pentru detoxificarea şi energizarea organismului, întrucât antrenează şi elimină în special micotoxinele cauzate de bacteriile de putrefacţie din colon, candidă, paraziţii intestinali, precum şi alte toxine intrate în organism din mediul înconjurător.

Conferă calitate sângelui, oxigenându-l astfel încât celulele roşii pot transporta mai mult oxigen şi nutrienţi către celule; îmbunătăţeşte permeabilitatea celulelor şi a plămânilor, mărind capacitatea pulmonară şi aportul de oxigen în sânge, creşte flexibilitatea arterelor şi le menţine curate, prevenind formarea de plăci arteriale.

Studii recente au dovedit că metilsulfonilmetanul este foarte util ca adjuvant în tratarea cancerului, precum şi în purificarea organismului după chimioterapie sau radioterapie. Având în vedere ca MSM-ul traversează uşor membrana celulară, dezvoltă un efect depurativ asupra celulelor canceroase sau a celulelor cu o încărcătură mare de toxine.

Această substanţă are rol în formarea keratinei (proteină implicată în creşterea pielii, a unghiilor şi a părului) şi a colagenului (proteina care menţine supleţea pielii şi a articulaţiilor). Deopotrivă, are efecte pozitive în alergii, afecţiuni gastrointestinale şi astm.

MSM-ul se găseşte în peşte, lapte şi ouă, boabe de soia, fasole uscată, varză roşie, ceapă, usturoi, nuci, seminţe. Din păcate însă, folosirea pesticidelor duce la o cantitate insuficientă de MSM în alimentele consumate, de aceea este indicat să se administreze suplimente nutritive ce conţin această substanţă.

Ciocolata Raw:

Cacao Raw este un foarte bun detoxifiant al glandei pineale în doze mari din cauza conţinutului mare de antioxidanţi. Este de asemenea bun şi ca stimulator al glandei, care poate ajuta la activarea celui de-al treilea ochi. Uitaţi-vă la secţiunea – Activare Glandă Pineală – pentru mai multe informaţii.

Acid Citric:

Lămâia Raw, stoarsă şi consumată, este foarte bună la detoxifierea glandei dvs. pineale. Acidul citric de asemenea functionează, dar sucul de lămâie raw este recomandat. Este recomandat ca să luaţi 3 linguri de acid citric sau 7 de lămâie organică în fiecare zi pe stomacul gol timp de trei săptămâni. De asemenea puteţi face asta amestecându-l cu apă de izvor pentru că acidul citric nu este aşa de bun pentru dinţii dvs.

glandele creierului

Usturoi:

Usturoiul este uimitor pentru decalcifiere pentru că este capabil să dizolve calciul şi acţionează ca un antibiotic. Beneficiile adăugate sunt pentru a da sistemului dvs. imunitar un start rapid. Consumati în jur de jumătate de căpăţână de usturoi până la două căpăţâni zilnic (sau mai mult dacă vă place). Pentru a vă asigura că respiraţia dvs. nu va speria pe nimeni, puteţi zdrobi usturoiul şi să îl scufundaţi în oţet de mere raw sau în suc proaspăt de lămâie pentru a se parfuma. Asiguraţi-vă că puneţi sucul de lămâie folosit sau oţetul într-o salată sau re-folosiţi-l la alte mâncăruri mai târziu. Nu lăsaţi să se iroseasca nimic.

De asemenea, usturoiul negru este excepţional pentru detoxificare. Este extrem de gustos şi minunat pentru a se găti cu el! Preţul este însă destul de piperat şi se găseşte pe internet la 30 lei 5 căpăţâni.

Oţet din cidru de mere Raw:

Foarte bun pentru detoxifierea glandei dvs. pineală pentru că el conţine acid  malic. Este bun de pus în mâncarea dvs. şi are un gust grozav. Un brand recomandat este oţetul de mere Bragg ( îl găsiţi pe Amazon cu 5 dolari litrul ), şi puteţi fi siguri că este Raw. În general vorbind, oţeturile ar trebui vândute în sticle de sticlă, aşa că dacă nu sunt într-una, nu cumpăraţi pentru că astfel veţi consuma şi plastic!

Uleiul de Oregano şi Extractul de Neem:

Ambele actionează ca un antibiotic natural împotriva cochiliilor de calciu pe care nanobacteria le-a creat împrejurul lor în glanda pineală.

Activator X (Vitamina K1/K2):

Descoperit de Weston Price, este un puternic detoxifiant, în special când este amestecat cu Vitamina A şi D3, şi are multe proprietăţi. Poate inversa procesul de ateroscleroză, permiţând balanţei enzimatice să se refacă. Acesta apoi permite calciului să fie eliminat de pe artere şi alte locaţii (de ex. glanda pineală) şi plasat acolo unde trebuie, în oase. Este de asemenea un catalizator puternic pentru absorţia de vitamine şi minerale.

Vitamina apare natural în două forme:

K1 (filochinona) este găsită în vegetalele cu frunze verzi.

K2 (alcătuită din menaquinone) este creată de microflora intestinală şi de asemenea obţinută din surse de hrană precum carne de organe, ficat (de gâscă/pui sunt cele mai bune), gălbenuşuri de ou, produse lactate  fermentate precum brânza sau untul (de la vaci care mănâncă rapid iarba verde crescută), un fel de mâncare japoneză de soia fermentată Natto (cea mai bogată sursă hrănitoare de K2), varza murată, uleiuri marine, icre şi crustacee. Nu luaţi suplimente cu K2 dacă luaţi medicamente anticoagulante (precum Warfarin) sau alte medicamente. Este de asemenea sugerat că  Kefirul ( Ciuperca Tibetană * atenţie, există două tipuri de lapte şi de apă )  face laptele omogenizat digerabil și oferă probioticele necesare pentru ca propriul dvs. corp să producă vitamina K2 în intestin.

meditatie

Bor:

Boronul este un alt detoxifiant şi epurator al glandei pineale. De asemenea funcţionează la fel de bine la îndepărtarea fluorului.

Borul ( Boronul ) este un oligoelement descoperit recent ca având un rol primordial în metabolizarea nutrienţilor necesari pentru menţinerea unui sistem osos sănătos, jucând de asemenea un rol important în reglarea balanţei hormonale. Poreclit de către nutriţionişti “Ajutorul Calciului”, Borul joacă un rol vital pentru sănănatea oaselor deoarece asistă în absorbţia şi utilizarea calciului în organism. Mai pe larg, Borul asistă în metabolizarea celor 4 nutrienţi esenţiali pentru sistemul osos: Calciu, Magneziu, Zinc şi Vitamina D. Cu alte cuvinte, dacă administraţi Calciu, Magneziu, Zinc + Vitamina D este bine să asociaţi şi o doză de Bor.

Borul se găseşte în toate ţesuturile dar predomină în oase, splină şi glanda tiroidă indicând funcţia Borului în metabolismul osos şi sugerând necesitatea prezenţei lui pentru metabolismul hormonal. Majoritatea oamenilor nu obţin suficient Bor din alimentaţie. Carnea (indifferent de care) este foartă săracă în Bor. Surse de bor sunt fasolea neagră, spanacul, căpşunile, caisele, pepenele galben. Este prezent în sfeclă şi cel mai bine consumat este mâncând sfeclă organică sau încercând pulbere de sfeclă amestecată cu apă de izvor sau alte lichide/alimente. Se găsesc capsule de BORON dar sunt destul de scumpe ( 76 lei/90 capsule a 3 mg ).

Melatonina:

Nu a fost demonstrată concludent, dar mulţi cred că melatonina ajută la eliminarea fluorului prin creşterea decalcifierii glandei pineale care ajută la destrămarea calcificărilor existente. În plus faţă de suplimentarea cu melatonină, o mulţime de activităţi fizice şi/sau exerciţii, o dietă sănătoasă, dar nu supraalimentare, şi exerciţii de meditaţie/relaxare, toate contribuie la o producţie mai mare de melatonină a glandei pineale.

Iod:

Iodul a fost clinic dovedit că sporeşte eliminarea fluorurilor de sodiu din corp prin urină precum şi fluorura de calciu. Cele mai multe diete sunt deficiente în acest mineral vital şi este recomandat ca oamenii să ia suplimente cu alge marine şi iod, care să combine iodul şi iodura de potasiu. Cu toate acestea, eliminarea fluorului cu iodul epuizează de asemenea surplusul de calciu. Prin urmare este recomandat ca să vă creşteţi aportul de legume organice pentru a vă suplimenta calciul pozitiv de care corpul dvs. are nevoie. Pentru a completa aportul de iod, este recomandat să se consume şi lecitină.

campuri energetice

Tamarind (Tamarindus indica):

Pulpă, scoarţa de copac şi frunzele de la pomul de tamarind pot fi folosite ca să se facă ceaiuri, extracte şi tincturi care ajută la eliminarea fluorului prin urină. Tamarind este folosit pe scară largă în Medicina Ayurvedică şi are multe proprietăţi pozitive pentru sănătate.

Apa Distilată:

Există o mulţime de cercetări care spun că apa distilată poate ajuta la decalcifierea glandei pineale. Pentru mai multe informaţii, vă rog să vizitaţi următorul site: 24 de Doctori au curajul de a spune adevarul despre Apa Distilată ( site-ul este în limba engleză, cine doreşte să ofere suport în traducerea informaţiei de acolo să mă contacteze ).

Site-ul are informaţii şi despre urina de băut. Ştiu că sună nebunesc, dar urina noastră astăzi este poluată datorită dietelor noastre sărace, prin urmare de aceea ea miroase, etc. Gândirea din spatele acestui fapt este că urina curată din timpul unei diete raw este sănătoasă şi acţionează ca un agent puternic de curăţare. Link-ul de mai sus conţine o secţiune despre aceasta, doar căutaţi ‘dragi creaturi pe bază de apă’.

Nigella Sativa (Seminţe de Negrilică):

Nigella Sativa este o plantă originară din Asia de Vest. Ea şi-a primit numele de la seminţele ei de un negru profund şi dreptunghiulare cu colţuri ascuţite (în jur de 3 mm).

Peste 200 de studii au fost efectuate la universităţi internaţionale şi au fost publicate articole în diferite reviste care arătau rezultatele remarcabile în sprijinirea folosirii sale tradiţionale. Sămânţa de Nigella Sativa conţine în ea numeroşi esteri ai acizilor graşi nesaturaţi cu structuri neobişnuite şi o compoziţie chimică foarte bogată şi diversificată. În afara ingredientului său activ, nigellone cristalin, ea conţine 15 amino acizi (incluzând opt dintre cei nouă esenţiali), carbohidraţi, acizi graşi incluzând pe cel linolenic şi oleic, uleiuri volatile, alcaloizi şi fibre alimentare, precum şi minerale cum ar fi calciu, fier, sodiu şi potasiu.

Cercetările recente asupra seminţelor negre au arătat că este un detoxifiant, antibiotic, anti-tumoral, anti-inflamator, anti-histaminic, antibacterial, anti-bronhial şi agent de creşterea imunităţii. Aceasta nu îl face numai un bun curăţător al glandei pineale, ci şi un produs de stimularea sănătăţii în toate domeniile!

Cunoscut sub alte denumiri ca şi Cernuşca, Chimen Negru, Seminţe Negre, Susan Negru, este unul dintre cele mai vechi condimente folosite de peste 3000 de ani! Foarte bun antioxidant, “bun pentru tot”, a fost găsit chiar şi în mormântul lui Tutankhamun. Seminţele minune fiind menţionate şi în Vechiul Testament (cartea profetului Isaia) şi în medicina Ayurveda ca şi un remediu preţios pentru toate bolile.

Zeolit:

Zeoliţii naturali sunt un progres major în detoxifierea naturală. Un cristal apărut în mod natural, care este sigur pentru persoane de orice vârstă (ca şi pentru animale de companie), şi care este frecvent în timpul dezastrelor de mediu unde timpul şi puterea sunt esenţiale. În mod natural prinde şi eliberează metale grele (incluzând radiaţiile) din organism. Se ataşează de asemenea celulelor canceroase şi opreşte creşterea lor. Este un agent puternic de detoxifiere împotriva viruşilor, bacteriilor şi altor patogeni şi toxine din mediu (incluzând fluorul), şi este un amplificator natural al întregului sistem imunitar. Ca şi Nigella Sativa, este un curăţător bun al glandei pineale şi o substanţă de stimulare a sănătăţii în toate domeniile.

ochiul lui horus2

Ciuperca Chaga:

Ciuperca chaga este cea mai nutritiva dintre toate care cresc pe copaci, şi este cunoscută de către Siberieni drept “Darul lui Dumnezeu”, Japonezii o numesc “Diamantul Pădurii,” şi Chinezii o consideră “Regele Plantelor”. Pentru a supravieţui într-un climat aspru, chaga concentrează compuşi naturali pentru protectia sa, şi de aceea este foarte puternică. Pentru a întări un copac, precum a-l şi vindeca, ea face fitochimicale puternice, incluzând steroli, fenoli, şi enzime, şi cercetarea a constatat că oamenii pot beneficia consumând aceste fitochimicale din pădurea-sursă şi nutrienţi. De asemenea conţine cea mai bogată sursă de melanină care ne dă nouă pigmentul pentru pielea/părul/ochii nostri şi este un foarte puternic antioxidant. Glanda noastră pineală este înfometată de melanină deoarece ne apară de razele UV nocive care permit apoi glandei noastre pineale să regleze ritmurile/ciclurile noastre circadiene, astfel încât reglându-ne somnul să ne vindecăm. Hrăneşte în mod direct şi alimentează glanda pineală permiţându-i să funcţioneze mai bine. Un categoric “trebuie” pentru cei care caută să se ajute la activarea glandei lor pineale ca parte a unei abordări holistice. ( Am găsit pe internet ” Complex extracte de superciuperci – 100 buc ” la preţul de 59 lei care conţine şi această ciupercă. )

Yoga:

Există o serie de practici yoga pentru decalcifiere (şi activare) a glandei dvs. pineale. O practică foarte  recomandată este meditaţia yoghină “Khechari Mudra”, sau “Nectarul Divin” cum mai este cunoscută uneori. Aceasta poate necesita ani pentru curăţarea glandei pineale complet dacă se utilizează acest exerciţiu singur. Acesta se face utilizând următoarele două faze:

FAZA 1

1. Într-o pozitie yoga şezând cu ochii dvs. închişi, concentraţi-vă pe intinderea inapoi a limbii spre gât.
2. În timp ce faceti asta, plasaţi vârful limbii pe cerul gurii, îndoind-o până în cele din urmă ajungând la cavitatea sinusurilor din spatele cerului gurii.

3. Odată ce limba dvs. este destul de flexibilă şi poate intra în cavitatea sinusurilor, mergeţi drept în sus şi ciocniţi asupra unei zone care este în legătură cu glanda dvs. pineală. Aceasta este prima etapă a meditaţiei “Nectarul Divin” şi ar putea dura săptămâni şi luni până veţi putea realiza acest exerciţiu.

flower of life (4)

FAZA 2

Faza a doua a acestei meditaţii este decalcifierea glandei pineale prin răzuirea zonei de deasupra cu vârful limbii dvs. deoarece această zonă este în legătură cu glanda pineală, asta ajută la spargerea stratului de calciu din jurul glandei pineale şi curăţarea ei, încet şi usor. Imediat ce glanda pineală se curăţă treptat, veţi începe să vă bucuraţi de un gust uimitor de “nectar” secretat de glanda pineală spre deosebire de orice altceva cunoscut de papilele gustative umane. În timpul săptămânilor în care are loc decalcifierea, veţi experimenta de asemenea deschiderea celui de-al treilea ochi al dvs.
Este un proces lent, dar este foarte sigur şi recompensator, şi cere disciplină şi persistenţă.( Pentru mai multe informaţii, vizitaţi următorul link: Wikipedia: Khecarī mudrā – engleză )

Mai jos este un video în limba engleză care vă arată vizual cum se poate face această practica yoghină:

Frecvenţe audio Rife & Solfeggio

Ca o completare voi adăuga şi Sunetul ( mai multe informaţii aici – Frecvenţe Rife sau aici – Frecvenţe Solfeggio – ).

 Sursa : eusuntvictor.wordpress.com

, , Mitul iubirii in Spiritualitate
46690 406518549437105 1430204472 n

Mitul iubirii in spiritualitate

 

Mitul iubirii in spiritualitate……imi cer scuze….sunteti caini? Cica numai ei iubesc neconditionat. Indiferent cat de aiurea suna…….nici macar proprii vostri copii nu vi-i iubiti neconditionat, pentru ca a iubi inseamna a accepta un om cu bune si cu rele……asa ca daca va certati copiii inseamna ca nu-i iubiti. Ohhhhh ce oroare! Nu …este adevarat. Da stiu…..trebuie educati. Adica dresati. Pentru ca ne comportam ca si cum am sti mai bine decat ei dar stim NIMIC, inafara de programele ale caror sclavi suntem. Societatea are un program si noi ne supunem lui,ba mai mult, impunem programul si unor suflete nou intrate in jocul 3D, respectiv copiilor nostri. Nu stiu……e bine?….e rau?……e mai mult rau decat bine, parerea mea.

Dar sa revin la mitul IUBIRII…..am citit adineori o elucubratie de acest gen, scrisa de o doamna foarte exaltata care descoperise iubirea neconditionata dom’.le…..Astfel de mincinosi care se erijeaza in purtatori de stindard in domeniul spiritualitatii nu fac decat sa va otraveasca mintea si sufletul……..impuindu-va capul cu idei absurde despre ce si cum ar trebui sa fiti si sa faceti pentru a mosteni Imparatia Cerurilor sau asa ceva……n-aveti decat sa va simtiti inferiori si mici tot timpul in fata unor asa „mari personalitati” si „maestri” si sa fiti civilizati si cuminti si mai ales sa platiti ca sa ascultati asemenea aberatii pe la cursuri, seminarii, workshopuri si cum s-or mai numi. Eu nu zic ca nu este nevoie de putina „educatie” si in domeniul spiritualitatii, mai ales pentru ca sunt foarte multi „alesi” care sunt unelte ale Intunericului si care sunt profesorii vostri de seminar si maestri spirituali……dar tocmai asta e…….decat sa ajungeti pe mana unui astfel de individ mai bine puneti mana pe o carte, faceti meditatii zilnice, ganditi-va si singuri cum sta treaba si trageti-va propriile concluzii. N-aveti nevoie de reprogramare gen NLP, n-aveti nevoie de programe radiestezice si n-aveti in general nevoie de nimic, decat de propria persoana prezenta, acum si aici, cu tot cu personalitatea voastra – aka EGO – care nu face altceva decat sa reflecte CINE SUNTETI VOI IN SPIRIT. Anulati-va EGOul si veti vedea ce se intampla.Acum……daca Ego-ul vostru este reflexia unui Spirit intrupat din Intuneric atunci poate ar fi bine sa mai si invatati ceva in viata asta si poate sa incercati sa iesiti din aceasta situatie…..daca sunteti intrupati din Lumina atunci poate ati venit acum aici sa evoluati dpdv spiritual.

ATENTIE LA CAPCANE SPIRITUALE……observ tot mai multe in ultimul timp. Prea multe metode miraculoase de vindecare, reconectare, etc…..prea multi brusc au inceput ei sa explice cum stau lucrurile……nu toti vor fi FAKE, dar sunt destui si asta se intampla pentru ca Intunericul lupta si el prin slugile lui. Se lupta cu voi. E ca un politica………cine liciteaza mai bine castiga. No…..aveti grija ce „cumparati” la licitatie.

NAMASTE!

Anca Bogdan

Coperta PSI fata website

„PROTECTIA PSI – Calea Reconectarii Divine”

Autor: Anca Bogdan

– DESPRE CREAŢIE, IERARHII SPIRITUALE, PROTECŢIE PSIHO-ENERGETICĂ, PRACTICI DE MEDITAŢIE & SISTEME ENERGETICE DE EVOLUŢIE SPIRITUALĂ –

TESTIMONIALE

 

.
 Protecţia Psi – Calea Reconectării Divine reprezintă o serie de informaţii din domeniul Cosmogenezei şi Ierarhiilor Spirituale, procedee şi metode de lucru pentru meditaţie şi protecţie psiho-energetică, menite să ajute şi să ghideze pe cei interesaţi de domeniul spiritualităţii şi care caută să înţeleagă rolul nostru că rasa umană, în cadrul Creaţiei lui D-zeu UNUL.
.

CUPRINS:

 

PRIMA PARTE

 

CREATORUL ŞI CREAŢIA

Capitolul 1: Începuturi: Creatorul şi Creaţia sa

Capitolul 2: Şirul lui Fibonacci

Capitolul 3: Cerurile şi Creaţia

Capitolul 4: Despre Întuneric

Capitolul 5: Anticerurile

Capitolul 6: Cele 3 Rase ale Creaţiei

Capitolul 7: Categorii de entităţi existente în Univers

Capitolul 8: Spiritele umanoide căzute în Întuneric şi existenţa lui Satan

Capitolul 9: Spiritele şi cele 3 Rase Create

 

 

PARTEA A DOUA

 

DESPRE OAMENI, ZEI, CIVILIZAŢII ŞI ISTORIA PLANETEI

Capitolul 1: Reîncarnarea

Capitolul 2: Karma şi Dharma

Capitolul 3: Vârsta Astrală

Capitolul 4: Misiunea Personală

Capitolul 5: Misiunea în Spirit

Capitolul 6: Maeştri Ascensionaţi

Capitolul 7: Akasha Pământului & Akasha Universală

Capitolul 8: Vederea la distanţă şi Liniile Temporale

Capitolul 9: Cine a creat primii umanoizi pe Terra

Capitolul 10: Atlantida

Capitolul 11: Lemuria – Ţinutul Mu

Capitolul 12: Zeii din antichitate

Capitolul 13: Îngerii Căzuţi – Liberul Arbitru şi „Rebeliunea lui Lucifer

Capitolul 14: Sincronicitatea

Capitolul 15: Legile Kybalionului

 

 

PARTEA A TREIA

 

PROTECŢIA PSIHOENERGETICA (PSI)

Capitolul 1: ATACUL PSI – Categorii şi Tipuri de Atac Psi

Capitolul 2: PROTECŢIA PSI – Metode de Protecţie Psi

Capitolul 3: Tehnici şi Procedee Energetice

Capitolul 4: SPIRITUALITATE FAST-FOOD : DE-Programarea Mentală

 

 

PARTEA A PATRA

 

METODE DE DEZVOLTARE A CAPACITĂŢILOR PSI

Capitolul 1: Chakrele şi câmpurile energetice

Capitolul 2: Protecţia şi proiecţia mental-magnetică

Capitolul 3: Meditaţia – Tehnici de meditaţie

Capitolul 4: Conectarea cu Sinele Superior

Capitolul 5: Planul Astral şi Tipuri de Meditaţii

 

 

PARTEA A CINCEA

 

SISTEME ENERGETICE PENTRU TERAPII ŞI EVOLUŢIE SPIRITUALĂ

 

Capitolul 1: Sisteme Energetice Reiki:

  • Reiki Usui Shiki Ryoho
  • Karuna Ki Reiki
  • Imara Reiki
  • Lightarian Reiki ™
  • Shamballa MDH Reiki
  • Kundalini Reiki
  • Gold Reiki
  • Ethereal Crystals Therapy
  • Lavender Flame Reiki
  • Silver Violet Flame Reiki
  • Violet Flame Reiki
  • Higher Clearing Ray
  • Isis Seichim Reiki

 

 

Capitolul 2: Sisteme Ezoterice de Evoluţie Spirituală

 

Capitolul 3: Iniţieri şi Activări “Calea Reconectării Divine”: Sigiliu Pentalfa de Foc şi Sistemul Khyati

 

ÎN LOC DE EPILOG

 

 

PROTECTIA PSI

FRAGMENTE DIN CARTE

 .
„Fiecare Sferă de Creaţie este formată din 12 nivele ce sunt aceleaşi ca şi vibraţie/densitate, pentru toate Sferele.
Cele două rase anterioare nouă ca şi moment al Creaţiei, respectiv rasa devaşilor şi rasa angelică, au atins deja nivelele superioare d.p.d.v. vibraţional ale Creaţiei şi există în densităţile 7-12, coborându-şi vibraţia pentru a interacţiona şi a ne ajuta pe noi, rasa umanoidă, în funcţie de Misiunile pe care le au şi îndatoririle lor.
Maeştri Ascensionaţi sunt spirite de rasă umanoidă din Sfera Evoluţiei Spirituale a Spiritelor Umanoide, care au trecut de momentul Ascensiunii şi fiinţează acum în multidimensionalitate, ajutându-şi şi ei Fraţii, respectiv pe noi, spiritele întrupate în această dimensiune 3D, care încă nu au atins nivelul intern vibratoriu minim, al dimensiunii 5D, nivel minim necesar pentru declanşarea procesului de Ascensiune în corp.”
[…]
„Spiritele şi cele 3 Rase Create
O altă clasificare a tipurilor de entităţi/spirite existente în acest Univers este aceasta:
I. Spirite fără Formă
II. Spirite cu Formă
Spirite fără Formă – în număr de 22, sunt spiritele ce stau la baza formării şi menţinerii în starea de perpetuum mobile, a acestui Univers şi a Multiversului. Aceste spirite au conştiinţă, sunt cele mai „mari” spirite create vreodată şi singurele de acest fel. Ele sunt ţesătura Multiversului, pânză pe care D-zeu a pictat TOT CEEA CE ESTE, în fiecare din Creaţiile sale. Nu au formă, adică corp energetic definit. Sunt întruchipate de cele 21 de arcane majore numerotate ale Tarotului şi o a 22-a arcană nenumerotată, reprezentând Hazardul. Aceasta este o parte din cunoaşterea ocultă, cunoaşterea antică a TOT CEEA CE ESTE, transmisă până în zilele noastre din perioada Atlantidei, Egiptul Antic şi mai apoi până în zilele noastre prin ştiinţa Kaballei şi nu numai. Ceea ce a parvenit până la noi sub formă de cunoaştere a fost însă demult alterat şi manipulat de minţi bolnave, acaparate de Întuneric, dornice de putere, astfel încât pentru a întrezări adevărul din multitudinea de minciuni, este necesar mai mult ca niciodată pe acest Pământ, de un efort susţinut şi ajutor celest.
Spiritele cu Forma – aici intră toate celelalte categorii de spirite cu formă, adică cu corp energetic de sine stătător şi cu conştiinţă proprie:”
[…]
„Care sunt simptomele unui Atac Psi
Simptomele unui Atac Psi variază, în funcţie de metoda de transmitere utilizată de agresor, de la efecte aparent minore în plan fizic, până la stări de rău general sau apariţia subită a unor materializări concrete în plan material, cum ar fi probleme financiare, psihice, sentimentale, accidente, pierderea poziţiei sociale, probleme în justiţie, etc.
Multe dintre simptomele atacului Psi se pot aparent explica prin determinări logice, din acest motiv majoritatea persoanelor agresate energetic nu îşi dau seama ce se întâmplă decât când situaţia începe să se agraveze, iar logica nu mai pare suficientă pentru a explica un şir lung de „ghinioane”, o stare de sănătate precară cu debut relativ brusc, sau o situaţie financiară îngrijorătoare şi care se menţine în mod absurd, o perioadă foarte mare de timp. Am dat doar câteva exemple, lista simptomelor Atacului Psi fiind mult mai variată.
O metodă modernă de atac energetic este atacul cu aparate psihotronice/radionice. Pentru a depista un atac psihotronic trebuie mai întâi să ştim ce anume căutăm şi cum se manifestă în plan fizic un astfel de atac.”
[…]
„Tipuri de atac PSI
Pentru că nu putem discuta de metode protecţie PSI, fără a înţelege de ce fel de agresiuni trebuie să ne protejăm, voi enumera tipurile de atac PSI cele mai frecvent întâlnite, fără a intra în foarte multe detalii legate de modalităţile de trimitere a acestora, din motive obiective. Astfel, avem următoarele metode de atac Psiho-energetic:
Atacul pe chakre – se soldează cu blocarea chakrelor, închiderea lor, deschiderea lor la capacitate maximă, inversarea sensului de rotaţie, dislocarea lor, defectarea lor, legarea lor, chiar smulgerea acestora şi anularea existenţială a lor. Dacă aveţi o chakra smulsă, veţi simţi ca şi cum aveţi o zonă a corpului unde se afla o gaură neagră care absoarbe energie încontinuu, dar nu o poate menţine.
Atacul pe organe – se poate afecta orice organ al corpului, acest fapt ducând la îmbolnăviri, chiar moarte dacă nu se intervine urgent, se pot fura organe, se pot lega energetic. Efectele sunt evidente şi destul de rapide, în sensul în care veţi începe în mod invariabil să vă simţiţi rău, dacă aţi fost agresat în acest fel.
Atacul pe SK – sau scoaterea din trup se execută prin furarea Şarpelui Kundalini, rănirea SK-ului, legarea lui. Trebuie intervenit de urgenţă în astfel de cazuri.”
[…]
„Sfera de Foc: dacă aveţi acces la foc astral sau foc Primordial (nu e acelaşi lucru dar pentru protecţie sunt bune amândouă) puteţi proiecta o sferă de foc în jurul vostru, cu diametrul de 4-5 metri. Este foarte eficientă şi nu prea trece nicio entitate de acest tip de sferă, dacă este suficient de puternic proiectată mental. Entităţile malefice se sperie de foc. Sfera de foc este, de asemenea, una dintre puţinele tipuri de protecţie eficientă împotriva atacurilor entităţilor numite „reptilieni”. Focul astral are culoarea galben-auriu, iar focul etheric sau primordial are culoare mov cu irizaţii.
Sfera de piatră: proiectaţi o sferă de piatră compactă, cu diametrul de 5-6 m în jurul vostru. Atenţie, nu proiectaţi sfera din beton sau cărămidă, ci sfera din piatră masivă, de stâncă. Este foarte greu de penetrat ca şi protecţie, mai ales pentru că nu se poate magnetiza.”
[…]
„Antrenarea proiecţiei mentale
În afara meditaţiilor zilnice, pentru a antrena proiecţia mentală, trebuie să exersaţi zilnic, adică să exersaţi şi să îmbunătăţiţi zilnic forţa de emisie, forţa în intenţie. Universul este mental, aşa că intenţia este tot ce aveţi nevoie pentru orice, dar cu o intenţie care are forţa unei furnici… nu veţi face mare lucru.
Proiecţia Mentală:
Capacitatea individului de a materializa energetic INTENŢIA sa, fie prin capacitatea de a crea scuturi energetice de protecţie a sa, a altor persoane, a locurilor, etc… fie prin capacitatea de a transmite energie informată la distanţă, în spaţiu şi timp, se numeşte proiecţie mentală.”
[…]
Autor: Anca Bogdan

 .
18 Angel Light

„Riscurile” dezvoltării personale

 

Auzim mereu de schimbare, dezvoltare personală, evoluție, însă nu a rostit cineva cu ce riscuri ne întâlnim, pornind pe această cale, riscuri ce necesită a fi asumate.
 
pointing finger
Orice încercare de schimbare personală comportă riscuri, mai ales riscul de a destabiliza poziţii de echilibru în aria relaţiilor apropiate — conjugale, fa­miliale sau profesionale. Nesiguranţa declanşată de o per­spectivă nouă, comportamente neobişnuite, un alt mod de a trăi vor trezi, dincolo de primele uimiri, uneori năucitoare, nelinişte, neîncredere şi confuzie. Cu reacţii care se pot dove­di excesive, care pot răni, de tipul: „Ai înnebunit… Te-ai lăsat îmbrobodit(ă)…Nu ştii ce spui…Mă sperie ce vorbești! Pari ciudat(ă), aerian(ă), utopic(ă)…” Un arsenal de ati­tudini, aluzii, ameninţări, reproşuri sau presiuni care vor să-l facă să se răzgândească pe cel care se hotărăşte să se schimbe. Şi toate aceste forţe şi eforturi vor fi mobilizate de cei din jur pentru a încerca să regăsească, cu orice preţ, echilibrul atins înainte de criza declanşată de aceste încercări de schimbare, un echilibru perceput până atunci ca satisfăcător sau cel puţin sigur. Astfel, orice demers de schimbare în domeniul relaţii­lor interumane va reactiva o recrudescenţă a comportamen­telor şi atitudinilor antirelaţionale la cei care pretind că ne iu­besc sau ne vor binele.
Apar comportamentele antirelaţionale, adică o suită de com­portamente prin care încercăm să-l definim pe celălalt în spe­ranţa că el va corespunde cu ceea ce am vrea noi să fie. Iată câteva dintre acestea, care au un rezultat garantat în încercarea de a-l influenţa pe celălalt sau de a-l atrage în do­rinţa noastră:
         Practicarea relaţiei-claxon ce constă în a vorbi despre celălalt şi nu cu celălalt: „Ar tre­bui să te gândeşti mai mult la mine decât la tine.” Emiterea de judecăţi de valoare (la adresa celui care dorește evoluția personală) această atitudine îi permite celui care vorbeşte să ţină la distanţă repercusiunile şi implicarea directă: „Eşti chiar un egoist(ă), n-ai nici un pic de conştiinţă morală…Ar trebui să cauţi ajutor, biata mea fetiţă!”, poate spune un tată căruia copilul său devenit adult îi transmite:În această cutiuţă îţi înapoiez (demers de simbolizare) toate vio­lenţele(verbale, fizice, emoționale) pe care le-am primit de la tine când eram mică!”. Acum o lună, o clientă (23 ani) îmi spunea că tatăl ei o consideră „dusă cu capul”, o considera cu probleme psihice, pentru simplul fapt că ea dorea să fie independentă și autonomă.
Sau o mamă îi spunea fetei ei, care decise să își ia viața în propriile-i mâini, după un număr impresionant de ani în care s-a considerat un „robot”, executant în propria ei casnicie: „Cum? Te hotărăşti deodată să te respecţi, după 15 ani de căsătorie, şi vrei să divorţezi! Asta-i culmea! Nu mai divorţezi când ai copii. Faci concesii, compromisuri. Nu te mulţumeşti să-ţi satisfaci micile tale plăceri intime. Uită-te la mine şi la ta­tăl tău! Crezi că aș mai fi cu el după 35 de ani de căsnicie dacă nu aș fi făcut eforturi? Mereu am crezut că eşti egoistă, dar nici chiar în asemenea măsură! Mă dezamăgeşti profund!”
 
dezvoltare+personala
Un alt risc este culpabilizarea. Este tot o conduită antirelaţională, o șantajare emoțională ca şi cea care încearcă să declanşeze şi să întreţină în celălalt culpabilizarea, mustră­rile de conştiinţă: „De când ai început această formare nu mai eşti acelaşi. Nu îmi mai respecți sfaturile, faci numai împotriva mea…uite, mi-a crescut tensiunea și m-am îmbolnăvit din cauza ta! Când văd ce ai devenit, mă întreb oare ce te face să-ţi pierzi banii şi timpul în felul acesta!” Apar ameninţări şi presiuni, incluzând aici toate acele comportamente antirelaţionale care conţin ameninţări, respingeri, presiuni diverse folosite pen­tru a obţine o marginalizare sau o izolare. Ziua când am îndrăznit să-mi exprim entuziasmul faţă de descoperilile mele cu referire la Univers, energie, autocunoaștere, n-a mers nimic. Mă simţeam aproape vinovată pen­tru că eram atat de entuziasmată, pentru capacitatea mea de raționalizare, pentru pozitivismul meu într-o lume atât de superficială și atat de subjugată materiei… Apare riscul de marginalizare şi de respingere, această reacţie se întâlneşte adesea la cineva apropiat sau într-un grup ai cărui membri nu vor să reflecteze asupra propriei lor personalități, nu vor să se întrebe ce anume din ei îi face să încerce să-l identifice pe celălalt cu „eroul negativ”… Este adevărat că e foarte greu să te întrebi de faţă cu celălalt ce nu-ţi convi­ne la schimbarea acestuia: Oare ce este atins în mine, ce este răsturnat de punctul de vede­re, de dorinţa sau de noile atitudini ale celeilalte persoane faţă de mine? Suspiciunea apare odată cu manifestarea exuberanței născută din plăcerea descoperirii. Îmi amintesc momentele când m-am întors de la un seminar despre relaţiile interumane și despre efectul gândurilor noastre emanate în univers. Stăteam la o masă într-o pizzerie și vorbeam cu atâta ardoare despre moderator, încât o amică de a mea a catalogat: „Eh, nu știu cât de interesante au fost prezentările, cât a fost tipul despre care se pare că te-ai îndrăgostit…” O priveam oarecum șocată de ceea ce a selectat ea din ceea ce eu i-am povestit.
Un alt risc apare, cel al violenţei psihice. O colegă de-a mea, din grupul de dezvoltare personală a avut mari probleme, suportând urmările acestei violențe psihice ale celor din familia ei.Uneori aria de reactivitate,  lezată în persoana de alături sau într-o fiinţă apropiată prin schimbarea sau deştep­tarea celui care început o terapie sau o formare în relaţii inter-umane, este atât de sensibilă sau vulnerabilă, atât de tulburată sau cuprinsă de rezonanţe arhaice, încât pragul de toleranţă va exploda, declanşând anumite treceri la fapte precum: vio­lenţe verbale şi fizice, restricţii de autonomie, constrângeri re­presive în privinţa banilor, a libertăţii de mişcare, controlul obsesiv al actelor obişnuite, al faptelor neutre, al cuvintelor răstălmăcite, al corespondenţei sau telefoanelor.
dependenta dragoste2
Astăzi, mai ales femeile se schimbă, îndrăznesc să-şi ex­ploreze — cu rezerve, dar şi cu vitalitate, luciditate, libertate, entuziasm şi veselie — universul lor de posibilităţi. Ele în­cearcă să iasă dintr-un sistem relaţional periculos şi pervers, bazat pe control şi menţinerea în dependenţă, întreţinut de secole de toate marile structuri sociale şi culturale. Un sistem în care unul — mai ales dacă se află în posesia unei puteri, a unei forţe sau a unui mijloc de presiune — încearcă să-l defi­nească pe celălalt. În domeniul relaţiilor interumane, adulţii nu se mulţu­mesc să aibă dorinţe în privinţa copiilor lor („Mi-aş dori cu adevărat să urmezi cursuri de pian…”); ei întreţin în deplină legalitate una dintre dorinţele cele mai teroriste şi mai violen­te ca impact — dorinţa ca celălalt să-şi dorească: „Mi-aş dori să îţi placă să cânţi la pian!”, „Mi-ar plăcea ca o dată pentru totdeauna să o iubeşti pe sora ta mai mică şi să-ţi placă supa de morcovi.”, „Vreau să încetezi să o mai vezi pe fata asta care nu este de condiţia noastră. Ai face mai bine să ieşi mai des cu X, care cel puţin a primit o bună educaţie!”
Această dorinţă mult prea adesea autoritară asupra celui­lalt se regăseşte încetăţenită în numeroase relaţii de cuplu: „Nu numai că te doresc, dar îmi doresc şi ca tu să mă do­reşti (în mod spontan)!”, „Am chef să merg la cinema şi vreau ca tu să mă însoţeşti! De altfel, au trecut 15 zile de când nu am mai ieşit!”
             Certitudinea evidentă, alimentată de sinceritatea noastră mai presus de orice, că ştim mai bine decât celălalt ce e mai bun pentru el ne face să gândim în locul lui (ei) şi să decidem de bună credinţă… în locul lui(ei)! Aceste convingeri ţin loc de alibi pentru numeroase justi­ficări potrivit cărora, dacă iubim pe cineva, aceasta ne dă dreptul şi chiar ne obligă să îl împiedicăm să se rătăcească, să-şi facă rău, implicându-se în ceva despre care noi credem că este rău sau nefast pentru el!
 
dezvoltare+personala2
„Ştiu că greşeşti făcând facultatea asta!”, îi spunea soțul unei cliente de-a mele,„ o să regreţi în­tr-o bună zi. Nu se poate să neglijezi chiar aşa familia ta, pentru un moft. “
„Toţi aceşti bani  sunt pierduţi, risipiţi și nu fac decât să o îm­bogăţească pe psihoterapeuta ta. Cred că se distrează pe cin­ste văzând că te duci de două ori pe săptămână ca să-i vorbeşti câteva minute… Sunt sigur că nici măcar nu te ascultă! E femeie și ea și îți dă dreptate, că doar are nevoie de bani și te folosește. Ea te știe mai bine decât mine?”, îmi povestea o dată o alta clientă despre monologul ținut de soțul ei atunci când ea a avut curajul și și-a alocat dreptul de a se cunoaște mai bine, apelând la ajutorul unui specialist. Persoanele apropiate sunt gata să apese cu toată greutatea afecţiunii, a iubirii sau a bunăvoinţei lor pentru a împiedica fiinţa iubită să se rătăcească pe o cale care, chiar dacă li se pare în acord cu ceea ce a devenit aceasta sau cu ce simt în ea. Această cale se dovedeşte a fi inacceptabilă pentru cei care pretind „că ştiu toate astea de mult”, „că nu se lasă păcăliţi!” şi mai ales „că nu au nevoie de aşa ceva!” Represiunea imaginară poate fi cumplită. Se va revărsa, subtilă sau violentă, asupra celui care are o altă viziune de vi­itor, care se arată pregătit pentru a renunţa la un drum prea bătătorit, pentru a se angaja în necunoscutul unei schimbări. E ca şi cum spectrul inacceptabilului ar ameninţa la simplul gând sau la perspectiva că celălalt ar putea deveni mai înflo­ritor, mai viu, mai fericit!
Bineînţeles, există întotdeauna teama sinceră, uneori justi­ficată şi legitimă, a celor din jur cărora le este frică de spăla­rea creierului, de acapararea de către o sectă, de influenţa unui guru asupra unui prieten, asupra propriului copil sau asupra partenerului iubit. Vigilenţa celor din jur, dacă trebuie să rămână fermă, con­cretă şi activă, trebuie să fie de asemenea deschisă către con­fruntare, schimb sau împărtăşire. Dar uneori este o misiune dificilă şi delicată să foloseşti această vigilenţă a familiei sau a anturajului, plină de iubire şi de bune intenţii, în spiritul respectului pentru cel sau cea pe care pretinde că o protejează. Când această vigilenţă ia for­ma interferenţei sau a violării intimităţii, ea riscă de multe ori să deterioreze relaţiile. Pentru că orice schimbare în relaţiile interumane nu se ba­zează numai pe o nouă ştiinţă sau pe o nouă ştiinţă de a face, ci trece prin experienţa intimă a unei ştiinţe de a fi şi de a deveni. Este o experienţă dificilă şi un drum dureros, haotic, presărat cu îndoieli şi entuziasm pentru a ajunge la o nouă naştere. Încântarea exagerată a unor „iniţiaţi” faţă de schimbare, faţă de descoperirile care-i uimesc este prost primită, greu to­lerată de cei apropiaţi care nu văd în aceasta decât un foc de paie şi o încercare puţin prea aprinsă de a face un prozelitism care nu pică foarte bine.
Teama de schimbare există în fiecare dintre noi. Există atât în cel care se schimbă, cât şi în cel care se simte ameninţat de schimbare.În cel care se schimbă, nevoia de a fi aprobat, confirmat este mereu în aşteptare. Teama de a fi respins sau de a nu fi iubit este mereu vie şi prezentă, dar dorinţa de a-l convinge de validitatea demersului său este cel mai adesea un obstacol serios în calea împărtăşirii şi ascultării celuilalt.
 
dezvoltare+personala3
Schimbarea celuilalt, când îmi arată propria lipsă de schimbare, mi se pare inacceptabilă. Transferând asupra noastră suferinţa manifestată de celă­lalt, luând asupra noastră temerile, durerea sau confuzia aces­tuia, lăsăm resursele noastre să se risipească într-o hemoragie, ba mai mult, permitem ca energiile noastre să se consume.
Riscurile majore ale oricărei încercări de schimbare se do­vedesc a fi lipsa aprobării, a susţinerii şi, dimpotrivă, descali­ficarea şi respingerea; dar dincolo de aceste întâmplări nepre­văzute, într-o a doua fază, ne aşteaptă speranţa de a ajunge la o stare de mai bine alimentată şi stimulată de relaţii mai însu­fleţite şi mai creatoare cu cei apropiaţi.
„Oare nu trebuie să fim mai întâi respinşi pentru a deveni noi înşine?” 
 
Henri Bauchau

 Sursa:  

mundisense.wordpress.com

Articole de portofoliu